ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2697/2014

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele: La data de 07 august 2012 reclamanții M.M. și S.L. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA solicitând anularea în parte a hotărârilor nr. 134, 135, 136, 137, 138, 139, 140 din 19 aprilie 2012, cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate ca urmare a exproprierii imobilelor ce au aparținut acestora, obligarea pârâtului la plata sumei totale de 84.352,5 euro sau echivalentul în RON, care se va achita la cursul Băncii Naționale a României de la data plății efective, precum și la cheltuieli de judecată. În motivarea în fapt a acțiunii - întemeiată în drept pe dispozițiile art. 22-23 din Legea nr. 255/2010 și art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 - reclamanții au arătat că sunt proprietari tabulari ai imobilelor înscrise în CF nr. xx Suplacul de Barcău, cu nr. top AA, în suprafață totală de 12.229 m.p.

și în CF nr. zz Suplacul de Barcău, cu nr. top nr. BB, în suprafață de 8.138 m.p., cu privire la care s-a aprobat exproprierea, prin hotărârile menționate stabilindu-se suma de 6.467,04 RON cu titlu de despăgubire pentru imobilele sus menționate, în suprafață totală de 11.247 m.p. teren arabil extravilan. Mai susțin reclamanții că această sumă este derizorie și nu reflectă valoarea reală a imobilelor expropriate. Prin sentința nr. 273/C din 25 noiembrie 2013, Tribunalul Bihor, secția civilă, a admis în parte acțiunea. A modificat, în parte, hotărârile nr. 134-140 din 19 aprilie 2012 emise de pârât, cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate ca urmare a exproprierii imobilelor reclamanților, în sensul majorării despăgubirilor la suma de 140.238 RON, reprezentând valoarea reală de piață a imobilelor expropriate, sumă ce va fi actualizată de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la data plății efective.

A respins, ca neîntemiate, celelalte pretenții ale reclamanților. A dispus obligarea pârâtului la plata către reclamanți a cheltuielilor parțiale de judecată ocazionate de proces, în sumă de 1.600 RON, reprezentând onorariu de avocat 600 RON și onorariu parțial de expert, în sumă de 1000 RON, precum și la plata către experții judiciari M.N., J.L. și S.E. a sumei de 1050 RON, cu titlu de diferență onorariu expert, pentru lucrarea de expertiză efectuată în cauză. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență că, fiind nemulțumiți de cuantumul despăgubirilor, reclamanții au solicitat acordarea acestora într-un cuantum mai mare decât cel stabilit prin hotărârile a căror anulare s-a solicitat, fiind incidente în cauză prevederile art. 22, 23, 25, 26 și 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

În respectarea acestor prevederi legale, instanța a desemnat o comisie de experți tehnici judiciari evaluatori conform listei comunicate în acest sens de Biroul Local de Expertiză Bihor, comisie care a întocmit lucrarea de expertiză tehnică judiciară evaluatoare și a stabilit că valoarea reală de piață a imobilului expropriat de la reclamanți este de 2,9 euro/m.p., motiv pentru care a respins, motivat, obiecțiunile pârâtului la raportul de expertiză menționat. Instanța a comparat această sumă, stabilită prin expertiză, cu valoarea rezultată din alte contracte de vânzare-cumpărare încheiate de către pârât cu privire la terenurile din zona respectivă, precum și cu despăgubirile acordate altor proprietari de terenuri din aceeași zonă.

A constatat că, în zona supusă exproprierii - în care se află și terenul reclamanților - prețul de circulație al imobilelor terenuri arabile situate în extravilanul localității este de la 1 RON/mp până la 5 euro/mp (contracte încheiate în lunile februarie și iunie 2013). În aplicarea prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a apreciat că suma plătită de pârât reclamanților, cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat nu este „justă” în sensul legii, cât timp aceasta se situează sub nivelul pieței, (preț efectiv plătit), instanța având obligația de a compara pretențiile expropriaților cu suma achitată acestora, cu titlu de despăgubiri, având în vedere și prețurile plătite, în concret, de expropriator cu privire la imobilele din zonă.

Tribunalul Bihor a considerat, ca fiind admisibilă, solicitarea reclamanților cu privire la modificarea în parte a hotărârilor atacate, referitor la cuantumul despăgubirilor cuvenite acestora, în raport de prevederile art. 22 și urm. din Legea nr. 255/2010 cu modificările și completările ulterioare, având în vedere și concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză. În ceea ce privește capătul de cerere din acțiunea introductivă privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat reclamanților prin expropriere, instanța a stabilit că „justa despăgubire” a reclamanților pentru imobilul expropriat, constând în valoarea reală de piață al acestuia, reprezintă, de fapt, evaluarea prejudiciului produs acestora.

Mai mult, susținerile reclamanților privind imposibilitatea utilizării terenului rămas în urma exproprierii parțiale, nu pot fi primite, cât timp terenurile arabile extravilane nu pot fi închiriate, ci doar arendate. De altfel, s-a reținut că, în speță, reclamanții nu au probat și nu au determinat prejudiciul suferit prin neutilizarea terenului, astfel că, instanța a respins, ca neîntemeiat, și acest petit. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., instanța a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, proporțional cu admiterea, în parte, a acțiunii reclamanților. Astfel, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 1.600 RON, reprezentând onorariu de avocat - 600 RON (conform chitanței de la dosar), la plata onorariului parțial de expert în sumă de 1.000 RON în favoarea reclamanților, precum și la suma de 1.050 RON, reprezentând diferență onorariu expert, în favoarea experților M.N., J.L.

și S.E., conform chitanțelor de la dosar. Împotriva sentinței civile nr. 273/C din 25 noiembrie 2013 a Tribunalului Bihor au declarat „recursuri” atât reclamanții, cât și pârâta, cale de atac pe care, ulterior, părțile au calificat-o ca fiind apel. Astfel, reclamanții au solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței Tribunalului Bihor, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 161.274 RON, din care 140.238 RON, reprezentând valoarea de piață a terenului expropriat și 21.036 RON (prejudicul suferit de aceștia), actualizate la data plății.

Apelanta-pârâtă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - în calitate de reprezentantă a Statului Român, a solicitat schimbarea în parte a sentinței, în sensul respingerii cererii de majorare a despăgubirilor pentru terenul expropriat, în suprafață de 11.247 m.p., iar, în subsidiar, casarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în ipoteza în care instanța de control judiciar va aprecia ca fiind utilă cauzei, administrarea unei noi probe cu expertiză, sau modificarea sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Criticile din apel ale reclamanților au vizat, în esență, nerespectarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că instanța nu a stabilit corect prejudiciul cuvenit reclamanților, din raportul de expertiză întocmit în cauză, rezultând că prejudiciul este de 21.036 RON, având în vedere caracteristicile imobilului, posibilitatea de închiriere a unei părți a acestuia către O., precum și valoarea producției agricole aferentă. Pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-în calitate de reprezentantă a Statului Român- prin motivele de apel a invocat excepția inadmisibilității cererii de modificare a hotărârilor nr. 134, 135, 136, 137, 138, 139, 140 din 19 aprilie 2012 emise de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 255/2010 Suplacu de Barcău.

S-a menționat că hotărârea Comisiei de stabilire a despăgubirilor constituie un act unilateral, emis potrivit art. 20 din Legea nr. 255/2010 și art. 16 din Normele metodologice de aplicare a acesteia, astfel că, hotărârea poate fi revocată doar pentru motive temeinice. S-a susținut, așadar, că nu există temei legal pentru modificarea hotărârilor, motivele invocate neîncadrându-se în cauzele expres prevăzute de lege, care ar putea conduce la anularea acesteia. Conform art. 22- 23 din Legea nr. 255/2010, instanța are posibilitatea de-a stabili pe baza unui raport de expertiză judiciară, „justețea” cuantumului despăgubirilor aprobate prin Hotărâre de Guvern sau, să stabilească persoanele îndreptățite la despăgubiri.

Actele emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010 sunt supuse controlului de legalitate, numai în ceea ce privește dreptul la despăgubire și cuantumul acordat cu acest titlu. S-a susținut că au fost încălcate prevederile art. 129 C. proc. civ., precum și cele reglementate de art. 22 din Legea nr. 255/2010. Deși cei 3 experți au întocmit raportul de expertiză evaluatorie, cuantumul despăgubirilor s-a stabilit cu încălcarea normelor legale imperative. Valoarea de 2,9 euro/m.p. a fost omologată prin raportare la oferte de vânzare identificate în mica publicitate, iar această valoare nu putea fi aplicată, câtă vreme terenul este agricol și nu poate fi decât dat în arendă.

Au fost aduse critici în sensul că, instanța de fond nu a avut în vedere prețul de piață real de circulație pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, iar experții nu au făcut evaluări comparabile viabile, nefiind analizate și comparate tranzacții autentice de vânzare-cumpărare încheiate în 2013, care să privească imobile similare, așa încât au fost aplicate și interpretate greșit, prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994. S-a susținut totodată, că raportul de evaluare realizat de expertul M.N. este lovit de nulitate absolută, întrucât a fost întocmit cu încălcarea art. 25 din Legea nr. 33/1994, art. 14 din O.G. nr. 2/2000, deoarece acesta nu deținea calitatea de expert în evaluarea proprietății imobiliare, iar cuantumul despăgubirilor nu trebuie să se transforme într-o sursă de îmbogățire fără just temei.

A arătat că valoarea de 2,9 euro/m.p. este prea mare raportat la prețul pieții, majoritatea terenurilor din localitățile vecine fiind înstrăinate cu prețuri cuprinse între 0,1 și 2,5 RON/m.p. S-au adus critici în sensul că, experții nu au ținut cont nici de valorile relevate de raportul de evaluare întocmit pentru Camera Notarilor Publici Oradea anul 2013, pe care, conform dispozițiilor Legii nr. 225/2010 art. 11 alin. (8), experții trebuiau să le aibă în vedere. S-a solicitat administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară potrivit art. 25, art. 26 din Legea nr. 33/1994 prin raportare la prețul de piață, emiterea unei adrese către Primăria comunei Suplacu de Barcău, precum și la Camera Notarilor Publici Oradea în vederea obținerii unor informații referitoare la prețurile practicate pe piață, în funcție de locul situării imobilelor.

Apelanții-reclamanți au arătat în notele de ședință depuse la dosar, că nu este utilă cauzei și nu se impune administrarea unei noi expertize raportat la motivele invederate, întrucât au fost depuse la dosar contracte autentice recent încheiate, potrivit cărora, prețul de vânzare a unor terenuri similare situate în extravilanul comunei Suplacu de Barcău, respectiv Balc, este de 5 euro, respectiv 4 euro/m.p., cerințele art. 26 din Legea nr. 33/1994 fiind respectate. Referitor la excepția inadmisibilității cererii de anulare, modificare a hotărârilor contestate emise de comisie, apelanta-pârâtă a solicitat respingerea, ca fiind neîntemeiată, întrucât, prin acțiune reclamanții au contestat cuantumul redus al despăgubirilor stabilite de pârât prin hotărârile atacate, aceste despăgubiri nefiind acordate în condițiile legii speciale, încălcându-se dispozițiile Legilor nr. 255/2010 și nr. 33/1994 privind stabilirea despăgubirilor.

Prin decizia nr. 208/A din 10 aprilie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanți și de pârâtă. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut următoarele: Solicitându-se prin acțiune, modificarea cuantumului despăgubirilor oferite proprietarilor terenului în litigiu, instanța de fond, cu respectarea dispozițiilor art. 22, art. 26 din Legea nr. 33/1994 a dispus, potrivit art. 25, constituirea unei comisii de experți în vederea efectuării unui raport de evaluare, pentru determinarea valorii reale a imobilului și a prejudiciului cauzat prin exproprierea proprietarului acestuia. S-a stabilit corect comisa de experți alcătuită din trei membrii, astfel: ing.

S.E. desemnat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, ing. M.N., propus de reclamanți și J.L.G., desemnat de instanță prin tragerea la sorți din 15 noiembrie 2012. S-a stabilit că expertul M.N.T. are și calitatea de membru al A.N.E.V.A.R. - fiind evaluator al proprietăților imobiliare - astfel că excepția de nulitate a raportului de expertiză, invocată de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a fost respinsă. Din cuprinsul raportului de expertiză întocmit, fără obiecțiuni, de către comisia constituită cu respectarea art. 25 din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a reținut că, valorile stabilite în ghidul privind proprietăților imobiliare din Județul Bihor sunt orientative, și acestea se regăsesec în raportul de evaluare întocmit pentru Camera Notarilor Public Oradea, astfel că, în mod corect nu este evidențiată valoarea terenurilor aferente culoarului autostrăzii.

Potrivit raportului, valoarea de piață a terenurilor, de pe coridorul de expropriere după despăgubirile acordate în prima etapă, au crescut simțitor față de grila notarilor publici, fiind chiar de 6-10 ori mai mare, iar valoarea de piață justă poate fi stabilită luând în considerare contractul de închiriere întocmit între O. Suplacu de Barcău și persoane fizice, juridice, pentru terenurile utilizate pe care se află sonde de extracție, mijloace fixe ale lui O. S-a reținut de comisia de experți că, pe terenul în litigiu s-a obținut o producție bună, iar evaluarea acestuia s-a realizat ținând cont de normativele de evaluare prevăzute de Normele Metodologice elaborate în funcție de valoarea de piață stabilită conform standardelor internaționale de evaluare, având la bază contractele de închiriere încheiate între O. Suplacu de Barcău și diferite persoane fizice, juridice, neexistând disponibile suficiente informații referitoare la tranzacții similare.

S-a considerat că informațiile sunt limitate pentru astfel de terenuri, iar pentru cele comparabile, nu sunt suficient de transparente, nefiind date cifre reale, concluzia fiind că valoarea terenului este de 12,47 RON/m.p. - echivalent a 2,9 euro/m.p., total 140.238 RON, iar prejudiciului cauzat a fost corect determinat la suma de 21.036 RON și s-a concluzionat că valoarea de piață stabilită este la nivelul minim al pieții din zonă. Contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. AA din 11 aprilie 2012, nr. BB din 11 mai 2012, nr. CC din 11 mai 2012, nr. DD din 11 mai 2012 etc.(evidențiate și enumerate la motivele de apel ale pârâtei) se referă la valoarea unor terenuri situate în județul Sălaj, în anul 2012 și, întrucât cel în litigiu se află în altă localitate, Suplacu de Barcău, alt județ (jud. Bihor), în mod corect, nu au fost avute în vedere criticile pârâtei în acest sens, acestea fiind apreciate, ca nefondate.

Aceasta și, deoarece, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. EE din 28 iunie 2013 Notar Public P.P., s-a reținut că s-a vândut un teren din aceeași localitate - Suplacu de Barcău - în suprafață de 4855 m.p., cu un preț de 24.275 euro - deci 5 euro/m.p., iar potrivit antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. GG din 28 februarie 2013 de Notar Public P.P., prețul unui m.p. teren din localitatea Balc, județul Bihor, s-a tranzacționat cu 4 euro/m.p., valoarea stabilită de comisia de experți de 2,79 euro/m.p. fiind, astfel, sub valoarea de piață, deci, dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 nu au fost încălcate, criticile nefiind fondate și din acest motiv, suplimentarea probei cu o nouă expertiză, a fost respinsă.

Referitor la apelul declarat de reclamanți, într-adevăr, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la calculul despăgubirilor se va ține seama și de daunele aduse proprietarului, luând în considerare dovezile prezentate de aceștia, iar comisia de experți a stabilit conform celor expuse, un prejudiciu în valoare de 21.036 RON, fără însă a determina în concret, ce reprezintă. Terenul în litigiu se află în extravilanul localității Suplacu de Barcău, este arabil și din probațiunea administrată, nu s-a reținut că prin expropriere s-ar aduce prejudicii de altă natură decât cel constând în valoarea de piață al acestuia. Nu s-a putut constata, de altfel, nici că terenul rămas neexpropriat din parcela aflată în proprietatea apelanților-reclamanți ar fi afectată de construcția autostrăzii și că aceștia, astfel, ar suferi un prejudiciu care să impună o reparație, în sensul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Faptul că putea fi închiriat la O., nu a fost probat, neexistând dovezi din care să rezulte că nu ar putea fi folosit în continuare conform destinației sale, a categoriei de folosință. Împotriva deciziei nr. 208/A din 10 aprilie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, au declarat recurs reclamanții M.M., S.L. și pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în reprezentarea Statului Român. Prin recursul lor, reclamanții au solicitat modificarea în parte a deciziei atacate și admiterea acțiunii, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 161.274 RON, compusă din 140.238 RON - reprezentând valoarea de piață a terenului expropriat - și suma de 21.036 RON - reprezentând valoarea prejudiciului suferit de reclamanți, invocând nelegalitatea hotărârii pronunțate de Curtea de apel, în sensul nerespectării prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Se susține de către recurenții-reclamanți că, în mod nelegal, tribunalul a respins cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin expropriere, cu motivarea sumară că, „justa despăgbuire” pentru imobilul expropriat, constând în valoarea reală de piață a acestuia, constituie prin ea însăși o evalurea a prejudiciului produs expropriatului, iar Curtea de apel, a apreciat că, nu rezultă din raportul de expertiză, în ce constă prejudiciul reclamanților. În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta-pârâtă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a invocat critici de nelegalitate, pe care le-a încadrat în motivele prevăzute și reglementate de art. 304 pct. 5 și 9 din același Cod.

Se arată, așadar, de către pârâtă că este inadmisibilă cererea de modificarea a cuantumului hotărârilor nr. 134, 135, 136, 137, 138, 139, 140 emise la data de 19 aprilie 2012 de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 255/2010 Suplacu de Barcău și că, nu există niciun temei legal pentru modificarea acestora. Potrivit dispozițiilor art. 22 și 23 din Legea nr. 255/2010, instanța are doar posibilitatea de a stabili, în temeiul unui raport de expertiză judiciară, caracterul just al cuantumului despăgubirilor aprobate prin Hotărârea de Guvern sau să stabilească care sunt persoanele îndreptățite la despăgubiri. Se aduc critici de nelegalitate, conform art. 304 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, în sensul că, raportul de expertiză efectuat în cauză este lovit de nulitate absolută, deoarece expertul M.N.

desemnat a face parte din comisia de evaluare a terenului expropriat are calitatea de expert judiciar în specialitatea topografie, cadastru și geodezie. Se invocă astfel, nerespectarea dispozițiile art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994, precum și a art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, din reglementarea acestui din urmă articol rezultând că, „persoana care a dobândit calitatea de expert judiciar sau de specialist, în condițiile acestei ordonanțe, poate efectua expertize judiciare numai în specialitatea în care a fost atestată”. În speță, expertul M.N. a procedat, în mod nelegal, la întocmirea unei lucrări, având obiective care țin de specialitatea evaluare proprietate imobiliară, deși nu avea competență în acest domeniu, nefiind atestat de Ministerul Justiției în această specialitate.

Așadar, cu încălcarea prevederilor art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994, instanța de fond a considerat valid un raport de expertiză care este lovit de nulitate absolută și, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 5 din același Cod, se impune casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea administrării unei noi expertize de evaluare.

O altă critică a pârâtei, ce vizează încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, se referă la nerespectarea normelor imperative care impun determinarea despăgubirii, în funcție de prețurile reflectate de tranzacții autentice de vânzare-cumpărare pentru imobile similare celui expropriat și se susține că valoarea de 2,90 euro/mp, cât a fost omologată de instanța de judecată, a fost obținută în considerarea, ca valabil, al unui raport de expertiză - lovit de nulitate absolută - deci, care nu poate fi valid sub aspectul efectelor sale și obținut, totodată, prin aplicarea unor metode de evaluare improprii, având la bază contracte de vânzare-cumpărare, ce nu au avut ca obiect terenuri similare celor în litigiu.

Se arată de către recurenta-pârâtă că nu au fost respectate nici prevederile art. 129 C. proc. civ. de la 1865, referitoare la rolul activ al instanței de judecată, care trebuia să aibă în vedere lămurirea tuturor aspectelor cauzei, dispunând ca părțile să completeze probele, sau, chiar să ordone probatoriile necesare în speță. Pentru o judecată unitară, Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamanți și de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în limitele considerentelor ce succed: În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA sunt fondate criticile invocate de acesta, în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., sub aspectul nulității raportului de expertiză dispus de instanța de fond. Potrivit dispozițiilor reglementate de art. 304 pct. 5 din Cod, „modificarea sau casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același Cod.” În conformitate cu dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, la care trimite art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, „pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii”.

Expertiza tehnică pentru evaluarea despăgubirilor cuvenite persoanei expropriate are caracter judiciar, deoarece este dispusă de către instanța de judecată, care constituie comisia de experți. În acest sens, art. 2 din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară arată că „expertiza tehnică efectuată din dispoziția organelor de urmărire penală, a instanțelor judecătorești sau a altor organe cu atribuții jurisdicționale, de către expertul sau specialistul numit de acestea, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei, constituie expertiză tehnică judiciară”.

Expertiza tehnică judiciară poate fi efectuată doar de către un expert judiciar, respectiv persoana fizică ce dobândește această calitate în condițiile legii și este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari întocmit, pe specialități și pe județe, respectiv pe municipiul București, astfel cum prevede explicit art. 1 alin. (2) din aceeași Ordonanță. Din baza de date a Ministerului Justiției (în cadrul căruia funcționează Biroul central pentru expertize tehnice judiciare), pe care instanța o poate consulta în baza art. 86 2 C. proc. civ., rezultă că domnul expert M.N. are calitatea de expert judiciar, în specialitatea topografie, cadastru și geodezie și nu este atestat de Ministerul Justiției în specialitatea evaluare proprietăți imobiliare, pentru a face parte din comisia de experți constituită de către instanță.

Dispozițiile art. 1 și 2 din O.G. nr. 2/2000 au caracter imperativ, deoarece expertiza tehnică judiciară nu poate fi realizată decât de către experți judiciari, nu și de către alte persoane, chiar autorizate pentru efectuarea de expertize tehnice (însă doar extrajudiciare). În acest sens, prin art. 13 din același act normativ se arată că expertizele tehnice judiciare pot fi efectuate și de alți specialiști care nu au calitatea de expert judiciar, dar numai în lipsa experților judiciari în specialitatea cerută. Nerespectarea de către instanță a acestor dispoziții legale imperative la constituirea comisiei de experți în baza art. 25 din Legea nr. 33/1994, în condițiile în care ar fi trebuit să se asigure că toți experții din comisie au calitatea de experți tehnici judiciari, atrage nulitatea raportului de expertiză întocmit și de o persoană care nu are această calitate.

Este de observat că nu are relevanță, în cauză, împrejurarea că ceilalți doi experți care au întocmit și semnat raportul întrunesc această condiție, ținând cont de componența obligatorie a comisiei, art. 25 prevăzând imperativ întocmirea raportului de expertiză de către trei experți. În aceste condiții, hotărârea instanței de apel este nulă, pronunțată fiind cu nerespectarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 coroborate cu cele ale art. 1 și 2 din O.G. nr. 2/2000, remediul pentru vătămarea procesuală suferită de parte, fiind acela al efectuării unei noi expertize.

Chiar dacă această constatare este suficientă pentru conturarea soluției unitare ce se impune a fi adoptată în cauză, respectiv casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, se constată că sunt fondate, în acest cadru procesual și susținerile recurentei-pârâte privind lipsa de rol activ a instanțelor de fond și apel, care, în raport de verificarea condițiilor ce trebuiau respectate la întocmirea raportului de expertiză, nu au analizat această chestiune. Deși pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în calitate de reprezentantă a statului, a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză judiciară, în temeiul art. 212 C. proc. civ. de la 1865, referitor la nerespectarea dispozițiilor art. 25-26 din Legea nr. 33/1994, a art. 14 alin. (1) din O.G.

nr. 2/2000, instanța de fond, Tribunalul Bihor, secția I civilă, prin încheierea din 11 noiembrie 2013 le-a respins, precum, în mod eronat a respins și efectuarea unei noi expertize (contraexpertize). Întrucât, Înalta Curte va dispune rejudecarea cauzei în vederea efectuării unei noi expertize, criticile privind eventualele criterii de evaluare a despăgubirilor cuvenite reclamanților, sub aspectul verificării prețului real al pieței, vor avea în vedere și valorile stabilite prin contractele de vânzare-cumpărare ce au ca obiect terenuri arabile situate în extravilan, cu aceleași însușiri.

Potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.” Sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială” are în vedere prețul consemnat în acte autentice de vânzare-cumpărare, încheiate în perioada de referință (data efectuării expertizei). Doar în măsura în care nu au fost perfectate tranzacții în acea perioadă, se poate recurge la alte mijloace de probă concludente, din categoria cărora pot face parte și ofertele de preț ale agențiilor imobiliare, ori prețurile din anunțurile de mica publicitate din zonele locale.

Întrucât au fost formulate critici referitoare la încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, care se referă la nerespectarea normelor imperative ce impun determinarea despăgubirii în funcție de prețurile reflectate de tranzacții autentice de vânzare-cumpărare pentru imobile similare celui expropriat și s-a susținut că valoarea de 2,90 euro/m.p. teren, cât a fost omologată de instanța de judecată, a fost obținută pe baza unui raport de expertiză lovit de nulitate absolută, Înalta Curte apreciază că instanța de trimitere va trebui să solicite experților-cu ocazia efectuării unui nou raport de expertiză, care să îndeplinească cerințele imperative ale art. 25 din aceeași lege, privitor la specialitatea experților ce vor alcătui comisia- utilizarea unor metode de evaluare corespunzătoare categoriei terenului expropriat.

De asemenea, doar în măsura în care nu au fost perfectate tranzacții în acea perioadă, se poate recurge și la consultarea ofertelor de vânzare, pe lângă alte mijloace de probă relevante, însă inexistența tranzacțiilor trebuie să fie certă, nu prezumată din declinul pieței imobiliare. În ceea ce privește criticile din recursul reclamanților, referitoare la criteriile de evaluare a prejudiciului pretins a fi fost produs terenului rămas în proprietatea reclamanților, experții vor stabili și vor determina dacă există un prejudiciu, și, în caz afirmativ, vor determina valoarea acestuia, luându-se în considerare și dovezile prezentate de proprietari. În acest sens, se va avea în vedere ca evaluarea despăgubirilor, în acest caz, să reflecte existența unui prejudiciu cert, actual și care nu a fost încă reparat, pornindu-se de la categoria de folosință a terenului la momentul expertizării.

De asemenea, acest prejudiciu ar trebui determinat chiar pe baza valorii terenului expropriat, în măsura în care categoria de folosință este aceeași, la care să se aplice, eventual, corecții dacă se evidențiază o afectare negativă, chiar prin expropriere, a terenului rămas, neavând nicio justificare stabilirea unor valori diferite pentru terenuri de același fel, din aceeași zonă. Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 alin. (2) și (3), 313 teza I - rap. la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate în cauză, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanții M.M., S.L. și de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva deciziei nr. 208/A din 10 aprilie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2014.