ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 709/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 709/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia

nr. 709/2016

După deliberare, asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data

de

7

august 2012,

precizată ulterior, la 17 octombrie

2012 și 25 iunie 2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român prin

Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA

, anularea în parte

a Hotărârilor

nr. 63, 64, 65 din data de 19 aprilie 2012,

emise de

Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România SA

în ceea

ce privește cuantumul despăgubirilor, urmând a se acorda o sumă totală

de 99.800 RON, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta

a învederat că despăgubirile acordate, în sumă de 16.340,85 RON,

sunt inferioare față de cele stabilite anterior pentru imobile similare,

având în vedere și valoarea reală de piață a bunurilor expropriate.

Prin

sentința civilă

nr. 566/C din 25 iunie 2014, Tribunalul Bihor

a

admis acțiunea

precizată formulată de

reclamantă, a

modificat în parte Hotărârile nr. 63, 64, 65 din 19 aprilie 2012 emise de

Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA

în

ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, a

stabilit valoarea acestora

la suma de 99.800 RON, a

obligat pârâtul la plata către

reclamantă a despăgubirilor în sumă de 99.800 RON și a cheltuielilor

de judecată de 4.500 RON.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că prin

hotărârile contestate

s-a aprobat acordarea despăgubirilor în favoarea

reclamantei pentru imobilul expropriat, situat în loc. Ciulești, parcela cu

nr. top XX, în suprafață de 1598/74.059 mp, nr. top YY, în suprafață

de 1593/106.680 mp, respectiv pentru suprafața de 11.600/70.142 mp din parcela

cu nr. top YY, toate înscrise în CF ZZ Ciulești. Cuantumul acestor despăgubiri

a fost de 16.340,85 RON.

Prin raportul de expertiză

întocmit de către comisia de experți constituită în condițiile

Legii nr. 255/2010 și Legii nr. 33/1994, s-a stabilit că valoarea de piață

a suprafeței expropriate de 8.822 mp, amplasată în com. Spinuș, este

de 104.805 RON, iar valoarea prejudiciului suferit este de 15.720 RON.

Față de valoarea

despăgubirilor solicitate de reclamantă, și anume 99.800 RON, și

având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2), art. 27 din Legea

nr. 33/1994, tribunalul a admis cererea astfel precizată.

Referitor la excepțiile

de netimbrare și inadmisibilitate a cererii, aceeași instanță

a apreciat a fi neîntemeiate, în raport de dispozițiile cuprinse în art. 22

alin. (3), respectiv art. 23 din Legea nr. 255/2010.

În temeiul art. 274 – 275 C.

proc. civ., instanța a obligat pârâtul să plătească reclamantei

cheltuieli de judecată în sumă de 4.500 RON, reprezentând onorariu expert

(3.900 RON) și onorariu avocat (600 RON).

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, a declarat recurs - calificat ca apel la data de 18 septembrie 2014, pârâta

Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România

SA

în

reprezentarea Statului Român.

Prin decizia civilă

nr. 1136-A din

10 decembrie 2015, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă,

a admis apelul

declarat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA în reprezentarea Statului Român, în contradictoriu

cu reclamantă A. și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea,

împotriva sentinței civile nr. 566/C din 25 iunie 2014, pronunțată

de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a redus despăgubirile

stabilite în favoarea reclamantei, în sarcina pârâtului, de la 99.800 RON la 19.169,14

RON; au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Pentru a hotărî astfel, instanța

de apel a reținut următoarele:

Din cuprinsul proceselor verbale din 19

aprilie 2012, întocmite de apelantă, se constată faptul că s-a declanșat

procedura de expropriere a nr. top. YY localitatea Spinuș - 5.638

mp,

identificat prin

nr. cadastral WW, nr. top. YY - 60

mp,

devenit nr. cadastral

VV, nr. top. QQ, XX - 3.191

mp,

devenit nr. cadastral

JJ, KK, titularul dreptului de proprietate fiind A., ce nu a fost de acord cu despăgubirea

oferită, susținând că este mică în comparație cu valoarea

de circulație a terenurilor din zonă.

Cuantumul despăgubirilor oferite potrivit

proceselor verbale și Hotărârilor nr. 63, 64 și 65 din 19

aprilie 2012 a fost de 10.817,58 RON + 116,22 RON + 5.407,05 RON – total 16.340,85

RON, conform Legii nr. 255/2010, H.G. nr. 53/2011, H.G. nr. 1051/2011 și raportului

de evaluare.

Aceste trei hotărâri fac obiectul

litigiului de față, solicitându-se a fi anulate în parte, referitor la

cuantumul despăgubirilor propuse a fi acordate celui îndreptățit,

precum și obligarea pârâtei la 66.817,5 euro – 7,5 euro/mp plus prejudiciul

încercat, constând în contravaloarea chiriei anuale pentru partea de teren închiriată.

Deoarece s-a contestat de către reclamantă

câtimea despăgubirilor propuse prin hotărârile de expropriere, iar o modificare

a cuantumului era posibilă doar dacă se emisese o dispoziție în acest

sens –conform art. 22 din Legea nr. 255/2010, art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994

– excepția de inadmisibilitatea a cererii, invocată de pârâtă, în

mod corect a fost respinsă. Nu se critică faptul că hotărârile

de expropriere ar fi acte juridice unilaterale, însă, atâta timp cât prin conținutul

acestora s-au stabilit drepturi față de reclamantă, implicit produc

efecte juridice cu privire la aceasta, dreptul, interesul de a le contesta fiind

evident. Împrejurarea că în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010,

la art. 16 alin. (3), s-a prevăzut posibilitatea revocării hotărârilor

de expropriere nu este de natură a duce la concluzia că în cazul în care

se contestă și se constată motive de nulitate, de modificare, să

nu se poată dispune în acest sens. Pe de altă parte, ceea ce s-a anulat

din cuprinsul hotărârii a fost doar dispoziția privind cuantumul despăgubirilor;

faptul că instanța de fond a motivat sumar măsura prin care a respins

excepția de inadmisibilitate, respectiv de netimbrare, nu poate determina adoptarea

unei alte sentințe, nici faptul că există o practică judiciară

contrară a Înaltei Curți de Casație și Justiție în acest

sens.

În speță, întrucât prin acțiunea

promovată s-a contestat cuantumul despăgubirilor propuse, în baza

art. 22, 26 din Legea nr. 33/1994, instanța de fond a dispus, potrivit

art. 25, la data de 14 noiembrie 2012, încuviințarea cererii reclamantei de-a

se efectua un raport de expertiză topografică în vederea evaluării

imobilelor indicate în hotărârile contestate, a prejudiciului cauzat proprietarilor,

urmând a se avea în vedere prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile

de același fel în localitatea Spinuș la data întocmirii raportului.

Astfel, s-a solicitat Biroului Local de

Expertize din cadrul Tribunalului Bihor a se comunica o listă care să

cuprindă experți, din cuprinsul căreia reclamanta a desemnat pe expertul

B., instanța l-a numit din partea acesteia pe expertul C., iar, urmare a tragerii

la sorți, pe expertul D., pentru pârât.

Raportul de expertiză s-a întocmit

în luna iunie 2014. Or, câtă vreme din adresa comunicată de Tribunalul

Bihor – Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare și Contabile reiese că

expertul B. a dobândit calitatea de expert în evaluarea proprietății imobiliare

doar din luna iunie 2014 – deci ulterior întocmirii raportului, iar D. și C.

nu dețin și calitatea de experți în specialitatea evaluarea proprietății

imobiliare, în ședința publică din data de 02 aprilie 2015 curtea

a constatat că acesta s-a întocmit cu încălcarea dispozițiilor

art. 25 din Legea nr. 33/1994, dispunând întocmirea unui nou raport de expertiză,

fiind numiți alți 3 experți, cu respectarea dispozițiilor legale

menționate, obiectivele fiind stabilite potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Inițial, s-a dispus doar refacerea

raportului de expertiză întocmit de cei trei experți, efect al aprecierii

ca întemeiate a criticilor apelantei cât privește neregularitatea citării

sale în vederea întocmirii acestuia, însă, urmare a constatării și

a celorlalte neregularități, s-a procedat, la 02 aprilie 2015, la dispunerea

efectuării unui alt raport de expertiză; după constatarea sintagmei

„la data întocmirii raportului de expertiză” din art. 22 alin. (3) din Legea

nr. 255/2004, raportat la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ca fiind neconstituțională

prin Decizia nr. 380 din 26 mai 2015 pronunțată de Curtea Constituțională,

s-a dispus efectuarea unei variante de evaluare raportat la valoarea terenului existent

în perioada ianuarie - aprilie 2012, când s-au emis deciziile și hotărârile

de expropriere.

Instanța de apel a constatat că

valoarea despăgubirilor solicitate de reclamantă cu ocazia soluționării

cauzei în fond a fost de 99.800 RON, inițial suma fiind de 66.817,5 euro, iar

cea acordată de instanța de fond a fost în cuantumul precizat, în raport

de care urmează a face verificarea aplicării și interpretării

dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, art. 26 alin. (1) și

(2) și art. 27 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, a concluzionat că, potrivit

noului raport de expertiză, întocmit cu ocazia soluționării cauzei

în apel de experții E. și F., care au avut în vedere atât decizia Curții

Constituționale, cât și cea cu nr. 12 din 15 ianuarie 2015, valorile orientative

cuprinse în Ghidul privind valorile de circulație orientative minime ale proprietăților

imobiliare din județul Bihor nu pot fi reținute câtă vreme sunt destinate

exclusiv uzului notarilor publici, nefiind nici adecvate față de tipul

valorii estimate și de faptul că în cazul exproprierii aceasta reprezintă

un caz special de transfer al dreptului de proprietate.

În cauză, acești experții

au opinat că valoarea reală a terenului expropriat, în suprafață

de 8.909

mp,

este

de 4.270,30 euro - 18.872,16 RON, respectiv 67,20 euro daune aduse ca urmare a imposibilității

utilizării agricole a unei suprafețe de 142

mp,

teren din nr.

cadastral VV, care nu va putea fi folosit eficient pentru vreo cultură agricolă,

în total 19.169,14 RON. Prețurile terenurilor agricole nu au avut variații

semnificative în perioada 2012-2015, nici cursul valutar, astfel că au fost

analizate contracte sau oferte din perioada 2011-2015. Au fost avute în vedere contracte

de vânzare-cumpărare încheiate în perioada 2011-2014 privind imobile situate

pe raza comunelor Spinuș și Chișlaz. Experții au apreciat că

majoritatea tranzacțiilor se situează între 2.500 - 5.000 euro/ha, respectiv

0,50 euro/

mp

,

fiind anexate raportului de expertiză toate actele avute în vedere. Au precizat

că, potrivit unor înscrisuri, din al doilea tabel anexat, există diferențe

foarte mari de valoare, de la 195 la 25.900 euro/ha, contractele respective nefiind

însă reținute întrucât se referă la 2 parcele de teren vecine cumpărate

de o societate comercială. În cauză, aceeași experții au inspectat

terenuri situate la 13 km de cel evaluat, acestea fiind de calitate foarte bună,

situate în periferia localității, cu sondă de apă termală,

cu apă fierbinte, de natură a aduce imobilului o valoare suplimentară.

Au arătat că acele contracte cu valori foarte mici preluate de la primărie

– primul tabel, au fost realizate între rude și astfel nu reprezintă valori

de piață.

Celălalt expert, G., a întocmit un

punct de vedere diferit de al experților E. și F., conform căruia

terenurile de genul celui în litigiu au avut un trend de creștere a prețului

față de valoarea de piață, teren aflat în extravilanul localității,

la limita cu intravilanul, de bună calitate, cu posibilitatea de branșare

la curentul electric și acces la utilități. Acesta a avut în vedere

contractele de vânzare-cumpărare autentificate din 14 februarie 2013, prin

care s-a vândut 5.800

mp

teren extravilan, comuna Chișlaz,

cu 15.000 euro = 2,59 euro/

mp,

respectiv din 7

decembrie 2012, prin care s-a vândut 5.816

mp

teren extravilan,

comuna Chișlaz, cu 15.000 euro = 2,58 euro/

mp

, contracte de

închiriere între constructorul autostrăzii și persoane fizice – juridice,

reținând o valoare de 2,97 euro/

mp

prin metoda de randament,

respectiv prin cea a comparațiilor de piață de 2,60 euro/

mp,

cheltuieli

de redobândire teren de 1.147 euro = 5.064 RON, beneficiu nerealizat de 647 euro,

total - 1.794 euro; valoarea despăgubirilor calculate, în perioada ianuarie

- aprilie 2012, de 101.280 RON + 7.923 RON prejudiciul cauzat, total 109.200 RON.

În acest context, instanța de apel

a constatat că cea din urmă valoare a fost stabilită prin opinia

separată a unuia dintre cei trei experți desemnați a întocmi raportul

de expertiză, astfel că, fiind minoritară, nu se impune a fi reținută.

Față de considerentele expuse,

instanța de apel a opinat în sensul că, câtă vreme valoarea prejudiciului,

a despăgubirilor stabilite de expropriator în favoarea reclamantei a fost doar

de 16.340,85 RON, inferioară celei care reieșea din raportul de expertiză

întocmit în cauză de experții E. și F., de 19.169,14 RON, nu se poate

vorbi de o netemeinicie a acțiunii, cum greșit s-a susținut, sumă

în care se include și prejudiciul suferit urmare a imposibilității

de exploatare a diferenței de teren rămasă la dispoziția acesteia

de 142

mp,

care, din punct de vedere agricol, nu poate fi exploatată, având o suprafață

foarte mică. Despăgubirile acordate de către instanța de fond

sunt mult superioare celor stabilite, raportul inițial de expertiză însă,

nefiind legal întocmit, nu poate fi avut în vedere, astfel că, se impune o

diminuare a acestora la suma de 19.169,14 RON.

Instanța de apel a reținut că,

deoarece, potrivit art. 38 din Legea nr. 33/1994, cheltuielile pentru realizarea

procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor

judecătorești, se suportă de expropriator, câtă vreme s-a stabilit

că valoarea despăgubirilor acordate de expropriator nu reflectă valoarea

imobilului expropriat, chiar dacă apelul declarat a fost admis, nu se impune

obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul

de expert ocazionat în apel. Nefiind culpa reclamantei nici referitor la faptul

că raportul de expertiză efectuat cu ocazia soluționării cauzei

în fond a fost înlăturat pentru motivele expuse și s-a impus, implicit,

admiterea acțiunii în parte, a fost necesar a fi păstrată dispoziția

instanței de fond, prin care au fost acordate 4.500 RON cheltuieli de judecată

în fond.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâtul Statul

Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România SA, solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii în

întregime a apelului și, pe cale de consecință, respingerea cererii

de chemare în judecată formulată de către reclamantă, ca neîntemeiată,

cu cheltuieli de judecată, constând în onorariile de expertiză în cuantum

de 7.980 RON.

Invocând dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât

a arătat

următoarele:

a Legii nr. 255/2010 este un act unilateral, care a fost emis în conformitate cu

prevederile art. 20 din Legea nr. 255/2010 și art. 16 din Normele metodologice

de aplicare a Legii nr. 255/2010. Acest din urmă articol statuează că

„Hotărârea comisiei poate fi revocată pentru motive temeinice. În acest

caz titularul cererii va fi notificat”. Așadar, prin prevederea sancțiunii

revocării hotărârii, legiuitorul a înțeles să deroge de la regimul

general (specialia generalibus derogant), astfel că, cererea de modificare,

chiar și parțială, este inadmisibilă, nefiind prevăzută

de lege o asemenea posibilitate. În speță, reclamanta nu este parte semnatară

în hotărâre, act unilateral, iar nu bilateral. Legea prevede în mod expres

cauzele pentru care un act este anulabil/poate fi modificat, or niciun motiv invocat

de către reclamantă prin cererea introductivă de instanță

nu se încadrează în aceste cauze.

Potrivit dispozițiilor art. 22 și

23 din Legea nr. 255/2010, instanța are posibilitatea doar să stabilească,

în temeiul unui raport de expertiză judiciară, justețea cuantumului

despăgubirii aprobate prin Hotărâre de Guvern sau să stabilească

care sunt persoanele îndreptățite la despăgubiri. Ca atare, actele

emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010 sunt supuse controlului de legalitate

numai în ceea ce privește dreptul la despăgubire pentru expropriere și

cuantumul despăgubirii. Instanța de judecată poate interveni doar

în sensul obligării Statului Român prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România SA la plata despăgubirii ce rezultă

potrivit probelor administrate sau poate stabili că persoanele îndreptățite

la despăgubire sunt altele decât cele menționate în cuprinsul hotărârii,

însă aceasta nu poate dispune anularea sau modificarea actului juridic unilateral,

măsura exproprierii fiind un act al puterii de stat.

În speță, faptul că, ulterior

administrării probatoriului, instanța a concluzionat în sensul că

se cuvine reclamantei un cuantum al despăgubirilor mai mare decât cel acordat

prin hotărârile contestate, nu implică modificarea acestora.

De altfel, despăgubirile consemnate

și suplimentul stabilit pe cale judiciară vor fi eliberate de către

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile

de stabilire a cuantumului acesteia în temeiul art. 19 alin. (11) din Legea nr.

255/2010. Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor și

hotărârea judecătorească prin care s-a dispus majorarea sumei propuse

de către expropriator devin astfel acte legate indisolubil.

În situația de față, instanța

de apel a motivat extrem de lapidar soluția privind respingerea excepției

inadmisibilității, or, tocmai prevederile art. 22 alin. (1) și ale

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 arată foarte clar că prin acțiunile

formulate persoanele expropriate pot solicita exclusiv majorarea cuantumului despăgubirii

stabilite de către expropriator sau constatarea dreptului lor la despăgubiri.

În acest sens este și practica judiciară

Înaltei Curți de Casației și Justiție, secția civilă

și de proprietate în materie (deciziile nr. 6330 din 28 octombrie 2008 și

nr. 7170 din 30 octombrie 2007).

apel au fost încălcate dispozițiile legale imperative referitoare la modalitatea

de stabilire a cuantumului despăgubirii, precum și pe cele privind acordarea

cheltuielilor de judecată - art. 22 din Legea nr. 255/2010 coroborate cu

art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994, art. 38 din Legea nr. 33/1994 și

art. 274 C. proc. civ.

a) În cauză, raportul de expertiză

omologat de către instanța de apel a fost efectuat cu încălcarea

prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora „la calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor

ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de același fel în unitatea administrativ-teritorială”.

Legiuitorul a impus, prin edictarea normei

citate, ca evaluarea imobilelor expropriate să se facă în funcție

de un criteriu cert, și anume prețul cu care se vând terenurile de același

fel - sintagmă care se referă la prețul de circulație.

În speță, în ceea ce privește

valoarea de despăgubire (18.872,16 RON), trebuie remarcat faptul că raportul

de evaluare omologat nu se bazează pe tranzacții autentice de vânzare-cumpărare

privind terenuri similare cu cele aflate în litigiu, perfectate în proximitatea

momentului exproprierii (ianuarie 2012). Atât experții judiciari evaluatori,

cât și instanța de apel ar fi trebuit să determine valoarea de despăgubire

pe baza unor acte de vânzare-cumpărare ce vizau terenuri similare cu cele aflate

în litigiu (agricol-arabil, situate în extravilanul com. Spinuș, jud. Bihor)

la data de referință (ianuarie 2012 - momentul exproprierii - conform

Deciziei nr. 380/2015 a Curții Constituționale).

În situația de față, valoarea

de despăgubire propusă de către expropriator a fost susținută

de următoarele contracte de vânzare-cumpărare, aflate la dosar: contractul

de vânzare-cumpărare din data de 05 decembrie 2011 - teren arabil situat în

com. Spinuș, jud. Bihor, în suprafață de 11.600 mp, parte din parcelele

cu nr. topo. UU, TT – preț 0,34 RON/mp; contractul de vânzare-cumpărare

din data de 15 mai 2011 - teren arabil situat în com. Spinuș, jud. Bihor, în

suprafață de 5.800 mp, parte din parcela cu nr. topo. RR - preț 0,34

RON/mp; contractul de vânzare-cumpărare din data de 15 decembrie 2012 - două

terenuri având destinația arabil și fâneață, situate în com.

Spinuș, jud. Bihor, în suprafață de 5.000 mp, parte din parcela cu

nr. topo. SS, respectiv în suprafață de 755 mp, parte din parcela cu

nr. topo. AA - preț 0,09 RON/mp; contractul de vânzare-cumpărare din data

de 04 mai 2011 - teren situat în intravilanul com. Spinuș, jud. Bihor, în suprafață

de 4.729 mp, parte din parcelele cu nr. topo. BB, CC - preț 0,36 RON/mp; contractul

de vânzare-cumpărare din data de 07 ianuarie 2011 - teren situat în intravilanul

com. Spinuș, jud. Bihor, în suprafață de 2.100 mp, parte din parcela

cu nr. topo. DD - preț 0,52 RON/mp; contractul de vânzare-cumpărare din

data de 11 mai 2011 - două terenuri având destinația arabil și fâneață,

situate în com. Spinuș, jud. Bihor, în suprafață de 5.800 mp, parte

din parcela cu nr. topo. EE, respectiv în suprafață de 1.821 mp, parte

din parcelele cu nr. topo. FF, GG - preț 0.26 RON/mp; contractul autentic de

vânzare-cumpărare din data de 03 mai 2012 - teren arabil, situat în extravilanul

com. Spinuș, jud. Bihor, în suprafață de 2.900 mp, parte din parcela

cu nr. topo. RR - preț 0,51 RON/mp.

Din contractele de vânzare-cumpărare

perfectate în anii 2011 - 2012, anexate raportului de expertiză majoritar semnat

de experții F. și E., rezultă irecuzabil că terenurile agricole-arabile

și neagricole fânețe situate în extravilanul com. Spinuș, jud. Bihor

se înstrăinau cu valori cuprinse între 0,09 și 0,52 RON/mp. Aceste valori

sunt confirmate și de cele consfințite în raportul de expertiză realizat

pentru Camera Notarilor Publici Oradea, anul 2012 (0,25 - 0,40 RON/mp).

Așadar, justețea cuantumului

despăgubirii propuse de expropriator reiese cu certitudine din valorile reale

de circulație consfințite de nu mai puțin 7 contracte de vânzare-cumpărare

încheiate în anii 2011 - 2012. Expropriatorul a stabilit prin Hotărârile

nr. 63, 64 și 65 din 19 aprilie 2012 despăgubiri de peste 1 RON/mp, superioare

valorilor relevate de actele pertinente și concludente administrate în cauză.

Or, instanța de apel nu a făcut

aplicarea art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994 în mod corect și nu a respins

acțiunea introductivă ca fiind neîntemeiată. În loc să rețină

valorile consfințite de contractele anterior amintite ca fiind singurele date

certe în privința prețurilor cu care se înstrăinau terenurile de

același fel cu cele expropriate în anii 2011-2012, aceasta a înlăturat

toate aceste tranzacții pe motiv că prețurile consfințite erau

„foarte mici” și că nu ar fi reprezentat astfel „valori de piață”.

Or, în conformitate cu prevederile invocate, instanța era obligată să

se raporteze exclusiv la valorile reale de înstrăinare, consfințite de

contractele de vânzare-cumpărare de mai sus.

În sensul celor evidențiate s-a pronunțat

în nenumărate rânduri Înalta Curte de Casație și Justiție (deciziile

nr. 5721/2009 și nr. 4681/2010).

b) Soluția instanței de control

judiciar este nelegală și în ceea ce privește acordarea sumei de

296,98 RON, cu titlu prejudiciu, în favoarea reclamantei.

În conformitate cu prevederile art. 26

alin. (4) din Legea nr. 33/1994, persoana expropriată poate fi dezdăunată

pentru prejudiciul cert și actual, numai în condițiile în care face dovada

daunelor suferite în urma exproprierii.

În cauză, instanța de apel a

validat dezdăunarea părții reclamante pentru un prejudiciu ipotetic,

în condițiile în care suprafața rămasă poate fi utilizată

în continuare fără niciun impediment, în conformitate cu destinația

acesteia. Nu se poate susține și nici proba în vreun fel prejudicierea

reclamantei prin desprinderea lotului cu nr. cadastral WW Spinuș din proprietatea

acesteia. Imobilul rămas neexpropriat (nr. cadastral HH Spinuș, în suprafață

de 142 mp) va putea fi utilizat în continuare conform destinației sale - teren

destinat agriculturii.

Pe de altă parte, instanța de

apel ar fi trebuit să observe că și în condițiile reținerii

unui eventual prejudiciu referitor la parcela cu nr. cadastral HH Spinuș, valoarea

de despăgubire propusă de expropriator era mai mult decât îndestulătoare

- atât timp cât valorile reale de piață a unor terenuri similare cu cele

în litigiu erau de maxim 0,52 RON/mp, iar expropriatorul a acordat despăgubiri

de peste 1 RON/mp prin hotărârile contestate.

c) Instanța de apel a interpretat

în mod greșit și nelegal prevederile art. 38 din Legea nr. 33/1994, precum

și art. 274 C. proc. civ.

Deși instanța de control judiciar

a admis apelul formulat de Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA în reprezentarea Statului Român, aceasta nu

numai că nu a obligat-o pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată

în favoarea expropriatorului, ci, din contră, a reținut incidența

art. 38 din Legea nr. 33/1994 în privința onorariului de expertiză achitat

în apel (5.880 RON) și a menținut dispozițiile sentinței de

la fond cu referire la cheltuielile de judecată care ar trebui să fie

achitate părții reclamante (4.500 RON).

Or, Legea nr. 255/2010 conține dispoziții

derogatorii de la norma de drept comun (Legea nr. 33/1994) - astfel art. 23

alin. (3) coroborate cu prevederile art. 170 C. proc. civ. prevăd că onorariul

unei expertize urmează a fi suportat de partea care a propus această probă.

Este evident, încă de la fondul cauzei, că proba cu expertiză judiciară

evaluatorie a fost propusă și solicitată de către partea reclamantă

în interesul dovedirii pretențiilor exhibate prin acțiunea introductivă.

Date fiind cele arătate, instanța

de apel ar fi trebuit să o oblige pe reclamantă, în temeiul art. 274

alin. (1) C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul

de expertiză din apel (5.880 RON).

Totodată, nici menținerea dispozițiilor

sentinței de fond sub aspectul cheltuielilor de judecată acordate reclamantei

nu este în acord cu prevederile art. 274 C. proc. civ. Atât timp cât s-a dovedit

(prin contractele de vânzare-cumpărare pertinente aflate la dosarul cauzei)

că despăgubirile acordate de expropriator erau juste, instanța de

control judiciar ar fi trebuit să respingă cererea de chemare în judecată

și să o oblige pe reclamantă ta plata cheltuielilor de judecată

de la fondul cauzei (2.100 RON reprezentând onorariu expertiză), în conformitate

cu art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Intimata – reclamantă nu a formulat

întâmpinare. A depus note de ședință, prin care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Examinând decizia recurată prin raportare

la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 44 alin. (3) din Constituția

României revizuită, „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză

de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și

prealabilă despăgubire”.

Reținându-se caracterul excepțional

al cedării proprietății prin expropriere și în scopul asigurării

unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate privată,

dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată

ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând

că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru

cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă

despăgubire, prin hotărâre judecătorească”.

Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994,

„despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu

care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, „luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

În același sens, jurisprudența

contenciosului european a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, că

o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un

echilibru just între exigențele interesului general al comunității

și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Ca atare, ea trebuie să fie, în același timp, convenabilă pentru

realizarea țelului ei legitim și nedisproporționată față

de acesta (cauza James și alții vs. Regatul Unit).

Din dispozițiile legii organice anterior

menționate, rezultă cu evidență că nicio expropriere nu

poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri care să fie

dreaptă, adică să reprezinte valoarea reală a bunului expropriat.

se constată că în cauză în mod corect s-a reținut prin sentința

tribunalului, păstrată prin decizia atacată, că acțiunea

având ca obiect modificarea cuantumului despăgubirilor este admisibilă,

iar dispozițiile legale aplicabile din momentul învestirii instanței sunt

cele prevăzute de art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, dispoziții care reprezintă

norme de trimitere față de prevederile art. 22 alin. (3) din Legea

nr. 255/2010, care statuează că „Acțiunea formulată în conformitate

cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor

art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.

Prin cel din urmă act normativ special

s-a stabilit cadrul juridic privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, necesară realizării unor obiective de interes național,

județean și local.

Etapele procedurii de expropriere, corespunzătoare

acestei norme juridice, sunt: a) aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor

de interes național, județean sau local; b) consemnarea sumei individuale

aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din

coridorul de expropriere și afișarea listei proprietarilor imobilelor;

c) transferul dreptului de proprietate; d) finalizarea formalităților

aferente procedurii de expropriere.

Legea nr. 255/2010 prevede, în art. 7,

că după aprobarea indicatorilor tehnico-economici, a documentațiilor

de urbanism și amenajare a teritoriului sau a documentațiilor topo-cadastrale,

după caz, expropriatorul are obligația consemnării sumelor individuale

reprezentând plata despăgubirii la dispoziția proprietarilor de imobile,

individualizați conform listei proprietarilor, așa cum rezultă din

evidențele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară

sau ale unităților administrativ-teritoriale, afectați de prevederile

legii, precum și obligația afișării listei imobilelor ce urmează

a fi expropriate și care fac parte din coridorul de expropriere, anterior notificării

proprietarilor. Notificarea intenției de expropriere a imobilelor, precum și

lista imobilelor ce urmează a fi expropriate se transmit prin poștă

către proprietari. Lista imobilelor se face publică prin afișarea

acesteia la sediul consiliului local respectiv și pe pagina proprie de internet

a expropriatorului [art. 8 alin. (1)].

Potrivit art. 9 alin. (1) din același

act normativ, „În termen de 5 zile lucrătoare de la expirarea termenelor prevăzute

la art. 8, expropriatorul are obligația emiterii deciziei de expropriere”.

Ulterior, în termen de 5 zile de la emiterea

deciziei de expropriere, expropriatorul numește comisia de verificare a dreptului

de proprietate ori a altui drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată

și constată acceptarea sau, după caz, neacceptarea cuantumului despăgubirii

de către proprietar sau titularii altor drepturi reale asupra imobilului supus

exproprierii (art. 18 din lege).

Hotărârea de stabilire a cuantumului

despăgubirii emisă în condițiile prezentei legi se comunică

solicitantului, precum și celorlalți titulari ori, după caz, titulari

aparenți, se afișează în extras la sediul consiliului local pe raza

căruia se află situat imobilul expropriat și în extras pe pagina

proprie de internet a expropriatorului (art. 20 din Legea nr. 255/2010).

Conform art. 22 alin. (1) din aceeași

lege, „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute

la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în

termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată

hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea

decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate

către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor

de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii

și transferului dreptului de proprietate”.

Prin urmare, acțiunea reglementată

de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 este o cale de atac prevăzută

împotriva hotărârii emisă de comisia constituită în baza art. 18

din același act normativ, fapt ce rezultă și din interpretarea coroborată

a dispozițiilor art. 14 și 16 din H.G. nr. 53/2011

pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010.

Așadar, fiind sesizată cu contestația

împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor, instanța are competența

să verifice temeinica ei cu privire la cuantumul despăgubirii, iar, faptul

că hotărârea atacată este un act unilateral, ce poate fi revocat

de organul emitent conform art. 16 alin. (3) din H.G. nr. 53/2011, în procedura

administrativă desfășurată de expropriator, nu exclude posibilitatea

anulării (modificării) ei parțiale, cu privire la cuantumul despăgubirii

la cererea expropriatului, în condițiile consacrării exprese a acestui

drept la acțiune, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010.

Textul legal invocat de pârâtă,

art. 16 alin. (3) din H.G. nr.

53/2011

, este aplicabil exclusiv în procedura

administrativă prealabilă exproprierii, cum s-a arătat anterior,

iar nu cu ocazia stabilirii despăgubirilor de către instanță.

Această concluzie se bazează pe interpretarea logică și sistematică

a prevederilor legilor speciale, care reglementează în mod detaliat etapele

administrative ale procedurii de expropriere, distincte de etapa judiciară

la care se face trimitere în caz de contestare a hotărârii de stabilire a despăgubirii

emisă de expropriator.

Pe de altă parte, art. 23 alin.

(1) din Legea nr. 255/2010 prevede că „Cererile adresate instanței judecătorești

pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile

administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru

expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de

timbru și sunt de competența instanțelor de drept comun”.

Or, cererea de față, având ca

obiect constatarea nulității hotărârilor care cuprind cuantumul despăgubirii

și efectuarea calculului acesteia, prin echivalent, privește dreptul la

despăgubire pentru expropriere și cuantumul despăgubirii; suma pretinsă

pentru acoperirea prejudiciului proprietarului este parte componentă a despăgubirii,

pentru că art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, care stabilește dreptul

proprietarului nemulțumit de cuantumul despăgubirii de a se adresa instanței

judecătorești, prevede că acțiunea se soluționează

potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

În speță, de altfel, așa

cum a reținut și instanța de apel,

ceea ce s-a anulat din

cuprinsul hotărârilor contestate a fost doar dispoziția privind cuantumul

despăgubirilor, iar nu măsura transferului dreptului de proprietate către

expropriator asupra imobilului supus exproprierii.

Instanțele de fond nu au reținut

că hotărârile de expropriere contestate nu ar fi acte juridice unilaterale,

ci doar au apreciat, în mod corect, în raport de conținutul drepturilor stabilite

față de reclamantă, care produc efecte juridice cu privire la aceasta,

că partea în cauză are dreptul și interesul de a le contesta.

Înalta Curte constată că, în

acest context, critica analizată nu este fondată. Împrejurarea că

această instanța ar fi pronunțat hotărâri judecătorești

în sens contrar, cu referire la decizii date în anul 2007, respectiv 2008, înainte

de intrarea în vigoare a

Legii nr. 255/2010,

nu poate determina adoptarea

unei alte soluții.

privitoare la modul în care instanța de apel a interpretat și aplicat

dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, este nefondată.

Astfel, în cauză, întrucât prin hotărârea

de primă instanță se stabilise dreptul reclamantei de a fi despăgubită

cu contravaloarea terenului expropriat - cuantum precizat de aceasta după efectuarea

expertizei tehnice de evaluare, despăgubirea în sumă de 99.800 RON fiind

determinată în funcție de concluziile unui raport de expertiză întocmit

de experți tehnici judiciari ce nu dețineau și calitatea de experți

în specialitatea evaluare proprietății imobiliare, instanța de apel

a dispus administrarea în această fază procesuală a unei noi expertize

evaluatorii care să determine despăgubirea cuvenită reclamantei prin

utilizarea criteriilor legale, cu respectarea dispozițiilor art. 25 din Legea

nr. 33/1994, ținându-se seama și de Decizia nr. 380 din 26 mai 2015 pronunțată

de Curtea Constituțională, prin care s-a constatat că prevederile

art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză

de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes

național, județean și local, raportate la sintagma „la data întocmirii

raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,

sunt neconstituționale.

Din raportul de expertiză întocmit

de experții E. și F. rezultă că expropriatorul a calculat despăgubirea

cuvenită reclamantei conform art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010, în urma

unei evaluări care a utilizat pentru stabilirea valorii terenului expropriat

expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici. Experții au reținut,

la stabilirea valorii despăgubirii pentru terenul în litigiu, că în perioada

2012-2015 prețul terenurilor nu a avut variații semnificative și

au învederat că au analizat evoluția pieței terenurilor agricole

în raport de contracte sau oferte din perioada 2011-2015. Astfel, au fost avute

în vedere contractele de vânzare-cumpărare din perioada 2011-2014 încheiate

pentru imobile situate pe raza comunelor Spinuș și Chișlaz.

Formulând obiecțiuni la acest raport

de expertiză, în sensul celor invocate și prin cererea de recurs, cu referire

la contractele de vânzare-cumpărare astfel enumerate, pârâtul a susținut

că valoarea reală a terenului expropriat rezultă din înscrisurile

indicate, acte perfectate în anii 2011-2012, anexate raportului de expertiză

întocmit de cei doi experți și înlăturate de aceștia.

Potrivit răspunsului la obiecțiuni,

experții E. și F. au arătat că evaluarea s-a efectuat pe baza

unei analize complexe, fiind luate în considerare atât oferte, cât și tranzacții,

precizate detaliat în raportul depus. La comparații, experții au avut

în vedere amplasarea comparabilelor și accesul, precum și categoria terenului

și cea mai bună utilizare.

În conținutul său, art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că „La calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu

care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritoriala,

la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând

în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Sintagma „prețul cu care se vând,

în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială”

definește prețul cu care se vând efectiv imobilele, fiind vorba de prețul

consemnat în contracte de vânzare cumpărare.

Norma legală evocată stabilește

criteriile legale de evaluare a despăgubirilor cuvenite celor ce au fost expropriați

de proprietățile lor, între care și raportarea la prețul consemnat

în acte autentice de vânzare cumpărare, criteriu ce a fost respectat de cei

doi experți ce au întocmit raportul de expertiză pe care instanța

de apel și-a întemeiat soluția pronunțată.

Pentru stabilirea valorii terenului expropriat

experții au avut în vedere atât convențiile de vânzare cumpărare

apreciate de aceștia drept comparabile relevante în determinarea prețului

efectiv cu care se vând imobilele de același fel în aceeași unitate administrativ-teritorială,

inclusiv contractele de vânzare-cumpărare indicate în mod expres de către

pârât a fi incluse în grila de comparație, precum și oferte de tranzacționare,

sens în care au concluzionat că valoarea terenului expropriat este de 0,5 euro/mp

arabil, respectiv 0,4 euro/mp fâneață și dig, în total 4207,30 euro,

adică 18.872,16 RON la data exproprierii. Aceștia nu erau obligați

a ține seama exclusiv de actele propuse de pârât, ci de toate elementele pe

care le-au avut la dispoziție, analizate, de altfel, integral, în raport de

care au motivat concluzia la care au ajuns, în funcție de care instanța

de judecată a apreciat că poate pronunța o soluție legală

și temeinică.

În aceste condiții, văzând conținutul

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care impune criteriul prețului cu

care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială

în estimarea valorii imobilelor ce fac obiectul exproprierii, se constată că

raportul de expertiză ce a stat la baza pronunțării deciziei din

apel este întocmit în acord cu exigențele prevăzute de norma legală

sus menționată, sens în care nu este incident motivul de recurs reglementat

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de recurentă.

Având la dispoziție o evaluare tehnică

de specialitate întocmită cu respectarea prevederilor legale în vigoare la

data pronunțării hotărârii, instanța de apel a optat pentru

una din variantele propuse de experți și a motivat judicios de ce punctul

de vedere al expertului G. nu poate fi omologat în raport de dispozițiile

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În cadrul prezentului recurs recurentul-pârât

își exprimă nemulțumirea pentru faptul că instanța de apel

a înlăturat

contractele

de vânzare-cumpărare perfectate în anii 2011-2012, anexate raportului de expertiză

majoritar semnat de

experții E. și F.

, din care ar rezulta

că terenurile agricole-arabile și neagricole fânețe situate în extravilanul

com. Spinuș, jud. Bihor se înstrăinau cu valori cuprinse între 0,09 și

0,52 RON/mp, aceste valori fiind confirmate și prin Raportul de expertiză

realizat pentru Camera Notarilor Publici Oradea, pentru anul 2012 (0,25 - 0,40 RON/mp).

Or, Înalta Curte reține că aceste

c

ritici,

privind modalitatea de efectuare a expertizei tehnice, înscrisurile care au fundamentat

concluziile experților, admiterea sau respingerea obiecțiunilor la raportul

de expertiză reprezintă chestiuni de apreciere și interpretare a

probatoriilor administrate, ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului,

întrucât sunt aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, care exced cadrului

verificărilor pe care le presupune soluționarea recursului în raport de

dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Aprecierea și administrarea probatoriului

sunt atribute ale instanței de judecată care se circumscriu principiului

aflării adevărului și al rolului activ al acesteia, iar, prin exercitarea

prerogativelor conferite de dispozițiile art. 129 C. proc. civ., instanța

de judecată în apel a stăruit, prin toate mijloacele legale, să stabilească,

în mod corect, situația de fapt dedusă judecății, ca și

situația juridică a terenului expropriat, pentru ca, prin raportare la

aceasta, să poată stabili în mod real valoarea de circulație a terenului

ce a făcut obiectul exproprierii.

În situația de față, instanța

de judecată era îndreptățită a stabili cuantumul despăgubirilor

prin aprecierea coroborată a probelor administrate, în cadrul cărora înscrisurilor

invocate de expropriator exclusiv pentru stabilirea prejudiciului creat reclamantei

nu li s-ar putea recunoaște o poziție superioară, aceasta din perspectiva

valorificării unei sau alteia dintre opiniile exprimate de experții desemnați

să întocmească raportul de expertiză.

De altfel, art. 27 din Legea nr. 33/1994

prevede că, primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta

și cu pretențiile părților, fără ca despăgubirea

acordată să poată fi mai mică decât cea oferită de expropriator

și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat. Astfel, legiuitorul

a conferit instanței de judecată dreptul de a hotărî cu privire la

cuantumul despăgubirilor, comparând oferta de despăgubire, menționată

în hotărârea atacată, cu pretențiile expropriatului, cuantificate

prin rapoartele de expertiză întocmite la solicitarea sa.

Modalitatea de interpretare a concluziilor

expertizei efectuate în apel era apanajul instanței de judecată în aplicarea

prevederilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, astfel că orice critică formulată

sub acest aspect excede atribuțiilor instanței de control judiciar în

recurs, unde analiza se limitează la cercetarea legalității soluției

în condițiile expres și limitativ reglementate prin dispozițiile

art. 304 C. proc. civ. În această fază procesuală nu poate fi primită

vreo critică care să vizeze reaprecierea probelor administrate în cauză

dintr-o altă perspectivă, favorabilă interesului părții

ce o reclamă.

b) Recurentul-pârât a contestat și

soluția

privind

acordarea sumei de 296,98 RON, cu titlu prejudiciu, în favoarea intimatei-reclamante,

susținând că, potrivit art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, persoana

expropriată poate fi dezdăunată pentru prejudiciul cert și actual

numai în condițiile în care face dovada daunelor suferite în urma exproprierii.

Critica nu este fondată din perspectiva

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din

Legea nr. 33/1994, „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului

și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.

În cauză, prin

decizia civilă

nr. 1136-A din

10 decembrie 2015, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă,

a admis apelul

declarat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA în reprezentarea Statului Român, în contradictoriu

cu reclamanta A. și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, împotriva

sentinței civile nr. 566/C din 25 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul

Bihor, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a redus despăgubirile

stabilite în favoarea reclamantei, în sarcina pârâtei, de la 99.800 RON la 19.169,14

RON.

În considerentele hotărârii, instanța

de apel a reținut că valoarea de circulație a imobilului în litigiu,

indicată în raportul de expertiză omologat, este de

4207,30 euro,

adică 18.872,16 RON

și că, la această valoare, experții

au opinat că s-ar adăuga prejudiciul cauzat proprietarului, de 67,20 euro,

respectiv 296,98 RON, reprezentând despăgubiri pentru imposibilitatea utilizării

agricole a terenului neexpropriat de 142 mp (parcela nr. cadastral HH), în fapt

o suprafață foarte mică.

Astfel, instanța de apel a avut în

vedere, la pronunțarea soluției, situația particulară a acestei

suprafețe, pentru care s-a stabilit de către experți o daună

în valoare de 296,98 RON, dat fiind că, după expropriere, această

parte de teren a rămas într-o configurație care-i face improprie utilizarea.

Înalta Curte apreciază că, în

acest context, nu se poate susține că s-a procedat la dezdăunarea

părții reclamante pentru un prejudiciu ipotetic, acesta constând în fapt

în imposibilitatea reală de a fi utilizat imobilul în condițiile în care

reclamanta ar fi deținut în continuare întreaga suprafață de teren

de 5.800 mp (din care s-a expropriat 5.658 mp și a rămas suprafața

de 142 mp), iar nu 142 mp.

Conform art. 26 alin. (4)

din Legea nr.

33/1994, „

În

cazul exproprierii parțiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată

va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experții,

ținând seamă de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanței

o eventuală reducere numai a daunelor”.

În cauză,

recurentul-pârât

nu aprobat că

partea de imobil rămasă neexpropriată a dobândit un spor de valoare

ca urmare a lucrărilor de expropriere pentru a putea invoca incidența

normei de drept de mai sus.

S-a contestat și faptul că instanța

de apel ar fi trebuit să observe că, și în condițiile reținerii

unui eventual prejudiciu referitor la parcela cu nr. cadastral HH Spinuș, valoarea

de despăgubire propusă de expropriator era mai mult decât îndestulătoare,

atât timp cât valorile reale de piață a unor terenuri similare cu cele

în litigiu erau de maxim 0,52 RON/mp.

Acest argument urmează a fi înlăturat

de către Înalta Curte, dat fiind că el se constituie, în raport de considerentele

expuse la pct. 2a, într-o critică de netemeinicie, incompatibilă cu structura

actuală a cazurilor de casare și modificare prevăzute de dispozițiile

art. 304 C. proc. civ., după abrogarea art. 304 pct. 11 C. proc. civ. prin

art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

c) În speță,

instanța

de apel a aplicat în mod greșit prevederile art. 38 din Legea nr. 33/1994,

sens în care, conform art. 312 alin. (1) coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România

SA împotriva deciziei nr. 1136-A din 10 decembrie 2015, pronunțată de

Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, va modifica în parte decizia recurată,

în sensul că va înlătura din dispozitivul sentinței civile nr. 566

C din 25 iunie 2014 a Tribunalului Bihor, secția I civilă, obligația

stabilită în sarcina pârâtului de plată a cheltuielilor de judecată

în cuantum de 4.500 RON și va menține celelalte dispoziții ale deciziei,

privind admiterea apelului și

reducerea despăgubirilor stabilite în favoarea

reclamantei, în sarcina pârâtului, de la 99.800 RON la 19.169,14 RON.

Astfel, potrivit art. 38 din

Legea nr. 33/1994,

„

Toate

chel