ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3548/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor: - obligarea pârâtei la soluționarea Dosarului nr. 38566/CC/2007 prinind acordarea despăgubirilor stabilite prin dispoziția din 12 februarie 2007 a Primarului General al Municipiului București; - obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în sumă de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a beneficiat de drepturile legale instituite prin Legea nr. 10/2001, privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul care a fost situat în București, sector 6, compus din teren în suprafață de 270 m.p.

și construcție demolată. La data de 12 februarie 2007, Primarul General al Municipiului București, a emis dispoziția pentru acordarea despăgubirilor prin echivalent, dosarul fiind înregistrat sub nr. 38566/CC/2007 la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă nu s-a luat nicio măsură privind acordarea acestor despăgubiri. În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe art. 13 alin. (1) din Titlul VII din Legea 247/2005, art. 1073 și urm. C. civ., art. 3 pct. 1 și art. 159 pct. 2 C. proc. civ. b) Întâmpinarea și cererea reconvențională Pârâta a formulat întâmpinare, arătând că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate. Astfel, în susținerea dreptului de proprietate, notificatorul a depus la dosar un act de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 10 martie 1966 între S.C., în calitate de vânzător și cumpărătorii P.N.

și P.N.A., având ca obiect un imobil teren în suprafață de 270 m.p. De asemenea, din adresa de la Direcția Patrimoniu Evidență Proprietăți-Cadastru, Serviciu Evidența Proprietății, este menționat faptul că la anexa Decretului nr. 242/1987 sunt înscriși P.N. și P.F. cu teren expropriat, construit și neconstruit în suprafață totală de 289 m.p. și 144,88 m.p. construcții. Cu privire la dobândirea imobilului-teren printr-un act sub semnătură privată din anul 1966, a precizat că: Potrivit art. 11 din Decretul nr. 144/1958, înstrăinarea prin acte între vii a terenurilor cu sau fără construcții proprietate particulară, se face prin acte autentice și numai cu autorizația prealabilă dată de către comitetele executive ale sfaturilor populare.

Or, la dosar nu se regăsește o asemenea autorizație, iar actul sub semnătură privată încheiat la data de 10 martie 1966, cu privire la terenul în suprafață de 270 m.p. este nul absolut având în vedere că nu respectă condițiile legale prevăzute de Decretul nr. 144/1958. S-a arătat că în situația în care reclamantul nu face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, nu poate fi obligată la emiterea unei decizii, în favoarea acestuia, obligație ce se situează în afara cadrului legal reglementat de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Pârâta a arătat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheiere motivată instanța de contencios administrativ competentă, suspendând cauza. A susținut că dispoziția a fost emisă de către Primarul Municipiului București cu încălcarea dispozițiilor prevăzute la pct. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005 coroborat cu 23.1 din H.G. nr. 250/2007, se impune suspendarea judecății cauzei și trimiterea dosarului instanței competente spre soluționarea excepției de nelegalitate. Astfel, constatându-se că dosarul nu este complet (avem în vedere dispozițiile legale prevăzute la pct. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005 coroborat cu 23.1 din H.G.

nr. 250/2007) - reclamantul nu face dovada dreptului de proprietate a imobilului - teren notificat, dosarul de despăgubire cu documentația aferentă a fost remis entității notificate cu soluționarea notificării, în speță, Primăria Municipiului București și nu a fost remis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Cu privire la obligarea la daune cominatorii de 100 RON pe fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii arată că această solicitare este inadmisibilă, având în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 580 2 C. proc. civ., dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligație de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la primirea somației, creditorul poate fi autorizat de instanța de executare prin încheiere irevocabilă să o îndeplinească el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului.

Menționează, în același sens, și dispozițiile art. 580 3 C. proc. civ., potrivit cărora debitorul poate fi constrâns la îndeplinirea obligației prin aplicarea unei amenzi civile, iar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligației prevăzute, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune interese.

c) Sentința și considerentele primei instanțe Prin sentința nr. 4877 din 3 decembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate și excepția de inadmisibilitate ca neîntemeiate; a admis cererea principală formulată de reclamantul P.G., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată și a obligat pe pârâtă să soluționeze Dosarul nr. 38566/CC/2007 în sensul acordării despăgubirilor stabilite prin dispoziția din 12 februarie 2007, sub sancțiunea plății de penalități de 100 RON de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii până la emiterea titlului.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că chiar dacă actul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 10 martie 1966 între S.C., în calitate de vânzător și cumpărătorii P.N. și P.N.A., având ca obiect un imobil teren în suprafață de 270 m.p. nu este încheiat în formă autentică, cât timp nulitatea acestuia nu a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească se bucură de prezumția de validitate. De aceea, acest act produce efectele transmiterii dreptului de proprietate asupra bunului vândut. Din aceste motive, în baza art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea a respins cererea reconvențională ca neîntemeiat.

În privința excepției de nelegalitate a dispoziției din 12 februarie 2007, emisă de Primarul Municipiului București, pe lângă argumentul menționat mai sus, Curtea a reținut că această dispoziție poate fi atacată în condițiile Legii nr. 10/2001, la instanța civilă și nu în condițiile Legii nr. 554/2004, la instanța de contencios administrativ, motiv pentru care excepția a fost respinsă. Prima instanță a apreciat că în mod nejustificat cererea reclamantului nu a fost soluționată, iar în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, a obligat pârâta să soluționeze Dosarul nr. 38566/CC/2007 în sensul acordării despăgubirilor stabilite prin dispoziția din 12 februarie 2007. S-a considerat că în baza art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, instanța poate obliga o autoritate publică să emită un act administrativ sub sancțiunea plății de penalități pe fiecare zi de întârziere.

2. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. a) Motivele de recurs În motivele de recurs s-a criticat sentința primei instanțe sub aspectul nelegalei soluționări a excepției invocate prin acțiunea privind nelegalitatea dispoziției Primarului Municipiului București. S-a precizat că excepția are legătură cu rezolvarea fondului litigiului, că dispoziția este un act administrativ având caracter executoriu. Pe fondul cauzei, a arătat că reclamantul nu a făcut dovada proprietății asupra bunurilor, actul sub semnătură privată fiind nul absolut, astfel că dosarul transmis la Comisie este incomplet, motiv pentru care nu se poate proceda la evaluarea imobilelor.

Recurenta a precizat că nu s-a avut în vedere, la pronunțarea soluției, caracterul complex al operațiunilor, respectiv etapa evaluării, a contestării raportului de evaluare, astfel că termenul rezonabil de soluționare presupune o perioadă mai mare decât 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței. S-au formulat critici și cu privire la acordarea penalităților de întârziere. b) Analiza motivelor de recurs Înalta Curte, examinând acțiunea, motivele de recurs, situația de fapt și legislația aplicabilă, reține Situația de fapt: Prin dispoziția din 12 februarie 2007, Primarul Municipiului București a propus reclamantului acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat situat în București.

Dosarul a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 38566/CC/2007. Legislația aplicabilă Legea nr. 247/2005, Titlul VII a rt. 16 alin. „(1) Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Art. 16 alin. „(2 1 ) Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul Prefecturilor, urmând a fi înaintate de Prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției Prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta”. Art. 16 alin. „(4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură”.

Art. 16 alin. „(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare”. Legea nr. 554/2004, art. 5 alin. „(2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”.

Legea nr. 10/2001, art. 24 alin. „(1) În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive ”. Alin. (2) „În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar”. Soluția dată de prima instanță, privind respingerea cererii de sesizare a Tribunalului cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției din 12 februarie 2007 a Primarului Municipiului București, este legală.

Potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poate forma obiectul excepției de nelegalitate un act administrativ individual sau normativ. Practica și literatura de specialitate au consolidat aplicarea acestei proceduri, în sensul că obiectul excepției de nelegalitate îl pot forma actele administrative susceptibile de control judecătoresc pe calea acțiunii în anulare la instanța de contencios administrativ. Procedura judiciară a excepției de nelegalitate nu este aplicabilă actelor administrative exceptate de la controlul instanței de contencios administrativ.

Actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege, o altă procedură judiciară, în raport de dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot forma obiectul controlului pe calea excepției de nelegalitate, întrucât ar însemna ca instanța să poată cerceta pe cale indirectă, ceea ce nu-i este permis, prin lege, să examineze pe calea directă a acțiunii. În speță, dispoziția Primarului emisă în baza Legii nr. 10/2001, poate fi atacată, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, la secția civilă a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității notificate. Competența materială și teritorială instituită prin art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, constituie o normă specială, derogatorie de la contenciosul administrativ de drept comun reglementat prin Legea nr. 554/2004.

Cu referire la prevederile art. 16 alin. (2 1 ) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, trebuie precizat că aceasta reglementează o procedură tehnică. Exercitarea controlului de legalitate asupra dispozițiilor autorităților publice locale prin care au fost soluționate notificările nu modifică normele de competență materială privind controlul de legalitate exercitat de instanță. Ori, așa cum s-a explicat mai sus, legiuitorul a reglementat prin art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 un fine de primire, o cauză de inadmisibilitate a cererii la instanța de contencios administrativ, a acțiunilor având ca obiect anularea unor acte administrative pentru care legiuitorul a prevăzut o procedură specială de contestare.

Ca urmare, dispozițiile emise în baza Legii nr. 10/2001 nu pot forma obiectul controlului la instanța de contencios administrativ pe calea acțiunii și nici pe calea indirectă a excepției de nelegalitate. De altfel, având în vedere economia Legii nr. 10/2001, dispoziția privind soluționarea notificărilor are caracterul unui act civil, situație în care nu poate forma obiectul controlului judiciar la instanța de contencios administrativ, nici pe calea directă a acțiunii și nici pe calea indirectă a excepției de nelegalitate. În consecință, instanța de fond a procedat corect atunci când a respins cererea de sesizare a Tribunalului cu excepția de nelegalitate a dispoziției. În ceea ce privește lipsa unui act autentic de proprietate, sub acest aspect trebuie precizat că imobilul situat în București a fost expropriat prin Decretul nr. 242 din 03 octombrie 1987, în Anexa 6 fiind înscriși P.G.

și F. Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar, în absența unor probe contrare. Așadar, legiuitorul a instituit o prezumție simplă de proprietate în favoarea persoanelor individualizate în actul de preluare a imobilului, prezumție ce poate fi răsturnată prin proba contrară. Ori, în cauză nu s-a făcut o astfel de probă, așa încât reclamantul este prezumat a fi proprietarul imobilului. În consecință, critica este nefondată. În ceea ce privește termenul de soluționare a dosarului, a naliza legislației relevante în cauză demonstrează că prin Legea nr. 247/2005 nu s-a instituit un termen pentru soluționarea dosarelor.

Referitor la lipsa unui termen de soluționare a cererilor din legislația națională aplicabilă, arătăm că potrivit art. 11 alin. (2) din Constituția României tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar dispozițiile alin. (2) din art. 20 al Constituției României obligă la aplicarea prioritară a reglementărilor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte. România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului p rin Legea nr. 30/1994, astfel că instanța în fața căreia se invocă existența unei neconcordanțe între legislația națională și dispozițiile Convenției va aplica cu prioritate prevederile convenției.

În baza aceluiași temei constituțional, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este direct aplicabilă în sistemul român de drept. În cauza de față, omisiunea legiuitorului de a prevedea un termen rezonabil de soluționare a procedurii se constituie în încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului , privind procesul echitabil. În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat în mod constant că prin nefinalizarea procedurilor administrative și judiciare într-un termen rezonabil se aduce atingere evidentă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În raport de data depunerii cererii și jurisprudența Curții de la Strasbourg se reține că a avut loc o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii de acordare a măsurilor reparatorii, astfel că motivul de recurs este nefondat.

Însă, în cauză se constată că prin acțiune s-a solicitat obligarea Comisiei la emiterea titlului de despăgubire în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, iar instanța nu a acordat un termen pentru executare. În această situație, motivul de recurs este fondat, urmând a se stabili un termen de executare rezonabil, în raport de complexitatea operațiunilor ce se derulează în vederea emiterii titlului de despăgubire. Referitor la acordarea de penalități pe zi de întârziere, critica este fondată, în raport de prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004 și complexitatea procedurii de emitere a titlurilor de despăgubire.

c) Soluția instanței de recurs Având în vedere considerentele de mai sus, Înalta Curte va admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și va modifica, în parte, sentința atacată în sensul că obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să soluționeze Dosarul nr. 38566/CC/2007 în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 4877 din 03 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată în sensul că obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să soluționeze Dosarul nr. 38566/CC/2007 în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2011.