ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1453/2017

Decizia

nr. 1453/2017

Asupra cauzei constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 4 mai 2012, SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Oradea, prin Primar, obligarea pârâtului la plata sumei de 21.000 euro reprezentând contravaloare teren în suprafață de 175 mp, cu număr cadastral 158051, situat în Oradea, jud. Bihor, la plata sumei de 6.600 euro reprezentând lipsă folosință teren în perioada 1.06.2009-1.04.2012, precum și la plata unei sume reprezentând lipsă folosință teren, în cuantum de 200 euro/lună, de la data de 1.04.2012 până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 44 din Constituție, art. 481, 801 C. civ. și Legea nr. 33/1994.

Prin încheierea din 13 decembrie 2012, Tribunalul Bihor a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

Prin sentința nr. 346/COM din 01.07.2013, Tribunalul Bihor a respins cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Municipiul Oradea - prin Primar și Ministerului Transporturilor și Infrastructurii - reprezentantă prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit Extrasului de carte funciară nr. 152626 a Municipiului Oradea, coală funciară provenită din conversia pe hârtie a C.F. nr. 86119, reclamanta SC A. SRL Oradea are calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 3.800 mp. cu nr. cadastral 12987, neafectat de detalii de sistematizare, dobândit prin convenție cu titlul de cumpărare, în cotă de 1/1.

S-a reținut că reclamanta a atașat la dosarul cauzei contractul de vânzare-cumpărare, în copie simplă, necertificată, contractul fiind sub semnătură privată și neîncheiat în formă autentică, aspect ce, însă, nu a fost contestat în cauză.

Instanța a mai reținut că suprafața de teren de 175 mp, asupra căreia reclamanta pretinde acordarea despăgubirilor, este înregistrată cu număr cadastral 158051, iar prin Certificatul de urbanism nr. 2626 din 28 iunie 2008 emis de Primăria Municipiului Oradea, a fost autorizată reclamanta să execute lucrări de construcții pentru imobilul situat pe nr. cadastral 12987, la care de altfel și reclamanta face referire în motivarea cererii introductive, fără însă a evidenția legătura dintre terenul în litigiu și terenul cu numerele cadastrale care figurează în cartea funciară și în certificatul de urbanism.

Sub aspectul condițiilor de admisibilitate a cererii de despăgubire ca urmare a exproprierii pentru cauză de utilitate publică, instanța a reținut, în fapt, că procedura exproprierii având ca obiect terenul în cauză a fost declanșată de către Statul român, reprezentat prin Ministerul Transportului și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în calitate de expropriator, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 348 din 18.04.2012 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică „Drum de centură în municipiul Oradea, etapa a II-a”, jud. Bihor, calitatea de expropriator a Statului Român fiind menționată la art. 2 alin. (1) din actul normative anterior evocat.

S-a reținut că reclamanta nu a produs probe judiciare certe din care să rezulte că i s-ar fi refuzat acordarea despăgubirilor pretins cuvenite, în condițiile în care, potrivit art. 3 și 4 din H.G. nr. 348/2012, „Sumele individuale estimate de către expropriator, aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică prevăzute la art. 1, situate pe raza municipiului Oradea din jud. Bihor, sunt în cuantum total de 2.698 mii lei și sunt alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita prevederilor anuale aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011, la capitolul 84.01 „Transporturi”, titlul „Alte transferuri”, poziția „Investiții ale agenților economici cu capital de stat.”, iar (…) „Sumele individuale prevăzute la art. 3 se virează de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acestora, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA pentru lucrarea prevăzută la art. 1, în vederea efectuării despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii.”

Procedura exproprierii cuprinde două mari etape: etapa administrativă și etapa judiciară. Etapa administrativă cuprinde: declararea utilității publice și măsurile premergătoare exproprierii, iar etapa judiciară cuprinde aspecte de procedură, exproprierea propriu-zisă și stabilirea despăgubirilor.

În cadrul etapei judiciare, care interesează prezenta cauză, potrivit prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, republicată, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, titularul cererii prin care instanța competentă este investită cu solicitarea de acordare a despăgubirilor rezultate din exproprierea pentru cauză de utilitate publică este expropriatorul, iar în cauză reclamanta are calitate de expropriat și, prin urmare, nu deține calitatea procesuală activă pentru promovarea cererii de chemare în judecată.

Dar, după cum s-a menționat în considerentele ce preced, nici pe fond reclamanta nu a dovedit că îndeplinește condițiile de admisibilitate a cererii formulate în prezenta cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC A. SRL, învederând faptul că parcela de 175 mp a fost dezlipită prin dezmembrare din nr. cadastral 12987 în suprafață totală de 3.800 mp, pentru a fi utilizată pentru supralărgirea șoselei de centură a municipiului Oradea. Ulterior acestei dezmembrări, s-a constituit nr. cadastral 158080 în suprafață totală de 3625 mp care nu face obiectul prezentului litigiu, acest imobil fiind în proprietatea SC A. SRL.

Susține că lucrările la lărgirea străzii pe terenul în suprafață de 175 mp au început fără ca cedarea dreptului de proprietate să poarte consimțământul apelantei, astfel că o justă despăgubire se poate realiza doar prin primirea prețului de piață a suprafeței de teren mai sus arătată, precum și a folosului nerealizat ca urmare a lipsirii de folosință.

Arată că suma de 7.000 lei, menționată de către instanța de fond, nu a fost achitată de către niciuna dintre intimate, astfel că transferul dreptului de proprietate nu a operat, sens în care invocă dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Municipiul Oradea, prin Primar, consideră că valoarea solicitată de apelanta reclamanta de 120 euro/mp teren suprafață expropriată, este supraevaluată, apelanta nefăcând, de altfel, nici dovada existentei prejudiciului produs de exproprierea parțială.

Arată că în prezenta speță sunt aplicabile prevederile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, sesizarea Tribunalului Bihor realizându-se de către reclamantă în calitate de expropriat, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 33/1994.

De asemenea, prin întâmpinarea formulată, intimata C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj, a susținut că apelanta nu a dovedit existenta unei identități între imobilul teren ce face obiectul prezentului dosar și imobilul teren care apare înscris în cartea funciară și în certificatul de urbanism.

Arată că reclamanta nu a făcut nici dovada existentei unei cereri prin care să solicite eliberarea despăgubirilor, astfel încât, sub acest aspect, hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, motiv pentru care solicită respingerea apelului.

Prin cererea de micșorare a câtimii obiectului, înregistrată de către apelantă, la data de 26 octombrie 2015, aceasta a arătat că înțelege să renunțe la însuși dreptul pretins față de intimata pârâtă Municipiul Oradea, prin Primar, și la capătul doi al cererii introductive față de intimatul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, solicită diminuarea câtimii obiectului capătului 1 al cererii introductive, în sensul obligării pârâtului intimat Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA la plata sumei de 7.000 lei și diminuarea câtimii capătului 3 al cererii introductive, în sensul obligării aceluiași intimat la plata sumei de 46 euro pe lună, reprezentând lipsa de folosință teren, de la data de 01.06.2013 până la data plății efective.

Prin decizia nr. 322/C din 03.12.2015, Curtea de Apel Oradea a admis apelul declarat de apelanta reclamantă SC A. în contradictoriu cu intimații pârâți Municipiul Oradea și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva sentinței nr. 346/COM din 1 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a luat act de renunțări conform cererii și a menținut dispozițiile tribunalului privind respingerea cererilor de obligare a pârâtei Ministerul Transporturilor și Infrastructurii reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA la plata sumei de 7.000 lei în favoarea reclamantei, reprezentând contravaloare teren și la plata sumei de 46 euro lunar, reprezentând lipsă de folosință teren, ținând cont de puterea de lucru judecat a sentinței nr. 14197 din 19 decembrie 2013 a Judecătoriei Oradea, irevocabilă.

Prin decizia nr. 895 din 14.04.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva deciziei civile nr. 322/C din 03.12.2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea și a casat decizia atacată, trimițând cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.

Rejudecând după casare, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 190/C din 9 iunie 2017 a admis apelul declarat de reclamantă în contradictoriu cu intimații-pârâți împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că:

A luat act de renunțarea reclamantei la însuși dreptul pretins față de pârâtul Municipiul Oradea, prin Primar.

A luat act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA la plata sumei de 6.600 euro, reprezentând lipsă de folosință teren, în perioada 1.06.2009-1.04.2012.

A menținut dispozițiile tribunalului privind respingerea cererii de obligare a pârâtului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii reprezentat prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (fosta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA) la plata sumei de 7.000 lei în favoarea reclamantei.

A menținut dispozițiile sentinței primei instanțe privind respingerea cererii reclamantei de obligare a pârâtului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii reprezentat prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (fosta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA) la plata sumei de 46 euro lunar, începând cu data de 1.06.2013 și până la plata efectivă, reprezentând lipsă de folosință teren.

A respins cheltuielile de judecată solicitate de apelantă.

A respins cererea de reexaminare formulată de intimata Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA împotriva încheierii din 9.05.2017.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat plata sumei de 21.000 euro reprezentând contravaloare teren în suprafață de 175 mp; 6.600 euro reprezentând lipsă folosință teren în perioada 01.06.2009-01.04.2012; plata unei sume reprezentând lipsă folosință teren, în cuantum de 200 euro/lună, de la data de 01.04.2012 până la plata efectivă, iar această acțiune a fost respinsă prin sentința care face obiectul apelului.

În apel, SC A. SRL a depus la dosar o cerere de micșorare a câtimii obiectului acțiunii, ca urmare pronunțării sentinței nr. 14197 din 19 decembrie 2013 a Judecătoriei Oradea în Dosarul nr. x/271/2012, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 176 din 23 martie 2015, prin care pârâtul Municipiul Oradea a fost obligat să îi plătească reclamantei suma de 8.333 euro sau echivalentul în lei a acestei sume, la cursul B.N.R. de la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile, din care suma de 6.125 euro reprezintă valoarea de circulație a terenului în litigiu, iar suma de 2.208 euro reprezintă valoarea prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a lipsirii reclamantei de folosința terenului mai sus arătat, pentru perioada 01.06.2009-01.06.2013, urmând ca valoarea de 7.000 lei să îi fie achitată reclamantei de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, conform prevederilor art. 4 din H.G. nr. 348/2012.

Prin această cerere, apelanta a arătat că înțelege să renunțe la însuși dreptul pretins față de intimata pârâtă Municipiul Oradea prin primar, că renunță la capătul doi al cererii introductive față de intimatul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și că solicită, de asemenea, diminuarea câtimii obiectului capătului 1 al cererii introductive, în sensul obligării pârâtului intimat Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA la plata sumei de 7.000 lei și diminuarea câtimii capătului 3 al cererii introductive, în sensul obligării aceluiași intimat la plata sumei de 46 euro pe lună, reprezentând lipsa de folosință, de la data de 01.06.2013 până la data plății efective.

Având în vedere această cerere, precum și dispozițiile art. 247 alin. (1) și (2) C. proc. civ., instanța de apel a luat act de renunțări, solicitări formulate prin cererea de precizare a apelului.

În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA la plata sumei de 7.000 lei în favoarea reclamantei, instanța de apel a reținut că, prin decizia de expropriere nr. 836 din 9 iulie 2012 emisă de C.N.A.D.R., s-a dispus în temeiul Legii nr. 255/2010 exproprierea unei suprafețe de teren de 175 mp cu nr. cadastral 158051 Oradea, proprietatea reclamantei apelante, stabilindu-se ca despăgubire, pentru această suprafață, suma de 7.000 lei.

Prin hotărârea de stabilire a despăgubirii nr. 21 din 8 decembrie 2015 a Comisiei pentru verificarea dreptului de proprietate ori a altui drept real s-a stabilit că apelanta SC A. SRL este persoana juridică aparent îndreptățită să primească despăgubiri pentru imobilul teren în suprafața de 175 mp în cuantum de 7.000 lei, despăgubirea urmând să fie consemnată, în temeiul art. 19 alin. (5) din Legea nr. 255/2010, pe numele persoanei identificate ca titular al dreptului.

Din probele administrate în cauză nu a rezultat că această hotărâre ar fi fost contestată potrivit prevederilor art. 22 din Legea nr. 255/2010.

Așa cum a rezultat din prevederile art. 19 din Legea nr. 255/2010, precum și din art. 15-17 din HG nr. 53/2011 plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate se face în baza cererilor adresate de către titularii drepturilor reale, precum și de către orice persoană care justifică un interes legitim, aceștia trebuind să anexeze cererii înscrisuri doveditoare ale calității de proprietar.

S-a constatat că apelanta nu a făcut dovada că ar fi formulat o cerere de plată a despăgubirii, cererea depusă la dosar la solicitarea instanței neputând fi considerată o cerere de plată, în sensul art. 19 din lege, întrucât nu cuprinde elementele cerute de respectivul text.

Împrejurarea că apelanta a indicat un număr de cont în care să-i fie virate despăgubirile a fost considerată lipsită de relevanță, în condițiile în care aceasta nu a formulat o cerere de plată, conform Legii nr. 255/2010. Pe de altă parte, despăgubirile nu se consemnează direct în conturile pe care persoanele expropriate le au deschise ci, conform art. 17 alin. (3) din H.G. nr. 53/2011, la cererea expropriatorului, unitatea bancară va deschide conturi pe numele persoanelor expropriate pe baza informațiilor furnizate de expropriator cu privire la numele persoanelor și la elementele de identificare a imobilului, respectiv numărul cadastral și numărul de carte funciară, ce a fost expropriat, iar unitatea bancară va elibera sumele consemnate doar la cererea expropriatorului și numai persoanei indicate de către acesta.

Prin urmare, în condițiile în care există o hotărâre de stabilire a despăgubirilor, necontestată, prin care reclamantei i s-au acordat despăgubiri în cuantum de 7.000 lei, astfel cum aceasta a solicitat prin precizarea la cererea de chemare în judecată, instanța de apel a apreciat că pentru plata acestei sume apelanta trebuie să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 255/2010 și H.G. nr. 53/2011, prin depunerea unei cereri de plată însoțită de înscrisuri doveditoare.

Or, în lipsa unei cereri de plată, însoțită de documentele doveditoare ale dreptului de proprietate, astfel cum prevăd dispozițiile Legii nr. 255/2010, curtea de apel a constatat că nu există un refuz al pârâtei intimate de eliberare a despăgubirilor către reclamanta apelantă.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 46 euro lunar, reprezentând lipsa de folosință teren, de la data de 1.06.2013 și până la data plății efective, instanța de apel a constatat că, potrivit art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept, la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii.

Așa cum a rezultat din decizia de expropriere nr. 836 din 9 iulie 2012, transferul dreptului de proprietate a operat de drept la data emiterii deciziei, întrucât sumele aferente despăgubirilor au fost consemnate.

Noțiunea de folosință, ca atribut al dreptului de proprietate, se definește ca posibilitate recunoscută unei persoane de a utiliza un bun și de a-i culege fructele (civile, în cauză). Astfel, pentru a invoca lipsa de folosință, este necesar ca titularul dreptului să fi fost privat de posibilitatea exercitării acestui atribut al dreptului de proprietate printr-o faptă ilicită a unui terț.

Or, având în vedere că a operat transferul dreptului de proprietate asupra terenului la data de 9.07.2012, data emiterii deciziei de expropriere, instanța a apreciat că apelanta, nemaifiind titulară a dreptului de proprietate asupra terenului și implicit a celui de folosință, nu mai poate solicita despăgubiri pentru lipsa de folosință aferentă perioadei ulterioare datei de la care și-a pierdut dreptul de proprietate.

Cât privește solicitarea apelantei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată în apel, instanța a apreciat-o ca nefondată, deoarece apelanta este în culpă procesuală, admiterea apelului făcându-se doar în considerarea faptului că aceasta a renunțat la judecată și la dreptul pretins cu privire la unele capete de cerere, iar în privința capetelor de cerere la care nu s-a renunțat au fost menținute dispozițiile sentinței.

A fost respinsă și cererea de reexaminare a amenzii, formulată de către C.N.A.I.R. împotriva încheierii din data 09.05.2017, în baza art. 1085 alin. (3) C. proc. civ., reținându-se că partea nu a răspuns solicitărilor instanței nici pentru termenul din data de 11.04.2017 și nici pentru termenul din data 09.05 2017, ceea ce a condus la amânarea soluționării cauzei.

Împotriva deciziei Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL.

Prin motivele de recurs, circumscrise pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., reclamanta a solicitat admiterea recursului și reținerea cauzei spre rejudecare prin pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligat intimatul Ministerul Transportului și Infrastructurii, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, la plata sumei de 7.000 lei și a sumei de 46 euro pe lună reprezentând lipsă de folosință teren, de la data de 1.06.2013 și în continuare până la data plății efective.

Recurenta apreciază că, în mod greșit a considerat instanța de apel că nu ar fi formulat o cerere de plată a despăgubirii în condițiile prevăzute de art. 15 din H.G. nr. 53/2011 și că nu există un refuz al pârâtei-intimate de eliberare a despăgubirilor către reclamanta-apelantă. Totodată, instanța de apel a reținut, greșit, că a operat transferul dreptului de proprietate de drept la data emiterii deciziei de expropriere.

În combaterea acestor susțineri, societatea recurenta a arătat că, potrivit extrasului de carte funciară nr. 4123 emis de O.C.P.I. Bihor, la data de 19.01.2007 figura ca proprietar al imobilului în suprafață de 175 mp, având nr. cadastral 158051.

Referitor la primul argument avut în vedere de instanța de apel și anume că nu există un refuz din partea intimatei de a achita suma de 7000 lei, recurenta a învederat că dispozițiile prevăzute atât de legea fundamentală, legile naționale dar și cele internaționale prevăd drept condiție esențială existența unei despăgubiri, care trebuie a fi prealabilă, ceea ce presupune că trebuie plătită proprietarului înainte de deposedarea sa.

Apreciază că inclusiv demararea prezentului litigiu a pus în întârziere intimata C.N.A.D.N.R. cu privire la suma de 7.000 lei, astfel că în situația în care intimata dorea achitarea despăgubirii, avea posibilitatea să achieseze la pretențiile reclamantei sau să solicite un termen în vederea stingerii pe cale amiabilă a situației litigioase.

În al doilea rând a considerat neîntemeiată susținerea instanței de apel referitoare la faptul că suma de 7.000 lei a fost consemnată, în condițiile în care nu există niciun înscris în acest sens la dosarul cauzei care să precizeze banca și contul bancar unde suma de 7.000 lei a fost consemnată, cu atât mai mult cu cât a comunicat către C.N.A.D.N.R. contul bancar în care să fie virate sumele de bani datorate, astfel ca pârâta-intimata putea să achite, fără niciun impediment, suma de 7.000 lei.

Consideră că din toată corespondența purtată anterior cu reprezentanții intimatei, rezultă că a respectat condițiile prevăzute de art. 15 din H.G. nr. 53/2011, după cum urmează: prin adresa nr. 1037 din 16 iulie 2012 a anexat înscrisurile ce atestă dreptul de proprietate asupra terenului; prin adresa nr. 1236 din 02 decembrie 2015 sunt precizate datele de identificare, numele persoanei juridice și indicarea contului bancar deschis la Banca C. Oradea.

Conform art. 4 din H.G. nr. 348/2012, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin C.N.A.D.N.R. SA era obligat să plătească suma de 7.000 lei cu titlu de despăgubire justă și prealabilă în termen de cel mult 30 de zile într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în caz contrar reclamanta fiind îndreptățită și la plata sumei de 46 euro pe lună reprezentând lipsa de folosință a terenului, de la data de 01.06.2013 și în continuare până la data plații efective.

Apreciază că justa despăgubire pe care trebuie să o primească se poate realiza doar prin încasarea prețului de piață a suprafeței de teren mai sus arătate, precum și a folosului nerealizat ca urmare a lipsirii de folosință, având în vedere faptul că, în raport de prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, dreptul de proprietate nu a fost transmis statului român atâta timp cât nu s-a încasat despăgubirea.

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, cu motivarea că despăgubirea a fost consemnată, însă nu se eliberează decât la solicitarea părții care își dovedește identitatea și dreptul de proprietate și că nu datorează lipsa de folosință în condițiile în care transferul dreptului de proprietate a operat deja.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta a criticat, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. greșita aplicare, de către instanța de apel, a normelor de drept în materia exproprierii care dispun că transferul dreptului de proprietate asupra terenului expropriat are loc la momentul consemnării despăgubirilor. Cum acestea nu au fost virate în contul societății din culpa expropriatorului, consideră recurenta, nu a existat un transfer de proprietate, astfel că deține, în continuare, calitatea de proprietar, iar expropriatorul datorează despăgubiri atât pentru bunul de care a fost deposedată, cât și pentru imposibilitatea sa de a-l mai utiliza.

Înalta Curte apreciază că susținerile recurentei sunt lipsite de temei legal.

Astfel, potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, decizia de expropriere constituie titlu executoriu pentru predarea bunului imobil. Totodată alin. (4) dispune că transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor, din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului, operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii.

Potrivit art. 19 din lege, plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate se face în baza cererilor adresate de către titularii drepturilor reale, care vor conține numele acestora, adresa de domiciliu și actele doveditoare referitoare la existența drepturilor reale asupra bunului imobil expropriat.

Raportat la aceste dispoziții legale și contrar interpretării date de recurentă, se observă că legea distinge între momentul consemnării despăgubirilor în vederea exproprierii și cel al plății efective, respectiv al eliberării acestei sume către persoana care se dovedește a fi titularul dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat.

În speță, suma individuală aferentă despăgubirii, de 7.000 lei, a fost consemnată în anexa nr. 2 din H.G. nr. 348 din 18 aprilie 2012, poziția nr. 12, pe numele reclamantei, iar transferul dreptului de proprietate asupra imobilului a operat prin efectul legii, la data emiterii deciziei de expropriere nr. 836 din 9.07.2012, prin urmare, ulterior consemnării sumei reprezentând despăgubirea. Din acest punct de vedere, instanța de apel a apreciat în mod corect că nu există un temei legal pentru plata lipsei de folosință asupra terenului, în condițiile în care reclamanta nu mai poate pretinde că este titulara unui drept de proprietate asupra unui imobil cu privire la care ar fi pierdut doar posesia.

Împrejurarea că nu a operat o modificare corespunzătoare în cartea funciară cu privire la intabularea dreptului de proprietate în favoarea Statului, nu reprezintă o dovadă a subzistenței acestui drept în patrimoniul societății expropriate întrucât, potrivit dispozițiilor Legii nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, intabularea nu are efect constitutiv de drepturi, ci doar de opozabilitate față de terți, or, în cauză, reclamanta care invocă un astfel de argument este chiar parte în raportul juridic de expropriere și nu un terț care ar putea să invoca o atare inopozabilitate față de un posibil drept pe care l-ar pretinde.

A mai susținut recurenta că nu a încasat efectiv și în totalitate despăgubirea pentru terenul de care a fost deposedată în cuantum de 7.000 lei (pretins în acest litigiu, după soluționarea acțiunii formulate împotriva Municipiului Oradea prin sentința civilă nr. 14197 din 19 decembrie 2013 a Judecătoriei Oradea, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 176 din 23 martie 2013 a Tribunalului Bihor, în care a fost stabilită valoarea terenului și lipsa de folosință datorată de această pârâtă pe perioada 1.06.2009-1.06.2013), din culpa exclusivă a expropriatorului care nu a efectuat plata, deși i-a adresat o astfel de solicitare la data de 7.12.2015, indicând și contul bancar unde urmau a fi virați banii.

Intimata consideră că reclamanta este cea care nu a îndeplinit cerințele prevăzute de lege, respectiv nu a formulat cererea de plată a sumelor în conformitate cu dispozițiile art. 15 și 16 din H.G. nr. 53/2011 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010.

Corect instanța de apel a validat apărarea intimatei, reținând culpa reclamantei în nerespectarea dispozițiilor care reglementează etapa de finalizare a formalităților aferente procedurii de expropriere, reglementată de art. 4 lit. d) din Legea nr. 255/2010.

În această etapă a procedurii, reclamanta avea obligația să se conformeze dispozițiilor art. 19 din lege și să depună la Comisia de verificare a dreptului de proprietate cererea pentru plata despăgubirilor care să conțină numele și prenumele titularilor drepturilor reale, adresa de domiciliu și actele doveditoare referitoare la existența drepturilor reale asupra bunului imobil expropriat.

Deși reclamanta a susținut că, la data de 16.07.2012, ar fi anexat unei adrese de răspuns la notificarea de expropriere nr. 567 din 2 iulie 2012, prin care solicita lămuriri cu privire la situația imobilului, dovada dreptului de proprietate, această situație, chiar dovedindu-se a fi fost conformă cu realitatea, nu respectă modalitatea prevăzută de lege în care drepturile pretinse pot fi valorizate.

Instanța de apel a reținut corect că nici cererea din data de 7.12.2015, prin care reclamanta a indicat un număr de cont bancar, nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, dat fiind faptul că un astfel de cont în care se depun despăgubirile se deschide la cererea expropriatorului, iar eliberarea sumelor se face, de asemenea, cu avizul acestuia, după ce se verifică situația juridică a terenului și identitatea titularului dreptului de proprietate.

Recurenta nu a formulat critici prin care să combată, sub aspectul legalității, concluziile instanței de apel referitoare la nerespectarea procedurii impuse de lege, în sarcina persoanei expropriate, în vederea eliberării sumelor consemnate cu titlu de despăgubiri pentru bunul expropriat.

În cauză, astfel cum rezultă din decizia nr. 21 din 8 decembrie 2015 de stabilire a despăgubirilor, suma de 7.000 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor individuale pentru imobil stabilite prin decizia de expropriere, a fost consemnată pe numele proprietarului identificat în Cartea funciară a imobilului, și, constatându-se că nu s-a formulat o cerere de plată în conformitate cu art. 19 din lege, s-a dispus ca despăgubirea să fie ridicată numai după depunerea actelor doveditoare ale dreptului de proprietate.

Această decizie, emisă în aplicarea art. 19, 20 și 22 din lege și a dispozițiilor art. 16 și 17 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 aprobate prin H.G. nr. 53/2011, nu a făcut obiectul unei contestări din partea societății expropriate cu privire la cele reținute în cuprinsul său, prin urmare acesteia îi revenea obligația de a se conforma celor dispuse și de a formula o cerere de eliberare a sumei consemnate care să îndeplinească condițiile reglementate de art. 19 și la care să anexeze dovada dreptului de proprietate.

În lipsa unei dovezi din care să rezulte îndeplinirea acestor obligații, nu se poate reține decât că reclamanta își invocă propria culpă, împrejurare care lipsește de fundament juridic pretențiile deduse judecății.

Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva deciziei nr. 190/C din 9 iunie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 octombrie 2017.