ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2324/2016

Decizia nr. 2324/2016 Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 114/C din data de 27 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a admis cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA; s-a dispus anularea în parte a Hotărârii nr. 167 din 19 aprilie 2012 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local Suplacu de Barcău în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea reclamanților și, pe cale de consecință, s-a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la încasarea despăgubirilor în sumă totală de 64.552,55 lei, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la data plății efective, a fost obligat pârâtul la plata sumei de 4.235 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente: Din conținutul înscrisurilor aflate la dosar, respectiv hotărârea nr. 167/2012, procesul-verbal nr. 167/2010, documentația tehnică cadastrală, instanța a reținut, că în speță, a fost emisă de către Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010, hotărârea nr. 167/2012 - de stabilire a despăgubirilor pentru exproprierea terenului identificat în suprafață de 2.245 mp, situat în comuna Suplacu de Barcău, jud. Bihor. Suma stabilită cu titlu de despăgubire de 10.327 lei a fost consemnată la C. Bank și nu a fost eliberată până în prezent nici unei persoane fizice sau juridice. Exproprierea terenului s-a realizat în baza documentației tehnico-cadastrale avizate de către O.C.P.I.

Bihor, în concordanță cu planul parcelar valabil și vizat spre neschimbare de către Primarul Comunei Suplacu de Barcău, la data întocmirii documentației. Prin raportul de expertiză întocmit de către comisia de experți, constituită în condițiile Legii nr. 255/2010 coroborată cu Legea nr. 33/1994 s-a stabilit că valoarea de piață a suprafeței expropriate este de 61.289 lei. S-a reținut că, potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, s-a ținut seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului.

Potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994 instanța a comparat rezultatul expertizei cu oferta și cu pretențiile formulate de părți, reținând că despăgubirea acordată nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat. Sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare. S-a reținut că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat în fața unui notar public nr. 2536 din 05 noiembrie 2013 și care are ca și obiect un imobil situat în extravilanul comunei Suplacu de Barcău, deci în aceeași unitate administrativ-teritorială cu cea din litigiu, prețul unui mp de teren este de 9 euro la data de 05.11.2013, deci la o dată apropiată celei expertizate.

Față de dovezile prezentate de părți și având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, tribunalul a admis în parte cererea, în sensul că a anulat parțial hotărârea nr. 167/2012 emisă de C.N.A.D.N.R. SA în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, a obligat pârâtul la plata către reclamanți a despăgubirilor în sumă totală de 64.552,55 lei. Excepția de inadmisibilitate a cererii s-a apreciat ca fiind neîntemeiată având în vedere dispoziția cuprinsă în art. 23 din Legea nr. 255/2010, respectiv cea cuprinsă în art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010. În temeiul art. 274-275 C. proc. civ. a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților cheltuieli de judecată parțiale în sumă de 4.235 lei, reprezentând onorariu expert și onorariu avocațial.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA. Prin motivele de apel s-a invocat calificarea corectă a căii de atac prin raportare la valoarea obiectului cererii, respectiv 33.675 euro, sumă situată peste pragul de 100.000 lei și a fost reiterată excepția inadmisibilității acțiunii. Intimații, prin notele de ședință, au solicitat recalificarea căii de atac ca fiind recursul întrucât obiectul litigiului este sub 100.000 lei, respectiv 64.552,55 lei. Prin decizia civilă nr. 603 din 7 iulie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, a redus cuantumul despăgubirilor la care s-a constatat că sunt îndreptățite reclamantele de la suma de 64.552,55 lei la 39.000 lei, a înlăturat dispoziția de actualizare a acestei sume cu indicele de inflație începând cu data rămânerii definitive a sentinței până la data plății efective.

Au fost menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii. În motivarea acestei soluții, curtea de apel a reținut următoarele considerente: Referitor la calea de atac, instanța s-a pronunțat asupra acestui aspect în ședința publică din data de 25.09.2014 în sensul că a apreciat raportat la valoarea despăgubirilor solicitate inițial de intimații reclamanți - 33.675 euro - nu a celei modificate ulterior, față de dispozițiile cuprinse în art. 282 1 din vechiul C. proc. civ., coroborat cu art. 18 1 din vechiul C. proc. civ., ca fiind apelul și nu recursul cum greșit s-a invocat de către intimații reclamanți.

Din cuprinsul procesului-verbal nr. 167 din 19 aprilie 2012 întocmit de apelată, se reține faptul că s-a declanșat procedura de expropriere cu privire la terenul în suprafață totală de 2.245 mp, titularii dreptului de proprietate fiind intimatele reclamante A. și B. care nu au fost de acord cu despăgubirea propusă în cuantum de 10.327 lei, stabilită conform Legii nr. 255/2010 ale Normelor de aplicare aprobate prin H.G. nr. 1051/2011 și a raportului de evaluare. În acest sens, s-a emis hotărârea nr. 167 din 19 aprilie 2011, de către apelantă, ce face obiectul prezentului litigiu, fiind solicitată anularea parțială a acesteia referitor la cuantumul despăgubirilor aprobate.

Câtă vreme intimatele reclamante au contestat cuantumul despăgubirilor propuse prin hotărârea de expropriere, iar o modificare a acestora este posibilă doar dacă se emite o dispoziție în acest sens, conform art. 22 din Legea nr. 255/2010 și art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, excepția de inadmisibilitate a cererii în mod corect a fost respinsă ca nefondată. Nu se poate contesta faptul că hotărârile de expropriere ar fi acte juridice unilaterale, însă, câtă vreme prin acestea au fost stabilite drepturi față de intimatele reclamantele, implicit produc efecte cu privire la acestea, interesul de a le contesta fiind evident. Faptul că în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 la art. 16 alin. (3) s-a prevăzut posibilitatea revocării hotărârilor de expropriere nu este de natură a duce la concluzia că în cazul în care acestea se contestă și se constată motive de nulitate, de modificare, să nu se poată dispune în acest sens.

De altfel, ceea ce s-a anulat din conținutul hotărârii a fost doar dispoziția privind cuantumul despăgubirilor, iar faptul că instanța de fond a motivat sumar cele dispuse referitor la excepția de inadmisibilitate nu este de natură a duce la o altă concluzie. Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, rezultă că intimatele reclamante au solicitat obligarea Statului Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, la plata unor despăgubiri în valoare de 33.675 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu cheltuieli de judecată, susținând că 1 mp valorează până la 15 euro. Prin completarea acțiunii, s-au menținut cele solicitate în acest sens și doar prin notele de ședință s-a solicitat 60.615 lei valoarea de piață a terenului și 3.937,55 lei valoarea prejudiciului, menționându-se ca la aceste valori să fie adăugat indicele de inflație, astfel încât criticile în acest sens au fost considerate ca fiind fondate.

Câtă vreme instanța nu a fost legal sesizată în acest sens, precizarea acțiunii fiind depusă la dosar în ziua acordării cuvântului în fond, nefiind comunicată pârâtei, a fost încălcat principiul contradictorialității și nu putea fi avută în vedere. Faptul că inițial s-au solicitat despăgubiri în valoare de 33.675 euro, iar pe parcursul litigiului s-a detaliat această sumă, în sensul că se compune din valoarea terenului și prejudiciul suferit, nu înseamnă că s-a acordat referitor la acest aspect, plus petit, în afară de actualizarea cu indicii de inflație.

Datorită contestării cuantumului despăgubirilor oferite proprietarilor terenului în litigiu, instanța de fond, în acord cu dispozițiile cuprinse în art. 22 și 26 din Legea nr. 33/1994, a dispus, conform art. 25, constituirea unei comisii de experți în vederea efectuării unui raport de evaluare, de determinare a valorii reale a imobilului, efectuarea unui raport de expertiză judiciară, sens în care s-a solicitat Biroului local de expertize din cadrul Tribunalului Bihor o listă cuprinzând experți evaluatori bunuri imobile, solicitare la care s-a comunicat adresa nr. 656101 din 2 noiembrie 2012, ce cuprinde 10 experți evaluatori, dintre care au fost selecționați E. pentru instanță, D. ales de apelanta pârâtă și F. pentru intimatele reclamante.

Din cuprinsul autorizației emisă de Ministerul Justiției - Serviciul profesii juridice conexe, Biroul central pentru expertize tehnice judiciare, dl. expert F. a fost autorizat ca expert tehnic judiciar în specializarea evaluarea proprietății imobiliare din data de 18.07.2014, astfel că, orice critici ale apelantei în sensul că acesta nu avea competență în domeniul evaluării proprietății imobiliare, că raportul de expertiză ar fi lovit de nulitate absolută, au fost apreciate ca nefondate. Pentru a nu fi încălcat însă dreptul la apărare al apelantei, în baza art. 212 alin. (2) C. proc. civ., în ședința publică din data de 12.02.2015, instanța de apel a încuviințat cererea acesteia și a dispus efectuarea unui raport de contraexpertiză tehnică având aceleași obiective ca și cel inițial, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Din cuprinsul raportului de contraexpertiză s-a reținut că imobilul în litigiu are o suprafață de 2.245 mp, amplasat pe aliniamentul drumului asfaltat din satul Suplacul de Barcău în intravilanul localității, zonă rezidențială. În vederea evaluării acestuia, s-au avut în vedere dispozițiile legale în materie, buletinele informative ale Corpului Experților Tehnici din România, îndrumar pentru expertiza tehnică imobiliară, prospectarea pieței imobiliare în zonă. Referitor la ghidul privind valorile de circulație orientative minime ale proprietăților imobiliare din județul Bihor, valoarea orientativă a terenurilor intravilane din comuna Suplacu de Barcău este de 10 lei/mp, însă, aceste valori sunt destinate exclusiv uzului notarilor publici.

Utilizarea valorilor estimate în Ghid ca referință în procesele de expropriere nu este adecvată având în vedere tipul valorii estimate, motiv pentru care, în mod corect, se apreciază de instanța de apel că, s-a opinat de către experți că într-adevăr nu pot fi avute în vedere la stabilirea valorii de circulație a imobilului expropriat. De altfel, același punct de vedere l-a avut și comisia de experți ce a întocmit cu ocazia soluționării cauzei în fond, însușit de prima instanță, iar pe de altă parte, nici apelanta nu l-a folosit câtă vreme a stabili o despăgubire inferioară acestuia, respectiv 4 lei/mp în loc de 10 lei/mp. Valoarea de piață în sensul art. 26 al Legii nr. 33/1994 reprezintă valoarea reală a terenului, definită conform raportului de contraexpertiză ca valoare de circulație.

S-a apreciat că în zona în care este situat terenul în litigiu există un număr restrâns de oferte de vânzare, suprafețele oferite fiind între 2.000-10.000 mp, iar prețul între 4 și 5 euro/mp, în funcție de suprafață, de amplasament, existând și o ofertă de 17 euro/mp. A existat însă și o ofertă medie a prețului oferit de 2,5-5 euro/mp în funcție de amplasament, suprafață, acces, vecinătăți, posibilitate dotare cu utilități. Au utilizat experții metoda comparațiilor directe în tabelul de comparații iar valoarea parcelei a fost evaluată la 9.200 euro=41.000 lei, echivalent a 4,10 euro/mp, mult inferior celei solicitate de intimații reclamanți și a celei stabilite de raportul de expertiză inițial.

Se mai reținut că experții au concluzionat că ar exista un prejudiciu constituit din cheltuielile necesare redobândirii unui teren similar celui în litigiu, de 2.050 lei, ori, acest aspect este prematur câtă vreme nu există dovezi că s-ar fi cumpărat, că s-ar fi încercat cumpărarea unui teren similar pentru a fi înlocuit cel expropriat, iar pe de altă parte nu se poate vorbi nici de un prejudiciu cert. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Lallement c. Franței a statuat că prejudiciul ce trebuie acoperit în cazul unei exproprieri se referă la pierderea unor beneficii economice, certe, de care expropriatul nu se mai poate bucura și care au un caracter previzibil.

Pretinsul prejudiciu, conform celor expuse, nu poate fi calificat ca fiind unul actual, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că pretenția de această natură, privită ca pierdere viitoare, îmbracă un caracter speculativ și incert, astfel că, nu poate fi circumscris dispozițiilor art. 26 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 33/1994 și nu poate fi acordat, criticile apelantei fiind fondate.

De altfel, chiar experții au arătat că pornesc la calculul acestui prejudiciu având la bază presupunerea faptului că un proprietar dorește să cumpere o altă parcelă de teren cu o suprafață identică cu cea a terenului expropriat și astfel ar putea avea o cheltuială în plus față de valoarea de bază a terenului - comision plătit unei agenții imobiliare, taxe înscriere, alte cheltuieli neprevăzute constând în culegere de informații despre terenuri similare, deplasări la fața locului, la primărie, la oficiul de cadastru etc. Or, astfel cum s-a arătat mai sus, acest prejudiciu nu se poate califica ca fiind unui cert, ci unul speculativ și incert, cum s-a arătat și mai sus, raportat și la practica Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, astfel că nu se impune a fi acordat.

Daunele constând în cheltuieli necesare redobândirii unui teren similar, cheltuieli suplimentare de transport, lipsă subvenție, lipsă acces, lipsă venituri pe 1 an de zile, scăderea valorii de piață a terenului rămas, nu se circumscriu calității de prejudiciu în sensul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 pentru a fi acordate, greșit într-adevăr instanța de fond a reținut contrariul, și de altfel, raportul de contraexpertiză a concluzionat că ar exista doar un prejudiciu constând în cheltuieli necesare redobândirii unui teren similar, ori, astfel cum s-a arătat mai sus, nu se circumscrie această solicitare dispozițiilor legale evocate, criticile apelantei fiind în acest sens fondate.

Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor se poate adresa instanței în termenul general de prescripție, iar, conform art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Despăgubirea, conform art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană îndreptățită. Urmare a constatării sintagmei „la data întocmirii raportului de expertiză” din art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2004, raportat la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ca fiind neconstituțională, prin Decizia nr. 380 din 26 mai 2015 pronunțată de Curtea Constituțională, Curtea a dispus la data de 17.09.2015 efectuarea unei variante de evaluare raportat la valoarea terenului existente în perioada ianuarie-aprilie 2012 când s-au emis deciziile și hotărârile de expropriere.

Din completarea raportului de expertiză întocmit la data de 19.01.2016, s-a reținut faptul că s-a stabilit o valoare de piață a proprietății la data exproprierii în perioada ianuarie-aprilie 2012, de 43.050 lei, echivalent a 19,18 lei/mp (4,4 euro/mp), iar a prejudiciului suferit în valoare de 2.050 lei - 0,91 lei/mp (0,20 euro/mp), total 45.100 lei, echivalentul a 10.355 euro. Metoda aleasă în vederea evaluării a fost cea a comparațiilor de piață, potrivit celor arătate mai sus, experții având în vedere o medie a prețurilor de tranzacție în zonă, contractele de vânzare cumpărare autentificate aflate la dosarul cauzei. Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 755 din 27 aprilie 2011 de notar public G., nu s-a avut în vedere câtă vreme a avut ca obiect un teren în suprafață de 80.000 mp, situat în extravilanul localității, iar pe de altă parte, avea destinație de fâneață, fără a reieși din amplasament, neexistând o schiță anexată.

Deoarece s-a dispus o nouă completare a raportului de contraexpertiză, la solicitarea C.N.A.D.N.R., pentru a fi avute în vedere contractele de vânzare-cumpărare anexate de aceasta, potrivit completării efectuate, s-a concluzionat de către experți în sensul, că tranzacția încheiată pentru 246 mp teren intravilan și 1.453 mp teren arabil intravilan pentru 5.200 lei, fiind între rude, nefiind o tranzacție încheiată în condițiile de piață, nu îndeplinește criteriul legal - prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile similare. Referitor la tranzacția încheiată pentru 2.043 mp teren intravilan, respectiv 1.453 mp teren arabil intravilan, cu suma de 15.000 lei, parcela, la data tranzacției era grădină, fără front la un drum de acces, cumpărătorul creând unul ulterior, s-au efectuat apoi lucrări de terasare, umplutură, nivelare, consolidare mal pârâu, tranzacție ce experții au considerat însă că, datorită acestor aspecte, nu poate forma bază de comparație.

Referitor la tranzacția privind suprafața de 4.612 mp teren intravilan împrejmuit, pentru 8.000 euro, această parcelă se află în zona Gării, străbătută de o conductă de gaz metan, pe acesta s-a specificat că există și doi stâlpi de înaltă tensiune, drept pentru care nu s-a apreciat inițial de către experți că se impune a fi avută în vedere, toate cele trei tranzacții apreciindu-se că nu respectă sintagma legală enunțată mai sus - prețul la care s-au vândut terenuri de același fel.

Au reținut experții însă, potrivit acestei noi completări a raportului de contraexpertiză, că, valoarea de piață a terenului la data la care a avut loc exproprierea - ianuarie 2012 - este de 39.000 lei, echivalent a 4 euro/mp, respectiv 17,36 lei/mp, la care se va raporta și instanța de apel câtă vreme s-a reținut cu privire la ultima tranzacție arătată mai sus - a 3-a din cele prezentate de apelantă prin contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar - că vânzătorii au fost de acord cu mutarea utilităților - conductă, stâlpi - pe cheltuiala cumpărătorului, cu mențiunea aprovizionării lor cu utilitățile respective, motive pentru care s-a revenit asupra poziției inițiale expuse mai sus de către aceștia și astfel că, datorită acestor aspecte convenite de părțile contractante, se impune a fi avută în vedere această ultimă vânzare la stabilirea valorii despăgubirilor cuvenite celor expropriați.

S-a apreciat că pentru relocarea stâlpilor de curent ar fi necesare costuri de 3.500 euro, iar a conductei de gaz de 4.000 euro, costuri estimative, fiind astfel utilizat la estimarea valorii de piață contractul nr. 3 - arătat mai sus - menținute celelalte informații de piață utilizate câtă vreme în comuna Suplacu de Barcău piața imobiliară nu a prezentat variații însemnate în perioada anilor 2012-2013, anexa nr. 2 la completarea raportului de contraexpertiză descriind modul de calcul al prețului unui mp teren similar celui în litigiu - 4 euro/mp, astfel că, s-a propus o despăgubire de 8.980 euro, echivalent a 39.000 lei pentru terenul în litigiu.

Ca urmare, câtă vreme noua completare a raportului de expertiză a apreciat că valoarea despăgubirilor cuvenite intimatelor reclamante este de doar 39.000 lei (17,36 lei/mp, echivalent a 4 euro/mp) implicit se impun a fi reduse despăgubirile acordare de instanța de fond până la concurența acestei sume, fără însă a se impune a fi acordate despăgubirile în valoare de 2.050 lei pentru prejudiciul constând în cheltuieli necesare achiziționării unui teren similar, acesta nefiind cert și nici actual, conform considerentelor expuse. Obiecțiunile formulate la completarea raportului de contraexpertiză, de către apelantă, au fost respinse ca nefondate câtă vreme experții au avut în vedere la efectuarea lucrării dispuse, toate contractele de vânzare cumpărare puse la dispoziție de către părțile în litigiu, inclusiv de către aceasta, încheiate în perioada în care a avut loc exproprierea.

Deoarece s-a reținut de către instanța de fond faptul că prețul oferit cu titlu de despăgubire intimatelor reclamante pentru terenul expropriat a fost unul inferior celui de piață, corect a fost obligată apelanta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată parțiale, potrivit art. 38 din Legea nr. 33/1994, art. 274-275 C. proc. civ., constând în onorariu expert și onorariu avocațial, criticile în acest sens nefiind întemeiate. Față de considerentele expuse, raportat la probele administrate în cauză, cu aplicarea Deciziilor nr. 380 din 26 mai 2015 și 12 din 15 ianuarie 2015 pronunțate de Curtea Constituțională, instanța de apel, în baza art. 296 C. proc. civ., a admis apelul, a schimbat în parte sentința, a redus cuantumul despăgubirilor la care s-a constatat că reclamantele sunt îndreptățite, de la suma de 64.552,55 lei la 39.000 lei.

Întrucât instanța de fond a dispus actualizarea cu indicele de inflație a despăgubirilor acordate, începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la data plății efective, fără a se fi solicitat acest aspect decât prin concluziile scrise depuse la dosar doar după rămânerea cauzei în pronunțare, această dispoziție a fost înlăturată, criticile fiind fondate. Celelalte dispoziții au fost păstrate, fiind considerate legale și temeinice.

Deoarece, conform art. 38 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cheltuielile pentru realizarea procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor judecătorești se suportă de expropriator, câtă vreme s-a stabilit că valoarea despăgubirilor acordate de expropriator nu reflectă valoarea imobilului expropriat, chiar dacă apelul declarat a fost admis, nu se impune obligarea intimatelor reclamante la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de expert ocazionat în apel, și, implicit, nu se impune nici obligarea apelantei la plata onorariului avocațial achitat de intimate în apel, dispozițiile art. 274 C. proc. civ. nefiind astfel incidente.

Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a formulat următoarele critici: Sub un prim aspect, recurentul reiterează excepția inadmisibilității cererii de anulare a hotărârii nr. 167 din 19 aprilie 2012 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 Suplacu de Barcău, susținând că aceasta este un act unilateral emis conform art. 20 din acest act normativ. Potrivit art. 16 din Normele metodologice de aplicare, hotărârea poate fi revocată pentru motive temeinice, caz în care titularul va fi notificat.

Întrucât legea nu prevede posibilitatea anulării hotărârii, reclamantele nefiind părți semnatare ale hotărârii, o asemenea cerere este inadmisibilă. Nu există temei legal pentru anularea hotărârii, legea prevede expres cauzele pentru care un act poate fi anulabil. Instanța conform art. 22 și 23 din Legea nr. 255/2010 are doar posibilitatea de a stabili în baza unui raport de expertiză justețea cuantumului despăgubirii aprobate prin hotărârea de Guvern sau să stabilească care sunt persoanele îndreptățite la despăgubiri, neputând anula sau modifica actul unilateral, măsura exproprierii fiind un act al puterii de stat. Faptul că ulterior administrării probelor instanța va concluziona în sensul că reclamantelor li se cuvine un alt cuantum al despăgubirilor, mai mare,nu implică anularea acestui act.

Solicită admiterea excepției inadmisibilității primului capăt de cerere din acțiunea introductivă. Pe fondul litigiului, recurentul susține că raportul de expertiză omologat de instanța de apel a fost efectuat cu încălcarea legii, respectiv a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât valoarea de despăgubire stabilită nu se bazează pe tranzacții autentice de vânzare-cumpărare privind terenuri similare cu cel aflat în litigiu, încheiate în proximitatea momentului exproprierii - ianuarie 2012. Astfel, instanța de apel ar fi trebuit să determine valoarea de despăgubire pe baza unor contracte de vânzare-cumpărare ce vizau terenuri similare cu cele aflate în litigiu (agricol-arabil) situate în corn.

Suplacu de Barcău, jud. Bihor, la data de referință (ianuarie 2012 - momentul exproprierii), conform Deciziei nr. 380/2015 a Curții Constituționale. Cu toate că instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor Deciziei nr. 380/2015 a Curții Constituționale a României, aceasta a omologat o lucrare de evaluare nelegal întocmită. Astfel, din conținutul completării raportului de expertiză evaluatorie, depus la dosarul cauzei pentru termenul din 07.06.2016, rezultă cu certitudine că experții au analizat tranzacții nepertinente perfectate în anul 2013. În ceea ce privește susținerea instanței de control judiciar, conform căreia valoarea propusă prin raportul de expertiză evaluatorie omologat (4 euro/mp) este susținută de contractele autentice de vânzare-cumpărare identificate de către specialiști, două dintre tranzacțiile folosite de experți sunt perfectate mult ulterior momentului exproprierii.

Astfel, experții au anexat completării comunicate la dosarul cauzei pentru termenul din 09.06.2016 un număr de 2 contracte de vânzare-cumpărare, dintre care unul era încheiat în luna iunie 2013 (comparabila C), iar altul este perfectat în octombrie 2013 (comparabila A). De asemenea, una din tranzacțiile folosite de către experți se referă la un teren situat în comuna Bale, jud. Bihor, fapt care reprezintă o altă încălcare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 (ce fac trimitere expresă la terenuri similare din aceeași unitate teritorial-administrativă, respectiv com. Suplacu de Barcău, jud. Bihor). Prin urmare, instanța de apel ar fi trebuit să constate nepertinența concluziilor completării la raportul de expertiză evaluatorie depusă la dosar pentru termenul din data de 09.06.2016, fiind evident faptul că valoarea terenului în litigiu la momentul exproprierii (ianuarie 2012) nu poate fi determinată prin utilizarea unor contracte nepertinente.

De asemenea, instanța de control judiciar a reținut greșit și nelegal faptul că tranzacțiile comunicate de experți ar susține valoarea propusă prin raportul omologat, atât timp cât acestea privesc o cu totul altă perioadă de timp (iunie 2013-octombrie 2013) decât data exproprierii, este mai mult decât clar că nu pot releva valoarea de circulație a terenului în litigiu la momentul preluării acestuia. Nu în ultimul rând, instanța de control judiciar nu a ținut seama de contractele autentice de vânzare-cumpărare pentru determinarea valorii terenului în litigiu la momentul exproprierii depuse la dosar de pârâtă. Astfel, din contractele de vânzare-cumpărare perfectate în anul 2012, rezultă faptul că terenurile situate în extravilanul și intravilanul com.

Suplacu de Barcău, jud. Bihor, nu se înstrăinau cu 4 euro/mp. Prin urmare, instanța de control judiciar ar fi trebuit să observe că terenurile situate în intravilanul com. Suplacu de Barcău, jud. Bihor, se înstrăinau la momentul de referință cu cel mult 1,73 euro/mp. Astfel, instanța de apel ar fi trebuit să dea curs solicitărilor pârâtei de efectuare a unei contraexpertize în cauză sau de refacere a raportului de expertiză evaluatorie, dat fiind că lucrarea ce stă la baza hotărârii recurate este vădit nelegală. Valorile relevate de cele 2 tranzacții perfectate de SC H. SA (comparabilele A și C din completarea la raportul de evaluare) reprezintă valori speciale și sunt contrazise de înscrisurile de la dosar.

Instanța de control judiciar ar fi trebuit să remarce că singura tranzacție selectată de experți perfectată în anul 2012 - comparabila B - consemna o valoare de 1,73 euro/mp, iar nu de 4 euro/mp cât au propus experții evaluatori. O altă critică formulată de recurent vizează împrejurarea că instanța de apel a interpretat în mod greșit și nelegal prevederile art. 38 din Legea nr. 33/1994, precum și art. 274 C. proc. civ. Astfel, deși instanța de control judiciar a admis apelul pârâtului, aceasta nu i-a obligat pe reclamanți la plata cheltuielilor de judecată, reținând incidența art. 38 din Legea nr. 33/1994 în privința onorariilor de expertiză achitate. Instanța ar fi trebuit să observe faptul că Legea nr. 255/2010 conține dispoziții derogatorii de la norma de drept comun (Legea nr. 33/1994).

Astfel art. 23 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 coroborate cu prevederile art. 170 C. proc. civ. prevăd că onorariul unei expertize urmează a fi suportat de partea care a propus această probă. Or, este evident, încă de la fondul cauzei că proba cu expertiză judiciară evaluatorie a fost propusă și solicitată de reclamante în interesul dovedirii pretențiilor exhibate prin acțiunea introductivă. Date fiind cele arătate, instanța de apel ar trebuit să le oblige pe reclamante, în temeiul art. 274, alin. (1) C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariile de expertiză din apel (8.520 lei, achitați pentru rapoartele de evaluare realizate în această fază procesuală). Recurentul solicită admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul admiterii în întregime a apelului subscrisei și respingerii acțiunii introductive ca fiind neîntemeiată.

De asemenea vă rugăm să îi obligați pe reclamanți la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze (constând în onorariile de expertiză suportate de subscrisa în apel - în cuantum de 8.520 lei). Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Sub un prim aspect, Înalta Curte constată ca fiind nefondată critica recurentului-pârât în ce privește inadmisibilitatea solicitării reclamantelor de anulare parțială a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii. Astfel, acțiunea prevăzută de art. 22 din Legea nr. 255/2010 este o cale de atac prevăzută împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptățite pentru expropriere, în condițiile art. 19 din același act normativ.

Sesizată cu contestația împotriva hotărârii, instanța are competența să verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirii, iar faptul că hotărârea atacată este un act unilateral, ce poate fi revocat de organul emitent conform art. 16 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 255/2010, nu exclude posibilitatea anulării (modificării) ei parțiale, în condițiile consacrării exprese a acestui drept la acțiune, conform art. 22 din Legea nr. 255/2010. De altfel, susținerea recurentului sub acest aspect este contradictorie întrucât, pe de o parte, susține inadmisibilitatea anulării hotărârii, iar pe de altă parte, recunoaște posibilitatea oferită de lege persoanelor ale căror terenuri au fost expropriate de a contesta, aceeași hotărâre, sub aspectul cuantumului despăgubirilor.

Așa fiind, această critică este nefondată. Înalta Curte constată a fi însă fondate criticile din memoriul de recurs, prin care recurentul-pârât a susținut încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 deoarece expertiza pe care și-a fundamentat soluția nu s-ar fi raportat la criteriul prevăzut de acest text de lege în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data exproprierii. Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă și justă despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Reținându-se caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”. Totodată, jurisprudența contenciosului european a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Cu alte cuvinte, ea trebuie să fie, în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim și nedisproporționată față de acesta (CEDO, Hotărârea din 21 februarie 1986, cazul James și alții vs. Regatul Unit). Ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr. 1 este ca această lipsire de proprietate să fie efectuată numai cu o despăgubire efectivă și rezonabilă, sub aspectul cuantumului, respectiv trebuie să fie făcută cu plata unei compensații corespunzătoare și cu respectarea principiului proporționalității. Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la momentul exproprierii (…)”.

Ținând seama de toate aceste, Înalta Curte reține că cele două aspecte esențiale ce trebuie stabilite de instanța învestită cu o contestație formulată în temeiul Legii nr. 33/1994 sunt prețul de piață, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate pentru imobile similare în unitatea administrativ teritorială în care se află terenul expropriat, precum și momentul de referință al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al exproprierii.

Totodată, valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare la categoria de folosință, amplasamentul acestuia, destinație, poziționare față de alte localități, existența sau nu a utilităților, a căilor de acces, etc. Sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială” definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Pe de altă parte, sintagma „terenuri de același fel” presupune luarea în considerare a categoriei de folosință, precum și a tuturor caracteristicilor proprii fiecărui bun în parte, cum ar fi mărime, localizare, căi de acces, utilități, front stradal etc, despăgubirea urmând a fi stabilită în raport de toate acestea. Altminteri, s-ar ajunge practic la situația în care, în urma deposedării de proprietate, expropriatul nu ar primi acea compensație corespunzătoare, fiind înfrânte atât legislația națională, inclusiv legea fundamentală a statului român, cât și jurisprudența CEDO, care impun ca deposedarea să fie făcută numai cu dreaptă și rezonabilă despăgubire. În aceste condiții, făcând aplicarea considerentelor mai sus enunțate și a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, trebuie stabilit care este acea despăgubire dreaptă, efectivă și rezonabilă de care trebuie să beneficieze expropriatul.

În speță, instanța de apel a omologat raportul de expertiză tehnică comun efectuat de cei trei experți desemnați în cauză, stabilind cuantumul despăgubirilor la un alt moment decât cel al exproprierii (ianuarie 2012). Astfel, deși exproprierea a avut loc în ianuarie 2012, din completarea la raportul de expertiză, rezultă că experții au avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor două contracte de vânzare-cumpărare, dintre care unul încheiat în luna iunie 2013 (comparabila C), iar celălalt în octombrie 2013 (comparabila A), cu privire la un teren situat în altă localitate, respectiv comuna Bale, jud. Bihor. Stabilind cuantumul despăgubirii în funcție de prețul terenurilor la un alt moment decât cel al transferului dreptului de proprietate, contrar celor prevăzute de lege și statuate prin decizia Curții Constituționale, hotărârea recurată este nelegală.

Așa fiind, pentru stabilirea valorii despăgubirii, cu respectarea dispozițiilor legale menționate și a Deciziei Curții Constituționale nr. 380/2015, se impune refacerea expertizei, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit dispozițiilor art. 305 C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale, prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, urmând a se stabili astfel valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat, ținând seama de toate caracteristicile acestuia, raportat la momentul transferului dreptului de proprietate - ianuarie 2012. Valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare la categoria de folosință, amplasamentul acestuia, poziționare, existența sau nu a utilităților, a căilor de acces, etc. Având în vedere că recurentul a formulat critici și cu privire la cheltuielile de judecată, susținând că, deși instanța de apel a admis apelul pârâtului, în mod greșit nu a dispus obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, în rejudecare, în raport de soluția ce o va pronunța, instanța se va pronunța și cu privire la cheltuielile de judecată.

Prin urmare, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași curte de apel, în vederea refacerii probatoriului sub toate aspectele care au condus la încălcarea dispozițiilor legale menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva deciziei nr. 603/A din 7 iulie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2016.