ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 328/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr. 38786/299/2009 din 11 noiembrie 2009

reclamanții C.P. și C.I. au chemat în judecată pârâții G.R. - A.N.R.P. - D.C.C.S.C.C.S.D.

și P.M., directorul acestei instituții, pentru obligația de a da, respectiv de

a face conform prevederilor art. 1077 C. civ. prin refuzul repetat de a-și

îndeplini obligațiile legale și a acorda despăgubiri reclamanților conform

Dispoziției P.G.M.B. nr. 9138 din 23 noiembrie 2007 ce are la bază dosarul nr. 43147/CC/2009;

obligarea pârâtului P.M. la plata de daune cominatorii în valoare de 0,5 lei pe

zi pentru suma totală de despăgubiri pentru nepunerea în aplicare a dispoziției

primarului general; obligarea aceluiași pârât la plata unor daune compensatorii

egale cu dobânda CEC și obligarea aceluiași pârât la plata cheltuielilor de

judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că deși au înregistrat dosarul de despăgubiri nr.

43147/CC/2009 privind o suprafață de 385 mp. situată în București, pârâții în

mod nejustificat nu și-au îndeplinit obligațiile legale în vederea stabilirii

despăgubirilor, solicitând clarificări de la P.G.M.B. privind întinderea

suprafeței, ce nu erau necesare.

Prin sentința civilă nr.

6021 din 31 martie 2010, Judecătoria Sectorului 1 și-a declinat competența în

favoarea Tribunalului București, care, la rândul său, prin sentința civilă nr. 770/25

februarie 2011 și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a, contencios administrativ și

fiscal sub nr. 25805/3/2010 la data de 17 martie 2011.

Prin întâmpinări,

pârâții au invocat lipsa calității procesuale pasive, arătând că nu au

competență de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, care revine C.C.S.D.,

potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința nr. 6029

din 19 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal s-au admis excepțiile lipsei calității procesuale

pasive a pârâților; s-a respins acțiunea reclamanților ca fiind formulată

împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 15-17 din Titlul

VII din Legea 247/2005 în Capitolul V, obligațiile legate de procedura de

evaluare a despăgubirilor și de emitere a titlului de despăgubire intră în

competența C.C.S.D., și nu a A.N.R.P., iar potrivit art. 19 alin. (1) din Titlul

VII din Legea 247/2005 este conferită expres calitate procesuală C.C.S.D.,

stabilind că „deciziile adoptate de către C.C.S.D. pot fi atacate în condițiile

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin C.C.S.D.”.

A mai reținut

instanța fondului că, deși reclamanții s-au adresat cu cerere A.N.R.P. - D.C.C.S.C.C.S.D.,

aceasta doar asigură secretariatul C.C.S.D., astfel că acțiunea, astfel cum a

fost formulată, este introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală

pasivă.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe au formulat recurs recurenții – reclamanți C.P. și C.I., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, reclamanții au arătat că prin cererea formulată au solicitat A.N.R.P.

- D.C.C.S.C.C.S.D. punerea in aplicare a Dispoziției P.G.M.B. nr. 9138 din 23

noiembrie 2007.

Au susținut

recurenții reclamanți că hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea

legii și a materialului probator administrat in cauză, solicitând admiterea

recursului și rejudecarea pe fond a acțiunii formulate, sau, in subsidiar,

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța căreia cererea a fost adresată

inițial.

Procedura în

fața instanței de recurs

Intimata – pârâtă A.N.R.P.

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat

întrucât in cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor

aferente imobilelor preluate in mod abuziv, procedură reglementată de Titlul

VII din Legea nr. 247/2005, nu A.N.R.P. este investită cu emiterea deciziei, ci

C.C.S.D., astfel cum a fost stabilit și prin soluția de principiu pentru

unificarea practicii judiciare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, dată in ședința plenului din data de 15 februarie

2010.

Pentru aceleași

considerente, s-a apreciat că nu poate fi obligată pârâta la plata daunelor

cominatorii, această cerere fiind inadmisibilă și nici la plata daunelor

compensatorii egale cu dobânda CEC, precum și nici la plata cheltuielilor de

judecată.

Considerentele

și soluția instanței de recurs.

Recursul formulat

este întemeiat și va fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate în

continuare.

Reclamanții au

investit instanța cu o cerere prin care au solicitat Guvernului României, A.N.R.P.

- D.C.C.S.C.C.S.D. și lui P.M., directorul acestei instituții, punerea in

aplicare a Dispoziției P.G.M.B. nr. 9138 din 23 noiembrie 2007 in baza Dosarului

de despăgubire nr. 43147/CC/2009.

Cauza a fost

declinată succesiv de către Judecătoria Sectorului 1 București in favoarea

tribunalului și de către Tribunalul București in favoarea Curții de Apel

București.

Înalta Curte constată

că prima instanță nu a dat eficiență dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C.

proc. civ. nemanifestând rol activ pentru aflarea adevărului și aplicarea

corectă a legii. Respectarea acestei dispoziții procedurale, cu valoare de

principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților

exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În aceste condiții,

instanța de fond a pronunțat o soluție greșită, întrucât nu a cercetat

legalitatea și temeinicia cererilor formulate de către reclamant, ceea ce

echivalează cu necercetarea fondului cauzei, context in care nu se poate

exercita controlul judiciar.

Înalta Curte reține

că instanța de fond, pronunțându-se asupra excepției lipsei calității

procesuale pasive a A.N.R.P. și a conducătorului acesteia, nu a clarificat

cadrul procesual în raport cu obiectul acțiunii, cu scopul real urmărit de

reclamanți și cu atribuțiile prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și în

legislația secundară adoptată în aplicarea cesteia pentru fiecare dintre

autoritățile publice implicate în procedura de stabilire și plată a

despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv de stat.

Astfel, în temeiul

art. 3 lit. a) și art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor, s-a

constituit C.C.S.D., entitate cu atribuții în derularea procedurii prevăzute în

art. 16, finalizate cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire și

abilitate prin art. 19 alin. (1) din același act normativ să reprezinte statul

în litigiile privind titlurile de despăgubire emise, în timp ce A.N.R.P. este

un subiect distinct, cu atribuții în valorificarea titlurilor de despăgubire și

emiterea titlurilor de plată sau de conversie, potrivit art. 3 lit. h), 131 și

181- 189 din legea menționată.

Este adevărat că, în

mare parte, confuziile privind obiectul acțiunii și părțile raportului de drept

litigios provin din modul în care reclamanții și-au conceput demersurile în

justiție, dar în temeiul art. 129 alin. (4) – (5) C. proc. civ., instanța avea îndatorirea

să pună în discuția părților împrejurările de fapt și de drept apte să ducă la

clarificarea obiectului acțiunii și cadrului procesual, nefiind legată de

sensul literal al termenilor folosiți.

De altfel, prin

acțiune, reclamanții au denumit pârâta prin sintagma „G.R. - A.N.R.P. - D.C.C.S.C.C.S.D.”

și au solicitat „Obligația de a da, respectiv de a face, conform prevederilor art.

1077 C. civ. prin refuzul repetat de a-și îndeplini obligațiile legale și de a

acorda despăgubiri pentru reclamanți conform Dispoziției P.G.M.B. nr. 9138 din

23 noiembrie 2007 ce are la bază dosarul nr. 43147/CC/2009". în raport cu

această împrejurare, judecătorul fondului era dator să solicite reclamanților

lămuriri privind scopul real urmărit și denumirea corectă a entităților chemate

în judecată și să dispună citarea C.C.S.D., în vederea unei juste și complete

dezlegări a raportului litigios, prin luarea în considerare a tuturor etapelor

procedurii și a competențelor prevăzute de lege, iar nu prin abordarea lor

trunchiată, care nu este în măsură să asigure un act de justiție eficient și să

preîntâmpine alte litigii viitoare.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de fond va cita in cauză și C.C.S.D., urmând a se aprecia

asupra temeiniciei cererii formulate de reclamanți și în raport de

complexitatea procedurilor administrative stabilite de Legea nr. 247/2005

pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și

care nu pot fi restituite în natură.

Temeiul legal al soluției

adoptate în recurs.

Toate argumentele

prezentate mai sus sunt în măsură să atragă casarea sentinței în temeiul art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) și (3) și art. 313 teza

I C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de C.P. și C.I. împotriva Sentinței nr. 6029 din 19 octombrie 2011 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre rejudecare către Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 ianuarie 2013.