ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2313/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2313/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 396A din data de 14 noiembrie

2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul

formulat de apelanții-reclamanți B.C.M., M.M. și M.S.G. împotriva sentinței civile

nr. 2213 din 21 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a

civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul București, prin Primarul

General.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată

sub nr. 52812/3/2010, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantele

au solicitat suspendarea efectelor hotărârii nr. 108 din 06 august 2010 sub aspectul

transferului dreptului de proprietate către pârât de la data consemnării despăgubirilor

până la data stabilirii cuantumului lor prin hotărârea ce o va pronunța instanța

și stabilirea unei juste despăgubiri față de data demarării procesului de expropriere

pentru imobilul situat în str. B., cu nr. cadastral C1 înscris în CF nr. xx.

Prin cererea modificatoare

reclamantele au solicitat: anularea hotărârii nr. 108/2010 și stabilirea despăgubirilor

la valoarea de piață a imobilului corespunzător lunii martie 2008 și obligarea pârâtului

la plata unor daune morale de 90.000 euro; obligarea pârâtului la finalizarea procedurii

de expropriere demarată ca urmare a H.C.G.M.L. nr. 262 din 02 noiembrie 2006, în

sensul stabilirii despăgubirilor în raport de momentul la care a fost evaluat imobilul

prin raportul de expertiză din martie 2008 și restrângerea efectelor exproprierii

numai la suprafața afectată de lucrările de utilitate publică.

Prin cererea precizatoare

formulată la data de 08 iunie 2011 reclamantele au arătat că daunele morale nu reprezintă

un capăt de cerere distinct, fiind circumscris prevederilor Legii nr. 33/1994.

Prin sentința civilă

nr. 2213 din 21 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a

civilă, s-a respins acțiunea ca neîntemeiată, în motivarea acesteia reținându-se

următoarele considerente:

Prin dispoziția nr.

7141 din 14 decembrie 2006, de modificare a dispoziției nr. 6099/2006, s-a dispus

restituirea în natură a imobilului situat în str. B., compus din teren în suprafață

de 325,11 m.p. (din suprafața totală de 372 m.p.) și construcție de tip B și tip

A (S+P+3) cu excepția apartamentului nr. 2 de la etajul 1 și a apartamentului

nr. 3 de la etajul 2, ambele vândute foștilor chiriași în temeiul Legii nr. 112/1995.

Prin hotărârea nr. 76

din 03 august 2010 pârâtul Municipiul București Comisia pentru aplicarea Legii nr.

198/2004 a stabilit în favoarea reclamantelor o despăgubire în valoare de 1.718.121

RON pentru imobilul restituit prin dispozițiile nr. 6099 și 7141/2006.

Reclamantele nu fac dovada

că au un drept de proprietate asupra etajului II al imobilului, acesta fiind exceptat

de la restituire. La acest etaj este situat apartamentul nr. 3, vândut în baza Legii

nr. 112/1995, și care a fost expropriat prin sentința civilă nr. 728 din 05 mai

2010 pronunțată de Tribunalul București, secția III-a civilă, pe numele altor persoane,

numiții N.M. și M.N. Prin urmare, acest apartament ocupă integral etajul II al imobilului

din str. B. și nu poate fi expropriat pe numele reclamantelor.

Cu privire la capetele

de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la finalizarea procedurii de expropriere,

anularea și suspendarea efectelor hotărârii de expropriere, reclamantele, neavând

calitatea de proprietare ale apartamentului expropriat, nu au nici interesul și

nici calitatea de a ataca acest act, hotărârea neavând ca efect micșorarea patrimoniului

lor.

Capătul de cerere privind

acordarea de daune morale este accesoriu cererii principale de stabilire a despăgubirilor

și subsecvent cererii de obligare la finalizarea exproprierii și, în consecință,

este neîntemeiat.

Apelul declarat de reclamante

împotriva sentinței primei instanțe a fost apreciat ca fiind nefondat.

Curtea a constatat că,

în baza dispoziției nr. 6099 din 19 iunie 2006 a Primarului General al Municipiului

București emisă conform Legii nr. 10/2001, s-a restituit în natură în proprietatea

autorilor reclamantelor imobilul situat în București, str. B., compus din construcției

de tip B și tip A (S+P+3) cu excepția apartamentului nr. 2 situat la etajul 1, înstrăinat

în baza Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. XX/1998, cu

cota de teren aferentă în suprafață de 15,21 mp și a etajului 2 împreună cu terenul

aferent în suprafață de 47,32 m.p.

Pentru apartamentele vândute

în baza Legii nr. 112/1995 au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent potrivit

dispoziției nr. 6100 din 19 iunie 2006 a Primarului General al Municipiului București.

Din conținutul dispoziției

nr. 6099 din 19 iunie 2006 a Primarului General al Municipiului București rezultă

că etajul 2 al imobilului situat în str. B. nu a fost restituit în natură autorilor

apelantelor reclamante.

Prin cererea de chemare

în judecată s-a solicitat stabilirea cuantumului despăgubiri pentru etajul 2 din

imobilul situat în str. B., iar prin cererea precizatoare a fost modificat obiectul

cererii de chemare în judecată și s-a solicitat stabilirea despăgubiri la valoarea

de piață a imobilului corespunzător lunii martie 2008 și obligarea pârâtului la

plata unor daune morale de 90.000 euro.

Cu privire la acest capăt

de cerere, prima instanță a apreciat că este un capăt de cerere accesoriu cererii

principale de stabilire a despăgubirilor și subsecvent cererii de obligare la finalizarea

exproprierii și a fost respins ca neîntemeiat. Motivele de apel privind acest capăt

de cerere sunt astfel nefondate, deoarece cererea a fost respinsă ca neîntemeiată

și nu anulată ca netimbrată.

Prima instanță a constatat

că reclamantele nu au calitatea de proprietare ale etajului 2 din imobilul situat

în str. B., București, potrivit dispoziției nr. 6099 din 19 iunie 2006 a Primarului

General al Municipiului București, situație juridică ce rezultă din înscrisul aflat

la dosar de fond.

Pentru etajul 2 din imobilul

situat în str. B., București apelantele reclamante nu dețin un drept de proprietate

pentru a putea fi îndreptățite la despăgubiri în urma exproprierii.

Astfel, critica formulată

în apel prin care s-a invocat că sunt titularele dreptului de proprietate a etajului

2 din imobilul situat în str. B., București este nefondată, având în vedere conținutul

dispoziției nr. 6099 din 19 iunie 2006, enunțată și de către apelante prin motivele

de apel, și din care rezultă că nu a fost restituit etajul 2, înstrăinat în baza

Legii nr. 112/1995.

Solicitarea apelantelor

reclamante de a se stabili valoarea despăgubirilor la nivelul anului 2008 este nefondată

având în vedere că despăgubirea se acordă potrivit evaluării efectuate la momentul

efectuării raportului de expertiză.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs reclamantele B.C.M., M.M. și M.S.G., acesta fiind respins ca

nefondat prin decizia nr. 4034 din 26 septembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția I civilă.

Prin decizia nr. 1726

din 3 iunie 2014 pronunțată de aceeași instanță s-a admis contestația în anulare

formulată de reclamantele recurente împotriva deciziei de recurs, care a fost anulată

în temeiul dispozițiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ. - reținându-se că nu

s-au cercetat primele două motive de recurs invocate de acestea, respectiv cele

vizând neanalizarea motivelor de către instanța de apel și existența dreptului de

proprietate.

Cele două motive reținute

ca fiind nesoluționate au fost susținute prin cererea de recurs după cum urmează:

a. Prin motivele de apel

au învederat că

- prin dispoziția nr.

7141/2006, Primăria municipiului București le-a restituit etajul 2 cu excepția apartamentului

nr. 3;

- spațiul de la etajul

2 care le-a fost restituit este intabulat în C.F.;

- prin hotărârea nr. 108/2010

ce face obiectul contestației în prezentul dosar, însăși intimata-pârâtă le-a

recunoscut dreptul de proprietate;

- în fața instanței de

fond a fost expertizat un spațiu care nu făcea obiectul hotărârii nr. 108/2010,

respectiv etajul 1;

- în mod greșit instanța

de fond a dispus anularea capătului de cerere având ca obiect daunele morale.

Practic, instanța de apel

nu a analizat aceste critici privind o parte a etajului nr. 2, din considerente

rezultând că a reformulat motivele pentru care instanța de fond a considerat că

nu dețin dreptul de proprietate asupra unei părți din etajul 2, motiv pentru

care se impune admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

b. Existența și dovada

dreptului de proprietate a fost făcută prin mai multe înscrisuri.

- prin dispoziția nr.

6099/2006 s-au exceptat de la restituire spațiul de la etajul 2 și terenul aferent,

iar prin dispoziția nr. 7141/2006 s-a modificat dispoziția anterioară, dispunându-se

și restituirea etajului 2, cu excepția apartamentului nr. 3;

- spațiul de la etajul

2, restituit prin dispoziția nr. 7141/2006, era ocupat de un chiriaș cu care reclamanții

recurenți au încheiat un contract de închiriere înregistrat la Administrația Financiară;

- spațiul de la etajul

2, restituit prin dispoziția nr. 7141/2006, a fost întabulat în C.F.;

- prin hotărârea nr. 108/2010,

expropriatorul, după ce a analizat actele de proprietate, le-a recunoscut calitatea

de proprietari asupra spațiului de la etajul 2, dispunând plata unei despăgubiri.

Toate aceste acte, deși

se găseau la dosar, nu au fost analizate de prima instanță și de instanța de apel.

Analizând motivele de

recurs omis a fi analizate de instanța anterioară de recurs, în lumina deciziei

pronunțate în soluționarea contestației în anulare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de apel formulată

împotriva sentinței primei instanțe s-au arătat următoarele:

în mod greșit că reclamantele nu sunt proprietarele imobilului expropriat.

La data preluării abuzive

imobilul se afla în proprietatea autorului lor, G.C., potrivit actelor de vânzare-cumpărare

autentificate sub AA/1928 și nr. BB/1940 și autorizației de construcție nr. CC/1930.

Prin dispoziția nr.

6099 din 19 iunie 2006 a Primarului General al Municipiului București emisă conform

Legii nr. 10/2001, modificată prin dispoziția nr. 7141 din 14 decembrie 2006, li

s-a restituit în natură în proprietatea autorilor reclamantelor imobilul situat

în București, str. B., compus din construcției de tip B și tip A (S+P+3) cu excepția

apartamentului nr. 2 situat la etajul 1 și a apartamentului nr. 3 de la etaj 2,

vândut în baza Legii nr. 112/1995.

Prin aceste dispoziții

le-a fost restituit și etajul 2, mai puțin apartamentul nr. 3.

Acest apartament nu ocupă

integral etajul 2, iar din actele existente la dosar rezultă că reclamantele sunt

proprietare asupra apartamentului situat la etaj 2, în suprafață de 49,61 m.p.

Astfel, cu referire la

actul relevant, se arată că la etajul 2 se află 2 apartamente, unul de 49,61mp -

proprietatea reclamantelor și unul de 99,07 - apartamentul nr. 3; totodată, în vreme

ce suprafața utilă a etajului 2 este de 148,68 m.p. iar apartamentul nr. 3 are o

suprafață utilă de 99,07 m.p., înseamnă că restul face obiectul dispoziției de restituire.

Totodată, apartamentul

nr. 3 are nr. cadastral C2 și este înscris în C.F. nr. zz nedefinitivă, iar apartamentul

reclamantelor are nr. cadastral C1 și este înscris în CF nr. xx.

Din hotărârea de stabilire

a despăgubirilor nr. 108 din 6 august 2010 rezultă în mod clar că sunt titularele

dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, str. B.

întocmit în cauză s-a evaluat un alt imobil și nu cel ce face obiectul exproprierii.

Prin hotărârea de stabilire

a despăgubirilor nr. 108 din 6 august 2010 a fost stabilită despăgubirea pentru

exproprierea imobilului proprietate a reclamantelor situat în București, str. B.,

cu nr. cadastral C1, înscris în cartea funciară nr. xx.

de către instanța de fond anularea capătului de cerere privind daunele morale ca

netimbrat, potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997 - cu arătarea argumentelor care

susțin această critică.

În fața instanței de apel

s-a solicitat proba cu înscrisuri, instanța a încuviințat depunerea la dosar numai

a unei părți dintre acestea.

În soluționarea acestui

apel, instanța de apel a confirmat sentința primei instanțe, cu motivarea că pentru

etajul 2 din imobilul situat în str. B. București apelantele reclamante nu dețin

un drept de proprietate pentru a putea fi îndreptățite la despăgubiri în urma exproprierii,

avându-se în vedere conținutul dispoziției nr. 6099 din 19 iunie 2006, enunțată

și de către apelante prin motivele de apel, și din care rezultă că nu a fost restituit

etajul 2 înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995.

Din cererea de apel rezultă

că în justificarea dreptului de proprietate asupra, astfel indicat de reclamante,

restului de suprafață de la etaj 2 (în afara apartamentului nr. 3), acestea au formulat

mai multe critici cu privire la care instanța de apel nu s-a pronunțat, nearătând

în decizie argumentele pentru care acestea nu au fost primite.

Procedând în acest mod,

instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 261 alin. (1) și

art. 295 alin. (1) prima teză C. proc. civ., nefăcând posibil controlul judiciar,

ceea ce atrage incidența în cauză a art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și soluția

casării deciziei și trimiterii cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță.

Art. 261 alin. (1)

pct. 5 prevede că hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților,

în vreme ce în art. 295 alin. (1) prima teză se arată că instanța

de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și

aplicarea legii de către prima instanță.

Vătămarea produsă părții

prin modul de soluționare a cauzei, din perspectiva motivului de recurs reținut

a fi incident, nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii și trimiterea

cauzei spre rejudecare, întrucât soluționarea criticilor (astfel indicate ca

și motiv al doilea de recurs) pentru prima dată în această etapă procesuală,

lipsește partea de un grad de jurisdicție și de posibilitatea solicitării

controlului judiciar - prezenta hotărâre având caracter irevocabil.

Critica privind evaluarea

unui alt imobil decât cel expropriat este în strânsă legătură cu cel privind existența

dreptului de proprietate, urmând a fi avută în vedere în acest context.

În aceste limite se impune

trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca instanța de apel să aibă în vedere

și celelalte aspecte invocate prin cererea de recurs în susținerea criticii

aferente.

Nepronunțarea de

către instanța de apel asupra motivului referitor la greșita anulare a

cererii privind acordarea de daune morale nu se confirmă, în decizie reținându-se

caracterul nefondat al acestuia, cu motivarea că cererea a fost respinsă ca neîntemeiată

și nu a fost anulată ca netimbrată.

În consecință, cu

aplicarea dispozițiilor procedurale mai sus arătate, Înalta Curte urmează să

admită recursul și să caseze decizia de apel, dispunând trimiterea cauzei spre

rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamantele B.C.M., M.M. și M.S.G. împotriva deciziei nr. 396A din data de 14

noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare

la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie

2014.