ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1490/2017

Decizia nr. 1490/2017

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21.03.2012, reclamanta A. Co. Ltd. a chemat în judecată pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, solicitând instanței obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ prin care să i se acorde despăgubirile cerute prin adresele din datele de 28.12.2011, respectiv 15.03.2012.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin cererea din 28.12.2011 a solicitat Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale, să îi acorde despăgubirile legale, având în vedere procedura de expropriere a imobilelor ipotecate de societate. Prin aceeași cerere a solicitat consemnarea sumelor aferente exproprierii pe numele A. Co. Ltd., plata urmând a fi efectuată în condițiile Legii nr. 255/2010. Totodată, și-a manifestat nemulțumirea față de cuantumul despăgubirilor și a precizat că va solicita ca instanța să se pronunțe asupra valorii reale. Pentru aceasta, a cerut în mod expres să îi fie comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii și, întrucât nu a primit răspuns la solicitarea sa, a formulat prezenta cerere de chemare în judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004, iar în dovedire a anexat cererii sale un set de înscrisuri.

Prin încheierea din ședința publică din 28.03.2013, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței funcționale și a naintat dosarul spre repartizare aleatorie uneia dintre secțiile civile ale tribunalului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/3/2012**.

Reclamanta B. Co. Ltd. (fosta A. Co. Ltd.) a formulat la data de 20.01.2014 cerere precizatoare, prin care a solicitat:1) să se constate că valoarea despăgubirilor propuse de pârâtă nu a fost calculată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 33/1994, întrucât nu a fost avută în vedere valoarea reală a imobilele supuse exproprierii conform H.G. nr. 953 din 28 septembrie 2011, proprietatea SC C. SRL și asupra cărora reclamanta deține un drept real de ipotecă, respectiv imobilul situat în jud. Ilfov, oraș Voluntari, cu nr. cadastral x/1/3/1 în suprafață de 349,0 mp, imobilul situat în jud. Ilfov, oraș Voluntari, cu nr. cadastral x/1/1/2 în suprafață de 333,0 mp, imobilul situat în jud. Ilfov, oraș Voluntari, cu nr. cadastral x/1/2 în suprafață de 3.261,00 m.p., la ANSPDCP sub nr. 10660, terenuri ce fac parte din suprafața totală de 20.000,18 m.p. situată în jud. Ilfov, oraș Voluntari, tarla 26, parcela 445/27/2, înscris în CF nr. 4605 a Orașului Voluntari, cu nr. cadastral x/1; 2) să se stabilească valoarea despăgubirilor cuvenite pentru exproprierea imobilelor susmenționate avându-se în vedere dispozițiile art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994; 3) să fie obligată pârâta la plata despăgubirilor către reclamantă, în calitate de creditor ipotecar, titular al unui drept real asupra imobilelor supuse exproprierii, în limita creanței pe care o deține împotriva proprietarului imobilelor SC C. SRL

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 255/2010, art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

În ședința publică din data de 30.01.2014, Ministerul Public prin reprezentant a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Prin cererea precizatoare depusă la dosar la termenul din data de 26.06.2014, reclamanta a arătat că înțelege să conteste valoarea sumelor propuse ca despăgubire pentru imobilele indicate în cererea de chemare în judecată și în cererea precizatoare, prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 8 din 03 decembrie 2012, Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 9 din 03 decembrie 2012 și prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 60 din 03 decembrie 2012.

Prin sentința civilă nr. 868 din 25 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B. Co. Ltd.; s-a admis cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanta B. Co. Ltd., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și SC C. SRL; s-a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate pentru imobilul teren expropriat, proprietatea pârâtei SC C. SRL, situat în Voluntari, jud. Ilfov, cu nr. cadastral x/1/3/1, în suprafață de 349 m.p., la suma de 54.193 lei; s-a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate pentru imobilul teren expropriat, proprietatea pârâtei SC C. SRL, situat în Voluntari, jud. Ilfov, cu nr. cadastral x/1/1/2, în suprafață de 333 m.p., la suma de 51.712 lei; a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate pentru imobilul teren expropriat, proprietatea pârâtei SC C. SRL, situat în Voluntari, jud. Ilfov, cu nr. cadastral x/1/2, în suprafață de 3.261 m.p., la suma de 506.393 lei; a obligat pârâții Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, prin C.N.A.D.N.R., și C.N.A.D.N.R. să achite reclamantei, în calitate de creditor ipotecar, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, sumele de bani sus-arătate stabilite cu titlu de despăgubiri pentru expropriere; s-a dispus obligarea reclamantei să achite către Biroul local expertize judiciare al Tribunalului București suma de 1.000 lei reprezentând majorare onorarii experți; a fost obligată pârâta C.N.A.D.N.R. să achite către Biroul local expertize judiciare al Tribunalului București suma de 500 lei reprezentând majorare onorariu expert; s-a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, fiind obligați pârâții Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, prin C.N.A.D.N.R., și C.N.A.D.N.R. să plătească reclamantei suma de 1.846,01 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele considerente:

Relativ la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de Ministerul Public, tribunalul a reținut în primul rând conținutul prevederilor art. 19 din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora „plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate se face în baza cererilor adresate de către titularii drepturilor reale, precum și de către orice persoană care justifică un interes legitim.”

Din analiza acestui text de lege, tribunalul a concluziat că legiuitorul a conferit dreptul la despăgubiri pentru expropriere oricărui titular al unui drept real, textul de lege nefăcând alte distincții suplimentare cu privire la diferitele drepturi reale, principale, desmembrăminte, accesorii.

Dreptul de ipotecă, de care se bucură reclamanta din cauza de față, este un drept real accesoriu.

Prin urmare, plecând de la textul de lege anterior indicat rezultă că și creditorul ipotecar, titular al unui drept real, este persoană îndreptățită la despăgubirile cuvenite pentru exproprierea operată în baza Legii nr. 255/2010. Continuând raționamentul juridic în plan procesual, este cert că această calitate a creditorului ipotecar din planul dreptului material îi conferă acestuia, pe plan procesual calitate procesuală activă pe tărâmul Legii nr. 255/2010 pentru contestarea cuantumului despăgubirilor propuse de expropriator. Tribunalul a reținut că recunoașterea dreptului de a primi despăgubiri, doar în planul dreptului material, lipsită de dreptul aferent de a se adresa instanței (planul procesual) cu privire la cuantumul despăgubirilor, ar reprezenta de fapt suprimarea dreptului procesual, ca mijloc prin care se aplică și valorifică norma de drept substanțial.

De altfel, dreptul substanțial la plata despăgubirilor cunoaște transpunerea în dreptul procesual în baza art. 18 din Legea nr. 255/2010 și a art. 15 alin. (18) din Normele metodologice de punere în aplicare a legii.

Concluzia ce se desprinde din analiza coroborată a art. 18 și 19 din Legea nr. 255/2010 cu prevederile art. 15 alin. (18) din Normele metodologice de aplicare a legii este aceea că titularul dreptului real este persoană îndreptățită să conteste cuantumul despăgubirilor propuse de expropriator și de a pretinde obligarea expropriatorului la plata despăgubirilor determinate potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 în favoarea sa.

Cât privește susținerile reclamantei cu privire la distincția dintre acțiunea oblică conferită de dreptul comun creditorului ipotecar și acțiunea întemeiată pe legea specială pusă la dispoziție titularilor de drepturi reale pentru contestarea cuantumului despăgubirilor propuse de expropriator, tribunalul a reținut că prezenta acțiune este în mod cert guvernată de Legea specială nr. 255/2010 coroborată cu Legea nr. 33/1994, nefiind în prezența unei acțiuni oblice întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, respectiv art. 974 C. civ.

Într-o acțiune oblică clasică, chiar art. 974 C. civ. conferă calitate procesuală activă creditorului, astfel că pe acest raționament invocarea excepției nu are sens juridic. Prin urmare, tribunalul a conchis că prezenta acțiune civilă este guvernată de Legile speciale nr. 255/2010 și nr. 33/1994 din materia exproprierii, iar reclamanta are calitate procesuală activă.

Nici naționalitatea persoanei juridice, reclamanta fiind o persoană juridică, nu are relevanță în cauză, căci în discuție nu este dreptul de proprietate al persoanei juridice străine asupra unui teren, ci dreptul la despăgubiri bănești pe tărâmul Legii speciale nr. 255/2010 fundamentat pe un drept real accesoriu, dreptul de ipotecă al reclamantei asupra terenurilor proprietatea debitoarei sale, pârâta SC C. SRL.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, potrivit actelor de la dosar, extras de carte funciară nr. 4605 Voluntari Ilfov, pârâta SC C. SRL este proprietara unui teren de 20.000 mp, din care suprafața de teren de 3.943 mp a fost vizată de procedura de expropriere în litigiul de față. Totodată, reclamanta are înscris în cartea funciară a imobilului teren, dreptul de ipotecă asupra terenului proprietatea pârâtei SC C. SRL din data de 07.09.2011. Dreptul de ipotecă al cedentului, reclamanta fiind un cesionar, a fost înscris în cartea funciară la data de 13.11.2007.

Suprafața de teren de 3.943 mp din proprietatea pârâtei SC C. SRL a fost expropriată pentru efectuarea unor lucrări de infrastructură rutieră - H.G. nr. 953/2011 și decizia de expropriere nr. 1652 din 28 noiembrie 2011, motiv pentru care au fost emise: hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 8 din 03 decembrie 2012 - pentru suprafața de 349 mp, nr. 9 din 03 decembrie 2012 - pentru suprafața de 333 mp și nr. 60 din 03 decembrie 2012 - pentru suprafața de 3.261 mp.

Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 8 din 03 decembrie 2012, C.N.A.D.N.R., prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 a dispus acordarea prin consemnare a despăgubirii în sumă de 6.068,41 lei pentru terenul în suprafață de 349 mp cu nr. cadastral x/1/3/1, proprietatea pârâtei SC C. SRL.

Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 9 din 03 decembrie 2012, C.N.A.D.N.R., prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 a dispus acordarea prin consemnare a despăgubirii în sumă de 5.790,2 lei pentru terenul în suprafață de 333 mp cu nr. cadastral x/1/1/2, proprietatea pârâtei SC C. SRL.

Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 60 din 03 decembrie 2012, C.N.A.D.N.R., prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 a dispus acordarea prin consemnare a despăgubirii în sumă de 56.702,27 lei pentru terenul în suprafață de 3.261 mp cu nr. cadastral x/1/2, proprietatea pârâtei SC C. SRL.

Hotărârile sus-indicate au fost emise fără ca proprietarul să-și fi exprimat punctul de vedere cu privire la cuantumul despăgubirilor propuse. Aceleași hotărâri au fost contestate în prezenta procedură judiciară de către reclamantă, creditor ipotecar al pârâtei SC C. SRL, nemulțumită fiind de cuantumul despăgubirilor stabilit de expropriator.

Potrivit art. 22 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2010, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente, iar acțiunea formulată se soluționează potrivit dispozițiilor art. 1-27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Așadar, tribunalul a verificat și stabilit valoarea despăgubirilor pentru imobilul teren supus exproprierii, fost proprietatea pârâtei SC C. SRL, potrivit dispozițiilor art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994, iar analiza instanței a avut la bază expertiza tehnică de evaluare efectuată în cauză prin raportul și suplimentul la raport depuse la dosarul cauzei de comisia de experți.

Totodată, tribunalul a ținut seama în dezlegarea prezentei cauze și de Decizia Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015, publicată în M. Of. nr. 152/03.03.2015, decizie potrivit căreia prevederile art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 sunt neconstituționale.

Tribunalul a reținut, în omologarea suplimentului la expertiza inițială, că art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că la calcularea despăgubirii experții vot ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau altor persoane îndreptățite, luând în considerare dovezile prezentate de aceștia. Raportul de expertiză efectuat în cauză dar și suplimentul la raportul de expertiză, au avut în vedere astfel de contracte de vânzare cumpărare pentru imobile similare, contracte depuse la dosarul cauzei, ca reprezentând materialul avut în vedere de comisia de experți la întocmirea lucrării. Prin urmare, din această perspectivă, criticile pârâtului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. împotriva acestei expertize sunt nefondate, ca de altfel și cele privind anumite relații presupus existente între părțile unor contracte de vânzare cumpărare depuse la dosarul cauzei ca material comparativ pentru comisia de experți.

Așadar, față de concluziile finale ale suplimentului la raportul de expertiză evaluatorie și având în vedere că au fost respectate prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 coroborate cu Decizia Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015, ținând seama de prevederile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora despăgubirea nu va putea fi mai mică decât cea stabilită de expropriator și nici mai mare decât cea stabilită prin expertiză, tribunalul a reținut că pretenția reclamantei vizând contestarea celor trei Hotărâri de stabilire a despăgubirilor este întemeiată.

Astfel, prin expertiza evaluatorie s-au stabilit pentru toate cele trei terenuri expropriate, în suprafață de 349 mp - valoarea de 54.193 lei, 333 mp - valoarea de 51.712 lei și respectiv 3.261 mp - valoarea de 506.393 lei, valori cu mult mai mari decât cele stabilite de expropriator, prin expertiza efectuată în faza administrativă. Or, în atare situație tribunalul, respectând prevederile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, a apreciat contestarea cuantumului despăgubirilor cuprinse în cele trei hotărâri de stabilire a despăgubirilor ca fiind fondată.

În privința prejudiciului care s-ar putea produce prin exproprierea imobilului teren în suprafață totală de 3.943 mp, tribunalul a reținut dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirii experții, precum și instanța, vor ține seama și de daunele aduse proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Față de aceste prevederi legale, tribunalul a arătat că dezlegările de mai sus raportat la pretenția reclamantei de contestare a celor trei hotărâri au avut în vedere exclusiv noțiunea de „valoarea reală” a terenurilor expropriate, fără luarea în considerare și a prejudiciului cauzat proprietarului expropriat. Din această perspectivă juridică, tribunalul a observat că în expertiza din faza administrativă această componentă a despăgubirii nu a fost avută în vedere, nefiind elemente în acest sens în cuprinsul expertizei, iar în expertiza din acest litigiu experții nu au identificat existența vreunui prejudiciu, ca și componentă a despăgubirii. A arătat comisia de experți că, în opinia lor, nu poate fi estimată o sporire sau o scădere a valorii de piață ca urmare a lucrărilor ce s-au realizat de către pârâtul expropriator, deoarece și înainte și după expropriere terenul era și este fără acces la drumurile publice și utilități. Totodată, comisia de experți a reținut că, pentru cuantificarea daunelor, nu a fost prezentat un proiect cu avize obținute pentru o investiție eventuală, iar deprecierea valorii de piață a terenului rămas neexpropriat se datorează crizei de pe piața imobiliară.

Prin urmare, în lipsa unor alte probatorii și reținând concluzia comisiei de experți, tribunalul a apreciat că în cuantumul despăgubirii ce se va acorda reclamantei nu urmează a fi inclusă și cuantificarea prejudiciului cauzat ca urmare a exproprierii.

Respectând dispozițiile legale sus evocate, tribunalul a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate pentru imobilul teren expropriat situat în Voluntari, jud. Ilfov, cu nr. cadastral x/1/3/1, în suprafață de 349 m.p., la suma de 54.193 lei; cuantumul despăgubirilor datorate pentru imobilul teren expropriat situat în Voluntari, jud. Ilfov, cu nr. cadastral x/1/1/2, în suprafață de 333 m.p., la suma de 51.712 lei; cuantumul despăgubirilor datorate pentru imobilul teren expropriat situat în Voluntari, jud. Ilfov, cu nr. cadastral x/1/2, în suprafață de 3.261 m.p., la suma de 506.393 lei.

În acord cu prevederile art. 30 alin. (1) din legea nr. 33/1994, tribunalul a obligat pârâții Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, prin C.N.A.D.N.R., și C.N.A.D.N.R. să achite reclamantei, în calitate de creditor ipotecar, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, sumele stabilite cu titlu de despăgubiri pentru expropriere. Tribunalul a reținut că valoarea creanței deținută de reclamanta creditor ipotecar față de pârâta debitoare SC C. SRL (peste 4.764.980,10 euro, potrivit actelor de la dosar și actelor din dosarul de executare silită) este mai mare decât cuantumul total al despăgubirilor stabilite și acordate de tribunal în prezenta cauză.

Având în vedere că în ședința publică din data de 25.06.2015 tribunalul a încuviințat cererea comisiei de experți de majorare a cuantumului onorariilor acestora, iar până la finalizarea dezbaterilor la dosar nu s-a depus de către părți dovada achitării acestor onorarii, obligația părților în acest sens a fost cuprinsă în dispozitivul sentinței. Astfel, a fost obligată reclamanta să achite către Biroul local expertize judiciare al Tribunalului București suma de 1.000 lei, reprezentând majorare onorarii experți, iar pârâta C.N.A.D.N.R. a fost obligată să achite către Biroul local expertize judiciare al Tribunalului București suma de 500 lei, reprezentând majorare onorariu expert.

Cu privire la cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, tribunalul a apreciat că aceasta este fondată, în parte, deoarece, conform prev. art. 274 C. proc. civ., pârâții Statul Român și C.N.A.D.N.R. „au căzut în pretenții”, având culpă procesuală în provocarea acestui demers judiciar care a presupus cheltuieli pentru reclamantă. Observând nota de cheltuieli de la dosar însoțită de documentele justificative ale cheltuielilor de judecată, tribunalul a obligat cei doi pârâți să plătească reclamantei suma de 1.846,01 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii expert. Cererea a fost admisă doar în parte, căci solicitarea reclamantei în sensul ca pârâții să fie obligați și la plata sumei rezultate din majorarea onorariilor de expert (1.000 lei în ceea ce o privește) nu a fost primită de tribunal, având în vedere că la momentul pronunțării sentinței, reclamanta nu a probat suportarea efectivă a acestei cheltuieli.

Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Prin decizia nr. 946/A din 12.12.2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul declarat de pârât.

La termenul de judecată din 12.12.2016, Curtea a constatat transmiterea calității procesuale active a reclamantei B. Co. Ltd. către C. Ltd., conform Decretului depus la dosar și publicat în Monitorul Oficial nr. 4645/2013 adoptat de Banca Centrală a Cyprului, în raport de care a operat o transmisiune ope legis, potrivit parag. 5 alin. (1) din Decret, care prevede că s-au transferat către C. Ltd. activele, titlurile de proprietate, drepturile B. Co. Ltd.

În motivarea soluției sale, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

În aplicarea prevederilor art. 22 din Legea nr. 255/2010, pentru a da eficiență și a răspunde criteriilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în raport de Decizia Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015, prima instanță a dispus efectuarea raport de expertiză tehnică de identificare a terenurilor și a unui supliment al expertizei tehnice de identificare a terenurilor expropriate și pentru stabilire a prețului cu care se vindeau, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data transferului dreptului de proprietate, 28.11.2011, care să se bazeze pe prețurile consemnate în contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar.

Din conținutul suplimentului la raportul de expertiză efectuat și depus la data de 26.09.2015 la dosarul de apel, a rezultat că valoarea de piață la momentul transferului dreptului de proprietate (28.11.2011) a celor trei suprafețe de teren expropriate, au fost calculată prin aplicarea metodei comparației directe, având la bază pentru patru comparabile/tranzacții cu terenuri libere, similare, situate în zone similare cu cele evaluate (contractele de vânzare-cumpărare nr. 2060 din 21 iulie 2011, nr. 1530 din 21 noiembrie 2011, nr. 1558 din 30 noiembrie 2011 și nr. 1327 din 14 septembrie 2011), fiind, pentru terenul în suprafață de 349 mp - o valoare de 54.193 lei, pentru terenul în suprafață de 333 mp o valoare de 51.712 lei și pentru terenul în suprafață de 3.261 mp - o valoare de 506.393 lei, valori cu mult mai mari decât cele stabilite de expropriator, prin expertiza efectuată în faza administrativă.

Raportul de expertiză efectuat în cauză, dar și suplimentul la raportul de expertiză, au avut în vedere, patru comparabile, contracte depuse la dosarul cauzei, respectiv contractul nr. 2060 din 21.07.2011, contractul nr. 1530 din 21.11.2011, contractul nr. 1558 din 30.11.2011, contract încheiat între D. SRL (în calitate de vânzător) și E. (în calitate de cumpărător) pentru terenul intravilan în suprafață de 2.628 mp, situat în Voluntari, T25/2, P447/27, precum și contractul nr. 1327 din 14.09.2011 (menționat de experți eronat drept contractul nr. 1530 din 21 noiembrie 2011), contract încheiat între D. SRL (în calitate de vânzător) și E. (în calitate de cumpărător) pentru terenul intravilan în suprafață de 1.141,5 mp situat în Voluntari, T25/2, P447/27.

Pentru determinarea prețului, prin suplimentul raportului de expertiză au fost aplicați indicii de corecție pentru individualizarea prețului, aplicându-se în privința comparabilelor nr. 3, reprezentată de contractul nr. 1558 din 30 noiembrie 2011, contract încheiat între D. SRL, în calitate de vânzător și E., în calitate de cumpărător pentru terenul intravilan în suprafață de 2.628 mp, situat în Voluntari, T25/2, P447/27 și comparabilei nr. 4, reprezentată de contractul nr. 1327 din 14 septembrie 2011 (menționat de experți eronat drept contractul nr. 1530 din 21 noiembrie 2011), contract încheiat între D. SRL, în calitate de vânzător și E., în calitate de cumpărător, pentru terenul intravilan în suprafață de 1.141,5 mp situat în Voluntari, T25/2, P447/27, respectiv un indice de corecție de 30% pentru condiții „vânzare între persoane presupus afiliate”.

Obiecțiunile formulate de către apelantul pârât la suplimentul raportului de expertiză evaluatorie imobiliară formulate la data de 19.06.2015 au fost respinse temeinic prin încheierea de dezbateri din 25.06.2015 de către instanța de fond, contrar susținerilor nefondate ale apelantului.

În acest sens, instanța de apel a constatat că se poate cu temei prezuma că tranzacțiile reprezentate de contractul nr. 1558 din 30 noiembrie 2011 și contractul nr. 1327 din 14 septembrie 2011 au avut loc între „persoane presupus afiliate” deoarece au avut loc între aceleași vânzător, respectiv D. SRL și același cumpărător, respectiv E., și la un interval de timp foarte scurt, respectiv la un interval de două luni.

Mai mult, în chiar cuprinsul ambelor contracte se menționează expres, respectiv în primul contract că prețul real al vânzării este de 193.647 lei, inferior celui prevăzut în normele de stabilire a prețului imobilelor pentru taxare și că, exclusiv în vederea taxării, imobilul vândut s-a evaluat la suma de 411.545 lei în conformitate cu expertiza Camerei Notarilor din data de 01.01.2011, iar pentru cel de-al doilea contract, că prețul real al vânzării este de 86.696 lei, inferior celui prevăzut în normele de stabilire a prețului imobilelor pentru taxare, și că exclusiv în vederea taxării, imobilul vândut s-a evaluat la suma de 176.060 lei în conformitate cu expertiza Camerei Notarilor din data de 01.01.2011.

Prin urmare, tranzacțiile reprezentate de comparabilele 3 și 4 sunt rezultatul nu doar a prețului pieței stabilit prin mecanismul cererii raportate la ofertă, ci are în vedere existența unor relații „de afiliere” între părțile contractante, afiliere care rezultă fără dubiu din condițiile menționate mai sus în care au fost încheiate contractele, și nu este cea prevăzută de dispozițiile C. fisc., deoarece prevederile legislației fiscale nu sunt aplicabile în speță.

Dat fiind faptul că indicele de corecție aplicat se justifică pe deplin în raport de circumstanțele clare ale încheierii celor două contracte menționate mai sus, și nu are nicio legătură cu impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru șomaj și fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, prevăzute de legislația fiscală, susținerile apelantei referitoare la pretinse „artificii” folosite de experți pentru dublarea artificială a valorii reale a imobilelor expropriate sunt tendențioase și nefondate.

Prin urmare, s-a constatat că, contrar susținerilor nefondate ale apelantului, nu au nicio relevanță asociații societății vînzătoare, D. SRL și calitatea cumpărătorului, E. în societatea vînzătoare.

În temeiul art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Curtea a obligat apelantul pârât către intimata reclamantă la 3.000 lei cheltuieli de judecată reduse în raport de volumul de muncă desfășurat de apărătorul intimatei prin cererile formulate, și de dificultatea și complexitatea cauzei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a formulat următoarele critici:

Recurentul critică modul de stabilire a valorii de circulație a imobilelor expropriate, susținând încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Astfel, se susține că experții au identificat patru comparabile, pentru comparabilele nr. 3 și 4 aplicându-se corecții de 30%, cu motivarea că aceste două comparabile reprezintă contracte de vânzare încheiate între persoane presupus afiliate.

Susținerea experților nu a fost însoțită de nicio justificare și nici de vreo altă informație care să vină în sprijinul acestei concluzii, referitoare la o presupusă afiliere între persoane.

În urma aplicării corecției, comparabilele nr. 3 și nr. 4 au fost practic eliminate din analiză, deoarece la finalul calculelor, experții au selectat comparabila cu cea mai mica corecție totala bruta. în mod evident, aplicarea corecției de 30% a generat o corecție totală brută foarte mare pentru comparabilele nr. 3 și nr. 4 și, astfel, acestea au devenit irelevante față de comparabilele nr. 1 și nr. 2.

Susține recurentul că valoarea despăgubirilor ar fi trebuit să fie de aproximativ 17 euro/mp, în loc de 35,60 euro/mp, adică o valoare de două ori mai mică decât cea stabilită.

Aceste neregularități au fost invocate prin motivele de apel, însă instanța a refuzat să pună în vedere experților să întocmească o variantă de calcul prin eliminarea corecției de 30%, prezumând fără temei că aceste contracte (comparabilele 3 și 4) sunt încheiate intre persoane afiliate, deși aceeași instanță a apreciat ca în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile C. fisc. care definesc noțiunea de persoane afiliate.

Recurentul susține că instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea dispozițiilor art. 7 pct. 21 lit. b) din Legea nr. 571/2003 - vechiul C. fisc. (respectiv din art. 7 pct. 26 din Legea nr. 227/2015- noul C. fisc.), acestea fiind singurele dispoziții legale care definesc noțiunea de „persoane afiliate”.

Referirile la C. fisc. au fost făcute doar din perspectiva faptului că noțiunea de „persoane afiliate” nu este definită într-un alt act normativ din România, motiv pentru care instanța de apel trebuia să aplice C. fisc. pentru verificarea condițiilor afilierii, chiar daca litigiul este unul de competența instanțelor civile.

Din analiza art. 7 pct. 21 lit. b) din Legea nr. 571/2003 - vechiul C. fisc. (respectiv din art. 7 pct. 26 din Legea nr. 227/2015 - noul C. fisc.), rezultă că o persoană fizică (E. în cazul celor două contracte) este afiliată cu o persoană juridică (D. SRL) dacă persoana fizică deține, în mod direct sau indirect, inclusiv deținerile persoanelor afiliate, minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot deținute la persoana juridică ori dacă ar controla în mod efectiv persoana juridică.

Or, în cazul comparabilelor nr. 3 și nr. 4, nu există nicio dovadă că ar exista corespondent cu vreuna dintre ipotezele prevăzute de lege. Mai exact, nu s-a dovedit în niciun fel ca ar exista o afiliere între cumpărătorul E. și vânzătorul D. SRL.

Prin urmare, având în vedere definiția și condițiile ce trebuie îndeplinite referitoare la existenta relației de afiliere, între D. SRL și E. nu există afiliere și nu s-a dovedit că ar fi existat vreo relație de afiliere la momentul încheierii contractelor.

Astfel, aplicarea corecției neîntemeiate de 30% față de cele două comparabile, a denaturat rezultatul expertizei, deoarece prin acest artificiu a fost majorată semnificativ corecția totală brută, motiv care a condus la eliminarea celor două comparabile, rezultând o valoare dublă față de cea care ar fi fost corectă și care ar fi reflectat prețul obișnuit pentru imobile de același fel cu cele expropriate, asa cum prevede art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Considerentele instanței de apel în sesnsul că se poate prezuma că cele două contracte au fost încheiate între persoane afiliate, din pricina faptului că au fost incheiate la un intereval de două luni, intre aceleași persoane și la un preț inferior valorii din grila notarilor publici sunt considerente străine de definiția noțiunii de persoane afiliate.

Din conținutul C. fisc. nu rezultă că elementele avute in vedere de instanța de apel sunt elemente care conturează noțiunea de „persoane afiliate”.

În situația în care instanța de recurs va înlătura aceste critici, recurentul solicită a fi avută în vedere încălcarea dispozițiilor art. 1292 C. civ. referitoare la proba simulatiei.

În acest sens, susține că validarea hotărârii pronunțate de instanța de fond pe un raționament specific simulatiei, în lipsa unei hotărâri care să constate existența simulației, încalcă în mod evident dispozițiile art. 1292 C. civ., din care rezultă că simulația trebuie dovedită.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 19 mai 2017, intimata-reclamantă C. a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor recurentului în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Examinând recursul cu care a fost legal învestită, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă C., este neîntemeiată, pentru considerentele ce succed.

Pentru a opera nulitatea recursului în condițiile art. 306 C. proc. civ., este necesar ca recursul să nu cuprindă critici propriu-zise la adresa deciziei sau să cuprindă o succesiune de fapte și afirmații ce nu ar putea fi încadrate în cazurile de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În speță, recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Din aspectele evocate în cererea de recurs, Înalta Curte constată că, într-adevăr, recurentul are critici care vizează modul de interpretare a probelor și situația de fapt, însă acesta invocă și greșita aplicare de către instanța de apel a criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, neluarea în considerare a dispozițiilor din C. fisc., precum și nesocotirea dispozițiilor art. 1292 C. civ., susțineri care pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Ca atare, excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ., invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, apare ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

În ce privește recursul exercitat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestuia, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat ca temei al cererii de recurs, se poate cere modificarea unei hotărâri când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Pentru a fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi produs o încălcare expresă și reală a legii, anume ca soluția pronunțată să fie în contradicție cu legea și înlăturarea unei astfel de contradicții să nu fie cu putință, în raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de judecătorii fondului.

În analiza acestui motiv, instanța de recurs nu poate verifica modul în care instanțele de fond au analizat și apreciat probatoriile administrate, cu consecința statuării cu privire la săvârșirea de către acestea a unei greșeli de fapt, întrucât o astfel de verificare era permisă numai în cadrul motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care însă au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

Cu privire la criticile vizând cuantumul despăgubirilor, Înalta Curte reține următoarele:

Stabilirea valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile în accepțiunea legii generale în materie, dar și a normelor constituționale (art. 44 din Constituție).

Reținându-se caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”.

Legea prevede care sunt criteriile în raport cu care instanțele au a stabili cuantumul despăgubirii în caz de expropriere.

Anume, dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de Prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială” definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

În consecință, cât timp legiuitorul a reglementat criterii de evaluare a despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor expropriate, iar curtea de apel a aplicat și respectat aceste criterii, stabilind o despăgubire proporțională, ca urmare a măsurii exproprierii suportată de reclamantă, hotărârea astfel pronunțată satisface, în opinia instanței de recurs, exigențele art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale legislației interne și nu poate reprezenta o încălcare a normelor naționale sau convenționale.

Este de observat că jurisprudența contenciosului european a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Cu alte cuvinte ea trebuie să fie, în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim și nedisproporționată față de acesta (CEDO, Hotărârea din 21 februarie 1986, cazul James și alții vs. Regatul Unit).

Rezultă astfel cu evidență că nicio expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri care să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea reală a bunului expropriat.

În acest sens, contrar celor susținute de recurent, instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză efectuat cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experții ținând seama de prețul cu care s-au vândut, în mod obișnuit, terenurile de același fel, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială la data exproprierii, în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015.

În analiza criticii de nelegalitate privind încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor legale menționate, doar omisiunea instanțelor de fond de a analiza și respecta criteriile legale de stabilire a despăgubirii poate pune în discuție o problemă de încălcare a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Calitatea probatoriilor administrate de părți în susținerea criteriilor legale de evaluare a despăgubirii și, respectiv, aprecierea dată de judecători valorii probatoriilor administrate în acest scop pun în discuție o problemă de temeinicie a hotărârii care, pentru considerentele de drept mai sus arătate, scapă controlului instanței de recurs.

Astfel, criticile privind modalitatea de efectuare a expertizei tehnice, înscrisurile care au fundamentat concluziile experților, admiterea sau respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză reprezintă chestiuni de apreciere și interpretare a probatoriilor administrate, ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, întrucât sunt aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, care exced cadrului verificărilor pe care le presupune soluționarea recursului, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Analizând susținerea recurentului privind aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor C. fisc., se reține că această este nefondată, întrucât, astfel cum a reținut instanța de apel, acestea reglementează raporturile juridice dintre stat și contribuabili, în speță instanța fiind învestită cu o cerere pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite în urma exproprierii, conform dispozițiilor art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994.

Faptul că în suplimentul la raportul de expertiză, comisia de experți a indicat că a aplicat coeficientul de 30% pentru rațiuni ce țin de „afilierea dintre părți” a fost clarificat de către instanțe. Astfel, s-a reținut că noțiunea de „afiliere” nu se suprapune cu cea regăsită în C. fisc., ci este folosită lato sensul, în limbaj comun, referindu-se la circumstanțele specifice încheierii celor două contracte de vânzare-cumpărare, respectiv acelea că cele două contracte de vânzare-cumpărare, introduse în suplimentul la raportul de expertiză au fost încheiate între aceleași părți. D. SRL (vânzător) și E. (cumpărător), la un interval de 2 luni, existând prezumția că bunul nu a fost expus într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurentială. iar prețul vânzării menționat nu este prețul real de piață al imobilului.

Este nefondat și motivul de recurs prin care recurentul susține, relativ la temeinicia aplicării coeficientului de depreciere de 30% în cazul celor două comparabile, că instanța de apel era obligată să verifice dacă sunt întrunite cerințele art. 1292 C. civ. privind simulația.

În fața instanțelor de fond nu s-a invocat și nici nu s-a reținut caracterul simulat al contractelor de vânzare-cumpărare comparabilele nr. 3 și 4.

Ca atare, instanța nu a fost învestită cu o acțiune în simulație, astfel că, în limitele învestirii, s-a reținut doar faptul că, date fiind împrejurările în care aceste două contracte au fost încheiate, precum și faptul că prețul de vânzare este sub valoarea pieței, pentru a fi avut în vedere ca și comparabilă trebuia ajustat.

Instanța de apel a concluzionat că prețul de vânzare din cele două contracte, nu reflectă „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială”, astfel cum prevăd dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Pentru aceste argumente, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, ca neîntemeiată.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA împotriva deciziei nr. 946/A din 12 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2017.