ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7118/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 27 noiembrie 2007, Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantul municipiul București prin Direcția Transporturi, Drumuri și Sistematizarea Circulației a chemat în judecată pe pârâții V.M., M.M. și M.S., a solicitat instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes local a terenului în suprafață de 172 m.p. din imobilul proprietatea pârâților situat în București, str. G.I.S. sector 1, precum și trecerea imobilului în proprietatea expropriatului, cu obligarea acestuia din urmă la plata către pârâți a despăgubirilor în valoarea stabilită prin raportul de evaluare din 15 aprilie 2007, respectiv suma de 258.625 RON.

Pârâții au depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, prin care au învederat că sunt de acord cu admiterea acțiunii, dar numai cu condiția acordării unei drepte și prealabile despăgubiri, calculată în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 33/1994. Prin sentința civilă nr. 60 din 14 ianuarie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte acțiunea reclamantei, a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes local a imobilului menționat în acțiune și a stabilit în sarcina reclamantului expropriator o despăgubire în cuantum de 109.048 euro, despăgubire ce urmează a fi plătită pârâților la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 554/A din 4 noiembrie 2009, astfel cum a fost completată prin decizia civilă nr. 689/A din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul, a schimbat în parte sentința instanței de fond, stabilindu-se în sarcina reclamantului o despăgubire în cuantum de 162.171 euro și a fost obligată intimata reclamantă la 5.000 RON cheltuieli de judecată. Și împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, iar prin decizia civilă nr. 8489 din 30 noiembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a admis recursul, s-a casat decizia instanței de apel și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe cu indicația administrării tuturor probelor necesare, inclusiv o nouă expertiză tehnică de specialitate, pentru determinarea valorii despăgubirilor care reflectă valoarea de piață a imobilului.

În apel, după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul aceleiași instanțe de apel sub nr. 41851/3/2007, iar la termenul de judecată din data de 27 februarie 2012 apelanții pârâți, au învederat instanței că renunță la judecarea apelului, deoarece la data de 6 septembrie 2010 intimatul reclamant a emis hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. D1. din 6 septembrie 2010, în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 198/2004, prin care a stabilit cuantumul despăgubirilor ce se cuvin apelanților reclamanți la suma de 162.171 euro, decizie care nu a fost atacată de către apelanți în termenul prevăzut de lege. Împotriva deciziei au declarat recurs pârâții V.M., M.M. și M.S. întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc.

civ. Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța a nesocotit voința părților în sensul de a se lua act de tranzacția părților, solicitare la care a achiesat și procurorul de ședință atunci când a arătat care este practica instanței de apel în sensul de a se lua act de acordul părților. Se mai arată că pentru apelanta M.M., ce nu a fost prezentă, nu există mandat special de renunțare la judecată. Înalta Curte, analizând decizia recurată prin raportare la criticile formulate, reține caracterul fondat al recursului pentru considerentele ce succed. Renunțarea la judecată poate fi făcută prin mandatar, dar în temeiul unei procuri speciale. Manifestarea de voință trebuie să fie clară și fără echivoc.

De asemenea, în situația în care există coparticipare procesuală activă, renunțarea uneia dintre participanți nu produce niciun efect față de ceilalți participanți. În cauza de față, din încheierea de dezbatere de la 27 februarie 2012, reiese că pârâta M.M. nu a fost prezentă, fiind reprezentată de avocat. Rezultă astfel că soluția instanței de apel de a lua act de renunțarea la judecata apelului de către această pârâtă este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 246 C. proc. civ., în condițiile în care nu a existat un mandat special dat vreunuia dintre ceilalți apelanți ori apărătorului acesteia. Tot din încheierea de dezbateri reiese că apelanții V.M. și M.S. au arătat că solicită a se lua act de înțelegerea intervenită între părți cu privire la cuantumul despăgubirilor stabilit prin hotărârea nr. D1.

din 6 septembrie 2010. Din conținutul acestei hotărâri rezultă că au fost stabilite despăgubiri în cuantum de 162.171 euro, echivalent în RON la cursul Banca Națională a României din ziua plății. Instanțele judecătorești, atunci când li se înfățișează acte de dispoziție ale părților sub forma renunțării, în cauză, la calea de atac sunt datoare să verifice și să explice părților consecințele juridice ale poziției lor procesuale. În cauza de față, instanța de apel luând act de renunțarea la judecată, fără a verifica intenția reală a părților, a produs apelanților un prejudiciu. Și aceasta, pentru că, menținând hotărârea primei instanțe, au validat cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat la 109.048 euro, plătit în RON la data plății, în timp ce expropriatorul a emis o hotărâre prin care a acordat o despăgubire superioară de 162.171 euro.

Aceasta a fost rațiunea pentru care apelanții prezenți și reprezentantul Ministerului Public au solicitat să se ia act de acordul părților cu privire la cuantumul despăgubirilor. Recurenții, deși invocă și dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., nu dezvoltă nicio critică ce ar permite încadrarea, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivele de modificare, indicate. Fiind în prezența unei indicări formale a acestor motive de recurs, Înalta Curte constată că are a analiza decizia prin perspectiva acestor temeiuri de drept. Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. cu referire la dispozițiile art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., va admite recursul și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a verifica intenția reală a părților cu privire la cuantumul despăgubirilor, precum și poziția procesuală a pârâtei M.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Admite recursul declarat de pârâții V.M., M.M. și M.S. împotriva deciziei nr. 89/A din data de 27 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2012.