ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 112/2017

Decizia nr. 112/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 23 aprilie 2013, reclamanta

SC A. SA a chemat în judecată pe pârâta

SC B. SRL solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 467.277,90 euro cu T.V.A., reprezentând contravaloare chirie aferentă perioadei 15 mai 2008 - 31 martie 2013, calculată la prețul minim stabilit în Raportul de evaluare nr. 2608 din 11 septembrie 2007 și actualizat la data de 7 iunie 2011, pe baza Deciziei Consiliului de Administrație nr. 95 din 7 iunie 2011, având în vedere Raportul de evaluare nr. 1022 din 25 mai 2011, precum și la plata sumelor reprezentând dobânzile calculate potrivit art. 1017 C. proc. civ. prin aplicarea ratei dobânzii de referință stabilită de Banca Națională a României.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 197 N.C.P.C., art. 969 și art. 1073 C. civ.

La data de 17 mai 2013, reclamanta SC A. SA a depus cerere completatoare prin care a indicat valoarea în lei a pretențiilor principale: 2.040.275,49 lei și a dobânzii legale pentru perioada 22 aprilie 2013 - 8 mai 2013: 4.713,04 lei.

B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr.

5731 din 19 noiembrie 2014, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 385.290,46 euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de diferență chirie pentru perioada 15 mai 2008 - 31 martie 2013, precum și a sumei de 4.480,97 lei reprezentând dobânda legală aferentă chiriei pentru perioada 22 aprilie 2013 - 8 mai 2013 și, de asemenea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 12.585,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâta.

Prin apelul formulat de reclamanta SC A. SA, aceasta a solicitat:

1.

Înlocuirea considerentelor instanței de fond: „nu poate fi primită susținerea reclamantei în sensul că prețul închirierii, începând cu data de 1 ianuarie 2012, este cel actualizat, stabilit conform Deciziei Consiliului de Administrație nr. 95 din 07 iunie 2011, prin Raportul de evaluare nr. 1022 din 25 mai 2011, respectiv 2,65 euro/mp/an pentru ambele loturi 158 A și 156, întrucât orice modificare a chiriei poate avea loc doar prin acordul părților" cu următoarele considerente: „nu poate fi primită susținerea reclamantei în sensul că prețul închirierii, începând cu data de 1 ianuarie 2012 pentru lotul 156 (6.259 mp) și începând cu data de 8 iunie 2011 pentru lotul 158 A (12.669 mp), este cel actualizat, stabilit conform Deciziei Consiliului de Administrație nr. 95 din 7 iunie 2011, prin Raportul de evaluare nr. 1022 din 25 mai 2011, respectiv 2,65 euro/mp/an pentru ambele loturi 158 A și 156, întrucât orice modificare a chiriei poate avea loc doar prin acordul părților”.

3.

anularea, în parte, a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, prin obligarea SC B. SRL la plata chiriei actualizate cu rata inflației;

4.

schimbarea, în parte, a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, având în vedere că imputația plății parțiale făcute de SC B. SRL se efectuează mai întâi asupra dobânzilor și, apoi, asupra capitalului;

Prin apelul formulat de pârâta SC B. SRL, aceasta a solicitat în principal, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea suspendării judecății până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/299/2014, iar în subsidiar, schimbarea în tot, a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

D. Hotărârea instanței de apel.

Prin Decizia civilă nr. 184 din 1 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a luat act de renunțarea, în apel, la judecata capătului de cerere având ca obiect dobânda legală; a respins apelul formulat de reclamanta

SC A. SA; a admis apelul formulat de pârâta

SC B. SRL; a anulat în parte, sentința apelată cu privire la soluția dată capătului de cerere având ca obiect dobânda legală; a schimbat, în rest, în parte, sentința apelată, în sensul că: a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 213.961,51 euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de chirie pentru perioada 1 aprilie 2011 - 31 martie 2013; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5.762,74 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță; a obligat apelanta-reclamantă să plătească apelantei-pârâte suma de 5.490 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâta.

Reclamanta

SC A. SA critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

În mod nelegal s-a reținut că SC A. SA a primit și obținut prețul locațiunii pentru perioada 15 mai 2008 - 31 martie 2011. Prin considerentele deciziei s-a creat o confuzie între prestațiile la care s-a obligat pârâta prin Contractul de închiriere din 15 mai 2008, respectiv între noțiunea de „chirie” și cea de „lipsă de folosință”.

Motivele pe care se întemeiază decizia recurată sunt contradictorii întrucât s-a considerat că prețul chiriei este altul decât cel solicitat.

Pe de altă parte, în mod nelegal a fost înlăturată obligația pârâtei de plată a chiriei pentru perioada 15 mai 2008 - 31 martie 2011, astfel că din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Textul de lege aplicabil situației de fapt deduse judecății - art. 1411 C. civ. din 1864 a fost restrâns în mod nejustificat doar la o anumită perioadă contractuală.

În mod nelegal a fost respins motivul de apel privind modalitatea de efectuare a imputației plății cu motivarea că pârâta nu a recunoscut dreptul la dobândă legală al SC A. SA.

Motivarea potrivit căreia „reclamanta nu are o cerere de obligare a pârâtei la dobânzi” este străină de natura pricinii, întrucât dobânzile în materie comercială curg de drept potrivit dispozițiilor art. 43 C. com.

Renunțarea SC A. SA la dobânzile solicitate în apel s-a realizat în condițiile în care reclamanta a înțeles să solicite în integralitate dobânzile aferente contractului de închiriere din 15 mai 2008 în cadrul Dosarului nr. x/3/2015.

În măsura în care instanța de apel a apreciat că suma de 385.290,46 euro este corectă, operațiunea pe care o presupunea apelul formulat de SC A. SA cu privire la nelegalitatea imputației plății consta în adunarea sumei de 60.645,36 euro (chirie imputată eronat potrivit sentinței civile nr. 5731 din 19 noiembrie 2014) la suma de 385.290,46 euro rezultând: 445.935,82 euro.

În mod nelegal a fost înlăturată obligația de plată a cotei de T.V.A. aferentă chiriei, soluția din acest punct de vedere fiind întemeiată pe motive contradictorii.

De asemenea, această soluție are la bază o greșită interpretare și aplicare a legii, fiind motivată pe alte instituții de drept (nulitatea actului juridic) decât cele specifice materiei fiscale.

Suma datorată de

SC B. SRL către recurenta-reclamantă este 394.423,37 euro. Se solicită casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, recursul fiind întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă SC B. SRL critică decizia precum și toate încheierile premergătoare sub următoarele motive de nelegalitate: art. 488 pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Instanța de apel a încălcat principiul disponibilității prin nesoluționarea motivelor de apel „VI” și „VII”.

Motivele reținute de instanța de apel sunt contradictorii. Se reține că

SC A. SA nu poate modifica unilateral chiria - deși recunoaște dreptul acesteia de a o stabili unilateral prin Raportul din 2007.

Prin hotărârile pronunțate în Dosarul nr. x/3/2008 s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că există un cuantum al chiriei care a fost determinat la valoarea de piață. Acest cuantum al prețului nu mai poate fi contrazis în prezentul dosar și nici nu poate fi limitat la o perioadă contractuală.

Nu se poate ajunge la concluzia că pârâta și-a însușit prețul din Raportul din 2007, iar consimțământul exprimat de pârâtă, în scris, nu s-a referit niciodată la un raport determinat.

Clauzele contractului se interpretează în favoarea celui care s-a obligat la plata prețului, respectiv pârâta. Așadar, prețul este determinabil, iar nu determinat unilateral de SC A. SA.

Pârâta solicită casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Ambele părți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului părții adverse.

F. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:

Prin soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/3/2008 s-a stabilit că între SC A. SA - în calitate de locator și

SC B. SRL în calitate de locatar s-a încheiat contractul de locațiune din 15 mai 2008 asupra terenului în suprafață de 18.928 mp situat în localitatea Costinești județul Constanța, în condițiile adresei din 25 martie 2008.

Prin această adresă din 25 martie 2008 s-a stabilit plata chiriei „la prețul minim stabilit prin raportul de evaluare, pe o durată de 10 ani, precum și plata contravalorii lipsei de folosință pentru perioada anterioară încheierii contractului de închiriere”.

Chiria a fost stabilită potrivit Raportului de evaluare înregistrat sub nr. 2608 din 11 septembrie 2007 pentru fiecare lot astfel: pentru lotul nr. 156 în suprafață de 6.259 mp, în cuantum de 4,9 euro/mp/an și pentru lotul nr. 158 A în suprafață de 12.669 mp, în cuantum de 4,3 euro/mp/an.

Contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada anterioară încheierii contractului de închiriere a fost stabilită prin adresa din 25 martie 2008 în cuantum de 1 euro/mp/an.

Așa fiind, instanța de apel nu a creat nicio confuzie între prestațiile la care s-a obligat pârâta SC B. SRL prin contractul de închiriere, respectiv între noțiunea de „chirie” și cea de „lipsă de folosință”.

Este clar faptul că pentru perioada existenței contractului, se datorează chirie și pentru perioada în care s-a folosit bunul fără a exista încheiat un contract de închiriere se datorează contravaloarea lipsei de folosință.

Prin decizia recurată nu s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în Dosarul nr. x/3/2008.

Nu se poate reține critica potrivit căreia instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material și nu a interpretat contractul în favoarea celui ce se obligă.

Aceasta deoarece nu există nicio îndoială cu privire la prețul contractului de închiriere din 15 mai 2008.

Prețul contractului este prețul minim stabilit prin raportul de evaluare, respectiv 4,9 euro/mp/an pentru lotul nr. 158 A, respectiv 4,3 euro/mp/an pentru lotul nr. 156.

Așadar nu există îndoială câtă vreme părțile au făcut referire la prețul chiriei prin trimitere la raportul de evaluare.

În acest context nu se poate reține nici critica privind nesoluționarea motivelor de apel VI: cuantumul judiciar al chiriei și VII: lipsa aprobării îndeplinirii propriilor obligații de către

SC A. SA.

Instanța de apel a reținut în mod legal care este prețul chiriei conform contractului de închiriere încheiat între părți și a motivat de ce nu se reține „cuantumul judiciar al chiriei”.

Pârâta

SC B. SRL a deținut și exploatat terenul și în condițiile existenței unui contract de închiriere și în lipsa acestuia.

Reclamanta

SC A. SA a obținut și primit prețul locațiunii pentru perioada 15 mai 2008 - 31 martie 2011.

Instanța de apel a reținut în mod corect puterea de lucru judecat a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4329 din 10 decembrie 2013.

Cu privire la imputația plății, s-a reținut în mod corect de către instanța de apel faptul că reclamanta nu are o cerere de obligare a pârâtei la dobânzii întrucât a renunțat la cererea formulată pentru perioada 22 aprilie 2013 - 8 mai 2013 în fața instanței de apel. Pentru perioada anterioară nu există o cerere cu privire la obligarea pârâtei la plata de dobânzi. În niciun caz nu se poate reține că pârâta a recunoscut respectivele dobânzi, câtă vreme aceasta a declarat apel cu privire la perioada pentru care reclamanta a renunțat la cerere.

Pe de altă parte, pârâta SC B. SRL a menționat în mod expres în ordinele de plată ce anume achită, respectiv chiria. Așadar, pârâta nu a recunoscut și nu a intenționat să achite dobânzi.

Pe cale de consecință, critica privind greșita reținere a imputației plății nu poate fi primită.

În ceea ce privește plata T.V.A., reclamanta nu a emis facturi fiscale privind suma datorată de pârâtă cu titlu de chirie. În lipsa unei facturi fiscale care să ateste obligația reclamantei de plată a acestui impozit indirect, față de dispozițiile C. fisc, nu se poate reține faptul că pârâta are obligația să plătească suma pretinsă de reclamantă cu titlu de T.V.A.

Motivarea deciziei recurate este clară, precisă și necontradictorie. Instanța de apel a arătat fiecare capăt de cerere și apărările părților, probele administrate, precum și normele juridice pe care le-a aplicat la situația de fapt stabilită.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC A. SA București împotriva Deciziei civile nr. 184/2016 din 1 februarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, și de pârâta SC B. SRL București împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 ianuarie 2017.