ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3649/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. 10138/2/2009 la 28 octombrie 2009, reclamanta V.M.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia să înainteze Dosarul administrativ nr. 36885/CC unui evaluator autorizat care să efectueze lucrarea de specialitate în vederea stabilirii cuantumului măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul-teren în suprafață de 1175 mp, situate în București, precum și obligarea pârâtei de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru același teren, sub sancțiunea plății unor penalități de 100 RON pe zi de întârziere începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a urmat procedura de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului susmenționat în temeiul Legii nr. 10/2001, procedură finalizată prin emiterea dispoziției Primarului General din 29 ianuarie 2007, ce atestă calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la despăgubiri în echivalent, formându-se dosarul administrativ aflat în lucru la instituția pârâtă, nr. 36885/CC. A mai susținut reclamanta că dosarul se află în soluționarea autorității pârâte fără a fi încă înaintat unui evaluator autorizat și fără a se emite titlul de despăgubire, deși aceasta a adresat deja două cereri în anii 2008 și 2009, prin care a solicitat soluționarea dosarului.

Astfel, a susținut reclamanta că, prin tergiversarea soluționării dosarului, pârâta a încălcat dispozițiile art. 6 din CEDO și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la aceeași Convenție. Prin sentința nr. 2571 din 28 mai 2010 Curtea de Apel București, a respins acțiunea formulată de reclamanta V.M.L. ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre Curtea a reținut în esență următoarele. Atât dispozițiile art. 16 alin. (2) din Cap.V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cât și cele ale art. 165 din Normele metodologice de aplicare a acestui titlu, conțin obligația imperativă ca dispozițiile emise în baza Legii nr. 10/2001 să fie predate Secretariatului Comisiei Centrale însoțite de următoarele înscrisuri: întreaga documentație aferentă acestora, actele juridice care atestă calitatea de moștenitor, orice înscrisuri care descriu imobilele, situația juridică actuală a imobilului obiect al notificării, orice alte înscrisuri relevante.

Deși s-a invocat de către pârâtă faptul că dosarul reclamantei nr. 36855/CC este incomplet, iar în lipsa informațiilor menționate acesta nu poate fi transmis evaluatorului, reclamanta nu a făcut dovezi din care să rezulte că înscrisurile precizate ca fiind lipsă dintre cele prevăzute de dispozițiile legale menționate, au fost transmise pârâtei, astfel că nu s-a putut reține refuzul nejustificat în ceea ce privește soluționarea cererii formulate de reclamant și nici intenția de tergiversare, cât timp pârâta a precizat că după returnarea dosarului completat, acesta va fi înaintat evaluatorului sau societății de evaluare.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta V.M.L., susținând că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive, respectiv argumente: - actele invocate de către intimata-pârâtă ca nefiind la dosar, în realitate, au fost depuse anterior emiterii dispoziției de primar, iar eventuala lipsă a acestora nu îi este imputabilă. Totodată, această lipsă nu poate constitui un motiv de nesoluționare, în termen rezonabil, a dosarului său; - intimata-pârâtă nu are competența de a analiza legalitatea dispoziției emise de primar în temeiul Legii nr. 10/2001, decât sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului; - prin tergiversarea soluționării dosarului său de despăgubire se creează o încălcare a dreptului său la un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, ce face parte integrantă din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Recurenta nu și-a încadrat în drept motivele de recurs. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs ce se încadrează, din punct de vedere procedural în prevederile art. 304 pct. 9 și 304 1 , Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Potrivit Normelor Metodologice privind aplicarea Legii nr. 247/2005 (H.G.

nr. 1095/2005 completată și modificată), art. 16 alin. (1) „deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau (…) Secretariatului Comisiei Centrale (…)”.

În speță s-a făcut dovada predării de către Primăria Municipiului București a dosarului cuprinzând notificarea reclamantei și a „întregii documentații aferente”, existând inclusiv înscrisuri privind neacordarea altor despăgubiri pentru același imobil (în acest sens declarația reclamantei din notificare), precum și înscrisuri oficiale care confirmă temeiul trecerii la stat și situația juridică actuală a imobilului (în acest sens adresa D.G.A.F.I. - Primăria Municipiului București, dosar de fond). În acest context s-ar fi impus ca instanța de fond să analizeze dacă lipsurile invocate de pârâtă au constituit impedimente reale în emiterea deciziei de despăgubire sau simple apărări formale pentru a justifica un refuz nelegal.

Față de cele de mai sus, pentru lămurirea completă a situației de fapt și stabilirea caracterului justificat sau nejustificat al refuzului autorității administrative, Înalta Curte, apreciază că se impune casarea sentinței atacate cu trimitere spre rejudecare, în baza art. 314 și 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de V.M.L. împotriva sentinței nr. 2571 din 28 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2011.