ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2324/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2324/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2324/2016

Asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 114/C din data de 27 februarie 2014, pronunțată de

Tribunalul Bihor, s-a admis cererea formulată de reclamanții A.

și B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA; s-a dispus

anularea în parte a Hotărârii nr. 167 din 19 aprilie 2012 emisă de

Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local Suplacu de

Barcău în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite în

favoarea reclamanților și, pe cale de consecință, s-a

constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la

încasarea despăgubirilor în sumă totală de 64.552,55 lei,

sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație începând cu

data rămânerii definitive a sentinței și până la data

plății efective, a fost obligat pârâtul la plata sumei de 4.235 lei

reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în

vedere următoarele considerente:

Din conținutul

înscrisurilor aflate la dosar, respectiv hotărârea nr. 167/2012, procesul-verbal

nr. 167/2010, documentația tehnică cadastrală, instanța a

reținut, că în speță, a fost emisă de către

Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010, hotărârea nr. 167/2012 - de

stabilire a despăgubirilor pentru exproprierea terenului identificat în

suprafață de 2.245 mp, situat în comuna Suplacu de Barcău, jud.

Bihor.

Suma

stabilită cu titlu de despăgubire de 10.327 lei a fost

consemnată la C. Bank și nu a fost eliberată până în

prezent nici unei persoane fizice sau juridice.

Exproprierea

terenului s-a realizat în baza documentației tehnico-cadastrale avizate de

către O.C.P.I. Bihor, în concordanță cu planul parcelar valabil

și vizat spre neschimbare de către Primarul Comunei Suplacu de

Barcău, la data întocmirii documentației.

Prin raportul

de expertiză întocmit de către comisia de experți,

constituită în condițiile Legii nr. 255/2010 coroborată cu Legea

nr. 33/1994 s-a stabilit că valoarea de piață a suprafeței

expropriate este de 61.289 lei.

S-a reținut

că, potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, despăgubirea se

compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, s-a ținut

seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobilele de același

fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de

expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului.

Potrivit art.

27 din Legea nr. 33/1994 instanța a comparat rezultatul expertizei cu

oferta și cu pretențiile formulate de părți, reținând

că despăgubirea acordată nu va putea fi mai mică decât cea

oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de

expropriat.

Sintagma „prețul

cu care se vând în mod obișnuit imobilele” are semnificația de preț

plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de

vânzare-cumpărare.

S-a reținut

că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat în fața

unui notar public nr. 2536 din 05 noiembrie 2013 și care are ca și

obiect un imobil situat în extravilanul comunei Suplacu de Barcău, deci în

aceeași unitate administrativ-teritorială cu cea din litigiu, prețul

unui mp de teren este de 9 euro la data de 05.11.2013, deci la o dată

apropiată celei expertizate.

Față

de dovezile prezentate de părți și având în vedere dispozițiile

legale mai sus menționate, tribunalul a admis în parte cererea, în sensul

că a anulat parțial hotărârea nr. 167/2012 emisă de C.N.A.D.N.R.

SA în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, a obligat pârâtul la

plata către reclamanți a despăgubirilor în sumă totală

de 64.552,55 lei.

Excepția

de inadmisibilitate a cererii s-a apreciat ca fiind neîntemeiată având în

vedere dispoziția cuprinsă în art. 23 din Legea nr. 255/2010,

respectiv cea cuprinsă în art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010.

În temeiul

art. 274-275 C. proc. civ. a fost obligat pârâtul să plătească

reclamanților cheltuieli de judecată parțiale în sumă de 4.235

lei, reprezentând onorariu expert și onorariu avocațial.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român, prin Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

Prin motivele

de apel s-a invocat calificarea corectă a căii de atac prin raportare

la valoarea obiectului cererii, respectiv 33.675 euro, sumă situată

peste pragul de 100.000 lei și a fost reiterată excepția

inadmisibilității acțiunii.

Intimații,

prin notele de ședință, au solicitat recalificarea căii de

atac ca fiind recursul întrucât obiectul litigiului este sub 100.000 lei,

respectiv 64.552,55 lei.

Prin decizia

civilă nr. 603 din 7 iulie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția I

civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, a redus cuantumul

despăgubirilor la care s-a constatat că sunt îndreptățite

reclamantele de la suma de 64.552,55 lei la 39.000 lei, a înlăturat

dispoziția de actualizare a acestei sume cu indicele de inflație

începând cu data rămânerii definitive a sentinței până la data

plății efective. Au fost menține celelalte dispoziții ale

sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.

În motivarea

acestei soluții, curtea de apel a reținut următoarele

considerente:

Referitor la

calea de atac, instanța s-a pronunțat asupra acestui aspect în

ședința publică din data de 25.09.2014 în sensul că a

apreciat raportat la valoarea despăgubirilor solicitate inițial de

intimații reclamanți - 33.675 euro - nu a celei modificate ulterior,

față de dispozițiile cuprinse în art. 282

1

din

vechiul C. proc. civ., coroborat cu art. 18

1

din vechiul C. proc.

civ., ca fiind apelul și nu recursul cum greșit s-a invocat de

către intimații reclamanți.

Din cuprinsul

procesului-verbal nr. 167 din 19 aprilie 2012 întocmit de apelată, se reține

faptul că s-a declanșat procedura de expropriere cu privire la

terenul în suprafață totală de 2.245 mp, titularii dreptului de

proprietate fiind intimatele reclamante A. și B. care nu au fost de acord

cu despăgubirea propusă în cuantum de 10.327 lei, stabilită

conform Legii nr. 255/2010 ale Normelor de aplicare aprobate prin H.G. nr.

1051/2011 și a raportului de evaluare. În acest sens, s-a emis hotărârea

nr. 167 din 19 aprilie 2011, de către apelantă, ce face obiectul

prezentului litigiu, fiind solicitată anularea parțială a

acesteia referitor la cuantumul despăgubirilor aprobate.

Câtă

vreme intimatele reclamante au contestat cuantumul despăgubirilor propuse

prin hotărârea de expropriere, iar o modificare a acestora este

posibilă doar dacă se emite o dispoziție în acest sens, conform

art. 22 din Legea nr. 255/2010 și art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, excepția

de inadmisibilitate a cererii în mod corect a fost respinsă ca

nefondată. Nu se poate contesta faptul că hotărârile de

expropriere ar fi acte juridice unilaterale, însă, câtă vreme prin

acestea au fost stabilite drepturi față de intimatele reclamantele,

implicit produc efecte cu privire la acestea, interesul de a le contesta fiind

evident.

Faptul

că în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 la art. 16

alin. (3) s-a prevăzut posibilitatea revocării hotărârilor de

expropriere nu este de natură a duce la concluzia că în cazul în care

acestea se contestă și se constată motive de nulitate, de

modificare, să nu se poată dispune în acest sens. De altfel, ceea ce

s-a anulat din conținutul hotărârii a fost doar dispoziția

privind cuantumul despăgubirilor, iar faptul că instanța de fond

a motivat sumar cele dispuse referitor la excepția de inadmisibilitate nu

este de natură a duce la o altă concluzie.

Din cuprinsul

cererii de chemare în judecată, rezultă că intimatele reclamante

au solicitat obligarea Statului Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, la plata unor

despăgubiri în valoare de 33.675 euro sau echivalentul în lei la data

plății, cu cheltuieli de judecată, susținând că 1 mp

valorează până la 15 euro. Prin completarea acțiunii, s-au menținut

cele solicitate în acest sens și doar prin notele de ședință

s-a solicitat 60.615 lei valoarea de piață a terenului și 3.937,55

lei valoarea prejudiciului, menționându-se ca la aceste valori să fie

adăugat indicele de inflație, astfel încât criticile în acest sens au

fost considerate ca fiind fondate. Câtă vreme instanța nu a fost

legal sesizată în acest sens, precizarea acțiunii fiind depusă

la dosar în ziua acordării cuvântului în fond, nefiind comunicată

pârâtei, a fost încălcat principiul contradictorialității

și nu putea fi avută în vedere.

Faptul

că inițial s-au solicitat despăgubiri în valoare de 33.675 euro,

iar pe parcursul litigiului s-a detaliat această sumă, în sensul

că se compune din valoarea terenului și prejudiciul suferit, nu

înseamnă că s-a acordat referitor la acest aspect, plus petit, în

afară de actualizarea cu indicii de inflație.

Datorită

contestării cuantumului despăgubirilor oferite proprietarilor

terenului în litigiu, instanța de fond, în acord cu dispozițiile

cuprinse în art. 22 și 26 din Legea nr. 33/1994, a dispus, conform art.

25, constituirea unei comisii de experți în vederea efectuării unui

raport de evaluare, de determinare a valorii reale a imobilului, efectuarea

unui raport de expertiză judiciară, sens în care s-a solicitat

Biroului local de expertize din cadrul Tribunalului Bihor o listă

cuprinzând experți evaluatori bunuri imobile, solicitare la care s-a

comunicat adresa nr. 656101 din 2 noiembrie 2012, ce cuprinde 10 experți

evaluatori, dintre care au fost selecționați E. pentru instanță,

D. ales de apelanta pârâtă și F. pentru intimatele reclamante.

Din cuprinsul

autorizației emisă de Ministerul Justiției - Serviciul profesii

juridice conexe, Biroul central pentru expertize tehnice judiciare, dl. expert F.

a fost autorizat ca expert tehnic judiciar în specializarea evaluarea

proprietății imobiliare din data de 18.07.2014, astfel că, orice

critici ale apelantei în sensul că acesta nu avea competență în

domeniul evaluării proprietății imobiliare, că raportul de

expertiză ar fi lovit de nulitate absolută, au fost apreciate ca

nefondate.

Pentru a nu

fi încălcat însă dreptul la apărare al apelantei, în baza art.

212 alin. (2) C. proc. civ., în ședința publică din data de

12.02.2015, instanța de apel a încuviințat cererea acesteia și a

dispus efectuarea unui raport de contraexpertiză tehnică având

aceleași obiective ca și cel inițial, potrivit art. 26 din Legea

nr. 33/1994.

Din cuprinsul

raportului de contraexpertiză s-a reținut că imobilul în litigiu

are o suprafață de 2.245 mp, amplasat pe aliniamentul drumului

asfaltat din satul Suplacul de Barcău în intravilanul localității,

zonă rezidențială. În vederea evaluării acestuia, s-au avut

în vedere dispozițiile legale în materie, buletinele informative ale

Corpului Experților Tehnici din România, îndrumar pentru expertiza

tehnică imobiliară, prospectarea pieței imobiliare în zonă.

Referitor la

ghidul privind valorile de circulație orientative minime ale

proprietăților imobiliare din județul Bihor, valoarea

orientativă a terenurilor intravilane din comuna Suplacu de Barcău

este de 10 lei/mp, însă, aceste valori sunt destinate exclusiv uzului

notarilor publici. Utilizarea valorilor estimate în Ghid ca referință

în procesele de expropriere nu este adecvată având în vedere tipul valorii

estimate, motiv pentru care, în mod corect, se apreciază de instanța

de apel că, s-a opinat de către experți că într-adevăr

nu pot fi avute în vedere la stabilirea valorii de circulație a imobilului

expropriat. De altfel, același punct de vedere l-a avut și comisia de

experți ce a întocmit cu ocazia soluționării cauzei în fond,

însușit de prima instanță, iar pe de altă parte, nici

apelanta nu l-a folosit câtă vreme a stabili o despăgubire

inferioară acestuia, respectiv 4 lei/mp în loc de 10 lei/mp.

Valoarea de

piață în sensul art. 26 al Legii nr. 33/1994 reprezintă valoarea

reală a terenului, definită conform raportului de

contraexpertiză ca valoare de circulație. S-a apreciat că în

zona în care este situat terenul în litigiu există un număr restrâns

de oferte de vânzare, suprafețele oferite fiind între 2.000-10.000 mp, iar

prețul între 4 și 5 euro/mp, în funcție de suprafață,

de amplasament, existând și o ofertă de 17 euro/mp. A existat

însă și o ofertă medie a prețului oferit de 2,5-5 euro/mp

în funcție de amplasament, suprafață, acces, vecinătăți,

posibilitate dotare cu utilități. Au utilizat experții metoda

comparațiilor directe în tabelul de comparații iar valoarea parcelei

a fost evaluată la 9.200 euro=41.000 lei, echivalent a 4,10 euro/mp, mult

inferior celei solicitate de intimații reclamanți și a celei

stabilite de raportul de expertiză inițial.

Se mai reținut

că experții au concluzionat că ar exista un prejudiciu

constituit din cheltuielile necesare redobândirii unui teren similar celui în

litigiu, de 2.050 lei, ori, acest aspect este prematur câtă vreme nu

există dovezi că s-ar fi cumpărat, că s-ar fi încercat

cumpărarea unui teren similar pentru a fi înlocuit cel expropriat, iar pe

de altă parte nu se poate vorbi nici de un prejudiciu cert. În acest sens,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Lallement c. Franței a

statuat că prejudiciul ce trebuie acoperit în cazul unei exproprieri se

referă la pierderea unor beneficii economice, certe, de care expropriatul

nu se mai poate bucura și care au un caracter previzibil. Pretinsul

prejudiciu, conform celor expuse, nu poate fi calificat ca fiind unul actual,

iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant

că pretenția de această natură, privită ca pierdere

viitoare, îmbracă un caracter speculativ și incert, astfel că,

nu poate fi circumscris dispozițiilor art. 26 alin. (1) teza a II-a din

Legea nr. 33/1994 și nu poate fi acordat, criticile apelantei fiind

fondate.

De altfel,

chiar experții au arătat că pornesc la calculul acestui

prejudiciu având la bază presupunerea faptului că un proprietar dorește

să cumpere o altă parcelă de teren cu o suprafață

identică cu cea a terenului expropriat și astfel ar putea avea o

cheltuială în plus față de valoarea de bază a terenului -

comision plătit unei agenții imobiliare, taxe înscriere, alte

cheltuieli neprevăzute constând în culegere de informații despre

terenuri similare, deplasări la fața locului, la primărie, la

oficiul de cadastru etc. Or, astfel cum s-a arătat mai sus, acest

prejudiciu nu se poate califica ca fiind unui cert, ci unul speculativ și

incert, cum s-a arătat și mai sus, raportat și la practica Curții

Europene a Drepturilor Omului în materie, astfel că nu se impune a fi

acordat.

Daunele

constând în cheltuieli necesare redobândirii unui teren similar, cheltuieli

suplimentare de transport, lipsă subvenție, lipsă acces,

lipsă venituri pe 1 an de zile, scăderea valorii de piață a

terenului rămas, nu se circumscriu calității de prejudiciu în

sensul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 pentru a fi acordate,

greșit într-adevăr instanța de fond a reținut contrariul,

și de altfel, raportul de contraexpertiză a concluzionat că ar

exista doar un prejudiciu constând în cheltuieli necesare redobândirii unui

teren similar, ori, astfel cum s-a arătat mai sus, nu se circumscrie

această solicitare dispozițiilor legale evocate, criticile apelantei

fiind în acest sens fondate.

Potrivit art.

22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes

național, județean și local, expropriatul nemulțumit de

cuantumul despăgubirilor se poate adresa instanței în termenul

general de prescripție, iar, conform art. 26 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului

și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții precum și

instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod

obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ

teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Despăgubirea, conform art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea

oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de

expropriat sau de altă persoană îndreptățită.

Urmare a

constatării sintagmei „la data întocmirii raportului de expertiză”

din art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2004, raportat la art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, ca fiind neconstituțională, prin Decizia nr. 380

din 26 mai 2015 pronunțată de Curtea Constituțională,

Curtea a dispus la data de 17.09.2015 efectuarea unei variante de evaluare

raportat la valoarea terenului existente în perioada ianuarie-aprilie 2012 când

s-au emis deciziile și hotărârile de expropriere.

Din

completarea raportului de expertiză întocmit la data de 19.01.2016, s-a reținut

faptul că s-a stabilit o valoare de piață a proprietății

la data exproprierii în perioada ianuarie-aprilie 2012, de 43.050 lei,

echivalent a 19,18 lei/mp (4,4 euro/mp), iar a prejudiciului suferit în valoare

de 2.050 lei - 0,91 lei/mp (0,20 euro/mp), total 45.100 lei, echivalentul a

10.355 euro. Metoda aleasă în vederea evaluării a fost cea a comparațiilor

de piață, potrivit celor arătate mai sus, experții având în

vedere o medie a prețurilor de tranzacție în zonă, contractele

de vânzare cumpărare autentificate aflate la dosarul cauzei.

Contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 755 din 27 aprilie 2011 de notar

public G., nu s-a avut în vedere câtă vreme a avut ca obiect un teren în

suprafață de 80.000 mp, situat în extravilanul localității,

iar pe de altă parte, avea destinație de fâneață,

fără a reieși din amplasament, neexistând o schiță

anexată.

Deoarece s-a

dispus o nouă completare a raportului de contraexpertiză, la

solicitarea C.N.A.D.N.R., pentru a fi avute în vedere contractele de vânzare-cumpărare

anexate de aceasta, potrivit completării efectuate, s-a concluzionat de

către experți în sensul, că tranzacția încheiată

pentru 246 mp teren intravilan și 1.453 mp teren arabil intravilan pentru

5.200 lei, fiind între rude, nefiind o tranzacție încheiată în condițiile

de piață, nu îndeplinește criteriul legal - prețul cu care

se vând în mod obișnuit imobile similare. Referitor la tranzacția

încheiată pentru 2.043 mp teren intravilan, respectiv 1.453 mp teren

arabil intravilan, cu suma de 15.000 lei, parcela, la data tranzacției era

grădină, fără front la un drum de acces,

cumpărătorul creând unul ulterior, s-au efectuat apoi lucrări de

terasare, umplutură, nivelare, consolidare mal pârâu, tranzacție ce

experții au considerat însă că, datorită acestor aspecte,

nu poate forma bază de comparație.

Referitor la

tranzacția privind suprafața de 4.612 mp teren intravilan împrejmuit,

pentru 8.000 euro, această parcelă se află în zona Gării,

străbătută de o conductă de gaz metan, pe acesta s-a

specificat că există și doi stâlpi de înaltă tensiune,

drept pentru care nu s-a apreciat inițial de către experți

că se impune a fi avută în vedere, toate cele trei tranzacții

apreciindu-se că nu respectă sintagma legală enunțată

mai sus - prețul la care s-au vândut terenuri de același fel.

Au reținut

experții însă, potrivit acestei noi completări a raportului de

contraexpertiză, că, valoarea de piață a terenului la data

la care a avut loc exproprierea - ianuarie 2012 - este de 39.000 lei,

echivalent a 4 euro/mp, respectiv 17,36 lei/mp, la care se va raporta și

instanța de apel câtă vreme s-a reținut cu privire la ultima

tranzacție arătată mai sus - a 3-a din cele prezentate de

apelantă prin contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar -

că vânzătorii au fost de acord cu mutarea utilităților -

conductă, stâlpi - pe cheltuiala cumpărătorului, cu mențiunea

aprovizionării lor cu utilitățile respective, motive pentru care

s-a revenit asupra poziției inițiale expuse mai sus de către

aceștia și astfel că, datorită acestor aspecte convenite de

părțile contractante, se impune a fi avută în vedere

această ultimă vânzare la stabilirea valorii despăgubirilor

cuvenite celor expropriați.

S-a apreciat

că pentru relocarea stâlpilor de curent ar fi necesare costuri de 3.500

euro, iar a conductei de gaz de 4.000 euro, costuri estimative, fiind astfel

utilizat la estimarea valorii de piață contractul nr. 3 - arătat

mai sus - menținute celelalte informații de piață utilizate

câtă vreme în comuna Suplacu de Barcău piața imobiliară nu

a prezentat variații însemnate în perioada anilor 2012-2013, anexa nr. 2

la completarea raportului de contraexpertiză descriind modul de calcul al

prețului unui mp teren similar celui în litigiu - 4 euro/mp, astfel

că, s-a propus o despăgubire de 8.980 euro, echivalent a 39.000 lei

pentru terenul în litigiu.

Ca urmare,

câtă vreme noua completare a raportului de expertiză a apreciat

că valoarea despăgubirilor cuvenite intimatelor reclamante este de

doar 39.000 lei (17,36 lei/mp, echivalent a 4 euro/mp) implicit se impun a fi

reduse despăgubirile acordare de instanța de fond până la

concurența acestei sume, fără însă a se impune a fi

acordate despăgubirile în valoare de 2.050 lei pentru prejudiciul constând

în cheltuieli necesare achiziționării unui teren similar, acesta

nefiind cert și nici actual, conform considerentelor expuse. Obiecțiunile

formulate la completarea raportului de contraexpertiză, de către

apelantă, au fost respinse ca nefondate câtă vreme experții au

avut în vedere la efectuarea lucrării dispuse, toate contractele de vânzare

cumpărare puse la dispoziție de către părțile în

litigiu, inclusiv de către aceasta, încheiate în perioada în care a avut

loc exproprierea.

Deoarece s-a

reținut de către instanța de fond faptul că prețul

oferit cu titlu de despăgubire intimatelor reclamante pentru terenul

expropriat a fost unul inferior celui de piață, corect a fost

obligată apelanta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată parțiale,

potrivit art. 38 din Legea nr. 33/1994, art. 274-275 C. proc. civ., constând în

onorariu expert și onorariu avocațial, criticile în acest sens

nefiind întemeiate.

Față

de considerentele expuse, raportat la probele administrate în cauză, cu

aplicarea Deciziilor nr. 380 din 26 mai 2015 și 12 din 15 ianuarie 2015

pronunțate de Curtea Constituțională, instanța de apel, în

baza art. 296 C. proc. civ., a admis apelul, a schimbat în parte sentința,

a redus cuantumul despăgubirilor la care s-a constatat că

reclamantele sunt îndreptățite, de la suma de 64.552,55 lei la 39.000

lei.

Întrucât

instanța de fond a dispus actualizarea cu indicele de inflație a

despăgubirilor acordate, începând cu data rămânerii definitive a

sentinței și până la data plății efective,

fără a se fi solicitat acest aspect decât prin concluziile scrise

depuse la dosar doar după rămânerea cauzei în pronunțare,

această dispoziție a fost înlăturată, criticile fiind

fondate.

Celelalte

dispoziții au fost păstrate, fiind considerate legale și

temeinice.

Deoarece,

conform art. 38 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică, cheltuielile pentru realizarea procedurilor de

expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor

judecătorești se suportă de expropriator, câtă vreme s-a

stabilit că valoarea despăgubirilor acordate de expropriator nu

reflectă valoarea imobilului expropriat, chiar dacă apelul declarat a

fost admis, nu se impune obligarea intimatelor reclamante la plata

cheltuielilor de judecată constând în onorariul de expert ocazionat în

apel, și, implicit, nu se impune nici obligarea apelantei la plata

onorariului avocațial achitat de intimate în apel, dispozițiile art.

274 C. proc. civ. nefiind astfel incidente.

Decizia curții

de apel a fost atacată cu recurs de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recurentul a formulat următoarele critici:

Sub un prim

aspect, recurentul reiterează excepția inadmisibilității

cererii de anulare a hotărârii nr. 167 din 19 aprilie 2012 emisă de

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 Suplacu de Barcău, susținând

că aceasta este un act unilateral emis conform art. 20 din acest act

normativ. Potrivit art. 16 din Normele metodologice de aplicare, hotărârea

poate fi revocată pentru motive temeinice, caz în care titularul va fi

notificat.

Întrucât

legea nu prevede posibilitatea anulării hotărârii, reclamantele

nefiind părți semnatare ale hotărârii, o asemenea cerere este

inadmisibilă.

Nu

există temei legal pentru anularea hotărârii, legea prevede expres

cauzele pentru care un act poate fi anulabil. Instanța conform art. 22

și 23 din Legea nr. 255/2010 are doar posibilitatea de a stabili în baza

unui raport de expertiză justețea cuantumului despăgubirii

aprobate prin hotărârea de Guvern sau să stabilească care sunt

persoanele îndreptățite la despăgubiri, neputând anula sau

modifica actul unilateral, măsura exproprierii fiind un act al puterii de

stat.

Faptul

că ulterior administrării probelor instanța va concluziona în

sensul că reclamantelor li se cuvine un alt cuantum al

despăgubirilor, mai mare,nu implică anularea acestui act.

Solicită

admiterea excepției inadmisibilității primului capăt de

cerere din acțiunea introductivă.

Pe fondul

litigiului, recurentul susține că raportul de expertiză omologat

de instanța de apel a fost efectuat cu încălcarea legii, respectiv a

prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât valoarea de

despăgubire stabilită nu se bazează pe tranzacții autentice

de vânzare-cumpărare privind terenuri similare cu cel aflat în litigiu,

încheiate în proximitatea momentului exproprierii - ianuarie 2012.

Astfel,

instanța de apel ar fi trebuit să determine valoarea de

despăgubire pe baza unor contracte de vânzare-cumpărare ce vizau

terenuri similare cu cele aflate în litigiu (agricol-arabil) situate în corn.

Suplacu de Barcău, jud. Bihor, la data de referință (ianuarie

2012 - momentul exproprierii), conform Deciziei nr. 380/2015 a Curții

Constituționale.

Cu toate

că instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor

Deciziei nr. 380/2015 a Curții Constituționale a României, aceasta a

omologat o lucrare de evaluare nelegal întocmită.

Astfel, din

conținutul completării raportului de expertiză evaluatorie,

depus la dosarul cauzei pentru termenul din 07.06.2016, rezultă cu

certitudine că experții au analizat tranzacții nepertinente

perfectate în anul 2013.

În ceea ce

privește susținerea instanței de control judiciar, conform

căreia valoarea propusă prin raportul de expertiză evaluatorie

omologat (4 euro/mp) este susținută de contractele autentice de

vânzare-cumpărare identificate de către specialiști, două

dintre tranzacțiile folosite de experți sunt perfectate mult ulterior

momentului exproprierii.

Astfel, experții

au anexat completării comunicate la dosarul cauzei pentru termenul din

09.06.2016 un număr de 2 contracte de vânzare-cumpărare, dintre care

unul era încheiat în luna iunie 2013 (comparabila C), iar altul este perfectat

în octombrie 2013 (comparabila A).

De asemenea,

una din tranzacțiile folosite de către experți se referă la

un teren situat în comuna Bale, jud. Bihor, fapt care reprezintă o

altă încălcare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994 (ce fac trimitere expresă la terenuri similare din aceeași

unitate teritorial-administrativă, respectiv com. Suplacu de Barcău,

jud. Bihor).

Prin urmare,

instanța de apel ar fi trebuit să constate nepertinența

concluziilor completării la raportul de expertiză evaluatorie

depusă la dosar pentru termenul din data de 09.06.2016, fiind evident

faptul că valoarea terenului în litigiu la momentul exproprierii (ianuarie

2012) nu poate fi determinată prin utilizarea unor contracte nepertinente.

De asemenea, instanța de control judiciar a reținut greșit

și nelegal faptul că tranzacțiile comunicate de experți ar

susține valoarea propusă prin raportul omologat, atât timp cât

acestea privesc o cu totul altă perioadă de timp (iunie

2013-octombrie 2013) decât data exproprierii, este mai mult decât clar că

nu pot releva valoarea de circulație a terenului în litigiu la momentul

preluării acestuia.

Nu în ultimul

rând, instanța de control judiciar nu a ținut seama de contractele

autentice de vânzare-cumpărare pentru determinarea valorii terenului în

litigiu la momentul exproprierii depuse la dosar de pârâtă. Astfel, din

contractele de vânzare-cumpărare perfectate în anul 2012, rezultă

faptul că terenurile situate în extravilanul și intravilanul com.

Suplacu de Barcău, jud. Bihor, nu se înstrăinau cu 4 euro/mp.

Prin urmare,

instanța de control judiciar ar fi trebuit să observe că

terenurile situate în intravilanul com. Suplacu de Barcău, jud. Bihor, se

înstrăinau la momentul de referință cu cel mult 1,73 euro/mp.

Astfel, instanța de apel ar fi trebuit să dea curs solicitărilor

pârâtei de efectuare a unei contraexpertize în cauză sau de refacere a

raportului de expertiză evaluatorie, dat fiind că lucrarea ce

stă la baza hotărârii recurate este vădit nelegală.

Valorile

relevate de cele 2 tranzacții perfectate de SC H. SA (comparabilele A

și C din completarea la raportul de evaluare) reprezintă valori

speciale și sunt contrazise de înscrisurile de la dosar.

Instanța

de control judiciar ar fi trebuit să remarce că singura tranzacție

selectată de experți perfectată în anul 2012 - comparabila B -

consemna o valoare de 1,73 euro/mp, iar nu de 4 euro/mp cât au propus experții

evaluatori.

O altă

critică formulată de recurent vizează împrejurarea că

instanța de apel a interpretat în mod greșit și nelegal

prevederile art. 38 din Legea nr. 33/1994, precum și art. 274 C. proc.

civ.

Astfel,

deși instanța de control judiciar a admis apelul pârâtului, aceasta

nu i-a obligat pe reclamanți la plata cheltuielilor de judecată, reținând

incidența art. 38 din Legea nr. 33/1994 în privința onorariilor de

expertiză achitate.

Instanța

ar fi trebuit să observe faptul că Legea nr. 255/2010 conține

dispoziții derogatorii de la norma de drept comun (Legea nr. 33/1994).

Astfel art. 23 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 coroborate cu prevederile art.

170 C. proc. civ. prevăd că onorariul unei expertize urmează a

fi suportat de partea care a propus această probă. Or, este evident,

încă de la fondul cauzei că proba cu expertiză judiciară

evaluatorie a fost propusă și solicitată de reclamante în

interesul dovedirii pretențiilor exhibate prin acțiunea introductivă.

Date fiind

cele arătate, instanța de apel ar trebuit să le oblige pe

reclamante, în temeiul art. 274, alin. (1) C. proc. civ. la plata cheltuielilor

de judecată reprezentând onorariile de expertiză din apel (8.520 lei,

achitați pentru rapoartele de evaluare realizate în această fază

procesuală).

Recurentul

solicită admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în

sensul admiterii în întregime a apelului subscrisei și respingerii acțiunii

introductive ca fiind neîntemeiată. De asemenea vă rugăm să

îi obligați pe reclamanți la plata cheltuielilor de judecată

ocazionate de soluționarea prezentei cauze (constând în onorariile de

expertiză suportate de subscrisa în apel - în cuantum de 8.520 lei).

Examinând

decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține

următoarele:

Sub un prim

aspect, Înalta Curte constată ca fiind nefondată critica recurentului-pârât

în ce privește inadmisibilitatea solicitării reclamantelor de anulare

parțială a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii.

Astfel, acțiunea

prevăzută de art. 22 din Legea nr. 255/2010 este o cale de atac

prevăzută împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului

despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptățite pentru

expropriere, în condițiile art. 19 din același act normativ.

Sesizată

cu contestația împotriva hotărârii, instanța are competența

să verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirii, iar

faptul că hotărârea atacată este un act unilateral, ce poate fi

revocat de organul emitent conform art. 16 din Norma metodologică de

aplicare a Legii nr. 255/2010, nu exclude posibilitatea anulării

(modificării) ei parțiale, în condițiile consacrării

exprese a acestui drept la acțiune, conform art. 22 din Legea nr.

255/2010.

De altfel,

susținerea recurentului sub acest aspect este contradictorie întrucât, pe

de o parte, susține inadmisibilitatea anulării hotărârii, iar pe

de altă parte, recunoaște posibilitatea oferită de lege

persoanelor ale căror terenuri au fost expropriate de a contesta,

aceeași hotărâre, sub aspectul cuantumului despăgubirilor.

Așa

fiind, această critică este nefondată.

Înalta Curte

constată a fi însă fondate criticile din memoriul de recurs, prin

care recurentul-pârât a susținut încălcarea de către instanța

de apel a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 deoarece

expertiza pe care și-a fundamentat soluția nu s-ar fi raportat la

criteriul prevăzut de acest text de lege în ceea ce privește

stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială la data exproprierii.

Finalitatea

procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă și

justă despăgubire, în condițiile în care exproprierea

reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din

Constituție, dar și de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de

utilitate publică.

Reținându-se

caracterul excepțional al cedării proprietății prin

expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline

și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția menționată

din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994,

prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea

de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de

utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă

despăgubire, prin hotărâre judecătorească”.

Totodată,

jurisprudența contenciosului european a statuat, în virtutea art. 1 din

Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate

trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele

interesului general al comunității și imperativele

apărării drepturilor fundamentale ale individului. Cu alte cuvinte,

ea trebuie să fie, în același timp, convenabilă pentru

realizarea țelului ei legitim și nedisproporționată față

de acesta (CEDO, Hotărârea din 21 februarie 1986, cazul James și alții

vs. Regatul Unit).

Ceea ce

impune art. 1 din Protocolul nr. 1 este ca această lipsire de proprietate

să fie efectuată numai cu o despăgubire efectivă și

rezonabilă, sub aspectul cuantumului, respectiv trebuie să fie

făcută cu plata unei compensații corespunzătoare și cu

respectarea principiului proporționalității.

Art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 prevede că „la calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține

seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de

același fel în unitatea administrativ-teritorială la momentul

exproprierii (…)”.

Ținând

seama de toate aceste, Înalta Curte reține că cele două aspecte

esențiale ce trebuie stabilite de instanța învestită cu o

contestație formulată în temeiul Legii nr. 33/1994 sunt prețul

de piață, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate pentru

imobile similare în unitatea administrativ teritorială în care se

află terenul expropriat, precum și momentul de referință al

determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al

exproprierii.

Totodată,

valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi

determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare la

categoria de folosință, amplasamentul acestuia, destinație, poziționare

față de alte localități, existența sau nu a

utilităților, a căilor de acces, etc.

Sintagma „prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială” definește prețul de piață,

anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar

trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după

ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață

concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei

vânzări oneste și în care cumpărătorul și

vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de

cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre

aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Pe de

altă parte, sintagma „terenuri de același fel” presupune luarea în

considerare a categoriei de folosință, precum și a tuturor

caracteristicilor proprii fiecărui bun în parte, cum ar fi mărime,

localizare, căi de acces, utilități, front stradal etc,

despăgubirea urmând a fi stabilită în raport de toate acestea.

Altminteri, s-ar ajunge practic la situația în care, în urma

deposedării de proprietate, expropriatul nu ar primi acea compensație

corespunzătoare, fiind înfrânte atât legislația națională,

inclusiv legea fundamentală a statului român, cât și jurisprudența

CEDO, care impun ca deposedarea să fie făcută numai cu

dreaptă și rezonabilă despăgubire.

În aceste

condiții, făcând aplicarea considerentelor mai sus enunțate

și a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, trebuie

stabilit care este acea despăgubire dreaptă, efectivă și

rezonabilă de care trebuie să beneficieze expropriatul.

În speță,

instanța de apel a omologat raportul de expertiză tehnică comun

efectuat de cei trei experți desemnați în cauză, stabilind

cuantumul despăgubirilor la un alt moment decât cel al exproprierii

(ianuarie 2012).

Astfel,

deși exproprierea a avut loc în ianuarie 2012, din completarea la raportul

de expertiză, rezultă că experții au avut în vedere la

stabilirea cuantumului despăgubirilor două contracte de

vânzare-cumpărare, dintre care unul încheiat în luna iunie 2013

(comparabila C), iar celălalt în octombrie 2013 (comparabila A), cu

privire la un teren situat în altă localitate, respectiv comuna Bale, jud.

Bihor.

Stabilind

cuantumul despăgubirii în funcție de prețul terenurilor la un

alt moment decât cel al transferului dreptului de proprietate, contrar celor

prevăzute de lege și statuate prin decizia Curții Constituționale,

hotărârea recurată este nelegală.

Așa

fiind, pentru stabilirea valorii despăgubirii, cu respectarea dispozițiilor

legale menționate și a Deciziei Curții Constituționale nr.

380/2015, se impune refacerea expertizei, probă incompatibilă cu

structura recursului, potrivit dispozițiilor art. 305 C. proc. civ.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport

de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994

și va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea

acelorași prevederi legale, prin care să poată fi determinat prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială, urmând a se stabili astfel valoarea despăgubirii

pentru terenul expropriat, ținând seama de toate caracteristicile

acestuia, raportat la momentul transferului dreptului de proprietate - ianuarie

2012.

Valoarea de

piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în

raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare la categoria de

folosință, amplasamentul acestuia, poziționare, existența

sau nu a utilităților, a căilor de acces, etc.

Având în

vedere că recurentul a formulat critici și cu privire la cheltuielile

de judecată, susținând că, deși instanța de apel a

admis apelul pârâtului, în mod greșit nu a dispus obligarea reclamanților

la plata cheltuielilor de judecată, în rejudecare, în raport de soluția

ce o va pronunța, instanța se va pronunța și cu privire la

cheltuielile de judecată.

Prin urmare,

constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu

nerespectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în

ceea ce privește stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților,

în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursurile, va casa decizia recurată, cu

trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași curte de apel, în vederea

refacerii probatoriului sub toate aspectele care au condus la încălcarea

dispozițiilor legale menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România SA împotriva deciziei nr. 603/A din

7 iulie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Casează

decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași

curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2016.