ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 675/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 675/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 675/20127

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința,

civilă nr. 417/C din 26 mai 2014, Tribunalul Bihor

a admis cererea formulată de

către reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român prin CN C. SA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

A

dispus anularea în parte a Hotărârii nr. 25 din data de 18 aprilie 2012 în

ceea ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea

reclamanților și pe cale de consecință:

A

constatat că reclamanții sus persoane îndreptățite la

încasarea despăgubirilor în sumă totală de 54,268 lei, sumă

ce va fi actualizată eu indicele de inflație începând cu data

rămânerii definitive a sentinței și până la data

plății efective.

A

obligai pârâtul ia plata sumei de 4.950 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru

a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut

următoarele considerente:

A

fost emisă de către Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010,

Hotărârea 25 din data de 18 aprilie 2012 - de stabilire a

despăgubirilor pentru exproprierea terenurilor identificate, în

suprafața de 2.811 mp, situate în com. Suplaiu de Barcău, jud. Bihor.

Suma

stabilită cu titlu de despăgubire - de 1.616,33 lei - a fost

consemnată la SC D. SA și nu a fost eliberată până în

prezent nici unei persoane fizice sau juridice.

Prin

raportul de expertiză întocmit de către comisia de experți s-a

stabilit că valoarea de piață a suprafeței expropriate este

de 54.268 lei.

Ari.

26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publica stabilește ea despăgubirea se compune

din valoarea reală a imobilului și din prejudiciu! cauzat

proprietarului, iar fa calcularea cuantumului despăgubirilor,

instanța va ține seama de prețui cu care se vând, în mod

obișnuit imobilele de același fel în unitatea

administrativ teritoriala la data

întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului.

Potrivit

art. 27 din Legea nr. 33/1994 instanța a comparat rezultatul

expertizei cu oferta și cu pretențiile formulate de

părți, iar despăgubirea acordată nu va putea fi mai

mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât

cea solicitată de expropriat.

Sintagma

„prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele are

semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare

în contractele autentice de vânzare - cumpărare.

Tribunalul

a admis cererea în sensul că a anulai în parte Hotărârea nr. 25/2012

emise de CN C. SA ș.a. în ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor stabilite în favoarea antecesoarei reclamantului, fiind

obligat pârâtul la plata către reclamanți a despăgubirilor în

sumă totală de 54.268 Iei.

Instanța

de fond a apreciat că excepția de inadmisibilitate a cererii este

neîntemeiată având în vedere dispoziția cuprinsă în art. 23 din

Legea nr. 255/2010, respectiv cea cuprinsă în art. 22 alin. (3) din Legea

nr. 255/2010.

În temeiul

art. 274 - 275 C. proc. civ., prima instanță a obligat pârâtul

să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în

sumă de 4.950 lei, reprezentând onorariu expert și onorariu

avocațial.

Împotriva

acestei semințe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin CN C. SA,

recalificat în apel

în

ședința publică din 28 octombrie 2014, solicitând în principal,

modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în

judecată formulată și completată de către

reclamanți ca fiind neîntemeiată, iar în subsidiar, casarea

sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului

Bihor doar în eventualitatea în care se va aprecia că modificarea

sentinței nu este posibilă decât în condițiile

administrării probei cu expertiză judiciară evaluatorie, cu

cheltuieli de judecată.

Prin Decizia

civilă nr. 1976/A din data de 24 noiembrie 2016. pronunțată de

Curtea de Apel Oradea, secția I civilă,

s-a admis apelul declarat de

pârâtă și s-a schimbat în parte, sentința apelată, în

sensul că s-a admis în parte, acțiunea formulată de

reclamanții, s-a constatat că reclamanții sunt persoane

îndreptățite la încasarea despăgubirilor în sumă

totală de 28.750 lei în loc de 54.268 lei, s-a înlăturat

dispoziția privind actualizarea sumei cu indicele de inflație și

cea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în

sumă de 4.950 lei, s-au păstrat celelalte dispoziții ale

sentinței și s-au compensat cheltuielile de judecată din apel

și fond constând în onorarii de expertiză și a fost obligat apelantul

pârât la plata sumei de 79 lei către intimații reclamanți.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de apei a reținut următoarele:

În primul

rând, sub aspectul criticilor ce vizează obiectul acțiunii

dedusă judecății trebuie să se rețină ci prin

cererea introductivă de instanță, reclamanții au solicitat

anularea în parte a Hotărârii nr. 25 din data de 18 aprilie 2012 cu

privire la cuantumul despăgubirilor acordate, să se constate că,

în speță, se impune exproprierea totală a imobilului cu

obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în soma totală de 25.050

euro (7.5 euro/mp) sau echivalentul în lei la data plății.

Ulterior,

prin actul depus la dosar în ședința publică din 10 decembrie

2012, intitulat „Completare de acțiune", reclamanții au

solicitat, în principal, anularea în parte a Hotărârii nr. 25 din data de

18 aprilie 2012, numai cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate ca

urmare exproprierii imobilelor, iar în subsidiar, modificarea în parte, a

hotărârii cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate în sensul

celor solicitate ia capătul 3 din cererea inițială, cu

precizarea că își mențin restul cererilor formulate în

acțiunea inițială.

O

precizare a acțiunii a fost mai apoi formulată raportat la

concluziile raportului de expertiză, prin actul intitulat „Note de

ședință și precizare" depus la dosar în

ședința publică din 19 mai 2014, solicitându-se anularea sa

parte a hotărârii de stabilirea despăgubirilor, iar în subsidiar,

modificarea în parte, a acesteia în sensul majorării despăgubirilor

acordate, cu obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în sumă de

54.258 lei, ce se compune din suma de 44.209 Iei reprezentând valoarea de

piață a terenului expropriat și suma de 10.059 lei

reprezentând valoarea prejudiciului

încercat ca urmare a exproprierii terenului, sumă actualizată

începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până

la data plății efective.

Dat fiind

caracterul actului menționat, de completare a cererilor inițiale, aci

depus abia la termenul de judecată când au avut loc dezbaterile asupra

fondului, se impunea comunicarea lui către partea adversă, ceea ce

însă instanța de fond a omis, greșit fiind admisă mai apoi

inclusiv cererea privind actualizarea sumei acordate cu titlu de

despăgubire, cu indicele de inflație, deși o atare cerere nu fusese

formulată la termenele ce au premers ședinței de judecată

în care a avut ioc dezbaterea pe fond a cauzei, astfel că pârâtul s-a

aflat în imposibilitate de a-și face apărările cu privire fa

respectiva cerere, fiind nesocotit principiul contradictorialității.

În

schimb față de critica privind nesesizarea instanței cu cererea

privind prejudiciul încercat, s-a reținut că nu poale fi

primită, întrucât încă prin cererea introductivă de

instanță reclamanții au contestat despăgubirile stabilite

prin hotărârea contestată, solicitând a se constata că se impune

exproprierea totală a imobilului și a se dispune în

consecință, iar din perspectiva dispozițiilor art. 26 din Legea

nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reala a imobilului

și prejudiciul cauzat proprietarului, iar la calcularea cuantumului

despăgubirilor experții precum și instanța trebuie a

ține seama „și de daunele aduse proprietarului".

Nici

critica privind caracterul inadmisibil al cererii de anulare a hotărârii

de stabilire a despăgubirilor nu a fost primită, având în vedere

că acțiunea reglementată de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2011)

este o cale de atac prevăzută împotriva hotărârii emisă de

comisia constituită în baza art. 18 din același act normativ, fapt ce

rezultă și din interpretarea coroborata a dispozițiilor art. 14

și 16 din H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a Legii nr. 255/2010.

Așadar,

fiind sesizată cu o contestație împotriva hotărârii de stabilire

a despăgubirilor, instanța are competența să verifice

temeinicia ei cu privire ia cuantumul despăgubirii, iar, faptul că

hotărârea atacată este un act unilateral, ce poate fi revocat de

organul emitent conform art. 16 alin. (3) din H.G. nr. 53/2011, în procedura

administrativă desfășurată de expropriator, nu exclude

posibilitatea anulării (modificării) ei parțiale, cu privire la

cuantumul despăgubirii, la cererea expropriatului.

Cererea

de fața privește dreptul la despăgubire pentru expropriere

și cuantumul despăgubirii, suma pretinsă pentru acoperirea

prejudiciului proprietarului fiind parte componentă a despăgubirii,

pentru că art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, care stabilește

dreptul proprietarului nemulțumit de cuantumul despăgubirii de a se

adresa instanței judecătorești, prevede că acțiunea se

soluționează potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

În

speță, ceea ce s-a anulat din cuprinsul hotărârilor contestate a

fost doar dispoziția privind cuantumul despăgubirilor, iar no

măsura transferului de proprietate către expropriator asupra

imobilului supus exproprierii.

Referitor

la criticile apelantei axate pe problemele de procedură privind raportul

de expertiza întocmit la instanța de fond, s-a reținut ca,

instanța de apel a constatat în ședința publică din 28

octombrie 2014 nulitatea raportului de expertiză și refacerea acestuia

cu citarea legală a tuturor părților, reținându-se

încălcarea prevederilor art. 208 C. proc. civ. Lucrarea de specialitate a

fost refăcută de aceeași experți fiind înregistrată la

instanță la data de 9 ianuarie 2015, iar la un termen de

judecată ulterior, având în vedere adresa Biroului Local de Expertize prin

care s-a adus la cunoștința instanței că unul dintre

experții ce-au întocmit lucrarea nu este atestat de Ministerul

Justiției, instanța de apel, față de dispozițiile art.

14 alin. (3) din O.G. nr. 2/2000, a dispus întocmirea unui nou raport de

expertiză având aceleași obiective, respectiv valoarea reală a

imobilului expropriat și respectiv a prejudiciului cauzat prin

expropriere.

Prin

noua lucrare întocmită de experții E., F. și G. la data de 8

septembrie 2015, valoarea reală a terenului expropriat în

suprafață de 2.811 mp a fost cuantificată la 6.268,67 lei (1.405,50

euro), iar prejudiciul cauzat proprietarilor la suma de

718,08 lei (161,00 euro), astfel

că valoarea totală a despăgubirii a fost calculată la

6.986,75 lei (1.566,50 euro).

Experții au

specificat că valoarea de piață definită de standardele de

evaluare este și valoarea reală de piață solicitată de

obiectivul expertizei, în anexa I fiind prezentată în detaliu modalitatea

de determinare a valorii de piață a terenului.

În calcularea

prejudiciului cauzat prin expropriere, comisia de experți a avut în vedere

că în urma exproprierii, din suprafața de 3.133 mp aflată

anterior în proprietatea reclamanților, aceștia rămân în

proprietate cu un singur lot în suprafață de 322 mp, lot ce are o

formă neregulată, iar un iot cu o asemenea formă, triunghi

foarte alungit, lățime foarte mică și lungime mare, cu o

suprafață de doar 322 mp și amplasament, este impropriii

oricărei utilizări agricole eficiente, experții considerând

că, întrucât lotul rămas nu mai poate fi utilizat, valoarea integrala

a acestuia constituie o daună adusă expropriatului, daune consemnate

la valoarea de 718,08 lei și 61,00 euro).

Ulterior,

având în vedere Decizia nr. 380/2015 a Curții Constituționale,

instanța a dispus întocmirea unei variante de calcul a despăgubirilor

cu luarea în considerare a valorii imobilului din litigiu la nivelul perioadei

ianuarie 2012 - aprilie 2012, iar comisia de experți prin actul

înregistrat la instanță în ziua de 27 noiembrie 2015 a precizat

că în perioada aprilie 2012 (data exproprierii) - august 2015 (data

evaluării) prețul terenului de evaluat nu a suferit variații

semnificative, în evaluare fund folosite contracte sau oferte din perioada

2012-2015, perioadă în care nici cursul valutar nu a înregistrat

variații foarte mari, ca atare s-a concluzionat că prețul

estimat la 8 iunie 2015 prin raportul de evaluare este reprezentativ și

pentru perioada ianuarie-aprilie2012.

La

cererea intimaților, a fost întocmită o nouă lucrare de

expertiză, m ale cărei concluzii a fost stabilită o valoare de

piață a terenului în litigiu de 25.800 lei, echivalent a 5.800 euro

Ia un curs valutar de 4,4471 lei/euro și respectiv o valoare estimată

a prejudiciului creat prin expropriere de 2.950 lei, echivalent cu 663 euro la

un curs valutar de 4,4471 lei, comisia de experți opinând că valoarea

de piață estimată reprezintă cel mai probabil preț

posibil obținut într-o tranzacție obiectivă.

Anexa

nr. 1 a lucrării conține modul de calcul a valorii

despăgubirilor, fiind utilizată abordarea prin metoda

comparațiilor directe, astfel dintre cele trei comparabile prezentate a

fost agreat prețul de vânzare al comparabilei 3 cu motivarea că

aceasta a avut cea mai mică corecție, fiind propusă valoarea de

2,06 euro/mp.

Anexa

nr. 2 cuprinde tabelul centralizator privind contractele de vânzare-cumpărare

utilizate în analiza pieței terenurilor și respectiv comparabilele

utilizate în grila de comparații.

Experții

au arătat că au fost alese proprietăți comparabile similare

cu cel în cauză, respectiv terenuri extravilane din localitatea Suplacu de

Barcău, tranzacționale în perioada anilor 2013-2014.

În

conținutul său

;

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

prevede că „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului său, după

caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și

dovezile prezentate de aceștia".

Sintagma,

„prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de aceiași

fel în unitatea administrativ-teritorială" definește prețul

cu care se vând efectiv imobilele, fiind vorba de prețui consemnai în

contracte de vânzare-cumpărare.

Norma

legală evocată stabilește criteriile legale de evaluare a

despăgubirilor cuvenite celor ce au fost expropriați de

proprietățile lor, între care și raportarea la prețul

consemnat în acte autentice de vânzare-cumpărare, criteriu ce a fost

respectat de comisia de experți, care a întocmit raportul de

contraexpertiză.

Astfel,

pentru stabilirea valorii terenului expropriat experții au avut în vedere

atât convențiile de vânzare-cumpărare apreciate de aceștia drept

comparabile relevante în determinarea prețului efectiv cu care se vând

imobilele de același fel în aceeași unitate administrativ-teritorială,

inclusiv contracte de vânzare-cumpărare, precum și oferte de

tranzacționare, sens în care au

concluzionat că valoarea terenului expropriat este de 2,06 euro/mp arabil.

Aceștia nu erau obligați să țină seama exclusiv de

actele propuse de pârât, ci de toate elementele pe care le-au avut la

dispoziție, analizate, de altfel, integral, în raport de care au și

motivat concluzia la care au ajuns, în funcție de care instanța de

judecată a apreciat că poate pronunța o soluție legală

și temeinică.

În aceste

condiții, văzând conținutul art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994, care impune criteriul prețului cu care se vând în mod

obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ -

teritorială în estimarea valorii imobilelor ce fac obiectul exproprierii,

s-a constatat că raportul de contraexpertiză este întocmit în acord

cu exigențele prevăzute de norma legală menționată.

Având

la dispoziție o evaluare tehnică de specialitate întocmită cu

respectarea prevederilor legale în vigoare la data pronunțării

hotărârii, instanța de apei a optat pentru această ultimă

lucrare.

Instanța

de judecată a stabilit cuantumul despăgubirilor la valoarea de 25.800

lei, prin aprecierea coroborații a probelor administrate, în cadrul

cărora înscrisurile invocate exclusiv de expropriator pentru stabilirea

prejudiciului creat reclamanților, nu li se poate recunoaște o poziție

superioară, aceasta din perspectiva valorificării uneia sau alteia

dintre opiniile exprimate de experții desemnați să

întocmească raportul de expertiză.

De

altfel, art. 29 din Legea nr. 33/1994 prevede că, primind rezultatul

expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile

părților, fără ca despăgubirea acordată să

poată fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici

mai mare decât cea solicitată de expropriat, text în lumina căruia,

cuantumul despăgubirilor trebuie să se realizeze comparând oferta de

despăgubire, pretențiile expropriatului, cuantificate prin rapoartele

de expertiză Întocmite la solicitarea sa.

Cât

privește dauna, s-a reținut că potrivit art. 26 alin. (1) din

Legea nr. 33/1994 despăgubirea se compune și din prejudiciul, cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite, astfel că

situația particulară a suprafeței de 322 mp, pentru care s-a

stabilit de către experți o daună în valoare de 2,950 lei, cu

motivarea că, după expropriere, această parte de teren a

rămas într-o configurație care-î face improprie utilizarea având o

formă neregulată și o dimensiune mică, parcela fiind

situată în vecinătatea autostrăzii și fără acces.

Privitor

la obiecțiunile pârâtului, luarea în considerare a unor tranzacții

din anii 2013-2014 nu încalcă prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994, acestea fiind tranzacții mai apropiate de perioada exproprierii,

ele au ca obiect terenuri situate în extravilanul comunei Suplacu de Barcău

precum cel expropriat, ce puteau fi luate astfel în considerare pentru

întocmirea unei variante care să respecte textul de lege menționat,

spre deosebire de prima lucrare în care prețul a fost determinat cu luarea

în considerare a datei întocmirii lucrării. Apoi, este de observat că

tranzacțiile invocate de apelantul - pârât încheiate în cursul anului în

care a intervenit exproprierea - 2012, vizează terenuri situate în

intravilanul localității, având așadar un alt amplasament decât

terenul expropriat, or amplasarea unui imobil în zona afectată de

lucrările de expropriere reprezintă un factor de natură să

influențeze nivelul prețurilor practicate în zona respectivă; pe

de altă parte, obiecțiunile axate pe problema cursului valutar s-au

considerat irelevante, atâta timp cât cuantumul despăgubirilor a fost

stabilit în moneda națională.

Față

de soluția din apel, de admitere a acțiunii în parte și de

reducere a despăgubirii stabilite în favoarea reclamanților, dar

și de dispozițiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, în

aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., s-a procedat la compensarea

cheltuielilor de judecată urmând a se dispune obligarea apelantului pârât

la plata sumei de 79 lei, cheltuieli de judecată către intimații

- reclamanți.

Astfel,

reclamanții au avansat suma de 7,358 lei cu titlu de onorariu

expertiză, iar pârâtul a achitat efectiv suma de 7.200 lei cu titlu de

onorariu de expertiză, astfel, intimații reclamanți aveau o

sumă avansată în plus, de 158 lei.

Ținând

seama de dispozițiile art. 274 și 276 C. proc. civ., constatând

că, în speță, culpa procesuală trebuie raportată la

partea de pretenții considerate neîntemeiate,

s-a impus compensarea cheltuielilor de

judecată constând în onorariile de expertiză, apelantul pârât fiind

obligat la plata sumei de 79 lei către intimații - reclamanți,

Împotriva

Deciziei civile nr. 1076/2016/A din 24 noiembrie 2016 pronunțată de

Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în Dosarul nr. x/111/2012 a

declarat recurs CN C. SA

prin

care în principal, a solicitat modificarea deciziei atacate, ta sensul

admiterii în întregime a apelului subscrisei și pe cale de

consecință respingerea cererii de chemare în judecată, iar în

subsidiar, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe pentru administrarea unei noi expertize judiciare

de evaluare, realizată cu respectarea prevederilor art. 25 și art. 26

din Legea nr. 33/1994 coroborate cu dispozițiile cuprinse în Decizia nr.

380/2015 a Curții Constituționale a României și obligarea

reclamanților la plata cheltuielilor de judecata, ocazionate de

soluționarea prezentei cauze.

Se invocă

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În motivarea

cererii de recurs se arată următoarele:

reiterarea excepției inadmisibilității cererii de anulare a

Hotărârii nr. 25 din data de 18 aprilie 2012 emisă de Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 255/2010, Suplaiu de Barcău, se arată că

hotărârea comisiei este un act unilateral, care a fost emis în

conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 255/2010 și art. 16 din

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 care statuează în

sensul că „Hotărârea comisiei poate fi revocată pentru motive

temeinice. În acest caz titularul cererii va fi notificat".

Prin

prevederea sancțiunii revocării hotărârii, legiuitorul a

înțeles să deroge de la regimul general (specialia sencralibus

derogant), Astfel, cererea de modificare (chiar și parțială)

este inadmisibilă, nefiind prevăzută o asemenea posibilitate de

către legiuitor, iar reclamanții nu sunt părți semnatare în

hotărâre, aceasta fiind un act unilateral, nu bilateral.

Actele

emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010 sunt - supuse controlului de

legalitate numai în ceea ce privește dreptul la despăgubire pentru

expropriere și cuantumul despăgubirii, însă aceasta au poate

dispune anularea sau modificarea actului juridic unilateral întrucât

măsura exproprierii este un act al puterii de stat.

Se consideră

că instanța de apel a interpretat în mod greșit atât

dispozițiile art. 22 și art. 23 din Legea nr. 255/2010 cât și

art. 16 din Normele Metodologice și invocă practica judiciara a

instanței supreme în materie,

II.

Prin hotărârea instanței de apel au fost încălcate

dispozițiile legale imperative referitoare la modalitatea de stabilire a

cuantumului despăgubirii, precum și pe cele referitoare la acordarea

cheltuielilor de judecată - art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanța

de fond a pronunțat hotărârea atacată cu nesocotirea

dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 coroborate cu art. 26 din

Legea nr. 33/1994 și a interpretat în mod greșit și nelegal

prevederile art. 274 C. proc. civ.

Potrivit

art. 22 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică, verificarea justeței cuantumului despăgubirii

se realizează în condițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, având în

vedere și dispozițiile Deciziei nr. 380/2015 a Curții

Constituționale a României potrivit cărora despăgubirile pentru

imobilele care au făcut obiectul Legii nr. 255/2010 trebuie stabilite prin

raportare la momentul exproprierii acestora.

Raportul

de expertiză omologat de către instanța de apei a fost efectuat

cu încălcarea legii, respectiv cu încălcarea prevederilor art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că nu se bazează pe tranzacții

autentice de vânzare-cumpărare privind terenuri similare cu cel aflat în

litigiu, perfectate în proximitatea momentului exproprierii - ianuarie 2012.

Din

conținutul raportului de contraexpertiză evaluatorie depus la dosarul

cauzei pentru termenul din 22 septembrie 2016, a rezultat cu certitudine

că experții au analizat tranzacții nepertinente perfectate în

anii 2013 și 2014 anexând un număr de 3 contracte de

vânzare-cumpărare, dintre care unui era încheiat în luna februarie 2014

(comparabila l), iar celelalte două au fost perfectate în iunie și

august 2013 (comparabilele 2 și 3) ce vizează exclusiv terenuri

cumpărate de către SC H. SA în vederea desfășurării

activității de producție a acestei societăți și

prin unitare reprezintă cazuri speciale, particulare, iar nu prețul

real de

piață a imobilelor

similare celui în litigiu, singura tranzacție pertinentă dintre cele

enumerate la Anexa 2 din raport reprezentând-o contractul autentic de vânzare-cumpărare

din februarie 2014 (0,27 euro/rap) - însă acesta nu a fost utilizat de

specialiști pentru a determina valoarea de circulație a imobilului

expropriat;

Din contractele

de vânzare-cumpărare perfectate în anii 2011-2012, depuse de

recurentă la dosarul cauzei rezultă faptul că terenurile situate

în extravilanul și intravilanul com. Suplacu de Barcău, jud. Bihor nu

se înstrăinau cu 2,06 curo/mp.

Instanța de

control judiciar ar fi trebuit să observe că terenurile situate în

extravilanul corn, Suplacu de Barcău, jud. Bihor se înstrăinau la

data de referință cu cel mult 1 leu/mp, iar imobilele amplasate în

intravilanul aceleiași localități aveau valori de

circulație sub 2 euro/mp, la momentul exproprierii. Astfel, instanța

de apel ar fi trebuit sa dea curs solicitării recurentei de refacere a

raportului de expertiză evaluatorie - dat fiind că lucrarea ce

stă la baza hotărârii recurate este vădit nelegală.

Instanța

a omis să observe că terenurile analizate de experți nu

constituiau imobile similare eu cel aflat în litigiu și că Decizia

nr. 380/2015 a Curții Constituționale descalifica din start comparabilele

utilizate de experți și a înlăturat trei dintre

tranzacțiile propuse de recurentă ca și comparabile (deși

erau perfectate în anul 2012), cu motivarea că acestea ar privi terenuri

amplasate în intravilanul localității Suplacu de Barcău, jud.

Bihor - ignorând făptui că a comunicai la dosar și un contract

referitor la un imobil situat în extravilan.

Referitor

ia soluția de acordare a unui prezumtiv prejudiciu pentru suprafața

de teren neexpropriată, se arată că suprafața

rămasă în proprietatea intimaților este 322 mp și este formală

din lotul identificat cadastral în com. Suplacu de Barcău și nu

există vreun motiv pentru care reclamanții să fie

dezdăunați pentru această suprafață rămasă,

fiindcă aceștia pot utiliza terenul neexpropriat în continuare fără

vreo îngrădire, în conformitate cu categoria sa de folosința,

agricol-arabil.

Deci

soluția instanței de apel este nelegală, întrucât încalcă

dispozițiile ari 26. alin. (2) și (4) din Legea nr. 33/1994, iar

experții judiciari nu au identificat un prejudiciu cert, aciuai și

care să nu fi fost reparat.

III.

S-a subliniat că în apel a mai fost efectuată o expertiză

judiciară evaluatorie prin care s-a stabilit valoarea terenului în litigiu

ia momentul exproprierii, în valoarea de 6.986,75 lei, pentru imobilul în

litigiu comunicat la dosar în data de 08 iunie 2015.

Cu

toate că raportul menționat a fost evidențiat la fila 5 din

decizia recurată, instanța nu a motivat în niciun fel soluția de

înlăturare a aceste: lucrări de specialitate, întocmită în

condițiile ari. 26 din Legea nr. 33/1994 și ale Deciziei nr. 380/2015

a Curții Constituționale a României și pentru ce a considerat

preferabilă opinia materializată în raportul de contraexpertiză,

A apreciat că în acest caz este incident motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanța de control judiciar fiind

obligată să argumenteze soluția de înlăturare a primului

raport realizat în apei care reflecta o valoare de circulație

credibilă.

IV.

Instanța de apel a interpretat în mod greșit și nelegal

prevederile art. 274 C. proc. civ.

Deși

instanța de control judiciar a admis apelul recurentei, aceasta nu numai

că nu i-a obligat pe reclamanți la plata cheltuielilor de judecată

ci din contră a făcut aplicațiunea greșită a

dispozițiilor art. 274 și art. 276 C. proc. civ. și a obligat-o

Ia plata către reclamanți a sumei de 79 lei - cu titlu de cheltuieli

de judecată ia fond și m apel.

Arată

că obținând o soluție favorabilă în apel, era

îndreptățită să recupereze cheltuielile de judecată

efectuate și consideră că atâta timp cât a dovedit, prin

contractele de vânzare-cumpărare pertinente comunicate la dosarul cauzei,

că despăgubirile acordate de expropriator erau juste, instanța

de control judiciar ar fi trebuit să-i admită în întregime apelul

și pe cale de consecință să respingă cererea de

chemare în judecată formulată de reclamanți.

În

drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., prevederile Legii nr. 255/2010, Norma de

aplicare a Legii nr. 255/2010, Legea nr. 33/1994, precum și actele

normative menționate în cuprinsul motivării.

Recursul

declarat de pârâtă va fi respins, ca nefondat, pentru următoarele

considerente:

O

primă critică privește excepția inadmisibilității

cererii de anulare a Hotărârii nr. 25 din 18 aprilie 2012 emisă de Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, Suplacu de Barcău.

Se

susține astfel că hotărârea comisiei poate fi revocată de

emitem dar nu poate fi anulată de instanță, că

reclamanții nu sunt părți semnatare în hotărârea care este

im act unilateral nu bilateral.

Contrar

susținerilor recurentei - pârâte, instanța nu a făcut decât

să verifice legalitatea hotărârii comisiei sub aspectul cuantumului

despăgubirilor, limitându-se doar la ceea ce a constituit obiectul

investirii în cererea de chemare în judecată rară a interveni în

vreun te! m transferul dreptului de proprietate.

În baza

raportului de expertiză efectuat în cauză, instanța a stabilit

doar cuantumul despăgubirilor în cadrul procedurii controlului de

legalitate, singura care poate fi cenzurata de instanță și nu

s-a referit la măsura exproprierii în sine.

În raport

de punctul 9 de recurs s-a susținut încălcarea dispozițiilor legale

referitoare la modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor

precum și pe cele referitoare la compensarea cheltuielilor de

judecată.

Astfel,

se susține nesocotirea dispozițiilor ari, 22 din Legea nr. 255/2010

și a art. 26 din Legea nr. 33/1994 și interpretarea greșită

a art. 274 C. proc. civ.

Se

susține că raportul de expertiză omologat de instanță

a fost efectuat cu încălcarea legii, respectiv a dispozițiilor art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că nu se bazează pe

tranzacțiile autentice de vânzare - cumpărare privind terenuri

similare cu cel aflat în litigiu, datate în aproprierea momentului exproprierii

- ianuarie 2012, conform Deciziei nr. 380/2015 a Curții

Constituționale.

Se

arată că din cele trei tranzacții folosite de experți una a

fost încheiată în 2014. iar celelalte două în 2013 și

privește terenuri cumpărate de SC H. SA, ceea ce reprezintă

cazuri particulare.

Potrivit art. 26

din Legea nr. 33/1994, „Despăgubirea se compune din valoarea reală a

imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite*' (alin. (1)), iar "La calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține

seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de

același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare

și dovezile prezentate de aceștia'' (alin. (2)).

Prețul

cu care se vând în mod obișnuit terenurile de aceiași fel în unitatea

administrativ-teritorială reprezintă, deci, un criteriu legal de

determinare a cuantumului despăgubirilor pentru expropriere.

Of,

instanța de apel a respectat acest criteriu legal în stabilirea

despăgubirii reprezentând valoarea terenului, prin valorificarea în acest

sens a expertizei efectuate în apel.

Instanța

de apel a arătat de ce a omologat acest raport de expertiză în care

s-au folosit tranzacții încheiate în anii 2013 și 2014, întrucât

terenul ce a tăcut obiectul acestora avea aceeași categorie de

folosință ca și terenul în litigiu și era situat în extravilanul

localității, față de tranzacțiile propuse de recurenta

- pârâtă care deși avea o dată mai apropiată exproprierii

aveau ca obiect un teren ce era situai în intravilanul localității.

Procedând

în acest fel nu s-au încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, pentru că instanța a constatat mai întâi că

aceste tranzacții nu îndeplinesc criteriile legale și numai după

aceea a acceptat tranzacțiile din 2013 și 2014, reținând

totodată și faptul că diferența între momentul exproprierii

și tranzacțiile din 2013 și 2014 nu este semnificativă.

Referitor

la prejudiciu, respectiv terenul în suprafață de 322 mp rămas în

urma exproprierii s-a susținut că acesta poate fi utilizat de

către reclamanți tară să fie îngrădiți în

vreun fel în conformitate cu categoria

sa de folosință - agricol-arabil, experții neidentificând un

prejudiciu, actual și nereparat.

În privința

prejudiciului, instanța de ape! a reținut că în mod legai

suprafața de 322 mp rămasă neexpropriată nu poate fi

folosită de reclamanți, întrucât la aceasta nu există drum de

acces, se află în aproprierea autostrăzi și are o

formă" neregulata.

Astfel,

în raportul de expertiză omologat de instanță se arată, pe

lângă cete reținute de instanță, că lotul rămas

în proprietate are o dimensiune mică, este impropriu oricărei

utilizări agricole eficiente, nu se poate edifica o construcție pe

el, întrucât este situat în extravilanul localității și deci nu

poate fi exploatat judicios de către proprietari.

În raport

de punctul 7 din art. 304 C. proc. civ., se susține că. instanța

de apel nu a motivat în niciun fel de ce a înlăturat raportul de

expertiză întocmit de experții Trifa, Jurcău și Mădar,

în favoarea raportului de contraexpertiză în care se reflecta o valoare de

circulație reală,

În

cauză, nu este incident nici acest motiv de recurs, instanța

pronunțând o hotărâre legală din perspectiva motivării

hotărârii.

Motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează

situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de

natura pricinii și vizează nemotivarea unei hotărâri

judecătorești

Motivarea

hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în

considerentele sale, motivele de fapt și de drept care au condus ia soluția

pronunțată, care au legătură directă cu aceasta

și care susțin decizia adoptată.

În

cauză, ou se verifică niciuna din ipotezele prevăzute de textul

legal invocat, întrucât pe de o parte, instanța de apel a arătat

argumentat care simt considerentele de fapt și de drept avute în vedere la

schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii în parte a

acțiunii precizate, iar pe de altă parte, motivarea deciziei este

concordantă cu dispozitivul acesteia.

Prin

urmare, decizia curții de apei respectă cerințele art. 261 alin.

(3) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea cuprinzând motivarea ce susține

soluția adoptată și în temeiul căreia instanța

și-a format convingerea, cu privire la raportul de expertiză

omologat, arătând că este o lucrare de specialitate întocmită cu

respectarea prevederilor legale în vigoare la data pronunțării

hotărârii, nefiind astfel întrunite cerințele motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

S-a

susținut și o interpretare greșită a art. 274 C. proc. civ.

Cu

privire la această critică se reține că instanța a

făcut o corectă aplicare și interpretare a acestor

dispoziții legale.

Admițând

în parte acțiunea formulată de reclamanți ca urmare a admiterii

apelului declarat de pârâtă instanța de apel a procedat la compensarea

cheltuielilor de judecată efectuate de părți, rezultând astfel o

diferență de 158 lei care împărțită între

părți a revenit pârâtei diferența de 79 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Nu se

poate reține critica potrivit căreia pentru că a obținut o

soluție favorabilă în apel trebuia ca pârâta să-și

recupereze cheltuielile de judecată efectuate, deoarece așa cum s-a arătat

admițându-se apelul pârâtei s-a admis în parte acțiunea

reclamanților, schimbându-se în parte soluția sentinței de fond.

Pentru

considerentele arătate, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc.

civ., raportat la dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

recursul declarat de pârâtă va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâta CN C. SA ca reprezentant al Statului

Român împotriva Deciziei nr. 1076/A din data de 24 noiembrie 2016, pronunțată

de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțata

în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2017.