ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4138/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de curtea de apel ce formează obiectul recursului Prin sentința nr. 4472 din 18 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată acțiunea prin care reclamanta P.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, obligarea pârâtei la emiterea deciziei conținând titlu de despăgubire la nivelul stabilit prin decizia civilă nr. 60A din 2 februarie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. 33633/3/2006 și la plata unor penalități de 50 lei/zi de întârziere până la aducerea la îndeplinire a hotărârii de la rămânerea definitivă a acesteia.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Reclamanta s-a adresat pârâtei la 2 aprilie 2009 solicitându-i în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 247/2005, desemnarea unui evaluator cu privire la imobilul situat în București, sector 1, și emiterea unei decizii referitoare la acordarea de titluri de despăgubire în considerarea conținutului deciziei civile nr. 60/2009 a Curții de Apel București prin care pârâta Primăria Municipiului București fusese obligată la plata sumei de 532.546,46 lei cu titlu de despăgubiri către reclamanta. Se mai reține că la data la care reclamanta a solicitat pârâtei declanșarea procedurii prevăzute în Titlu VII al Legii nr. 247/2005 modificată și republicată, titlu în baza căruia formulase cererea, respectiv sentința civilă anterior menționată, nu era irevocabil, iar prin conținut nu era susceptibil de executare, potrivit aceluiași act normativ.

In consecință, în raport de data la care reclamanta a solicitat pârâtei-desemnarea evaluatorului autorizat și emiterea titlului de despăgubire potrivit Legii nr. 247/2005, refuzul acestuia nu a putut fi apreciat ca având caracter nejustificat, în condițiile în care decizia civilă nr. 60/2009 a Curții de Apel București a rămas irevocabilă la un interval de 6 luni, ulterior chiar sesizării instanței de fond cu cererea dedusă prezentei judecăți. 2. Cererea de recurs Împotriva sentinței nr. 4472 din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta P.D., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. In dezvoltarea motivelor de recurs invocate recurenta-reclamanta a susținut, în esență, următoarele: Printr-o primă critica formulată susține recurenta-reclamanta că prin soluția pronunțată, instanța de fond a încălcat grav prevederile art. 300 alin. (1) și art. 11 8 C. proc. civ., precum și prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 262/2007 ce reglementează obligația autorității de a soluționa cererea ce i s-a adresat în termen de 30 de zile și prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDO. Astfel, aflându-se în fața unei hotărâri judecătorești definitive, executabilă chiar dacă fusese promovată o cale extraordinară de atac, și devenită irevocabilă înainte de pronunțarea sentinței civile ce face obiectul prezentului recurs, instanța de fond ar fi trebuit să oblige intimatul-pârât la emiterea deciziei așa cum s-a cerut în considerarea art.6 din CEDO.

Explicând critica formulată recurenta-reclamanta arată că în temeiul Legii nr. 10/2001 a notificat Primăria Municipiului București, cerând retrocedarea în natură sau echivalent a unui imobil de care familia sa a fost deposedată în mod abuziv. După 8 ani prin Decizia civilă nr. 60A din 2 februarie 2009, a obținut recunoașterea calității de persoană îndreptățită la despăgubiri și la cuantificarea acestora însă nu poate intra în posesia acestor despăgubiri, întrucât intimata-pârâtă nu emite decizia privitoare la titlu de despăgubire. Printr-o ultimă critică susține recurenta-reclamanta că, considerând procedura de retrocedare, în natură sau echivalent, a imobilului ca pe un întreg, cea desfășurată în fața unei instanțe judecătorești cenzurând-o pe cea administrativă, nu a avut parte de un proces desfășurat într-un timp rezonabil.

3. Hotărârea instanței de recurs Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei-reclamante ce pot fi circumscrise motivelor ne nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a apărărilor formulate și raportat la prevederile legale incidente, dar și sub toate aspectele, potrivit art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat,în cauză, nu este fondat, în considerarea celor în continuare arătate. Înalta Curte constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurenta-reclamanta se rezumă, cu mici nuanțe, la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, așa încât nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului în considerentele hotărârii recurate ci își va limita analiza doar la criticile care se circumscriu unor motive de recurs, în condițiile art. 304 și art. 304 C. proc.

civ. Pentru o corectă analiză a motivelor de recurs se impune, cu precădere, o expunere clară a situației de fapt, a obiectului acțiunii deduse prezentei judecăți precum și a temeiul de drept invocat in fața instanței de fond. Astfel, printr-o notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 recurenta-reclamantă a solicitat Primăriei Municipiului București restituirea în echivalent a imobilului situat în Municipiul București sect. 1. Întrucât entitatea notificată nu a emis o dispoziție motivată în temeiul Legii nr. 10/2001, recurenta-reclamantă s-a adresat instanței de judecată.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 583 din 25 martie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a constatat că reclamanta are dreptul, în calitate de persoană îndreptățită la restituire, la acordarea măsurilor prin echivalentul sumei de 532.546,46 lei (162.115 EURO) pentru imobilul notificat și a obligat Primăria Municipiului București să emită o dispoziție de restituire prin echivalent pentru valoarea de 532.543,46 lei în favoarea acesteia.

Prin decizia nr. 60A din 2 februarie 2009 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a admis apelul declarat de reclamantă și a schimbat în parte sentința nr. 583 din 25 martie 2008, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 532.546,46 lei (162.115 EURO) reprezentând despăgubiri pentru imobilul situat în sector 1. La data de 7 aprilie 2009 recurenta-reclamantă a solicitat intimatei-pârâte, în temeiul deciziei nr. 60A/2009 a Curții de Apel București să procedeze la desemnarea unui evaluator, în condițiile art. 13 din Legea nr. 247/2005, în vederea stabilirii întinderii despăgubirilor ce i se cuvin pentru imobilul situat în Municipiul București, sector 1; în absența vreunui răspuns recurenta-reclamantă s-a adresat intimatei-pârâte cu o nouă cerere, în același sens, la data de 12 iunie 2009. In acest context, la data de 17 iunie 2009, recurenta-reclamantă, s-a adresat Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu o acțiune prin care a solicitat obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, intimată în prezenta cauză, la emiterea deciziei conținând titlu de despăgubiri la nivelul stabilit prin decizia nr. 60A din 2 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. 33633/3/2006,

cu plata de penalități de 50 lei/zi de întârziere până la aducerea la îndeplinire a hotărârii definitive a acesteia. In drept cererea, astfel formulată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) și art. 18 alin. (1) și (5) din Legea nr. 262/2007 de modificare a Legii nr. 554/2004 și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 247/2005.

Pe parcursul soluționării cauzei deduse prezentei judecăți, de către instanța de fond, prin Decizia nr. 8378 din 19 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a admis recursul declarat de pârâtul Municipiul București, a modificat în parte Decizia nr. 60A din 2 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze de minori și de familie, a admis și apelul declarat de pârât, și a schimbat în parte sentința pronunțată de prima instanță, în sensul că a acordat reclamantei măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, sector 1, în condițiile art. 16 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005.

Așadar, recurenta-reclamantă se consideră vătămată într-un drept al său prin faptul că, intimata-pârâtă a refuzat în mod nejustificat să procedeze la desemnarea unui evaluator, în condițiile procedurii administrative speciale, prevăzute de Titlu VII din Legea nr. 247/2005, în baza unei hotărâri judecătorești, respectiv decizia civilă nr. 60A/2009 a Curții de Apel București. Înalta Curte constată că în mod corect judecătorul fondului a respins cererea reclamantei în condițiile în care în cauză, nu se poate reține că intimata-pârâtă, a refuzat să soluționeze, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din LC A, cererea recurentei, chiar dacă nu a răspuns în termen de 30 de zile la solicitările formulate la data 7 aprilie 2009 și respectiv 12 iunie 2009, așa încât va înlătura criticile referitoare la pronunțarea hotărârii recurate cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din LCA.

In acest sens, în primul rând trebuie subliniat faptul că procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, prevăzute de Titlu VII- "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv"- din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, sunt complexe și în mod obiectiv, nu pot fi finalizate în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) LCA.

In al doilea rând decizia nr. 60A/2009 a Curții de Apel București, prevedea direct instituirea, în sarcina Primăriei Municipiului București, a unei obligații de plată a unei sume de bani cu titlu de despăgubiri, ceea ce nu mai impunea desemnarea unui evaluator în sensul art. 13 din Legea nr. 247/2009, această ultimă obligație incumbă intimatei-pârâte abia în baza Deciziei civile nr. 8378 din 19 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, prin care s-a stabilit irevocabil că recurenta-reclamantă este îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul din Municipiul București, sector 1, însă în condițiile art. 16 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005.

Înalta Curte va înlătura și criticile referitoare la, caracterul nerezonabil al procedurii, reținând că, deși este adevărat că emiterea deciziilor reprezentând titlu de despăgubire, în sensul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 este necesar a fi rezolvată într-un termen rezonabil, în sensul art. 6 din CEDO, iar adăugarea unor noi intervale de timp la cel deja scurs de la data depunerii notificării, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, de circa 8 ani, ar putea justifica reținerea caracterului nerezonabil al procedurii, în ansamblul său, este de necontestat și faptul că emiterea acestor decizii trebuie făcută cu respectarea întocmai a procedurii administrative speciale reglementate imperativ de același act normativ.

Totodată, Înalta Curte nu va reține nici criticile referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 300 alin. (1) și art. 378 C. proc.

civ., constatând că deși în considerentele hotărârii recurate se face referire la faptul că la data declanșării procedurilor prevăzute de Titlu VII al Legii nr. 247/2005, titlu în baza căruia a fost formulată cererea, respectiv sentința civilă anterior menționată, nu era irevocabilă, aceasta nu echivalează cu nesocotirea unor dispoziții legale, așa cum în mod greșit susține recurenta-reclamantă, în condițiile în care instanța de fond în mod corect a reținut că respectiva sentință civilă, prin conținutul său nu era susceptibilă de executare, potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005, în sensul solicitat de reclamantă prin cele două cereri adresate intimatei în intervalul aprilie-iunie 2009; așadar, nu faptul că respectiva decizie civilă nu era irevocabilă a determinat instanța de fond să aprecieze în sensul hotărârii pronunțate, cum în mod greșit susține recurenta-reclamantă, ci faptul că respectiva hotărâre judecătorească, prin conținutul său nu putea fi executată, în sensul solicitat de recurenta-reclamantă.

Față de considerentele mai sus expusă, Înalta Curte urmează a înlătura criticile din recurs referitoare la nelegalitatea și netemeinicia soluției pronunțate de Curtea de apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatând că în mod corect instanța de fond, a apreciat că, în raport de data la care reclamanta a solicitat pârâtei desemnarea evaluatorului autorizat și emiterea titlului de despăgubire potrivit Legii nr. 247/2005, refuzul acesteia nu poate fi apreciat ca având caracter nejustificat, în condițiile în care decizia civilă nr. 60A/2009 a Curții de apel București a rămas irevocabilă la un interval de 6 luni, ulterior chiar sesizării instanței de judecată cu prezenta cerere.

Toate considerentele expuse, converg către concluzia că, în raport cu probele administrate în cauză, soluția de respingere a cererii reclamantei pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care urmează a fi înlăturate toate criticile formulate de recurentă. In consecință, față de considerentele expuse, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanta P.D. împotriva sentinței nr. 4472 din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă Pronunțată in ședință publică, astăzi 6 octombrie 2010.