ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2313/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 396A din data de 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanții-reclamanți B.C.M., M.M. și M.S.G. împotriva sentinței civile nr. 2213 din 21 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul București, prin Primarul General.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 52812/3/2010, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantele au solicitat suspendarea efectelor hotărârii nr. 108 din 06 august 2010 sub aspectul transferului dreptului de proprietate către pârât de la data consemnării despăgubirilor până la data stabilirii cuantumului lor prin hotărârea ce o va pronunța instanța și stabilirea unei juste despăgubiri față de data demarării procesului de expropriere pentru imobilul situat în str. B., cu nr. cadastral C1 înscris în CF nr. xx. Prin cererea modificatoare reclamantele au solicitat: anularea hotărârii nr. 108/2010 și stabilirea despăgubirilor la valoarea de piață a imobilului corespunzător lunii martie 2008 și obligarea pârâtului la plata unor daune morale de 90.000 euro; obligarea pârâtului la finalizarea procedurii de expropriere demarată ca urmare a H.C.G.M.L.

nr. 262 din 02 noiembrie 2006, în sensul stabilirii despăgubirilor în raport de momentul la care a fost evaluat imobilul prin raportul de expertiză din martie 2008 și restrângerea efectelor exproprierii numai la suprafața afectată de lucrările de utilitate publică. Prin cererea precizatoare formulată la data de 08 iunie 2011 reclamantele au arătat că daunele morale nu reprezintă un capăt de cerere distinct, fiind circumscris prevederilor Legii nr. 33/1994. Prin sentința civilă nr. 2213 din 21 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a respins acțiunea ca neîntemeiată, în motivarea acesteia reținându-se următoarele considerente: Prin dispoziția nr. 7141 din 14 decembrie 2006, de modificare a dispoziției nr. 6099/2006, s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în str. B., compus din teren în suprafață de 325,11 m.p.

(din suprafața totală de 372 m.p.) și construcție de tip B și tip A (S+P+3) cu excepția apartamentului nr. 2 de la etajul 1 și a apartamentului nr. 3 de la etajul 2, ambele vândute foștilor chiriași în temeiul Legii nr. 112/1995. Prin hotărârea nr. 76 din 03 august 2010 pârâtul Municipiul București Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a stabilit în favoarea reclamantelor o despăgubire în valoare de 1.718.121 RON pentru imobilul restituit prin dispozițiile nr. 6099 și 7141/2006. Reclamantele nu fac dovada că au un drept de proprietate asupra etajului II al imobilului, acesta fiind exceptat de la restituire. La acest etaj este situat apartamentul nr. 3, vândut în baza Legii nr. 112/1995, și care a fost expropriat prin sentința civilă nr. 728 din 05 mai 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția III-a civilă, pe numele altor persoane, numiții N.M.

și M.N. Prin urmare, acest apartament ocupă integral etajul II al imobilului din str. B. și nu poate fi expropriat pe numele reclamantelor. Cu privire la capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la finalizarea procedurii de expropriere, anularea și suspendarea efectelor hotărârii de expropriere, reclamantele, neavând calitatea de proprietare ale apartamentului expropriat, nu au nici interesul și nici calitatea de a ataca acest act, hotărârea neavând ca efect micșorarea patrimoniului lor. Capătul de cerere privind acordarea de daune morale este accesoriu cererii principale de stabilire a despăgubirilor și subsecvent cererii de obligare la finalizarea exproprierii și, în consecință, este neîntemeiat.

Apelul declarat de reclamante împotriva sentinței primei instanțe a fost apreciat ca fiind nefondat. Curtea a constatat că, în baza dispoziției nr. 6099 din 19 iunie 2006 a Primarului General al Municipiului București emisă conform Legii nr. 10/2001, s-a restituit în natură în proprietatea autorilor reclamantelor imobilul situat în București, str. B., compus din construcției de tip B și tip A (S+P+3) cu excepția apartamentului nr. 2 situat la etajul 1, înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. XX/1998, cu cota de teren aferentă în suprafață de 15,21 mp și a etajului 2 împreună cu terenul aferent în suprafață de 47,32 m.p. Pentru apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995 au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent potrivit dispoziției nr. 6100 din 19 iunie 2006 a Primarului General al Municipiului București.

Din conținutul dispoziției nr. 6099 din 19 iunie 2006 a Primarului General al Municipiului București rezultă că etajul 2 al imobilului situat în str. B. nu a fost restituit în natură autorilor apelantelor reclamante. Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat stabilirea cuantumului despăgubiri pentru etajul 2 din imobilul situat în str. B., iar prin cererea precizatoare a fost modificat obiectul cererii de chemare în judecată și s-a solicitat stabilirea despăgubiri la valoarea de piață a imobilului corespunzător lunii martie 2008 și obligarea pârâtului la plata unor daune morale de 90.000 euro. Cu privire la acest capăt de cerere, prima instanță a apreciat că este un capăt de cerere accesoriu cererii principale de stabilire a despăgubirilor și subsecvent cererii de obligare la finalizarea exproprierii și a fost respins ca neîntemeiat.

Motivele de apel privind acest capăt de cerere sunt astfel nefondate, deoarece cererea a fost respinsă ca neîntemeiată și nu anulată ca netimbrată. Prima instanță a constatat că reclamantele nu au calitatea de proprietare ale etajului 2 din imobilul situat în str. B., București, potrivit dispoziției nr. 6099 din 19 iunie 2006 a Primarului General al Municipiului București, situație juridică ce rezultă din înscrisul aflat la dosar de fond. Pentru etajul 2 din imobilul situat în str. B., București apelantele reclamante nu dețin un drept de proprietate pentru a putea fi îndreptățite la despăgubiri în urma exproprierii.

Astfel, critica formulată în apel prin care s-a invocat că sunt titularele dreptului de proprietate a etajului 2 din imobilul situat în str. B., București este nefondată, având în vedere conținutul dispoziției nr. 6099 din 19 iunie 2006, enunțată și de către apelante prin motivele de apel, și din care rezultă că nu a fost restituit etajul 2, înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995. Solicitarea apelantelor reclamante de a se stabili valoarea despăgubirilor la nivelul anului 2008 este nefondată având în vedere că despăgubirea se acordă potrivit evaluării efectuate la momentul efectuării raportului de expertiză. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele B.C.M., M.M. și M.S.G., acesta fiind respins ca nefondat prin decizia nr. 4034 din 26 septembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Prin decizia nr. 1726 din 3 iunie 2014 pronunțată de aceeași instanță s-a admis contestația în anulare formulată de reclamantele recurente împotriva deciziei de recurs, care a fost anulată în temeiul dispozițiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ. - reținându-se că nu s-au cercetat primele două motive de recurs invocate de acestea, respectiv cele vizând neanalizarea motivelor de către instanța de apel și existența dreptului de proprietate.

Cele două motive reținute ca fiind nesoluționate au fost susținute prin cererea de recurs după cum urmează: a. Prin motivele de apel au învederat că - prin dispoziția nr. 7141/2006, Primăria municipiului București le-a restituit etajul 2 cu excepția apartamentului nr. 3; - spațiul de la etajul 2 care le-a fost restituit este intabulat în C.F.; - prin hotărârea nr. 108/2010 ce face obiectul contestației în prezentul dosar, însăși intimata-pârâtă le-a recunoscut dreptul de proprietate; - în fața instanței de fond a fost expertizat un spațiu care nu făcea obiectul hotărârii nr. 108/2010, respectiv etajul 1; - în mod greșit instanța de fond a dispus anularea capătului de cerere având ca obiect daunele morale.

Practic, instanța de apel nu a analizat aceste critici privind o parte a etajului nr. 2, din considerente rezultând că a reformulat motivele pentru care instanța de fond a considerat că nu dețin dreptul de proprietate asupra unei părți din etajul 2, motiv pentru care se impune admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. b. Existența și dovada dreptului de proprietate a fost făcută prin mai multe înscrisuri.

- prin dispoziția nr. 6099/2006 s-au exceptat de la restituire spațiul de la etajul 2 și terenul aferent, iar prin dispoziția nr. 7141/2006 s-a modificat dispoziția anterioară, dispunându-se și restituirea etajului 2, cu excepția apartamentului nr. 3; - spațiul de la etajul 2, restituit prin dispoziția nr. 7141/2006, era ocupat de un chiriaș cu care reclamanții recurenți au încheiat un contract de închiriere înregistrat la Administrația Financiară; - spațiul de la etajul 2, restituit prin dispoziția nr. 7141/2006, a fost întabulat în C.F.; - prin hotărârea nr. 108/2010, expropriatorul, după ce a analizat actele de proprietate, le-a recunoscut calitatea de proprietari asupra spațiului de la etajul 2, dispunând plata unei despăgubiri.

Toate aceste acte, deși se găseau la dosar, nu au fost analizate de prima instanță și de instanța de apel. Analizând motivele de recurs omis a fi analizate de instanța anterioară de recurs, în lumina deciziei pronunțate în soluționarea contestației în anulare, Înalta Curte constată următoarele: Prin cererea de apel formulată împotriva sentinței primei instanțe s-au arătat următoarele: 1. Instanța de fond reține în mod greșit că reclamantele nu sunt proprietarele imobilului expropriat. La data preluării abuzive imobilul se afla în proprietatea autorului lor, G.C., potrivit actelor de vânzare-cumpărare autentificate sub AA/1928 și nr. BB/1940 și autorizației de construcție nr. CC/1930.

Prin dispoziția nr. 6099 din 19 iunie 2006 a Primarului General al Municipiului București emisă conform Legii nr. 10/2001, modificată prin dispoziția nr. 7141 din 14 decembrie 2006, li s-a restituit în natură în proprietatea autorilor reclamantelor imobilul situat în București, str. B., compus din construcției de tip B și tip A (S+P+3) cu excepția apartamentului nr. 2 situat la etajul 1 și a apartamentului nr. 3 de la etaj 2, vândut în baza Legii nr. 112/1995. Prin aceste dispoziții le-a fost restituit și etajul 2, mai puțin apartamentul nr. 3. Acest apartament nu ocupă integral etajul 2, iar din actele existente la dosar rezultă că reclamantele sunt proprietare asupra apartamentului situat la etaj 2, în suprafață de 49,61 m.p.

Astfel, cu referire la actul relevant, se arată că la etajul 2 se află 2 apartamente, unul de 49,61mp - proprietatea reclamantelor și unul de 99,07 - apartamentul nr. 3; totodată, în vreme ce suprafața utilă a etajului 2 este de 148,68 m.p. iar apartamentul nr. 3 are o suprafață utilă de 99,07 m.p., înseamnă că restul face obiectul dispoziției de restituire. Totodată, apartamentul nr. 3 are nr. cadastral C2 și este înscris în C.F. nr. zz nedefinitivă, iar apartamentul reclamantelor are nr. cadastral C1 și este înscris în CF nr. xx. Din hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 108 din 6 august 2010 rezultă în mod clar că sunt titularele dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, str. B. 2. Prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a evaluat un alt imobil și nu cel ce face obiectul exproprierii.

Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 108 din 6 august 2010 a fost stabilită despăgubirea pentru exproprierea imobilului proprietate a reclamantelor situat în București, str. B., cu nr. cadastral C1, înscris în cartea funciară nr. xx. 3. În mod greșit s-a dispus de către instanța de fond anularea capătului de cerere privind daunele morale ca netimbrat, potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997 - cu arătarea argumentelor care susțin această critică. În fața instanței de apel s-a solicitat proba cu înscrisuri, instanța a încuviințat depunerea la dosar numai a unei părți dintre acestea.

În soluționarea acestui apel, instanța de apel a confirmat sentința primei instanțe, cu motivarea că pentru etajul 2 din imobilul situat în str. B. București apelantele reclamante nu dețin un drept de proprietate pentru a putea fi îndreptățite la despăgubiri în urma exproprierii, avându-se în vedere conținutul dispoziției nr. 6099 din 19 iunie 2006, enunțată și de către apelante prin motivele de apel, și din care rezultă că nu a fost restituit etajul 2 înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995. Din cererea de apel rezultă că în justificarea dreptului de proprietate asupra, astfel indicat de reclamante, restului de suprafață de la etaj 2 (în afara apartamentului nr. 3), acestea au formulat mai multe critici cu privire la care instanța de apel nu s-a pronunțat, nearătând în decizie argumentele pentru care acestea nu au fost primite.

Procedând în acest mod, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 261 alin. (1) și art. 295 alin. (1) prima teză C. proc. civ., nefăcând posibil controlul judiciar, ceea ce atrage incidența în cauză a art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și soluția casării deciziei și trimiterii cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță. Art. 261 alin. (1) pct. 5 prevede că hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, în vreme ce în art. 295 alin. (1) prima teză se arată că instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

Vătămarea produsă părții prin modul de soluționare a cauzei, din perspectiva motivului de recurs reținut a fi incident, nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât soluționarea criticilor (astfel indicate ca și motiv al doilea de recurs) pentru prima dată în această etapă procesuală, lipsește partea de un grad de jurisdicție și de posibilitatea solicitării controlului judiciar - prezenta hotărâre având caracter irevocabil. Critica privind evaluarea unui alt imobil decât cel expropriat este în strânsă legătură cu cel privind existența dreptului de proprietate, urmând a fi avută în vedere în acest context. În aceste limite se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca instanța de apel să aibă în vedere și celelalte aspecte invocate prin cererea de recurs în susținerea criticii aferente.

Nepronunțarea de către instanța de apel asupra motivului referitor la greșita anulare a cererii privind acordarea de daune morale nu se confirmă, în decizie reținându-se caracterul nefondat al acestuia, cu motivarea că cererea a fost respinsă ca neîntemeiată și nu a fost anulată ca netimbrată. În consecință, cu aplicarea dispozițiilor procedurale mai sus arătate, Înalta Curte urmează să admită recursul și să caseze decizia de apel, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantele B.C.M., M.M. și M.S.G. împotriva deciziei nr. 396A din data de 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2014.