ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 695/2011

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Prima instanță

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta P.D. a solicitat

în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. obligarea acesteia la emiterea unei

decizii referitoare la acordarea titlului de despăgubiri pentru imobilul situat

în București, sector 5 compus din teren în suprafață de 1095 mp și construcție

demolată.

A mai solicitat reclamanta și daune cominatorii de 100 lei

pe zi de întârziere de la data pronunțării hotărârii și până la emiterea

efectivă a deciziei privind titlu de despăgubiri.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin

notificarea din 1 august 2001 a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent pentru imobilul situat în București, sector 5 compus din teren în

suprafață de 1095 mp și construcție demolată.

Prin Dispoziția nr. 5620 din 20 martie 2006, Primăria

Municipiului București a propus acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent.

A mai arătat reclamanta că din 2006 și până în prezent nu a

fost emisă Decizia referitoare la acordarea titlului de despăgubire, deși dosarul

a fost înaintat pârâtei, reclamanta fiind îndreptățită să solicite instanței

obligarea acesteia din urmă la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire.

La data de 18 ianuarie 2010 pârâta a depus întâmpinare prin

care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, învederând că dosarul

reclamantei a fost trimis societății selectate în vederea întocmirii raportului

de evaluare.

Prin sentința nr. 2495 din 26 mai 2010, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanta P.D. și a obligat pârâta C.C.S.D. să emită

decizia reprezentând titlul de despăgubire și a respins capătul de cerere

privind acordarea daunelor cominatorii.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut

următoarele.

Din anul 2006 până în 2009 pârâta nu

a finalizat procedura legală prevăzută de Legea nr. 247/2005 privind emiterea

titlului de despăgubiri, nejustificându-se în nici un fel nesoluționarea

cererii privind acordarea măsurilor reparatorii la mai bine de 9 ani de la

notificare și la mai mult de 3 ani de când dosarul se afla la pârâtă, aceste

termene neputând fi considerate rezonabile.

Prin neemiterea deciziei

reprezentând titlu de despăgubiri după mai mult de 3 ani de când dosarul se

afla la pârâtă, reclamanta a suferit și suferă o vătămare a drepturilor sale,

deoarece este lipsită de despăgubirile la care este îndreptățită.

Cu privire la capătul de cerere

privind acordarea daunelor cominatorii, s-a reținut că reclamanta nu a motivat

în nici un fel cererea pe acest aspect.

În altă ordine de idei, s-a reținut

că de la data primirii raportului de evaluare și până la pronunțarea sentinței

recurate a trecut o perioadă scurtă de timp, care este necesară pentru

verificarea corectitudinii evaluării și a exercitării dreptului părților la

formularea obiecțiunilor privind evaluarea.

Așadar, nu s-a putut aprecia obiectiv

dacă pârâta a avut deliberat o atitudine de tergiversare a emiterii deciziei de

natură să atragă obligarea acesteia la plata daunelor cominatorii.

II. Instanța de recurs

Împotriva sentinței pronunțată de

Curtea de Apel București a declarat recurs pârâta C.C.S.D.

C.C.S.D. a criticat sentința pentru

nelegalitate și pentru netemeinicie, arătând că entitatea notificată respectiv

Primăria Municipiului București a propus acordarea, în beneficiul intimatei P.D.,

a măsurilor reparatorii pentru imobilul situat în București, sect. 5, prin

Dispoziția nr. 5620 din 20 martie 2006, dosarul fiind transmis Secretariatului

Comisiei Centrale și înregistrat sub nr. 21048 CC, declanșându-se astfel

procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

A arătat recurenta că etapele acestei proceduri

sunt următoarele:

- transmiterea dosarelor de către

entitățile notificate, cu toată documentația ce a stat la baza emiterii

deciziilor /dispozițiilor de acordare a despăgubirilor;

- verificarea legalității

respingerii cererii de restituire în natură;

- desemnarea unui evaluator în

vederea efectuării raportului de expertiză;

- emiterea deciziei reprezentând

titlului de despăgubire de către Comisia Centrală.

Recurenta a susținut că dosarul

intimatei – reclamante s-a transmis societății selectate în vederea întocmirii

raportului de evaluare, că acest raport s-a întocmit și urmează a fi aprobat în

următoarea ședință a Comisiei Centrale, după care se va emite decizia

reprezentând titlul de despăgubire.

S-a învederat de către recurentă că

nu a făcut decât să parcurgă etapele reglementate de legiuitor pentru acordarea

despăgubirilor , în cazul intimate – reclamante imobilul neputând fi restituit

în natură și că potrivit art. 18 din Legea nr. 247/2005 există posibilitatea

opțiunii dintre acordarea unui titlu de plată și /sau a unui titlu de

conversie, valorificarea urmându-se a se realiza potrivit capitolului V

1

din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, beneficiarii acestor prevederi legale

putând primi despăgubiri în numerar, până la valoarea de 500.000 lei, cât și

sub formă de acțiuni la Fondul Proprietatea.

Recurenta a arătat că în raport de

criteriile rezultate din Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

pentru aprecierea termenului rezonabil: complexitatea cauzei, conduita părților

și a autorităților competente, miza procesului pentru reclamant, nu este

corectă aprecierea instanței de fond cum că decizia reprezentând titlul de

despăgubiri nu a fost emisă într-un termen rezonabil în cazul intimatei –

reclamante , deoarece nu a fost parcursă în totalitate procedura administrativă

specială prevăzută de Legea nr. 247/2005, acțiunea intimatei – reclamante fiind

prematur introdusă.

recurs

Analizând sentința criticată prin prisma motivelor

de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de

dispozițiile legale incidente , instanța de recurs constată următoarele:

a) Situația de fapt

Intimata – reclamantă P.D. a

solicitat despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, prin notificarea nr. 618 din

1 august 2001 adresată Primăriei Municipiului București, pentru imobilul situat

în București sector 5, compus din teren în suprafață de 1095 de mp și

construcția demolată, care nu mai putea fi restituit în natură, fiind afectat

în întregime de elemente de sistematizare – amenajări urbanistice (bloc,

trotuar, scuar, alee, fabrica de pâine S.R.) teren preluat de statul român în

baza Decretului 89/1984, anexa 33 poz. 30.

Prin Dispoziția nr. 5620 din 20

martie 2006 Primarul Municipiului București a propus acordarea de despăgubiri

pentru întregul imobil notificat, precum și comunicarea acestui act

administrativ C.C.S.D.

Intimata a solicitat instituției

recurente cu adresa nr. 810702/2009 relații privind stadiul soluționării

dosarului cu privire la despăgubirile cuvenite, iar la data de 6 iulie 2009

recurenta i-a răspuns că dosarul său a fost înregistrat sub nr. 21048/CC, că

toate dosarele urmează a fi soluționate în ordinea în care au fost

înregistrate, potrivit deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a conducerii instituției, până la data răspunsului dosarul reclamantei nefiind încă repartizat

unui consilier pentru a fi analizat și înaintat evaluatorului autorizat –

filele 4-5 dosar fond.

b. Analiza motivelor de recurs

Recursul pârâtei C.C.S.D. București declarat

împotriva sentinței nr. 2495 din 26 mai 2010 a Curții de Apel București prin care a fost obligată să emită decizia reprezentând titlu de despăgubiri în

beneficiul intimatei, conform Dispoziției nr. 5620 din 20 martie 2006 a Primarului municipiului București nu cuprinde critici propriu-zise cu privire la soluția

primei instanțe, ci reia susținerile și argumentele prezentate în întâmpinarea

depusă la fond, ce vizează complexitatea și etapele procedurii reglementate de

Titlul VII al Legii nr. 247/2005, inexistența unei culpe a autorității în

derularea acesteia și pe cale de consecință concluzionează că nu există nici un

refuz nejustificat al soluționării solicitării intimatei, de desemnare a unui

evaluator și de emitere a titlului de despăgubiri, măsuri ce urmează a fi

dispuse în ordinea înregistrării dosarelor, conform Deciziei sale nr. 2815 din 16

septembrie 2008.

Deși argumentele recurentei privind complexitatea

procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005, care cuprind mai multe etape,

în care sunt antrenate mai multe entități (organe investite cu soluționarea notificării,

evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depășirea

termenului rezonabil de rezolvare a situației litigioase a intimaților.

Omisiunea legiuitorului de a stabili

un termen de finalizare pentru fiecare etapă a procedurii administrative nu îndreptățește

autoritatea publică de a determina discreționar acest interval de timp, fiind

necesar ca etapele procedurii să fie parcurse într-un termen rezonabil, în

sensul dispozițiilor art. 6 par. 1 CEDO.

Termenul rezonabil privește atât durata

procedurilor administrative preliminare, cât și timpul necesar finalizării

procedurilor judiciare propriu-zise și de executare a hotărârilor

judecătorești, astfel că Statul român avea obligația de a organiza astfel funcționarea

puterilor sale, încât să răspundă acestor cerințe și persoana îndreptățită să

poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 CEDO.

Complexitatea etapelor procedurale

reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării

termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei

conduite discreționare, de pasivitate, a autorităților publice.

Atunci când Statul Român și-a asumat

obligația de a compensa prin măsuri reparatorii persoanele al căror drept de

proprietate a fost încălcat de statul comunist prin preluarea abuzivă a

imobilelor, era dator să stabilească măsuri legislative adecvate, transparente,

coerente, care să asigure punerea în aplicare a procedurilor administrative de

restituire a imobilelor, sau de plată a despăgubirilor într-un termen

rezonabil, pentru persoanele cărora li s-a recunoscut dreptul la restituire sau

la despăgubiri și care astfel au devenit posesoarele unui „bun” în sensul art. 1

din Protocolul 1 anexă Convenției Europene a Drepturilor Omului, în acest sens

pronunțându-se Curtea de la Strasbourg prin hotărârile Viașu împotriva

României, Katz și Faimblat din anul 2009.

În speță, raportat la perioada îndelungată

de 10 ani, care a trecut de la data declanșării procedurii de restituire a

terenului luat abuziv de statul comunist de la autorul intimatei, de la

emiterea notificării nr. 618/2001, prima instanță a concluzionat în mod corect că

au fost încălcate dispozițiile art. 6 CEDO privind dreptul la un proces

echitabil, susținerile recurentei privind nesocotirea criteriilor pe baza cărora

se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența CEDO, nefiind justificate.

Recurenta – pârâtă nu a prezentat

nici un fel de informații sau argumente pertinente care să justifice nelucrarea

dosarului timp de 4 ani, respectiv de la data emiterii dispoziției 5620/2006 a

Primarului Municipiului București, care i-a fost transmisă cu dosarul, asupra

acestuia neefectuându-se nici un fel de operațiune până la data de 6 iulie 2009

, când cu adresa 810702 de la fila 4 dosar fond recurenta a informat-o pe

intimată că dosarul acesteia nu a fost încă repartizat unui consilier din

cadrul Secretariatului Comisiei Centrale, pentru începerea primei etape

prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, aceea a analizării

documentației și înaintării evaluatorului autorizat.

Împrejurarea că în prezent s-a întocmit raportul de evaluare,

care urmează a fi aprobat în prima ședință a Comisiei Centrale nu poate în nici

un caz conduce la modificarea soluției instanței de fond, aceasta reprezentând

o etapă necesară parcurgerii procedurii institute prin Legea nr. 247/2005, care

se finalizează cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri, așa cum

a solicitat intimata.

Constatând că sentința atacată nu

este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de

art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) din același Cod, Înalta

Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva

sentinței nr. 2495 din 26 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal , ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8

februarie 2011.