ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1636/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 27 noiembrie 2007 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantul Municipiul București prin Direcția Transporturi, Drumuri și Sistematizarea Circulației a chemat în judecată pe pârâții V.M., M.M. și M.S., solicitând instanței să dispună exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes local a terenului în suprafață de 172 mp (din imobilul de 4160 mp) proprietatea pârâților, situat în București, str. G.I.S., sector 1, precum și trecerea imobilului în proprietatea expropriatorului, cu obligarea acestuia din urmă la plata către pârâți a despăgubirilor potrivit valorii stabilite prin raportul de evaluare din 15 aprilie 2007, 258.625 RON.

Pârâții au depus întâmpinare și cerere reconvențională, prin care au învederat că sunt de acord cu admiterea acțiunii, dar numai cu condiția acordării unei drepte și prealabile despăgubiri calculate în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 33/1994. Prin sentința civilă nr. 60 din 14 ianuarie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte cererea, a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes local a imobilului menționat în acțiune și a stabilit în sarcina reclamantului expropriator o despăgubire în cuantum de 109.048 euro, ce urma a fi plătită pârâților la cursul Băncii Naționale Române din ziua plății. În considerentele hotărârii s-a reținut că măsura exproprierii nu a fost contestată de pârâți, ci doar valoarea despăgubirilor acordate de expropriator, sens în care s-a procedat la întocmirea unui raport de evaluare de către o comisie formată din trei experți în acord cu prevederile Legii nr. 33/1994.

Prima instanță a avut în vedere expertiza efectuată de expert B.M., considerând că prin aceasta valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat a fost calculată conform legii, cu luarea în calcul a tuturor factorilor ce au influențat asupra acestei valori. Prin decizia civilă nr. 554/A din 4 noiembrie 2009, astfel cum a fost completată prin decizia civilă nr. 689/A din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de pârâți, a schimbat în parte sentința instanței de fond, stabilind în sarcina reclamantului o despăgubire în cuantum de 162.171 euro și 5.000 RON cheltuieli de judecată. Curtea a constatat că, în cauză, la data de 3 septembrie 2008, s-a depus raportul de expertiză tehnică judiciară semnat de ing.

N.H. și ing. O.C., care a stabilit valoarea despăgubirilor la suma de 162.171 euro, iar, ulterior, la data de 30 septembrie 2008, s-a atașat și expertiza întocmită de expert B.M., care a evaluat despăgubirile la suma de 109.048 euro. Instanța de apel a considerat că diferența de valoare pe metru pătrat teren expropriat dintre cele două expertize rezultă din aplicarea unei metode diferite de calcul folosite de experți, cu referire la metoda comparației prețului pe piața liberă dintre terenul expropriat și alte imobile similare și că instanța de fond nu a dispus ca expertul B.M. să efectueze expertiza în sistem A.N.E.V.A.R., cerință neprevăzută de Legea nr. 33/1994. În aceste condiții, Curtea a apreciat că prima instanță a reținut în mod greșit valoarea de despăgubiri stabilită de expertul minoritar, fără a avea o justificare în acest sens și fără a arăta de ce înlătură valoarea stabilită prin opinia majoritară a celorlalți doi experți.

Prin decizia nr. 8489 din 30 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de reclamant, a casat decizia instanței de apel și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe cu indicația administrării tuturor probelor necesare, inclusiv o nouă expertiză tehnică de specialitate, pentru determinarea valorii despăgubirilor care reflectă valoarea de piață a imobilului, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994. Instanța de casare a considerat că niciuna din variantele acceptate de instanțele de fond nu a avut în vedere, ca bază de calcul, prețul cu care se vând în mod obișnuit în zonă imobile de același fel, ci numai ofertele de vânzare. Rejudecând cauza, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a pronunțat decizia civilă nr. 89 din 27 februarie 2012, prin care a luat act de renunțarea apelanților pârâți la judecarea cererii de apel.

În această fază procesuală, pârâții au depus hotărârea din 6 septembrie 2010 emisă de reclamant și au declarat că actul în cauză nu a fost atacat în termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 198/2004 și, ca atare, el cuprinde toate datele prin care se împlinește acordul de voință al părților. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții, iar, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 7118 din 20 noiembrie 2012, a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. În considerentele deciziei s-a arătat că, luând act de renunțarea la judecată, curtea nu a verificat intenția reală a părților față de hotărârea din 6 septembrie 2010 emisă de reclamant, prin care s-a acordat o despăgubire superioară celei stabilite prin hotărârea instanței de fond, producând în acest fel un prejudiciu apelanților.

Or, m enținând hotărârea primei instanțe, instanța de apel a validat cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat la 109.048 euro, plătit în RON la data plății, în timp ce expropriatorul a emis o hotărâre prin care a acordat o despăgubire superioară, de 162.171 euro. Prin decizia civilă nr. 264 A din 4 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de apelanții V.M., M.M. și M.S. în contradictoriu cu intimatul Municipiul București, Direcția Transporturi Drumuri, Sistematizarea Circulației, a schimbat în parte sentința civilă nr. 60 din 14 ianuarie 2009, în sensul că a stabilit în sarcina reclamantului o despăgubire în cuantum de 162.171 euro, conform hotărârii din 6 septembrie 2010 emisă de Municipiul București, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, hotărâre neatacată de părți, și a menținut celelalte dispoziții de admitere a acțiunii.

Curtea a avut în vedere că la data de 6 septembrie 2010, pe parcursul soluționării cauzei, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Municipiului București a emis hotărârea de stabilire a despăgubirilor, prin care despăgubirea propusă de expropriator și consemnată pe seama pârâților este cea stabilită de Curtea de Apel București în ședința din 4 noiembrie 2009, în Dosarul nr. 41851/3/2007, în cuantum de 162.171 euro (echivalent în RON la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății). Această hotărâre nu a fost atacată și nici desființată de niciuna din părți. În termen legal a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc.

civ. În motivarea recursului, reclamantul a arătat că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină; unica frază folosită de instanța de apel referitoare la suma consemnată prin hotărârea din 6 septembrie 2010 nu poate constitui o motivare în sensul cerut de normele de procedură civilă și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Recurentul a mai precizat că instanța de apel nu a respectat hotărârea de casare, care a dispus verificarea intenției reale a părților cu privire la cuantumul despăgubirilor, de unde rezulta obligația analizării în mod temeinic atât a poziției procesuale a expropriatorului, cât și a dispozițiilor Legii nr. 198/2004, în temeiul cărora a fost emisă hotărârea în cauză, a modului în care operează consemnarea despăgubirilor, cum a fost stabilită valoarea acestora și ce anume reprezintă suma consemnată.

Prin urmare, instanța de apel nu a înțeles să indice în decizia recurată nici care sunt motivele pentru care a ajuns la concluzia că părțile au stabilit de comun acord despăgubirea, deși în sistemul Legii nr. 198/2004 nu poate fi negociat un cuantum al prejudiciului creat, nici temeiul de drept al unei asemenea tranzacții. Recurentul a mai susținut că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și că hotărârea pronunțată a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 198/2004. În speță, procedura de expropriere prevăzută de Legea nr. 198/2004 a fost declanșată ca urmare a adoptării H.G.

nr. 592/2010, așadar după stabilirea de către Curtea de Apel București a cuantumului despăgubirilor prin decizia civilă nr. 554A din 4 noiembrie 2009 și ulterior declarării recursului împotriva acestei hotărâri de către Municipiul București, recurs prin care s-a solicitat respingerea apelului formulat de pârâți. Astfel, la momentul emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 6 septembrie 2010 exista o situație litigioasă, între expropriator și persoanele expropriate cu privire la despăgubirile cuvenite pentru exproprierea suprafeței de 172 mp din imobilul situat în București, șos.

G.I.S., sector 1. Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (5) și alin. (7) din Legea nr. 198/2004, având în vedere situația de mai sus, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a dispus consemnarea sumei reprezentând despăgubiri până la soluționarea definitivă și irevocabilă a Dosarului nr. 41851/3/2007, aflat pe rolul instanțelor de judecată, condiționând astfel, cu respectarea dispozițiilor legale, eliberarea despăgubirilor consemnate de soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, fără ca eventualul accept al persoanelor expropriate să poată determina plata (eliberarea sumei consemnate ca urmare a unui eventual accept ar fi echivalat cu o plată nedatorată, ținându-se seama de caracterul incert al cuantumului și mai ales de posibilitatea diminuării considerabile a acestuia în urma rejudecării cauzei ca urmare a admiterii recursului declarat de Municipiul București în Dosarul nr. 41851/3/2007).

În ceea ce privește cuantumul sumei consemnate, Comisia a făcut aplicarea dispozițiilor art. III din Legea nr. 184/2008, care prevede că „orice documentație tehnică sau de evaluare realizată anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă”.

Atât raportul de evaluare din 15 aprilie 2007 întocmit de expropriator, prin care a fost stabilită valoarea despăgubirilor la suma de 258.625 RON, cât și raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic B.M., omologat de instanța de fond în Dosarul nr. 41851/3/2007, care a stabilit că despăgubirile cuvenite pentru imobilul expropriat se ridică la valoarea de 109.048 euro, au fost infirmate prin admiterea apelului declarat de persoanele expropriate, doar raportul de expertiză omologat de instanța de apel putea fi considerat în sensul acestui articol „documentație de evaluare realizată anterior”, astfel încât, singura sumă care putea fi consemnată de către expropriator, cu respectarea dispozițiilor legale, era cea stabilită de instanța de apel prin decizia civilă nr. 554A din 4 noiembrie 2009, și anume 162.171 euro.

Față de aceste aspecte, argumentația instanței de apel în prezentul ciclu procesual, din care se deduce că despăgubirea cuvenită persoanelor expropriate a fost stabilită prin acordul părților, este fundamental greșită și încalcă dispozițiile Legii nr. 198/2004. Conform susținerilor Curții, stabilirea despăgubirilor în cuantumul arătat de hotărâre judecătorească menționată ar echivala cu o executare benevolă din partea expropriatorului a despăgubirilor datorate pentru exproprierea dispusă, apreciere care contravine situației reale, întrucât tocmai cuantumul despăgubirilor a determinat Municipiul București să declare recurs în primul ciclu procesual.

Prin urmare, situația potrivit căreia persoanele expropriate au acceptat suma de 162.171 euro cu titlu de despăgubire, înțelegând să nu conteste hotărârea de stabilire a despăgubirilor, care, pe de altă parte, nu a fost revocată, a fost considerată de instanța de apel ca un acord al părților cu privire la valoarea despăgubirii pentru imobilul expropriat.

Această construcție ilogică a instanței de apel pleacă de la două premise total greșite: în primul rând, instanța de apel nu putea considera că stabilirea despăgubirilor prin raportare la decizia civilă nr. 554A din 4 noiembrie 2009 echivalează cu o executare benevolă a dispozițiilor acesteia referitoare la cuantumul despăgubirilor (s-au arătat care au fost rațiunile pentru care Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a consemnat suma de 162.171 euro și numai faptul că expropriatorul a exercitat calea de atac a recursului în primul ciclu procesual și l-a susținut și după emiterea hotărârii din 6 septembrie 2010 demonstrează pe deplin că nu este de acord cu cuantumul despăgubirilor de 162.171 euro și urmărește diminuarea acestei sume nejustificate); în al doilea rând, nu se poate reține că persoanele expropriate au acceptat această ofertă de despăgubire (așa cum rezultă din hotărârea din 6 septembrie 2010, persoanele expropriate au fost convocate la ședința Comisiei din data de 6 septembrie 2010, însă nu au dat curs convocării.

Chiar dacă ulterior persoanele expropriate precizează că „au acceptat” oferta de despăgubire, nu se poate trage concluzia că instanța de judecată nu mai are posibilitatea de a modifica cuantumul despăgubirii). Potrivit deciziei de casare nr. 8489 din 30 noiembrie 2011, despăgubirea în cuantum de 162.171 euro a fost dată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar instanța de apel în rejudecare era obligată să administreze toate probele necesare, inclusiv o nouă expertiză tehnică de specialitate, pentru a se determina valoarea despăgubirilor care reflectă valoarea de piață a imobilului.

Pe cale de consecință, în condițiile în care expropriatorul a criticat pe calea recursului valoarea despăgubirilor în cuantum de 162.171 euro, motivând că nu au fost respectate dispozițiile legale incidente în materie de expropriere, recurs susținut la peste un an după ce a fost emisă hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 6 septembrie 2010, este evident că în cauză nu este vorba despre o tranzacție între acesta și persoanele expropriate. Din atitudinea procesuală adoptată de expropriatorul Municipiul București de-a lungul celor trei cicluri procesuale apare ca evident că suma anterior menționată a fost contestată, neputându-se reține nici din situația de fapt, nici din dispozițiile legale incidente, că părțile ar fi ajuns la un acord în ceea ce privește despăgubirea.

Prin concluziile depuse la dosar după închiderea dezbaterilor, pârâții au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că hotărârea administrativă dată în cauză are valoarea unui act autentic, produce efecte între părți, nu a fost revocată de recurent și a fost acceptată tacit și expres de intimați, astfel încât devine inutilă orice discuție cu privire la nemotivarea deciziei recurate. Referitor la incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., intimații au susținut că existența unei situații litigioase nu este cauza deciziei administrative emise, ci efectul prin care s-a dorit stingerea litigiului. În recurs nu s-au administrat probe noi. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Un prim motiv de recurs se întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., recurentul arătând că hotărârea din apel nu este motivată în fapt și în drept. Referitor la această critică, se constată că, în aplicarea dispozițiilor deciziei nr. 7118 din 20 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de apel a considerat că hotărârea emisă de expropriator pe parcursul soluționării litigiului pendinte, neatacată ori desființată la cererea părților în cauză, produce consecințe juridice cât privește valoarea despăgubirilor consemnate pe seama pârâților, suma propusă fiind cea stabilită de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 41851/3/2007.

Deși acest argument justifică parțial soluția adoptată de instanța de apel, Înalta Curte apreciază că nu s-au respectat îndrumările deciziei de casare, în sensul că nu s-au analizat în concret, în rejudecare, poziția procesuală a expropriatorului, respectiv a expropriaților, și nici efectele hotărârii emise în procedura Legii nr. 198/2004, lege specială față de Legea nr. 33/1994, în condițiile în care, implicit, s-a ajuns la concluzia existenței unui acord al părților asupra valorii despăgubirilor. În acest caz, chiar dacă instanța de apel a prezentat sintetic considerentele pe care-și sprijină hotărârea pronunțată, controlul judiciar urmează a fi făcut de Înalta Curte în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., iar nu de prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Înalta Curte nu va avea în vedere nici dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în condițiile în care acest motiv de recurs nici nu este dezvoltat de recurent, ci doar invocat ca atare. În speță, instanța de recurs reține că, p rin hotărârea din 2 noiembrie 2006 emisă de Consiliul Local al Municipiului București, conform Legii nr. 33/1994, a fost declarată zonă de utilitate publică lucrarea de interes public local „Supralărgirea str. G.I.S., Bd. I.I.B.”.

Imobilul în litigiu, proprietatea pârâților, se află în zona afectată de lucrarea de sistematizare mai sus amintită, motiv pentru care acestora le-a fost adusă la cunoștință, conform notificărilor din 2 mai 2007, măsura exproprierii cu privire la suprafețele de 57,33 mp din cota indiviză de 1386,33 mp și de 114,67 mp din cota indiviză de 2772,67 mp, pe care aceștia le dețin din suprafața totală de 4160 mp, precum și cuantumul despăgubirilor calculate prin raportul de evaluare întocmit la 15 aprilie 2007. Măsura exproprierii nu a fost contestată, pârâții solicitând, prin cererea reconvențională formulată, doar recalcularea cuantumului despăgubirilor cu respectarea strictă a dispozițiilor din Legea nr. 33/1994.

După soluționarea pricinii în primul ciclu procesual, fond și apel, și după exercitarea recursului împotriva deciziei civile nr. 554/A din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie (la data de 25.01.2010), prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului o despăgubire în cuantum de 162.171 euro, într-o altă procedură, cea a Legii nr. 198/2004, declanșată ca urmare a adoptării H.G. nr. 592/2010 (prin care a fost aprobată declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor afectate de proiectul „Supralărgire str. G.I.S.-Bd. I.I.B.”), a fost emisă hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 6 septembrie 2010 de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în care s-a consemnat aceeași valoare a despăgubirilor.

Decizia instanței de apel pronunțată în primul ciclu procesual al Dosarului nr. 41851/3/2007 a fost casată, considerându-se că nu au fost respectate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994. În cauză, hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 6 septembrie 2010 a fost depusă ulterior, în Dosarul nr. 41851/3/2007*, în rejudecare. În cuprinsul acestei hotărâri se arată că: nu a fost depusă cerere în termenul legal și nu s-au atașat documente doveditoare referitoare la dreptul de proprietate asupra imobilului din București, str. G.I.S., în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 198/2004 cu modificările și completările ulterioare și cu dispozițiile art. 5 alin. (1) din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 198/2004 aprobată prin H.G.

nr. 434/2009; din documentele analizate de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 a rezultat că titularii dreptului de proprietate, pârâții de față, se află în litigiu cu Municipiul București prin Direcția Transporturi, Drumuri, Sistematizarea Circulației, Dosar nr. 41851/3/2007, situație consemnată în procesul-verbal din 6 septembrie 2010; persoanele îndreptățite să primească despăgubiri au fost convocate la ședința din data de 6 septembrie 2010, în vederea încheierii procesului-verbal, dar acestea nu au dat curs convocării, aspect consemnat; despăgubirea propusă de expropriator, stabilită de Curtea de Apel București în ședința din 4 noiembrie 2009 (Dosar nr. 41851/3/2007) și care se consemnează este de 162.171 euro.

Înalta Curte constată că, potrivit art. II din Legea nr. 198/2004, pentru lucrările pentru care procedura de expropriere se afla în curs la data intrării în vigoare a legii, Guvernul a emis o hotărâre pentru fiecare lucrare, prin care a aprobat declanșarea procedurii de expropriere pentru imobilele rămase de expropriat, precum și suma globală estimată a despăgubirilor. Conform art. III din aceeași lege, orice documentație tehnică sau de evaluare realizată anterior intrării în vigoare a legii se considera valabilă.

Față de dispozițiilor noului act normativ, ce reglementa o altă procedură de expropriere, așa cum s-a arătat și prin motivele de recurs, hotărârea de mai sus a fost emisă în aplicarea prevederilor art. 5 și art. 6 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 184/2004 și a avut drept scop consemnarea valorii despăgubirilor ce urmau a se acorda pentru terenul expropriat, în lipsa formulării de către persoanele interesate a unei cereri în temeiul legii speciale și în situația existenței unui litigiu pe rolul instanțelor de judecată cu privire la exproprierea aceleiași suprafețe de teren, fundamentat pe dispozițiile Legii nr. 33/1999.

Ca atare, prin emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 6 septembrie 2010 nu s-a urmărit, conform susținerilor recurentului, stingerea litigiului, ci doar respectarea obligațiilor impuse expropriatorului prin noul act normativ adoptat, Legea nr. 198/2004. În condițiile în care expropriatorul a criticat pe calea recursului exercitat împotriva deciziei civile nr. 554/A din 4 noiembrie 2009 valoarea despăgubirilor în cuantum de 162.171 euro, motivând că nu au fost respectate dispozițiile legale incidente în materie de expropriere, recurs susținut și ulterior, la peste un an după ce a fost emisă hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 6 septembrie 2010, se impunea a se stabili dacă este sau nu vorba despre o tranzacție între acesta și persoanele expropriate.

În cauză, deși avea obligația de a verifica intenția reală a părților cu privire la suma propusă cu titlul de despăgubiri prin hotărârea sus arătată, în acord cu dispozițiile din Legea nr. 33/1994, instanța de apel, fără o justificare în fapt și drept, s-a limitat doar la a concluziona că s-a convenit asupra valorii terenului expropriat, în condițiile în care în sistemul Legii nr. 198/1994 nu poate fi negociat un cuantum al despăgubirilor, ca în precedentul act normativ. De altfel, pentru a vorbi de un acord dat în mod valabil în procedura legii speciale, care să producă eventual efecte în cauza pendinte, supusă procedurii de drept comun, instanța de apel trebuia să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile art. 5 și următoarele din Legea nr. 198/2004, precum și ale art. 5 alin. (18) din H.G.

nr. 434/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, în vigoare la momentul emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 6 septembrie 2010, astfel încât era necesar a stabili dacă persoanele interesate au formulat cerere, au depus în termen documentele care fac dovada calității lor și sunt de acord cu suma propusă cu titlu de despăgubire, aspecte consemnate într-un proces-verbal încheiat între comisie și acestea, în care urma a se menționa acordul cu privire la valoarea despăgubirilor. Totodată, întrucât, potrivit art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 434/2009, hotărârea emisă în procedura legii speciale trebuia să aibă ca anexă procesul-verbal întocmit în condițiile prezentelor norme metodologice, era necesar să se stabilească dacă un astfel de proces-verbal a fost sau nu încheiat în cauză, precum și care este conținutul său.

Instanța de apel trebuia să cerceteze, de asemenea, dacă hotărârea comisiei a fost revocată pentru motive temeinice, față de dispozițiile legale anterior citate. Or, Curtea de Apel București nu a verificat, nici raportat la datele din cuprinsul hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 6 septembrie 2010, dacă sunt întrunite criteriile legale pentru existența unui acord valabil, care să exprime voința reală a părților în cauză asupra valorii despăgubirilor propuse pentru terenul expropriat, deși instanța de control judiciar a dispus în acest sens.

În condițiile în care erau demarate două proceduri de expropriere pentru același imobil, instanța de apel, fără a administra probe obligatorii pentru soluționarea fondului litigiului, cu ignorarea problemelor de drept dezlegate prin decizia de casare, precum și fără a verifica condițiile de exercițiu ale acțiunii civile deduse judecății în noua situație expusă în dosar, a soluționat litigiul considerând că ansamblul probator administrat este suficient în a crea convingerea pronunțării unei hotărâri legale, aspect de natură a atrage casarea deciziei recurate pentru încălcarea prevederilor art. 315 C. proc. civ. Potrivit textului citat, „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.

Soluția consacrată de articolul în cauză are o justificare deplină și o legitimare incontestabilă ce decurge din însăși rațiunea controlului judiciar, dispozițiile menționate limitând însă obligativitatea deciziei instanței de recurs la problemele de drept dezlegate și la necesitatea administrării unor probe. Precizările pe care la face articolul în cauză sunt categorice, iar nerespectarea lor atrage nulitatea hotărârii pronunțate. În consecință, Înalta Curte, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., întrucât nu s-a intrat în cercetarea fondului, va admite recursul declarat de reclamantul Municipiul București, Direcția Transporturi, Drumuri, Sistematizarea Circulației împotriva deciziei civile nr. 264 A din 4 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, va casa decizia și va trimite cauza pentru rejudecare la aceeași curte de apel.

Cu ocazia rejudecării pricinii, instanța de apel, în situația în care nu se vor proba cele de mai sus, urmează a se conforma dispozițiilor deciziei de casare din 30 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în sensul administrării tuturor dovezilor necesare, inclusiv o nouă expertiză tehnică de specialitate, pentru determinarea valorii despăgubirilor care reflectă valoarea de piață a imobilului, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul Municipiul București, Direcția Transporturi, Drumuri, Sistematizarea Circulației împotriva deciziei civile nr. 264 A din 4 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași curți de apel spre rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2014.