ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 951/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 951/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 951/2017

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

sub nr. x/111/2012 pe rolul Tribunalului Bihor la data de 07 august 2012,

astfel cum a fost precizată, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român - CN B. SA, a solicitat

anularea

în parte a Hotărârii nr. 27 din 25 aprilie 2012 de stabilire a

despăgubirilor emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 -

Consiliul Local Biharia în ceea ce privește despăgubirile acordate

pentru exproprierea imobilului situat în localitatea Biharia, în

suprafață de 6.975,00 mp din nr. topo 877, tarlaua 143, nr. cad.

4878, cu cheltuieli de judecată.

În

motivarea cererii s-a învederat că despăgubirile acordate sunt net

inferioare față de cele acordate anterior pentru imobile situate în

extravilan.

Prin

sentința civilă nr. 83/C din data de 20 aprilie 2016, Tribunalul

Bihor a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.,

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin CN B. SA

București și a dispus anularea, în parte, a Hotărârii nr. 27 din

25 aprilie 2012 de stabilire a despăgubirilor emisă de Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 255/2010 - Consiliul Local Biharia, în ceea ce

privește despăgubirile acordate pentru exproprierea imobilului situat

în localitatea Biharia, în suprafață de 6.975,00 mp din nr. topo 877,

tarlaua 143, nr. cad. 4878. A dispus obligarea pârâtei la plata către

reclamantă a despăgubirilor în sumă de 23.715 euro în echivalent

în lei, care se va achita la cursul Băncii Naționale a României de la

data plății efective. A fost obligat pârâtul la plata sumei de 5400

lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în

vedere următoarele considerente:

Prin Hotărârea

nr. 27 din 25 aprilie 2012 emisă de CN B. SA s-a aprobat acordarea

despăgubirilor în favoarea reclamantei, pentru imobilul expropriat situat

în loc. Biharia, parcela cu nr. top 877, în suprafață de 6.975 mp, în

cuantum de 4.010,63 lei, respectiv, 0,50 lei/mp.

Prin

raportul de expertiză întocmit de către comisia de experți

constituită în condițiile Legii nr. 255/2010, coroborată cu

dispozițiile Legii nr. 33/1994, s-a stabilit că valoarea de

piață a suprafeței expropriate este 23.715 euro.

Susținerile

expropriatorului în sensul de a se stabili că valoarea reală de

circulație a suprafeței expropriate este de 0,5 lei/mp. nu pot fi

primite, chiar dacă sunt susținute prin contractele de

vânzare-cumpărare, în formă autentică depuse la dosar ( fila 238

vol. II) întrucât prețul inserat în aceste contracte este identic cu cel

din grila notarilor, grilă care cuprinde valori orientative minime, ale

proprietăților imobiliare din județul Bihor. Este de notorietate

faptul că la autentificarea vânzării se trece prețul minim

pentru a reduce unele taxe.

De

altfel, și prin lucrările de expertiză efectuate anterior(

depuse la filele 232 vol. I, fila 22-154 vol. II) s-au stabilit valori de circulație

de 3,4 euro/mp. fiind depuse contracte de vânzare-cumpărare pentru teren

extravilan similar, din care rezultă

un preț de 10,14 euro/mp însă acest contract a fost încheiat în anul

2013, deci ulterior momentului exproprierii.

Prin Decizia civilă

nr. 31/A din 19 ianuarie 2017, Curtea de Apel Oradea, secția a I

civilă, a respins ca nefondat apelul civil declarat de CN B. SA, în

contradictoriu cu intimata reclamantă A., împotriva sentinței civile nr.

83/C din 20 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a

păstrat-o în întregime.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța a reținut

următoarele:

Critica privind

soluția adusă asupra cererii de anulare a hotărârii de stabilire

a despăgubirilor nu poate fi primită, având în vedere că

acțiunea reglementată de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010

este o cale de atac prevăzută împotriva hotărârii emisă de

comisia constituită în baza art. 18 din același act normativ, fapt ce

rezultă și din interpretarea coroborată a dispozițiilor art.

14 și 16 din H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a Legii nr. 255/2010.

Așadar,

fiind sesizată cu o contestație împotriva hotărârii de stabilire

a despăgubirilor, instanța are competența să verifice

temeinicia acesteia cu privire la cuantumul despăgubirii, iar faptul

că hotărârea atacată este un act unilateral, ce poate fi revocat

de organul emitent conform art. 16 alin. (3) din H.G. nr. 53/2011, în procedura

administrativă desfășurată de expropriator, nu exclude

posibilitatea anulării (modificării) ei parțiale, cu privire la

cuantumul despăgubirii, la cererea expropriatului, în condițiile

consacrării exprese a acestui drept la acțiune, potrivit art. 22 alin.

(1) din Legea nr. 255/2010.

în

speță, ceea ce s-a anulat din cuprinsul Hotărârii nr. 27 din 25

aprilie 2013, a fost doar dispoziția privind cuantumul despăgubirilor

acordate pentru exproprierea imobilului, iar nu măsura transferului de

proprietate către expropriator asupra respectivului imobil.

Cât

privește criticile privind probatoriul administrat în primă

instanță și respectiv valoarea despăgubirilor stabilite la

fond, instanța de apel a admis cererea în probațiune formulată

de apelanta pârâtă, privind efectuarea unui nou raport de expertiză

având ca obiectiv stabilirea valorii de piață a terenului expropriat,

care să aibă în vedere categoria de folosință a terenului,

valoarea de circulație a acestuia astfel cum rezultă din contracte de

vânzare-cumpărare privind terenuri similare, cu luarea în considerare a

perioadei de referință de la data efectuării exproprierii

și totodată să fie avută în vedere și adeverința

depusă la dosarul instanței de apel de partea intimată la

termenul de judecată din 29 septembrie 2016.

Cuprinsul

acestei adeverințe, eliberată de Primăria Biharia sub nr. 2209 din

27 septembrie 2016, atestă că terenul identificat cu nr. cadastral

4878 înscris în C.F. Biharia în suprafață de 6975 mp, nr. cadastral

4879 înscris în C.F. Biharia în suprafață de 786 mp, se află în

intravilanul extins al localității Biharia, conform documentației

PUG

aprobată prin Hotărârea

Consiliului Local nr. 89 din 31 octombrie 2007. Rezultă așadar

că la data emiterii Hotărârii nr. 27 din 25 aprilie 2012 prin care

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 Biharia a stabilit cuantumul

despăgubirilor, imobilul supus exproprierii se includea în categoria celor

situate în intravilan, de altfel, inclusiv la data întocmirii

documentației cadastrale înregistrate la Oficiul pentru Cadastru și Publicitate

Imobiliară Bihor sub nr. 13 din 30 aprilie 2009, avută în vedere de

expropriator la stabilirea despăgubirilor, terenul se afla deja inclus în

respectiva categorie.

Despăgubirile

au fost stabilite prin hotărârea contestată la un cuantum de 4.010,63

lei, în documentația cadastrală executată în vederea exproprierii

terenul fiind identificat ca teren arabil neîmprejmuit (tabelul de mișcare

parcelară) situat în extravilanul localității.

Este

adevărat că la data emiterii titlului de proprietate, și anume

la 3 mai 2004, terenul din litigiu apărea înscris în titlu ca fiind situat

în extravilan, însă ulterior acesta a fost inclus în intravilanul extins

al localității, astfel cum s-a reliefat prin adresa eliberată de

com. Biharia, despre care s-a făcut vorbire mai sus.

În lucrările

de expertiză întocmite în primă instanță, valoarea de

despăgubire a fost stabilită reținându-se că imobilul în

litigiu este situat în extravilanul localității, cu specificarea

că se află la limită cu terenurile intravilane, în apropiere de

casele de locuit din satul Biharia, astfel cum apare consemnat în raportul de

expertiză întocmit de experții C., D. și E. - fila 232, vol. I;

de asemenea, și în cea de a doua lucrare întocmită în cauză,

comparabilele luate în calcul de experții F., G. s-au referit la terenuri

extravilane, experții explicând că s-a procedat astfel întrucât în

documentele de proprietate terenul figurează în extravilanul

localității Biharia, însă au făcut precizarea că au

ținut cont în alegerea comparabilelor că acestea se referă

într-adevăr la terenuri extravilane, dar care sunt pretabile pentru

introducerea în intravilan, așa cum este cazul terenului în cauză

(fila 152-vol. II).

Pe

această ultimă lucrare și-a întemeiat soluția instanța

de fond, în stabilirea cuantumului despăgubirilor, raport de

expertiză prin care valoarea de piață corespunzătoare datei

exproprierii fusese estimată la 23.715 euro, respectiv 3,4 euro/mp.

Prin

raportul de expertiză întocmit în etapa judecării apelului, de

către comisia de experți judiciari, H., I. și J., valoarea

reală a terenului expropriat în suprafață de 6.975 mp a fost

cuantificată la 127.566 lei, echivalent a 28.249 euro (4,05 euro/mp).

Pentru susținerea rezultatelor obținute, au fost identificate pe

piața imobiliară din perioada 2011-2016, 11 terenuri situate în

comuna Biharia, cu prețuri cuprinse în intervalul 3,5-17 euro/mp, iar prin

eliminarea extremelor, intervalul ofertelor s-a redus la 5-10 euro/mp care, au

arătat experții, dacă ar fi utilizate în grila de

comparații prin abordarea prin piață ajustate

corespunzător pentru ofertă,

suprafață, formă și deschidere, acces, utilități

și zonare, rezultatele obținute se situează în intervalul 4-4,50

euro/mp S-a reliefat că prețurile din contractele de

vânzare-cumpărare pentru proprietăți similare în zona

analizată se situează în intervalul 10-15 euro/mp, fără T.V.A.,

sens în care s-a concluzionat că valoarea de piață a imobilului

rezultă prin abordarea prin comparația directă (Anexa nr. 3)

este de 28.249 euro.

Lucrării

i-au fost anexate contractele de vânzare-cumpărare autentificate din 17

decembrie 2013 (teren arabil intravilan în suprafață de 5.000 mp

vândut cu 75.000 euro), din 20 ianuarie 2012 (teren intravilan în

suprafață de 1.000 mp vândut cu 10.000 euro), din 27 mai 2013 (teren

extravilan în suprafață de 1.676 mp vândut cu 17.000 euro), iar anexa

nr. 3 a raportului de expertiză cuprinde prezentarea detaliată a

estimării valorii prin abordarea prin piață, cu reliefarea

elementelor de comparație și a terenurilor comparabile (comparabile

A-B-C), fiind totodată aduse explicații justificărilor prețurilor

proprietăților imobiliare - ajustări specifice tranzacției.

Văzând

conținutul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care impune criteriul

prețului cu care se vând în mod obișnuit imobilele „de același

fel" în unitatea administrativ-teritorială în estimarea valorii

imobilelor ce fac obiectul exproprierii, se constată că raportul de

contraexpertiză este întocmit în acord cu exigențele prevăzute

de norma legală sus menționată, astfel că nu se impunea a

se da curs cererii în probațiune formulată de apelanta pârâtă la

termenul de judecată din 19 ianuarie 2017.

Luarea în

considerare a unor tranzacții din anul 2013 nu încalcă prevederile art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, acestea fiind tranzacții mai apropiate

de perioada exproprierii, ce au ca obiect terenuri situate în intravilanul

localității Biharia, precum cel expropriat, ce puteau fi luate astfel

în considerare pentru întocmirea unei variante care să respecte textul de

lege menționat, mai mult una dintre tranzacțiile avute în vedere

datează din 20 ianuarie 2012. Tranzacțiile de care se prevalează

apelantul pârât - încheiate într-adevăr în cursul anului în care a

intervenit exproprierea, 2012 - vizează terenuri situate în extravilanul

localității, având așadar un alt amplasament decât terenul expropriat,

astfel că obiecțiunile formulate au apărut ca i relevante, motiv

de înlăturare a acestora.

Însă

chiar dacă această ultimă lucrare corespunde exigențelor

impuse de textul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, inclusiv sub aspectul

utilizării unor comparabile care sa vizeze imobile de același fel,

având așadar aceeași categorie de folosință, soluția

instanței de fond se impune a fi păstrată în totul, dat fiind

că trebuie a se da întâietate unui principiu înscris în normele procesuale

civile, privitoare la neînrăutățirea situației în propria

cale de atac.

Astfel,

valoarea calculată de ultima comisie de experți este mai mare decât

cea stabilită de instanța de fond, de 23.715 euro, (respectiv 3,4 euro/mp),

prin urmare, calea de atac exercitată în cauză doar de către

partea

pârâtă se impune a fi

respinsă, o modificare a cuantumului despăgubirilor în sensul celor

calculate prin ultimul raport de expertiză nefiind cu putință,

din perspectiva principiului mai sus evocat, consacrat de C. proc. civ. în textul

art. 296 teza finală.

Împotriva

deciziei curții de apel a formulat recurs pârâta CN B. SA.

În susținerea

cererii de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 394 alin.

(1) pct. 9 C. proc. civ., pârâta a invocat următoarele:

Decizia

curții de apel a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor

art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, a art. 26 din Legea nr. 33/1994

și a art. 274 C. proc. civ.

În

susținerea criticii privind aplicarea și interpretarea

greșită de către curtea de apel a dispozițiilor art. 22 alin.

(3) din Legea nr. 255/2010, pârâta a susținut următoarele.

Cererea

formulată de reclamantă privind anularea hotărârii de

expropriere este inadmisibilă.

Hotărârea

Comisiei este un act unilateral, care a fost emis în conformitate cu

prevederile art. 20 din Legea nr. 255/2010 și art. 16 din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010.

Art. 16

alin. (3) din Normele metodologice statuează în sensul că

hotărârea comisiei poate fi revocată pentru motive temeinice.

Prin

urmare, cererea de modificare (chiar și parțială) este

inadmisibilă, nefiind prevăzută o asemenea posibilitate de

către legiuitor. Reclamanta nu este parte semnatară în hotărâre,

aceasta fiind un act unilateral, nu bilateral, și ca atare, nu există

niciun temei legal pentru anularea Hotărârii nr. 27 din data de 25 aprilie

2012 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, Biharia.

Legea

prevede în mod expres cauzele pentru care un act este anulabil, or niciun motiv

invocat de către reclamantă prin cererea introductivă de

instanță nu se încadrează în aceste cauze expres reglementate.

Potrivit

dispozițiilor art. 22 și art. 23 din Legea nr. 255/2010,

instanța are posibilitatea doar să stabilească, în temeiul unui

raport de expertiză judiciară, justețea cuantumului

despăgubirii aprobate prin Hotărârea de Guvern sau să

stabilească care sunt persoanele îndreptățite la

despăgubiri.

În

consecință, actele emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010

sunt supuse controlului de legalitate numai în ceea ce privește dreptul la

despăgubire pentru expropriere și cuantumul despăgubirii.

Faptul

că, ulterior administrării probatoriului, instanța a

concluzionat în sensul că reclamantei i se cuvine un cuantum al

despăgubirilor mai mare decât cel acordat prin Hotărârea nr. 27 din

data de 25 aprilie 2012, nu poate implica anularea acesteia.

Cuantumul

despăgubirii a fost stabilit cu încălcarea prevederilor imperative

ale art. 26 din Legea nr. 33/1994 întrucât experții judiciari au avut în

vedere tranzacții nepertinente, perfectate la mai mult de 1 an

distanță de momentul exproprierii.

În susținerea

acestei critici, a arătat următoarele:

Raportul

de evaluare evocat de instanța de control judiciar la paginile 6-7 din

decizia recurată nu se bazează pe tranzacții autentice de

vânzare-cumpărare privind terenuri similare cu cel aflat în litigiu,

perfectate în proximitatea momentului exproprierii, ianuarie 2012.

Prin

urmare, atât experții judiciari evaluatori cât și instanța de

apel ar fi trebuit sa determine valoarea de despăgubire pe baza unor contracte

de vânzare-cumpărare ce vizau terenuri similare cu cele aflate în litigiu

(agricol-arabil situate in com. Biharia, județul. Bihor) la data de

referință (ianuarie 2012 - momentul exproprierii - conform Deciziei nr.

380/2015 a Curții Constituționale a României).

Or,

instanța de control judiciar a considerat în mod nelegal că raportul

de evaluare realizat de experții H., I. și J. a ținut cont de

prețurile reale de circulație înregistrate la începutul anului 2012

pentru terenuri în zona de amplasare a celui în cauză.

Deși

instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor Deciziei

nr. 380/2015 a Curții Constituționale a României, aceasta a omologat

un raport de evaluare nelegal

.

Din

conținutul raportului de expertiză depus la dosarul cauzei pentru

termenul din 09 decembrie 2016, rezultă că experții au analizat

tranzacții nepertinente perfectate în anii 2013.

Experții

au anexat raportului comunicat la dosarul cauzei pentru termenul din data de 09

decembrie 2016 un număr de 3 contracte de vânzare-cumpărare, dintre

care unul era încheiat în luna decembrie 2013 (comparabila A) iar unul era

perfectat în luna mai 2013 (comparabila B).

Toate

comparabilele utilizate vizează terenuri construibile, situate în

intravilan, două dintre acestea fiind amplasate aproape de ieșirea

spre municipiul Oradea, zonă metropolitană (comparabilele A și

C), iar alta fiind situată aproape de vatra satului Biharia (comparabila

B); două dintre comparabile au suprafețe necomparabile cu cea a

imobilului expropriat (1.000 mp și 1.676 mp, față de 6.975 mp

cât are terenul în litigiu).

Spre

deosebire de comparabilele analizate de experți și instanța de

apel, terenul în litigiu este unul agricol-arabil, reclamanta nefăcând

dovada obținerii unei autorizații de construire sau a unei alte

folosințe, destinații decât cea agricolă, or terenurile

înstrăinate prin tranzacțiile anexate raportului de evaluare nu

vizează terenuri similare cu imobilul expropriat.

Valorile

reale de înstrăinare ale terenurilor agricole amplasate în comuna Biharia,

județul Bihor, rezultau din următoarele contracte de

vânzare-cumpărare aflate la dosarul cauzei, respectiv contractul de

vânzare-cumpărare din 23 martie 2012, autentificat de B.N.P., K. -

preț: 0,5 lei/mp, contractul de vânzare-cumpărare din 23 martie 2012,

autentificat de B.N.P., K. - preț: 0,5 lei/mp; contractul de

vânzare-cumpărare din 15 mai 2012/B.N.P., L., preț 0,5 Iei/mp;

contractul de vânzare-cumpărare din 09 aprilie 2012, autentificat de

B.N.P., M. - preț: 0,02 lei/mp; contractul de vânzare-cumpărare din 03

aprilie 2012, autentificat de B.N.P., N. - preț: 0,45 euro/mp; Contractul

de vânzare-cumpărare din 11 aprilie 2012, autentificat de B.N.P., N. -

preț: 0,37 euro/mp.

Instanța

de control judiciar a validat raportul de expertiză în care experții

au avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor oferte de

vânzare cumpărare, aspect prohibit de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994).

În

susținerea criticii de nelegalitate a deciziei recurate din perspectiva

aplicării și interpretării greșite a dispozițiilor art.

274 C. proc. civ., pârâta a susținut următoarele:

Atât

timp cât pârâta a probat, prin contracte de vânzare-cumpărare, că

despăgubirile acordate de expropriator erau juste, se impunea ca

instanța de control judiciar să admită în întregime apelul

exercitat de pârâtă și să respingă cererea de chemare în

judecată.

Obligarea

la plata cheltuielilor de judecată se întemeiază pe ideea de

culpă a uneia dintre părți, în condițiile în care

atitudinea acesteia a determinat partea potrivnică să intenteze o

acțiune în realizarea drepturilor.

Or, în

prezenta speță pârâta era îndreptățită să

recupereze cheltuielile de judecată efectuate.

Examinând

decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte

reține următoarele:

Sub un

prim aspect, Înalta Curte constată ca fiind nefondată critica

recurentului - pârât în ce privește inadmisibilitatea solicitării

reclamantelor de anulare parțială a Hotărârii de stabilire a

cuantumului despăgubirii nr. 27 din 25 aprilie 2012 emisă de Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 - Consiliul Local Biharia.

Astfel,

acțiunea prevăzută de art. 22 din Legea nr. 255/2010 este o cale

de atac prevăzută împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului

despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptățite pentru

expropriere, în condițiile art. 19 din același act normativ.

Sesizată

cu contestația împotriva hotărârii, instanța are competența

să verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirii, iar

faptul că hotărârea atacată este un act unilateral, ce poate fi

revocat de organul emitent

conform art. 16

din Norma Metodologică de aplicare a Legii nr. 255/2010, nu exclude

posibilitatea anulării (modificării) ei parțiale, în

condițiile consacrării exprese a acestui drept la acțiune,

conform art. 22 din Legea nr. 255/2010, așa cum, de altfel, a

reținut, în mod corect, și instanța de apel.

De

altfel,

susținerea

recurentului sub acest aspect este contradictorie întrucât, pe de o parte,

susține inadmisibilitatea anulării hotărârii, iar pe de

altă parte, recunoaște posibilitatea oferită de lege persoanelor

ale căror terenuri au fost expropriate de a contesta, aceeași

hotărâre, sub aspectul cuantumului despăgubirilor.

Așa

fiind, această critică este nefondată.

Înalta

Curte constată a fi nefondate și critici le din memoriul de recurs,

prin care recurenta - pârâtă a susținut încălcarea de către

instanța de apel a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

motivat de faptul că expertiza pe care și-a fundamentat soluția

nu s-ar fi raportat la criteriul prevăzut de acest text de lege în ceea ce

privește stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială la data exproprierii, respectiv de

categoria de folosință a imobilului supus exproprieri.

Finalitatea

procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă și

justă despăgubire, în condițiile în care exproprierea

reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din

Constituție, dar și de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale, în măsura în care este

fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Reținându-se

caracterul excepțional al cedării proprietății prin

expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline

și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția

menționată din legea fundamentala a fost preluată ca atare în

Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând

că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai

pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și

prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească''.

Totodată,

jurisprudența contenciosului european a statuat, în virtutea art. 1 din

Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate

trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele

interesului general al comunității și imperativele

apărării drepturilor fundamentale ale individului. Cu alte cuvinte,

ea trebuie să fie, în același timp, convenabilă pentru

realizarea țelului ei legitim și nedisproporționată

față de acesta (Curtea Europeană a Drepturilor Omului,

Hotărârea din 21 februarie 1986, cazul James și alții vs.

Regatul Unit).

Ceea

ce impune art. 1 din Protocolul nr. l este ca această lipsire de

proprietate să fie efectuată numai cu o despăgubire

efectivă și rezonabilă, sub aspectul cuantumului, respectiv

trebuie să fie făcută cu plata unei compensații corespunzătoare

și cu respectarea principiului proporționalității.

Art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că „la calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține

seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de

același fel în unitatea administrativ-teritorială la momentul

exproprierii."

Ținând

seama de toate acestea, Înalta Curte reține că cele două aspecte

esențiale ce trebuie stabilite de instanța învestită cu o

contestație formulată în temeiul Legii nr. 33/1994 sunt prețul

de piață, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate

pentru imobile similare în unitatea administrativ teritorială în care se

află terenul expropriat, precum și momentul de referință al

determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al

exproprierii.

Totodată,

valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi

determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare la

categoria de folosință, amplasamentul acestuia, destinație,

poziționare față de alte localități, existența

sau nu a utilităților, a căilor de acces, etc.

Sintagma

„prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același

fel în unitatea administrativ-teritorială" definește prețul

de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită

dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate

asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură

rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt

întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care

cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în

cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând

că nici unul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri

exagerate.

Pe de

altă parte, sintagma „terenuri de același fel" presupune luarea

în considerare a categoriei de folosință, precum și a tuturor caracteristicilor

proprii fiecărui bun în parte, cum ar fi mărime, localizare, căi

de acces, utilități, front stradal etc, despăgubirea urmând a fi

stabilită în raport de toate acestea. Altminteri, s-ar ajunge practic la

situația în care, în urma deposedării de proprietate, expropriatul nu

ar primi acea compensație corespunzătoare, fiind înfrânte atât

legislația națională, inclusiv legea fundamentală a

statului român, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului, care impun ca deposedarea să fie făcută numai cu

dreaptă și rezonabilă despăgubire.

În aceste

condiții, făcând aplicarea considerentelor mai sus enunțate

și a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, trebuie

stabilit care este acea despăgubire dreaptă, efectivă și

rezonabilă de care trebuie să beneficieze expropriatul.

În speță,

instanța de apel a omologat raportul de expertiză tehnică comun

efectuat de cei trei experți desemnați în cauză, la

instanța de fond, stabilind cuantumul despăgubirilor la momentul

exproprierii (ianuarie 2012).

Este

adevărat că la stabilirea cuantumului despăgubirilor

comparabilele luate în calcul de experții F., G., a căror raport a

fost omologat de tribunal și însușit ulterior și de

instanța de apel, s-au referit la terenuri extravilane, însă

experții au menționat faptul ca s-a procedat astfel întrucât în

documentele de proprietate terenul figurează în extravilanul

localității Biharia,

însă au făcut precizarea că au ținut cont în alegerea

comparabilelor că acestea se referă într-adevăr la terenuri extravilane,

dar care sunt pretabile pentru introducerea în intravilan, așa cum este

cazul terenului subiect (fila 152-vol. II).

De

altfel, din înscrisul aflat la fila 19 a dosarului curții de apel, reiese

că terenul identificat cu nr. cadastral 4878 înscris în C.F. Biharia în

suprafață de 6.975 mp, nr. cadastral 4879 înscris în C.F. Biharia în

suprafață de 786 mp, se află în intravilanul extins al

localității Biharia, conform documentației PUG aprobată

prin Hotărârea Consiliului Local nr. 89 din 31 octombrie 2007.

Acest

aspect a fost reținut de curtea de apel atunci când a validat raportul de

expertiză întocmit în fața tribunalului, stabilind valoarea

despăgubirilor în raport de categoria de folosință a imobilului

situat în intravilan.

Din

această perspectivă este nefondată susținerea recurentei

pârâte referitoare la faptul că terenul supus exproprierii face parte din

categoria extravilan arabil. împrejurarea că la dosarul cauzei reclamanta

nu a depus dovezi privind existența unui autorizații de construire

pentru imobilul suspus exproprierii, așa cum susține recurenta

pârâtă, nu este în măsură să înlăture efectele

juridice ale adeverinței emise de către Primăria Biharia care

confirmă categoria de folosință a imobilului, începând cu data

de 31 octombrie 201007, anterior demarării procedurilor de expropriere.

În

ceea ce privește susținerea recurentei pârâte referitoare la

nelegalitatea deciziei curții de apel din perspectiva în care în mod

greșit a reținut că raportul de expertiză evaluatorie

întocmit de H., I. și J. a ținut cont de prețurile reale de

circulație înregistrate la începutul anului 2012 pentru terenuri în zona

de amplasare a celui în cauză, Înalta Curte constată că

instanța de apel nu și-a însușit concluziile acestui raport,

apreciind că, în caz contrar, ar fi încălcat principiul non

reformatio in pejus.

Așadar,

criticile referitoare la nelegalitatea deciziei din această

perspectivă au rămas fără obiect, instanța de apel

nevalorificând în pronunțarea soluției concluziile raportului de

expertiză criticat.

De

asemenea, se constată că la stabilirea cuantumului

despăgubirilor au fost avute în vedere prețurile menționate în

contracte de vânzare cumpărare perfectate în ianuarie 2012, și care

aveau ca obiect imobile având aceeași categorie de folosință cu

cea suspusă exproprierii.

Astfel,

raportul de expertiză efectuat la fond și însușit de

instanța de apel, a avut în vedere contractul de vânzare cumpărare

încheiat la data de 20 ianuarie 2012, care avea ca obiect un imobil situat în

intravilanul localității Biharia, județul Bihor, în

suprafață de 1000 mp.

Prin

urmare, stabilind cuantumul despăgubirii în funcție de prețul

terenurilor la momentul transferului dreptului de proprietate, conform celor

statuate de lege și de Decizia Curții Constituționale nr. 380/2015,

hotărârea recurată este legală.

În

ceea ce privește contractele depuse de către recurenta pârâtă la

dosarul cauzei cu privire Ia care se invocă faptul că în stabilirea

despăgubirilor, instanțele nu au ținut cont de valorile

menționate în cuprinsul acestora, se constată că

tranzacțiile de care se prevalează, deși încheiate în cursul

anului în care a intervenit exproprierea, 2012,vizează terenuri situate în

extravilanul localității, având așadar un alt amplasament decât

terenul expropriat. Astfel, contractul de vânzare-cumpărare din 23 martie 2012,

autentificat de B.N.P., K. - preț: 0,5 lei/mp a vizat teren în

suprafață de 5.800 mp, arabil, situat în extravilanul

localității Biharia, fila 238 dosar Tribunalul Oradea. vol. II,

contractul de vânzare-cumpărare din 15 mai 2012/B.N.P., L., preț 0,5

Iei/mp a vizat un imobil situat în extravilanul localității Biharia

în suprafață de 20.000 mp, fila 242 a dosarului Tribunalului Oradea,

volumul II, contractul de vânzare-cumpărare din 09 aprilie 2012,

autentificat de B.N.P., M. - preț: 0,02 lei/mp a avut ca imobil teren

arabil extravilan, situat în localitatea Biharia, fila 244 a dosarului

Tribunalului Oradea, vol. II.

În

ceea ce privește înscrisul aflat la filele 214 și 215 din dosarul

tribunalului Oradea, vol. II, se contată că recurenta pârâta a depus,

la data de 01 aprilie 2016, odată cu obiecțiunile la raportul de

expertiză, un contract de donație. Or, cum de esența

donației este transmiterea cu titlu gratuit a unui bun din patrimoniul

donatorului, în patrimoniul donatarului, ceea ce exclude existența vreunui

preț de tranzacționare, nu se poate aprecia ca reprezentând un act

juridic translativ de proprietate care să poată reflecta valoarea de

piață a unui imobil la un moment dat, așa cum impun

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Așa

fiind, constatând că raportul de expertiză în raport de care

instanța de apel și-a fundamentat soluția a fost întocmit cu

respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a Deciziei

Curții Constituționale nr. 380/2015, criticile recurentei pârâte

fiind nefondate, Înalta Curte reține că nu se impune casarea deciziei

în vederea refacerii expertizei, valoarea de piață a imobilului

expropriat fiind determinată în raport de toate caracteristicile bunului,

prin raportare la categoria de folosință, amplasamentul acestuia,

poziționare.

În

ceea ce privește critica referitoare la aplicarea și interpretarea

greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Judecarea

recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale deciziei

recurate, iar invocarea omisso medio a unor motive, nepropuse în apel. nu este

permisă.

Potrivit

cererii de recurs, recalificate de instanța de apel ca apel, pârâta CN B.

SA nu a formulat critici cu privire la aplicarea greșită de

către tribunal a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., iar prin

decizia recurată, nu au fost solicitate și nici

acordate cheltuieli de judecată,

pentru se putea formula critici nu privire la aplicarea greșită a

acestor dispoziții legale.

Prin

urmare, se reține că, întrucât motivele de recurs invocate nu au fost

supuse dezbaterii și unei dezlegări proprii a instanței de apel,

peste motivele invocate în fața instanțelor de fond nu se poate

trece, astfel că Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate

privitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ. au fost formulate omisso medio.

Așadar,

reținând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu

respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în ceea

ce privește stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantei, Înalta Curte

va respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta CN B. SA împotriva

Deciziei civile nr. 31/A din 19 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de

Apel Oradea, secția a I civilă.

Constatând

că recurenta pârâtă a căzut în pretenții, în aplicarea

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea

privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de recurenta -

pârâta CN B. SA.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâta CN B. SA împotriva Deciziei civile nr.

31/A din 19 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția

a I civilă.

Respinge

cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de

recurenta - pârâta CN B. SA.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 07 iunie 2017.