ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 328/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr. 38786/299/2009 din 11 noiembrie 2009 reclamanții C.P. și C.I. au chemat în judecată pârâții G.R. - A.N.R.P. - D.C.C.S.C.C.S.D. și P.M., directorul acestei instituții, pentru obligația de a da, respectiv de a face conform prevederilor art. 1077 C. civ. prin refuzul repetat de a-și îndeplini obligațiile legale și a acorda despăgubiri reclamanților conform Dispoziției P.G.M.B. nr. 9138 din 23 noiembrie 2007 ce are la bază dosarul nr. 43147/CC/2009; obligarea pârâtului P.M. la plata de daune cominatorii în valoare de 0,5 lei pe zi pentru suma totală de despăgubiri pentru nepunerea în aplicare a dispoziției primarului general; obligarea aceluiași pârât la plata unor daune compensatorii egale cu dobânda CEC și obligarea aceluiași pârât la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că deși au înregistrat dosarul de despăgubiri nr. 43147/CC/2009 privind o suprafață de 385 mp. situată în București, pârâții în mod nejustificat nu și-au îndeplinit obligațiile legale în vederea stabilirii despăgubirilor, solicitând clarificări de la P.G.M.B. privind întinderea suprafeței, ce nu erau necesare. Prin sentința civilă nr. 6021 din 31 martie 2010, Judecătoria Sectorului 1 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, care, la rândul său, prin sentința civilă nr. 770/25 februarie 2011 și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a, contencios administrativ și fiscal sub nr. 25805/3/2010 la data de 17 martie 2011. Prin întâmpinări, pârâții au invocat lipsa calității procesuale pasive, arătând că nu au competență de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, care revine C.C.S.D., potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 6029 din 19 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-au admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților; s-a respins acțiunea reclamanților ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 15-17 din Titlul VII din Legea 247/2005 în Capitolul V, obligațiile legate de procedura de evaluare a despăgubirilor și de emitere a titlului de despăgubire intră în competența C.C.S.D., și nu a A.N.R.P., iar potrivit art. 19 alin. (1) din Titlul VII din Legea 247/2005 este conferită expres calitate procesuală C.C.S.D., stabilind că „deciziile adoptate de către C.C.S.D. pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin C.C.S.D.”. A mai reținut instanța fondului că, deși reclamanții s-au adresat cu cerere A.N.R.P.

- D.C.C.S.C.C.S.D., aceasta doar asigură secretariatul C.C.S.D., astfel că acțiunea, astfel cum a fost formulată, este introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Recursul Împotriva acestei sentințe au formulat recurs recurenții – reclamanți C.P. și C.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, reclamanții au arătat că prin cererea formulată au solicitat A.N.R.P. - D.C.C.S.C.C.S.D. punerea in aplicare a Dispoziției P.G.M.B. nr. 9138 din 23 noiembrie 2007. Au susținut recurenții reclamanți că hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea legii și a materialului probator administrat in cauză, solicitând admiterea recursului și rejudecarea pe fond a acțiunii formulate, sau, in subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța căreia cererea a fost adresată inițial.

Procedura în fața instanței de recurs Intimata – pârâtă A.N.R.P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât in cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, procedură reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu A.N.R.P. este investită cu emiterea deciziei, ci C.C.S.D., astfel cum a fost stabilit și prin soluția de principiu pentru unificarea practicii judiciare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, dată in ședința plenului din data de 15 februarie 2010. Pentru aceleași considerente, s-a apreciat că nu poate fi obligată pârâta la plata daunelor cominatorii, această cerere fiind inadmisibilă și nici la plata daunelor compensatorii egale cu dobânda CEC, precum și nici la plata cheltuielilor de judecată.

Considerentele și soluția instanței de recurs. Recursul formulat este întemeiat și va fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. Reclamanții au investit instanța cu o cerere prin care au solicitat Guvernului României, A.N.R.P. - D.C.C.S.C.C.S.D. și lui P.M., directorul acestei instituții, punerea in aplicare a Dispoziției P.G.M.B. nr. 9138 din 23 noiembrie 2007 in baza Dosarului de despăgubire nr. 43147/CC/2009. Cauza a fost declinată succesiv de către Judecătoria Sectorului 1 București in favoarea tribunalului și de către Tribunalul București in favoarea Curții de Apel București. Înalta Curte constată că prima instanță nu a dat eficiență dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc.

civ. nemanifestând rol activ pentru aflarea adevărului și aplicarea corectă a legii. Respectarea acestei dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În aceste condiții, instanța de fond a pronunțat o soluție greșită, întrucât nu a cercetat legalitatea și temeinicia cererilor formulate de către reclamant, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, context in care nu se poate exercita controlul judiciar. Înalta Curte reține că instanța de fond, pronunțându-se asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P.

și a conducătorului acesteia, nu a clarificat cadrul procesual în raport cu obiectul acțiunii, cu scopul real urmărit de reclamanți și cu atribuțiile prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și în legislația secundară adoptată în aplicarea cesteia pentru fiecare dintre autoritățile publice implicate în procedura de stabilire și plată a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv de stat. Astfel, în temeiul art. 3 lit. a) și art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor, s-a constituit C.C.S.D., entitate cu atribuții în derularea procedurii prevăzute în art. 16, finalizate cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire și abilitate prin art. 19 alin. (1) din același act normativ să reprezinte statul în litigiile privind titlurile de despăgubire emise, în timp ce A.N.R.P.

este un subiect distinct, cu atribuții în valorificarea titlurilor de despăgubire și emiterea titlurilor de plată sau de conversie, potrivit art. 3 lit. h), 131 și 181- 189 din legea menționată. Este adevărat că, în mare parte, confuziile privind obiectul acțiunii și părțile raportului de drept litigios provin din modul în care reclamanții și-au conceput demersurile în justiție, dar în temeiul art. 129 alin. (4) – (5) C. proc. civ., instanța avea îndatorirea să pună în discuția părților împrejurările de fapt și de drept apte să ducă la clarificarea obiectului acțiunii și cadrului procesual, nefiind legată de sensul literal al termenilor folosiți. De altfel, prin acțiune, reclamanții au denumit pârâta prin sintagma „G.R.

- A.N.R.P. - D.C.C.S.C.C.S.D.” și au solicitat „Obligația de a da, respectiv de a face, conform prevederilor art. 1077 C. civ. prin refuzul repetat de a-și îndeplini obligațiile legale și de a acorda despăgubiri pentru reclamanți conform Dispoziției P.G.M.B. nr. 9138 din 23 noiembrie 2007 ce are la bază dosarul nr. 43147/CC/2009". în raport cu această împrejurare, judecătorul fondului era dator să solicite reclamanților lămuriri privind scopul real urmărit și denumirea corectă a entităților chemate în judecată și să dispună citarea C.C.S.D., în vederea unei juste și complete dezlegări a raportului litigios, prin luarea în considerare a tuturor etapelor procedurii și a competențelor prevăzute de lege, iar nu prin abordarea lor trunchiată, care nu este în măsură să asigure un act de justiție eficient și să preîntâmpine alte litigii viitoare.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va cita in cauză și C.C.S.D., urmând a se aprecia asupra temeiniciei cererii formulate de reclamanți și în raport de complexitatea procedurilor administrative stabilite de Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Toate argumentele prezentate mai sus sunt în măsură să atragă casarea sentinței în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) și (3) și art. 313 teza I C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de C.P. și C.I. împotriva Sentinței nr. 6029 din 19 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2013.