ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2243/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2243/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2243/2016

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 188/C din 14 martie 2014, pronunțată de Tribunalul

Bihor în Dosarul nr. x/111/2012, s-a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta A.; s-a constatat calitatea de persoană

îndreptățită a reclamantei la încasarea despăgubirilor

stabilite pentru imobilul expropriat în suprafață de 8.952 mp.,

situat pe nr. cadastral 4875, parcela având nr. top. 877, identificat prin

tarlaua 143 Biharia, iar cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru imobilul

mai sus identificat a fost stabilit la suma de 200.890 lei, și a fost

obligată pârâta în favoarea reclamantei la plata acestei sume cu titlu de

despăgubire.

A fost

respins restul capetelor de cerere.

Pârâtul

Statul Român, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România, a fost obligat în favoarea reclamantei la

plata sumei de 6.050 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a

pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în

esență, următoarele:

În

conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010, ca urmare a exproprierii

imobilului în suprafață de 8.952 mp, situat pe nr. cadastral 4875,

parcela având nr. top. 877, identificat prin tarlaua 143 Biharia, prin

Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 22 din 25 aprilie 2012

s-au stabilit despăgubiri în sumă de 5.147,40 lei.

Pentru

terenul în litigiu, reclamanta a formulat cerere, în temeiul art. 19 din lege, și

a înaintat acte Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010 susținând

că deține dreptul de proprietate asupra acestui imobil împreună

cu B.

În aceste

condiții, la emiterea procesului-verbal nr. 22 din 25 aprilie 2012, A. și

B. au fost indicate ca fiind persoane aparent îndreptățite la

încasarea despăgubirilor, alături de Comuna Biharia.

În baza

acestui proces-verbal, Comisia a emis Hotărârea nr. 22 din 25 aprilie 2012

prin care s-a dispus consemnarea despăgubirilor aferente exproprierii

imobilului identificat cu numărul cadastral 4875 în cuantum de 5.147,40

lei, menționând totodată faptul că eliberarea acestor

despăgubiri se va putea realiza numai după clarificarea situației

juridice a terenului.

În ceea ce

privește capătul de cerere privind stabilirea calității de

persoană îndreptățită la despăgubiri pentru suprafața

expropriată, în raport de probele administrate, prima instanța a

apreciat că reclamanta A. are această calitate.

În ceea ce

privește cuantumul despăgubirilor, instanța a reținut

următoarele:

Conform

raportului de expertiză efectuat în cauză, imobilul proprietatea

reclamantei, supus exproprierii, în suprafața de 8.952 mp., identificat

prin tarlaua 143, parcela 877, nr. cadastral 4875, are o valoare de piață

de 200.890 lei, evaluarea fiind făcută de comisia de experți,

conform standardelor internaționale de evaluare

Având în

vedere concluziile raportului de expertiză, conform dispozițiilor

art. 5 și art. 11 din Legea nr. 255/2010, a fost obligată pârâta în

favoarea reclamantei la plata sumei de 200.890 lei, cu titlu de

despăgubiri.

În ceea ce

privește prejudiciul cauzat proprietarului ca urmare a exproprierii

terenului din litigiu, s-a reținut că, deși experții au

întocmit mai multe variante în vederea evaluării acestuia, în speță

nu s-au produs probe din care să rezulte în ce constă acest

prejudiciu în mod concret, experții mărginindu-se la a face diverse

supoziții cu privire la modalitatea în care ar fi fost folosit acest teren

de către reclamantă.

Față

de această împrejurare, acest capăt de cerere a fost respins, ca

neîntemeiat.

Având în

vedere considerentele mai sus expuse, în baza dispozițiilor Legii nr.

198/2004 și ale Legii nr. 255/2010, instanța a admis în parte acțiunea

conform dispozitivului, iar în baza dispozițiilor art. 276 C. proc. civ.,

a obligat pe pârâtul Statul Român, reprezentat de Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, în favoarea

reclamantei, la plata sumei de 6.050 lei cheltuieli de judecată,

reprezentând onorariu expert și onorariu avocat.

Curtea de

Apel Oradea, secția I civilă, prin decizia nr. 558 din 14 iunie 2016,

a admis, ca fondate, apelurile formulate de apelanta reclamantă A. și

de apelantul pârât Statul Român, prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA; a schimbat în

parte sentința apelată în sensul că a redus despăgubirile

stabilite în favoarea reclamantei A., în sarcina pârâtului Statul Român, prin

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România SA, de la 200.890 lei la suma totală de 136.571 lei, din care

135.676 lei valoarea reală a imobilului expropriat și 895 lei

prejudiciul cauzat reclamantei, reținând, în esență,

următoarele.

Instanța

de apel, având în vedere criticile formulate în cauză, în ședința

publică din 2 decembrie 2014, a pus în discuție completarea probațiunii

prin efectuarea unei contraexpertize având în vedere art. 24 și art. 25

din Lega nr. 33/1994, iar în ședința publică din 20 ianuarie

2015 s-a încuviințat efectuarea unei noi expertize având ca obiectiv

stabilirea valorii reale a imobilului în litigiu și a prejudiciului cauzat

proprietarului, experții trebuind să aibă în vedere probatoriul

administrat în cauză, atât în fața instanței de fond, cât și

în apel, precum și motivele și criticile formulate de părți

prin cele două apeluri.

Pentru

termenul din 04.05.2015, a fost depus de experți raportul de

contraexpertiză tehnică judiciară, prin concluzii, echipa de

experți recomandând ca valoare reală a terenului la data

efectuării expertizei, estimată la nivelul valorii de piață,

suma de 44.760 euro, echivalent cu 198.464 lei, iar valoarea prejudiciului

cauzat proprietarului de 259 euro, echivalent cu 1.147 lei.

Față

de acest raport de contraexpertiză, au formulat obiecțiuni atât

pârâtul prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România, care a solicitat refacerea raportului de contraexpertiză,

conform prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv prin raportare la

„prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel

în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză”, cât și reclamanta, în ceea ce privește modalitatea

de stabilire a prejudiciului produs prin expropriere.

Instanța,

în ședința publică din 03 iunie 2015, a încuviințat obiecțiunile

la raportul de expertiză solicitând experților să

răspundă acestora.

Prin

răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză

tehnică judiciară, comisia de experți a arătat că-și

menține răspunsul atât cu privire la primul obiectiv, cât și cu

privire la al doilea obiectiv.

Ca urmare a

notelor scrise și a obiecțiunilor formulate de pârât, precum și

a constatării sintagmei „la data întocmirii raportului de expertiză”

din art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, ca fiind neconstituțională, în ședința

publică din 29 septembrie 2015 s-a dispus efectuarea unei variante de

evaluare a imobilului raportat la valoarea acestuia la data exproprierii.

Potrivit art.

22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes

național, județean și local, expropriatul nemulțumit de

cuantumul despăgubirilor se poate adresa instanței în termenul

general de prescripție, iar conform art. 26 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului

și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și

instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit

imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială la data

întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului sau altor persoane îndreptățite, luând în considerare și

dovezile prezentate de aceștia.

Despăgubirea,

conform art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, acordată de instanță

nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și

nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă

persoană îndreptățită.

Cuantumul

despăgubirilor solicitate de apelanta reclamantă prin precizarea de

acțiune a fost de 244.165 lei, din care suma de 200.890 lei, reprezentând

valoarea terenului expropriat, și suma de 43.273 lei, reprezentând valoarea

prejudiciului suferit ca urmare a exproprierii terenului, iar valoarea

acordată de instanța de fond a fost, pentru terenul expropriat, de

200.890 lei, în raport de care s-a făcut verificarea aplicării și

interpretării dispozițiilor legale enunțate mai sus.

Prin Decizia

nr. 380 din 26.05.2015, pronunțată de Curtea Constituțională,

publicată în M. Of. nr. 527/15.07.2015, s-a constatat ca fiind neconstituționale

prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor

obiective de interes național, județean și local, raportat la

sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză

de utilitate publică.

Potrivit

noului raport de expertiză întocmit cu ocazia soluționării

cauzei în apel, comisia de experți, ce a avut în vedere decizia Curții

Constituționale, a reținut că pentru tabelul de comparații

s-au ales proprietăți similare terenului în cauză și anume

terenuri libere de construcții aflate în zona localității

Biharia; că, ținând cont de adresa nr. 901 din 21 aprilie 2015

emisă de Primăria Biharia, comparabilele care au fost luate în calcul

se referă la terenuri extravilane, terenuri care sunt însă pretabile

pentru introducerea în intravilan, și că valoarea reală a

terenului expropriat în suprafață de 8.952 mp., la data exproprierii,

este de 31.300 euro, 3,50 euro/mp.

Această

concluzie a fost menținută de experți și prin

răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză

tehnică, obiecțiuni prin care s-a solicitat refacerea raportului de

expertiză ținând cont de contractele de vânzare cumpărare

autentice pe care le-a atașat pârâtul la obiecțiunile formulate,

precum și de grila notarilor publici, cu motivarea că nu au avut în

vedere contractele de vânzare cumpărare depuse în sprijinul obiecțiunilor

Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România, întrucât acestea nu privesc terenuri de același fel cu cel

expropriat, și că nu au luat în considerare valorile cuprinse în

ghidul privind valorile de circulație orientative minime ale

proprietăților imobiliare din județul Bihor, câtă vreme

acestea sunt destinate exclusiv pentru uzul notarilor publici.

S-a conchis,

că, având în vedere toate considerentele expuse, câtă vreme valoarea

despăgubirilor stabilite de expropriator în favoarea reclamantei a fost

doar de 5.147,40 lei, cu mult inferioară celei care reiese din raportul de

expertiză întocmit în cauză de comisia de experți, cu

respectarea dispozițiilor legale în materie și a celor dispuse de

Curtea Constituțională, nu se poate vorbi de netemeinicia acțiunii

reclamantei, cum greșit susține apelanta pârâtă; că instanța

de fond a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul în litigiu la

suma de 200.890 lei, astfel cum a fost acesta evaluat prin raportul de

expertiză efectuat în primă instanță, dar instanța de

apel a avut în vedere și a valorificat raportul de expertiză întocmit

de comisia de experți în faza de apel cu respectarea Deciziei nr. 380/2015

a Curții Constituționale, prin care s-a stabilit că valoarea

reală a imobilului în litigiu, estimată la nivelul valorii de piață

la data exproprierii, este de 31.300 euro; că prin expertiza

efectuată în cauză - primul raport de expertiză din faza de

apel, comisia de experți a menționat că valoarea prejudiciului

cauzat reclamantei este de 259 euro, echivalent cu 1.147 lei, ceea ce

rezultă din faptul că, urmare a izolării parcelei de 59 mp,

(rămasă neexpropriată), aceasta este lipsită de utilitate

economică, prejudiciul calculându-se înmulțind prețul pe metru

pătrat estimat al imobilului în litigiu, de 5 euro, cu suprafața

rămasă în proprietatea reclamantei, și că, având în vedere

prevederile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 potrivit

cărora despăgubirea trebuie să cuprindă și prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, precum și

concluziile din raportul de expertiză potrivit cărora suprafața

de teren neexpropriată, datorită formei și dimensiunii, cât și

faptului că cerințele zonei nu îi permit proprietarului să

utilizeze respectiva suprafață pentru nici o activitate, este pentru

proprietar suprafață reziduală, reclamanta este îndreptățită

și la suma de 895 lei (3,50 euro/mp., stabilită prin expertiza ce a ținut

seama de Decizia Curții Constituționale nr. 380/2015), rezultând un

total de 136.571 lei.

Conform art.

38 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, cheltuielile pentru realizarea procedurilor de expropriere și

retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor judecătorești, se

suportă de expropriator, iar câtă vreme s-a stabilit că valoarea

despăgubirilor acordate de expropriator nu reflectă valoarea

imobilului expropriat, chiar dacă apelul declarat a fost admis, s-a

apreciat că nu se impune obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de

judecată constând în onorariul de expert achitat în apel, și că,

nefiind culpa reclamantei, pentru motivele expuse, este necesar a fi

păstrată dispoziția instanței de fond prin care acesteia

i-au fost acordate 6.050 lei cheltuieli de judecată, chiar dacă

raportul de expertiză efectuat în primă instanță a fost

înlăturat.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, care,

indicând art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor

formulate a arătat următoarele:

Decizia

apelată, în ceea ce privește soluția de omologare a valorii

stabilite de către experții judiciari cu titlu de despăgubire,

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, potrivit art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.

Astfel, în

ceea ce privește cuantumul despăgubirii care a fost stabilit de

către experții judiciari prin raportare la oferte de vânzare

identificate pe internet, deci în pofida prevederilor imperative ale art. 26

din Legea nr. 33/1994 și a obiecțiunilor pe care pârâtul le-a

formulat, deși a administrat inclusiv contracte autentice de

vânzare-cumpărare pertinente, instanța de apel a decis să

omologheze valoarea stabilită de către experți pe următorul

considerent: „câtă vreme valoarea despăgubirilor stabilite de

către expropriator în favoarea reclamantei a fost doar de 5.147,40 lei, cu

mult inferioară celei care reiese din raportul de expertiză întocmit

în cauză de comisia de experți, cu respectarea dispozițiilor

legale în materie și a celor dispuse de Curtea Constituțională,

nu se poate vorbi de netemeinicia acțiunii reclamantei, cum greșit

susține apelanta pârâtă”.

Or,

judecătorii sunt datori să arate, în cuprinsul hotărârii,

motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format

convingerea de a pronunța respectiva hotărâre.

S-a conchis,

că, în speță, lipsesc motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au

înlăturat obiecțiunile pârâtului, fapt care echivalează cu

nepronunțarea asupra fondului apelurilor, și care se sancționează

cu casarea hotărârii.

S-a mai

arătat, că decizia recurată a fost pronunțată cu

aplicarea și interpretarea greșită a art. 22 alin. (3) din Legea

nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,

necesară realizării unor obiective de interes național, județean

și local, coroborat cu art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Astfel,

potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 „acțiunea formulată

în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează

potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește

stabilirea despăgubirii”, iar potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, „la

calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și

instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la

data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând

în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Jurisprudența

Înaltei Curți de Casație și Justiție este, deasemenea, în

sensul că prin preț se înțelege „prețul plătit efectiv

și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare” și

nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau prețurile de

tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și

din anunțurile de mică publicitate.

Or, în pofida

faptului că pârâtul a administrat înscrisuri concludente și

pertinente, experții tehnici judiciari au determinat cuantumul

despăgubirii pentru terenul expropriat la suma de 31.300 euro prin

raportare la oferte de vânzare identificate pe internet și, cu toate

acestea, instanța de apel a validat raportul judiciar.

Totodată,

experții judiciari s-au limitat să afirme faptul că au utilizat

oferte de vânzare, întrucât nu există tranzacții autentice, însă

aceștia au omis să prezinte dovada demersurilor pe care le-au

efectuat în scopul enunțat.

În condițiile

date, pârâtul a arătat că instanța de apel trebuia să soluționeze

cauza în baza probei cu înscrisuri, deci cu ignorarea concluziilor experților

judiciari, întrucât aceasta este cea care decide cu privire la justețea

cuantumului despăgubirii și nu experții judiciari.

În

continuare, s-a făcut trimitere la jurisprudența Înaltei Curți

de Casație și Justiție în materie, după care s-a

arătat că din art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 rezultă

că intenția legiuitorului a fost de a se recurge la administrarea

probei cu expertiză pentru determinarea prețului de piață

al terenului expropriat, fără, însă, a conferi acestui mijloc de

probă o forță superioară celorlalte probe administrate,

precum proba cu înscrisuri.

Instanței

îi revine sarcina stabilirii acestui preț, astfel cum reiese în mod

explicit din aceeași normă, precum și din dispozițiile art.

27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora „Primind rezultatul

expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile

formulate de părți și va hotărî”.

Aceasta

înseamnă că, în aprecierea coroborată a probelor, instanța

de judecată poate da eficiență doar acelor dovezi care

conturează o anumită situație de fapt și să

înlăture pe cele contrare, inclusiv raportul de expertiză ale

cărui concluzii trebuie comparate cu înscrisurile administrate și

căruia nu i se poate recunoaște o poziție superioară în

ierarhia mijloacelor de probă.

Referitor la

soluția de acordare a prejudiciului pentru suprafața de teren

neexpropriată, s-a arătat că suprafața rămasă în

proprietatea intimatei are 59 mp., este formată din lotul identificat

cadastral cu nr. 4876 Biharia și că nu există vreun motiv pentru

care intimata să fie dezdăunată pentru această suprafață

de teren, fiindcă aceasta poate fi utilizată în continuare

fără vreo îngrădire în conformitate cu categoria sa de folosință

(agricol-arabil).

S-a

concluzionat, pe acest aspect, că soluția instanței de apel este

nelegală, întrucât încalcă dispozițiile art. 26 alin. (2) și

(4) din Legea nr. 33/1994, având în vedere că experții judiciari nu

au identificat un prejudiciu cert, actual și care să nu fi fost

reparat.

S-a mai

arătat, că decizia recurată a fost pronunțată cu

aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 38 din

Legea nr. 33/1994, întrucât acțiunea formulată în conformitate cu

prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor

art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

De asemenea,

potrivit art. 34 din Legea nr. 255/2010 „dispozițiile prevăzute mai

sus se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr.

33/1994. precum și cu cele ale Codului civil și ale Codului de

procedură civilă, în măsura în care nu contravin prevederilor

prezentei legi”.

Întrucât

legiuitorul a reglementat prin lege specială limitele aplicabilității

dispozițiilor legii generale (Legea nr. 33/1994), rezultă că în

speță nu este aplicabil art. 38 din legea generală.

În sprijinul

celor menționate mai sus, s-au invocat și Deciziile Curții

Constituționale nr. 1292/2009 și nr. 114/2010, obligatorii pentru

instanțe, și s-a conchis că, atâta timp cât legea specială

în temeiul căreia s-a judecat prezenta pricină conține dispoziții

vădit derogatorii, instanța de judecată nu poate face aplicarea

dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 33/1994, în speță.

În altă

ordine de idei, pentru clarificarea suplimentară a aspectului relevat, s-a

arătat că legiuitorul a revenit și a completat legea

specială cu o dispoziție expresă referitoare la cheltuielile de

judecată.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 „cheltuielile

necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a cuantumului

despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul litigiilor

prevăzute la alin. (1) vor fi avansate în conformitate cu procedura de

drept comun”.

Potrivit

prevederilor art. 274 C. proc. civ., instanța de judecată dispune, la

cerere, obligarea părții care a căzut în pretenții la plata

cheltuielilor de judecată.

Prin urmare,

obligarea la plata cheltuielilor de judecată se întemeiază pe ideea

de culpă a uneia dintre părți în condițiile în care

atitudinea acesteia a determinat partea potrivnică să intenteze o acțiune

în realizarea drepturilor sale, iar, în speță, pârâtul a obținut

o soluție favorabilă în apel, astfel că era îndreptățit

să recuperez cheltuielile de judecată pe care le-a efectuat.

Examinând

decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct.

5, 7 și 9 C. proc. civ., de către instanță, potrivit art.

306 alin. (3) C. proc. civ., se constată că recursul este fondat,

pentru următoarele considerente:

Potrivit art.

304 pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere „când, prin

hotărârea dată, instanța a încălcat formele de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.

105 alin. (2)”.

În speță,

fără a indica încălcarea vreunui text de lege, recurentul,

arătând că „instanța de apel trebuia să soluționeze

cauza pe baza probei cu înscrisuri, deci cu ignorarea concluziilor experților

judiciari, întrucât aceasta este cea care decide cu privire la justețea

cuantumului despăgubirii și nu experții judiciari”, și

că „instanței îi revine sarcina stabilirii acestui preț, astfel

cum rezultă explicit din aceeași normă”, cu referire la art. 22

alin. (2) din Legea nr. 33/1994, a invocat implicit lipsa de rol activ a instanței

de apel, respectiv pronunțarea deciziei recurate cu încălcarea art.

129 (5) C. proc. civ., potrivit căruia „Judecătorii au îndatorirea

să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală

privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și

prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei

hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea

probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile

se împotrivesc”.

Această

critică este întemeiată, deoarece instanța de apel, limitându-se

doar la a reda concluziile experților care au întocmit raportul de

expertiză omologat în această cale de atac și care, la

stabilirea cuantumului despăgubirii ce i se cuvine reclamantei, s-au

raportat numai la ghidul privind valorile de circulație orientative minime

ale proprietăților imobiliare din Jud. Bihor și nu la prețul

ce rezultă din contracte de vânzare-cumpărare pentru imobilele

similare celui expropriat, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

nelegal nu a dispus administrarea probelor necesare soluționării

legale a cauzei, ceea ce poate fi interpretat ca o omisiune a instanței în

exercitarea rolului activ, care atrage casarea hotărârii.

Astfel,

câtă vreme experții au înlăturat contractele de vânzare

cumpărare depuse de pârât, în virtutea rolului său activ, instanța

de apel trebuia să cenzureze raportul de expertiză pe care l-a

omologat întocmit pe bază de oferte de vânzare cumpărare postate pe

internet și să dispună completarea probatoriului pentru soluționarea

justă a cauzei în raport de prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994, dispoziții legale incidente în cauză în ceea ce privește

stabilirea cuantumului despăgubirii ce i se cuvine reclamantei pentru

exproprierea terenului proprietatea sa, și nu să se limiteze, pentru

adoptarea soluției pronunțate prin decizia recurată, numai la

concluziile experților prin care aceștia motivează de ce nu au

luat în calcul la întocmirea raportului de expertiză omologat contractele

de vânzare-cumpărare depuse de pârât în susținerea atât a apelului

său, cât și a obiecțiunilor la raportul de expertiză.

Potrivit art.

304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate

cere „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau

când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.

Rezultă

că, în baza acestei dispoziții legale, judecătorii sunt datori

să arate, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept

în temeiul cărora și-au format convingerea, cum și cele pentru

care s-au înlăturat cererile părților, iar fără

arătarea motivelor pe baza cărora instanța de apel a adoptat

soluția dată prin decizia recurată nu se poate exercita

controlul judiciar asupra acesteia.

În concret,

invocând acest motiv de recurs, pârâtul a arătat că decizia recurată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în ceea ce privește soluția

de omologare a valorii stabilite de către experții judiciari cu titlu

de despăgubire.

Această

critică este întemeiată, deoarece instanța de apel, după ce

a expus cronologia efectuării expertizelor, a răspunsurilor la obiecțiuni,

precum și a punctele de vedere ale experților judiciari cu privire la

stabilirea cuantumului despăgubirii ce i se cuvine reclamantei, în

motivarea deciziei recurate, a reținut că „a avut în vedere și a

valorificat raportul de expertiză întocmit de comisia de experți în

faza de apel cu respectarea Deciziei nr. 380/2015 a Curții Constituționale

prin care s-a stabilit că valoarea reală a imobilului în litigiu,

estimată la nivelul valorii de piață la data exproprierii, este

de 31.300 euro, impunându-se diminuarea despăgubirilor acordate de instanța

de fond la suma de 135.676 lei”, și că, întrucât „valoarea

despăgubirilor stabilite de către expropriator în favoarea

reclamantei a fost de doar 5.147,40 lei, cu mult inferioară celei care

reiese din raportul de expertiză întocmit în cauză de comisia de

experți, cu respectarea dispozițiilor legale în materie și a

celor dispuse de Curtea Constituțională, nu se poate vorbi de

netemeinicia acțiunii reclamantei, cum greșit susține pârâta”,

fără a arăta în considerentele deciziei motivele de fapt și

de drept care au dus la soluția pronunțată, astfel cum prevede

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv care sunt considerentele

pentru care a înlăturat cererile și susținerile formulate de

părți, cât și probele administrate de către acestea, precum

și cele pentru care a omologat raportul de expertiză întocmit pe

bază de oferte de vânzare cumpărare postate pe internet pentru

imobile similare, ceea ce face imposibil analizarea legalității

acesteia în cadrul recursului, nemotivarea hotărârii echivalând cu

necercetarea fondului apelurilor, cu consecința casării deciziei și

trimiterii cauzei spre rejudecare.

În ceea ce

privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se constată că pârâtul a susținut că decizia ce

face obiectul prezentului recurs s-a dat cu încălcarea dispozițiilor

art. 26 și art. 38 din Legea nr. 33/1994.

În ceea ce

privește încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994

de către instanța de apel, pârâtul a arătat că greșit

instanța de apel a omologat raportul de expertiză întocmit în apel în

baza ofertelor de vânzare-cumpărare, în ceea ce privește stabilirea

cuantumului despăgubirii ce i se cuvine reclamantei.

Potrivit art.

26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică, „Despăgubirea se compune din valoarea reală a

imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „La

calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și

instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la

data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând

în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”

Rezultă

că despăgubirea cuvenită expropriatului se compune atât din

valoarea reală a imobilului expropriat, cât și din prejudiciul cauzat

acestuia sau altor persoane îndreptățite prin măsura

exproprierii, iar la calcularea despăgubirii trebuie să se țină

seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele cu

caracteristici similare, amplasate în aceeași unitate

administrativ-teritorială, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite.

Cu privire la

prejudiciul produs prin expropriere, se constată că reclamanta a

pretins prin cererea de chemare în judecată că exproprierea la care a

fost supusă a determinat o fărâmițare a proprietății

sale și că prejudiciul astfel suferit ar consta în faptul că

terenul rămas în proprietatea sa nu are nici o valoare economică, iar

pârâtul a susținut că, prin expropriere, suprafața

rămasă în proprietatea reclamantei poate fi utilizată în

continuare fără vreo îngrădire, în conformitate cu categoria sa

de folosință: agricol/arabil, astfel că aceasta nu a suferit

nici un prejudiciu.

Aceste susțineri,

deși erau relevante în determinarea corectă a cuantumului

despăgubirii cuvenite reclamantei, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr.

33/1994, se constată că nu au fost verificate, iar la stabilirea

cuantumului despăgubirii nelegal instanța de apel a avut în vedere

valoarea de piață a acestui teren, așa cum a rezultat din

ofertele de vânzare postate pe internet, potrivit raportului de expertiză

omologat

În ceea ce

privește stabilirea despăgubirii reprezentând valoarea terenului

expropriat, se constată că este fondată critica

recurentului-pârât privind calcularea acesteia fără a se ține

seama de criteriul legal, respectiv acela al „prețului cu care se vând, în

mod obișnuit, imobilele de același fel”, prevăzut de art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Sintagma „prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel” are

semnificația de preț plătit efectiv, respectiv prețul de

tranzacționare a bunurilor de același fel, consemnat ca atare în

contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preț

ale agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile

de mică publicitate ori de pe internet.

În speță,

instanța de apel a validat cuantumul despăgubirii stabilit în apel pe

baza unui raport de expertiză din care rezultă că experții

nu au ținut seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

terenurile de același fel cu terenul în litigiu, situate în aceeași

unitate administrativ-teritorială, la data exproprierii, ci de ofertele de

vânzare cumpărare postate pe internet.

Astfel, din

cuprinsul raportului de expertiză întocmit în apel, reiese că metoda

de evaluare folosită a fost aceea a comparației directe pornind de la

analiza prețurilor de ofertare din publicațiile de specialitate și

de pe internet, iar nu de la prețurile din tranzacțiile încheiate în

zonă pentru terenuri similare, și că nu au fost luate în

considerare contractele de vânzare cumpărare depuse de pârât, deoarece

acestea nu ar fi vizat terenuri similare cu terenul expropriat de la

reclamantă.

Or,

scăderea pieții imobiliare în zonă la data efectuării

expertizei, la care au făcut referire experții, nu exclude existența

unor tranzacții pentru imobile similare cu terenul expropriat de la

reclamantă, așa încât aceștia aveau obligația de a face

verificări în acest sens la agenții imobiliare, notari, publicații

de specialitate din zonă, urmând ca pe baza informațiilor primite

privind tranzacțiile încheiate în zonă, precum și a celor

rezultate din contractele de vânzare cumpărare depuse de părți

pentru imobile cu caracteristici similare cu cele ale terenului în litigiu,

să procedeze la evaluarea prejudiciului produs prin exproprierea terenului

proprietatea reclamantei.

Numai în

măsura în care informațiile culese în urma acestor verificări

indicau neîncheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la

terenuri similare cu terenul în litigiu, experții puteau apela la alte

comparabile decât prețul de vânzare în determinarea despăgubirii

aferente exproprierii terenului în litigiu.

Expertiza

însușită de instanța de apel nu este, însă, însoțită

de nici un document care să ateste rezultatul negativ al unei asemenea

verificări, or în absența acestei dovezi atașate raportului de

expertiză instanța nu putea accepta evaluarea pe baza ofertelor de

vânzare cumpărare postate pe internet.

În contextul

arătat, se constată că se impuneau lămuriri suplimentare

din partea experților în justificarea comparabilelor folosite la evaluarea

prejudiciului reprezentând valoarea terenului expropriat, ceea ce ar fi

presupus ca instanța de apel să dispună completarea expertizei

omologate în apel.

Neprocedând

în acest mod, instanța de apel nu a stabilit pe deplin situația de

fapt la care să poată fi aplicate dispozițiile legale în

materie, respectiv art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, precum și

dispozițiile Deciziei nr. 830/2015, pronunțată de Curtea

Constituțională.

În consecință,

în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, fără a mai

analiza celelalte critici formulate de recurentul-pârât, așa cum au fost

expuse mai sus, care vor fi avute în vedere de instanța de trimitere cu

ocazia rejudecării, pentru soluționarea unitară a cauzei, va

admite recursul declarat de pârât, va casa decizia recurată și va

trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași curte de apel.

Cu ocazia

rejudecării, se va proceda la completarea probatoriului administrat,

inclusiv a raportului de expertiză, în sensul mai sus arătat și,

în măsura în care se va aprecia necesar, chiar la efectuarea unei noi

expertize care să determine cuantumul despăgubirii cuvenite

reclamantei în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 33/1994, urmând ca apoi curtea de apel să se pronunțe

asupra legalității sentinței de fond sub aspectul cuantumului

despăgubirii acordate reclamantei, ținând seama și de faptul

că decizia ce face obiectul prezentului recurs a fost atacată pe

calea prezentei căi de atac numai de către pârât.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, împotriva

deciziei nr. 558 din 14 iunie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția I

civilă.

Casează

decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași

instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2016.