ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4138/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4138/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

de apel ce formează obiectul

recursului

Prin sentința nr. 4472 din 18

decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată

acțiunea prin care reclamanta P.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, obligarea pârâtei la

emiterea deciziei conținând titlu de despăgubire la nivelul stabilit prin decizia

civilă nr. 60A din 2 februarie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă, în dosarul nr. 33633/3/2006

și la plata unor penalități de 50 lei/zi de

întârziere până la aducerea

la îndeplinire a hotărârii de la rămânerea definitivă a acesteia.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a

reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta s-a adresat pârâtei la 2 aprilie 2009

solicitându-i în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 247/2005,

desemnarea unui evaluator cu

privire la

imobilul situat în București, sector 1, și

emiterea unei decizii

referitoare la acordarea de titluri de despăgubire în considerarea conținutului

deciziei civile nr. 60/2009 a Curții de Apel București prin care pârâta

Primăria Municipiului București fusese obligată la plata sumei de 532.546,46

lei cu titlu de despăgubiri către reclamanta.

Se mai reține că la data la care reclamanta a

solicitat pârâtei declanșarea procedurii prevăzute în Titlu VII al Legii nr. 247/2005

modificată și republicată, titlu

în baza

căruia formulase cererea, respectiv sentința civilă anterior menționată, nu era

irevocabil, iar prin conținut nu era susceptibil de executare, potrivit

aceluiași act normativ.

In consecință, în raport de data la care reclamanta a

solicitat pârâtei-desemnarea evaluatorului autorizat și emiterea titlului de

despăgubire potrivit Legii nr. 247/2005, refuzul acestuia nu a putut fi

apreciat ca având caracter nejustificat, în condițiile în care decizia civilă

nr. 60/2009 a Curții de Apel București a rămas irevocabilă la un interval de 6

luni, ulterior chiar sesizării instanței de fond cu cererea dedusă prezentei

judecăți.

Împotriva sentinței nr. 4472 din 18 decembrie 2009 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

declarat recurs reclamanta P.D., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

In dezvoltarea motivelor de recurs invocate

recurenta-reclamanta a susținut, în esență, următoarele:

Printr-o primă critica formulată susține

recurenta-reclamanta că prin soluția pronunțată, instanța de fond a încălcat

grav prevederile art. 300 alin. (1) și

art. 11

8 C.

proc. civ., precum și prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 262/2007

ce reglementează obligația autorității

de a soluționa cererea ce i s-a adresat în termen de 30 de zile și prevederile

art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDO.

Astfel, aflându-se în fața unei hotărâri

judecătorești definitive, executabilă chiar dacă fusese promovată o cale

extraordinară de atac, și devenită irevocabilă înainte de pronunțarea sentinței

civile ce face obiectul prezentului recurs, instanța de fond ar fi trebuit să

oblige intimatul-pârât la emiterea deciziei așa cum s-a cerut în considerarea

art.6 din CEDO.

Explicând critica formulată recurenta-reclamanta arată

că în temeiul Legii nr. 10/2001 a notificat Primăria Municipiului București,

cerând retrocedarea în natură sau echivalent a unui imobil de care familia sa a

fost deposedată în mod abuziv.

După 8 ani prin Decizia civilă nr. 60A din 2

februarie 2009, a obținut recunoașterea calității de persoană îndreptățită la

despăgubiri și la cuantificarea acestora însă nu poate intra în posesia acestor

despăgubiri, întrucât intimata-pârâtă nu emite decizia privitoare la titlu de

despăgubire.

Printr-o ultimă critică susține recurenta-reclamanta

că, considerând procedura de retrocedare, în natură

sau echivalent, a imobilului ca pe un întreg, cea desfășurată în fața unei

instanțe judecătorești cenzurând-o pe cea administrativă, nu a avut parte de un

proces desfășurat într-un timp rezonabil.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor

recurentei-reclamante ce pot fi circumscrise motivelor ne nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a apărărilor formulate și raportat

la prevederile legale incidente, dar și sub toate aspectele, potrivit art. 304 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat,în cauză, nu este fondat,

în considerarea celor în continuare arătate.

Înalta Curte constată, în primul rând, că prin criticile

de recurs formulate, recurenta-reclamanta se rezumă, cu mici nuanțe, la

reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns

în mod corect în considerentele hotărârii recurate, așa încât nu va relua

argumentele expuse de judecătorul fondului în considerentele hotărârii recurate

ci își va limita analiza doar la criticile care se circumscriu unor motive de

recurs, în condițiile art. 304 și art. 304 C. proc. civ.

Pentru o corectă analiză a motivelor de recurs se

impune, cu precădere, o expunere clară a situației de fapt, a obiectului

acțiunii deduse prezentei judecăți precum și a temeiul de drept invocat in fața

instanței de fond.

Astfel, printr-o notificare formulată în temeiul

Legii nr. 10/2001 recurenta-reclamantă a solicitat Primăriei Municipiului

București restituirea în echivalent a imobilului situat în Municipiul București

sect. 1.

Întrucât entitatea notificată nu a emis o dispoziție

motivată în temeiul Legii nr. 10/2001, recurenta-reclamantă s-a adresat

instanței de judecată.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin

sentința civilă nr. 583 din 25 martie 2008, a admis acțiunea formulată de

reclamantă, a constatat că reclamanta are dreptul, în calitate de persoană

îndreptățită la restituire, la acordarea măsurilor prin echivalentul sumei de

532.546,46 lei (162.115 EURO) pentru imobilul notificat și a obligat Primăria

Municipiului București să emită o dispoziție de restituire prin echivalent

pentru valoarea de 532.543,46 lei în favoarea acesteia.

Prin decizia nr. 60A din 2 februarie 2009 Curtea de

Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a

admis apelul declarat de reclamantă și a schimbat în parte sentința nr. 583 din

25 martie 2008, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 532.546,46 lei (162.115

EURO) reprezentând despăgubiri pentru imobilul situat în sector 1.

La data de 7 aprilie 2009 recurenta-reclamantă a

solicitat intimatei-pârâte, în temeiul deciziei nr. 60A/2009 a Curții de Apel

București să procedeze la desemnarea unui evaluator, în condițiile art. 13 din

Legea nr. 247/2005, în vederea stabilirii întinderii despăgubirilor ce i se

cuvin pentru imobilul situat în Municipiul București, sector 1; în absența

vreunui răspuns recurenta-reclamantă s-a adresat intimatei-pârâte cu o nouă

cerere, în același sens, la data de 12 iunie 2009.

In acest context, la data de 17 iunie 2009,

recurenta-reclamantă, s-a adresat Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, cu o acțiune prin care a solicitat obligarea Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, intimată în prezenta cauză, la

emiterea deciziei conținând titlu de despăgubiri la nivelul stabilit prin decizia

nr. 60A din 2 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă, în dosarul nr. 33633/3/2006, cu plata de penalități de 50 lei/zi de

întârziere până la aducerea la îndeplinire a hotărârii definitive a acesteia.

In drept cererea, astfel formulată a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) și art. 18 alin. (1) și (5) din Legea

nr. 262/2007 de modificare a Legii nr. 554/2004 și art. 13 alin. (1) din Legea

nr. 247/2005.

Pe parcursul soluționării cauzei deduse prezentei

judecăți, de către instanța de fond, prin Decizia nr. 8378 din 19 octombrie 2009,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a admis recursul declarat

de pârâtul Municipiul București, a modificat în parte Decizia nr. 60A din 2

februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze de minori și de familie, a admis și apelul declarat de pârât, și a

schimbat în parte sentința pronunțată de prima instanță, în sensul că a acordat

reclamantei măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în

București, sector 1, în condițiile art. 16 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005.

Așadar, recurenta-reclamantă se consideră vătămată

într-un drept al său prin

faptul că,

intimata-pârâtă a refuzat în mod nejustificat să procedeze la desemnarea unui

evaluator, în condițiile procedurii administrative speciale, prevăzute de Titlu

VII din Legea nr. 247/2005, în baza unei hotărâri judecătorești, respectiv

decizia civilă nr. 60A/2009 a Curții de Apel București.

Înalta Curte

constată

că în mod corect judecătorul fondului a respins cererea reclamantei în

condițiile în care în cauză, nu se poate reține că intimata-pârâtă, a refuzat

să soluționeze, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din LC A, cererea

recurentei, chiar dacă nu a răspuns în termen de 30 de zile la solicitările

formulate la data 7 aprilie 2009 și respectiv 12 iunie 2009, așa încât va

înlătura criticile referitoare la pronunțarea hotărârii recurate cu încălcarea

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din LCA.

In acest sens, în primul rând

trebuie subliniat faptul că procedurile

administrative pentru acordarea despăgubirilor, prevăzute de Titlu VII-

"Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în mod abuziv"- din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, sunt complexe și

în mod obiectiv, nu pot fi finalizate în termenul de 30 de zile prevăzut de

art. 2 alin. (1) lit. h) LCA.

In al doilea rând

decizia nr. 60A/2009 a Curții de Apel București, prevedea direct

instituirea, în sarcina Primăriei Municipiului București, a unei obligații de

plată a unei sume de bani cu titlu de despăgubiri, ceea ce nu mai impunea

desemnarea unui evaluator în sensul art. 13 din Legea nr. 247/2009, această

ultimă obligație incumbă intimatei-pârâte abia în baza Deciziei civile nr. 8378

din 19 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă,

prin care s-a stabilit irevocabil că recurenta-reclamantă este îndreptățită la

măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul din Municipiul București, sector

1, însă în condițiile art. 16 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005.

Înalta Curte va înlătura și criticile referitoare la,

caracterul nerezonabil al procedurii,

reținând

că, deși este adevărat că emiterea deciziilor reprezentând titlu de

despăgubire, în sensul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 este necesar a fi

rezolvată într-un termen rezonabil, în sensul art. 6 din CEDO, iar adăugarea

unor noi intervale de timp la cel deja scurs de la data depunerii notificării,

în conformitate cu Legea nr. 10/2001, de circa 8 ani, ar putea justifica

reținerea caracterului nerezonabil al procedurii, în ansamblul său, este de

necontestat și faptul că emiterea acestor decizii trebuie făcută cu respectarea

întocmai a procedurii administrative speciale reglementate imperativ de același

act normativ.

Totodată, Înalta Curte nu va reține nici criticile

referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 300 alin. (1) și art. 378 C. proc.

civ.,

constatând că deși în

considerentele hotărârii recurate se face referire la faptul că la data

declanșării procedurilor prevăzute de Titlu VII al Legii nr. 247/2005, titlu în

baza căruia a fost formulată cererea, respectiv sentința civilă anterior

menționată, nu era irevocabilă, aceasta nu echivalează cu nesocotirea unor

dispoziții legale, așa cum în mod greșit susține recurenta-reclamantă, în

condițiile în care instanța de fond în mod corect a reținut că respectiva

sentință civilă, prin conținutul său nu era susceptibilă de executare, potrivit

Titlului VII al Legii nr. 247/2005, în sensul solicitat de reclamantă prin cele

două cereri adresate intimatei în intervalul aprilie-iunie 2009; așadar, nu faptul

că respectiva decizie civilă nu era irevocabilă a determinat instanța de fond

să aprecieze în sensul hotărârii pronunțate, cum în mod greșit susține

recurenta-reclamantă, ci faptul că respectiva hotărâre judecătorească, prin

conținutul său nu putea fi executată, în sensul solicitat de

recurenta-reclamantă.

Față de considerentele mai sus expusă, Înalta Curte

urmează a înlătura criticile din recurs referitoare la nelegalitatea și

netemeinicia soluției pronunțate de Curtea de apel, critici care se circumscriu

motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

constatând că în mod corect instanța de fond, a

apreciat că, în raport de data la care reclamanta a solicitat pârâtei

desemnarea evaluatorului autorizat și emiterea titlului de despăgubire potrivit

Legii nr. 247/2005, refuzul acesteia nu poate fi apreciat ca având caracter

nejustificat, în condițiile în care decizia civilă nr. 60A/2009 a Curții de

apel București a rămas irevocabilă la un interval de 6 luni, ulterior chiar

sesizării instanței de judecată cu prezenta cerere.

Toate considerentele expuse, converg către concluzia

că, în raport cu probele administrate în cauză, soluția de respingere a cererii

reclamantei pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv

pentru care urmează a fi înlăturate toate criticile formulate de recurentă.

In consecință, față de considerentele expuse, recursul

urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta P.D.

împotriva sentinței nr. 4472 din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă

Pronunțată in ședință publică, astăzi 6 octombrie

2010.