ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4741/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La data de 24 noiembrie 2006, reclamanta D.M.

a solicitat Tribunalului București pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța în

contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General să se

dispună obligarea pârâtului să-i restituie în natură suprafața de 12.990 mp,

teren situat în București, Ș.G., sector 4 și acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent bănesc pentru suprafața de 2.290 mp, teren neretrocedabil în

natură.

În motivarea cererii

reclamanta a arătat că prin notificarea din 14 februarie 2002 transmisă prin

Biroul Executorului Judecătoresc "I.R.", s-a adresat Primăriei

Municipiului București cu solicitarea restituirii în natură a terenului în

suprafață de 15.282 mp, situat în București, Ș.G., teren pe care l-a cumpărat

la data de 15 noiembrie 1943 de la numitul P.S., conform contractului de

vânzare-cumpărare autentificat la 7 decembrie 1943 de Tribunalul Ilfov, teren

preluat abuziv de Statul Român.

Având în vedere că

demersurile reclamantei au rămas fără răspuns, s-a adresat instanței

judecătorești ca prin hotărâre judecătorească să dispună obligarea pârâtei de a

răspunde la notificarea formulată.

Prin Sentința civilă

nr. 1623 din 19 decembrie 2006 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a

respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată, motivat de faptul că

Legea nr. 10/2001 nu prevede posibilitatea ca instanța să oblige în mod direct

unitatea deținătoare la restituirea bunului, ci doar posibilitatea de a obliga

unitatea deținătoare la emiterea dispoziției de restituire.

Apelul formulat de

reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis prin Decizia civilă nr. 597

din 25 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, cauza fiind trimisă spre rejudecare.

Prin Sentința civilă

nr. 1236 din 20 iunie 2012 Tribunalul București, secția a III- a civilă, a fost

admisă cererea reclamantei în sensul obligării pârâtului Municipiul București

să emită dispoziție prin care să propună reclamantei măsuri reparatorii prin

echivalent bănesc pentru suprafața de teren de 5.951 mp, situată în București,

Ș.G., în prezent str. A., sector 4, obiect al notificării din 14 februarie

2002.

A obligat pârâta

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului să emită dispoziție

motivată prin care să propună reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent

bănesc pentru suprafața de 9.325 mp, teren situat în Ș.G., în prezent str. A.,

sector 4, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză efectuat în

cauză.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului.

În motivarea apelului

a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, față de prevederile Legii nr.

10/2001, întrucât nu s-a finalizat procedura administrativă obligatorie că a

respectat toate obligațiile legale și a depus toate diligențele în vederea

informării, clarificării și soluționării notificării reclamantei, comunicându-i

acesteia necesitatea completării dosarului aferent notificării cu toate actele

doveditoare.

Pe fondul cauzei,

apelanta a susținut că acțiunea este nefondată întrucât nu au fost dovedite ca

îndeplinite condițiile art. 31 din Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 83 A din 7 martie 2013 a

respins ca nefondat apelul formulat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului.

Pentru a decide astfel

Curtea de apel a reținut în esență următoarele:

Asupra excepției

inadmisibilității acțiunii, invocată de către pârâtă s-a pronunțat deja Curtea

de Apel București prin Decizia civilă nr. 597 din 15 septembrie 2007, care a

reținut că, lipsește orice răspuns din partea pârâtei, ca persoană notificată

în mod legal iar pronunțarea unor hotărâri având ca obiect obligația de a face,

înlătură caracterul inadmisibil al cererii, în caz contrar fiind împiedicat

însuși accesul la justiție al părții, reglementat prin art. 6 și 13 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și consacrat prin art. 21 din

Constituție.

Din acest punct de

vedere, hotărârea Curții de Apel București, Decizia nr. 592/2007, a intrat sub

incidența puterii de lucru judecat, astfel că excepția invocată a fost

respinsă.

A mai reținut

instanța de apel și Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

prin care s-a stabilit că instanța este competentă să soluționeze pe fond nu

numai contestația formulată împotriva deciziei de soluționare a notificării, ci

și acțiunea persoanei îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al unității

deținătoare de a răspunde notificării.

În ceea ce privește

criticile referitoare la identitatea imobilului expertizat cu cel înscris în

actul de proprietate al reclamantei, actul de preluare al imobilului pe motiv

că persoana îndreptățită nu a primit despăgubiri până la intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001, au fost respinse ca nefondate.

Curtea a constatat că

imobilul în cauză a fost identificat, a aparținut reclamantei care a întreprins

toate demersurile pentru clarificarea situației juridice cât și pentru

stabilirea modalității de trecere a imobilului în proprietatea statului.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului invocând cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut că reclamanta-intimată nu a

dovedit că are calitatea de persoană îndreptățită potrivit art. 3 alin. (1)

lit. b) și art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât nu a depus la

dosarul administrativ: acte din care să rezulte identitatea imobilului

expertizat cu cel înscris în actul de proprietate al reclamantei; actul de

preluare al imobilului și actul din care să rezulte că persoana îndreptățită nu

a primit despăgubiri.

Recurenta-pârâtă a

mai arătat că potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005, nu are obligația de a plăti sume de bani, și de a acorda măsuri

reparatorii în echivalent, ci numai de a propune acordarea despăgubirilor în

condițiile legii speciale.

Recurenta a solicitat

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii

acțiunii ca neîntemeiată.

La termenul de

judecată din data de 24 octombrie 2013 intimata-reclamantă a depus în copie

Decizia nr. 80 din 25 iulie 2013 emisă de recurenta-pârâtă Autoritatea pentru

Administrarea Activelor Statului, din care rezultă că față de Sentința civilă

nr. 1236 din 20 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a

civilă, a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc în

favoarea numitei D.M. pentru suprafața de 9.352 mp, situată în București, str.

D., sector 3, cuantumul despăgubirilor urmând a fi stabilit conform art. 16

alin. (2) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul

formulat este nefondat urmând a fi respins.

Deși recurenta-pârâtă

a susținut că intimata-reclamantă nu ar fi depus la dosarul administrativ

actele de proprietate și de identificarea imobilului în litigiu, aceasta a dat

curs dispozițiilor Sentinței civile nr. 1236 din 20 iunie 2012 a Tribunalului

București și a emis Decizia nr. 80 din 25 iulie 2013 prin care a propus

acordarea de despăgubiri în condițiile art. 16 alin. (2) din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005.

În aceste condiții,

recursul formulat va fi respins conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului

împotriva Deciziei civile nr. 83A din 7 martie 2013 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 octombrie 2013.

Procesat de GGC - AS