ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 675/2017

Decizia nr. 675/20127 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința, civilă nr. 417/C din 26 mai 2014, Tribunalul Bihor a admis cererea formulată de către reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin CN C. SA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. A dispus anularea în parte a Hotărârii nr. 25 din data de 18 aprilie 2012 în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea reclamanților și pe cale de consecință: A constatat că reclamanții sus persoane îndreptățite la încasarea despăgubirilor în sumă totală de 54,268 lei, sumă ce va fi actualizată eu indicele de inflație începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la data plății efective.

A obligai pârâtul ia plata sumei de 4.950 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele considerente: A fost emisă de către Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010, Hotărârea 25 din data de 18 aprilie 2012 - de stabilire a despăgubirilor pentru exproprierea terenurilor identificate, în suprafața de 2.811 mp, situate în com. Suplaiu de Barcău, jud. Bihor. Suma stabilită cu titlu de despăgubire - de 1.616,33 lei - a fost consemnată la SC D. SA și nu a fost eliberată până în prezent nici unei persoane fizice sau juridice. Prin raportul de expertiză întocmit de către comisia de experți s-a stabilit că valoarea de piață a suprafeței expropriate este de 54.268 lei.

Ari. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publica stabilește ea despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciu! cauzat proprietarului, iar fa calcularea cuantumului despăgubirilor, instanța va ține seama de prețui cu care se vând, în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritoriala la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului. Potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994 instanța a comparat rezultatul expertizei cu oferta și cu pretențiile formulate de părți, iar despăgubirea acordată nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.

Sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare - cumpărare. Tribunalul a admis cererea în sensul că a anulai în parte Hotărârea nr. 25/2012 emise de CN C. SA ș.a. în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea antecesoarei reclamantului, fiind obligat pârâtul la plata către reclamanți a despăgubirilor în sumă totală de 54.268 Iei. Instanța de fond a apreciat că excepția de inadmisibilitate a cererii este neîntemeiată având în vedere dispoziția cuprinsă în art. 23 din Legea nr. 255/2010, respectiv cea cuprinsă în art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010. În temeiul art. 274 - 275 C. proc.

civ., prima instanță a obligat pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 4.950 lei, reprezentând onorariu expert și onorariu avocațial. Împotriva acestei semințe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin CN C. SA, recalificat în apel în ședința publică din 28 octombrie 2014, solicitând în principal, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată și completată de către reclamanți ca fiind neîntemeiată, iar în subsidiar, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bihor doar în eventualitatea în care se va aprecia că modificarea sentinței nu este posibilă decât în condițiile administrării probei cu expertiză judiciară evaluatorie, cu cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 1976/A din data de 24 noiembrie 2016. pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, s-a admis apelul declarat de pârâtă și s-a schimbat în parte, sentința apelată, în sensul că s-a admis în parte, acțiunea formulată de reclamanții, s-a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la încasarea despăgubirilor în sumă totală de 28.750 lei în loc de 54.268 lei, s-a înlăturat dispoziția privind actualizarea sumei cu indicele de inflație și cea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.950 lei, s-au păstrat celelalte dispoziții ale sentinței și s-au compensat cheltuielile de judecată din apel și fond constând în onorarii de expertiză și a fost obligat apelantul pârât la plata sumei de 79 lei către intimații reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apei a reținut următoarele: În primul rând, sub aspectul criticilor ce vizează obiectul acțiunii dedusă judecății trebuie să se rețină ci prin cererea introductivă de instanță, reclamanții au solicitat anularea în parte a Hotărârii nr. 25 din data de 18 aprilie 2012 cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate, să se constate că, în speță, se impune exproprierea totală a imobilului cu obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în soma totală de 25.050 euro (7.5 euro/mp) sau echivalentul în lei la data plății.

Ulterior, prin actul depus la dosar în ședința publică din 10 decembrie 2012, intitulat „Completare de acțiune", reclamanții au solicitat, în principal, anularea în parte a Hotărârii nr. 25 din data de 18 aprilie 2012, numai cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate ca urmare exproprierii imobilelor, iar în subsidiar, modificarea în parte, a hotărârii cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate în sensul celor solicitate ia capătul 3 din cererea inițială, cu precizarea că își mențin restul cererilor formulate în acțiunea inițială.

O precizare a acțiunii a fost mai apoi formulată raportat la concluziile raportului de expertiză, prin actul intitulat „Note de ședință și precizare" depus la dosar în ședința publică din 19 mai 2014, solicitându-se anularea sa parte a hotărârii de stabilirea despăgubirilor, iar în subsidiar, modificarea în parte, a acesteia în sensul majorării despăgubirilor acordate, cu obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în sumă de 54.258 lei, ce se compune din suma de 44.209 Iei reprezentând valoarea de piață a terenului expropriat și suma de 10.059 lei reprezentând valoarea prejudiciului încercat ca urmare a exproprierii terenului, sumă actualizată începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la data plății efective.

Dat fiind caracterul actului menționat, de completare a cererilor inițiale, aci depus abia la termenul de judecată când au avut loc dezbaterile asupra fondului, se impunea comunicarea lui către partea adversă, ceea ce însă instanța de fond a omis, greșit fiind admisă mai apoi inclusiv cererea privind actualizarea sumei acordate cu titlu de despăgubire, cu indicele de inflație, deși o atare cerere nu fusese formulată la termenele ce au premers ședinței de judecată în care a avut ioc dezbaterea pe fond a cauzei, astfel că pârâtul s-a aflat în imposibilitate de a-și face apărările cu privire fa respectiva cerere, fiind nesocotit principiul contradictorialității.

În schimb față de critica privind nesesizarea instanței cu cererea privind prejudiciul încercat, s-a reținut că nu poale fi primită, întrucât încă prin cererea introductivă de instanță reclamanții au contestat despăgubirile stabilite prin hotărârea contestată, solicitând a se constata că se impune exproprierea totală a imobilului și a se dispune în consecință, iar din perspectiva dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reala a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor experții precum și instanța trebuie a ține seama „și de daunele aduse proprietarului". Nici critica privind caracterul inadmisibil al cererii de anulare a hotărârii de stabilire a despăgubirilor nu a fost primită, având în vedere că acțiunea reglementată de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2011) este o cale de atac prevăzută împotriva hotărârii emisă de comisia constituită în baza art. 18 din același act normativ, fapt ce rezultă și din interpretarea coroborata a dispozițiilor art. 14 și 16 din H.G.

nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010. Așadar, fiind sesizată cu o contestație împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor, instanța are competența să verifice temeinicia ei cu privire ia cuantumul despăgubirii, iar, faptul că hotărârea atacată este un act unilateral, ce poate fi revocat de organul emitent conform art. 16 alin. (3) din H.G. nr. 53/2011, în procedura administrativă desfășurată de expropriator, nu exclude posibilitatea anulării (modificării) ei parțiale, cu privire la cuantumul despăgubirii, la cererea expropriatului.

Cererea de fața privește dreptul la despăgubire pentru expropriere și cuantumul despăgubirii, suma pretinsă pentru acoperirea prejudiciului proprietarului fiind parte componentă a despăgubirii, pentru că art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, care stabilește dreptul proprietarului nemulțumit de cuantumul despăgubirii de a se adresa instanței judecătorești, prevede că acțiunea se soluționează potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994. În speță, ceea ce s-a anulat din cuprinsul hotărârilor contestate a fost doar dispoziția privind cuantumul despăgubirilor, iar no măsura transferului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii.

Referitor la criticile apelantei axate pe problemele de procedură privind raportul de expertiza întocmit la instanța de fond, s-a reținut ca, instanța de apel a constatat în ședința publică din 28 octombrie 2014 nulitatea raportului de expertiză și refacerea acestuia cu citarea legală a tuturor părților, reținându-se încălcarea prevederilor art. 208 C. proc. civ. Lucrarea de specialitate a fost refăcută de aceeași experți fiind înregistrată la instanță la data de 9 ianuarie 2015, iar la un termen de judecată ulterior, având în vedere adresa Biroului Local de Expertize prin care s-a adus la cunoștința instanței că unul dintre experții ce-au întocmit lucrarea nu este atestat de Ministerul Justiției, instanța de apel, față de dispozițiile art. 14 alin. (3) din O.G.

nr. 2/2000, a dispus întocmirea unui nou raport de expertiză având aceleași obiective, respectiv valoarea reală a imobilului expropriat și respectiv a prejudiciului cauzat prin expropriere. Prin noua lucrare întocmită de experții E., F. și G. la data de 8 septembrie 2015, valoarea reală a terenului expropriat în suprafață de 2.811 mp a fost cuantificată la 6.268,67 lei (1.405,50 euro), iar prejudiciul cauzat proprietarilor la suma de 718,08 lei (161,00 euro), astfel că valoarea totală a despăgubirii a fost calculată la 6.986,75 lei (1.566,50 euro). Experții au specificat că valoarea de piață definită de standardele de evaluare este și valoarea reală de piață solicitată de obiectivul expertizei, în anexa I fiind prezentată în detaliu modalitatea de determinare a valorii de piață a terenului.

În calcularea prejudiciului cauzat prin expropriere, comisia de experți a avut în vedere că în urma exproprierii, din suprafața de 3.133 mp aflată anterior în proprietatea reclamanților, aceștia rămân în proprietate cu un singur lot în suprafață de 322 mp, lot ce are o formă neregulată, iar un iot cu o asemenea formă, triunghi foarte alungit, lățime foarte mică și lungime mare, cu o suprafață de doar 322 mp și amplasament, este impropriii oricărei utilizări agricole eficiente, experții considerând că, întrucât lotul rămas nu mai poate fi utilizat, valoarea integrala a acestuia constituie o daună adusă expropriatului, daune consemnate la valoarea de 718,08 lei și 61,00 euro).

Ulterior, având în vedere Decizia nr. 380/2015 a Curții Constituționale, instanța a dispus întocmirea unei variante de calcul a despăgubirilor cu luarea în considerare a valorii imobilului din litigiu la nivelul perioadei ianuarie 2012 - aprilie 2012, iar comisia de experți prin actul înregistrat la instanță în ziua de 27 noiembrie 2015 a precizat că în perioada aprilie 2012 (data exproprierii) - august 2015 (data evaluării) prețul terenului de evaluat nu a suferit variații semnificative, în evaluare fund folosite contracte sau oferte din perioada 2012-2015, perioadă în care nici cursul valutar nu a înregistrat variații foarte mari, ca atare s-a concluzionat că prețul estimat la 8 iunie 2015 prin raportul de evaluare este reprezentativ și pentru perioada ianuarie-aprilie2012.

La cererea intimaților, a fost întocmită o nouă lucrare de expertiză, m ale cărei concluzii a fost stabilită o valoare de piață a terenului în litigiu de 25.800 lei, echivalent a 5.800 euro Ia un curs valutar de 4,4471 lei/euro și respectiv o valoare estimată a prejudiciului creat prin expropriere de 2.950 lei, echivalent cu 663 euro la un curs valutar de 4,4471 lei, comisia de experți opinând că valoarea de piață estimată reprezintă cel mai probabil preț posibil obținut într-o tranzacție obiectivă. Anexa nr. 1 a lucrării conține modul de calcul a valorii despăgubirilor, fiind utilizată abordarea prin metoda comparațiilor directe, astfel dintre cele trei comparabile prezentate a fost agreat prețul de vânzare al comparabilei 3 cu motivarea că aceasta a avut cea mai mică corecție, fiind propusă valoarea de 2,06 euro/mp.

Anexa nr. 2 cuprinde tabelul centralizator privind contractele de vânzare-cumpărare utilizate în analiza pieței terenurilor și respectiv comparabilele utilizate în grila de comparații. Experții au arătat că au fost alese proprietăți comparabile similare cu cel în cauză, respectiv terenuri extravilane din localitatea Suplacu de Barcău, tranzacționale în perioada anilor 2013-2014.

În conținutul său ; art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului său, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia". Sintagma, „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de aceiași fel în unitatea administrativ-teritorială" definește prețul cu care se vând efectiv imobilele, fiind vorba de prețui consemnai în contracte de vânzare-cumpărare.

Norma legală evocată stabilește criteriile legale de evaluare a despăgubirilor cuvenite celor ce au fost expropriați de proprietățile lor, între care și raportarea la prețul consemnat în acte autentice de vânzare-cumpărare, criteriu ce a fost respectat de comisia de experți, care a întocmit raportul de contraexpertiză. Astfel, pentru stabilirea valorii terenului expropriat experții au avut în vedere atât convențiile de vânzare-cumpărare apreciate de aceștia drept comparabile relevante în determinarea prețului efectiv cu care se vând imobilele de același fel în aceeași unitate administrativ-teritorială, inclusiv contracte de vânzare-cumpărare, precum și oferte de tranzacționare, sens în care au concluzionat că valoarea terenului expropriat este de 2,06 euro/mp arabil.

Aceștia nu erau obligați să țină seama exclusiv de actele propuse de pârât, ci de toate elementele pe care le-au avut la dispoziție, analizate, de altfel, integral, în raport de care au și motivat concluzia la care au ajuns, în funcție de care instanța de judecată a apreciat că poate pronunța o soluție legală și temeinică. În aceste condiții, văzând conținutul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care impune criteriul prețului cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială în estimarea valorii imobilelor ce fac obiectul exproprierii, s-a constatat că raportul de contraexpertiză este întocmit în acord cu exigențele prevăzute de norma legală menționată.

Având la dispoziție o evaluare tehnică de specialitate întocmită cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data pronunțării hotărârii, instanța de apei a optat pentru această ultimă lucrare. Instanța de judecată a stabilit cuantumul despăgubirilor la valoarea de 25.800 lei, prin aprecierea coroborații a probelor administrate, în cadrul cărora înscrisurile invocate exclusiv de expropriator pentru stabilirea prejudiciului creat reclamanților, nu li se poate recunoaște o poziție superioară, aceasta din perspectiva valorificării uneia sau alteia dintre opiniile exprimate de experții desemnați să întocmească raportul de expertiză.

De altfel, art. 29 din Legea nr. 33/1994 prevede că, primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile părților, fără ca despăgubirea acordată să poată fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat, text în lumina căruia, cuantumul despăgubirilor trebuie să se realizeze comparând oferta de despăgubire, pretențiile expropriatului, cuantificate prin rapoartele de expertiză Întocmite la solicitarea sa.

Cât privește dauna, s-a reținut că potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 despăgubirea se compune și din prejudiciul, cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, astfel că situația particulară a suprafeței de 322 mp, pentru care s-a stabilit de către experți o daună în valoare de 2,950 lei, cu motivarea că, după expropriere, această parte de teren a rămas într-o configurație care-î face improprie utilizarea având o formă neregulată și o dimensiune mică, parcela fiind situată în vecinătatea autostrăzii și fără acces.

Privitor la obiecțiunile pârâtului, luarea în considerare a unor tranzacții din anii 2013-2014 nu încalcă prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, acestea fiind tranzacții mai apropiate de perioada exproprierii, ele au ca obiect terenuri situate în extravilanul comunei Suplacu de Barcău precum cel expropriat, ce puteau fi luate astfel în considerare pentru întocmirea unei variante care să respecte textul de lege menționat, spre deosebire de prima lucrare în care prețul a fost determinat cu luarea în considerare a datei întocmirii lucrării.

Apoi, este de observat că tranzacțiile invocate de apelantul - pârât încheiate în cursul anului în care a intervenit exproprierea - 2012, vizează terenuri situate în intravilanul localității, având așadar un alt amplasament decât terenul expropriat, or amplasarea unui imobil în zona afectată de lucrările de expropriere reprezintă un factor de natură să influențeze nivelul prețurilor practicate în zona respectivă; pe de altă parte, obiecțiunile axate pe problema cursului valutar s-au considerat irelevante, atâta timp cât cuantumul despăgubirilor a fost stabilit în moneda națională. Față de soluția din apel, de admitere a acțiunii în parte și de reducere a despăgubirii stabilite în favoarea reclamanților, dar și de dispozițiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, în aplicarea prevederilor art. 274 C. proc.

civ., s-a procedat la compensarea cheltuielilor de judecată urmând a se dispune obligarea apelantului pârât la plata sumei de 79 lei, cheltuieli de judecată către intimații - reclamanți. Astfel, reclamanții au avansat suma de 7,358 lei cu titlu de onorariu expertiză, iar pârâtul a achitat efectiv suma de 7.200 lei cu titlu de onorariu de expertiză, astfel, intimații reclamanți aveau o sumă avansată în plus, de 158 lei. Ținând seama de dispozițiile art. 274 și 276 C. proc.

civ., constatând că, în speță, culpa procesuală trebuie raportată la partea de pretenții considerate neîntemeiate, s-a impus compensarea cheltuielilor de judecată constând în onorariile de expertiză, apelantul pârât fiind obligat la plata sumei de 79 lei către intimații - reclamanți, Împotriva Deciziei civile nr. 1076/2016/A din 24 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în Dosarul nr. x/111/2012 a declarat recurs CN C. SA prin care în principal, a solicitat modificarea deciziei atacate, ta sensul admiterii în întregime a apelului subscrisei și pe cale de consecință respingerea cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru administrarea unei noi expertize judiciare de evaluare, realizată cu respectarea prevederilor art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994 coroborate cu dispozițiile cuprinse în Decizia nr. 380/2015 a Curții Constituționale a României și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecata, ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

Se invocă dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs se arată următoarele: 1. Se reiterarea excepției inadmisibilității cererii de anulare a Hotărârii nr. 25 din data de 18 aprilie 2012 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, Suplaiu de Barcău, se arată că hotărârea comisiei este un act unilateral, care a fost emis în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 255/2010 și art. 16 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 care statuează în sensul că „Hotărârea comisiei poate fi revocată pentru motive temeinice.

În acest caz titularul cererii va fi notificat". Prin prevederea sancțiunii revocării hotărârii, legiuitorul a înțeles să deroge de la regimul general (specialia sencralibus derogant), Astfel, cererea de modificare (chiar și parțială) este inadmisibilă, nefiind prevăzută o asemenea posibilitate de către legiuitor, iar reclamanții nu sunt părți semnatare în hotărâre, aceasta fiind un act unilateral, nu bilateral. Actele emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010 sunt - supuse controlului de legalitate numai în ceea ce privește dreptul la despăgubire pentru expropriere și cuantumul despăgubirii, însă aceasta au poate dispune anularea sau modificarea actului juridic unilateral întrucât măsura exproprierii este un act al puterii de stat.

Se consideră că instanța de apel a interpretat în mod greșit atât dispozițiile art. 22 și art. 23 din Legea nr. 255/2010 cât și art. 16 din Normele Metodologice și invocă practica judiciara a instanței supreme în materie, II. Prin hotărârea instanței de apel au fost încălcate dispozițiile legale imperative referitoare la modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirii, precum și pe cele referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu nesocotirea dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 coroborate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a interpretat în mod greșit și nelegal prevederile art. 274 C. proc. civ.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, verificarea justeței cuantumului despăgubirii se realizează în condițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, având în vedere și dispozițiile Deciziei nr. 380/2015 a Curții Constituționale a României potrivit cărora despăgubirile pentru imobilele care au făcut obiectul Legii nr. 255/2010 trebuie stabilite prin raportare la momentul exproprierii acestora.

Raportul de expertiză omologat de către instanța de apei a fost efectuat cu încălcarea legii, respectiv cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că nu se bazează pe tranzacții autentice de vânzare-cumpărare privind terenuri similare cu cel aflat în litigiu, perfectate în proximitatea momentului exproprierii - ianuarie 2012. Din conținutul raportului de contraexpertiză evaluatorie depus la dosarul cauzei pentru termenul din 22 septembrie 2016, a rezultat cu certitudine că experții au analizat tranzacții nepertinente perfectate în anii 2013 și 2014 anexând un număr de 3 contracte de vânzare-cumpărare, dintre care unui era încheiat în luna februarie 2014 (comparabila l), iar celelalte două au fost perfectate în iunie și august 2013 (comparabilele 2 și 3) ce vizează exclusiv terenuri cumpărate de către SC H. SA în vederea desfășurării activității de producție a acestei societăți și prin unitare reprezintă cazuri speciale, particulare, iar nu prețul real de piață a imobilelor similare celui în litigiu, singura tranzacție pertinentă dintre cele enumerate la Anexa 2 din raport reprezentând-o contractul autentic de vânzare-cumpărare din februarie 2014 (0,27 euro/rap) - însă acesta nu a fost utilizat de specialiști pentru a determina valoarea de circulație a imobilului expropriat; Din contractele de vânzare-cumpărare perfectate în anii 2011-2012,

depuse de recurentă la dosarul cauzei rezultă faptul că terenurile situate în extravilanul și intravilanul com. Suplacu de Barcău, jud. Bihor nu se înstrăinau cu 2,06 curo/mp. Instanța de control judiciar ar fi trebuit să observe că terenurile situate în extravilanul corn, Suplacu de Barcău, jud. Bihor se înstrăinau la data de referință cu cel mult 1 leu/mp, iar imobilele amplasate în intravilanul aceleiași localități aveau valori de circulație sub 2 euro/mp, la momentul exproprierii. Astfel, instanța de apel ar fi trebuit sa dea curs solicitării recurentei de refacere a raportului de expertiză evaluatorie - dat fiind că lucrarea ce stă la baza hotărârii recurate este vădit nelegală.

Instanța a omis să observe că terenurile analizate de experți nu constituiau imobile similare eu cel aflat în litigiu și că Decizia nr. 380/2015 a Curții Constituționale descalifica din start comparabilele utilizate de experți și a înlăturat trei dintre tranzacțiile propuse de recurentă ca și comparabile (deși erau perfectate în anul 2012), cu motivarea că acestea ar privi terenuri amplasate în intravilanul localității Suplacu de Barcău, jud. Bihor - ignorând făptui că a comunicai la dosar și un contract referitor la un imobil situat în extravilan. Referitor ia soluția de acordare a unui prezumtiv prejudiciu pentru suprafața de teren neexpropriată, se arată că suprafața rămasă în proprietatea intimaților este 322 mp și este formală din lotul identificat cadastral în com.

Suplacu de Barcău și nu există vreun motiv pentru care reclamanții să fie dezdăunați pentru această suprafață rămasă, fiindcă aceștia pot utiliza terenul neexpropriat în continuare fără vreo îngrădire, în conformitate cu categoria sa de folosința, agricol-arabil. Deci soluția instanței de apel este nelegală, întrucât încalcă dispozițiile ari 26. alin. (2) și (4) din Legea nr. 33/1994, iar experții judiciari nu au identificat un prejudiciu cert, aciuai și care să nu fi fost reparat. III. S-a subliniat că în apel a mai fost efectuată o expertiză judiciară evaluatorie prin care s-a stabilit valoarea terenului în litigiu ia momentul exproprierii, în valoarea de 6.986,75 lei, pentru imobilul în litigiu comunicat la dosar în data de 08 iunie 2015. Cu toate că raportul menționat a fost evidențiat la fila 5 din decizia recurată, instanța nu a motivat în niciun fel soluția de înlăturare a aceste: lucrări de specialitate, întocmită în condițiile ari.

26 din Legea nr. 33/1994 și ale Deciziei nr. 380/2015 a Curții Constituționale a României și pentru ce a considerat preferabilă opinia materializată în raportul de contraexpertiză, A apreciat că în acest caz este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanța de control judiciar fiind obligată să argumenteze soluția de înlăturare a primului raport realizat în apei care reflecta o valoare de circulație credibilă. IV. Instanța de apel a interpretat în mod greșit și nelegal prevederile art. 274 C. proc. civ. Deși instanța de control judiciar a admis apelul recurentei, aceasta nu numai că nu i-a obligat pe reclamanți la plata cheltuielilor de judecată ci din contră a făcut aplicațiunea greșită a dispozițiilor art. 274 și art. 276 C. proc.

civ. și a obligat-o Ia plata către reclamanți a sumei de 79 lei - cu titlu de cheltuieli de judecată ia fond și m apel. Arată că obținând o soluție favorabilă în apel, era îndreptățită să recupereze cheltuielile de judecată efectuate și consideră că atâta timp cât a dovedit, prin contractele de vânzare-cumpărare pertinente comunicate la dosarul cauzei, că despăgubirile acordate de expropriator erau juste, instanța de control judiciar ar fi trebuit să-i admită în întregime apelul și pe cale de consecință să respingă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., art. 274 alin. (1) C. proc. civ., prevederile Legii nr. 255/2010, Norma de aplicare a Legii nr. 255/2010, Legea nr. 33/1994, precum și actele normative menționate în cuprinsul motivării.

Recursul declarat de pârâtă va fi respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente: O primă critică privește excepția inadmisibilității cererii de anulare a Hotărârii nr. 25 din 18 aprilie 2012 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, Suplacu de Barcău. Se susține astfel că hotărârea comisiei poate fi revocată de emitem dar nu poate fi anulată de instanță, că reclamanții nu sunt părți semnatare în hotărârea care este im act unilateral nu bilateral. Contrar susținerilor recurentei - pârâte, instanța nu a făcut decât să verifice legalitatea hotărârii comisiei sub aspectul cuantumului despăgubirilor, limitându-se doar la ceea ce a constituit obiectul investirii în cererea de chemare în judecată rară a interveni în vreun te!

m transferul dreptului de proprietate. În baza raportului de expertiză efectuat în cauză, instanța a stabilit doar cuantumul despăgubirilor în cadrul procedurii controlului de legalitate, singura care poate fi cenzurata de instanță și nu s-a referit la măsura exproprierii în sine. În raport de punctul 9 de recurs s-a susținut încălcarea dispozițiilor legale referitoare la modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor precum și pe cele referitoare la compensarea cheltuielilor de judecată. Astfel, se susține nesocotirea dispozițiilor ari, 22 din Legea nr. 255/2010 și a art. 26 din Legea nr. 33/1994 și interpretarea greșită a art. 274 C. proc. civ.

Se susține că raportul de expertiză omologat de instanță a fost efectuat cu încălcarea legii, respectiv a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că nu se bazează pe tranzacțiile autentice de vânzare - cumpărare privind terenuri similare cu cel aflat în litigiu, datate în aproprierea momentului exproprierii - ianuarie 2012, conform Deciziei nr. 380/2015 a Curții Constituționale. Se arată că din cele trei tranzacții folosite de experți una a fost încheiată în 2014. iar celelalte două în 2013 și privește terenuri cumpărate de SC H. SA, ceea ce reprezintă cazuri particulare.

Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite*' (alin. (1)), iar "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia'' (alin. (2)). Prețul cu care se vând în mod obișnuit terenurile de aceiași fel în unitatea administrativ-teritorială reprezintă, deci, un criteriu legal de determinare a cuantumului despăgubirilor pentru expropriere.

Of, instanța de apel a respectat acest criteriu legal în stabilirea despăgubirii reprezentând valoarea terenului, prin valorificarea în acest sens a expertizei efectuate în apel. Instanța de apel a arătat de ce a omologat acest raport de expertiză în care s-au folosit tranzacții încheiate în anii 2013 și 2014, întrucât terenul ce a tăcut obiectul acestora avea aceeași categorie de folosință ca și terenul în litigiu și era situat în extravilanul localității, față de tranzacțiile propuse de recurenta - pârâtă care deși avea o dată mai apropiată exproprierii aveau ca obiect un teren ce era situai în intravilanul localității.

Procedând în acest fel nu s-au încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, pentru că instanța a constatat mai întâi că aceste tranzacții nu îndeplinesc criteriile legale și numai după aceea a acceptat tranzacțiile din 2013 și 2014, reținând totodată și faptul că diferența între momentul exproprierii și tranzacțiile din 2013 și 2014 nu este semnificativă. Referitor la prejudiciu, respectiv terenul în suprafață de 322 mp rămas în urma exproprierii s-a susținut că acesta poate fi utilizat de către reclamanți tară să fie îngrădiți în vreun fel în conformitate cu categoria sa de folosință - agricol-arabil, experții neidentificând un prejudiciu, actual și nereparat. În privința prejudiciului, instanța de ape!

a reținut că în mod legai suprafața de 322 mp rămasă neexpropriată nu poate fi folosită de reclamanți, întrucât la aceasta nu există drum de acces, se află în aproprierea autostrăzi și are o formă" neregulata. Astfel, în raportul de expertiză omologat de instanță se arată, pe lângă cete reținute de instanță, că lotul rămas în proprietate are o dimensiune mică, este impropriu oricărei utilizări agricole eficiente, nu se poate edifica o construcție pe el, întrucât este situat în extravilanul localității și deci nu poate fi exploatat judicios de către proprietari. În raport de punctul 7 din art. 304 C. proc. civ., se susține că.

instanța de apel nu a motivat în niciun fel de ce a înlăturat raportul de expertiză întocmit de experții Trifa, Jurcău și Mădar, în favoarea raportului de contraexpertiză în care se reflecta o valoare de circulație reală, În cauză, nu este incident nici acest motiv de recurs, instanța pronunțând o hotărâre legală din perspectiva motivării hotărârii. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt și de drept care au condus ia soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin decizia adoptată.

În cauză, ou se verifică niciuna din ipotezele prevăzute de textul legal invocat, întrucât pe de o parte, instanța de apel a arătat argumentat care simt considerentele de fapt și de drept avute în vedere la schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii în parte a acțiunii precizate, iar pe de altă parte, motivarea deciziei este concordantă cu dispozitivul acesteia. Prin urmare, decizia curții de apei respectă cerințele art. 261 alin. (3) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea cuprinzând motivarea ce susține soluția adoptată și în temeiul căreia instanța și-a format convingerea, cu privire la raportul de expertiză omologat, arătând că este o lucrare de specialitate întocmită cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data pronunțării hotărârii, nefiind astfel întrunite cerințele motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. S-a susținut și o interpretare greșită a art. 274 C. proc. civ. Cu privire la această critică se reține că instanța a făcut o corectă aplicare și interpretare a acestor dispoziții legale. Admițând în parte acțiunea formulată de reclamanți ca urmare a admiterii apelului declarat de pârâtă instanța de apel a procedat la compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți, rezultând astfel o diferență de 158 lei care împărțită între părți a revenit pârâtei diferența de 79 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Nu se poate reține critica potrivit căreia pentru că a obținut o soluție favorabilă în apel trebuia ca pârâta să-și recupereze cheltuielile de judecată efectuate, deoarece așa cum s-a arătat admițându-se apelul pârâtei s-a admis în parte acțiunea reclamanților, schimbându-se în parte soluția sentinței de fond.

Pentru considerentele arătate, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta CN C. SA ca reprezentant al Statului Român împotriva Deciziei nr. 1076/A din data de 24 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2017.