ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 86/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1446 din 11 noiembrie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca rămasă tară obiect, acțiunea înregistrată la data de 28 octombrie 2009, prin care reclamantul Municipiul București, prin primarul general, a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.I. și pârâtul C.I., să se dispună exproprierea pentru cauză de utilitate de interes public, a suprafeței de 136 mp din imobilul proprietatea pârâtei, format din teren în suprafață de 1637, 4 mp s situat în București, sectorul 1 și obligarea la a achita pârâtei despăgubiri de 204.494 lei, potrivit Legii nr. 33/1994 și art. 481 C. civ.

Instanța de fond a reținut că, prin Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, care a abrogat implicit prevederile art. 21 din Legea nr. 33/1994, se stabilește o procedură distinctă în cadrul căreia exproprierea este declanșată prin hotărâre a Guvernului sau a autorității publice locale, prin care se stabilește, printre aitele, suma globală a despăgubirilor estimată de expropriator, iar instanța poate interveni numai în condițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, pentru soluționarea contestației împotriva cuantumului despăgubirilor. Cum la dosar au fost depuse H.G.

nr. 592/2010, prin care a fost aprobată declanșarea procedurilor de expropriere -și cu privire la imobilul în litigiu, precum și Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 05 august 2010, emisă de Municipiul București în favoarea pârâtei C.I., instanța a reținut că acțiunea a rămas fără obiect, partea expropriată nemulțumită de cuantumul despăgubirilor stabilite având posibilitatea exercitării căilor de atac prevăzute de legea specială și nu de a continua prezentului proces. Prin Decizia civilă nr. 582 din 31 mai 2011, Curtea de Apei București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul C.I. împotriva hotărârii instanței de fond. Instanța de apel a reținut, în esență, că exproprierea terenului s-a produs ia data de 25 iunie 2010, sub imperiul Legii nr. 198/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 184/2008, prin O.U.G.

nr. 228/2008 și respectiv prin Legea nr. 35/2009, iar nu în anul 2007, sub imperiul Legii nr. 33/1994. Astfel, prin Hotărârea nr. 267 din 02 noiembrie 2006, emisă în aplicarea art. 7 din Legea nr. 33/1994, C.G.M.B. a declarat de utilitate publică terenul din litigiu, la data emiterii hotărârii fiind In vigoare dispozițiile Legii nr. 33/1994 care, prin art. 21 prevedeau în mod expres că soluționarea cererilor de expropriere este de competența tribunalului județean sau a Tribunalului municipiului București, în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere. Împotriva acestei hotărâri, pârâtul a formulat întâmpinare, care a fost respinsă prin Decizia nr. 73 din 11 octombrie 2007 a Comisiei pentru soluționarea întâmpinărilor, iar împotriva acestei decizii, acesta a formulat contestație ce i-a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1644 din 14 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VlII-a de contencios administrativ și fiscal.

Contestația respectivă a fost urmată de acțiunea de față, introdusă la data de 28 octombrie 2009, prin care Municipiul București a solicitat exproprierea imobilului, în temeiul art. 21 din Legea nr. 33/1994. Instanța de apel a mai reținut că, în urma modificărilor aduse Legii nr. 33/1994, prin Legea nr. 198 din 25 mai 2004, modificată Ia rândul său prin Legea nr. 184/2008, O.U.G. nr. 228/2008 și Legea nr. 35/2009, s-a schimbat competența organului îndrituit să dispună asupra exproprierii, în sensul că autoritatea administrativă centrală sau cea locală dispune exproprierea, iar nu instanța de judecată. Or în baza Legii nr. 198/2004, astfel cum a fost modificată pe parcursul judecății cauzei de față, s-a produs exproprierea imobilului în litigiu, prin publicarea în M.Of.

la data de 25 iunie 2010 a H.G. nr. 592 din 23 iunie 2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local, „Supralărgire str. G.I.S. - B-dul I.I.B." Totodată, la data de 25 iunie 2010, când s-a produs exproprierea, pârâta C.I. era proprietara exclusivă a terenului rămas neexpropriat, cât și a creanței reprezentând despăgubirea de expropriere, urmare a faptului că prin sentința civilă nr. 2679 din 20 februarie 2007 a Judecătoriei sectorului 1 București a fost declarată desiacută căsătoria dintre pârât și pârâta C.I., iar prin sentința civilă nr. 10772 din 06 octombrie 2009 a aceleiași instanțe, s-a luat act de tranzacția privind partajul bunurilor comune, intervenit între cei doi soți, întreaga suprafață de 1.633 mp teren situat în Municipiul București, sector 1, incluzând inclusiv terenul expropriat, revenind pârâtei.

Prin Decizia civilă nr. 3843 din 29 mai 2012, Înalta Curte de Casație și Justițue, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul C.I. împotriva Deciziei nr. 582/A din 31 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Instanța de recurs a reținut, în rezumat, ca și instanța de apel, faptul că, deși procedura de expropriere a fost începută în temeiul Legii nr. 33/1994, aceasta nu a fost finalizată decât, sub imperiul Legii nr. 198/2004 și a modificărilor ulterioare ale respectivei legi. Astfel, pe parcursul desfășurării procesului de față, intentat de reclamantul Municipiul București, în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în urma modificărilor Legii nr. 198/2004 prin Legea nr. 184/2008, O.U.G.

nr. 228/2008 și Legea nr. 35/2009 și a schimbării competenței organului îndrituit să dispună asupra exproprierii, a fost emisă H.G. nr. 592 din 23 Iunie 2010, prin care s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere, inclusiv a imobilului în litigiu situat în str. G.I.S. În consecință, procedura exproprierii nu s-a consumat sub imperiul Legii nr. 33/1995, nefîind finalizată prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești în sensul, art. 21 din respectiva lege, ci la data din 25 iunie 2010 când s-a publicat în M. Of. H.G. nr. 592 din 23 iunie 2010, emisă în temeiul Legii nr. 198/2004, astfel cum a fost modificată și republicată la data de 20 martie 2009. La data de 30 aprilie 2015, revizuentul C.I.

a formulat revizuire împotriva Deciziei civile nr. 3843 din 29 mai 2012, pronunțată Înalta Curte de Casație si Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. 42699/3/2009, întemeiată de dispozițiile art. 322, pct. 10 C. proc. civ., invocând excepția de neconstituționalitate, așa cum a fost constatată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, publicată în M. Of.

- Partea I din 3 martie 2015, a dispozițiilor art. 9 teza a două din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de experți", cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică". Revizuentul a arătat, în sinteză, caprin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, Curtea Constituționala a constatat ca neconstituțională aplicarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, în materie de despăgubiri, "în procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public, iar aplicarea acesteia afectează grav art. 44 alin (3), din Constituția României". Raportat la această reținere, revizuentul susține că a invocat, în cauza finalizată prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, faptul ca îi este afectat dreptul de proprietate apărat de prevederile art. 44 alin, (3) din Constituție, prin faptul că deși lucrările de supralărgire a Bulevardului G.l.S.

fuseseră executate și trecute în cadastru și cartea funciară în proprietatea Municipiului București încă din anul 2007, a fost schimbat temeiul legal al cererii de chemare în judecată întemeiată pe prevederile Legii nr,33/1994, în acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 198/2004 și s-a apreciat eă li sunt sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 592/2010. Deoarece instanța a aplicat greșit prevederile H.G. nr. 592/2010, precum și ale Legii nr. 198/2004, declarate ca fiind neconstituționale, susține că are dreptul să promoveze revizuirea de țață. Totodată, a invocat faptul că dezlegarea dată prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, emisă de Curtea Constituționala a României duce la concluzia "fraudării legii", respectiv încălcarea art. 44 din Constituție, motiv pentru care hotărârile instanțelor de fond.

apel și recurs sunt lovite de nulitate absolută. Astfel, instanțele, de fond, apel și recurs au reținut că procedura exproprierii s-ar fi făcut pe baza Legu nr. 198/2004, iar nu pe baza Legii nr. 33/1994, iar ulterior, prin decizia Curții Constituționale, s-a reținut că Legea nr. 33/1994 este legea cadru în materie de expropriere. Mai.

arata revizuentul că, pe lingă criticile aduse hotărârii a cărei revizuire o solicită în baza Deciziei nr. 12 a Curții Constituționale, invocă și alte încălcări ale ordinii de drept, respectiv: - Încălcarea principiul autorității lucrului judecat, motivat de faptul că Tribunalul București, prin încheierea din 29 martie 2010, neapelată, a respins excepția calității procesuale pasive a revizuentului, pe considerentul că „la data când s-a produs efectul translativ de proprietate către stat, ambii soți aveau calitatea de proprietari ai imobilului". Totodată, prin sentința civilă nr. 1644 din 14 aprilie 2009, pronunțata de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, definitivă și irevocabilă, a fost declinată competența de soluționare a cauzei vizând nemulțumirile privind valoarea despăgubirilor, în favoarea Tribunalului București, în conformitate cu prevederile art. 18-20 din Legea nr. 33/1994.

- Interpretarea că exproprierea nu s-a produs în anul 2007, conduce la incidența legii penale, pentru infracțiunea de tulburare de posesie, în condițiile în care lucrările fuseseră executate pe proprietatea sa și trecute în cartea funciară așa cum însăși intimata a recunoscut in întâmpinările sale. - Trebuia reținută reaua - credința a intimatei, care i-a făcut o propunere de despăgubiri sub jumătatea sumei stabilite de expertul său în evaluarea inițiala. - Instanțele au încălcat principiul neretroactivității legilor. - A fost încălcat dreptul al un proces echitabil, prin faptul că nu s-a reținut că în apel a participat reprezentantul Ministerului Public, ce a pus concluzii In sensul admiterii apelului.

Analizând cu prioritate excepția madmisibttității cererii de revizuire, invocată din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art 326 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită având în vedere următoarele considerente: Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce permite retractarea imeî hotărâri numai pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 1-10 C.proc.civ, Înalta Curte reține că potrivit art. 322 alin. (1) pct. 10 C. proc.

civ., invocată ca temei al revizuirii, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere (...) dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea camă, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr~o ordonanță care a făcut obiectul acestei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare." Înalta Curte observă că, prin introducerea pct. 10 al art. 322 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat calea de atac a revizuirii unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate în cauzele în care a fost ulterior admisă o excepției de neconstituționalitate, în scopu!

acordării mij bacelor de apărare în vederea realizării drepturilor și intereselor părților în fața justiției. Astfel, Curtea Constituțională a reținut (Decizia nr. 766/2011) că dispozițiile legale constatate ca fund neconstituționale nemaifiind în vigoare, vor fi înlăturate de la aplicare pentru viitor, în virtutea principiului „tempus regii actum", dar că, în egală măsură, deciziile de constatare a neconstîtuționalității trebuie să profite, în primul rând, autorului excepției lezat în drepturile sale prin norma constatată ca neconstituționaîă. Se constată, prin urmare, că pentru a fi admisibilă revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 10 C. proc.

civ., este necesar ca, după pronunțarea unei hotărâri definitive într-o cauză în care a fost invocată excepția de neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, sau a unor dispoziții legale dintr-o lege sau ordonanță, Curtea Constituțională să se pronunțe în sensul admiterii excepției de neconstuționalitate invocate în acea cauză. Analizând actele și lucrările dosarului, se constată că, în speță, revizuentul invocă faptul că, după pronunțarea Deciziei civile nr. 3843 din 29 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, publicată în M. Of.

- Partea I din 3 martie 2015, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de experți", cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, motiv pentru care se impune anularea deciziei atacate cu revizuire și reluarea judecății în vederea pronunțării unei hotărâri legale, bazate pe prevederile constituționale. Înalta Curte constată ca în cauză nu sunt incidente prevederile art. 322 pct. 10 C. proc. civ.

Astfel, se reține că, pe parcursul judecării cererii ce a făcut obiect al Dosarului nr. 42699/3/2009, nu a fost invocată, nici de părți, nici de instanța., din oficiu, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale constatate ca neconstituționale prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea Constituțională și, în consecință nici nu a fost admisă sau respinsă vreo cerere de sesizare a Curții Constituționale cu analiza respectivei excepții. De altfel, pe parcursul procesului finalizat cu Decizia nr. 3843 din 29 mai 2012 nici nu a fost invocată sau analizată aplicarea în cauză a prevederilor art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004, raportate la sintagma la data întocmirii raportului de experți", cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Înalta Curte reține ca principalele aspecte analizate de instanțe, în cauza. finalizată prin decizia atacată, au fost legate de aplicarea în timp a dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 33/1994, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 198/2004, cu, modificările ulterioare, în raport de organele abilitate a se pronunța asupra exproprierii și momentul la care a avut Ioc exproprierea în cauză., precum și îndreptățirea pârâtului la a obține despăgubiri pentru imobilul expropriat. Or, raportat la problema de drept dedusă judecății, nici instanțele, din oficiu, nici părțile, nu au invocat neconstituționalitatea unor prevederi legale ce au legătură cu criteriile și momentul în raport de care se determină cuantumul despăgubirilor.

Înalta Curte constată că, de fapt, prin invocarea formală a dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., raportat la Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea Constituțională, revizuentul invocă nemulțumirea sa referitoare la modul în care au fost analizate cererile sale de apel și recurs, în încercarea de a provoca o nouă rejudecare a cauzei. Astfel, prin raportare la aspectele mai sus menționate, precum și la dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care stipulează că la judecarea cererii de revizuire dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea acestei căi de atac și Ia faptele pe care se întemeiază, se reține că cererea de revizuire promovată în cauza este inadmisibilă, Dată fiind prioritatea soluționării excepției inadmisibiliiății, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac, nu vor mai fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., excepția invocată fiind o excepție de fond absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza cererii de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul C.I. împotriva Deciziei civile nr. 3843 din 29 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2016.