ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7118/2012

Deliberând, în condițiile

art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 27

noiembrie 2007, Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantul municipiul

București prin Direcția Transporturi, Drumuri și Sistematizarea Circulației a chemat

în judecată pe pârâții V.M., M.M. și M.S., a solicitat instanței pronunțarea unei

sentințe prin care să se dispună exproprierea pentru cauză de utilitate publică

de interes local a terenului în suprafață de 172 m.p. din imobilul proprietatea

pârâților situat în București, str. G.I.S. sector 1, precum și trecerea imobilului

în proprietatea expropriatului, cu obligarea acestuia din urmă la plata către pârâți

a despăgubirilor în valoarea stabilită prin raportul de evaluare din 15 aprilie

2007, respectiv suma de 258.625 RON.

Pârâții au depus la dosar

întâmpinare și cerere reconvențională, prin care au învederat că sunt de acord cu

admiterea acțiunii, dar numai cu condiția acordării unei drepte și prealabile despăgubiri,

calculată în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 33/1994.

Prin sentința civilă

nr. 60 din 14 ianuarie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis

în parte acțiunea reclamantei, a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică

de interes local a imobilului menționat în acțiune și a stabilit în sarcina reclamantului

expropriator o despăgubire în cuantum de 109.048 euro, despăgubire ce urmează a

fi plătită pârâților la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă

nr. 554/A din 4 noiembrie 2009, astfel cum a fost completată prin decizia civilă

nr. 689/A din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul, a schimbat în parte sentința

instanței de fond, stabilindu-se în sarcina reclamantului o despăgubire în cuantum

de 162.171 euro și a fost obligată intimata reclamantă la 5.000 RON cheltuieli de

judecată.

Și împotriva acestei decizii

a declarat recurs reclamantul, iar prin decizia civilă nr. 8489 din 30

noiembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

s-a admis recursul, s-a casat decizia instanței de apel și a fost trimisă cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe cu indicația administrării tuturor probelor necesare,

inclusiv o nouă expertiză tehnică de specialitate, pentru determinarea valorii despăgubirilor

care reflectă valoarea de piață a imobilului.

În apel, după casare,

cauza a fost înregistrată pe rolul aceleiași instanțe de apel sub nr. 41851/3/2007,

iar la termenul de judecată din data de 27 februarie 2012 apelanții pârâți, au învederat

instanței că renunță la judecarea apelului, deoarece la data de 6 septembrie 2010

intimatul reclamant a emis hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. D1. din

6 septembrie 2010, în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 198/2004, prin

care a stabilit cuantumul despăgubirilor ce se cuvin apelanților reclamanți la suma

de 162.171 euro, decizie care nu a fost atacată de către apelanți în termenul prevăzut

de lege.

Împotriva deciziei au

declarat recurs pârâții V.M., M.M. și M.S. întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Prin dezvoltarea motivelor

de recurs se arată că instanța a nesocotit voința părților în sensul de a se lua

act de tranzacția părților, solicitare la care a achiesat și procurorul de ședință

atunci când a arătat care este practica instanței de apel în sensul de a se lua

act de acordul părților.

Se mai arată că pentru

apelanta M.M., ce nu a fost prezentă, nu există mandat special de renunțare la judecată.

Înalta Curte, analizând

decizia recurată prin raportare la criticile formulate, reține caracterul fondat

al recursului pentru considerentele ce succed.

Renunțarea la judecată

poate fi făcută prin mandatar, dar în temeiul unei procuri speciale. Manifestarea

de voință trebuie să fie clară și fără echivoc.

De asemenea, în situația

în care există coparticipare procesuală activă, renunțarea uneia dintre participanți

nu produce niciun efect față de ceilalți participanți.

În cauza de față, din

încheierea de dezbatere de la 27 februarie 2012, reiese că pârâta M.M. nu a fost

prezentă, fiind reprezentată de avocat.

Rezultă astfel că soluția

instanței de apel de a lua act de renunțarea la judecata apelului de către această

pârâtă este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 246 C. proc. civ., în condițiile

în care nu a existat un mandat special dat vreunuia dintre ceilalți apelanți ori

apărătorului acesteia.

Tot din încheierea de

dezbateri reiese că apelanții V.M. și M.S. au arătat că solicită a se lua act de

înțelegerea intervenită între părți cu privire la cuantumul despăgubirilor stabilit

prin hotărârea nr. D1. din 6 septembrie 2010.

Din conținutul acestei

hotărâri rezultă că au fost stabilite despăgubiri în cuantum de 162.171 euro, echivalent

în RON la cursul Banca Națională a României din ziua plății.

Instanțele judecătorești,

atunci când li se înfățișează acte de dispoziție ale părților sub forma renunțării,

în cauză, la calea de atac sunt datoare să verifice și să explice părților consecințele

juridice ale poziției lor procesuale.

În cauza de față, instanța

de apel luând act de renunțarea la judecată, fără a verifica intenția reală a părților,

a produs apelanților un prejudiciu. Și aceasta, pentru că, menținând hotărârea primei

instanțe, au validat cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat la 109.048

euro, plătit în RON la data plății, în timp ce expropriatorul a emis o hotărâre

prin care a acordat o despăgubire superioară de 162.171 euro.

Aceasta a fost rațiunea

pentru care apelanții prezenți și reprezentantul Ministerului Public au solicitat

să se ia act de acordul părților cu privire la cuantumul despăgubirilor.

Recurenții, deși invocă

și dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., nu dezvoltă nicio critică

ce ar permite încadrarea, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivele

de modificare, indicate. Fiind în prezența unei indicări formale a acestor motive

de recurs, Înalta Curte constată că are a analiza decizia prin perspectiva acestor

temeiuri de drept.

Înalta Curte, în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. cu referire la dispozițiile

art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., va admite recursul și va trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a verifica intenția reală a părților

cu privire la cuantumul despăgubirilor, precum și poziția procesuală a pârâtei M.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite recursul declarat

de pârâții V.M., M.M. și M.S. împotriva deciziei nr. 89/A din data de 27 februarie

2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare

la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie

2012.