ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5653/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 19 februarie 2009 reclamanții R.S.M., S.T.F. și D.E. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin Primar General, solicitând restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 1.500 mp și construcție compusă din 3 apartamente situate în București str. C., sector 2, iar în subsidiar, obligarea Municipiului București prin Primarul General la emiterea unei decizii de acordare a despăgubirilor, astfel cum vor fi stabilite prin raportul de expertiză ce va fi administrat în cauză, cu cheltuieli de judecată.

La data de 12 mai 2009 reclamanții R.S.M., S.T.F., D.E. și P.I. (intervenient forțat), în baza dispozițiilor prevăzute de art. 132 alin. (2) pct. 1 și 2 C. proc. civ., au formulat cerere precizatoare în sensul că solicită să se dispună restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 1.500 mp și construcție compusă din 3 apartamente cu 2 camere, marchiză și bucătărie, situat în București, str. C., sector 2, iar în subsidiar, obligarea Municipiului București prin Primarul General la emiterea unei dispoziții prin care să propună acordarea de despăgubiri bănești conform dispozițiilor Legii nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare, pentru părțile din imobilul (teren și construcție) situat în București, sector 2, str. C., pentru care nu se poate dispune restituirea în natură.

Prin Sentința civilă nr. 866 din 10 iunie 2010 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul Municipiul București să emită dispoziție prin care să propună măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul în litigiu. A fost respinsă cererea privind restituirea în natură a imobilului, emiterea de către pârât a dispoziției prin care să propună acordarea de despăgubiri bănești și privind măsuri reparatorii pentru diferența de teren situat în București, str. C., ca neîntemeiate.

S-a reținut, în esență, că dovada dreptului de proprietate asupra imobilului și calitatea de moștenitor al reclamanților și intervenientului s-a făcut prin înscrisurile ce se regăsesc în dosarul administrativ, iar imobilul nu poate fi restituit în natură, acesta fiind înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995, iar referitor la terenul curte de 616,34 mp sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Tribunalul a constatat că reclamanții și intervenienții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de pârâtă sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, având în vedere și dispozițiile Deciziei XX a Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursului în interesul legii.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești au formulat apel în termen legal reclamanții R.S.M., S.T.F. și D.E. Prin Decizia civilă nr. 126A din 8 aprilie 2013 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., a schimbat în parte sentința în sensul admiterii în parte a cererii privind restituirea în natură a suprafeței de 495 mp identificați conform raportului de expertiză întocmit de A.I. - plan de situație aflat la dosar și a păstrat restul dispozițiilor privind restituirea prin echivalent constând în despăgubiri pentru terenul rămas de 288,28 mp și trei corpuri de case precum și cu privire la cheltuielile de judecată. De asemenea, în baza dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ. a obligat pârâtul la plata sumei de 900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, către apelanții reclamanți. Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. În cauză, aceste dispoziții legale au fost interpretate greșit de către prima instanță întrucât terenul în litigiu are o suprafață mult mai mare decât "terenul aferent apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, teren ce a fost individualizat de către expertul A.I. în schița - anexă la raportul de expertiză aflată la dosar, ca având o suprafață de 166,92 mp pentru cele trei apartamente vândute în baza Legii nr. 112/1995.

Din suprafața totală de 783 mp teren aferent întregului imobil din str. I.P.B., sector 2, expertul a identificat o suprafață de 495 mp ce poate fi restituită în natură, în condițiile în care s-au respectat servituțile de trecere pentru accesul la cele trei apartamente cu o lățime de 2 m, ce însumează 121 mp, așa încât să fie respectate dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 în sensul terenului aferent imobilelor vândute în baza Legii nr. 112/1995. Față de aceste aspecte, Curtea a reținut că în cauză, suprafața de teren ce a rămas în proprietatea Municipiului București ca urmare a soluției pronunțate de către prima instanță este mult mai mare decât cea necesară utilizării normale a celor trei apartamente vândute în baza Legii nr. 112/1995, pentru care terenul vândut este de numai 166,92 mp.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, solicitând modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului ca nefondat și menținerii hotărârii pronunțate de Tribunalul București. A invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs a susținut că terenul a cărui restituire în natură se solicită reprezintă curtea imobilului, că Hotărârea nr. 923/2010 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 dispune că nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, că prin noțiunea de "teren aferent" se înțelege terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia, indiferent de categoria de folosință.

Stabilirea acestei suprafețe se face motivat de către entitatea învestită cu soluționarea notificării. Cum terenul în litigiu reprezintă curtea aferentă apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, acesta constituie un impediment la restituirea în natură a imobilului, astfel încât, în raport de dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, nu se poate dispune decât acordarea de despăgubiri. Pe de altă parte, la dosar nu se regăsește o situație juridică clară a terenului, în sensul dacă acesta aparține domeniului public sau privat. Restituirea în natură nu este posibilă nici în raport de dispozițiile art. 10.3 din Normele metodologice, urmând a se ține seama de existența amenajărilor de utilitate publică.

De asemenea, a susținut că reclamanții nu au făcut dovezi cu privire la primirea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu, potrivit acordurilor internaționale încheiate de România în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora nu sunt îndreptățite la restituire în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de țara noastră privind reglementarea problemelor financiare în suspensie. Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 10/2001 "(1) De regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură.

(1 1 ) Nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 .. cu respectarea condițiilor cerute de lege." Prin art. 7.3 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 este definită noțiunea de «teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995», legiuitorul stabilind că prin aceasta se înțelege «terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia, indiferent de categoria de folosință.» Stabilind pe deplin starea de fapt, inclusiv prin administrarea probei cu expertiză în apel, instanța a aplicat corect dispozițiile legale, respectând drepturile persoanelor care au cumpărat cele trei apartamente în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

Astfel, în raportul de expertiză tehnică judiciară, astfel cum a fost completat la solicitarea reclamanților, terenul aferent imobilului în litigiu are o suprafață de 783 mp, din care a fost înstrăinată, în baza Legii nr. 112/1995, odată cu cele trei apartamente, o suprafață însumată de 166,92 mp situată sub construcțiile vechi. De asemenea, au fost calculate servituți de trecere cu lățimea de 2 metri, ce însumează 121 mp. Urmare a stabilirii în acest mod a terenului aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, a rezultat posibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafață de 495 mp, pe care în prezent sunt depozitate deșeuri lemnoase, mobilier dezafectat, construcții provizorii.

Împrejurarea că acest teren este curtea imobilului pentru care reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, nu este de natură a duce la respingerea cererii de restituire în natură, atâta vreme cât dispozițiile legale referitoare la modul de determinare a terenului aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 au fost respectate. A proceda altfel, ar duce la încălcarea regulii înscrise în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, privind restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, fără justificarea încadrării în situația reglementată cu titlu de excepție prin alin. (1 1 ) al aceluiași articol.

Critica referitoare la existența unor detalii de sistematizare, de care instanța de apel nu ar fi ținut seama, nu poate fi primită, pe de o parte pentru că este o critică generică, ce nu individualizează elementele de sistematizare ignorate, iar pe de altă parte existența unor asemenea detalii nu a fost afirmată până în acest stadiu procesual de recurentul-pârât. Ca nefondată se va privi și critica vizând situația juridică a terenului, ce nu ar fi fost clar stabilită de instanța de apel. Recurentul-pârât nu face altceva decât să redea conținutul dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din Hotărârea nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, fără a concretiza în ce mod instanța de apel a încălcat aceste dispoziții legale.

Ultima critică, referitoare la lipsa dovezilor cu privire la primirea de către reclamanți a despăgubirilor pentru imobilul în litigiu, potrivit acordurilor internaționale, este străină de cauză, fiind o critică pe care această parte o promovează curent în litigiile având ca obiect Legea nr. 10/2001, indiferent dacă are sau nu legătură cu pricina. Așa fiind, instanța nu o va analiza. Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva Deciziei civile nr. 126A din 8 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2013. Procesat de GGC - AS