ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 555/2015

HOTĂRÂRE

18.02.2015

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 555/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr.

555

/20

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. x/3/2010 (cerere reconvențională disjunsă din Dosar nr. x/3/2008), SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata următoarelor sume de bani: 18.268 euro - c/val. utilități (energie electrică, gaz, apă rece, salubrizare, etc.); 1.431 euro împrumut acordat pârâtei (pentru plata impozitelor și efectuarea de reparații la centrala termică); 1.172.610 euro, reprezentând diferența dintre valoarea chiriilor pe perioada mai 2005 - noiembrie 2008 pe care trebuia să o încaseze reclamanta ca proprietar al construcției situată în str. x, sector 5, și suma datorată de ea către SC B. SA (1.429.391 euro - 256.781 euro); 69.660 euro reprezentând chiria ce trebuia încasată de reclamantă ca proprietar pentru închirierea unor panouri publicitare pe aceeași perioadă.

Prin sentința nr. 16646 din

septembrie

2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta SC A. SRL și pe pârâta SC B. SA și a fost obligată pârâta la plata sumei de 19.699 euro către reclamantă, precum și la 3.184,04 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, atât reclamanta SC A. SRL, cât și

pârâta

SC B. SA au declarat apel

criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul din 07 octombrie 2014,

apelanta-pârâtă SC B. SA, prin avocat, a solicitat suspendarea judecării apelurilor, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a Dosarului nr. x/2/2012, având ca obiect rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 125 din 25 aprilie 2005, pentru neplata prețului.

Prin încheierea din 14 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost suspendată judecarea cauzei având ca obiect apelurile declarate de apelanta-reclamantă SC A. SRL și de apelanta-pârâtă SC B. SA împotriva sentinței nr. 16646 din data de 23 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. x/3/2010, până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/2/2012 al Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

În motivare, instanța a reținut că soluționarea cauzei având ca obiect apelurile declarate de reclamanta SC A. SRL și de pârâta SC B. SA împotriva sentinței nr. 16646 din data de 23 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. x/3/2010 depinde de soluționarea cauzei care formează obiectul Dosarului nr. x/2/2012.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta SC A. SRL a declarat recurs

, invocând îndrept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății cauzei.

Subsumat motivului de nelegalitate instituit de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susține, în esență, că încheierea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, având în vedere că măsura suspendării judecării cauzei dispusă de către instanța de apel nu este motivată.

În opinia recurentei, instanța de apel nu a respectat

nici exigențele art. 261 pct. 5 C. proc. civ., nici garanțiile procesuale impuse de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât nu a procedat la un examen efectiv al argumentelor, mijloacelor de apărare și elementelor de probă invocate de părți, evitând să dezvăluie considerentele pentru care a dispus suspendarea judecării cauzei și creând impresia unei soluții discreționare.

În argumentarea motivului de nelegalitate reglementat de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., în raport de prevederile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., consideră ca fiind nelegală măsura suspendării cauzei, susținând, în esență, că se impune ca mai întâi să se soluționeze litigiul care formează obiectul dosarului de față, întrucât în funcție de deznodământul acestui proces se va stabili în mod clar dacă reclamanta

SC A. SRL

mai are de plătit vreo sumă de bani pârâtei SC B. SA și se va aprecia dacă neplata restului de preț este sau nu imputabilă reclamantei.

Înalta Curte, analizând încheierea recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, reține caracterul fondat al recursului

pentru considerentele care succed:

Motivul prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Acest motiv, vizează prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., pe care recurenta le-a citat și argumentat în dezvoltarea motivelor de recurs.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârile judecătorești se dau în numele legii și trebuie să cuprindă motivele de fapt și drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile și argumentele părților.

Obligația instanței de a menționa în mod expres și explicit în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să îi susțină soluția pronunțată apare ca esențială, din perspectiva textelor normative evocate, ea fiind de natură să înlăture orice arbitrariu, să convingă părțile în litigiu de temeinicia și legalitatea unei hotărâri.

Nu în ultimul rând trebuie reținut că motivarea hotărârii este o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 parag. 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în același timp o garanție procesuală care permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătorești (cauza Ruiz Torja împotriva Spaniei, Boldea împotriva României).

Neprocedând în acest mod, instanța de recurs se află în imposibilitate de a putea analiza justețea soluției adoptate în întregul său, întrucât nu se poate aprecia concordanța dintre argumentele instanței de apel în măsură să susțină soluția pronunțată cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, situație ce echivalează cu o nemotivare în înțelesul art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și atrage nulitatea hotărârii, conform art. 105 alin. (2) din același act normativ.

Potrivit art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.: „instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei judecăți”.

Din examinarea considerentelor încheierii atacate, Înalta Curte constată că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, pentru a se putea verifica dacă măsura suspendării soluționării cauzei este justificată.

Curtea de Apel București s-a limitat a reține că soluționarea cauzei având ca obiect apelurile declarate de reclamanta SC A. SRL și de pârâta SC B. SA împotriva sentinței nr. 16646 din data de 23 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. x/3/2010, depinde de soluționarea cauzei care formează obiectul Dosarului nr. x/2/2012, fără a oferi un minim de argumentație în acest sens, fără a arăta în concret în raport de obiectul dosarelor în discuție, de ce dezlegarea pricinii care formează obiectul Dosarului nr. x/3/2010 atârnă în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care formează obiectul Dosarului nr. x/2/2012, cu atât mai mult cu cât suspendarea întemeiată pe dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu este obligatorie.

Așa fiind, se constată că instanța de apel a încălcat obligația stabilită de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aceea de a demonstra în scris, de ce s-a ajuns la soluția adoptată, obligație esențială, a cărei încălcare este sancționată cu nulitatea hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Este util de subliniat că o astfel de hotărâre nu respectă nici exigențele art. 6 parag. 1 C.E.D.O., întrucât, conform jurisprudenței C.E.D.O., noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse analizei, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (cauza Virgil Ionescu contra României - Hotărârea din 28 iunie 2005, cauza Van de Hurk împotriva Olandei - Hotărârea din 19 aprilie 1994, cauza Dulaurans împotriva Franței - Hotărârea din 21 martie 2000).

Rezumând argumentele evocate și având în vedere că o eventuală suplinire a motivării este incompatibilă cu orice soluție ar putea fi adoptată în recurs, Înalta Curte, având în vedere încălcarea dispozițiilor legale arătate și prin raportare la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ipoteza a doua, reține lipsa de temei legal a încheierii recurate, întrucât din modul în care a fost redactată, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite recursul, va casa încheierea recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea cererii de suspendare formulată de pârâtă SC B. SA, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În raport de soluția pronunțată, toate celelalte critici ale recurentei-reclamante nu vor mai fi analizate, urmând a fi cercetate de către instanța de apel, în rejudecare.