ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 695/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prima instanță 1. Sesizarea instanței de fond Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta P.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. obligarea acesteia la emiterea unei decizii referitoare la acordarea titlului de despăgubiri pentru imobilul situat în București, sector 5 compus din teren în suprafață de 1095 mp și construcție demolată. A mai solicitat reclamanta și daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere de la data pronunțării hotărârii și până la emiterea efectivă a deciziei privind titlu de despăgubiri.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin notificarea din 1 august 2001 a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, sector 5 compus din teren în suprafață de 1095 mp și construcție demolată. Prin Dispoziția nr. 5620 din 20 martie 2006, Primăria Municipiului București a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. A mai arătat reclamanta că din 2006 și până în prezent nu a fost emisă Decizia referitoare la acordarea titlului de despăgubire, deși dosarul a fost înaintat pârâtei, reclamanta fiind îndreptățită să solicite instanței obligarea acesteia din urmă la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire. 2. Apărarea pârâtei La data de 18 ianuarie 2010 pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, învederând că dosarul reclamantei a fost trimis societății selectate în vederea întocmirii raportului de evaluare.

3. Soluția primei instanțe Prin sentința nr. 2495 din 26 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta P.D. și a obligat pârâta C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire și a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele. Din anul 2006 până în 2009 pârâta nu a finalizat procedura legală prevăzută de Legea nr. 247/2005 privind emiterea titlului de despăgubiri, nejustificându-se în nici un fel nesoluționarea cererii privind acordarea măsurilor reparatorii la mai bine de 9 ani de la notificare și la mai mult de 3 ani de când dosarul se afla la pârâtă, aceste termene neputând fi considerate rezonabile.

Prin neemiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri după mai mult de 3 ani de când dosarul se afla la pârâtă, reclamanta a suferit și suferă o vătămare a drepturilor sale, deoarece este lipsită de despăgubirile la care este îndreptățită. Cu privire la capătul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii, s-a reținut că reclamanta nu a motivat în nici un fel cererea pe acest aspect. În altă ordine de idei, s-a reținut că de la data primirii raportului de evaluare și până la pronunțarea sentinței recurate a trecut o perioadă scurtă de timp, care este necesară pentru verificarea corectitudinii evaluării și a exercitării dreptului părților la formularea obiecțiunilor privind evaluarea.

Așadar, nu s-a putut aprecia obiectiv dacă pârâta a avut deliberat o atitudine de tergiversare a emiterii deciziei de natură să atragă obligarea acesteia la plata daunelor cominatorii. II. Instanța de recurs Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâta C.C.S.D. 1. Criticile formulate de pârâtă C.C.S.D. a criticat sentința pentru nelegalitate și pentru netemeinicie, arătând că entitatea notificată respectiv Primăria Municipiului București a propus acordarea, în beneficiul intimatei P.D., a măsurilor reparatorii pentru imobilul situat în București, sect. 5, prin Dispoziția nr. 5620 din 20 martie 2006, dosarul fiind transmis Secretariatului Comisiei Centrale și înregistrat sub nr. 21048 CC, declanșându-se astfel procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

A arătat recurenta că etapele acestei proceduri sunt următoarele: - transmiterea dosarelor de către entitățile notificate, cu toată documentația ce a stat la baza emiterii deciziilor /dispozițiilor de acordare a despăgubirilor; - verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură; - desemnarea unui evaluator în vederea efectuării raportului de expertiză; - emiterea deciziei reprezentând titlului de despăgubire de către Comisia Centrală. Recurenta a susținut că dosarul intimatei – reclamante s-a transmis societății selectate în vederea întocmirii raportului de evaluare, că acest raport s-a întocmit și urmează a fi aprobat în următoarea ședință a Comisiei Centrale, după care se va emite decizia reprezentând titlul de despăgubire.

S-a învederat de către recurentă că nu a făcut decât să parcurgă etapele reglementate de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor , în cazul intimate – reclamante imobilul neputând fi restituit în natură și că potrivit art. 18 din Legea nr. 247/2005 există posibilitatea opțiunii dintre acordarea unui titlu de plată și /sau a unui titlu de conversie, valorificarea urmându-se a se realiza potrivit capitolului V 1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, beneficiarii acestor prevederi legale putând primi despăgubiri în numerar, până la valoarea de 500.000 lei, cât și sub formă de acțiuni la Fondul Proprietatea.

Recurenta a arătat că în raport de criteriile rezultate din Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului pentru aprecierea termenului rezonabil: complexitatea cauzei, conduita părților și a autorităților competente, miza procesului pentru reclamant, nu este corectă aprecierea instanței de fond cum că decizia reprezentând titlul de despăgubiri nu a fost emisă într-un termen rezonabil în cazul intimatei – reclamante , deoarece nu a fost parcursă în totalitate procedura administrativă specială prevăzută de Legea nr. 247/2005, acțiunea intimatei – reclamante fiind prematur introdusă. 2. Considerentele instanței de recurs Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente , instanța de recurs constată următoarele: a) Situația de fapt Intimata – reclamantă P.D.

a solicitat despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, prin notificarea nr. 618 din 1 august 2001 adresată Primăriei Municipiului București, pentru imobilul situat în București sector 5, compus din teren în suprafață de 1095 de mp și construcția demolată, care nu mai putea fi restituit în natură, fiind afectat în întregime de elemente de sistematizare – amenajări urbanistice (bloc, trotuar, scuar, alee, fabrica de pâine S.R.) teren preluat de statul român în baza Decretului 89/1984, anexa 33 poz. 30. Prin Dispoziția nr. 5620 din 20 martie 2006 Primarul Municipiului București a propus acordarea de despăgubiri pentru întregul imobil notificat, precum și comunicarea acestui act administrativ C.C.S.D.

Intimata a solicitat instituției recurente cu adresa nr. 810702/2009 relații privind stadiul soluționării dosarului cu privire la despăgubirile cuvenite, iar la data de 6 iulie 2009 recurenta i-a răspuns că dosarul său a fost înregistrat sub nr. 21048/CC, că toate dosarele urmează a fi soluționate în ordinea în care au fost înregistrate, potrivit deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a conducerii instituției, până la data răspunsului dosarul reclamantei nefiind încă repartizat unui consilier pentru a fi analizat și înaintat evaluatorului autorizat – filele 4-5 dosar fond. b. Analiza motivelor de recurs Recursul pârâtei C.C.S.D.

București declarat împotriva sentinței nr. 2495 din 26 mai 2010 a Curții de Apel București prin care a fost obligată să emită decizia reprezentând titlu de despăgubiri în beneficiul intimatei, conform Dispoziției nr. 5620 din 20 martie 2006 a Primarului municipiului București nu cuprinde critici propriu-zise cu privire la soluția primei instanțe, ci reia susținerile și argumentele prezentate în întâmpinarea depusă la fond, ce vizează complexitatea și etapele procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia și pe cale de consecință concluzionează că nu există nici un refuz nejustificat al soluționării solicitării intimatei, de desemnare a unui evaluator și de emitere a titlului de despăgubiri, măsuri ce urmează a fi dispuse în ordinea înregistrării dosarelor, conform Deciziei sale nr. 2815 din 16 septembrie 2008. Deși argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005, care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entități (organe investite cu soluționarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depășirea termenului rezonabil de rezolvare a situației litigioase a intimaților.

Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen de finalizare pentru fiecare etapă a procedurii administrative nu îndreptățește autoritatea publică de a determina discreționar acest interval de timp, fiind necesar ca etapele procedurii să fie parcurse într-un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 6 par. 1 CEDO. Termenul rezonabil privește atât durata procedurilor administrative preliminare, cât și timpul necesar finalizării procedurilor judiciare propriu-zise și de executare a hotărârilor judecătorești, astfel că Statul român avea obligația de a organiza astfel funcționarea puterilor sale, încât să răspundă acestor cerințe și persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 CEDO.

Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite discreționare, de pasivitate, a autorităților publice.

Atunci când Statul Român și-a asumat obligația de a compensa prin măsuri reparatorii persoanele al căror drept de proprietate a fost încălcat de statul comunist prin preluarea abuzivă a imobilelor, era dator să stabilească măsuri legislative adecvate, transparente, coerente, care să asigure punerea în aplicare a procedurilor administrative de restituire a imobilelor, sau de plată a despăgubirilor într-un termen rezonabil, pentru persoanele cărora li s-a recunoscut dreptul la restituire sau la despăgubiri și care astfel au devenit posesoarele unui „bun” în sensul art. 1 din Protocolul 1 anexă Convenției Europene a Drepturilor Omului, în acest sens pronunțându-se Curtea de la Strasbourg prin hotărârile Viașu împotriva României, Katz și Faimblat din anul 2009. În speță, raportat la perioada îndelungată de 10 ani, care a trecut de la data declanșării procedurii de restituire a terenului luat abuziv de statul comunist de la autorul intimatei, de la emiterea notificării nr. 618/2001, prima instanță a concluzionat în mod corect că au fost încălcate dispozițiile art. 6 CEDO privind dreptul la un proces echitabil, susținerile recurentei privind nesocotirea criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența CEDO, nefiind justificate.

Recurenta – pârâtă nu a prezentat nici un fel de informații sau argumente pertinente care să justifice nelucrarea dosarului timp de 4 ani, respectiv de la data emiterii dispoziției 5620/2006 a Primarului Municipiului București, care i-a fost transmisă cu dosarul, asupra acestuia neefectuându-se nici un fel de operațiune până la data de 6 iulie 2009 , când cu adresa 810702 de la fila 4 dosar fond recurenta a informat-o pe intimată că dosarul acesteia nu a fost încă repartizat unui consilier din cadrul Secretariatului Comisiei Centrale, pentru începerea primei etape prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, aceea a analizării documentației și înaintării evaluatorului autorizat.

Împrejurarea că în prezent s-a întocmit raportul de evaluare, care urmează a fi aprobat în prima ședință a Comisiei Centrale nu poate în nici un caz conduce la modificarea soluției instanței de fond, aceasta reprezentând o etapă necesară parcurgerii procedurii institute prin Legea nr. 247/2005, care se finalizează cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri, așa cum a solicitat intimata. 3. Soluția instanței de recurs Constatând că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) din același Cod, Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 2495 din 26 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal , ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2011.