ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7262/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7262/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă, la data de 24 aprilie 2008,

reclamantul Municipiul București, prin Direcția Transporturi Drumuri și Sistematizarea

Circulației, a chemat în judecată pe pârâții L.O. și L.T.R., solicitând instanței

ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună exproprierea pentru cauză de

utilitate publică de interes local a suprafeței de teren de 12 m.p. și construcție

(împrejmuire) din imobilul proprietatea pârâților, compus din teren în suprafață

totală de 798 m.p. și construcție, situat în București, sectorul 1, și trecerea

imobilului sus-menționat în proprietatea expropriatorului, cu obligarea sa la achitarea

către pârâți a despăgubirilor în valoare de 42.102 RON, din care suma de 28.068

RON reprezentând contravaloare despăgubire teren și suma de 14.034 RON reprezentând

contravaloare despăgubire împrejmuire, potrivit Legii nr. 33/1994.

Prin sentința civilă

nr. 1015 din 03 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

s-a admis cererea formulată de reclamant, s-a dispus exproprierea pentru cauză de

utilitate publică de interes local a suprafeței de teren de 12 m.p. și construcție

- împrejmuire din imobilul proprietatea pârâților compus din teren în suprafață

totală de 798 m.p. și construcție, situat în București, sectorul 1, și s-a dispus

trecerea acestui imobil în proprietatea expropriatorului cu obligarea reclamantei

la plata către pârâți a despăgubirilor în valoare de 28.068 RON aferente terenului

în suprafață de 12 m.p. și în valoare de 14.034 RON aferente împrejmuirii.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel pârâții L.T.R. și L.O., iar prin decizia civilă nr. 132 din 19

februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul,

a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare, la aceeași instanță

de fond, având în vedere că dreptul la apărare al pârâților a fost complet nesocotit,

cauza judecându-se fără ca aceștia să fi fost legal citați.

Prin decizia nr. 8124

din 09 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul ca

nefondat.

După desființare, cauza

a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub

nr. 15768/3/2008, la data de 27 noiembrie 2009.

Prin sentința civilă

nr. 374 din 04 martie 2011, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins,

ca fiind rămasă fără obiect, cererea formulată de reclamantul-pârât Municipiul București,

prin Direcția Transporturi Drumuri și Sistematizarea Circulației, în contradictoriu

cu pârâții-reclamanți L.T.R. și L.O.

A respins cererea formulată

de pârâții-reclamanți L.T.R. și L.O., în contradictoriu cu reclamantul-pârât Municipiul

București, prin Direcția de Transporturi, Drumuri și Sistematizarea Circulației,

ca urmare a consemnării, de către reclamantul-pârât, a sumei de 98.415 RON, reprezentând

contravaloarea despăgubirilor solicitate de aceștia.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 42083/3/2010, la

data de 02 septembrie 2010, reclamanții L.T.R. și L.O. au formulat contestație împotriva

hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 17 din 23 iulie 2010, comunicată la

data de 13 august 2010, emisă de Municipiul București, prin Primar General - Comisia

pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța

să se dispună anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 17 din 23

iulie 2010 cu privire la cuantumul despăgubirii de 16.618 RON stabilită în favoarea

reclamanților, reprezentând contravaloare imobil expropriat compus din teren în

suprafață de 12 m.p. și împrejmuire de 14 m.l., situat în București, sector 1; obligarea

pârâtei să îi despăgubească pentru imobilul expropriat cu suma totală de 95.000

RON reprezentând 50.000 RON contravaloarea celor 12 m.p. teren expropriat (având

în vedere valoarea minimă de tranzacționare pentru terenurile din zona respectivă

- 1.000 euro/m.p. conform grilei Camerei Notarilor Publici), 25.000 RON contravaloarea

celor 14 m.l. de gard împrejmuitor, inclusiv prețul de demontare și reamplasare

al porții de acces pietonal și al porții de acces auto automatizată și 20.000 RON

reprezentând contravaloare cameră tehnică rețea electrică și manoperă pentru reamplasarea

și instalarea acesteia de către o firmă specializată; cu obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

La momentul formulării

cererii mai sus menționate, Municipiul București a considerat că despăgubirea în

cuantum de 42.102 RON reprezintă valoarea reală a suprafeței supuse exproprierii

ce fusese stabilită prin raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator acreditat

de Ministerul Justiției, B.C.

La termenul din data de

04 martie 2011 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 42083/3/2010 al secției a III-a

civilă la prezenta cauză.

La termenul de judecată

din data de 03 decembrie 2010, reclamanta a depus la dosarul cauzei adresa din

21 octombrie 2010, prin care s-a adus la cunoștință instanței faptul că, în temeiul

dispozițiilor art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, completată și modificată,

a procedat la consemnarea sumei de 98.415 RON, reprezentând contravaloarea terenului

de 12 m.p. și împrejmuire de 14 m.l. situat în București, sector 1, în contul pârâților,

menționându-se, totodată, că transferul dreptului de proprietate operează la data

consemnării, apreciind că expropriatorul și-a îndeplinit în totalitate obligațiile

prevăzute de lege.

Totodată, reclamantul-pârât

a precizat că exproprierea pentru cauză de utilitate publică în interes local cu

privire la suprafața de 12 m.p., teren și împrejmuire, situate în București, sector

1, s-a realizat, astfel că cererea a rămas fără obiect.

Împotriva sentinței civile

nr. 374 din 04 martie 2011 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, au declarat

apel L.O. și L.T.R. și au criticat hotărârea primei instanțe deoarece a fost în

mod greșit respinsă cererea de obligare a reclamantei-pârâte la plata despăgubirilor

aferente despăgubirii în valoare de 98.415 RON, întrucât Banca R.D. le-a comunicat

că eliberarea sumelor din conturile cu afectațiune specială deschise potrivit convenției

din 13 octombrie 2010, încheiate cu Municipiul București, are loc doar după primirea

de către Sucursala Mari Clienți Corporativi a unei notificări scrise prin care să

comunice acordul Municipiului București cu privire la eliberarea sumelor. Astfel,

apelanții-pârâți ar putea intra în posesia efectivă a contravalorii despăgubirilor

numai în baza unei hotărâri judecătorești definitivă și irevocabilă, susceptibilă

de executare silită, în baza căreia Municipiul București ar putea fi obligat să

transmită băncii notificarea de eliberare a banilor.

Prin decizia civilă

nr. 51/A din 08 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția V-a civilă, s-a

admis apelul declarat de reclamanți și a fost schimbată în parte sentința apelată,

în sensul că s-a admis contestația formulată de către pârâții-reclamanți L. și a

fost obligat pârâtul Municipiul București, prin Direcția de Transporturi, Drumuri

și Sistematizarea Teritoriului, la plata sumei de 85.200 RON cu titlu de despăgubiri

civile pentru terenul expropriat din București, sector 1, sumă ce reprezintă o justă

despăgubire.

Au fost păstrate celelalte

dispoziții ale sentinței apelate, referitoare la cererea expropriatorului Municipiul

București, de dispunere a exproprierii pentru cauză de utilitate publică, ce a rămas

fără obiect.

În considerentele deciziei

s-au reținut următoarele:

În apel, au fost încuviințate

probele cu înscrisuri și a fost emisă adresă către Banca R.D. - Sucursala Mari Clienți

Corporativi să se comunice cuantumul sumei ce a fost depus la dispoziția apelanților-pârâți

L.O. și L.T.R.

Din înscrisul depus la

dosarul cauzei și emis de către Banca R.D. s-a reținut că a fost deschis, pe numele

expropriaților L.O. și L.T.R., un cont cu afectațiune specială, conform hotărârii

de stabilire a despăgubire nr. 17 din 23 iulie 2010, în cuantum de 16.618 RON.

Curtea a constatat că

la momentul dezbaterii cauzei în fond la Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

Municipiul București a arătat că cererea de expropriere formulată de către acesta

nu mai are obiect, deoarece exproprierea s-a produs, iar în ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor, a solicitat să se ia act de acordul expropriaților, raportat la

dispozițiile art. 24 din Legea nr. 33/1994.

Din practicaua sentinței

nr. 374 din 04 martie 2011, rezultă că pârâții-reclamanți au învederat că sunt de

acord cu privire la suma de 98.415 RON, iar cu privire la cererea de expropriere,

aceasta nu mai are obiect.

Curtea a constatat că

prima instanță a respins cererea de expropriere formulată de către reclamantul-pârât

Municipiul București, prin Direcția de Transporturi, Drumuri și Sistematizarea Circulației,

ca rămasă fără obiect, având în vedere că exproprierea a avut loc, respectiv a operat

transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse exproprierii din patrimoniul

expropriaților din domeniul public, despăgubirea fiind consemnată în conformitate

cu art. 15 din Legea nr. 198/2004.

În ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor ce reprezintă obiectul cererii de chemare în judecată formulată de

către pârâții-reclamanți L.O. și L.T.R., Curtea a constatat că prima instanță a

reținut că a fost consemnată de reclamantul-pârât suma de 98.415 RON, reprezentând

contravaloarea despăgubirilor solicitate, însă, din actele și lucrările efectuate

în faza apelului, rezultă că despăgubirea consemnată la dispoziția expropriaților

este în cuantum de 16.618 RON.

În această situație, curtea

a constatat că în mod corect prima instanță a reținut că cererea formulată de către

Municipiul București, prin Direcția Transporturi Drumuri și Sistematizarea Circulației,

de a se dispune exproprierea pentru cauze de utilitate publică de interes local

a rămas fără obiect, dar în mod eronat a constatat că a fost depusă la dispoziția

expropriaților suma de 98.415 RON pentru care aceștia și-au dat acordul la data

de 04 decembrie 2011 în ședință publică.

Analizând cererea de chemare

în judecată formulată de către expropriații L.O. și L.T.R., instanța de apel a constatat

că aceștia au contestat cuantumul despăgubirii stabilită de către Municipiul București

- Direcția Transporturi Drumuri și Sistematizarea Circulației, prin hotărârea de

stabilire a despăgubirilor nr. 17 din 23 iulie 2010 în sumă de 16.618 RON, iar prima

instanță a administrat proba cu expertiză tehnică ce a avut ca obiective identificarea

imobilului proprietatea pârâților, individualizarea acestuia, evaluarea terenului

expropriat în funcție de valoarea de tranzacționare a terenurilor de aceeași natură

și de același gen, stabilirea faptului că, urmare a exproprierii, s-a produs și

un alt prejudiciu expropriaților și, de asemenea, dacă restul terenului rămas proprietatea

pârâților expropriați a dobândit un spor de valoare.

Din raportul de expertiză

efectuat în fond, rezultă că a fost identificat imobilul și s-a stabilit valoarea

terenului expropriat în suprafață de 12 m.p. conform art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994 raportat la valoarea de tranzacționare a terenurilor de aceeași natură

și același gen și a fost stabilită valoarea acestuia 41.600 RON.

De asemenea, s-a stabilit

că valoarea lucrărilor de demolare și refacerea împrejmuirii terenului expropriat,

cât și lucrările de branșare la energia electrică este de 44.600 RON, iar suprafața

de teren rămasă neexpropriată în proprietatea apelanților-pârâți nu a dobândit nici

un spor de valoare ca urmare a exproprierii.

La termenul de la 08

octombrie 2010 a fost comunicat părților raportul de expertiză, iar Municipiul București

nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, ci a invocat numai faptul că

a rămas fără obiect cauza dedusă judecății.

Prin înscrisul aflat la

dosar de fond, Municipiul București, în calitate de expropriator, în temeiul dispozițiilor

art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 a arătat că a procedat la consemnarea sumei

de 98.415 RON reprezentând contravaloarea terenului de 12 m.p. și a împrejmuirii

de 14 m.l. situat în București, sector 1, la data de 23 septembrie 2010.

Instanța de apel a constatat

astfel că Municipiul București, prin înscrisul arătat, și-a însușit raportul de

expertiză tehnică efectuat în cauză pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor,

nu a contestat raportul de expertiză și nu a formulat obiecțiuni la concluziile

acestuia, însușindu-și cererea apelanților-pârâți-reclamanți.

Analizând raportul de

expertiză efectuat în cauză, cât și cererea de chemare în judecată, Curtea constată

că suma solicitată de către pârâții-reclamanți L.O. și L.T.R. cu titlu de expropriere,

este de 95.000 RON, iar din raportul de expertiză rezultă că suma datorată cu titlu

de reală despăgubire de către Municipiul București, este de 41.600 RON pentru teren,

41.500 RON pentru lucrările de desfacere, demolare și refacere a împrejmuirii, iar

pentru lucrările de branșare la energia electrică cuantumul despăgubirilor se ridică

la suma de 3.100 RON, deci, în total, 85.200 RON este cuantumul despăgubirii datorate

expropriaților de către expropriator.

În concluzie, curtea de

apel a reținut că prejudiciul cauzat expropriatului, în conformitate cu prevederile

art. 26 din Legea nr. 33/2004, se ridică la suma de 85.200 RON.

Prin încheierea din 09

mai 2012 a aceleiași instanțe, a fost admisă cererea formulată de L.O. și L.T.R.

și s-a dispus îndreptarea erorii de calcul din decizia nr. 51/A din 08 februarie

2012, în sensul că suma datorată de Municipiul București este în sumă de 86.200

RON și nu de 85.200 RON, cum greșit s-a menționat în dispozitivul hotărârii.

Împotriva cestei decizii

a declarat recurs pârâtul-reclamant Municipiul București, prin Direcția Transporturi

Drumuri și Sistematizarea Circulației, solicitând, în principal, modificarea în

tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului, pentru motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., iar în subsidiar, casarea deciziei

și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București, pentru motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Un prim motiv de recurs,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., vizează faptul că instanța

de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut. Arată recurentul că, prin concluziile formulate

în fața instanței de fond, pârâții-reclamanți L.O. și L.T.R. au solicitat să se

ia act de acordul lor cu privire la suma consemnată și nu au solicitat obligarea

pârâtului la plata sumei de 85.200 RON cu titlu de despăgubiri civile pentru terenul

expropriat. De asemenea, prin motivele de apel, pârâții-reclamanți nu au pus în

discuție și nu au solicitat omologarea expertizei tehnice judiciare efectuate la

judecata în fond a cauzei, astfel încât instanța de apel să se poată raporta la

aceasta.

Prin urmare, arată recurenta,

instanța de apel a încălcat principiul disponibilității părților, consacrat de

art. 129 alin. (6) C. proc. civ., conform căruia era obligată să statueze în cadrul

procesual determinat de părți.

Un al doilea motiv de

recurs vizează motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Se arată că hotărârea

a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

Astfel, ambele părți, atât reclamantul-pârât Municipiul București, cât și pârâții-reclamanți

L.O. și L.T.R., au solicitat în fața instanței de fond să ia act de acordul expropriaților

cu privire la despăgubiri, raportat la prevederile art. 24 alin. (1) din Legea

nr. 33/1994. Chiar dacă ambele părți s-au aflat în eroare, al acel moment, cu privire

la cuantum, instanța de apel nu putea să pronunțe o hotărâre prin care să oblige

pârâtul la plata unei sume care nu avea nicio legătură nici cu oferta expropriatorului,

nici cu cererea expropriaților și fără a pune această sumă în discuția părților.

Recurentul apreciază că

hotărârea instanței de apel a fost pronunțată și cu încălcarea dispozițiilor

art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că cererea formulată în apel, de pronunțare

a unei hotărâri prin care pârâtul-reclamant să fie obligat în mod expres la plata

sumei de 98.415 RON, reprezintă o cerere nouă, ce nu poate fi primită în calea de

atac a apelului, fiind inadmisibilă, în raport de prevederile legale anterior menționate.

În fine, recurentul solicită

ca, în cazul în care se va aprecia că motivele invocate nu pot duce la modificarea

deciziei pronunțate în apel, în sensul respingerii apelului declarat de reclamanții-pârâți,

să se dispună casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului,

în vederea efectuării unei noi expertize tehnice, specialitatea evaluarea proprietății

imobiliare, în conformitate cu dispozițiile legale, care să ducă la o corectă soluționare

a cauzei. Se impune această soluție, în opinia recurentului, întrucât raportul de

expertiză realizat la judecata în fond a cauzei nu a respectat dispozițiile imperative

ale art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994.

Intimații L.O. și L.T.R.

au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul, prin

prisma criticilor formulate și a motivelor de nelegalitate invocate, se constată

că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de nelegalitate

reglementat

de textul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurent, vizează situația în

care instanța a acordat mai mult decât s-a cerut (plus petita) sau a acordat ceea

ce nu s-a cerut (extra petita).

Ipotezele sus-menționate

au drept

scop necesitatea respectării principiului disponibilității procesuale, adică obligația

instanței să statueze în cadrul procesual determinat de părți și, în privința obiectului

litigiului, pronunțarea în limitele pretențiilor deduse în justiție.

Or, în speță, investită

fiind cu cererea de expropriere a unei suprafețe de teren, în scopul menționat în

cerere și stabilind cuantumul despăgubirilor cuvenite pârâților pentru terenul afectat

de această operațiune, instanța de apel a statuat în limitele învestirii și prin

raportate la obiectul litigiului.

Este lipsită de relevanță,

sub aspectul ipotezei încadrate în textul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., stabilirea,

de către Curtea de Apel, a unui alt cuantum al despăgubirii decât cel arătat de

reclamant prin

adresa

din 21 octombrie 2010, prin care s-a adus la cunoștință instanței faptul că, în

temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, completată și modificată,

a procedat la consemnarea sumei de 98.415 RON

, deși, în realitate,

conform înscrisului depus

la dosarul cauzei și emis de către Banca R.D., se reține că a fost deschis, pe numele

expropriaților L.O. și L.T.R., un cont cu afectațiune specială, conform hotărârii

de stabilire a despăgubire nr. 17 din 23 iulie 2010, în cuantum de 16.618 RON.

Prin urmare, critica întemeiată

pe acest motiv de recurs, se vădește a nu fi fondată, nefiind vorba de o încălcare

a

principiului

disponibilității părților, consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ

.

Mai arată recurentul,

raportându-se, de data aceasta, la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că

hotărârea

instanței de apel a fost pronunțată și cu încălcarea dispozițiilor art. 294

alin. (1) C. proc. civ., în sensul că cererea formulată în apel, de pronunțare a

unei hotărâri prin care pârâtul-reclamant să fie obligat în mod expres la plata

sumei de 98.415 RON, reprezintă o cerere nouă, ce nu poate fi primită în calea de

atac a apelului, fiind inadmisibilă, în raport de prevederile legale anterior menționate.

Potrivit dispozițiilor

art. 294 alin. (1)

C.

proc. civ.

,

„în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza și obiectul cererii de chemare

în judecată și nici nu se pot face cereri noi. Excepțiile de procedură și alte asemenea

mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi”.

Prin apelul declarat împotriva

sentinței primei instanțe, reclamanții

L.O. și L.T.R. au arătat că, în mod greșit, tribunalul

a respins cererea de obligare a reclamantului-pârât la plata despăgubirilor aferente

despăgubirii în valoare de 98.415 RON, întrucât Banca R.D. le-a comunicat că eliberarea

sumelor din conturile cu afectațiune specială deschise potrivit convenției din 13

octombrie 2010, încheiate cu Municipiul București, are loc doar după primirea de

către Sucursala Mari Clienți Corporativi a unei notificări scrise prin care să comunice

acordul Municipiului București cu privire la eliberarea sumelor. Astfel, apelanții

ar putea intra în posesia efectivă a contravalorii despăgubirilor numai în baza

unei hotărâri judecătorești definitivă și irevocabilă, susceptibilă de executare

silită, în baza căreia Municipiul București ar putea fi obligat să transmită băncii

notificarea de eliberare a banilor.

În speță, nu sunt incidente

dispozițiilor art. 294

C.

proc. civ.

întrucât, în apel, nu s-a schimbat obiectul dedus judecății și nici nu s-a formulat

o cerere nouă, stabilirea cuantumului despăgubirilor ce se cuvin persoanelor expropriate,

chiar dacă la o altă valoare decât cea reținută de prima instanță și în urma aprecierii

ca fondată a criticii apelanților, nefiind de natură să ducă la încălcarea prevederilor

legale menționate.

În concluzie, stabilirea

unei alte valori a cuantumului despăgubirii pentru imobilul expropriat decât cea

menționată de expropriator în h

otărârea de stabilire a despăgubire nr. 17 din 23 iulie

2010

, precum

și cererea

formulată

în apel, de pronunțare a unei hotărâri prin care pârâtul-reclamant să fie obligat

în mod expres la plata sumei de 98.415 RON,

nu reprezintă o încălcare a principiului disponibilității,

în sensul de plus petita sau extra petita și nici a

dispozițiilor art. 294

alin. (1) C. proc. civ.

Nefondate sunt și criticile

ce se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de

dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., în sensul că

hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, recurentul susținând că instanța de apel

nu putea să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâtul la plata unei sume care

nu avea nicio legătură nici cu oferta expropriatorului, nici cu cererea expropriaților.

Totodată, mai arată recurentul,

raportul de expertiză realizat la judecata în fond a cauzei nu a respectat dispozițiile

imperative ale art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994.

Reținându-se caracterul

excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul asigurării unei

protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispozițiile

art. 44 alin. (3) din Constituția României au fost preluate în Legea nr. 33/1994,

prin art. 1 din această lege statuându-se că exproprierea de imobile, în tot sau

în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o deplină

și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească.

Din dispozițiile legale

menționate rezultă că nicio expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei

despăgubiri, care trebuie să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea adevărată

a bunului expropriat.

Se reține că la stabilirea

cuantumului despăgubirilor, C

urtea de Apel a avut în vedere raportul de expertiză întocmit

la judecata în fond a cauzei, dar și cererea expresă a apelanților, care au pretins

suma de

98.415

RON,

indicată

în

adresa

din 21 octombrie 2010, emisă de pârât, prin care s-a adus la cunoștință instanței

faptul că, în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, completată

și modificată, a procedat la consemnarea sumei de 98.415 RON, cuantum menționat,

de altfel și în dispozitivul sentinței nr. 374 din 04 martie 2011.

Conform art. 25 din Legea

nr. 33/1994, pentru stabilirea despăgubirilor, instanța va constitui o comisie de

experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator

și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.

Art. 26 alin. (1) și

(2) din aceeași lege stabilește că despăgubirea se compune din valoarea reală a

imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține

seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și

de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând

în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

În fine, în condițiile

art. 27, primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile

formulate de părți și va hotărî. Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea

fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată

de expropriat sau de altă persoană interesată.

Din analiza coroborată

a textelor enunțate se desprinde concluzia că, la determinarea cuantumului despăgubirilor,

instanța, raportându-se la concluziile comisiei de experți, raportul de expertiză

fiind obligatoriu, nu poate să stabilească un cuantum mai mic decât cel oferit de

expropriator și nici mai mare decât cel solicitat de expropriat sau de altă persoană

interesată.

Raportul de expertiză

efectuat în cauză la judecata în fond a stabilit o valoare a despăgubirii în cuantum

de 86.200 RON (

41.600

RON pentru teren, 41.500 RON pentru lucrările de desfacere, demolare și refacere

a împrejmuirii, iar pentru lucrările de branșare la energia electrică cuantumul

despăgubirilor se ridică la suma de 3.100 RON),

în funcție de prețul pieței pentru terenurile

în zona de referință și valoarea terenului după venit. Au fost avute în vedere,

așadar, criteriile impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Expertiza administrată

și omologată în cauză a fost efectuată cu respectarea cerințelor prevăzute de

art. 26 din Legea nr. 33/1994, așa cum rezultă din conținutul raportului întocmit

de către experți, aspect reținut și de instanța de apel, ca urmare a analizării

și verificării conținutului expertizei.

Instanța de apel, în considerarea

dispozițiilor art. 27 alin. (1) al Legii nr. 33/1994, verificând concluziile raportului

de expertiză, l-a comparat cu oferta și pretențiile formulate de părți și a concluzionat

că rezultatul acestuia corespunde dispozițiilor legale în materie.

Rezultă, din conținutul

normei citate anterior, că instanța de judecată, după efectuarea expertizei prevăzute

de 25 din legea specială, are obligația de a compara pretențiile părții cu rezultatul

expertizei și cu despăgubirile acordate de expropriator, ceea ce înseamnă că instanța

trebuie să verifice cuantumul sumei de bani solicitate de expropriat cu titlu de

despăgubiri.

La acel moment procesual,

o dezbatere asupra câtimii pretențiilor, din perspectiva art. 27 din Legea nr. 33/1994

era superfluă, atât timp cât despăgubirile calculate de expert se situau sub nivelul

celor

98.415

RON,

indicați

în cererea de apel, ce reprezintă un maximum al despăgubirilor pe care instanța

le putea efectiv acorda.

Pe de altă parte, în contextul

legii speciale privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, persoana

ce sesizează instanța de judecată, nemulțumită fiind de cuantumul despăgubirilor

acordate de către expropriator, are obligația să indice, prin cererea introductivă,

cuantumul pretențiilor, independent de calculul realizat de expertul judiciar pe

parcursul judecății, care, urmare a comparării cu pretențiile expropriatului, poate

fi valorificat de către instanța de judecată dacă sumele indicate de expert nu le

depășesc pe acestea, astfel cum dispune art. 27 din Legea nr. 33/1994.

Concluzionând, în cauză,

instanța de apel a aplicat și interpretat în mod just dispozițiile legale suscitate,

raportul de expertiză întocmit în faza procesuală a soluționării în fond a litigiului

respectând aceste proceduri legale.

Prin urmare, solicitarea

recurentului de casare a deciziei și

trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului,

în vederea efectuării unei noi expertize tehnice întrucât raportul de expertiză

realizat la judecata în fond a cauzei nu a respectat dispozițiile imperative ale

art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994, nu are niciun fundament.

De altfel, pe parcursul

soluționării cauzei în primă instanță, recurentul nu a avut de formulat obiecțiuni

la raportul de expertiză, deși nimeni nu i-a îngrădit acest drept, acceptând acordarea

unei despăgubiri al cărui cuantum era mai mare decât cel rezultat prin expertiză.

Acest cuantum (98.415 RON) a fost menționat expres și în dispozitivul sentinței

nr. 374 din 04 martie 2011 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, iar Municipiul

București nu a contestat acest cuantum și nici nu a declarat apel prin care să critice

hotărârea sub acest aspect.

Având în vedere considerentele

expuse, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Direcția Transporturi

Drumuri și Sistematizarea Circulației, împotriva deciziei nr. 51/A din 08 februarie

2012 a Curții de Apel București, secția V-a civilă, îndreptată prin încheierea din

09 mai 2012 a aceleiași instanțe.

La cererea intimaților

L.O. și L.T.R., având în vedere dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul

va fi obligat la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli de judecată către aceștia,

reduse conform alin. (3) al textului de lege menționat, raportat la complexitatea

pricinii, numărul termenelor acordate (un singur termen de judecată) și activitatea

avocatului care l-a asistat pe parcursul procesului.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Municipiul București, prin Direcția Transporturi Drumuri și

Sistematizarea Circulației, împotriva deciziei nr. 51/A din 08 februarie 2012 a

Curții de Apel București, secția V-a civilă, îndreptată prin încheierea din 09

mai 2012 a aceleiași instanțe.

Obligă recurentul la plata

sumei de 2.500 RON cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți L.O. și L.T.R.,

reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 noiembrie 2012.