ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5653/2013

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 19 februarie 2009

reclamanții R.S.M., S.T.F. și D.E. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul

București prin Primar General, solicitând restituirea în natură a imobilului

compus din teren în suprafață de 1.500 mp și construcție compusă din 3

apartamente situate în București str. C., sector 2, iar în subsidiar, obligarea

Municipiului București prin Primarul General la emiterea unei decizii de

acordare a despăgubirilor, astfel cum vor fi stabilite prin raportul de

expertiză ce va fi administrat în cauză, cu cheltuieli de judecată.

La data de 12 mai

2009 reclamanții R.S.M., S.T.F., D.E. și P.I. (intervenient forțat), în baza

dispozițiilor prevăzute de art. 132 alin. (2) pct. 1 și 2 C. proc. civ., au

formulat cerere precizatoare în sensul că solicită să se dispună restituirea în

natură a imobilului compus din teren în suprafață de 1.500 mp și construcție

compusă din 3 apartamente cu 2 camere, marchiză și bucătărie, situat în București,

str. C., sector 2, iar în subsidiar, obligarea Municipiului București prin

Primarul General la emiterea unei dispoziții prin care să propună acordarea de

despăgubiri bănești conform dispozițiilor Legii nr. 247/2005 cu modificările și

completările ulterioare, pentru părțile din imobilul (teren și construcție)

situat în București, sector 2, str. C., pentru care nu se poate dispune

restituirea în natură.

Prin Sentința civilă

nr. 866 din 10 iunie 2010 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis

în parte acțiunea, a obligat pârâtul Municipiul București să emită dispoziție

prin care să propună măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri

acordate în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul în

litigiu. A fost respinsă cererea privind restituirea în natură a imobilului,

emiterea de către pârât a dispoziției prin care să propună acordarea de

despăgubiri bănești și privind măsuri reparatorii pentru diferența de teren

situat în București, str. C., ca neîntemeiate.

S-a reținut, în

esență, că dovada dreptului de proprietate asupra imobilului și calitatea de

moștenitor al reclamanților și intervenientului s-a făcut prin înscrisurile ce

se regăsesc în dosarul administrativ, iar imobilul nu poate fi restituit în

natură, acesta fiind înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995, iar referitor la

terenul curte de 616,34 mp sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (5) din

Legea nr. 10/2001. Tribunalul a constatat că reclamanții și intervenienții sunt

îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensare cu

alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de pârâtă sau despăgubiri

acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și

plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, având în

vedere și dispozițiile Deciziei XX a Înaltei Curți de Casație și Justiție de

soluționare a recursului în interesul legii.

Împotriva acestei

hotărâri judecătorești au formulat apel în termen legal reclamanții R.S.M.,

S.T.F. și D.E.

Prin Decizia civilă nr.

126A din 8 aprilie 2013 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis

apelul în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., a schimbat în parte

sentința în sensul admiterii în parte a cererii privind restituirea în natură a

suprafeței de 495 mp identificați conform raportului de expertiză întocmit de

A.I. - plan de situație aflat la dosar și a păstrat restul dispozițiilor

privind restituirea prin echivalent constând în despăgubiri pentru terenul

rămas de 288,28 mp și trei corpuri de case precum și cu privire la cheltuielile

de judecată. De asemenea, în baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. a

obligat pârâtul la plata sumei de 900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată,

către apelanții reclamanți.

Pentru a decide

astfel, Curtea a reținut că potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (5) din Legea

nr. 10/2001 nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au

fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările

ulterioare.

În cauză, aceste

dispoziții legale au fost interpretate greșit de către prima instanță întrucât

terenul în litigiu are o suprafață mult mai mare decât "terenul aferent

apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, teren ce a fost

individualizat de către expertul A.I. în schița - anexă la raportul de

expertiză aflată la dosar, ca având o suprafață de 166,92 mp pentru cele trei

apartamente vândute în baza Legii nr. 112/1995.

Din suprafața totală

de 783 mp teren aferent întregului imobil din str. I.P.B., sector 2, expertul a

identificat o suprafață de 495 mp ce poate fi restituită în natură, în

condițiile în care s-au respectat servituțile de trecere pentru accesul la cele

trei apartamente cu o lățime de 2 m, ce însumează 121 mp, așa încât să fie

respectate dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 în sensul

terenului aferent imobilelor vândute în baza Legii nr. 112/1995.

Față de aceste

aspecte, Curtea a reținut că în cauză, suprafața de teren ce a rămas în

proprietatea Municipiului București ca urmare a soluției pronunțate de către prima

instanță este mult mai mare decât cea necesară utilizării normale a celor trei

apartamente vândute în baza Legii nr. 112/1995, pentru care terenul vândut este

de numai 166,92 mp.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin

Primarul General, solicitând modificarea deciziei recurate în sensul

respingerii apelului ca nefondat și menținerii hotărârii pronunțate de

Tribunalul București. A invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs a susținut că terenul a cărui restituire în natură se

solicită reprezintă curtea imobilului, că Hotărârea nr. 923/2010 pentru

modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001 dispune că nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor

care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, că prin noțiunea de

"teren aferent" se înțelege terenul pe care este amplasată

construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile

construcției necesar bunei utilizări a acesteia, indiferent de categoria de

folosință. Stabilirea acestei suprafețe se face motivat de către entitatea

învestită cu soluționarea notificării. Cum terenul în litigiu reprezintă curtea

aferentă apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, acesta

constituie un impediment la restituirea în natură a imobilului, astfel încât,

în raport de dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, nu se poate

dispune decât acordarea de despăgubiri. Pe de altă parte, la dosar nu se

regăsește o situație juridică clară a terenului, în sensul dacă acesta aparține

domeniului public sau privat. Restituirea în natură nu este posibilă nici în

raport de dispozițiile art. 10.3 din Normele metodologice, urmând a se ține

seama de existența amenajărilor de utilitate publică.

De asemenea, a

susținut că reclamanții nu au făcut dovezi cu privire la primirea de

despăgubiri pentru imobilul în litigiu, potrivit acordurilor internaționale

încheiate de România în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr.

10/2001, potrivit cărora nu sunt îndreptățite la restituire în natură sau la

măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit

acordurilor internaționale încheiate de țara noastră privind reglementarea

problemelor financiare în suspensie.

Analizând recursul în

limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate în cazul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este

nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:

Potrivit

dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 10/2001 "(1) De regulă, imobilele

preluate în mod abuziv se restituie în natură. (1

1

) Nu se restituie

în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza

Legii nr. 112/1995 .. cu respectarea condițiilor cerute de lege."

Prin art. 7.3 alin.

(2) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 este

definită noțiunea de «teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr.

112/1995», legiuitorul stabilind că prin aceasta se înțelege «terenul pe care

este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din

împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia, indiferent de

categoria de folosință.»

Stabilind pe deplin

starea de fapt, inclusiv prin administrarea probei cu expertiză în apel,

instanța a aplicat corect dispozițiile legale, respectând drepturile

persoanelor care au cumpărat cele trei apartamente în temeiul dispozițiilor

Legii nr. 112/1995.

Astfel, în raportul

de expertiză tehnică judiciară, astfel cum a fost completat la solicitarea

reclamanților, terenul aferent imobilului în litigiu are o suprafață de 783 mp,

din care a fost înstrăinată, în baza Legii nr. 112/1995, odată cu cele trei apartamente,

o suprafață însumată de 166,92 mp situată sub construcțiile vechi. De asemenea,

au fost calculate servituți de trecere cu lățimea de 2 metri, ce însumează 121

mp. Urmare a stabilirii în acest mod a terenului aferent imobilelor înstrăinate

în temeiul Legii nr. 112/1995, a rezultat posibilitatea restituirii în natură a

terenului în suprafață de 495 mp, pe care în prezent sunt depozitate deșeuri

lemnoase, mobilier dezafectat, construcții provizorii.

Împrejurarea că acest

teren este curtea imobilului pentru care reclamanții au dreptul la măsuri

reparatorii în echivalent, nu este de natură a duce la respingerea cererii de

restituire în natură, atâta vreme cât dispozițiile legale referitoare la modul

de determinare a terenului aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr.

112/1995 au fost respectate.

A proceda altfel, ar

duce la încălcarea regulii înscrise în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

privind restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, fără justificarea

încadrării în situația reglementată cu titlu de excepție prin alin. (1

1

)

al aceluiași articol.

Critica referitoare

la existența unor detalii de sistematizare, de care instanța de apel nu ar fi

ținut seama, nu poate fi primită, pe de o parte pentru că este o critică

generică, ce nu individualizează elementele de sistematizare ignorate, iar pe

de altă parte existența unor asemenea detalii nu a fost afirmată până în acest

stadiu procesual de recurentul-pârât.

Ca nefondată se va

privi și critica vizând situația juridică a terenului, ce nu ar fi fost clar

stabilită de instanța de apel. Recurentul-pârât nu face altceva decât să redea

conținutul dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din Hotărârea nr. 250/2007

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

fără a concretiza în ce mod instanța de apel a încălcat aceste dispoziții

legale.

Ultima critică,

referitoare la lipsa dovezilor cu privire la primirea de către reclamanți a

despăgubirilor pentru imobilul în litigiu, potrivit acordurilor internaționale,

este străină de cauză, fiind o critică pe care această parte o promovează

curent în litigiile având ca obiect Legea nr. 10/2001, indiferent dacă are sau

nu legătură cu pricina. Așa fiind, instanța nu o va analiza.

Pentru toate aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate

în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General

împotriva Deciziei civile nr. 126A din 8 aprilie 2013 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 decembrie 2013.

Procesat de GGC - AS