ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6929/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a III-a civilă, la 17 mai 2007 și precizată ulterior, reclamanta S.S.

a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și Ministerul Transporturilor, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Hotărârii nr. 2 din 2 februarie 2007 de stabilire a despăgubirilor, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul local al sectorului 1 București, să se determine cuantumul sumei ce reprezintă valoarea justă a despăgubirii ce i se cuvine ca urmare a exproprierii suprafeței de 1.024,17 m.p., parte a proprietății sale în suprafață totală de 3.991 m.p., situată în București, Str. J. nr. 2 C, sector 1, cu nr. cadastral X. S-a solicitat, totodată, obligarea pârâților la efectuarea formalităților necesare pentru suplimentarea sumei globale a despăgubirilor către reclamantă și alocarea la bugetul Ministerului Transporturilor a sumelor necesare efectuării acestor plăți, conform art. 4 alin. (3) și art. 11 din Legea nr. 198/2004, precum și obligarea la plata sumei ce reprezintă despăgubirea pentru expropriere.

Pe parcursul procesului, reclamanta a precizat că ultimul capăt al cererii de chemare în judecată este inclus în primul capăt al acesteia, solicitând, totodată, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Prin Sentința civilă nr. 1478 din 17 decembrie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.S., a anulat Hotărârea nr. 2 din 7 februarie 2007 de stabilire a despăgubirilor, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, a stabilit cuantumul acestora la 491.714 euro, calculat la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, pentru imobilul expropriat, situat în București, Str. J. nr. 2 C, sector 1, teren în suprafață de 1.024,17 m.p.

și masa lemnoasă aflată pe acesta. S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Transporturilor. S-a respins cel de-al treilea capăt al cererii de chemare în judecată și au fost obligați pârâții la plata sumei de 2.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că terenul în litigiu este proprietatea reclamantei S.S., conform titlului de proprietate din 30 septembrie 2002, emis de Comisia județeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor a Municipiului București, acesta constituind obiectul exproprierii conform Legii nr. 198/2004, pentru realizarea lucrării de utilitate publică în interes național „fluidizarea traficului pe DN1 și centura rutieră din zona de nord a Municipiului București", procedura de expropriere fiind declanșată prin H.G.

nr. 383/2006, modificată prin H.G. nr. 1680/2006. Prin Hotărârea nr. 2 din 2 februarie 2007 de stabilire a despăgubirilor, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 București, Consiliul Local al Sectorului 1, din subordinea Ministerului Transporturilor - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, s-a aprobat acordarea despăgubirilor pentru imobilul situat în București, sector 1, categoria de folosință pădure intravilan, în suprafață de 1.024,17 m.p., identificat prin număr cadastral X, iar despăgubirea a fost stabilită la 28.432,51 RON. S-a menționat în hotărâre că această despăgubire reprezintă contravaloarea terenului și a pierderii de creștere, precum și a tot ce se încorporează și se unește cu acesta, excepție făcând construcțiile, astfel cum sunt definite de lege, iar masa lemnoasă trece în proprietatea expropriatorului.

Reclamanta a contestat, prin cererea dedusă judecății, cuantumul acestor despăgubiri, motiv pentru care tribunalul, conform dispozițiilor prevăzute de art. 25 și urm. din Legea nr. 33/1994, a constituit două comisii de experți pentru stabilirea lor, în cauză efectuându-se o expertiză tehnică topografică și o expertiză silvică. În raport de concluziile acestor expertize, tribunalul a stabilit valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei conform dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și art. 481 C. civ., calculate pentru terenul în suprafață de 1.024,17 m.p. și masa lemnoasă. S-a considerat că valoarea despăgubirilor propuse de expropriator încalcă aceste dispoziții legale, deoarece nu reprezintă o justă despăgubire pentru proprietarul expropriat.

Excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și Ministerul Transporturilor au fost respinse cu motivarea că aceștia au emis hotărârea de stabilire a despăgubirilor ce a fost contestată. Referitor la cel de-al treilea capăt al cererii de chemare în judecată, tribunalul a reținut că acesta este nefondat, atâta timp cât nu există o dispoziție legală care să justifice obligarea pârâtei la efectuarea formalităților necesare pentru suplimentarea sumei globale a despăgubirilor și la alocarea în bugetul ministerului a sumelor necesare, care se asigură conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 prin hotărâre a Guvernului, la cererea expropriatului.

Împotriva sentinței menționate au declarat apel pârâții Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și Ministerul Transporturilor. Prin motivele sale de apel, pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a invocat excepția netimbrării cu privire la primul capăt de cerere întrucât, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, sunt scutite de taxa de timbru doar cererile pentru stabilirea dreptului la despăgubiri pentru expropriere, și nu și cererile având ca obiect anularea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor. Apelanta a reiterat excepția inadmisibilității primului capăt de cerere având ca obiect anularea Hotărârii nr. 2/2007, cu motivarea că aceasta este un act unilateral ce nu poate fi revocat decât pentru motive temeinice, conform art. 10 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004.

Referitor la cererea de majorare a cuantumului despăgubirilor, apelanta a susținut că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, având în vedere că s-au omologat concluziile unei expertize efectuate de experți tehnici în specialitatea topografie care nu au competențe în materia evaluării terenurilor aflate în fondul forestier. Față de această situație, apelanta-pârâtă a solicitat efectuarea unei noi expertize în specialitatea silvicultură, având în vedere categoria de folosință - pădure - a terenului expropriat, în condițiile art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994.

Prin motivele sale de apel, pârâtul Ministerul Transporturilor a criticat sentința sub aspectul greșitei soluționări a excepției lipsei calității procesuale pasive, în condițiile în care cel de-al treilea capăt al acțiunii a fost respins ca neîntemeiat, iar în raport cu primele două capete de cerere, ministerul nu are calitate față de dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, potrivit cărora Statul Român este reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, drepturile și obligațiile expropriatorului fiind exercitate de această instituție. În sensul celor menționate au fost invocate și dispozițiile art. 8 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, aprobate prin H.G.

nr. 434/2009. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia civilă nr. 803A din 16 noiembrie 2011, a admis apelurile pârâților și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta S.S. în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. S-a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 809.704 RON, echivalentul a 185.826 euro, conform raportului de expertiză întocmit de expert D.C. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Prin considerentele acestei decizii, instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, în vigoare la momentul introducerii acțiunii, au fost abrogate, fiind însă reformulate în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, conform căruia expropriatorul este Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Ca atare, s-a constatat că sunt întemeiate criticile vizând lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Transporturilor. Cu privire la excepția netimbrării și a inadmisibilității primului capăt de cerere, instanța de apel a reținut că, din modul de formulare a acțiunii, rezultă că ceea ce se contestă este cuantumul despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 2/2007, sub acest aspect fiind incidente dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, astfel că excepțiile sunt neîntemeiate.

Pe fondul cauzei, Curtea de Apel București a reținut că nu sunt întemeiate criticile formulate de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, în sensul că nu a fost respectată metodologia de evaluare a terenurilor forestiere și dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât nu există o metodologie specială pentru evaluarea terenurilor forestiere expropriate, fiind aplicabile tot dispozițiile Legii nr. 33/1994. Ca atare, în raport de expertiza efectuată în faza procesuală a apelului de către o comisie formată din trei experți, cu competențe ANEVAR, dar și cu specializare în evaluarea terenurilor forestiere, Curtea a reținut că despăgubirea pentru terenul supus exproprierii se compune din contravaloarea terenului la care se adaugă contravaloarea masei lemnoase.

Curtea de apel a apreciat că nu este justificată critica referitoare la greșita evaluare a terenului în raport de destinația sa, zonă rezidențială, întrucât amplasamentul acestuia și folosirea terenurilor învecinate pentru construcția de imobile justifică valoarea la care au ajuns experții, indiferent că terenul are categoria de folosință pădure. S-a considerat, însă, că, deși minoritar, este convingător punctul de vedere al expertului D.C., care la stabilirea valorii de 180 euro/m.p. a avut în vedere că nu se poate construi decât pe o suprafață de 5% din întregul teren, care poate fi scoasă, potrivit legii, din circuitul forestier. S-a reținut, totodată, că în absența ofertelor de vânzare, a unor contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri similare în zonă, experții nu aveau cum să utilizeze criteriul prevăzut de art. 26, fiind necesar să evalueze terenul în raport de alte elemente decât cele privind prețul cu care se vând asemenea imobile, la data raportului.

Instanța de apel a considerat că, în caz contrar, dacă nu s-ar estima valoarea terenului în funcție de alte criterii și folosind alte metode ar însemna ca persoana expropriată să nu aibă acces să conteste valoarea despăgubirilor propuse de expropriator, ceea ce ar constitui o încălcare a accesului la justiție reglementat de art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cu privire la contravaloarea masei lemnoase s-a omologat, de asemenea, punctul de vedere al expertului D. care, în mod corect a apreciat că nu poate fi folosită metoda capitalizării masei lemnoase, întrucât aceasta ar presupune ca pădurea să fie în proprietatea persoanei expropriate o perioadă îndelungată de timp (circa 30 de ani) pentru a o folosi, dar ar însemna să fie realizate și investiții, ceea ce nu este cazul în speță.

De asemenea, s-a constatat că, în mod unitar, experții au reținut valoarea de 74 RON/m 3 conform Ordinului nr. 1343/2010, suma mai mare reținută de doi dintre experți fiind considerată, cu ocazia răspunsului la obiecțiuni, ca fiind o eroare materială, astfel că și acest motiv privind raportarea la o valoare mai mare a masei lemnoase pe m 3 este nefondat. Nu a fost avută în vedere opinia experților B. și Z. care, în mod eronat au inclus în suma calculată cu titlu de despăgubiri și taxa pentru scoaterea terenului din circuitul forestier, întrucât această sumă a fost deja achitată statului, potrivit legii, de expropriator și nu există nicio rațiune pentru a fi achitată fostului proprietar. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs, în termenul legal, pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și reclamanta S.S.

Dezvoltând motivele de recurs, pârâta a criticat decizia atacată pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru efectuarea unei noi expertize tehnice, cu respectarea dispozițiilor art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994 și, în subsidiar, modificarea în sensul respingerii cererii reclamantei ca neîntemeiată. În prealabil, recurenta a invocat excepțiile lipsei calității sale procesuale pasive, a netimbrării și inadmisibilității primului petit din cererea introductivă. Astfel, s-a susținut că, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, expropriator este Statul Român, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România are doar calitatea de reprezentantă legală a acestuia și nu poate sta în proces în nume propriu.

Totodată, în susținerea excepției netimbrării primului petit din cererea introductivă, s-a învederat că anularea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii excede dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 (în vigoare la momentul promovării acțiunii și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 (care a abrogat Legea nr. 198/2004)) și, pe cale de consecință, trebuia timbrată. În motivarea excepției inadmisibilității primului capăt de teren, recurenta-pârâtă a susținut că solicitarea constatării nulității relative este inadmisibilă, întrucât reclamanta nu este parte, hotărârea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 fiind un act unilateral, care, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, poate fi revocat pentru motive temeinice.

Criticile vizând fondul cauzei s-au referit la greșita interpretare și aplicare a art. 26 din Legea nr. 33/1994, a art. 41 și urm. C. silvic și a art. 129 și 201 C. proc. civ., precum și art. 1169 C. civ. S-a arătat, astfel, că modalitatea de stabilirea a despăgubirii este determinată de art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 și ale art. 9 din Legea nr. 198/2004, abrogat, preluat de art. 22 din Legea nr. 255/2010. În acest context, s-a susținut că nu poate fi primită aserțiunea instanței de apel, contrară dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit căreia, în absența ofertelor de vânzare și a încheierii contractelor de vânzare-cumpărare pentru terenuri similare în zonă, experții nu puteau utiliza criteriul prevăzut de textul de lege menționat în mod imperativ, cu atât mai mult cu cât presupusa imposibilitate de obținere a unor tranzacții autentice nu a fost dovedită.

De asemenea, s-a precizat că, în totală contradicție cu art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, s-a ignorat categoria reală de folosință a terenului-pădure intravilan, despăgubirile fiind stabilite ca și când terenul ar fi unul intravilan construibil, nesocotindu-se și dispozițiile art. 35 C. silvic, potrivit cărora reducerea suprafeței fondului forestier național este interzisă. O altă critică invocată de pârâtă prin motivele de recurs s-a referit la împrejurarea că, deși instanța de apel a indicat textul legal incident cu privire la obligațiile bănești în cazul scoaterii definitive a unui teren din fondul forestier, respectiv art. 41 C. silvic, în mod eronat și nelegal a ajuns la concluzia potrivit căreia suma reprezentând contravaloarea masei lemnoase (drept de uzufruct) se cuvine a fi inclusă în valoarea totală a despăgubirii.

S-a susținut, astfel, că masa lemnoasă rămâne proprietarului și este valorificată de acesta, neexistând niciun temei pentru obligarea recurentei pârâte la plata contravalorii acesteia. Recurenta-reclamantă S.S. a criticat decizia atacată ca nelegală, solicitând menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul București, ca urmare a respingerii apelurilor pârâților și, în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul stabilirii valorii despăgubirilor conform opiniei majoritare a experților B.A.M. și Z.T. S-a învederat că, având în vedere dispozițiile art. 481 C. civ., art. 44 alin. (3) din Constituția României și art. 1 din Legea nr. 33/1994, prima instanță a apreciat corect că despăgubirea stabilită prin Hotărârea nr. 2 din 2 februarie 2007 nu reprezintă o justă despăgubire pentru exproprierea suprafeței de 1.024,17 m.p.

teren, situată în Str. J. nr. 2C, sectorul 1. În acest context, recurenta-reclamantă a arătat că sunt neîntemeiate concluziile pârâtului în sensul că un teren cu regim juridic de pădure trebuie evaluat numai de către experți silvici, în condițiile în care terenul în litigiu se află într-o zonă a capitalei în plină expansiune, în care se edifică atât construcții rezidențiale cât și industriale, prin schimbarea regimului juridic. S-a precizat că, într-adevăr, terenurile cu destinația de pădure au un regim special, însă această situație nu poate împiedica existența unor valori ale terenurilor care să fie stabilite liber pe piață, în funcție de cerere și ofertă. Pentru aceste considerente, s-a concluzionat că, în mod eronat, instanța de apel a optat pentru punctul de vedere al expertului D.C.

Critica formulată de recurenta-reclamantă prin cel de-al doilea motiv de recurs a vizat modul de calcul al valorii terenului expropriat, sens în care s-a solicitat omologarea opiniei majoritare a experților din apel (B.A.M.

și Z.T.), care au stabilit valoarea terenului expropriat la 354.072 euro, la care se adaugă taxa pentru scoaterea definitivă din fondul forestier, de 83.308 RON și contravaloarea masei lemnoase, de 25.750 euro (conform suplimentului la expertiză depus la 27 aprilie 2011). S-a precizat că, în mod nelegal, instanța de apel a reținut incidența în cauză a art. 37 C. silvic, în conformitate cu care se poate utiliza pentru construire numai 5% din suprafața terenului, deși experții au apreciat corect că, având în vedere expansiunea continuă a zonei urbane, acesta nu poate avea destinația de pădure pentru o perioadă medie sau lungă, astfel că cea mai bună utilizare, conform art. 5.5.2 din Standardele Internaționale de Evaluare (GN10 - Evaluarea proprietăților agricole) este cea de zonă construită.

Intimata-recurentă S.S. a formulat întâmpinare la recursul declarat de Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, solicitând respingerea acestuia ca nefondat. La rândul său, recurenta-pârâtă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în calitate de reprezentantă legală a Statului Român, a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului reclamantei, în temeiul art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., susținând, totodată, că aceasta s-a limitat să critice soluția instanței de apel din perspectiva modului de interpretare a probatoriului administrat în cauză, fără a invoca motive de nelegalitate.

În dovedirea propriei cereri de recurs și în constatarea cererii de recurs a reclamantei, pârâta-recurentă a depus la dosar, în copie, Contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 26 mai 2010, din conținutul căruia rezultă că pentru un teren similar (ca locație și categorie de folosință), în anul 2010, prețul de piață a fost de 0,46 euro/m.p., spre deosebire de 27,76 m.p. cât a stabilit expropriatorul. Intimatul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a formulat întâmpinare, solicitând, în principal, anularea recursului reclamantei ca nemotivat și, în subsidiar, respingerea ca nefondat. Examinând criticile invocate de pârâta-recurentă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în calitate de reprezentant al Statului Român, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Curtea va constata următoarele: Examinând cu prioritate excepțiile invocate de pârâtă, Curtea va constata că acestea sunt nefondate. Referitor la excepția netimbrării primului capăt de cerere se va reține că, din modul de formulare a acțiunii, rezultă că reclamanta a contestat cuantumul despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 2 din 2 februarie 2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, astfel că, în mod corect s-a apreciat de către instanța de apel că sunt incidente dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994. Deși reclamanta a solicitat anularea hotărârii menționate, a urmărit, practic, stabilirea unui cuantum majorat al despăgubirii, corespunzător valorii reale a terenului expropriat, acțiune scutită de taxa de timbru.

Pentru aceleași considerente, este neîntemeiată și excepția inadmisibilității primului capăt de cerere privind nulitatea hotărârii de stabilire a despăgubirilor. Nici excepția lipsei calității procesuale pasive a Companiei Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA nu este fondată. Conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, în vigoare la momentul introducerii acțiunii, expropriatorul este Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, de sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Această dispoziție legală, în prezent abrogată, a fost reformulată prin art. 2 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, expropriatorul fiind Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

Prin urmare, s-a reținut corect că pârâta-recurentă are calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu, aceasta având calitatea de emitent a hotărârii contestate sub aspectul cuantumului despăgubirilor. Curtea va constata, însă, că sunt întemeiate criticile recurentei-pârâte vizând interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și ale art. 41 și urm. C. silvic. Printre ipotezele reglementate de art. 9 din Legea nr. 198/2004, în care persoana expropriată se poate adresa instanței de judecată, se regăsește cererea acesteia de majorare a cuantumului despăgubirii stabilite de expropriator. În acest sens, legiuitorul a prevăzut că sunt aplicabile dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, exclusiv în ceea ce privește modalitatea stabilirii despăgubirii, textele de lege fiind preluate după abrogarea Legii nr. 198/2004 de art. 22 din Legea nr. 255/2010.

Dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevăd că, „la calcularea despăgubirii, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia". Sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele" are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contracte autentice de vânzare-cumpărare și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase din anunțurile de mică publicitate, știut fiind că prețul, de regulă, se negociază.

Prin hotărârea recurată, instanța de apel a omologat raportul de expertiză judiciară întocmit de expertul D.C., cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, care a selectat oferte de vânzare, identificate la mica publicitate, pentru terenuri situate în zona rezidențială a municipiului București, sectorul 1, deși terenul expropriat este inclus în circuitul forestier, având categoria de folosință pădure terenuri. Or, toate comparabilele selectate privesc terenuri construibile, cu acces la utilități. Interpretarea instanței de apel în sensul că în absența ofertelor de vânzare și a încheierii contractelor de vânzare-cumpărare pentru terenuri similare în zonă experții nu puteau utiliza criteriul prevăzut de art. 26 contravine dispozițiilor imperative menționate, potrivit cărora stabilirea despăgubirilor se face în funcție de prețul de vânzare, așa cum este reflectat de contracte de vânzare-cumpărare autentice.

De altfel, presupusa imposibilitate a obținerii unor tranzacții autentice pentru terenuri similare nu a fost dovedită, comisia de experți nefăcând niciun fel de demersuri la instituțiile abilitate să comunice astfel de acte. De asemenea, curte va reține, pe de altă parte, că opinia expertului D.C., împărtășită de instanța de apel nu a ținut cont nici de categoria de folosință a imobilului expropriat, pădure intravilan, încălcând și dispoziția din art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 referitoare la calculul despăgubirii în raport de prețul unor imobile de același fel cu cel expropriat. Ca atare, Curtea va constata că se impune casarea deciziei recurate, având în vedere că modificarea acesteia nu este posibilă decât în condițiile administrării probei cu expertiză tehnică judiciară, efectuată cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a legislației relevante având în vedere categoria de folosință a terenului, respectiv art. 41 C. silvic.

În acest context, se va aprecia că nu se poate omologa nici opinia majoritară a experților B.A.M. și Z.T., conform solicitării recurentei-reclamante S.S., care au adăugat la valoarea terenului expropriat taxa pentru scoaterea definitivă a terenului din fondul forestier și contravaloarea masei lemnoase, având în vedere o altă categorie de folosință decât cea reală. Aceștia au ignorat astfel și dispozițiile art. 41 și 44 C. silvic, pornind de la premisa nedovedită conform căreia masa lemnoasă de pe urma defrișării terenului expropriat ar fi fost valorificată de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Urmează că la rejudecarea cauzei, instanța de apel să aibă în vedere și Contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 26 mai 2010 la BNP D.M.G.

și P.D. depus de pârâta-recurentă în condițiile art. 305 C. proc. civ., din care rezultă un preț de piață la nivelul anului 2010, anul efectuării expertizei judiciare în apel, de 0,46 euro m.p., spre deosebire de valoarea de 27,76 RON/m.p., cât a stabilit expropriatorul. Pentru o soluționare unitară a cauzei, urmează a se admite și recursul reclamantei S.S., vizând de asemenea modul de stabilire a despăgubirilor pentru terenul expropriat, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Pentru toate aceste considerente, reținând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va admite recursurile și, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta S.S. și pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei nr. 803/A din 16 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2012. Procesat de GGC - AZ