ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3795/2013

Decizia nr. 3795/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:

Prin sentința civilă nr. 20879 din 07 noiembrie 2011, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată și a admis cererea precizată formulată de reclamanta Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 281.702 RON și în continuare de la data de 22 iulie 2011 până Ia încheierea contractului de concesiune, 1,8 RON/zi/mp.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată precizată s-a solicitat obligarea pârâtei la plata către Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București a sumei de 261.702 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului proprietate publică ocupat fără titlu valabil, teren în suprafață de 134,28 mp, în București, Parcul B., aferent spațiului comercial cumpărat în baza Legii nr. 550/2002, până la data încheierii contractului de concesiune.

În soluționarea excepției lipsei calității procesuale active invocată de societatea pârâtă prin întâmpinare, tribunalul a avut în vedere Hotărârea CGMB nr. 351 din 25 noiembrie 2008 prin care Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București are în administrare potrivit anexei 3 la HCGMB nr. 351/, cap. IV, art. 6 lit. B), Parcul B., în acest sens având obligația de a obține veniturile aferente utilizării spațiilor și terenurilor aflate în administrare, argument pentru care, în opinia tribunalului, excepția este nejustificată.

În soluționarea litigiului dedus judecații s-a reținut ca în baza contractului din 31 martie 2000 SC A. SRL a închiriat activul fosta Bibliotecă C. din Parcul B., iar în baza prevederilor Legii nr. 550/2002 a achiziționat activul, fiind încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate aut. Din 24 noiembrie 2003.

Prin art. 1 alin. (2) din contract s-a convenit că terenul aferent spațiului comercial în suprafață indiviză de 134,26 mp aflat în proprietatea publică a statului să fie concesionat prin negociere directă, urmând a face obiectul unui contract de concesiune, iar până la data concesionarii s-a constituit în favoarea cumpărătorului un drept de folosință asupra terenului.

Potrivit contractului, cumpărătorul era obligat să depună cerere în acest sens după un termen de 8 luni de la data încheierii contractului 24 noiembrie 2003.

Prin adresa din 08 decembrie 2009 reclamanta Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București a invitat societatea pârâtă în vederea semnării fișei de calcul aferente terenului de sub clădire, în conformitate cu prevederile HCGMB nr. 32/2007.

S-a constatat efectuarea demersurilor în sensul încheierii contractului de concesiune abia în cursul anului 2009, însă nu se poate susține că în lipsa contractului de concesiune societatea pârâtă a dobândit folosința gratuită a terenului, nedatorând c/valoare lipsa folosința până Ia încheierea contractului de concesiune, mai ales ca prin contract și-a asumat obligația de a depune cerere în acest sens după un termen de 6 luni de la data încheierii contractului, termenul expirând în luna mai a anului 2004.

În ceea ce privește cuantumul solicitat, s-a constatat că este vorba de o sumă datorată în temeiul disp. art. 998-999 C. civ. fiind evaluată la nivelul taxei stabilite în cazul în care s-ar fi încheiat un contract de concesiune.

Pin decizia civilă nr. 313 din 29 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 20789 din data de 07 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 35420/3/2010, în contradictoriu cu intimata Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele;

Din actele și lucrările dosarului, curtea a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială Ia data de 22 iulie 2010 sub nr. 35420/3/2010, reclamanta Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București a chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 261.702 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului proprietate publică ocupat fără titlu valabil, teren în suprafață de 134,26 mp, în București, Parcul B., aferent spațiului comercial cumpărat în baza Legii nr. 550/2002, până la data încheierii contractului de concesiune, cu cheltuieli de judecată.

La data de 24 noiembrie 2003, a fost încheiat contractul de vânzare-cumparare între Municipiul București, prin Consiliul Local sector 1, București, în calitate de vânzător și SC A. SRL, în calitate de cumpărător. Obiectul acestui contract este reprezentat de vânzarea/cumpărarea spațiului comercial situat în București, str. Ș.V., sector 1 - Piața D., fosta Bibliotecă C., cu o suprafață utilă de 119,12 mp, în suprafață construită de 134,26 mp, din care terasă acoperită 94,58 mp, în baza prevederilor Legii nr. 550/2002 privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări servicii, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local, cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu alin. (1) al art. 1 din contractul de vânzare-cumpărare, terenul aferent spațiului comercial în suprafață indiviză de 134,28 mp, aflat în proprietate publică a statului, se va concesiona prin negociere directă și va face obiectul unui contract de concesiune.

Astfel, deoarece pârâta nu a încheiat contractul de concesiune, reclamanta a constatat că aceasta ocupă, încă din 24 noiembrie 2003, fără titlu valabil, terenul în suprafață de 134,26 mp din Parcul B., îmbogățindu-se fără justă cauză, și a invitat pârâta, prin adresa din 08 decembrie 2009 în vederea semnării fișei de calcul aferente terenului de sub clădire, în conformitate cu prevederile HCGMB nr. 32/2007, însă aceasta nu a dat curs invitației.

În ceea ce privește primul motiv de apel referitor Ia excepția lipsei calității procesuale active a intimatei, curtea a arătat că Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București are în administrare integral terenurile și spațiile aferente parcurilor menționate în cuprinsul H.C.G.M.B. nr. 351/2008.

În conformitate cu dispozițiile Anexei 3 la H.C.G.M.B. nr. 351/2008, capitolul IV, art. 6 lit. b) sunt incluse în administrarea, exploatarea, întreținerea și protejarea Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București mai multe parcuri, între care, Parcul B. (inclusiv spațiile verzi din jurul Sălii Palatului și din fața Ateneului Român).

Dreptul de exploatare și administrare acordat Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București de către Municipiul București îi conferă Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București dreptul de a solicita plata contravalorii utilizării spațiului public de către societatea pârâtă, ci obține veniturile aferente folosirii spațiilor și terenurilor aflate administrarea sa, inclusiv parcurile publice, incluzând și Parcul B.

Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al „titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul și să dispună de acesta, în condițiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare".

În conținutul dreptul de administrare intră posesia, folosința și dispoziția asupra bunului.

Folosința înseamnă dreptul de a utiliza bunul, dobândind, fructele și veniturile acestui bun, toate fructele-produse, venituri sunt deținute de Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București cu titlu de administrare.

Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București utilizează bunul în conformitate cu scopul pentru care a fost creată și pentru realizarea obiectului său de activitate.

În mod corect instanța de fond a apreciat că Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București are calitate procesuală activă în baza H.C.G.M.B nr. 351/2008, și are în administrare Parcul B. [potrivit Anexei 3 Ia H.C.G.M.B nr. 351/2008 capitolul IV, art. 8 lit. b)], având dreptul de a obține veniturile aferente utilizării spațiilor și terenurilor aflate in administrare.

În ce privește motivele vizând fondul pricinii, curtea a reținut câ referitor la solicitarea de plată a contravalorii lipsei de folosință, suma menționată este datorată în temeiul răspunderii civile delictuale, pentru fapta ilicită constând în ocuparea terenului, prejudiciul fiind evaluat la nivelul taxei stabilite în cazul în care s-ar fi încheiat un contract valabil cu privire la folosința terenului aflat în domeniul public al statului.

De altfel, societatea pârâtă nu a contestat utilizarea terenului aflat în domeniul public și lipsa plații corespunzătoare acestei utilizări, ca urmare a achiziționării unei construcții în temeiul Legii nr. 550/2002.

Lipsa existenței unui contract de concesiune sau de închiriere pentru terenul aferent construcției edificate și achiziționate de societatea pârâtă, a determinat administratorul Parcului B., implicit și a terenului aferent construcției cumpărate, să solicite obligarea la plata contravalorii taxei de ocupare a terenului public, în lipsa unei plății corespunzătoare concesiunii sau a închirierii terenului, astfel cum în mod corect se apără intimata.

Este adevărat că apelanta a întreprins diligentele necesare încheierii contractului de concesiune în baza Legii nr. 550/2002, însă tot atât de adevărat este faptul că apelanta ocupa terenul fără a achita vreo sumă de bani aferentă, deși prin adresa din 08 decembrie 2008, reclamanta a invitat societatea pârâtă în vederea semnării fișei de calcul, reprezentând contravaloarea dreptului de folosință pentru spațiul utilizat, până la clarificarea situației juridice cu privire la folosirea terenului, materializată prin definitivarea procedurilor privind încheierea contractului de concesiune.

În temeiul dreptului de administrare exercitat de intimată, aceasta a procedat la demararea acțiunii privind obligarea pârâtei Ia plata sumei de 261,702 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului proprietate publică ocupat fără titlu valabil, prin urmare și critica potrivit căreia părțile nu se află în nici un raport juridic va fi înlăturată.

Cât privește modalitatea de calcul a lipsei de folosință, în lipsa încheierii contractului de concesiune, intimata, în mod legal, a calculat prejudiciul Ia valoarea taxei de ocupare a domeniului public cuantificată la nivelul stabilit prin hotărârile Consiliului Municipiului Bucureștii H.C.G.M.B. nr. 300/2008, nr. 1/2007, 227/2008 și 405/2009. Aceste hotărâri prevăd o taxă în cuantum de 1,8 RON/zi/mp pentru utilizarea terenului aparținând domeniului public.

S-a respins cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimată ca neîntemeiată, întrucât aceasta nu a făcut dovada cheltuielilor suportate în faza procesuală a apelului.

Împotriva deciziei civile nr. 313 din 29 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a declarat recurs pârâta SC A. SRL București, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului și a acțiunii reclamantei.

În criticile formulate, recurenta pârâtă după o prezentare a situației de fapt a susținut în esență următoarele:

- Decizia instanței de apel este nelegală, întrucât nu a ținut cont de situația reală dintre societatea sa și Primăria Municipiului București în cadrul concesiunii terenului situat în Parcul B., și nici de diligentele depuse în cadrul termenului contractual, pentru încheierea contractului ele concesiune, dovada făcând-o adresele transmise Ia data de 12 mai 2004, de 13 aprilie 2007 și 08 decembrie 2009, care au condus Ia încheierea procesului verbal de conciliere din 10 decembrie 2009.

Actele aflate la dosar fac dovada că Primăria Municipiului București a încercat să finalizeze procedura privind concesiunea terenului menționat, în baza Legii nr. 550/2002.

Recurenta a arătat că terenul în cauză a fost dat în gestiunea Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București prin Hotărârea C.G.M.B. nr. 351 din 25 noiembrie 2008, care în toată această perioadă nu a întreprins nici un demers legal în vederea administrării terenului pe care se află construcția achiziționată de societatea sa, fosta bibliotecă C.

Față de această situație apreciază că, în mod greșit instanța de apel a reținut că suma menționată în cadrul sentinței instanței de fond este datorată de societatea sa în temeiul răspunderii civila delictuale, pentru fapta ilicită constând în ocuparea terenului, sumă pe care nu o datorează.

Pentru data de 18 mai 2013, recurenta pârâta SC A. SRL București a depus la dosar încă un rând de motive de recurs, iar prin notele de ședință depuse la termenul anterior a invocat motivul de ordine publică prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., în sensul că decizia atacată a fost pronunțată cu încălțarea normelor de competentă funcțională a secției de contencios administrativ și fiscal.

Analizând recursul declarat de pârâta SC A. SRL București împotriva deciziei civile nr. 313 din 29 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Examinând cu prioritate, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ., motivul de ordine publică ce vizează încălcarea competenței funcționale a instanței de contencios administrativ, ipoteză reglementată de art. 304 pct. 3 C. proc. civ , Înalta Curte constată că este nefondat.

Reclamanta a investit instanța cu o acțiune în pretenții, respectiv obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului proprietate publică ocupat fără titlu valabil, teren în suprafață de 134,26 mp, situat în București, Parcul B., aferent spațiului comercial cumpărat în baza Legii nr. 550/2002, până la încheierea contractului de concesiune.

Avându-se în vedere că litigiul dedus judecății este un litigiu patrimonial promovat de reclamantă, ce vizează antrenarea răspunderii pârâtei pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a folosirii terenului proprietate publică ocupat fără titlu valabil de aceasta, astfel că nici calitatea părților și nici raportul juridic dedus judecății nu atrage aplicarea dispozițiilor legii speciale cu privire Ia competența în primă instanță, a secției de contencios administrativ, în lipsa unui contract de concesiune asupra terenului menționat, Înalta Curte va respinge motivul recurs întemeiat pe art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În ceea ce privește, criticile recurentei pârâte, prin care a susținut că instanța de apel nu a ținut cont de situația reală dintre societatea sa și Primăria Municipiului București în cadrul concesiunii terenului situat în Parcul B., că terenul în cauză a fost dat în gestiunea Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București prin Hotărârea C.G.M.B. nr. 351 din 25 noiembrie 2008, care în toată această perioadă nu a întreprins nici un demers legal în vederea administrării terenului pe care se află construcția achiziționată de societatea sa, fosta bibliotecă C. și nici de diligentele depuse în cadrul termenului contractual, pentru încheierea contractului de concesiune, cu referire expresă la adresele transmise Ia data de 12 mai 2004, de 13 aprilie 2007 și 08 decembrie 2009, care au condus Ia încheierea procesului - verbal de conciliere din 10 decembrie 2009, la actele aflate la dosar care fac dovada că Primăria Municipiului București a încercat să finalizeze procedura privind concesiunea terenului menționat, în baza Legii nr. 550/2002, vizează numai aspecte de netemeinicie legate de stabilirea situației de fapt și greșita interpretare de către instanța de apel a probelor administrate în cauză, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie și nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ.

Prin urmare, cum recursul nu este o cale de atac devolutivă care să permită reanalizarea situației de fapt și reinterpretarea probelor, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu se poate realiza un examen al deciziei atacate, sub aspectul legalității acesteia.

În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reține că recurenta prin argumentele aduse a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia instanței de apel în ce privește modul de aplicare a legii.

Totodată, se constată că la data de 18 mai 2013, recurenta a depus completări la motivele de recurs, aflate la dosarul de recurs.

Potrivit art. 301 C. proc. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel, iar recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, art. 303 alin. (1) C. proc. civ.

Față de aceste prevederi legale, criticile invocate de recurentă, în completările Ia motivele de recurs depuse Ia dosar, nu vor fi examinate, acestea fiind depuse cu depășirea termenului legal de 15 zile, decizia instanței de apel fiindu-i comunicată Ia 13 iulie 2012, conform dovezii de la dosarul de apel.

În consecință, pentru considerentele reținute, cum instanța de apel a pronunțat o decizie conformă cu textele legale incidente în cauză, aplicate corect la situația de fapt stabilită, motiv pentru care, Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat conform dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SRL București, împotriva deciziei civile nr. 313 din 29 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2013.