ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2196/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 114/C din data de 27 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor, în Dosar nr. x/2012, s-a admis cererea formulată de către reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

S-a dispus anularea în parte a Hotărârii nr. 167 din 19.04,2012 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local Suplacu de Barcău în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea reclamanților și pe cale de consecință s-a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la încasarea despăgubirilor în sumă totală de 64.552,55 RON, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la data plații efective. A fost obligat pârâtul la plata sumei de 4.235 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Din conținutul actelor depuse la filele 25-67 dosar, instanța a reținut, că în speță, a fost emisă de către Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010, Hotărârea nr. 167/2012 - de stabilire a despăgubirilor pentru exproprierea terenului identificat prin nr. top x, în suprafață de 2245 mp., situat în jud. Bihor.

Suma stabilită cu titlu de despăgubire de 1.0327 RON a fost consemnată la C. nefiind eliberată până în prezent nici unei persoane fizice sau juridice.

Exproprierea terenului s-a realizat în baza, documentației tehnico-cadastrale avizate de către O. C.P.I. Bihor, în concordanță cu planul parcelar valabil și vizat spre neschimbare de către Primarul comunei Suplacu de Barcău, la data întocmirii documentației.

Prin raportul de expertiză întocmit de către comisia de experți, constituită în condițiile Legii nr. 255/2010 coroborată cu Legea nr. 33/1994 s-a stabilit că valoarea de piață a suprafeței expropriate este de 61.289 RON.

S-a reținut că, potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor s-a ținut seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului.

Potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994, instanța a comparat rezultatul expertizei cu oferta și cu pretențiile formulate de părți, reținând că despăgubirea acordată nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.

Sintagma "prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele" are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare. S-a reținut că, potrivit contractului de vânzare - cumpărare (autentificat în fața unui notar public) nr. x din 05.11.2013 și care are ca și obiect un imobil situat în extravilanul com. Suplacu de Barcău, deci în aceiași unitate administrativ teritorială cu cea din litigiu, prețui unui mp de teren este de 9 euro la data de 05.11.2013, deci la o dată apropiată celei expertizate.

Față de dovezile prezentate de părți și având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, tribunalul a admis în parte cererea, în sensul că a anulat parțial Hotărârea nr. 167/2012 emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, a obligat pârâtul la plata către reclamanți a despăgubirilor în sumă totală de 64.552,55 RON.

Excepția de inadmisibilitate a cererii s-a apreciat ca fiind neîntemeiată având în vedere dispoziția cuprinsă în art. 23 din Legea nr. 255/2010, respectiv cea cuprinsă în art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010.

În temeiul art. 274 - 275 C. proc. civ. a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților cheltuieli de judecată parțiale în sumă de 4.235 RON reprezentând onorariu expert și onorariu avocațial.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., iar prin Decizia civilă nr. 603 din 7 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea a fost admis apelul, schimbată în parte hotărârea instanței de fond în sensul că a fost redus cuantumul despăgubirilor de la suma de 64.552,55 RON la 39.000 RON.

Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel Oradea a declarat recurs pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S A, iar prin Decizia civilă nr. 2324 din 24 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul a casat decizia recurată, și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a constatat ca fiind nefondată critica recurentului pârât în ce privește inadmisibilitatea solicitării reclamantelor de anulare parțială a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor.

Astfel, acțiunea prevăzută de art. 22 din Legea nr. 255/2010 reprezintă o cale de atac prevăzută împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptățite pentru expropriere în condițiile art. 19 din același act normativ,

Sesizată cu contestația împotriva hotărârii, instanța are competența să verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirii, iar faptul că hotărârea atacată este un act unilateral ce poate fi revocat de organul emitent conform art. 16

4

din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 250/2010, nu exclude posibilitatea anulării (modificării) ei parțiale în condițiile consacrării exprese a acestui drept la acțiune, conform art. 22 din Legea nr. 255/2010. S-a reținut că susținerea pârâtului sub acest aspect este contradictorie întrucât, pe de o parte, susține inadmisibilitatea anulării hotărârii, iar pe de altă parte, recunoaște posibilitatea oferită de lege persoanelor ale căror terenuri au fost expropriate de a contesta, aceeași hotărâre, sub aspectul cuantumului despăgubirilor.

A fost apreciată ca fondată critica din memoriul de recurs prin care recurenta pârâtă a susținut încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 deoarece expertiza pe care s-a fundamentat soluția nu s-ar fi raportat la criteriul prevăzut de acest text de lege în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de aceiași fel în unitatea administrativ teritorială la data exproprierii.

Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă și justă despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Reținându-se caracterul excepțional a! cedării proprietății prin expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline și adecvată a dreptului de proprietate privată, dispoziția menționată în legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994 prin art. 1 din acest act normativ, legiuitorul statuând că "exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească".

Totodată, jurisprudența contenciosului european a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Cu alte cuvinte, ea trebuie să fie, în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului legitim și nedisproporționată față de acesta (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 21 februarie 1986, cazul James și alții vs Regatul Unit).

Ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr. 1 este că această lipsire de proprietate să fie efectuată numai cu o despăgubire efectivă și rezonabilă, sub aspectul cuantumului, respectiv trebuie să fie făcută cu plata unei compensații corespunzătoare și cu respectarea principiului proporționalității.

Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând5 în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la momentul exproprierii."

Ținând seama de toate acestea, Înalta Curte a reținut că aspectele esențiale ce trebuie stabilite de instanța investită cu o contestație formulată în temeiul Legii nr. 33/1994, vizează tranzacții încheiate pentru imobile similare din unitatea administrativ teritorială în care se află terenul expropriat, raportat la momentul de referință al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al exproprierii.

Totodată, valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare la categoria de folosință, amplasamentul acestuia, destinație, poziționare față de alte localități, existența sau nu a utilităților, a căilor de acces etc.

Sintagma "prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel unitate administrativ teritorial" definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsura rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Pe de altă parte, sintagma "terenuri de aceiași fel" presupune luarea în considerare a categoriei de folosință, precum și a tuturor caracteristicilor proprii fiecărui bun în parte, cum ar fi mărime, localizare, căi de acces, utilități, front stradal, etc, despăgubirea urmând a fi stabilită în raport de toate acestea. Altminteri, s-ar ajunge practic ia situația în care, în urma deposedării de proprietate, expropriatul nu ar primi acea compensație corespunzătoare, fiind înfrânte atât legislația națională, inclusiv legea fundamentală, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care impun ca deposedarea să fie făcută numai cu o dreaptă și rezonabilă despăgubire, în aceste condiții, făcând aplicarea considerentelor mai sus-enunțate și a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 trebuie stabilit care este despăgubirea dreaptă, efectivă și rezonabilă de care trebuie să beneficieze expropriatul.

În speță, instanța a omologat Raportul de expertiză tehnică efectuat de cei trei experți desemnați în cauză, stabilind cuantumul despăgubirilor la un alt moment decât cel al exproprierii.

Astfel, deși exproprierea avut loc în ianuarie 2012, din completarea la raportul de expertiză, rezultă că experți au în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor două contracte de vânzare-cumpărare, dintre care unul încheiat în luna iunie 2013 (comparabila C), iar celălalt în octombrie 2013 (comparabila A), cu privire la un teren situat în altă localitate, respectiv județul Bihor.

Stabilind cuantumul despăgubirii în funcție de prețul terenurilor la un alt moment decât cei al transferului de proprietate, contrar celor prevăzute de lege și statuate prin decizia Curții Constituționale, s-a reținut că hotărârea recurată este nelegală.

Așa fiind, pentru stabilirea valorii despăgubirii, cu respectarea dispozițiilor legale menționate și a Deciziei Curții Constituționale nr. 380/2015, s-a apreciat că se impune refacerea expertizei, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit dispozițiilor art. 305 din C. proc. civ.

Instanța de casare a statuat ca în rejudecare instanța de apel să dispună efectuarea unui raport de expertiză cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și va administra în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale, prin care să poată fi. determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, urmând a se stabili astfel valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat, ținând seama de toate caracteristicile acestuia, raportat la momentul transferului dreptului de proprietate - ianuarie 2012. Valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare la categoria de folosință, a amplasamentului acestuia, poziționare, existența sau nu a utilităților, a căilor de acces etc.

Având în vedere că recurentul a formulat critici și cu privire ia cheltuielile de judecată, susținând că, deși instanța de apel a admis apelul pârâtului, în mod greșit nu a dispus obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, în rejudecare, în raport de soluția ce se va pronunța, instanța va statua și asupra cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantelor, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași curte de apel, în vederea refacerii probatoriului sub toate aspectele care au condus la încălcarea dispozițiilor legale menționate.

În urma casării cu trimitere spre rejudecare, instanța de apel a fost reinvestita cu soluționarea apelului formulat de apelanta pârâta Compania Națională de Administrare a Drumurilor Naționale din România S.A. - actualmente Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.- în reprezentarea Statului Român, prin care s-a solicitat admiterea acestuia, schimbarea sentinței în sensul respingerii capătului de cerere referitor la anularea hotărârilor de stabilire a despăgubirilor în principal ca inadmisibil, iar în subsidiar ca neîntemeiat, precum și respingerea ca neîntemeiate a petitelor privind majorarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat în suprafață de 2.245 mp și a cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia nr. 153/AP din data de 20 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a fost a admis apelul formulat de apelanta pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România S.A. București (fostă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA), în contradictoriu cu intimatele reclamante A. și B., împotriva sentinței civile nr. 114/C din data de 27.02.2014, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că s-a redus cuantumul despăgubirilor la care sunt îndreptățite reclamantele de la suma de 64.552,55 RON la suma de 33.981 RON.

A fost înlăturata dispoziția de actualizare a acestei sume cu indicele de inflație și păstrate celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apei în rejudecare a reținut că prin Decizia de casare nr. 2324 din 24 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2012 a fost admis recursul declarat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. (actualmente Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.), casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel, reținându-se în cuprinsul acestei decizii că:

"sub un prim aspect, Înalta Curte constată ca fiind nefondată critica recurentului pârât în ce privește inadmisibilitatea solicitării reclamantelor de anulare parțială a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii.", apreciind însă a fi fondate criticile din memoriul de recurs prin care recurentul pârât a susținut încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 deoarece expertiza pe care și-a fundamentat soluția nu s-ar fi raportat la criteriul prevăzut de acest text de lege în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, respectiv prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială la data exproprierii.

Totodată în cuprinsul acestei decizii s-a reținut că pentru stabilirea valorii despăgubirii cu respectarea dispozițiilor legale și a Deciziei Curții Constituționale nr. 380/2015 se impune refacerea expertizei și administrarea dovezilor necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, urmând a se stabili astfel valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat, ținând seama de toate caracteristicile acestuia raportat la momentul transferului dreptului de proprietate - ianuarie 2012.

De asemenea, s-a reținut că pârâtul a formulat critici și cu privire la cheltuielile de judecată susținând că, deși instanța de apel a admis apelul pârâtului, în mod greșit nu a dispus obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată urmând ca în rejudecare, în raport de soluția ce se va pronunța, se va statua și asupra cheltuielilor de judecată.

S-a constatat că deși prin Decizia nr. 2324 din 24 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. x/2012 s-a dispus casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel, din considerentele deciziei de casare reiese că s-au tranșat cu putere de lucru judecat aspectele privind criticile pârâtului cu referire la inadmisibilitatea solicitării reclamantelor de anulare parțială a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, și ca urmare nu se mai impune analiza acestora în rejudecare. De asemenea, câtă vreme în cauză s-a declarat recurs doar de către pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., dezlegarea dată de către instanța de apel în primul ciclu procesual privind criticile raportate la acordarea unor despăgubiri intimatelor reclamante cu titlu de prejudiciu, în sensul respingerii acestora, precum și cele privind dispoziția de actualizare a despăgubirilor cu indicele de inflație începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la data plății efective, în sensul înlăturării acestei dispoziții, au intrat în puterea lucrului judecat, nemaipunându-se a fi analizate în rejudecarea apelului.

Instanța de apel în rejudecare a mai reținut că nu se mai impun a fi analizate nici criticile privind calea de atac, și modul de constituire a comisiei de experți de la instanța de fond în condițiile în care aceste aspecte nu au fost recurate, intrând astfel în puterea lucrului judecat.

Așa fiind, s-a reținut că în rejudecare, instanța de apel a fost reinvestită doar în ceea ce privește criticile privind modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor, cu referire la valoarea reală a imobilului din litigiu, astfel că din acest punct de vedere vor fi analizate criticile formulate în apelul declarat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.

În rejudecare, instanța de apel, ținând seama de considerentele deciziei de casare, a dispus efectuarea unor adrese la Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Marghita, județul Bihor și la Primăria Suplacu de Barcău, județul Bihor prin care s-a solicitat a se depune la dosar copii ale unor contracte de vânzare-cumpărare autentice anonimizate, încheiate la finalul anului 2011 - începutul anului 2012 (perioadă apropiată datei de 16 ianuarie 2012) pentru terenuri arabile aflate în intravilanul localității Suplacu de Barcău, județul Bihor. De asemenea, s-a solicitat Camerei Notarilor Publici din Oradea să comunice date referitoare la prețurile practicate pe piață la finalul anului 2011- începutul anului 2012 pentru terenuri arabile aflate în intravilanul localității Suplacul de Barcău, județul Bihor, dispunându-se și efectuarea unei expertize tehnice judiciare de evaluare având ca obiective stabilirea valorii de piața (de circulație) a terenului din litigiu în suprafață de 2.245 metri pătrați, având număr cadastral x.147 din parcela cu număr topo x, cu respectarea prevederilor articolului 26 din Legea nr. 33/1994 la data exproprierii (ianuarie - februarie 2012), respectiv la prețul de piață cu care se vindeau în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială în care se află bunul în litigiu, având în vedere contracte de vânzare cumpărare autentice încheiate cât mai aproape de acel moment (16 ianuarie 2012); la stabilirea valorii de piață a imobilului din litigiu se vor avea în vedere toate caracteristicile bunului prin raportare la categoria de folosință, amplasamentul acestuia, poziționare, existența sau nu a utilităților, a căilor de acces etc.

Ca răspuns la solicitările instanței, Primăria Suplacu de Barcău a comunicat prin adresa din 15 mai 2017, că nu deține astfel de contracte în perioada indicată, în amplasamentul dat, iar OCPI Bihor, anexat adresei nr. x din 15 mai 2017, a depus la dosar, în urma examinării arhivei pe perioada 1 decembrie 2011 - 29 februarie 2012, în copie patru contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri intravilane pe teritoriul localității Suplacu de Barcău, respectiv cele cu nr. x din 13 ianuarie 2012, nr. x din 19 ianuarie 2012, nr. x din 24 ianuarie 2012 și nr. x din 26 ianuarie 2012.

Instanța de apel a reținut că din cuprinsul expertizei tehnice întocmite în cauză în rejudecare rezultă că imobilul din litigiu se compune din teren intravilan în suprafață de 2.245 mp, cu număr cadastral x., parcelă din nr. top x, situată în zona periferică a localității Suplacu de Barcău, zonă agricolă cu inserții de teren intravilan, având categoria de folosință teren arabil, cu acces la drumul asfaltat, în formă de patrulater neregulat, ușor înclinat și ca utilități rețea de electricitate. în atare situație, raportat la aceste caracteristici ale terenului din litigiu, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 19 ianuarie 2012 și contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 13 ianuarie 2012 depuse la dosar de către OCPI Bihor nu vor putea fi luate în considerare câtă vreme nu vizează terenuri similare cu cel din litigiu. S-a apreciat că nici contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr. x din 26 ianuarie 2012 și nr. x din 24 ianuarie 2012 nu pot fi luate în considerare ori avute în vedere la stabilirea valorii reale a imobilului din litigiu, deoarece sunt contracte încheiate între rude, respectiv frați și mamă-fiu.

Totodată, urmare a solicitărilor instanței, Camera Notarilor Publici Oradea, prin adresa din 19 mai 2017 a adus la cunoștință valorile orientative ale terenului intravilan situat în localitatea Suplacu de Barcău, județul Bihor, conform Ghidului cuprinzând valorile orientative ale proprietăților imobiliare a C.N.P. Oradea aferente anilor 2011 - 2012, respectiv 10 lei/mp atât în anul 2011, cât și în anul 2012. S-a precizat însă, că aceste valori sunt destinate exclusiv uzului notarilor publici, utilizarea valorilor estimate în Ghid ca referință în procesele de expropriere nefiind adecvată având în vedere tipul valorii estimate, cât și faptul că acestea reprezintă cazuri speciale de transfer de drept de proprietate, aspecte reținute de altfel în mod corect de către comisia de experți și în apel, atât în primul ciclu procesual, cât și în rejudecare, precum și de către comisia de experți ce a întocmit raportul de expertiză cu ocazia soluționării cauzei în fond, însușit de primă instanță. Mai mult, nici apelanta nu a folosit acest Ghid deoarece a stabilit o despăgubire inferioară acestuia de 4,6 RON/mp., în ioc de 10 RON/mp.

Prin concluziile raportului de expertiză tehnică judiciara întocmit în rejudecare, s-a stabilit, în urma aplicării metodei comparației directe, valoarea de piață a imobilului din litigiu ca fiind de 33.981 lei, echivalent a 7.409 euro, reținându-se totodată, că prețurile din contractele de vânzare pentru proprietăți similare în zona analizată se situează între 2,5-4 euro/mp, fără T.V.A. La raportul de expertiză au fost anexate contractele de vânzare cumpărare folosite ca elemente de comparație.

Urmare a comunicării raportului de expertiză cu părțile, pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică evaluatorie, solicitând refacerea raportului de expertiză în sensul evaluării imobilului aflat în litigiu la data exproprierii acestuia, utilizând în acest sens tranzacțiile autentice aflate la dosarul cauzei.

Prin răspunsul la obiecțiuni, comisia de experți a arătat că a stabilit valoarea de piață a imobilului din litigiu, ia data exproprierii - ianuarie 2012, precizând că potrivit GEV 630 "Abordarea prin piață este aplicabilă tuturor tipurilor de proprietăți imobiliare, atunci când există suficiente informații credibile privind tranzacții și/sau oferte recente credibile", "prin informații despre prețurile bunurilor comparabile se înțeleg informații privind activele identice sau similare care au fost tranzacționale sau oferite spre vânzare pe piață cu condiția ca relevanța acestor informații să fie clar stabilită și analizată critic".

De asemenea, comisia de experți, raportat ia criticile și solicitările apelantei pârâte de a se lua în considerare contractele de vânzare-cumpărare aflate la dosar și depuse de către aceasta (la filele 9 -15 dosar apel vol. 2) a arătat că la data întocmirii raportului de expertiză au analizat critic contractele de vânzare cumpărare depuse la dosar de către apelanta pârâtă și a constatat faptul că, contractul de vânzare cumpărare numărul x autentificat în 26 ianuarie 2016 de BNP D. are ca obiect de vânzare un teren tranzacționat între frați - comparabilă eliminată deoarece nu poate fi considerată "tranzacție nepărtinitoare" conform definiției valorii de piață; contractul de vânzare cumpărare nr. x din 18 mai 2012 autentificat de BNP E. are ca obiect un teren de pe malul Pârâului Valea Florilor fără acces la drum, iar contractul de vânzare cumpărare nr. x din 19 septembrie 2012 autentificat de BNP F. are ca obiect un teren cu particularități conductă de gaz metan care alimenta o locuință, doi stâlpi de curent electric care alimenta locuința și canalul CFR. care străbătea terenul.

S-a apreciat având în vedere aceste constatări, că în mod judicios experții au exclus aceste tranzacții din comparabilele utilizate în grila de date folosită în stabilirea valorii de piață a imobilului expropriat, în ceea ce privește obiecțiunile cu privire la data tranzacțiilor din contractele de vânzare-cumpărare utilizate în raportul de expertiză, respectiv anul 2013, comisia de experți menționează că piața imobiliară nu a suferit modificări majore în perioada 2012 - 2013, aspect menționat în Raportul de expertiză la elementele de comparație "condiții de piață" unde s-a menționat că "nu au fost aplicate ajustări, condițiile de piață fiind asemănătoare". Mai arată comisia de experți că tocmai având în vedere solicitarea instanței de a utiliza în abordare tranzacții cu respectarea Legii nr. 33/94 și a Deciziei nr. 380 din 26 mai 2015 a Curții Constituționale, pentru susținerea rezultatelor obținute, au identificat pe piața imobiliară din perioada 2012 - 2014 terenuri situate în comuna Suplacu de Barcău ce au fost analizate critic conform standardelor de evaluare ANEVAR și au fost alese ca și comparabile cele care au fost considerate mai credibile de către experți după eliminarea extremelor, fiind folosite cele care au vizat terenuri cu caracteristici asemănătoare cu proprietatea în cauză și tranzacționate în apropierea datei exproprierii.

Referitor la faptul că experții ar fi folosit ca și comparabile, contracte de vânzare cumpărare vizând terenuri situate în extravilanul localității Suplacul de Barcău, deși imobilul din litigiu s-ar afla în intravilanul acestei localități, s-a reținut că așa cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză, terenul în litigiu se află în zona periferică a localității Suplacu de Barcău fiind o zonă agricolă cu inserții de teren intravilan.

Urmare a comunicării răspunsului la obiecțiuni, pârâta a formulat din nou obiecțiuni, iar prin răspunsul ia obiecțiuni depus la 15 ianuarie 2018 comisia de experți și-a menținut concluziile în ceea ce privește valoarea inițială a despăgubirilor stabilită în Raportul de expertiză, menționând că au stabilit valoarea de piață a imobilului în litigiu ia data exproprierii - ianuarie 2012, reiterând totodată faptul că la data întocmirii raportului de expertiză au analizat atât contractele de vânzare cumpărare depuse la dosar de către apelanta pârâtă, cât și alte contracte de vânzare cumpărare identificate de experți privind terenuri având caracteristicile terenului din litigiu, menționând că din totalitatea contractelor avute la dispoziție au ales ca și comparabile contractele autentice prin care s-au tranzacțional terenuri ce au caracteristici asemănătoare cu terenul evaluat și care se situează aproape de data exproprierii. Precizează Comisia de experți că potrivit standardelor naționale de evaluare nu au luat în considerare contracte care vizează tranzacții cu terenuri între rude apropiate sau contracte care vizează tranzacții cu terenuri care sunt traversate de conducte de gaz sau de stâlpi și linii de energie electrică, precizând totodată faptul că în perioada anului 2012 au existat un număr limitat de contracte de vânzare autentice credibile de terenuri în comuna Suplacu de Barcău, motiv pentru care comisiile de experți au lărgit perioada de căutare de la data exproprierii.

Ca urmare, având în vedere că prin Raportul de expertiză și răspunsurile la obiecțiunile formulate de pârâtă, comisia de experți a arătat motivele pentru care au luat în considerare anumite contracte de vânzare cumpărare, precum și motivele pentru care au exclus alte contracte de vânzare cumpărare, respectiv faptul că au arătat că în perioada 2012 -2013 piața imobiliară nu a suferit modificări majore și că în perioada anului 2012 au existat un număr limitat de contracte de vânzare autentice privind terenuri în comuna Suplacu de Barcău, ținând seama și de faptul că în cauză nu s-a solicitat o expertiză contrarie, iar prețurile din contractele de vânzare cumpărare depuse la dosar de OCPI Bihor și de către părți nu an putut fi avute în vedere pentru considerentele arătate anterior, instanța de apel a reținut că valoarea despăgubirilor cuvenite intimatelor reclamante a fost corect stabilită prin raportul de expertiză întocmit în cauză în rejudecare, dispunând implicit, a fi reduse despăgubirile acordate de instanța de fond până la concurența sumei de 33.981 RON, suma de altfel cu care și intimatele reclamante prin notele scrise, depuse la dosar în ședința publică din 13 februarie 2018, au arătat că sunt de acord.

Deoarece s-a reținut de către instanța de fond faptul că prețul oferit cu titlu de despăgubire intimatelor reclamante pentru terenul expropriat a fost unul inferior celui de piață, s-a apreciat de către instanța de apel că în mod judicios a fost obligată apelanta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial și onorariul de expert potrivit prevederilor art. 274 - 275 C. proc. civ., criticile formulate în acest sens fiind neîntemeiate.

Față de toate aceste considerente, instanța de apel în baza art. 296 C. proc. civ. a admis apelul, a schimbat în parte sentința în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor la care sunt îndreptățite reclamantele de la suma de 64.552,55 RON la suma de 33.981 RON, fiind înlăturată dispoziția de actualizare a acestei sume cu indicele de inflație, fiind păstrate celelalte dispoziții ale sentinței.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată din apel solicitate de către pârât, instanța de apel a apreciat că nu se impune acordarea lor, chiar dacă s-a dispus admiterea apelului, deoarece nu se poate reține culpa procesuală a intimatelor reclamante, aceasta aparținând apelantei pârâte tocmai datorită faptului că prețul oferit cu titlu de despăgubire acestora, pentru terenul expropriat a fost inferior celui de piață, fapt care a generat practic prezentul proces.

Fiind astfel în culpă procesuală, s-a apreciat că nu pot fi acordate cheltuielile de judecată solicitate de apelanta pârâtă, că, implicit nu se impune nici obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată din apel, dispozițiile art. 274 C. proc. civ. nefiind incidente. în acest sens s-a mai reținut că în rejudecarea apelului, reprezentanta intimatelor reclamante, în ședința publică din 13 februarie 2018, cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, a arătat că nu solicită cheltuieli de judecată în apel, ci doar să fie menținută dispoziția din sentință, prin care pârâtul a fost obligat ia plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantelor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Roman prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj, solicitând în principal, modificarea deciziei în sensul admiterii în întregime a apelului declarat, și pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamante ca fiind neîntemeiată, cu obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de soluționarea prezentei cauze, în subsidiar, s-a solicitat casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru administrarea unei noi expertize judiciare de evaluare, realizată cu respectarea prevederilor art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994, coroborate cu dispozițiile cuprinse în Decizia nr. 380/2015 a Curții Constituționale a României.

Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Astfel, recurentul pârât a învederat că motivele care atrag casarea Deciziei civile nr. 603/2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, vizează încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în condițiile validării unui raport de expertiză care nu s-a fundamentat pe tranzacții efective de la data exproprierii și, nici pe tranzacții la nivelul unității administrativ teritoriale.

În aceeași idee se susține că instanța fără să cenzureze aprecierile experților a încălcat principiul rolului activ în condițiile în care avea obligația de a lămuri aspectele legate de determinarea valorii de circulație a imobilului expropriat.

O altă critică adusă hotărârii instanței de apel vizează încălcarea dispozițiilor referitoare la modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirii.

În acest sens se învederează că au fost încălcate dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010, coroborate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, precum și dispozițiile Deciziei nr. 380/2014 a Curții Constituționale potrivit cărora despăgubirile pentru imobilele care au făcut obiectul Legii nr. 255/2010 trebuie stabilite prin raportare la momentul exproprierii acestora.

Din această perspectivă se arată că în ceea ce privește valoarea despăgubirilor în cuantum de 33.981 RON, raportul de evaluare omologat de instanța de apel nu se bazează pe tranzacții autentice de vânzare-cumpărare privind terenuri similare cu cei aflat în litigiu, perfectate în proximitatea momentului exproprierii ianuarie 2012, că nici una din tranzacțiile utilizate de experți nu privește terenuri similare cu cel aflat în litigiu.

În aceeași idee se arată că două din tranzacțiile alese sunt perfectate în lunile iunie și august 2013, și a treia comparabilă în octombrie 2013, în timp ce terenul din litigiu a fost expropriat în luna ianuarie 2012. Ori atât experții cât și instanța de apel ar fi trebuit să determine valoarea despăgubirilor pe baza unor contracte de vânzare - cumpătare ce vizau terenuri similare cu cele din litigiu la data de referință luna ianuarie 2012 momentul exproprierii, în respectarea Deciziei nr. 380/2015 a Curții Constituționale.

Recurentul pârât a mai arătat că instanța de apel a interpretat în mod greșit și nelegal prevederile art. 38 din Legea nr. 33/1994, precum și art. 274 C. proc. civ., în condițiile în care în baza art. 23 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 coroborat cu prevederile art. 170 C. proc. civ. "onorariul unei expertize urmează a fi suportat de partea care a propus această probă," și ca. atare instanța de apel ar fi trebuit să dispună obligarea reclamantelor în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariile pentru expertiza efectuată în apei.

Se mai învederează că nici menținerea dispozițiilor sentinței de fond sub aspectul cheltuielilor de judecată acordate reclamantelor nu este în acord cu prevederile art. 274 C. proc. civ., întrucât instanța de apel ar fi trebuit să dispună exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.235 RON.

În concluzie, recurentul pârât, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 26 din Legea nr. 33/1994, ale Deciziei nr. 380/2015 a Curții Constituționale a României, și ale art. 274 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, modificarea Deciziei nr. 603/2016 a Curții de Apel Oradea, în sensul admiterii în întregime a apelului și, respingerii acțiunii introductive ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantelor ia plata cheltuielilor de judecată constând în onorariile de expert suportate în apel.

Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se poate cere modificarea unei hotărâri când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Pentru a fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi produs o încălcarea expresă și reală a legii, anume soluția pronunțată să fie în contradicție cu legea. în analiza acestui motiv, instanța de recurs nu poate verifica dacă instanțele de fond au tăcut o apreciere eronată a probatoriului, respectiv dacă s-a comis o gravă greșeală de fapt, știut fiind că o astfel de verificare nu este posibilă în forma actuală a dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.

Din această perspectivă, față de motivele de recurs invocate de recurentul pârât prin raportare la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte reține că aceste dispoziții prevăd criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii In caz de expropriere, iar nerespectarea acestora pune în discuție o problemă de încălcare a legii.

Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite". "La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la dala întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, "luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia...".

Curtea Constituțională prin Decizia nr. 380/2015, a constatat că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale.

Sintagma "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială" definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unui dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Pe de altă parte, sintagma "terenuri de același fel" presupune luarea în considerare a categoriei de folosință, precum și a tuturor caracteristicilor proprii fiecărui bun în parte, cum ar fi mărime, localizare, căi de acces, utilități, front stradal etc, despăgubirea urmând a fi stabilită în raport de toate acestea. Altminteri, s-ar ajunge practic la situația în care, în urma deposedării de proprietate, expropriatul nu ar primi acea compensație corespunzătoare, fiind înfrânte atât legislația națională, inclusiv legea fundamentală a statului român, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care impun ca deposedarea să fie făcută numai cu dreapta și rezonabilă despăgubire, dar și cu respectarea principiului proporționali tații.

În aceste condiții, instanța de contencios constituțional a apreciat că valoarea bunului expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului, finalitate urmărită atât prin Legea nr. 33/1994, cât și prin jurisprudența Curții Constituționale. Aceasta, întrucât, conform art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî. Or, instanța de judecată are obligația să compare rezultatul expertizei cu oferta expropriatorului și cu cererile de despăgubire formulate de titularul dreptului de proprietate, fiind suverană în stabilirea valorii despăgubirilor.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 fac trimitere, printre altele, și la dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora, fa calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea administrativ teritorială, la data realizării transferului dreptului de proprietate, finalitate urmărită atât prin Legea nr. 33/1994, cât și prin jurisprudența Curții Constituționale, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Or, dacă respectarea criteriilor prevăzute de dispozițiile legale menționate poate face obiectul unei critici de nelegalitate, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aprecierea judecătorilor cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii, stabilită în concordanță cu criteriile prevăzute de textul de lege menționat, constituie o problema de temeinicie a hotărârii care, pentru considerentele de drept mai sus arătate, exced controlului instanței de recurs în condițiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În speța supusă analizei, sub motivul unei încălcări a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, se constată că pârâtul solicită, în principal, o reevaluare a probatoriului administrat în apel, ceea ce excede așa cum s-a arătat deja dispozițiilor actuale ale art. 304 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că stabilirea valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile In accepțiunea legii generale în materie, dar și a normelor constituționale (art. 44 din Constituție).

Din această perspectivă, Înalta Curte, constată că la stabilirea valorii despăgubirilor atât experții precum și instanța s-au raportat la valorile de la momentul exproprierii rezultate din contractele de vânzare cumpărare analizate în condițiile în care în perioada anului 2012 au existat un număr limitat de contracte de vânzare autentice privind terenuri în comuna Suplacu de Barcău, iar în perioada 2012 -2013 piața imobiliară nu a suferit modificări majore.

În acest sens, Înalta Curte constată că din răspunsurile la obiecțiunile formulate de pârât la raportul de expertiză rezultă fără posibilitate de echivoc că atât experții cât și instanța de apel, la stabilirea valorii de piață a imobilului în litigiu experții s-au raportat la momentul exproprierii terenului din litigiu, respectiv ianuarie 2012, și nu la cel al efectuării expertizei, cum greșit susține recurentul pârât.

Astfel, experții în răspunsurile la obiecțiunile pârâtului au precizat că potrivit GEV 30 "Abordarea prin piață este aplicabilă tuturor tipurilor de proprietăți imobiliare, atunci când există suficiente informații credibile privind tranzacții și/sau oferte recente credibile" "prin informații despre prețurile bunurilor comparabile se înțeleg informații privind activele identice sau similare care au fost tranzacționate sau oferite spre vânzare pe piață cu condiția ca relevanța acestor informații să fie clar stabilită și analizată critic ".

Din această perspectivă, comisia de experți, raportat la criticile și solicitările pârâtului de a se lua în considerare contractele de vânzare-cumpărare aflate la dosar și depuse de către acesta (la filele 9-15 dosar apel vol. 2) a arătat că ia data întocmirii raportului de expertiză au analizat critic contractele de vânzare cumpărare depuse la dosar de către pârât și a constatat faptul că, contractul de vânzare cumpărare nr. x autentificat în 26 ianuarie 2016 de BNP - D. are ca obiect de vânzare un teren tranzacțional între frați (comparabilă eliminată deoarece nu poate fi considerată "tranzacție nepărtinitoare" conform definiției valorii de piață); contractul de vânzare cumpărare nr. x din 18 mai 2012 autentificat de BNP - E. are ca obiect un teren de pe malul Pârâului Valea Florilor fără acces la drum, iar contractul de vânzare cumpărare nr. x din 19 septembrie 2012 autentificat de BNP - F. are ca obiect un teren cu alte particularități decât cel din litigiu având o conductă de gaz metan, doi stâlpi de curent electric și canalul CFR care străbătea terenul.

Având în vedere aceste constatări, instanța de apel a reținut că în mod legal experții au exclus aceste tranzacții din comparabilele utilizate în grila de date folosită în stabilirea valorii de piață a imobilului expropriat.

În ceea ce privește obiecțiunile cu privire la data tranzacțiilor din contractele de vânzare-cumpărare utilizate în raportul de expertiză, comisia de experți a arătat că a avut în vedere solicitarea instanței de a utiliza în abordare tranzacții cu respectarea Legii nr. 33/1994 și a Deciziei nr. 380 din 26 mai 2015 a Curții Constituționale, sens în care au identificat pe piața imobiliară din perioada 2012-2014 terenuri situate în comuna Suplacu de Barcău ce au fost analizate critic conform standardelor de evaluare ANEVAR fiind alese ca și comparabile cele care au fost considerate mai credibile după eliminarea extremelor, fiind folosite cele care au vizat terenuri cu caracteristici asemănătoare cu terenul din litigiu, tranzacționale în apropierea datei exproprierii - ianuarie 2012.

În ceea ce privește susținerea pârâtului că instanța și experții ar fi folosit ca și comparabile, contracte de vânzare cumpărare vizând terenuri situate în extravilanul localității Suplacul de Barcău, deși imobilul din litigiu s-ar afla în intravilanul acestei localități, Înalta Curte reține că și această susținere este nefondată în condițiile în care din cuprinsul raportului de expertiză rezultă fără posibilitate de echivoc că terenul în litigiu se află în zona periferică a localității Suplacu de Barcău, fiind o zona agricolă cu inserții de teren intravilan.

Astfel Înalta Curte constată că în decizia recurată se regăsesc, astfel motivele pentru care instanța de apel și-a însușit valoarea de 33.981 RON, ceea ce echivalează cu argumentarea hotărârii cât privește stabilirea valorii imobilului supus exproprierii în acord cu dispozițiile art. 26 și respectiv ale 27 din Legea nr. 33/1994, prin care legiuitorul a conferit instanței de judecată dreptul de a hotărî cu privire la cuantumul despăgubirilor, caz în care modalitatea de interpretare a concluziilor expertizei efectuate în apel era apanajul instanței de judecată în aplicarea normei invocate, astfel că orice critică formulată sub acest aspect excede atribuțiilor instanței de recurs.

Din perspectiva celor expuse, sunt nefondate susținerile recurentului pârât legate de încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ale Deciziei nr. 380 a Curții Constituționale, precum și susținerile că despăgubirile au fost stabilite prin raportare ia momentul efectuării expertizei, caz în care dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

Înalta Curte mai constată că, pe de altă parte, alegerea instanței de apel în ce privește omologarea raportului de expertiză nu poate fi cenzurată în recurs decât în raport de normele de drept mai sus enunțate.

Totodată, Înalta Curte reține că aprecierea și administrarea probatoriului sunt atribute ale instanței de judecată care se circumscriu principiului aflării adevărului și al roiului activ al acesteia, iar, prin exercitarea prerogativelor conferite de dispozițiile art. 129 C. proc. civ., instanța de judecată în apel, a stăruit, prin toate mijloacele legale, să stabilească, în mod concret, situația de fapt dedusă judecații, precum și situația juridică a terenului expropriat, pentru ca, prin raportare la acesta, să poată stabili în mod real valoarea de circulație a terenului care a făcut obiectul exproprierii.

În ceea ce privește critica ce vizează încălcarea rolului activ de către instanța de apel, din perspectiva susținută de recurentul pârât că, instanța avea obligația de a lămuri aspectele legate de determinarea valorii de circulație a imobilului expropriat, Înalta Curte reține că și această critică este nefond