ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4676/2013

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă la data de 06 iunie 2008 sub nr. 21781/3/2008, reclamantul P.G., în contradictoriu cu intimații Municipiul București și Primăria Municipiului București prin Primar General, a formulat contestație împotriva măsurilor dispuse prin art. 1 al Dispoziției nr. 10300 din 18 aprilie 2008 emisă de Primarul General al Municipiului București, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate calitatea sa de persoană îndreptățită la solicitarea și obținerea măsurilor reparatorii în natură, în subsidiar în echivalent, reglementate de Legea nr. 10/2001, republicată și modificată, în sensul că este moștenitorul fostului proprietar dovedit dreptul de proprietate iar terenul a fost preluat abuziv; să se dispună obligarea intimaților la modificarea art. 1 al Deciziei nr. 10300 din 18 aprilie 2008, în sensul restituirii în natură a imobilului teren situat în București, fostă str. A. sector 6, către contestator, iar în subsidiar măsuri reparatorii prin echivalent; să se dispună obligarea intimaților să emită o nouă decizie care să conțină restituirea în natură a imobilului teren situat în București, str. fostă A. sector 6, către contestator, iar în subsidiar măsuri reparatorii prin echivalent, cu cheltuieli de judecată.

La data de 09 septembrie 2008, contestatorul a formulat cerere precizatoare prin care solicită introducerea în cauză și a Primarului General al Municipiului București și obligarea acestuia la emiterea și semnarea unei dispoziții modificate cu privire la restituirea în natură a terenului situat în București, fosta str. A. sector 6. Prin sentința civilă nr. 1293 din 14 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul P.G., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primarul General, Primăria Municipiului București și Primarul General al Municipiului București. Decizia civilă nr. 91 A din 12 martie 2013, prin care Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul ca nefondat, a fost casată prin decizia nr. 2740 din 26 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin decizia nr. 91 A din 12 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelantele-reclamante P.C.A., P.M.D. și P.V., a schimbat în tot sentința, a admis contestația, a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea în natură a terenului în suprafață de 208 mp situat în București, str. A. sector 6, a modificat art. 1 din decizia nr. 10300 din 18 aprilie 2008 emisă de Primarul General al Municipiului București, în sensul că a restituit în natură terenul în suprafață de 208 m.p. situat în București, fosta str. A. sector 6, identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert M.N.D.

între punctele A-B-C-D-A din schița anexă la acest raport, a obligat pe pârât să emită dispoziție în acest sens, a obligat pe pârâți la 7.400 RON cheltuieli de judecată către reclamante, din care 5.200 RON pentru instanțele de fond, apel și recurs și 2.200 RON pentru rejudecarea apelului, acestea fiind reduse în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ. În motivarea deciziei s-au reținut următoarele. În ceea ce privește calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, prin contractul de vânzare-cumpărare din 06 decembrie 1974 P.C. a înstrăinat soților P.D. și P.G.H. (fiul, respectiv nora vânzătorului) imobilul din str. A., data la care terenul-imobil a intrat în proprietatea statului conform Legii nr. 58/1974.

P.D., fiul lui P.C. conform certificat naștere [dosar fond „a decedat înaintea tatălui, la data de 10 mai 1986, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor din 13 iulie 1987 având, prin urmare, calitatea de fiu predecedat și lăsând ca moștenitori pe P.G.H. și P.G.]. G.P. (tatăl reclamantelor conform certificatului de moștenitor din 07 aprilie 2011 dosar Curtea de Apel București - apel și persoana care a făcut notificare și prezenta contestație) a fost prin urmare fiul lui P.D. și nepotul lui P.C. Prin urmare, P.C. are pe de o parte calitatea de autor al reclamanților care sunt moștenitori legali ai acestuia, iar pe de alta parte și calitatea de ultim proprietar legitim al terenului din str. A. înainte de trecerea abuziva a acestuia în proprietatea statului ca urmare a efectelor Legii nr. 58/1974.

Analizând cel de al doilea aspect cu privire la modalitatea de preluare a imobilului, s-a reținut că terenul în suprafața de 208 mp din str. A. nu putea face obiectul despăgubirilor stabilite prin H.G. nr. 556/1990, în condițiile în care, terenul în cauză trecuse în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 06 decembrie 1974 prin care P.C. a înstrăinat imobilul către P.D. Potrivit adresei din 21 aprilie 2003, se comunică faptul că la poziția nr. XX., anexa nr. Z. a H.G. nr. 556/1990, figura P.D., autorul contestatorului cu teren în suprafață de 208 mp și suprafață construită 96,82 mp, instanța constatând că dreptul de despăgubire al autorului contestatorului a fost transmis inițial în patrimoniul tatălui contestatorului.

Prin urmare, la momentul predării imobilului în vederea demolării, respectiv în 25 ianuarie 1985, acesta a privit doar construcția, iar H.G. nr. 556/1990 stabilea despăgubiri doar pentru construcție, nu și pentru teren, în condițiile în care acesta se afla în proprietatea Statului Român încă din anul 1974. Reținând că terenul în litigiu intra sub incidenta Legii nr. 10/2001, văzând și art. 6 pct. 61 din Normele metodologice de aplicarea Legii nr. 10/2001 având în vedere și că imobilul construcție aferent terenului a fost expropriat și demolat, Curtea constată că recurentele au calitate de persoane îndreptățite la masuri reparatorii, în temeiul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

În cauză sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care așa cum rezulta din raportul de expertiza întocmit în cauză de expert M.N.D., terenul este liber de construcții și nu este afectat de existența rețelelor edilitare supraterane sau subterane, prin raportare la dispozițiile art. 7 și 9 din Legea nr. 10/2001 prin care se instituie regula restituirii în natura a imobilelor preluate abuziv. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin primarul general. În motivarea recursului s-au arătat următoarele. Prin dispoziția nr. 10300 din 18 aprilie 2008 a fost respinsă cererea contestatorului de restituire în natură a imobilului teren situat în București, str. A., sector 6, cu motivarea că pentru teren nu s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită și că respectivul imobil este în prezent afectat în totalitate de elemente de sistematizare.

La dosar nu se regăsește o situație juridica clara a terenului identificat potrivit raportului de expertiza din dosar. Motivarea instanței de judecata în sensul restituirii în natură a terenului este superficiala, în condițiile în care aceste aspecte nu rezulta cu claritate dintr-o adresa emisa de Direcția Patrimoniu în raport de concluziile unui raport de expertiza care sa identifice efectiv imobilul.

În toate cazurile entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsura, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuala a terenului solicitat și a suprafeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existenta pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existenta și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apa, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea care nu pot fi observate printr-o expertiza care nu are confirmarea instituțiilor care le administrează. În cazul în care se constata astfel de situații, restituirea în natura se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz.

numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane. Sintagma amenajări de utilitate publica ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume cai de comunicație (străzi, alei, trotuare etc), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele. Individualizarea acestor suprafețe în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității investite cu soluționarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituțile legale, cat și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism.

Prevederile alin. (11) al art. 10 din Lege interzic înstrăinarea sau schimbarea destinației imobilului a cărui restituire în natura nu este posibila datorită afectării acestuia unei amenajări de utilitate publica. Cu privire la cheltuielile de judecată, consideră că instanța în mod greșit a obligat Municipiul București la plata acestora, întrucât raportat la prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Municipiul București nu se află în culpă procesuală. În drept, art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte a constatat fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos. Prin dispoziția nr. 10300 din 18 aprilie 2008 a fost respinsă cererea contestatorului de restituire în natură a imobilului teren situat în București, str. A., sector 6, cu motivarea că pentru teren nu s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită și că respectivul imobil este în prezent afectat în totalitate de elemente de sistematizare.

Instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 întrucât din raportul de expertiza întocmit în cauză de expert M.N.D., terenul este liber de construcții și nu este afectat de existența rețelelor edilitare supraterane sau subterane. Instanța de apel a mai reținut că edificiul a fost predat în vederea demolării, iar pentru acesta au fost primite despăgubiri în temeiul H.G. nr. 556/1990, terenul fiind preluat anterior în temeiul art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974. Din înscrisurile aflate la dosar reiese că edificiul a fost predat în vederea demolării în 1985 ca urmare a exproprierii, că intrarea A. a fost desființată ca urmare a sistematizării/restructurării, că terenul este afectat de elemente de sistematizare-spatiu verde neamenajat al Parcului Universității Ecologice.

Pentru a se constata îndeplinirea condițiilor pentru restituirea în natură nu este suficientă reținerea concluziei raportului de expertiză că „terenul este liber de construcții și nu este afectat de existența rețelelor edilitare supraterane sau subterane”, instanța fiind obligată să interpreteze coroborat toate probele administrate în cauză, raportat la prevederile legale aplicabile.

Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, 2) „În cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale, spațiilor verzi, așa cum au fost stabilite prin art. 3 lit. a) - f) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.” Din înscrisurile la care s-a făcut referire anterior reiese că imobilul în cauză a fost preluat în vederea sistematizării/restructurării zonei, caz în care trebuia verificat dacă scopul acestei preluări s-a realizat, iar dacă pe terenul în cauză se află un spațiu verde, dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile art. 3 lit. a) - f) din Legea nr. 24/2007, cazuri care ar putea constitui impedimente la restituirea în natură a terenului în cauză.

Aceste elemente trebuiau verificate de către instanța de judecată, nefiind suficient pentru a se decide că terenul poate fi restituit în natură faptul că pe teren nu se află construcții sau că nu este afectat de existența rețelelor edilitare supraterane sau subterane, concluzie formulată de către expert. Instanța de apel urmează să aprecieze și asupra utilității probelor solicitate de către recurentă în recurs pentru determinarea situației juridice a imobilului în cauză, cu incidență asupra determinării dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru restituirea în natură sau prin echivalent a terenului. Potrivit art. 314 C. proc. civ.

„Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.” Având în vedere, raportat la cele expuse anterior, că instanța de apel nu a stabilit deplin împrejurările de fapt caracteristice prezentei cauze pentru a se aprecia asupra legalității dispoziției de restituire în natură a terenului, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primarul general împotriva deciziei nr. 91 A din 12 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2013.