ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2719/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2719/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 14 mai 2009 sub nr. 20426/3/2009,

reclamanta B.V. a solicitat, în temeiul art. 9 din Legea nr. 198/2004, al Legii

nr. 33/1994, art. 998-999 C. civ., art. 480 C. civ., în contradictoriu cu

Consiliul General al Municipiul București, anularea hotărârii nr. 8 din 06

aprilie 2009 privind stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru imobilul

supus exproprierii din Șos. O., București; obligarea pârâtului la plata

despăgubirilor privind exproprierea imobilului (casa 51,53 m.p. și teren 94,39

m.p.) aflat în proprietatea sa în cuantum de 300.000 euro; la plata

despăgubirilor pentru rezilierea forțată a contractului de închiriere pe care

îl avea reclamanta pentru acest spațiu și pentru lipsirea nelegală de

exercitarea dreptului de proprietate asupra acestui imobil din 2006 și până în

prezent, prejudicii pe care le-a evaluat la 100.000 de euro; la plata

despăgubirilor pentru preluarea forțată a dreptului de proprietate în cuantum

de 50.000 euro și plata daunelor morale în sumă de 50.000 de euro.

La data de 07

octombrie 2009 reclamanta B.V. a formulat precizări la acțiunea dedusă judecății

în sensul indicării pârâtului, respectiv, Municipiul București prin primar general.

În ceea ce privește capătul de cerere privind nelegalitatea hotărârii atacate, precum

și a O.U.G. nr. 12/2009, a arătat că acesta face obiectul Dosarului nr. 33483/3/2009

aflat pe rolul Tribunalului București cu termen la 17 noiembrie 2009, astfel încât

înțelege să renunțe la judecarea acestui capăt de cerere în această cauză. Cu privire

la cererea de daune morale, arată că aceasta privește prejudiciul produs prin exproprierea

întemeiată pe Legea nr. 198/1994, adică pentru restrângerea abuzivă, în afara limitelor

exproprierii stabilite de Constituție, a dreptului fundamental la proprietate.

La data de 18

ianuarie 2010, reclamanta B.V. a formulat cerere completatoare, prin care a solicitat

contravaloarea bunurilor mobile aflate în locuința expropriată, contravaloarea îmbunătățirilor

imobilului, a instalațiilor de furnizare a gazelor, apei potabile, curentului electric,

ce au fost distruse la demolarea casei. Evaluează toate bunurile mobile la suma

de 28.950 euro. A solicitat să fie achitată și contravaloarea lipsei de folosință

a terenului care i-a rămas în proprietate de la începutul exproprierii și până la

pronunțarea hotărârii irevocabile în acest proces. Solicită obligarea expropriatorului

să exproprieze și terenul care a rămas în proprietatea reclamantei de 37.88 m.p.,

întrucât acesta numai poate fi folosit pentru nimic, fiind un teren aflat aproape

sub pod și mult prea mic. Solicită să fie obligat expropriatorul la plata contravalorii

acestui teren. Această lipsă de folosință a fost evaluată la suma de 150 euro lunar,

de la data demolării 4 noiembrie 2009 până la finalizarea lucrărilor și eliberarea

terenului.

Prin sentința nr. 1656

din 21 septembrie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte

acțiunea modificată; a obligat pârâtul Municipiul București, prin primar general,

la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 454.150 RON, reprezentând contravaloarea

imobilului expropriat, lipsa de folosință a  terenului rămas în proprietatea acesteia

și contravaloarea prejudiciului generat ca urmare a rezilierii contractului de închiriere

aferent imobilului, conform raportului de expertiză tehnică imobiliară omologat

în cauză și a respins celelalte pretenții, ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această

sentință, tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 5483 din 16 septembrie 1998, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate

asupra apartamentului nr. 1 situat în București, str. O., având o suprafață utilă

de 29,31 m.p. La data de 18 aprilie 2007, reclamantei i s-a emis titlul de proprietate

privind imobilul teren în suprafața de 94,39 m.p., aferent apartamentului nr. 1

din str. O.

Reclamanta obținea venituri

din cedarea folosinței imobilului apartament descris mai sus, conform contractului

de închiriere din 1 octombrie 2005 și a actului adițional din data de 10 martie

2006, convenția fiind reziliată înainte de termen din cauza exproprierii.

Prin hotărârea de stabilire

a despăgubirilor nr. 8 din 6 aprilie 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii

nr. 198/2004, s-a constatat că reclamanta este titulara dreptului de proprietate

asupra imobilului format din teren în suprafață de 56,51 m.p. și construcții de

29,31 m.p. situat în str. O. și s-a dispus consemnarea despăgubirii în cuantum de

245.529,42 RON stabilită pentru imobilul menționat, pe numele reclamantei, care

nu a fost de acord cu cuantumul acesteia.

Împotriva hotărârii de

stabilire a despăgubirilor, reclamanta a formulat contestație susținând că despăgubirile

propuse sunt inferioare, iar actul juridic atacat nu respectă prevederile legale.

La termenul de judecată din data de 16 noiembrie 2009, instanța a luat act că reclamanta

a renunțat la judecata acestui capăt de cerere, față de existența pe rolul tribunalului

a unui alt dosar, având același obiect.

Prin sentința civilă

nr. 1176 din 9 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a de

contencios administrativ și fiscal, a fost anulată hotărârea Consiliului General

al Municipiului București nr. 160 din 6 iulie 2006 privind declararea de utilitate

publică a lucrării de interes local „Pasaj Denivelat Superior Basarab”, hotărâre

care a stat la baza emiterii actului juridic în baza căruia s-a dispus exproprierea

reclamantei-hotărârea nr. 8/2009.

Potrivit mențiunilor din

extrasul de carte funciară pentru informare privind imobilul care face obiectul

cauzei, extras emis la data de 23 martie 2011, pârâtul Municipiul București prin

primar general este înscris cu drept de proprietate cu titlu de expropriere asupra

suprafeței de teren de 56,51 m.p., în baza hotărârii nr. 8 din 6 aprilie 2009.

Conform art. 9 alin.

(1) din Legea nr. 198/2004, în vigoare la momentul promovării acțiunii, „expropriatul

nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate se poate adresa instanței judecătorești

competente în termen de 30 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea

de stabilire a despăgubirilor, sub sancțiunea decăderii”, fără ca exercitarea căilor

de atac să suspende transferul dreptului de proprietate asupra terenului.

Din economia textelor

prevăzute de art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, care stabilesc modalitatea de calcul

a despăgubirii prin efectuarea unei expertize tehnice, rezultă că, în cadrul contestațiilor

formulate de persoanele supuse exproprierii împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului

despăgubirilor, valoarea despăgubirilor cuvenite pentru imobil se stabilește prin

expertiză, de către o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță,

unul desemnat de expropriator și unul desemnat de persoanele supuse exproprierii,

în funcție de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel

în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială” definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil,

la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui

bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială,

atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul

și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu,

presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Instanța de fond nu a

reținut raportul de expertiză întocmit de expert parte B.A.M.D., propus de către

pârât, având în vedere că lucrarea întocmită de experții V.M. și O.C. analizează

valoarea imobilului din perspectiva mai multor metode de calcul, prin raportare

și la oferta de piață. Astfel, expertul parte B.A.M.D., având în vedere doar metoda

comparației directe (deși în cuprinsul lucrării atașate, face vorbire și despre

metoda costurilor, fără a indica în concret răspunsurile la obiectivele stabilite),

ajunge la o valoare a proprietății imobiliare expropriate și neexpropriate de 67.116

euro, respectiv, 275.773 RON.

Prin coraportul de expertiză

întocmit de expertul O.C. propus de reclamantă s-a stabilit o valoare a despăgubirilor

la suma de 396.958 RON. Expertul a folosit metoda comparației (prin raționament

statistic, bonitate și a ofertelor) pornind de la analiza prețurilor de ofertare

din publicații de specialitate și de pe internet, iar nu a prețurilor din tranzacțiile

încheiate în zonă. De asemenea, expertul parte a avut în vedere și prejudiciul generat

reclamantei de rezilierea contractului de închiriere și valoarea lipsei de folosință

a terenului, cuantificat la suma de 11.900 euro.

Totodată amplasamentul

terenului expropriat a fost determinat de acest expert împreună cu cel judiciar

cu precizie, prin raportare la planurile cadastrale, evaluarea fiind raportată la

prețuri ale unor terenuri amplasate în aceeași zonă de utilități ca și cel expropriat.

Tribunalul și-a însușit

concluziile raportului de expertiză împreună cu răspunsul la obiecțiuni, astfel

cum au fost formulate de expertul tehnic M.V., desemnat de instanță, constatând

că acesta a avut în vedere metoda costului standard și metoda comparației prin bonitate,

ajungând la un nivel al despăgubirii de 399.848 RON, apropiat de cel stabilit de

expertul tehnic O.C. De asemenea, expertul judiciar a avut în vedere și prejudiciul

generat reclamantei de rezilierea contractului de închiriere și valoarea lipsei

de folosință a terenului, cuantificat la suma de 54.302 RON.

În consecință, în baza

dispozițiilor art. 481 C. civ. potrivit cărora nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea

sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă

despăgubire, precum și a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, tribunalul

a admis în parte cererea formulată de reclamantă și a stabilit cuantumul despăgubirilor

la suma de 454.150 RON, reprezentând contravaloarea imobilului expropriat, lipsa

de folosință a terenului rămas în proprietatea reclamantei și contravaloarea prejudiciului

generat ca urmare a rezilierii contractului de închiriere aferent imobilului.

În ceea ce privește capătul

de cerere privind obligarea expropriatorului să exproprieze și terenul în suprafață

de 37,88 m.p. rămas în proprietatea reclamantei, tribunalul, față de prevederile

art. 4 din Legea nr. 198/2004, a constatat netemeinicia acestei pretenții. Astfel,

s-a constatat că textul de lege stabilește în mod cert legitimarea activă în demararea

procedurilor de expropriere exclusiv în favoarea Guvernului sau a autorității publice

locale, care, în considerarea competenței speciale atribuite de lege, aprobă, prin

hotărâre, indicatorii tehnico-economici, amplasamentul lucrării, sursa de finanțare,

suma globală a despăgubirilor, realizarea documentației cadastrale-juridice. Instanța

a constatat că reclamanta nu mai poate folosi terenul în discuție, motiv pentru

care a admis pretenția acesteia având ca obiect contravaloarea lipsei de folosință.

Însă a apreciat că, în exercitarea controlului de legalitate, nu se poate substitui

autorității publice.

Neîntemeiată a fost constatată

de către tribunal și pretenția având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor

morale justificate de demolarea abuzivă și distrugerea bunurilor aflate în locuință,

întrucât legea specială nu prevede o asemenea reparație, cuantumul despăgubirii

aferente exproprierii, chiar dacă aceasta se realizează prin demolare, fiind menit

să asigure acoperirea întregului prejudiciu ce ar putea fi încercat de persoana

expropriată.

Instanța de fond a reținut

că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor pentru atragerea răspunderii

delictuale. Astfel reclamanta nu a probat care este fapta ilicită, măsura exproprierii

nefiind o faptă ilicită și nu a indicat care valoare nepatrimonială a suferit o

gravă atingere.

Împotriva acestei sentințe

au formulat apel atât reclamanta cât și pârâtul.

Reclamanta B.V. a formulat

următoarele critici:

încălcat dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 atunci când a apreciat

că nu este competentă să soluționeze cererea reclamantei de expropriere totală a

proprietății sale. În temeiul acestei dispoziții legale instanța de fond era competentă

să cerceteze cererea reclamantei de expropriere totală a terenului în suprafață

de 37,88 m.p. deoarece terenul nu mai poate fi folosit și nici vândut sau închiriat

întrucât nu are valoare nici comercială, nici de locuire.

încălcat reclamantei dreptul la apărare, respingând acele probe prin care putea

dovedi temeinicia solicitării sale de plată a unor daune morale. Astfel, reclamanta

are dreptul la recuperarea daunelor de orice natură produse în cursul exproprierii,

așa cum dispune art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care nu distinge între

daunele materiale sau morale. Pentru dovedirea daunelor morale suportate, reclamanta

a solicitat proba cu martori care a fost respinsă de instanța care a motivat că

legea nu ar permite acordarea de daune morale pentru cauzele de expropriere.

în hotărâre numai contravaloarea în RON a sumelor de bani calculate în expertiză

ca despăgubiri, deși reclamanta a solicitat ca suma de bani să se raporteze la valoarea

în euro a imobilului. Instanța a încălcat principiul disponibilității, obligând

expropriatorul la o valoare de plată mai mică datorită devalorizării monedei naționale

până la sfârșitul acestui litigiu și la acțiuni suplimentare pentru actualizarea

acesteia.

Pârâtul Municipiul București,

prin primar general, a arătat că a stabilit contravaloarea despăgubirii cu respectarea

prevederilor art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004, în funcție de grila notarilor

publici raportată la locul unde se situa imobilul expropriat, iar instanța de fond

și-a însușit concluziile unei expertize care nu a verificat modul de calcul al despăgubirii,

ci a calculat valoarea despăgubirii în baza unui alt mod de calcul, ceea ce este

profund greșit.

Dacă valoarea din grila

notarilor publici din martie 2012, data efectuării raportului de expertiză, era

mai mare decât valoarea din grila notarilor publici de la data emiterii hotărârii

de expropriere, instanța de judecată ar fi putut acorda suma mai mare, iar dacă

s-ar fi considerat că trebuie acordată valoarea de circulație a imobilului expropriat,

atunci ar fi trebuit respectate prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Așa cum rezultă din raportul

de expertiză judiciară omologat și din considerentele sentinței civile nr. 1656

din 21 septembrie 2012, instanța de judecată a acordat contravaloarea imobilului

stabilită pe baza comparației ofertelor de vânzare, ceea ce contravine regulii menționate

de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv, valorii din acte juridice

translative de proprietate.

Pe de altă parte, instanța

a acordat reclamantei și contravaloarea despăgubirii pentru o parte din teren pentru

care reclamanta nu a fost expropriată, ceea ce încalcă orice regulă în materia exproprierii.

Nu este posibil ca reclamanta să rămână și cu o parte din teren și să primească

în același timp și contravaloarea terenului respectiv.

În apel s-a administrat

proba cu înscrisuri, cu martori și expertiză de evaluare a imobilului în raport

de criteriile art. 26 din Legea nr. 33/1994, avându-se în vedere prețurile cu care

se vând în mod obișnuit imobile în zonă la data întocmirii raportului de expertiză.

Prin decizia nr. 26/A

din 29 ianuarie 2014 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a admis apelurile; a schimbat în parte sentința în sensul

că a dispus exproprierea și trecerea în proprietatea publică a Municipiului București

și a suprafeței de 37,88 m.p. situat în București, str. O.; a obligat pârâtul să

plătească reclamantei echivalentul în RON la cursul Băncii Națioanle a României

din ziua plății a sumei de 84.735 euro (contravaloarea întregului teren și a construcției)

a sumei de 982,8 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului

în suprafață de 37,88 m.p. pe perioada septembrie 2009 - ianuarie 2014 și a sumei

de 11.900 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului generat ca urmare a rezilierii

contractului de închiriere; a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că, potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994,

în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți de teren sau

din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va

aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă.

În caz contrar, va dispune exproprierea totală.

Prin titlul de proprietate

din 18 aprilie 2007 emis de Prefectul Municipiului București s-a stabilit dreptul

de proprietate în favoarea reclamantei pentru terenul în suprafață de 94,39 mp -

cotă indiviză din suprafața totală de 316,32 m.p. aferent apartamentului nr. 1,

proprietatea acesteia conform contractului de vânzare-cumpărare din 16

septembrie 1998.

Din această suprafață

de 94,39 m.p. s-a dispus exproprierea numai a suprafeței de 56,51 m.p., rămânând

în proprietatea reclamantei suprafața de 37,88 m.p.

Instanța de apel a apreciat

că această suprafață nu va putea fi exploatată de către proprietar, întrucât nu

poate fi utilizată pentru edificarea unei locuințe, dată fiind suprafața redusă

și amplasamentul acestui teren - Podul Basarab.

Mai mult, acest teren

reprezintă o cotă indiviză dintr-o suprafață mai mare (508,21 m.p.), diferența aparținând

în principal Municipiului București.

Așa fiind și având în

vedere că acest teren a fost folosit de către reclamantă ca și teren aferent unui

apartament, cu destinația de farmacie, că terenul rămas nu poate primi o altă destinație

din punctul de vedere al reclamantei, instanța de apel a constatat că în mod greșit

instanța de fond nu a admis și acest capăt de cerere privind exproprierea toată

a imobilului, deși legea specială permite acest lucru.

Dispunând exproprierea

totală a imobilului, pârâtul a fost obligat la plata contravalorii acestei suprafețe

de teren, potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în faza de judecată

a apelului, cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. Nu au fost

primite susținerile pârâtului în sensul că se aplică numai dispozițiile Legii speciale

nr. 198/2004, având în vedere că aceeași lege, în art. 9 alin. (3), stipulează că

acțiunea formulată în conformitate cu prevederile acestui art. se soluționează potrivit

dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză

de utilitate publică, în ceea ce privește despăgubirea.

Având în vedere că reclamanta

nu a putut folosi terenul neexpropriat de la data când s-a efectuat demolarea construcției,

respectiv, septembrie 2009 și până la data pronunțării prezentei hotărâri prin care

se dispune exproprierea întregului teren, instanța de apel a apreciat că, pentru

această perioadă, pârâtul datorează reclamantei contravaloarea lipsei de folosință.

La stabilirea cuantumului

lipsei de folosință instanța a avut în vedere raportul de expertiză întocmit în

faza de judecată a fondului, respectiv, 0,5 euro/m.p. pe lună.

Instanța de apel a mai

apreciat că este întemeiat motivul de apel formulat de reclamantă privind stabilirea

valorii despăgubirilor prin raportare la contravaloarea în euro, având în vedere,

pe de o parte, principiul disponibilității (astfel cum s-a cerut prin acțiune),

cât și faptul că moneda națională poate suferi fluctuații mari.

În ceea ce privește acordarea

daunelor morale, instanța de apel a reținut că declarațiile martorilor audiați în

cauză nu sunt concludente pentru a se stabili în sarcina pârâtului o atare obligație,

în condițiile în care trauma suferită de către reclamantă ca urmare a exproprierii

este inerentă, dar despăgubirea nu trebuie să constituie izvorul unei îmbogățiri

fără justă cauză.

În speță, prin hotărârea

de stabilire a despăgubirilor nr. 8 din 06 aprilie 2009, în art. 3, este prevăzut

că transferul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu operează de

drept la data consemnării despăgubirilor pentru expropriere în baza art. 15 din

Legea nr. 198/2004, completată și modificată. Prin aceeași hotărâre s-a dispus consemnarea

despăgubirilor în sumă de 245.529,42 RON, sumă consemnată la Banca B. conform convenției

din 27 mai 2009, în contul reclamantei.

Din procesul-verbal întocmit

la data de 24 aprilie 2009 rezultă că reclamanta a primit această hotărâre și procesul-verbal

din 06 aprilie 2009, dar că nu a fost de acord cu noua lege de expropriere și nici

cu suma oferită.

Astfel, de la data trecerii

imobilului în proprietatea statului, până la data de 05 noiembrie 2009 au trecut

mai multe luni până a intervenit demolarea, timp în care reclamanta nu a mai locuit

în imobil, dar în care ar fi putut să își ridice bunurile pe care le-ar fi avut

în locuința expropriată.

Prin urmare, instanța

de apel a reținut că pârâtul a acționat în temeiul legii, chiar dacă reclamanta

nu este de acord cu această lege care nu prevede somarea persoanelor care nu mai

locuiesc în imobil cu un anumit interval de timp înainte de demolare, astfel încât

nu se poate reține exercitarea abuzivă a dreptului.

Or, abuzul de drept presupune

exercitarea unui drept cu intenția de a produce vătămarea unei persoane, iar nu

în vederea realizării finalității sale.

Împotriva acestei hotărâri

precum și sentinței de primă instanță a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pârâtul Municipiul București, prin primar general.

În motivare s-a arătat

că hotărârea instanței de apel este nelegală întrucât a dispus exproprierea diferenței

de teren în suprafață de 37,88 m.p., deși legea specială în baza căreia s-a făcut

exproprierea permitea criticarea în fața instanței de judecată doar a cuantumului

despăgubirii; a stabilit despăgubirea corespunzătoare întregului imobil, inclusiv

a suprafeței de 37,88 m.p. ce nu a făcut obiectul hotărârii nr. 8 din 06

aprilie 2009; a stabilit despăgubirea corespunzătoare imobilului expropriat în baza

unui raport de evaluare ce nu a ținut cont de valorile cu care se vând imobile în

unitatea administrativ-teritorială și care nu a respectat dispozițiile Legii

nr. 198/2004 și ale Legii nr. 33/1994; calcularea despăgubirii s-a făcut prin metoda

costurilor standard sau prin metoda comparației prin bonitate conform raportului

de expertiză efectuat în apel, fără a corespunde exigențelor Legii generale nr.

33/1994 sau ale Legii speciale nr. 198/2004. Arată recurentul că despăgubirea trebuia

stabilită cu respectarea Legii nr. 198/2004 în funcție de grila notarilor publici.

Susține că prin acordarea

sumei de 11.900 euro reprezentând despăgubirea pentru încetarea contractului de

închiriere a fost acoperită și lipsa de folosință a porțiunii din imobil neexpropriate

întrucât chiria reprezintă contravaloarea cedării folosinței unui bun, astfel că

instanța de apel a despăgubit reclamanta de două ori pentru lipsa folosinței terenului

de 37,88 m.p.

Recurentul critică distinct

și sentința nr. 1656 din 21 septembrie 2012 care a stabilit despăgubirea prin raportare

la oferte de vânzare și nu la grila notarilor publici așa cum prevede Legea nr.

198/2004.

Precizează că art. 21-27

din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile în ceea ce privește competența instanței și

componența comisiei de experți, dar nu în ceea ce privește persoana care învestește

instanța, dispunerea exproprierii sau criteriile de stabilire a despăgubirii.

Intimata reclamantă a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Analizând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Sunt întemeiate, în parte,

susținerile recurentului referitoare la aplicarea greșită, de către instanța de

apel, a dispozițiilor Legii nr. 33/1994 prin coroborare cu cele ale Legii nr. 198/2004

incidente în cauză.

Astfel, invocând dispozițiile

art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a dispus exproprierea

unei suprafețe suplimentare de teren față de hotărârea expropriatorului, de 37,88

m.p., reținând imposibilitatea obiectivă de utilizare a terenului de către fostul

proprietar.

O astfel de măsură încalcă,

însă, prevederile legii speciale în baza căreia a fost dispusă exproprierea, respectiv

Legea nr. 198/2004, care în art. 4 stabilește exclusiv în sarcina Guvernului sau

a autorității publice locale competente atribuții în ceea ce privește aprobarea,

prin hotărâre, a indicatorilor tehnico-economici, a amplasamentului lucrării, a

sursei de finanțare, precum și declanșarea procedurii de expropriere.

Art. 9 alin. (1) din lege

prevede că expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței

judecătorești, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator

asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă

efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul

dreptului de proprietate asupra terenului. Alin. (3) al art. 9 precizează că acțiunea

formulată în conformitate cu prevederile prezentului art. se soluționează potrivit

dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză

de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Prin urmare, în mod clar

și fără echivoc, Legea nr. 198/2004, lege specială în materia exproprierii, limitează

aplicarea Legii nr. 33/1994, dreptul comun în această materie, exclusiv la procedura

de stabilire a despăgubirilor, fără a mai acorda posibilitatea, prevăzută de

art. 24 alin. (4), expropriatului de a solicita el însuși exproprierea indiferent

de motiv și instanței de a dispune în consecință. Exproprierea suprafețelor de teren

în scop de utilitate publică, reprezintă un drept recunoscut de lege în sarcina

organului administrativ și nu poate fi asimilată problemei stabilirii întinderii

despăgubirilor, cum a susținut reclamanta.

Sub acest aspect, constatând

greșita aplicare a legii, Înalta Curte va admite recursul în baza art. 304 pct.

9 C. proc. civ. și va modifica decizia recurată în sensul că va înlătura dispoziția

instanței privind exproprierea și trecerea în proprietatea publică a Municipiului

București a suprafeței de 37,88 m.p. teren.

În consecință, vor fi

reduse și despăgubirile acordate pentru întregul imobil de la 84.735 euro la 65.340

euro (cuprinzând valoarea terenului în suprafață de 56,51 m.p. de 28.800 euro și

a construcției de 36.630 euro, cu excluderea sumei de 19.305 euro reprezentând valoarea

suprafeței neexpropriate).

Înalta Curte va menține

celelalte dispoziții ale deciziei recurate, înlăturând criticile formulate de recurent,

pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește modul

de stabilire a despăgubirilor, recurentul susține că acestea trebuie să se raporteze

exclusiv la nivelul grilei notarilor publici și nu la valoarea pieței de la momentul

efectuării expertizei, în aceste limite urmând a fi efectuat și controlul de legalitate.

În formularea acestei

critici, deși recurentul indică formal decizia recurată dar și sentința instanței

de fond, sunt vizate considerentele instanței de apel din decizia recurată, prin

care aceasta reține că, în ceea ce privește despăgubirea, acțiunea în fața instanței

se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Înalta Curte constată

că aceste dispoziții, la care art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, ca normă

specială, trimite, au fost corect aplicate în ceea ce privește stabilirea cuantumului

efectiv al despăgubirii.

Teza invocată de către

recurentul-pârât, cu referire la art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004, potrivit

căreia „raportul de evaluare se întocmește având în vedere expertiza actualizată

de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 77

1

alin. (5) C. fisc.”, reglementează

modul de stabilire a despăgubirilor realizat în procedura administrativă, prealabilă

învestirii instanței cu contestația împotriva hotărârii expropriatorului.

În lipsa unei dispoziții

legale exprese, modalitatea de evaluare a proprietăților imobiliare prin raportare

la grilele notarilor publici, realizată în faza administrativă a exproprierii, nu

se poate aplica și în procedura judiciară, în cadrul căreia instanța are de analizat,

cu referire la un anumit imobil, dacă despăgubirile reflectă valoarea reală de circulație

a bunului și acoperă integral prejudiciul produs prin expropriere.

Prin urmare, la stabilirea

cuantumului despăgubirilor în fața instanței, trebuie avute în vedere criteriile

reglementate de art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994, așa cum de altfel, în mod corect

a statuat și instanța de apel.

Trimiterea pe care

art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 o face la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994

nu poate fi restrânsă, cum greșit pretinde recurentul-pârât, doar la aspectele de

competență și de control al modului de stabilire a despăgubirilor în faza administrativă,

întrucât legiuitorul a statuat explicit că, în procedura jurisdicțională, se aplică

dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora despăgubirile

se stabilesc ținând cont de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de

același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului

de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Prin urmare

procedura în fața instanței este distinctă de cea administrativă, legiuitorul instituind

criterii diferite de evaluare.

Referitor la critica privind

greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994,

în sensul că instanțele anterioare au valorificat concluziile unui raport de expertiză

întocmit cu nerespectarea criteriilor reglementate de textul legal arătat, Înalta

Curte constată că aceasta este nefondată.

Se constată că, în speță,

în aplicarea disp. art. 26 alin. (2) menționate anterior, instanța de apel a dat

dovadă de rol activ, efectuând demersuri în vederea identificării tranzacțiilor

apte a releva prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel

în unitatea administrativ-teritorială unde este situat imobilul, solicitând relații

instituțiilor care dețin astfel de date.

Astfel din răspunsul Direcției

de impozite și taxe locale și al Oficiului de cadastru și publicitate imobiliară

ale sectorului 1 București, a rezultat că nu există comparabile, respectiv tranzacții

care să aibă ca obiect imobile similare terenului expropriat, fiind depuse, cu raportare

la anul 2013, tranzacții privind apartamente din blocurile din zona urbanistică

I, unde se află imobilul în litigiu și terenuri cu construcții din zona urbanistică

II, aflate la limita sectorului 1 cu comuna Chitila.

Experții au exclus motivat

aceste tranzacții, arătând că nu prezintă caracteristici similare cu imobilul în

cauză, însă au precizat că au avut în vedere contractele de vânzare cumpărare din

zona 3 și au aplicat coeficienții zonei 1. De asemenea au procedat la verificarea

unor oferte de vânzare, ajungând la o valoare apropiată de cea obținută prin metoda

anterioară.

În consecință, Înalta

Curte apreciază că expertiza la care instanța de apel s-a raportat în conturarea

soluției adoptate, în situația în care s-a probat inexistența unor tranzacții efective,

respectă dispozițiile legale. În lipsa tranzacțiilor de pe piața imobiliară, nimic

nu împiedică o evaluare care să aibă în vedere metoda costului standard pentru construcție

și metoda comparației prin bonitate pentru teren, calculele fiind în conformitate

cu recomandările privind determinarea valorii de piață a imobilelor cuprinse în

buletinul documentar al Corpului experților tehnici din România și se apropie, în

opinia instanței, de prețul de vânzare-cumpărare practicat pe piața liberă.

Prin urmare, Înalta Curte

apreciază că evaluarea făcută prin expertiza însușită de instanța de apel respectă

criteriile legale reglementate prin Legea nr. 33/1994, în determinarea cuantumului

despăgubirilor cuvenite reclamantei, astfel încât critica recurentului nu poate

fi reținută.

Recurentul a contestat

și modul de calcul al lipsei de folosință pentru terenul neexpropriat, susținând

că prin acordarea sumei de 11.900 euro reprezentând despăgubirea pentru încetarea

contractului de închiriere a fost acoperită și lipsa de folosință a porțiunii din

imobil neexpropriate astfel că instanța de apel ar fi despăgubit reclamanta de două

ori pentru lipsa folosinței terenului de 37,88 m.p.

Intimata reclamantă a

solicitat să nu fie analizate în recurs criticile referitoare la contravaloarea

lipsei de folosință și contravaloarea rezilierii forțate a contractului de închiriere

lor, ca fiind formulate omisso medio.

Verificând criticile dezvoltate

în apel sub acest aspect, se constată că recurentul a invocat dubla despăgubire

acordată reclamantei pentru terenul neexpropriat sub forma contravalorii lipsei

de folosință, cu motivarea că reclamanta a rămas în posesia terenului respectiv.

Răspunzând acestui motiv, instanța de apel confirmat temeinicia acordării lipsei

de folosință pe perioada septembrie 2009- ianuarie 2014, pentru terenul neexpropriat,

calculată la valoarea de 0,5 euro/m.p. stabilită de expertiza efectuată în primă

instanță, reținând că reclamanta nu a mai putut să își exercite dreptul de proprietate

asupra acestuia.

În actuala fază procesuală,

recurentul critică acordarea dublei despăgubiri însă prin raportare la o altă împrejurare

și anume aceea că lipsa de folosință pentru terenul neexpropriat ar fi fost acordată

și sub forma prejudiciului recunoscut pentru rezilierea intempestivă a contractului

de închiriere în perioada mai 2009-octombrie 2010.

Or această împrejurare

nu a fost invocată în apel, motiv pentru care instanța de apel nici nu a mai procedat

la verificarea modului în care a fost cuantificat prejudiciul rezultat din încetarea,

înainte de termen, a contractului de închiriere.

În aceste condiții, critica

privind stabilirea acestui prejudiciu apare a fi formulată cu încălcarea unui grad

de jurisdicție, motiv pentru care nu poate fi analizată de către instanța de recurs.

Pentru considerentele

expuse anterior, Înalta Curte va admite recursul și va modifica în baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ., în parte, decizia recurată înlăturând dispoziția privind

exproprierea suprafeței de 37,88 m.p. teren și plata despăgubirilor aferente acestei

suprafețe, menținând celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Municipiul București, prin primar general împotriva deciziei nr. 26/A

din 29 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Modifică în parte decizia

recurată în sensul că înlătură dispoziția instanței privind exproprierea și trecerea

în proprietatea publică a Municipiului București și a suprafeței de 37,88 m.p. teren.

Obligă pe pârât să plătească

reclamantei B.V. echivalentul în RON la cursul Băncii Naționale a României din ziua

plății a sumei de 65.430 euro (contravaloarea terenului expropriat și a construcției).

Menține celelalte dispoziții

ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 15 octombrie 2014.