ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 86/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 86/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1446 din 11 noiembrie 2010, Tribunalul București, secția a

V-a civilă, a respins, ca rămasă tară obiect, acțiunea înregistrată la data de

28 octombrie 2009, prin care reclamantul Municipiul București, prin primarul

general, a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.I. și pârâtul C.I., să se

dispună exproprierea pentru cauză de utilitate de interes public, a suprafeței

de 136 mp din imobilul proprietatea pârâtei, format din teren în suprafață de

1637, 4 mp

s

situat în București, sectorul 1 și obligarea la a achita

pârâtei despăgubiri de 204.494 lei, potrivit Legii nr. 33/1994 și art. 481 C.

civ.

Instanța de fond a reținut că, prin Legea nr. 198/2004

privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes

național, județean și local, care a abrogat implicit prevederile art. 21 din

Legea nr. 33/1994, se stabilește o procedură distinctă în cadrul căreia

exproprierea este declanșată prin hotărâre a Guvernului sau a autorității

publice locale, prin care se stabilește, printre aitele, suma globală a

despăgubirilor estimată de expropriator, iar instanța poate interveni numai în

condițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, pentru soluționarea contestației

împotriva cuantumului despăgubirilor.

Cum la dosar au fost depuse H.G. nr. 592/2010, prin

care a fost aprobată declanșarea procedurilor de expropriere -și cu privire la

imobilul în litigiu, precum și Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 05

august 2010, emisă de Municipiul București în favoarea pârâtei C.I., instanța a

reținut că acțiunea a rămas fără obiect, partea expropriată nemulțumită de

cuantumul despăgubirilor stabilite având posibilitatea exercitării căilor de

atac prevăzute de legea specială și nu de a continua prezentului proces.

Prin Decizia civilă nr. 582 din 31 mai 2011, Curtea de Apei

București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

pârâtul C.I. împotriva hotărârii instanței de fond.

Instanța de apel a reținut, în esență, că exproprierea

terenului s-a produs ia data de 25 iunie 2010, sub imperiul Legii nr. 198/2004,

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 184/2008, prin O.U.G. nr. 228/2008

și respectiv prin Legea nr. 35/2009, iar nu în anul 2007, sub imperiul Legii nr.

33/1994.

Astfel, prin Hotărârea nr. 267 din 02 noiembrie 2006, emisă

în aplicarea art. 7 din Legea nr. 33/1994, C.G.M.B. a declarat de utilitate

publică terenul din litigiu, la data emiterii hotărârii fiind In vigoare

dispozițiile Legii nr. 33/1994 care, prin art. 21 prevedeau în mod expres că

soluționarea cererilor de expropriere este de competența tribunalului județean sau

a Tribunalului municipiului București, în raza căruia este situat imobilul

propus pentru expropriere.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul a formulat întâmpinare,

care a fost respinsă prin Decizia nr. 73 din 11 octombrie 2007 a Comisiei

pentru soluționarea întâmpinărilor, iar împotriva acestei decizii, acesta a

formulat contestație ce i-a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1644 din 14

aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VlII-a de contencios

administrativ și fiscal. Contestația respectivă a fost urmată de acțiunea de

față, introdusă la data de 28 octombrie 2009, prin care Municipiul București a

solicitat exproprierea imobilului, în temeiul art. 21 din Legea nr. 33/1994.

Instanța de apel a mai reținut că, în urma modificărilor

aduse Legii nr. 33/1994, prin Legea nr. 198 din 25 mai 2004, modificată Ia

rândul său prin Legea nr. 184/2008, O.U.G. nr. 228/2008 și Legea nr. 35/2009,

s-a schimbat competența organului îndrituit să dispună asupra exproprierii, în

sensul că autoritatea administrativă centrală sau cea locală dispune

exproprierea, iar nu instanța de judecată.

Or în baza Legii nr. 198/2004, astfel cum a fost

modificată pe parcursul judecății cauzei de față, s-a produs exproprierea

imobilului în litigiu, prin publicarea în M.Of. la data de 25 iunie 2010 a H.G.

nr. 592 din 23 iunie 2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere

pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe

amplasamentul lucrării de interes public local, „Supralărgire str. G.I.S. -

B-dul I.I.B."

Totodată, la data de 25 iunie 2010, când s-a produs

exproprierea, pârâta C.I. era proprietara exclusivă a terenului rămas

neexpropriat, cât și a creanței reprezentând despăgubirea de expropriere,

urmare a faptului că prin sentința civilă nr. 2679 din 20 februarie 2007 a

Judecătoriei sectorului 1 București a fost declarată desiacută căsătoria dintre

pârât și pârâta C.I., iar prin sentința civilă nr. 10772 din 06 octombrie 2009

a aceleiași instanțe, s-a luat act de tranzacția privind partajul bunurilor comune,

intervenit între cei doi soți, întreaga suprafață de 1.633 mp teren situat în

Municipiul București, sector 1, incluzând inclusiv terenul expropriat, revenind

pârâtei.

Prin Decizia civilă nr. 3843 din 29 mai 2012, Înalta Curte de

Casație și Justițue, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat

de pârâtul C.I. împotriva Deciziei nr. 582/A din 31 mai 2011 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Instanța de recurs a reținut, în rezumat, ca și instanța de

apel, faptul că, deși procedura de expropriere a fost începută în temeiul Legii

nr. 33/1994, aceasta nu a fost finalizată decât, sub imperiul Legii nr. 198/2004

și a modificărilor ulterioare ale respectivei legi.

Astfel, pe parcursul desfășurării procesului de față,

intentat de reclamantul Municipiul București, în temeiul art. 21 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, în urma modificărilor Legii nr. 198/2004 prin Legea nr. 184/2008,

O.U.G. nr. 228/2008 și Legea nr. 35/2009 și a schimbării competenței organului

îndrituit să dispună asupra exproprierii, a fost emisă H.G. nr. 592 din 23

Iunie 2010, prin care s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere,

inclusiv a imobilului în litigiu situat în str. G.I.S.

În consecință, procedura exproprierii nu s-a consumat sub imperiul

Legii nr. 33/1995, nefîind finalizată prin pronunțarea unei hotărâri

judecătorești în sensul, art. 21 din respectiva lege, ci la data din 25 iunie

2010 când s-a publicat în M. Of. H.G. nr. 592 din 23 iunie 2010, emisă în

temeiul Legii nr. 198/2004, astfel cum a fost modificată și republicată la data

de 20 martie 2009.

La data de 30 aprilie 2015, revizuentul C.I. a formulat

revizuire împotriva Deciziei civile nr. 3843 din 29 mai 2012, pronunțată Înalta

Curte de Casație si Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. 42699/3/2009,

întemeiată de dispozițiile art. 322, pct. 10 C. proc. civ., invocând excepția de

neconstituționalitate, așa cum a fost constatată de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, publicată în M. Of. - Partea I din 3

martie 2015, a dispozițiilor art. 9 teza a două din Legea nr. 198/2004 privind

unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri

naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008,

raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de experți", cuprinsă

în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică".

Revizuentul a arătat, în sinteză, caprin Decizia nr. 12

din 15 ianuarie 2015, Curtea Constituționala a constatat ca neconstituțională

aplicarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, în materie de

despăgubiri, "în procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată

situate pe amplasamentul lucrării de interes public, iar aplicarea acesteia

afectează grav art. 44 alin (3), din Constituția României".

Raportat la această reținere, revizuentul susține că a

invocat, în cauza finalizată prin hotărârea a cărei revizuire se solicită,

faptul ca îi este afectat dreptul de proprietate apărat de prevederile art. 44

alin, (3) din Constituție, prin faptul că deși lucrările de supralărgire a

Bulevardului G.l.S. fuseseră executate și trecute în cadastru și cartea

funciară în proprietatea Municipiului București încă din anul 2007, a fost

schimbat temeiul legal al cererii de chemare în judecată întemeiată pe

prevederile Legii nr,33/1994, în acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 198/2004

și s-a apreciat eă li sunt sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 592/2010.

Deoarece instanța a aplicat greșit prevederile H.G. nr. 592/2010, precum și ale

Legii nr. 198/2004, declarate ca fiind neconstituționale, susține că are

dreptul să promoveze revizuirea de țață.

Totodată, a invocat faptul că dezlegarea dată prin

Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, emisă de Curtea Constituționala a României

duce la concluzia "fraudării legii", respectiv încălcarea art. 44 din

Constituție, motiv pentru care hotărârile instanțelor de fond. apel și recurs

sunt lovite de nulitate absolută.

Astfel, instanțele, de fond, apel și recurs au reținut

că procedura exproprierii s-ar fi făcut pe baza Legu nr. 198/2004, iar nu pe

baza Legii nr. 33/1994, iar ulterior, prin decizia Curții Constituționale, s-a

reținut că Legea nr. 33/1994 este legea cadru în materie de expropriere.

Mai. arata revizuentul că, pe lingă criticile aduse

hotărârii a cărei revizuire o solicită în baza Deciziei nr. 12 a Curții

Constituționale, invocă și alte încălcări ale ordinii de drept, respectiv:

- Încălcarea principiul autorității lucrului judecat,

motivat de faptul că Tribunalul București, prin încheierea din 29 martie 2010,

neapelată, a respins excepția calității procesuale pasive a revizuentului, pe

considerentul că „la data când s-a produs efectul translativ de proprietate

către stat, ambii soți aveau calitatea de proprietari ai imobilului".

Totodată, prin sentința civilă nr. 1644 din 14 aprilie 2009, pronunțata de

Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, definitivă și

irevocabilă, a fost declinată competența de soluționare a cauzei vizând

nemulțumirile privind valoarea despăgubirilor, în favoarea Tribunalului

București, în conformitate cu prevederile art. 18-20 din Legea nr. 33/1994.

- Interpretarea că exproprierea nu s-a produs în anul

2007, conduce la incidența legii penale, pentru infracțiunea de tulburare de

posesie, în condițiile în care lucrările fuseseră executate pe proprietatea sa

și trecute în cartea funciară așa cum însăși intimata a recunoscut in

întâmpinările sale.

- Trebuia reținută reaua - credința a intimatei, care

i-a făcut o propunere de despăgubiri sub jumătatea sumei stabilite de expertul

său în evaluarea inițiala.

- Instanțele au încălcat principiul neretroactivității

legilor.

- A fost încălcat dreptul al un proces echitabil, prin

faptul că nu s-a reținut că în apel a participat reprezentantul Ministerului

Public, ce a pus concluzii In sensul admiterii apelului.

Analizând cu prioritate excepția madmisibttității cererii de

revizuire, invocată din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C.

proc. civ., raportat la art 326 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită

având în vedere următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce permite

retractarea imeî hotărâri numai pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de

dispozițiile art. 322 pct. 1-10 C.proc.civ,

Înalta

Curte reține că potrivit art. 322 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., invocată ca

temei al revizuirii, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de

apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs

atunci când evocă fondul, se poate cere (...) dacă, după ce hotărârea a devenit

definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în

acea camă, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție

dintr-o lege sau dintr~o ordonanță care a făcut obiectul acestei excepții ori

alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi

disociate de prevederile menționate în sesizare."

Înalta Curte observă că, prin introducerea pct. 10 al art. 322

C. proc. civ., legiuitorul a reglementat calea de atac a revizuirii unei

hotărâri judecătorești definitive pronunțate în cauzele în care a fost ulterior

admisă o excepției de neconstituționalitate, în scopu! acordării mij bacelor de

apărare în vederea realizării drepturilor și intereselor părților în fața

justiției.

Astfel, Curtea Constituțională a reținut (Decizia nr. 766/2011)

că dispozițiile legale constatate ca fund neconstituționale nemaifiind în

vigoare, vor fi înlăturate de la aplicare pentru viitor, în virtutea

principiului „tempus regii actum", dar că, în egală măsură, deciziile de

constatare a neconstîtuționalității trebuie să profite, în primul rând,

autorului excepției lezat în drepturile sale prin norma constatată ca neconstituționaîă.

Se constată, prin urmare, că pentru a fi admisibilă

revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 10 C. proc. civ., este

necesar ca, după pronunțarea unei hotărâri definitive într-o cauză în care a

fost invocată excepția de neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, sau a

unor dispoziții legale dintr-o lege sau ordonanță, Curtea Constituțională să se

pronunțe în sensul admiterii excepției de neconstuționalitate invocate în acea

cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, se constată

că, în speță, revizuentul invocă faptul că, după pronunțarea Deciziei civile

nr. 3843 din 29 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, publicată în M. Of. - Partea I din 3

martie 2015, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004, raportate la sintagma "la

data întocmirii raportului de experți", cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, motiv pentru care se impune anularea deciziei

atacate cu revizuire și reluarea judecății în vederea pronunțării unei hotărâri

legale, bazate pe prevederile constituționale.

Înalta Curte constată ca în cauză nu sunt incidente

prevederile art. 322 pct. 10 C. proc. civ.

Astfel, se reține că, pe parcursul judecării cererii ce a

făcut obiect al Dosarului nr. 42699/3/2009, nu a fost invocată, nici de părți,

nici de instanța., din oficiu, excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor legale constatate ca neconstituționale prin Decizia nr. 12 din 15

ianuarie 2015, pronunțată de Curtea Constituțională și, în consecință nici nu a

fost admisă sau respinsă vreo cerere de sesizare a Curții Constituționale cu

analiza respectivei excepții.

De altfel, pe parcursul procesului finalizat cu Decizia nr. 3843

din 29 mai 2012 nici nu a fost invocată sau analizată aplicarea în cauză a

prevederilor art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004, raportate la sintagma la

data întocmirii raportului de experți", cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994.

Înalta Curte reține ca principalele aspecte analizate de

instanțe, în cauza. finalizată prin decizia atacată, au fost legate de

aplicarea în timp a dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 33/1994, prin raportare

la dispozițiile Legii nr. 198/2004, cu, modificările ulterioare, în raport de

organele abilitate a se pronunța asupra exproprierii și momentul la care a avut

Ioc exproprierea în cauză., precum și îndreptățirea pârâtului la a obține

despăgubiri pentru imobilul expropriat.

Or, raportat la problema de drept dedusă judecății, nici

instanțele, din oficiu, nici părțile, nu au invocat neconstituționalitatea unor

prevederi legale ce au legătură cu criteriile și momentul în raport de care se

determină cuantumul despăgubirilor.

Înalta Curte constată că, de fapt, prin invocarea formală a

dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., raportat la Decizia nr.

12 din 15 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea Constituțională, revizuentul

invocă nemulțumirea sa referitoare la modul în care au fost analizate cererile

sale de apel și recurs, în încercarea de a provoca o nouă rejudecare a cauzei.

Astfel, prin raportare la aspectele mai sus menționate,

precum și la dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care stipulează că

la judecarea cererii de revizuire dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea

acestei căi de atac și Ia faptele pe care se întemeiază, se reține că cererea

de revizuire promovată în cauza este inadmisibilă,

Dată fiind prioritatea soluționării excepției inadmisibiliiății,

celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac, nu vor mai fi analizate, în

conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția

invocată fiind o excepție de fond absolută și peremptorie, ce face de prisos

analiza cererii de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată

de revizuentul C.I. împotriva Deciziei civile nr. 3843 din 29 mai 2012

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie

2016.