ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4943/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 951/ C din 29 iunie 2012, Tribunalul Bihor a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții C.I. și C.R. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 107.985 euro cu titlu de despăgubiri civile și suma de 19.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul pentru expertiză și a respins celelalte capete de cerere. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin Hotărârea nr. 179 din 11 iunie 2008 de stabilire a despăgubirilor s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat situat în localitatea Sălard, parcela nr. top.

2455/1, în suprafață de 18.746,00 mp, identificat prin nr. cadastral 1936, 1937, 1938, stabilindu-se cuantumul acesteia la suma de 515.393,15 lei, reprezentând echivalentul sumei de 140.595 euro. Întrucât reclamanții au contestat cuantumul despăgubirilor, instanța de fond a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică de către experții L.C., T.D.M. și B.I., comisie care a stabilit că valoarea de piață a imobilului acordată reclamanților prin Hotărârea nr. 179 din 11 iulie 2008 este cea justă, astfel încât acest capăt de cerere a fost apreciat ca fiind neîntemeiat. În ceea ce privește capătul de cerere din acțiunea principală privind obligarea Statului Român la exproprierea pentru cauză de utilitate publică și a parcelelor cu nr. top.

1939, 1940, 1941, instanța de fond a reținut că, din dispozițiile Legii nr. 33/1994 și ale Legii nr. 198/2004 rezulta că legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea declanșării procedurii de expropriere de către alte persoane sau autorități decât cele prevăzute în art. 7 din lege, neexistând vreun drept de inițiativă în sarcina celui ce urmează a fi expropriat. S-a mai reținut de către prima instanță faptul că exproprierea doar a suprafeței menționate în hotărârea de expropriere le creează reclamanților un prejudiciu, care trebuie să se reflecte în stabilirea cuantumului despăgubirilor, sens în care raportul de expertiză efectuat în cauză a stabilit că potențialul efectiv de folosință al terenului rămas din nr. cadastrale 1939, 1940, 1941, după exproprierea nr. cadastrale 1936, 1937, 1938, este mult diminuat, tinzând spre zero, suprafețele rămase după expropriere, identificate prin nr. cad.

1939, 1940, 1941, în suprafață totală de 14.398 mp, nu pot fi cultivate în regim normal, nefiind respectate distanțele minime permise în exploatarea suprafețelor de teren neexpropriate. Acest prejudiciu a fost cuantificat la suma de 107.985 euro, sumă la care a fost obligat pârâtul, în baza dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 198/2004. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român, reprezentat prin C.N.A.D.N.R. SA. Apelantul a solicitat schimbarea în parte a sentinței, respingerea cererii de acordare a unei sume cu titlu de prejudiciu pentru parcelele cu nr. cadastral 1939, 1940, 1941 și menținerea valorii despăgubirii din Hotărârea nr. 179 din 11 iulie 2008, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 Sălard, precum și respingerea cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată a solicitat obligarea reclamanților la plata acestor cheltuieli. Prin motivele de apel s-a invocat nesocotirea art. 25 din Legea nr. 33/1994, deoarece comisia de experți nu a fost legal constituită, niciunul dintre aceștia nefiind evaluator proprietăți imobiliare. Apelantul a susținut că, deși a invocat acest aspect, iar instanța de fond a luat act, fiind numit la solicitarea sa, conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, expertul evaluator C.O.A., și s-a revenit asupra experților B. și L., ulterior, nu au mai fost înlocuiți, iar în locul expertului său a fost numit T.D.M. Cu toate că a dovedit că experții topografi numiți nu pot efectua lucrarea de expertiză, ce viza evaluarea terenului în litigiu și stabilirea unui eventual prejudiciu, nu s-a ținut cont de acest aspect, au fost încălcate prevederile art. 14 din O.G.

nr. 2/2000, art. 25 din Legea nr. 33/1994, raportul de expertiză fiind lovit de nulitate. Apelantul a mai susținut că s-a făcut o aplicare și interpretare greșită a art. 9 din Legea nr. 198/2004, art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 16-19 din O.G. nr. 43/1997, art. 129 C. proc. civ., s-a acordat un prejudiciu inexistent, nedovedit, prejudiciul cert neputând fi confundat cu cel viitor și eventual, fiind lipsit de predictibilitate. Experții au propus 107.985 euro despăgubiri pentru prejudiciul suferit în urma exproprierii nr. cadastrale 1936, 1937, 1938 Sălard, reținându-se că potențialul de folosință al terenului rămas este mult diminuat, tinzând spre zero, că suprafața rămasă nu se mai poate cultiva în regim normal, că distanța minimă permisă în exploatarea suprafețelor de teren rămasă este de 50+30 m, măsurați din marginea asfaltului autostrăzii și drumul vicinal, iar această distanță nu se regăsește în teren.

Or, nu s-a anexat vreo dovadă conform căreia ar reieși o eventualitate a imposibilității de utilizare a parcelelor de teren rămase, conform categoriei de folosință, agricol, arabil extravilan. Apelantul a mai susținut că în mod greșit prima instanță a reținut că, în zona de siguranță și protecție este interzisă autorizarea instalațiilor, plantațiilor sau amenajări, câtă vreme, conform art. 16 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/1997, este interzisă doar realizarea de culturi agricole sau forestiere, sigur, cu condiția de a nu impieta asupra siguranței circulației în zonă. Parcelele rămase neexpropriate au suprafața și configurația necesară realizării în bune condiții a unor culturi agricole. Or, dată fiind suprafața celor 3 parcele -14.398 m.p., din care una de 5.000 m.p., alta de aproape 1 ha, este imposibil a susține că au devenit improprii realizării culturii agricole.

Afirmațiile specialiștilor referitoare la imposibilitatea exploatării mecanice a terenurilor rămase neexpropriate, la tasarea acestora, sunt nedovedite, s-ar impune a fi efectuate studii pedologice după construirea autostrăzii, pentru a se determina dacă terenul a suferit tasare accentuată, de un expert agricol sau evaluarea proprietății imobiliare. Există distanța necesară pentru exploatarea efectivă a imobilelor rămase neexpropriate, cu destinație agricolă, nr. cadastral 1941 Sălard are deschidere de 68,43 m, iar pentru autostrăzi trebuie respectată o distanță de 50 m, din axul drumului până la marginea exterioară. Or, terenurile rămase neexpropriate beneficiază de o distanță suficientă pentru exploatarea lor agricolă.

De altfel, nu s-a ținut cont că zona de protecție se calculează de la mijlocul drumului, autostrada va fi de 15 m lățime pe fiecare sens, în speță zona de siguranță fiind de 5 m conform anexei 1 la O.G. nr. 43/1997, rezultând o diferență de 30 m, aferentă zonei de protecție. Pe terenul rămas, oricum nu se puteau planta arbori, fiind teren agricol, nu forestier. S-a mai susținut, în motivarea apelului, că a fost încălcat rolul activ al judecătorului, fiind apreciate eronat probele, evaluarea s-a făcut de experți topografi. Apelantul a arătat că a stabilit despăgubirea cu respectarea legii, în baza unui raport întocmit de un evaluator autorizat și aprobat prin H.G. nr. 245/2008. Lucrarea de expertiză efectuată la prima instanță nu respectă art. 26 din Legea nr. 33/1994, valoarea propusă de comisia de experți nefiind dovedită, iar proba constând în efectuarea contraexpertizei s-a respins nemotivat.

Raportul de expertiză s-a depus la 21 noiembrie 2011, însă apelantul a luat cunoștință de el doar la 2 martie 2012, deși l-a solicitat din 31 ianuarie 2012. În plus, la obiecțiuni nu i s-a comunicat răspunsul. Hotărârea nu cuprinde vreo apreciere personală cu referire la pretinsul prejudiciu invocat de reclamanți și de ce s-a considerat temeinică, legală, lucrarea de expertiză. Instanța și-a însușit toate susținerile experților și a apreciat că se cuvine o despăgubire imensă 107.985 euro cu titlu de prejudiciu, fără o motivare în fapt și în drept. De altfel, considerentele referitoare la prejudiciu sunt contradictorii, inițial se reține că valoarea de piață a imobilului acordată prin Hotărârea nr. 179 din 11 iulie 2008 este cea justă, apoi se acordă suma susmenționată, câtă vreme reclamanții se vor bucura în continuare de toate atributele ce derivă din dreptul de proprietate.

Prin cererea de aderare la apel, intimații reclamanți C.I. și C.R. au solicitat admiterea acesteia, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii lor formulată în principal, respectiv: să se constate că prejudiciul suferit de către reclamanți este mai mare decât valoarea stabilită prin Hotărârea nr. 179 din 11 iunie 2008 și să se stabilească valoarea reală a despăgubirilor pentru terenul cu suprafața de 18.746 m.p.

identificat prin nr. cadastral 1936, 1937 și 1938 Sălard; să se dispună modificarea parțială a hotărârii menționate în sensul înscrierii cuantumului real al despăgubirilor; să se constate că nu este posibilă exproprierea parcelelor cadastrale 1936, 1937, 1938 fără exproprierea și a parcelelor cu nr. cadastral 1939, 1940 și 1941 Sălard; să se dispună exproprierea și a parcelelor cu nr. cadastral 1939, 1940 și 1941 Sălard și în consecință, să stabilească obligarea pârâtei la plata de despăgubiri și pentru aceste parcele, raportat la valoarea stabilită prin Hotărârea nr. 179 din 11 iunie 2008, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de aderare la apel, apelanții reclamanți au arătat faptul că instanța de fond a considerat că cererea formulată în principal de către ei, nu este întemeiată, deoarece, dispozițiile Legii nr. 198/2004 și ale Legii nr. 33/1994 nu au prevăzut posibilitatea declanșării procedurii exproprierii de către alte persoane decât autoritățile prevăzute în art. 7 din lege, opinie a instanței ce nu este întemeiată.

Apelanții reclamanți au precizat că nu ei solicită declanșarea procedurii exproprierii, această procedură a fost declanșată de către Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, ei au considerat, raportat la art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, că sunt în situația în care nu este posibilă exproprierea numai a unei părți din teren, ci numai exproprierea totală a terenului, astfel că au solicitat ca instanța să aibă în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, dar mai ales răspunsul la obiecțiuni, în care se menționează că terenul rămas în urma exproprierii, respectiv cel identificat prin nr. cadastrale 1939, 1940, 1941 Sălard, este inutilizabil.

Apelantul pârât a solicitat respingerea cererii de aderare la apel, formulată de către reclamanți. Apelanții reclamanți au solicitat respingerea apelului promovat de către pârât, apreciind ca nefondate criticile acestuia. Reprezentanta Ministerului Public a pus concluzii de admitere a apelului formulat de către apelantul pârât, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul menținerii valorii despăgubirilor din Hotărârea nr. 179 din 11 iulie 2008, iar referitor la cererea de aderare la apel, promovată de către intimații reclamanți, a solicitat respingerea acesteia. Prin decizia nr. 7/ A din 14 februarie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârât, a schimbat în parte sentința și a respins în întregime acțiunea.

Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței apelate, prin care s-au respins celelalte capete de cerere, a fost înlăturată dispoziția prin care s-au acordat reclamanților cheltuieli de judecată, iar cererea de aderare la apel formulată de intimații reclamanți a fost respinsă, ca nefondată. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: Astfel cum corect a reținut instanța de fond, din imobilele proprietatea intimaților reclamanți, cu nr. cadastral 1936, 1937 și 1938, aflate în localitatea Sălard, județul Bihor, o suprafață de 18.746 m.p.

- parcela cu nr. 2455/1 (teren agricol extravilan, în suprafață totală de 458.722 m.p., din care proprietarului îi rămâne 439.976 m.p.) s-a expropriat pentru realizarea obiectivului de investiție „Autostrada Brașov - Cluj - Borș”, prin Hotărârea nr. 179 din 11 iunie 2008 - filele 5-6 dosar de fond, fiind aprobate despăgubiri în valoare de 140.595 euro, conform art. 6 din Legea nr. 198/2004, respectiv 515.393,15 lei. Câtă vreme părțile nu au contestat cele reținute de instanța de fond referitor la despăgubirile ce se cuvin pentru partea din teren ce se impune a fi expropriată și nici faptul că nu se impune a fi expropriată o suprafață de teren mai mare decât cea propusă inițial în acest sens, acest aspect nu se mai impune a fi analizat.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, pentru stabilirea despăgubirilor, instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii. Câtă vreme, în speță intimații reclamanți au contestat pe lângă cuantumul despăgubirilor oferite de expropriator și suprafața de teren ce se impune a fi expropriată, s-a impus desemnarea unor experți topografi, care să stabilească suprafața de teren afectată și care să aibă competența să evalueze despăgubirile ce se impun. în vederea îndeplinirii acestor condiții, instanța de fond a solicitat Biroului Local de Expertize Tehnice și Contabile din cadrul Tribunalului Bihor comunicarea unei liste cu experți, din care să poată fi aleși cei trei experți pentru a efectua probațiunea necesară și impusă de dispozițiile legale susmenționate.

Cu ocazia încuviințării probațiunii solicitate de intimații reclamanți la 5 ianuarie 2009 apelanta pârâtă nu s-a prezentat și nici nu a fost reprezentată, deși a fost legal citată, astfel că, după comunicarea listei de experți, în ședința publică din 16 februarie 2009, fila 47 dosar de fond, prima instanță a procedat la tragerea la sorți a 3 experți, ocazie cu care din nou apelanta pârâtă nu s-a prezentat pentru a-și desemna un expert și nici nu a comunicat obiective pentru a fi avute în vedere de experții numiți.

Doar în data de 3 mai 2010, fila 60 dosar de fond, instanța a dispus emiterea unei adrese apelantei pârâte, pentru a-i solicita să comunice dacă este de acord cu comisia constituită în vedere efectuării raportului de expertiză, iar la 17 iunie 2010, fila 63 dosar de fond, a arătat în scris că înțelege a-l desemna pe dl. expert C.O.A., ca expert din partea sa, intimații reclamanți desemnându-l pe dl. expert L.C., cerere încuviințată în ședința publică din 28 iunie 2010, fila 66 dosar de fond, când apelanta a fost reprezentată în cauză.

La solicitarea instanței, Biroul Local de Expertize a comunicat faptul că experții topografi H., M., N., P., S., T. și T. sunt și experți A.N.E.V.A.R., deci au competențe în evaluarea proprietății imobiliare, expertul desemnat de apelanta pârâtă, C.O.A., nefiind regăsit pe lista comunicată de Biroul Local, astfel că, întrucât nici expertul numit inițial Iacob Iosif, nu este expert A.N.E.V.A.R., a fost înlocuit prin tragere la sorți, din comisie tăcând astfel parte 3 experți: S.D., L.C. și B.I., comisie necontestată de apelantă cu ocazia soluționării cauzei în fond. E.S. a fost înlocuit cu expertul T.D.M. la 18 octombrie 2010, fila 76 dosar de fond, urmare a volumului mare de lucrări pe care le avea în lucru și care nu-i permiteau să participe la efectuarea raportului de expertiză.

Deși apelanta pârâtă a fost citată la efectuarea fazei de teren, nu s-a prezentat, iar în instanță, deși avea termen în cunoștință, nu a fost reprezentată decât conform celor arătate la termenul de judecată din 28 iunie 2010. Raportul de expertiză s-a depus la data de 21 noiembrie 2011, filele 112-123 dosar de fond, iar la termenul de judecată din 3 februarie 2012 apelanta pârâtă nu s-a prezentat pentru a-i fi comunicat raportul. Or, câtă vreme acesta s-a depus în timp util, cu mai mult de două luni înaintea termenului de judecată, aceasta avea posibilitatea de a-l studia și a solicita comunicarea unui exemplar, neexistând o dispoziție expresă ce să impună comunicarea din oficiu, în lipsa părții legal citate, dispozițiile art. 209 C. proc.

civ. prevăzând doar obligația expertului de a depune lucrarea cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată fixat Doar la data de 2 martie 2012, fila 130 dosar de fond, apelanta a fost reprezentată prin avocat, ocazie cu care i s-a comunicat un exemplar din acest raport de expertiză, neexercitându-și dreptul de a formula obiecțiuni, după studiul acestuia. Așadar, din cele expuse, se reține faptul că deși apelanta s-a prezentat pe parcursul acestor ani în care s-a derulat litigiul doar de două ori în instanță prin avocat, comisia constituită fiind numită conform celor expuse, doar după efectuarea probei, în 19 martie 2012, fila 132 dosar de fond, aceasta a formulat obiecțiuni, în cadrul cărora a contestat comisia desemnată și a invocat nulitatea raportului.

Experții au depus la dosarul de fond răspuns la obiecțiunile formulate, iar la termenul de judecată din 22 iunie 2012 apelanta pârâtă din nou nu a fost prezentă și nici reprezentată, solicitarea efectuării unui raport de contraexpertiză fiind respinsă, ca tardiv solicitată. Raportat la considerentele expuse, criticile apelantei referitoare la constituirea comisiei de experți, a competenței acestora în materia evaluării, a încălcării art. 25 din Legea nr. 33/1994, a art. 14 din O.G. nr. 2/2000, au fost respinse, ca nefondate. În ceea ce privește evaluarea despăgubirilor, instanța de apel a reținut, raportat la prevederile art. 2-6 din Legea nr. 33/1994 și având în vedere raportul de expertiză efectuat în cauză, că valoarea de piață a imobilului, acordată reclamanților prin Hotărârea nr. 179 din 11 iunie 2008, este cea justă, aspect de altfel recunoscut de aceștia, conform celor expuse mai sus.

Potrivit expertizei, suprafețele de teren rămase în urma exproprierii nu pot fi exploatate, cultivate în condiții normale de siguranță, întrucât sunt în imediata vecinătate a limitelor efective ale autostrăzii, existând interdicții de stropire cu instalații mecanizate sau plantării de arbori sau plante înalte, acestea neasigurând vizibilitatea necesară în curba drumului dacă sunt amplasate în zona distanțelor de siguranță și protecție. Concluzia experților a fost în sensul că, potențialul efectiv de folosință al terenului rămas este mult diminuat, tinzând spre zero, neputând fi cultivat normal.

Curtea a apreciat, raportat la aceste concluzii, că terenul în litigiu, fiind situat în extravilan, are implicit o destinație cu caracter agricol, deci, destinat efectuării unor culturi agricole, or, câtă vreme din raportul de expertiză nu reiese faptul că terenul rămas nu ar putea fi exploatat, ci doar că exploatarea ar fi îngreunată, este vorba de un eventual, viitor, incert prejudiciu ce va fi cauzat proprietarilor, nu unul cert și sigur. Nu există dovezi că în prezent sau în ultimii 3 ani anterior litigiului reclamanții au fost împiedicați să folosească terenul conform dorinței lor. Suprafața de teren rămasă neexpropriată este de 14398 m.p. Or, câtă vreme nu s-a dovedit faptul că și aceasta se impune a fi expropriată în sensul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/2004, în mod greșit instanța de fond a acordat despăgubiri echivalente contravalorii terenului ce rămâne în proprietatea intimaților reclamanți.

Faptul că aceștia în viitor nu își vor putea folosi această suprafață în aceleași condiții ca anterior construirii autostrăzii, nu îi îndreptățește în prezent la obținerea unei despăgubiri echivalente contravalorii acestuia, nefiind vorba în speță de un prejudiciu cert, sigur, ci de unul viitor, incert. In măsura în care le va fi creat un prejudiciu cert, sigur, după finalizarea lucrărilor sau chiar anterior, vor putea obține despăgubiri echitabile. în prezent însă, acesta este incert și nedovedit, greșit instanța de fond reținând contrariul. Raportat la aceste aspecte, cererea de aderare la apel a fost respinsă, ca nefondată.

S-a mai reținut, în considerentele deciziei recurate că, imposibilitatea utilizării terenului pentru culturi ce impun folosirea unor pluguri, combine performante, nu poate duce la concluzia că terenul nu poate fi folosit în alte scopuri agricole, fânețe de exemplu, etc., mai mult, există de altfel utilaje și cu o lățime mai mică decât cea indicată de experți, aspect notoriu, care să poată fi folosite în scopul cultivării terenului, în zonele ce exced celui de protecție și siguranță. Referitor la zona de siguranță, pe aceasta, conform art. 16 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, nu pot fi realizate culturi agricole sau forestiere, însă, nici nu se interzice folosirea în alte scopuri de natură agricolă, cum ar fi fânețele.

Cât privește zona de protecție, conform art. 17 alin. (2) din același act normativ, acestea rămân în gospodărirea persoanei juridice sau fizice, care le au în administrare sau în proprietate, cu obligația ca acestea, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranță a traficului prin neasigurarea scurgerii apelor în mod corespunzător, prin executare de construcții, plantații care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum. Experții au evidențiat faptul că terenul rămas neexpropriat este situat în mijlocul inelului autostrăzii, nr. cadastral 1939, în suprafață de 5174 m.p., nr. cadastral 1940 în suprafață de 196 m.p. la bază, iar nr. cadastral 1941 în suprafață de 9028 m.p.

între rampa de acces la autostradă și drumul de legătură dinspre localitatea Ciuhoi, neexistând dovezi conform cărora să reiasă că accesul la acesta ar fi inexistent, că nu ar putea fi folosit în scopuri agricole, altele decât cele interzise de dispozițiile legale. Chiar dacă lucrarea de utilitate publică aduce anumite restricții proprietarului terenului învecinat, acesta excede suprafeței necesare a fi expropriată, iar prejudiciul suferit nu poate fi cuantificat în prezent, ceea ce au stabilit experții fiind valoarea de circulație, conform celor expuse, ce nu este echivalentul unui prejudiciu cert, actual, greșit instanța de fond reținând contrariul. De altfel, nu s-a dovedit ce culturi s-au efectuat anterior litigiului, ce culturi se realizează în prezent,sau dacă terenul a fost sau nu cultivat, ori folosit doar ca fânețe, cu atât mai mult cu cât lucrările nu au fost finalizate la construcția autostrăzii.

Raportat la toate considerentele expuse, în baza art. 296 C. proc. civ., instanța de apel a admis apelul, a schimbat în parte sentința și, în consecință, a respins în întregime acțiunea. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței apelate, prin care s-au respins celelalte capete de cerere și, nefiind culpa procesuală a pârâtei, a fost înlăturată dispoziția prin care s-au acordat reclamanților cheltuielile de judecată în fond. Cererea de aderare la apel, formulată de intimații reclamanți, pentru toate motivele arătate mai sus, a fost respinsă ca nefondată, nefiind aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994. Împotriva deciziei nr. 7/ A din 14 februarie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, au declarat recurs reclamanții C.I.

și C.R. Recurenții au solicitat modificarea în întregime a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului declarat de către pârât și admiterii cererii de aderare la apel, să se constate că valoarea prejudiciul suferit de reclamanți este mai mare decât valoarea stabilită prin Hotărârea nr. 179 din 11 iunie 2008 și să se stabilească valoarea reala a despăgubirilor pentru terenul în suprafața de 18.746 mp identificat prin nr. cadastral 1936, 1937 și 1938 Sălard, să se dispună modificarea parțiala a hotărârii menționate, în sensul înscrierii cuantumului real al despăgubirilor, să se constate ca nu este posibila exproprierea parcelelor cadastrale 1936, 1937 și 1938, fără exproprierea și a parcelelor cu nr. cadastral 1939, 1940 și 1941 Sălard, să se dispună exproprierea și a parcelelor cu nr. cadastral 1939, 1940 și 1941 Sălard și, în consecința, să fie obligat pârâtul la plata de despăgubiri și pentru aceste parcele.

Recurenții au arătat că, prin cererea de aderare la apel au solicitat, în esență, exproprierea și a parcelelor cu nr. cadastral 1939, 1940 și 1941 Sălard, deoarece nu este posibilă exproprierea numai a parcelelor cu nr. cadastral 1936, 1937 și 1938, urmând a obliga pârâtul la plata de despăgubiri și pentru aceste parcele. Prin decizia recurată a fost admis apelul declarat de pârâtul apelant, fiind respinsă cererea de aderare la apel formulată de către reclamanți. Pentru a pronunța aceasta hotărâre, instanța de judecata din apel a reținut faptul că, deși modalitatea de numire a experților a fost legală, prejudiciul stabilit prin lucrarea de expertiză este un prejudiciu viitor, incert și nedovedit, astfel încât instanța de fond a acordat în mod greșit acest prejudiciu.

Recurenții apreciază că în mod corect instanța de apel a considerat că modalitatea de numire a experților a fost legală, astfel încât nu înțeleg să conteste acest aspect. Însă, consideră că hotărârea pronunțata de instanța de apel cuprinde motive contradictorii, raportat la apelul declarat de către pârât și, totodată, nu cuprinde motivele pe care se sprijină, raportat la cererea de aderare la apel, recurenții invocând astfel motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Se mai susține de către recurenți că instanța de apel a făcut o greșita aplicare a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, instanța de apel a reținut faptul ca terenul din litigiu, având categoria de teren arabil extravilan, are o destinație implicită de teren agricol, ceea ce duce la concluzia că acest teren poate fi folosit din punct de vedere agricol.

Susținând că terenul rămas neexpropriat poate fi folosit ca și fânețe, instanța de apel își contrazice susținerile prin care consideră că nu s-a cauzat niciun prejudiciu (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), deoarece, simplul fapt că acest teren nu mai poate fi folosit așa cum a fost utilizat până în prezent, cu culturi de cereale și păioase, înseamnă un prejudiciu prin impunerea unui anumit gen de cultură, a cărui venit este net inferior din punct de vedere financiar. Or, acest prejudiciu este cauzat de expropriere, care îi împiedică pe recurenți sa folosească utilaje agricole performante (pe care le dețin) și sunt puși în situația de a folosi acest teren rămas în urma exproprierii ca și fânețe, deși anterior a fost cultivat.

Recurenții susțin că aceste considerente sunt contradictorii cu susținerea potrivit căreia prejudiciul pretins de reclamanți ar fi unul viitor sau inexistent. În concluziile raportului de expertiză se menționează în mod foarte clar că acest teren rămas în urma exproprierii este un teren care nu mai poate fi utilizat din punct de vedere agricol, așa cum a fost utilizat până în prezent. Or, însăși instanța de apel reține că, datorită caracterul de teren arabil extravilan, acest teren are destinație agricolă. Pe de altă parte, hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină atunci când respinge cererea de aderare la apel. Prin această cerere s-a solicitat luarea în considerare a dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publica, respectiv, faptul că suntem în situația în care nu este posibilă exproprierea numai a unei părți din teren, ci este necesară exproprierea totală a terenului.

Recurenții au solicitat instanței de judecată să aibă în vedere dispozițiile-legale mai sus menționate, care prevăd că „ în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți din teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă, în caz contrar, va dispune exproprierea totală”. Raportat la acest aspect, recurenții reclamanți au solicitat instanței de judecată din apel să aibă în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, dar mai ales răspunsul la obiecțiunile raportului de expertiză, în care se menționează faptul că terenul rămas în urma exproprierii, respectiv, cel identificat prin nr. cadastrale 1939, 1940 și 1941 Sălard, este inutilizabil.

Nicăieri în conținutul hotărârii judecătorești nu se regăsește vreun motiv pentru care aceste susțineri nu au fost avute în vedere, instanța nepronunțându-se asupra acestor solicitări. Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele: Astfel cum reiese din prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. Potrivit textului legal, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța trebuie să țină seama de: 1) prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiza, precum și 2) daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Rezultă în mod evident că daunele produse proprietarului constituie o componentă a prejudiciului cauzat prin expropriere, fiind diferite de dauna suferită de persoană prin lipsirea de proprietate, al cărei echivalent este „prețul cu care se vând imobilele”. Sub aspectul limitelor învestirii instanței de recurs, se constată că recurenții dezvoltă critici exclusiv sub aspectul modului de soluționare a cererii de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin expropriere raportat la terenul identificat prin nr. cadastrale 1939, 1940 și 1941 Sălard.

Sub acest aspect, recurenții critică, pe de o parte, faptul că instanța de apel nu a motivat soluția de respingere a cererii de aderare la apel, prin care au solicitat să se dispună exproprierea și cu privire la aceste suprafețe de teren, cu acordarea despăgubirii corespunzătoare valorii lor, iar pe de altă parte, susțin că instanța de apel, pe baza unor motive contradictorii, nu a cuantificat acea componentă a prejudiciului constând în daunele cauzate prin expropriere, din perspectiva pierderii suferite de reclamanți prin imposibilitatea cultivării terenului rămas neexpropriat cu aceleași categorii de culturi pe care le-au efectuat înainte de expropriere.

Constatând că în mod formal recurenții au solicitat în partea introductivă a cererii de recurs majorarea despăgubirii constând în valoarea terenului expropriat, în suprafața de 18.746 mp, identificat prin nr. cadastral 1936, 1937 și 1938 Sălard, în condițiile în care din motivarea recursului nu reiese vreo critică referitoare la modul de evaluare a acestui teren, înalta Curte consideră că nu este învestiră cu verificarea legalității deciziei recurate din această perspectivă, motiv pentru care soluția dată cu privire la despăgubirea cuvenită pentru terenul efectiv expropriat se consideră intrată sub puterea lucrului judecat. Înalta Curte constată că, prin cererea de aderare la apel, intimații reclamanți C.I.

și C.R. au solicitat atât majorarea despăgubirii acordate pentru terenul expropriat, identificat prin nr. cadastrale 1936, 1937 și 1938 Sălard, cât și exproprierea suplimentară a parcelelor cu nr. cadastrale 1939, 1940 și 1941 Sălard și obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru aceste parcele. în susținerea acestei din urmă solicitări, reclamanții au invocat prevederile art. art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, criticând argumentele primei instanțe, care a reținut că prezentul cadru legislativ nu permite ca inițiativa exproprierii să aparțină altor peroane decât autorităților prevăzute de lege. Din lecturarea considerentelor deciziei recurate reiese că instanța de apel nu a analizat deloc această critică a reclamanților.

Motivarea instanței de apel se concentrează exclusiv pe modul de stabilire a daunelor produse prin expropriere, acordate de prima instanță, aspect ce a format obiect de critică în apelul pârâtului, fără a se pronunța și asupra criticii din cererea de aderare la apel prin care se contesta soluția primei instanțe, de respingere a cererii de expropriere a terenului cu nr. cadastrale 1939, 1940 și 1941. Instanța de apel a reținut că „părțile nu au contestat cele reținute de instanța de fond referitor la (.) faptul că nu se impune a fi expropriată o suprafață de teren mai mare decât cea propusă inițial în acest sens”, contrar cererii de aderare la apel care conținea o critică referitoare tocmai la acest aspect.

Ignorând faptul că prin cererea de aderare la apel a fost învestită și cu această critică, instanța de apel a omis să analizeze și nu a motivat de ce respinge cererea de aderare la apel, soluția de respingere fiind dată în lipsa cercetării fondului acestei cereri. În aceste condiții, în raport de prevederile art. 304 pct. 7, art. 312 alin. (3) și art. 313 C. proc. civ., se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel. În măsura în care, în rejudecarea apelului, critica referitoare la neexproprierea suprafeței cu nr. cadastrale 1939, 1940 și 1941 va fi găsită neîntemeiată, instanța de apel va trebui să administreze probe și să stabilească daunele produse proprietarilor prin expropriere raportat la aceste suprafețe de teren, situația de fapt sub acest aspect nefiind pe deplin lămurită.

Reținând, ca situație de fapt, că suprafețele de teren neexpropriate se găsesc situate fie în mijlocul inelului autostrăzii, fie între rampa de acces la autostradă și drumul de legătură dinspre localitatea Ciuhoi și că în viitor acestea nu vor mai putea fi folosite și cultivate în aceleași condiții ca anterior construirii autostrăzii, instanța de apel a recunoscut existența unui prejudiciu determinat tocmai de aceste limitări ale dreptului de folosință, care în mod firesc se convertesc în pierderi de natură patrimonială.

Înlăturarea concluziilor raportului de expertiză, cu motivarea că această situație nu îi îndreptățește pe reclamanți la obținerea unei despăgubiri echivalente contravalorii terenului, trebuia urmată de administrarea de probe, în vederea stabilirii momentului la care terenul rămas neexpropriat nu a mai putut fi utilizat în aceleași condiții, care a fost potențialului agricol anterior și ulterior momentului respectiv și care este valoarea pierderii suferite de reclamanți ca efect al acestor limitări. Soluția instanței nu se poate baza pe simple presupuneri cu privire la potențialul agricol, tipul de culturi ce s-ar putea efectua sau categoria de utilaje agricole care ar putea fi folosite de reclamanți pentru exploatarea terenului, aceste elemente trebuind să rezulte din probe și să fie confirmate de specialiști, în condițiile art. 201 și următoarele C. proc.

civ. Față de acest considerente, în temeiul prevederilor art. art. 304 pct. 7, art. 312 alin. (3), art. 313 și art. 314 C. proc. civ., s-a dispus casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții C.I. și C.R. împotriva deciziei nr. 7/ A din 14 februarie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2013.