ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6929/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6929/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

București, secția a III-a civilă, la 17 mai 2007 și precizată ulterior,

reclamanta S.S. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și Ministerul

Transporturilor, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună

anularea Hotărârii nr. 2 din 2 februarie 2007 de stabilire a despăgubirilor,

emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul local al

sectorului 1 București, să se determine cuantumul sumei ce reprezintă valoarea

justă a despăgubirii ce i se cuvine ca urmare a exproprierii suprafeței de

1.024,17 m.p., parte a proprietății sale în suprafață totală de 3.991 m.p.,

situată în București, Str. J. nr. 2 C, sector 1, cu nr. cadastral X.

S-a solicitat,

totodată, obligarea pârâților la efectuarea formalităților necesare pentru

suplimentarea sumei globale a despăgubirilor către reclamantă și alocarea la

bugetul Ministerului Transporturilor a sumelor necesare efectuării acestor

plăți, conform art. 4 alin. (3) și art. 11 din Legea nr. 198/2004, precum și

obligarea la plata sumei ce reprezintă despăgubirea pentru expropriere.

Pe parcursul

procesului, reclamanta a precizat că ultimul capăt al cererii de chemare în

judecată este inclus în primul capăt al acesteia, solicitând, totodată,

obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 1478 din 17 decembrie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

admis în parte cererea formulată de reclamanta S.S., a anulat Hotărârea nr. 2

din 7 februarie 2007 de stabilire a despăgubirilor, în ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor, a stabilit cuantumul acestora la 491.714 euro,

calculat la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, pentru imobilul

expropriat, situat în București, Str. J. nr. 2 C, sector 1, teren în suprafață

de 1.024,17 m.p. și masa lemnoasă aflată pe acesta.

S-a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Transporturilor.

S-a respins cel de-al

treilea capăt al cererii de chemare în judecată și au fost obligați pârâții la

plata sumei de 2.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că terenul în litigiu este

proprietatea reclamantei S.S., conform titlului de proprietate din 30

septembrie 2002, emis de Comisia județeană pentru stabilirea drepturilor de

proprietate asupra terenurilor a Municipiului București, acesta constituind

obiectul exproprierii conform Legii nr. 198/2004, pentru realizarea lucrării de

utilitate publică în interes național „fluidizarea traficului pe DN1 și centura

rutieră din zona de nord a Municipiului București", procedura de

expropriere fiind declanșată prin H.G. nr. 383/2006, modificată prin H.G. nr.

1680/2006.

Prin Hotărârea nr. 2

din 2 februarie 2007 de stabilire a despăgubirilor, emisă de Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 198/2004 București, Consiliul Local al Sectorului 1, din

subordinea Ministerului Transporturilor - Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România, s-a aprobat acordarea despăgubirilor pentru

imobilul situat în București, sector 1, categoria de folosință pădure

intravilan, în suprafață de 1.024,17 m.p., identificat prin număr cadastral X,

iar despăgubirea a fost stabilită la 28.432,51 RON. S-a menționat în hotărâre

că această despăgubire reprezintă contravaloarea terenului și a pierderii de

creștere, precum și a tot ce se încorporează și se unește cu acesta, excepție

făcând construcțiile, astfel cum sunt definite de lege, iar masa lemnoasă trece

în proprietatea expropriatorului.

Reclamanta a

contestat, prin cererea dedusă judecății, cuantumul acestor despăgubiri, motiv

pentru care tribunalul, conform dispozițiilor prevăzute de art. 25 și urm. din

Legea nr. 33/1994, a constituit două comisii de experți pentru stabilirea lor,

în cauză efectuându-se o expertiză tehnică topografică și o expertiză silvică.

În raport de

concluziile acestor expertize, tribunalul a stabilit valoarea despăgubirilor

cuvenite reclamantei conform dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și art.

481 C. civ., calculate pentru terenul în suprafață de 1.024,17 m.p. și masa

lemnoasă.

S-a considerat că

valoarea despăgubirilor propuse de expropriator încalcă aceste dispoziții

legale, deoarece nu reprezintă o justă despăgubire pentru proprietarul expropriat.

Excepțiile lipsei

calității procesuale pasive a pârâților Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România și Ministerul Transporturilor au fost respinse cu

motivarea că aceștia au emis hotărârea de stabilire a despăgubirilor ce a fost

contestată.

Referitor la cel

de-al treilea capăt al cererii de chemare în judecată, tribunalul a reținut că

acesta este nefondat, atâta timp cât nu există o dispoziție legală care să

justifice obligarea pârâtei la efectuarea formalităților necesare pentru

suplimentarea sumei globale a despăgubirilor și la alocarea în bugetul

ministerului a sumelor necesare, care se asigură conform art. 4 alin. (3) din

Legea nr. 198/2004 prin hotărâre a Guvernului, la cererea expropriatului.

Împotriva sentinței

menționate au declarat apel pârâții Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România și Ministerul Transporturilor.

Prin motivele sale de

apel, pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România

a invocat excepția netimbrării cu privire la primul capăt de cerere întrucât,

potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, sunt scutite de taxa de

timbru doar cererile pentru stabilirea dreptului la despăgubiri pentru

expropriere, și nu și cererile având ca obiect anularea hotărârii de stabilire

a cuantumului despăgubirilor.

Apelanta a reiterat

excepția inadmisibilității primului capăt de cerere având ca obiect anularea

Hotărârii nr. 2/2007, cu motivarea că aceasta este un act unilateral ce nu

poate fi revocat decât pentru motive temeinice, conform art. 10 alin. (3) din

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004.

Referitor la cererea

de majorare a cuantumului despăgubirilor, apelanta a susținut că hotărârea

atacată este nelegală și netemeinică, având în vedere că s-au omologat

concluziile unei expertize efectuate de experți tehnici în specialitatea

topografie care nu au competențe în materia evaluării terenurilor aflate în

fondul forestier.

Față de această

situație, apelanta-pârâtă a solicitat efectuarea unei noi expertize în

specialitatea silvicultură, având în vedere categoria de folosință - pădure - a

terenului expropriat, în condițiile art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994.

Prin motivele sale de

apel, pârâtul Ministerul Transporturilor a criticat sentința sub aspectul greșitei

soluționări a excepției lipsei calității procesuale pasive, în condițiile în

care cel de-al treilea capăt al acțiunii a fost respins ca neîntemeiat, iar în

raport cu primele două capete de cerere, ministerul nu are calitate față de

dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, potrivit cărora Statul

Român este reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, drepturile și obligațiile

expropriatorului fiind exercitate de această instituție.

În sensul celor

menționate au fost invocate și dispozițiile art. 8 alin. (2) din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, aprobate prin H.G. nr. 434/2009.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin

Decizia civilă nr. 803A din 16 noiembrie 2011, a admis apelurile pârâților și a

schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea formulată

de reclamanta S.S. în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor ca fiind îndreptată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a stabilit

cuantumul despăgubirilor la suma de 809.704 RON, echivalentul a 185.826 euro,

conform raportului de expertiză întocmit de expert D.C.

S-au menținut restul

dispozițiilor sentinței apelate.

Prin considerentele

acestei decizii, instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 2 alin. (1)

din Legea nr. 198/2004, în vigoare la momentul introducerii acțiunii, au fost

abrogate, fiind însă reformulate în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 255/2010,

conform căruia expropriatorul este Statul Român reprezentat de Ministerul

Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România.

Ca atare, s-a

constatat că sunt întemeiate criticile vizând lipsa calității procesuale pasive

a Ministerului Transporturilor.

Cu privire la

excepția netimbrării și a inadmisibilității primului capăt de cerere, instanța

de apel a reținut că, din modul de formulare a acțiunii, rezultă că ceea ce se

contestă este cuantumul despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 2/2007, sub

acest aspect fiind incidente dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994,

astfel că excepțiile sunt neîntemeiate.

Pe fondul cauzei,

Curtea de Apel București a reținut că nu sunt întemeiate criticile formulate de

pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, în

sensul că nu a fost respectată metodologia de evaluare a terenurilor forestiere

și dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât nu există o metodologie

specială pentru evaluarea terenurilor forestiere expropriate, fiind aplicabile

tot dispozițiile Legii nr. 33/1994.

Ca atare, în raport

de expertiza efectuată în faza procesuală a apelului de către o comisie formată

din trei experți, cu competențe ANEVAR, dar și cu specializare în evaluarea

terenurilor forestiere, Curtea a reținut că despăgubirea pentru terenul supus

exproprierii se compune din contravaloarea terenului la care se adaugă

contravaloarea masei lemnoase.

Curtea de apel a

apreciat că nu este justificată critica referitoare la greșita evaluare a

terenului în raport de destinația sa, zonă rezidențială, întrucât amplasamentul

acestuia și folosirea terenurilor învecinate pentru construcția de imobile

justifică valoarea la care au ajuns experții, indiferent că terenul are categoria

de folosință pădure.

S-a considerat, însă,

că, deși minoritar, este convingător punctul de vedere al expertului D.C., care

la stabilirea valorii de 180 euro/m.p. a avut în vedere că nu se poate construi

decât pe o suprafață de 5% din întregul teren, care poate fi scoasă, potrivit

legii, din circuitul forestier.

S-a reținut,

totodată, că în absența ofertelor de vânzare, a unor contracte de

vânzare-cumpărare pentru terenuri similare în zonă, experții nu aveau cum să

utilizeze criteriul prevăzut de art. 26, fiind necesar să evalueze terenul în

raport de alte elemente decât cele privind prețul cu care se vând asemenea

imobile, la data raportului.

Instanța de apel a

considerat că, în caz contrar, dacă nu s-ar estima valoarea terenului în

funcție de alte criterii și folosind alte metode ar însemna ca persoana

expropriată să nu aibă acces să conteste valoarea despăgubirilor propuse de

expropriator, ceea ce ar constitui o încălcare a accesului la justiție

reglementat de art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Cu privire la

contravaloarea masei lemnoase s-a omologat, de asemenea, punctul de vedere al

expertului D. care, în mod corect a apreciat că nu poate fi folosită metoda

capitalizării masei lemnoase, întrucât aceasta ar presupune ca pădurea să fie

în proprietatea persoanei expropriate o perioadă îndelungată de timp (circa 30

de ani) pentru a o folosi, dar ar însemna să fie realizate și investiții, ceea

ce nu este cazul în speță.

De asemenea, s-a

constatat că, în mod unitar, experții au reținut valoarea de 74 RON/m

3

conform Ordinului nr. 1343/2010, suma mai mare reținută de doi dintre experți

fiind considerată, cu ocazia răspunsului la obiecțiuni, ca fiind o eroare

materială, astfel că și acest motiv privind raportarea la o valoare mai mare a

masei lemnoase pe m

3

este nefondat.

Nu a fost avută în

vedere opinia experților B. și Z. care, în mod eronat au inclus în suma

calculată cu titlu de despăgubiri și taxa pentru scoaterea terenului din

circuitul forestier, întrucât această sumă a fost deja achitată statului,

potrivit legii, de expropriator și nu există nicio rațiune pentru a fi achitată

fostului proprietar.

Împotriva deciziei

menționate au declarat recurs, în termenul legal, pârâta Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și reclamanta S.S.

Dezvoltând motivele

de recurs, pârâta a criticat decizia atacată pentru motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea

acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru

efectuarea unei noi expertize tehnice, cu respectarea dispozițiilor art. 25 și

26 din Legea nr. 33/1994 și, în subsidiar, modificarea în sensul respingerii

cererii reclamantei ca neîntemeiată.

În prealabil, recurenta

a invocat excepțiile lipsei calității sale procesuale pasive, a netimbrării și

inadmisibilității primului petit din cererea introductivă.

Astfel, s-a susținut

că, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea

nr. 198/2004, expropriator este Statul Român, Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România are doar calitatea de reprezentantă legală a

acestuia și nu poate sta în proces în nume propriu.

Totodată, în

susținerea excepției netimbrării primului petit din cererea introductivă, s-a

învederat că anularea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii excede

dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 (în vigoare la momentul

promovării acțiunii și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 (care a abrogat

Legea nr. 198/2004)) și, pe cale de consecință, trebuia timbrată.

În motivarea

excepției inadmisibilității primului capăt de teren, recurenta-pârâtă a

susținut că solicitarea constatării nulității relative este inadmisibilă,

întrucât reclamanta nu este parte, hotărârea Comisiei pentru aplicarea Legii

nr. 198/2004 fiind un act unilateral, care, potrivit dispozițiilor art. 10

alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, poate fi

revocat pentru motive temeinice.

Criticile vizând

fondul cauzei s-au referit la greșita interpretare și aplicare a art. 26 din

Legea nr. 33/1994, a art. 41 și urm. C. silvic și a art. 129 și 201 C. proc.

civ., precum și art. 1169 C. civ.

S-a arătat, astfel,

că modalitatea de stabilirea a despăgubirii este determinată de art. 21 - 27

din Legea nr. 33/1994 și ale art. 9 din Legea nr. 198/2004, abrogat, preluat de

art. 22 din Legea nr. 255/2010.

În acest context, s-a

susținut că nu poate fi primită aserțiunea instanței de apel, contrară

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit căreia, în absența

ofertelor de vânzare și a încheierii contractelor de vânzare-cumpărare pentru

terenuri similare în zonă, experții nu puteau utiliza criteriul prevăzut de

textul de lege menționat în mod imperativ, cu atât mai mult cu cât presupusa

imposibilitate de obținere a unor tranzacții autentice nu a fost dovedită.

De asemenea, s-a

precizat că, în totală contradicție cu art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

s-a ignorat categoria reală de folosință a terenului-pădure intravilan,

despăgubirile fiind stabilite ca și când terenul ar fi unul intravilan

construibil, nesocotindu-se și dispozițiile art. 35 C. silvic, potrivit cărora

reducerea suprafeței fondului forestier național este interzisă.

O altă critică invocată

de pârâtă prin motivele de recurs s-a referit la împrejurarea că, deși instanța

de apel a indicat textul legal incident cu privire la obligațiile bănești în

cazul scoaterii definitive a unui teren din fondul forestier, respectiv art. 41

C. silvic, în mod eronat și nelegal a ajuns la concluzia potrivit căreia suma

reprezentând contravaloarea masei lemnoase (drept de uzufruct) se cuvine a fi

inclusă în valoarea totală a despăgubirii.

S-a susținut, astfel,

că masa lemnoasă rămâne proprietarului și este valorificată de acesta,

neexistând niciun temei pentru obligarea recurentei pârâte la plata

contravalorii acesteia.

Recurenta-reclamantă

S.S. a criticat decizia atacată ca nelegală, solicitând menținerea sentinței

pronunțate de Tribunalul București, ca urmare a respingerii apelurilor

pârâților și, în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul stabilirii valorii

despăgubirilor conform opiniei majoritare a experților B.A.M. și Z.T.

S-a învederat că,

având în vedere dispozițiile art. 481 C. civ., art. 44 alin. (3) din

Constituția României și art. 1 din Legea nr. 33/1994, prima instanță a apreciat

corect că despăgubirea stabilită prin Hotărârea nr. 2 din 2 februarie 2007 nu

reprezintă o justă despăgubire pentru exproprierea suprafeței de 1.024,17 m.p.

teren, situată în Str. J. nr. 2C, sectorul 1.

În acest context,

recurenta-reclamantă a arătat că sunt neîntemeiate concluziile pârâtului în

sensul că un teren cu regim juridic de pădure trebuie evaluat numai de către

experți silvici, în condițiile în care terenul în litigiu se află într-o zonă a

capitalei în plină expansiune, în care se edifică atât construcții rezidențiale

cât și industriale, prin schimbarea regimului juridic. S-a precizat că,

într-adevăr, terenurile cu destinația de pădure au un regim special, însă această

situație nu poate împiedica existența unor valori ale terenurilor care să fie

stabilite liber pe piață, în funcție de cerere și ofertă.

Pentru aceste

considerente, s-a concluzionat că, în mod eronat, instanța de apel a optat

pentru punctul de vedere al expertului D.C.

Critica formulată de

recurenta-reclamantă prin cel de-al doilea motiv de recurs a vizat modul de

calcul al valorii terenului expropriat, sens în care s-a solicitat omologarea

opiniei majoritare a experților din apel (B.A.M. și Z.T.), care au stabilit

valoarea terenului expropriat la 354.072 euro, la care se adaugă taxa pentru

scoaterea definitivă din fondul forestier, de 83.308 RON și contravaloarea

masei lemnoase, de 25.750 euro (conform suplimentului la expertiză depus la 27

aprilie 2011).

S-a precizat că, în

mod nelegal, instanța de apel a reținut incidența în cauză a art. 37 C. silvic,

în conformitate cu care se poate utiliza pentru construire numai 5% din

suprafața terenului, deși experții au apreciat corect că, având în vedere expansiunea

continuă a zonei urbane, acesta nu poate avea destinația de pădure pentru o

perioadă medie sau lungă, astfel că cea mai bună utilizare, conform art. 5.5.2

din Standardele Internaționale de Evaluare (GN10 - Evaluarea proprietăților

agricole) este cea de zonă construită.

Intimata-recurentă

S.S. a formulat întâmpinare la recursul declarat de Statul Român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, solicitând

respingerea acestuia ca nefondat.

La rândul său,

recurenta-pârâtă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA, în calitate de reprezentantă legală a Statului Român, a formulat

întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului reclamantei, în temeiul

art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., susținând, totodată, că aceasta s-a

limitat să critice soluția instanței de apel din perspectiva modului de

interpretare a probatoriului administrat în cauză, fără a invoca motive de

nelegalitate.

În dovedirea propriei

cereri de recurs și în constatarea cererii de recurs a reclamantei,

pârâta-recurentă a depus la dosar, în copie, Contractul de vânzare-cumpărare

autentificat în 26 mai 2010, din conținutul căruia rezultă că pentru un teren

similar (ca locație și categorie de folosință), în anul 2010, prețul de piață a

fost de 0,46 euro/m.p., spre deosebire de 27,76 m.p. cât a stabilit

expropriatorul.

Intimatul Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii a formulat întâmpinare, solicitând, în

principal, anularea recursului reclamantei ca nemotivat și, în subsidiar,

respingerea ca nefondat.

Examinând criticile

invocate de pârâta-recurentă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA, în calitate de reprezentant al Statului Român,

raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Curtea va constata următoarele:

Examinând cu

prioritate excepțiile invocate de pârâtă, Curtea va constata că acestea sunt

nefondate.

Referitor la excepția

netimbrării primului capăt de cerere se va reține că, din modul de formulare a

acțiunii, rezultă că reclamanta a contestat cuantumul despăgubirilor stabilite

prin Hotărârea nr. 2 din 2 februarie 2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr.

198/2004, astfel că, în mod corect s-a apreciat de către instanța de apel că

sunt incidente dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.

Deși reclamanta a

solicitat anularea hotărârii menționate, a urmărit, practic, stabilirea unui

cuantum majorat al despăgubirii, corespunzător valorii reale a terenului

expropriat, acțiune scutită de taxa de timbru.

Pentru aceleași

considerente, este neîntemeiată și excepția inadmisibilității primului capăt de

cerere privind nulitatea hotărârii de stabilire a despăgubirilor.

Nici excepția lipsei

calității procesuale pasive a Companiei Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA nu este fondată.

Conform art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 198/2004, în vigoare la momentul introducerii acțiunii,

expropriatorul este Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România, de sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

Această dispoziție legală, în prezent abrogată, a fost reformulată prin art. 2

alin. (3) din Legea nr. 255/2010, expropriatorul fiind Statul Român,

reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România.

Prin urmare, s-a

reținut corect că pârâta-recurentă are calitate procesuală pasivă în prezentul

litigiu, aceasta având calitatea de emitent a hotărârii contestate sub aspectul

cuantumului despăgubirilor.

Curtea va constata,

însă, că sunt întemeiate criticile recurentei-pârâte vizând interpretarea și

aplicarea eronată a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și ale art. 41

și urm. C. silvic.

Printre ipotezele

reglementate de art. 9 din Legea nr. 198/2004, în care persoana expropriată se

poate adresa instanței de judecată, se regăsește cererea acesteia de majorare a

cuantumului despăgubirii stabilite de expropriator. În acest sens, legiuitorul

a prevăzut că sunt aplicabile dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994,

exclusiv în ceea ce privește modalitatea stabilirii despăgubirii, textele de

lege fiind preluate după abrogarea Legii nr. 198/2004 de art. 22 din Legea nr.

255/2010.

Dispozițiile art. 26

din Legea nr. 33/1994 prevăd că, „la calcularea despăgubirii, experții, precum

și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile

prezentate de aceștia".

Sintagma „prețul cu

care se vând în mod obișnuit imobilele" are semnificația de preț plătit

efectiv și consemnat ca atare în contracte autentice de vânzare-cumpărare și nu

ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare

extrase din anunțurile de mică publicitate, știut fiind că prețul, de regulă,

se negociază.

Prin hotărârea

recurată, instanța de apel a omologat raportul de expertiză judiciară întocmit

de expertul D.C., cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, care a selectat

oferte de vânzare, identificate la mica publicitate, pentru terenuri situate în

zona rezidențială a municipiului București, sectorul 1, deși terenul expropriat

este inclus în circuitul forestier, având categoria de folosință pădure

terenuri.

Or, toate

comparabilele selectate privesc terenuri construibile, cu acces la utilități.

Interpretarea

instanței de apel în sensul că în absența ofertelor de vânzare și a încheierii

contractelor de vânzare-cumpărare pentru terenuri similare în zonă experții nu

puteau utiliza criteriul prevăzut de art. 26 contravine dispozițiilor

imperative menționate, potrivit cărora stabilirea despăgubirilor se face în

funcție de prețul de vânzare, așa cum este reflectat de contracte de

vânzare-cumpărare autentice.

De altfel, presupusa

imposibilitate a obținerii unor tranzacții autentice pentru terenuri similare

nu a fost dovedită, comisia de experți nefăcând niciun fel de demersuri la

instituțiile abilitate să comunice astfel de acte.

De asemenea, curte va

reține, pe de altă parte, că opinia expertului D.C., împărtășită de instanța de

apel nu a ținut cont nici de categoria de folosință a imobilului expropriat,

pădure intravilan, încălcând și dispoziția din art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994 referitoare la calculul despăgubirii în raport de prețul unor imobile

de același fel cu cel expropriat.

Ca atare, Curtea va

constata că se impune casarea deciziei recurate, având în vedere că modificarea

acesteia nu este posibilă decât în condițiile administrării probei cu expertiză

tehnică judiciară, efectuată cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr.

33/1994 și a legislației relevante având în vedere categoria de folosință a

terenului, respectiv art. 41 C. silvic.

În acest context, se

va aprecia că nu se poate omologa nici opinia majoritară a experților B.A.M. și

Z.T., conform solicitării recurentei-reclamante S.S., care au adăugat la

valoarea terenului expropriat taxa pentru scoaterea definitivă a terenului din

fondul forestier și contravaloarea masei lemnoase, având în vedere o altă

categorie de folosință decât cea reală. Aceștia au ignorat astfel și

dispozițiile art. 41 și 44 C. silvic, pornind de la premisa nedovedită conform

căreia masa lemnoasă de pe urma defrișării terenului expropriat ar fi fost

valorificată de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România.

Urmează că la

rejudecarea cauzei, instanța de apel să aibă în vedere și Contractul de

vânzare-cumpărare autentificat în 26 mai 2010 la BNP D.M.G. și P.D. depus de

pârâta-recurentă în condițiile art. 305 C. proc. civ., din care rezultă un preț

de piață la nivelul anului 2010, anul efectuării expertizei judiciare în apel,

de 0,46 euro m.p., spre deosebire de valoarea de 27,76 RON/m.p., cât a stabilit

expropriatorul.

Pentru o soluționare

unitară a cauzei, urmează a se admite și recursul reclamantei S.S., vizând de

asemenea modul de stabilire a despăgubirilor pentru terenul expropriat, conform

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Pentru toate aceste

considerente, reținând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Curtea va admite recursurile și, în temeiul art. 312

alin. (3) C. proc. civ., va casa decizia recurată și va trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamanta S.S. și pârâta Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei nr. 803/A din 16 noiembrie

2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 noiembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ