ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1687/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 951/C din 29 iunie 2012, Tribunalul Bihor, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul pârât pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

A obligat pârâtul în favoarea reclamanților la plata sumei de 107.985 euro cu titlu de despăgubiri civile și la plata sumei de 19.000 RON cheltuieli de judecată.

A respins restul capetelor de cerere.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt proprietari tabulari ai cotei părți de 4 58.722/54 9.888 mp din parcela - cu numărul topo x înscris in C.F. nr. x Salard.

Prin Hotărârea nr. x din 11 iunie 2008 de stabilire a despăgubirilor, s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat situat în localitatea Sălard, parcela având nr. top. x, în suprafață de 18.746,00 mp, identificat prin nr. cadastral x, 1937, 1938, stabilindu-se cuantumul acesteia la suma de 515.393,15 RON, reprezentând echivalentul sumei de 140.595,00 euro.

Instanța de fond a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică care a stabilit că valoarea de piață a imobilului acordată reclamanților prin Hotărârea nr. 179 din 11 iulie 2008 este cea justă, ca atare acest capăt de cerere, a fost neîntemeiat, fiind respins ca atare.

În ceea ce privește capătul de cerere din acțiunea principală privind obligarea Statului Român la exproprierea pentru cauza de utilitate publică și a parcelelor cu nr. top. x, instanța de fond a reținut că din dispozițiile prevăzute de Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 198/2004 rezultă că legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea declanșării procedurii de expropriere de către alte persoane sau autorități decât cele prevăzute în art. 7 din lege, legea neprevăzând nici un drept de inițiativă în sarcina celui ce urmează a fi sau poate fi expropriat, prin urmare, și acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat.

S-a subliniat în speță faptul că exproprierea doar a suprafeței menționate în Hotărârea de expropriere le creează reclamanților un prejudiciu care trebuie să se reflecte în stabilirea cuantumului despăgubirilor, sens în care, raportul de expertiză efectuat în cauză a stabilit că potențialul efectiv de folosință al terenului rămas din nr. cadastrale x 1939, 1940, 1941 după exproprierea cad. 1936, 1937, 1938 este mult diminuat tinzând spre zero, suprafețele rămase după expropriere identificate prin nr. cad. x, 1940, 1941 în suprafață totală de 14.398 mp nu pot fi cultivate în regim normal, nefiind totodată respectate distanțele minime permise în exploatarea suprafețelor de teren neexpropriate, cuantificând acest prejudiciu la suma de 107.985 euro. Ca atare, s-a opinat că reclamanții sunt îndreptățiți la plata sumei de 107.985 euro la care a fost obligat pârâtul în baza disp. art. 5 din Legea 198/2004.

Prin Decizia civilă nr. 7/A din 14 februarie 2013, Curtea de Apel Oradea a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 951/C din 29 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins în întregime acțiunea formulată de reclamanți, a înlăturat dispoziția de obligare a pârâtei, în favoarea reclamanților, la plata cheltuielilor de judecată și a păstrat celelalte dispoziții.

A respins cererea de aderare ia apel, formulată de intimații reclamanți A. și B.

Prin Decizia civilă nr. 4983 din 31 octombrie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei nr. 7 din 14 februarie 2013 a Curții de Apel Oradea, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

2 în rejudecare, prin Decizia civilă nr. 33/Ap din data de 23 ianuarie 2018 a Curții de Apel Oradea, secția i civilă, s-a admis apelul declarat de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. București, a fost redus cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligat pârâtul în favoarea reclamanților A. și B. de la 107.985 euro la 25.773 RON, au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței și s-a respins cererea de aderare la apel formulată de intimații reclamanți A. și B.

În motivarea acestei decizii s-au reținut, în esență, următoarele:

Atât din expertiza topografică, cât și din cea în specialitatea agricultură, inclusiv declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă faptul că reclamanții au suferit un prejudiciu ca urmare a exproprierii raportat la terenul cu numerele cadastrale x (teren situat fie în mijlocul inelului autostrăzii, fie între rampa de acces la autostradă și drumul de legătură dinspre localitatea Ciuhoi.), art. 26 din Legea nr. 33/1994, prevăzând că despăgubirea se compune pe lângă valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului.

Din probele administrate în cauză, în concret acest prejudiciu constă în faptul că terenul cu număr cadastral x în suprafață de 5.174 mp poate fi folosit doar după readucerea acestuia în stare de exploatare, aspecte ce rezultă din expertiza agricolă. De asemenea, terenul cu numărul cadastral x.1 în suprafață de 9.028 mp poate fi utilizat și exploatat doar în proporție de 70%, ceea ce înseamnă că 30% din numărul cadastral x, respectiv 2.708 mp nu poate fi utilizat în condiții normale din punct de vedere agricol.

Pentru readucerea terenului la situația de a putea fi exploatat în condiții normale este necesar efectuarea unor lucrări în valoare de 2.365 RON (0,3 RON/metru pătrat înmulțit cu 7.882 RON metri pătrați ce nu pot fi exploatați din punct de vedere agricol în condiții normale), sumă la care sunt îndrituiți reclamanții ca parte a prejudiciului la care simt îndreptățiți.

De asemenea, după cum rezultă din cuprinsul expertizei în agricultură prejudiciul încercat de către reclamanți se referă și la imposibilitatea de a folosi terenul în cauză pe durata șantierului (însoțit de lucrările necesare pentru a înlăturarea fenomenul de compactare și care după cum s-a reținut anterior se ridică la suma de 2.365 RON).

Așa cum s-a mai arătat, aspect reținut de altfel și în expertiza în specialitatea agricultură în perioada 2008 - 2017 reclamanții au realizat, conform înscrisului aflat la fila 47 dosar apel rejudecare volumul 2 profit/hectar din Exploatarea Agricola Sălard, media profitului rezultat fiind de 2.659,22 Iei/hectar, rezultând că aceștia au realizat un profit de 0,27 RON/metru pătrat. înmulțind această sumă de 0,27 RON/metru pătrat cu 7.882 metri pătrați reprezentând suprafața de teren ce nu poate fi folosită în condiții normale, rezultă că aceștia sunt lipsiți de un profit anual de 2.128 RON. Ca urmare, în perioada 2008 -2018 prejudiciul suferit de către reclamanți ca o consecință a imposibilității de a folosi terenul în cauză în perioada 2008 -2018 (în expertiza în agricultură reținându-se că șantierul a fost sistat) este de 23.408 RON.

Cum prejudiciul suferit de către proprietari se referă atât la imposibilitatea de a folosi terenul în cauză pe durata șantierului în sumă de 23.408 RON după cum s-a reținut anterior, cât și la contravaloarea lucrărilor necesare pentru readucerea soiului la starea inițială, prin înlăturarea fenomenului de compactare în sumă de 2.365 RON, rezultă un prejudiciu total suferit de către proprietari în sumă de 25.773 RON (23.408+2.365).

Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs, indicând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și arătând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre criticabilă sub aspectul legalității, pornind de Ia o greșită interpretare a legii și implicit a probelor administrate.

Susține că instanța a cercetat exclusiv teza incidenței unui prejudiciu care ar fi intervenit ca urmare a exproprierii, însă, în speță, se poate vorbi doar despre un prejudiciu prezumtiv, ce nu poate fi cuantificat.

Arată, în esență, că concluziile expertului în specialitatea agricultură nu sunt susținute probator, martorii s-au contrazis cu privire la posibilitatea folosirii terenului de către reclamanți în prezent, situația de fapt contrazice existența prejudiciului, iar algoritmul de calcul al acestuia este greșit, reclamanții modificând tipul culturii de la an la an.

Analizând posibilitatea încadrării criticilor formulate în prevederile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 302 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speță, recurenta în dezvoltarea motivelor de recurs, nu formulează critici de nelegalitate care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de modificare ori casare dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs și, ca atare, nu pot face obiect de analiză în această cale extraordinară de atac.

Deși recurenta își fundamentează recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile formulate de aceasta nu se încadrează în acest caz de modificare, partea neprecizând în ce constă interpretarea și aplicarea greșita a legii de către instanța de apel.

Astfel, recurenta reclamă faptul că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, având în vedere că, concluziile expertului în specialitatea agricultură nu sunt susținute probator, martorii s-au contrazis cu privire la posibilitatea folosirii terenului de către reclamanți în prezent, situația de fapt contrazice existența prejudiciului, iar algoritmul de calcul al acestuia este greșit, reclamanții modificând tipul culturii de la an la an.

Or, modul de apreciere al probelor nu constituie un aspect de nelegalitate a hotărârii pronunțate, cu atât mai puțin susceptibil de a fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ci un aspect de netemeinicie a hotărârii, ceea ce nu poate face obiect de analiză pentru instanța de recurs.

Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de aceiași fel în unitățile administrativ-teritoriale, la data întocmirii raportului de expertiză".

Astfel, textul legal sus evocat indică un criteriu legal obiectiv de determinare a despăgubirilor, la calcularea acestora trebuind să se țină seama de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeași unitate administrativ-teritorială.

Așa cum reiese din conținutul memoriului de recurs recurenta nu critică modul de stabilire a despăgubirilor prin raportare la textul legai incident, respectiv nu formulează critici privitoare la nerespectarea criteriilor legale, ci doar pe modul de apreciere al probelor care a determinat stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat.

Recurenta nu aduce nicio critică în raport de aceste argumentele reținute de instanța de apel în motivarea hotărârii recurate. Or, obiectul căii de atac nu îl constituie pretenția concretă dedusă judecății și nici apărarea părții adverse, ci hotărârea judecătorească, soluția Instanței.

Faptul că, în urma aprecierii probelor administrate, instanța de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susținută de recurentă pune în discuție greșita stabilire a situației de fapt în raport de probele administrate, critică ce nu poate fi cenzurată în recurs față de actuala configurare a cazurilor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

În calea de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale de atac putând fi exercitată doar pentru motive de nelegalitate, instanța de recurs neputând repune în discuție și reanaliza probele administrate, cum urmărește în realitate recurenta.

Or, condiția esențială a motivării recursului implică determinarea greșelilor imputate instanței în raport de soluția pronunțată în privința cererii cu care a fost investită și încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., cerință care nu este satisfăcută de conținutul cererii de recurs atât timp cât criticile formulate nu au legătură cu soluția și argumentația logico - juridică avută în vedere de instanța de apel, context în care recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv conferit de art. 304 din cod.

În consecința, întrucât criticile formulate de recurentă nu se circumscriu cadrului legai conferit de art. 304, Înalta Curte va constata nulitatea recursului conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. București (în reprezentarea Statului Român) împotriva Deciziei nr. 33/Ap din data de 23 ianuarie 2018 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2018.