ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 709/2016

Decizia nr. 709/2016 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 7 august 2012, precizată ulterior, la 17 octombrie 2012 și 25 iunie 2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA , anularea în parte a Hotărârilor nr. 63, 64, 65 din data de 19 aprilie 2012, emise de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, urmând a se acorda o sumă totală de 99.800 RON, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că despăgubirile acordate, în sumă de 16.340,85 RON, sunt inferioare față de cele stabilite anterior pentru imobile similare, având în vedere și valoarea reală de piață a bunurilor expropriate.

Prin sentința civilă nr. 566/C din 25 iunie 2014, Tribunalul Bihor a admis acțiunea precizată formulată de reclamantă, a modificat în parte Hotărârile nr. 63, 64, 65 din 19 aprilie 2012 emise de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, a stabilit valoarea acestora la suma de 99.800 RON, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a despăgubirilor în sumă de 99.800 RON și a cheltuielilor de judecată de 4.500 RON. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin hotărârile contestate s-a aprobat acordarea despăgubirilor în favoarea reclamantei pentru imobilul expropriat, situat în loc. Ciulești, parcela cu nr. top XX, în suprafață de 1598/74.059 mp, nr. top YY, în suprafață de 1593/106.680 mp, respectiv pentru suprafața de 11.600/70.142 mp din parcela cu nr. top YY, toate înscrise în CF ZZ Ciulești.

Cuantumul acestor despăgubiri a fost de 16.340,85 RON. Prin raportul de expertiză întocmit de către comisia de experți constituită în condițiile Legii nr. 255/2010 și Legii nr. 33/1994, s-a stabilit că valoarea de piață a suprafeței expropriate de 8.822 mp, amplasată în com. Spinuș, este de 104.805 RON, iar valoarea prejudiciului suferit este de 15.720 RON. Față de valoarea despăgubirilor solicitate de reclamantă, și anume 99.800 RON, și având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2), art. 27 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a admis cererea astfel precizată. Referitor la excepțiile de netimbrare și inadmisibilitate a cererii, aceeași instanță a apreciat a fi neîntemeiate, în raport de dispozițiile cuprinse în art. 22 alin. (3), respectiv art. 23 din Legea nr. 255/2010.

În temeiul art. 274 – 275 C. proc. civ., instanța a obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 4.500 RON, reprezentând onorariu expert (3.900 RON) și onorariu avocat (600 RON). Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs - calificat ca apel la data de 18 septembrie 2014, pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA în reprezentarea Statului Român.

Prin decizia civilă nr. 1136-A din 10 decembrie 2015, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA în reprezentarea Statului Român, în contradictoriu cu reclamantă A. și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, împotriva sentinței civile nr. 566/C din 25 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a redus despăgubirile stabilite în favoarea reclamantei, în sarcina pârâtului, de la 99.800 RON la 19.169,14 RON; au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Din cuprinsul proceselor verbale din 19 aprilie 2012, întocmite de apelantă, se constată faptul că s-a declanșat procedura de expropriere a nr. top.

YY localitatea Spinuș - 5.638 mp, identificat prin nr. cadastral WW, nr. top. YY - 60 mp, devenit nr. cadastral VV, nr. top. QQ, XX - 3.191 mp, devenit nr. cadastral JJ, KK, titularul dreptului de proprietate fiind A., ce nu a fost de acord cu despăgubirea oferită, susținând că este mică în comparație cu valoarea de circulație a terenurilor din zonă. Cuantumul despăgubirilor oferite potrivit proceselor verbale și Hotărârilor nr. 63, 64 și 65 din 19 aprilie 2012 a fost de 10.817,58 RON + 116,22 RON + 5.407,05 RON – total 16.340,85 RON, conform Legii nr. 255/2010, H.G. nr. 53/2011, H.G. nr. 1051/2011 și raportului de evaluare. Aceste trei hotărâri fac obiectul litigiului de față, solicitându-se a fi anulate în parte, referitor la cuantumul despăgubirilor propuse a fi acordate celui îndreptățit, precum și obligarea pârâtei la 66.817,5 euro – 7,5 euro/mp plus prejudiciul încercat, constând în contravaloarea chiriei anuale pentru partea de teren închiriată.

Deoarece s-a contestat de către reclamantă câtimea despăgubirilor propuse prin hotărârile de expropriere, iar o modificare a cuantumului era posibilă doar dacă se emisese o dispoziție în acest sens –conform art. 22 din Legea nr. 255/2010, art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 – excepția de inadmisibilitatea a cererii, invocată de pârâtă, în mod corect a fost respinsă. Nu se critică faptul că hotărârile de expropriere ar fi acte juridice unilaterale, însă, atâta timp cât prin conținutul acestora s-au stabilit drepturi față de reclamantă, implicit produc efecte juridice cu privire la aceasta, dreptul, interesul de a le contesta fiind evident. Împrejurarea că în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, la art. 16 alin. (3), s-a prevăzut posibilitatea revocării hotărârilor de expropriere nu este de natură a duce la concluzia că în cazul în care se contestă și se constată motive de nulitate, de modificare, să nu se poată dispune în acest sens.

Pe de altă parte, ceea ce s-a anulat din cuprinsul hotărârii a fost doar dispoziția privind cuantumul despăgubirilor; faptul că instanța de fond a motivat sumar măsura prin care a respins excepția de inadmisibilitate, respectiv de netimbrare, nu poate determina adoptarea unei alte sentințe, nici faptul că există o practică judiciară contrară a Înaltei Curți de Casație și Justiție în acest sens. În speță, întrucât prin acțiunea promovată s-a contestat cuantumul despăgubirilor propuse, în baza art. 22, 26 din Legea nr. 33/1994, instanța de fond a dispus, potrivit art. 25, la data de 14 noiembrie 2012, încuviințarea cererii reclamantei de-a se efectua un raport de expertiză topografică în vederea evaluării imobilelor indicate în hotărârile contestate, a prejudiciului cauzat proprietarilor, urmând a se avea în vedere prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în localitatea Spinuș la data întocmirii raportului.

Astfel, s-a solicitat Biroului Local de Expertize din cadrul Tribunalului Bihor a se comunica o listă care să cuprindă experți, din cuprinsul căreia reclamanta a desemnat pe expertul B., instanța l-a numit din partea acesteia pe expertul C., iar, urmare a tragerii la sorți, pe expertul D., pentru pârât.

Raportul de expertiză s-a întocmit în luna iunie 2014. Or, câtă vreme din adresa comunicată de Tribunalul Bihor – Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare și Contabile reiese că expertul B. a dobândit calitatea de expert în evaluarea proprietății imobiliare doar din luna iunie 2014 – deci ulterior întocmirii raportului, iar D. și C. nu dețin și calitatea de experți în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare, în ședința publică din data de 02 aprilie 2015 curtea a constatat că acesta s-a întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, dispunând întocmirea unui nou raport de expertiză, fiind numiți alți 3 experți, cu respectarea dispozițiilor legale menționate, obiectivele fiind stabilite potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Inițial, s-a dispus doar refacerea raportului de expertiză întocmit de cei trei experți, efect al aprecierii ca întemeiate a criticilor apelantei cât privește neregularitatea citării sale în vederea întocmirii acestuia, însă, urmare a constatării și a celorlalte neregularități, s-a procedat, la 02 aprilie 2015, la dispunerea efectuării unui alt raport de expertiză; după constatarea sintagmei „la data întocmirii raportului de expertiză” din art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2004, raportat la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ca fiind neconstituțională prin Decizia nr. 380 din 26 mai 2015 pronunțată de Curtea Constituțională, s-a dispus efectuarea unei variante de evaluare raportat la valoarea terenului existent în perioada ianuarie - aprilie 2012, când s-au emis deciziile și hotărârile de expropriere.

Instanța de apel a constatat că valoarea despăgubirilor solicitate de reclamantă cu ocazia soluționării cauzei în fond a fost de 99.800 RON, inițial suma fiind de 66.817,5 euro, iar cea acordată de instanța de fond a fost în cuantumul precizat, în raport de care urmează a face verificarea aplicării și interpretării dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, art. 26 alin. (1) și (2) și art. 27 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, a concluzionat că, potrivit noului raport de expertiză, întocmit cu ocazia soluționării cauzei în apel de experții E. și F., care au avut în vedere atât decizia Curții Constituționale, cât și cea cu nr. 12 din 15 ianuarie 2015, valorile orientative cuprinse în Ghidul privind valorile de circulație orientative minime ale proprietăților imobiliare din județul Bihor nu pot fi reținute câtă vreme sunt destinate exclusiv uzului notarilor publici, nefiind nici adecvate față de tipul valorii estimate și de faptul că în cazul exproprierii aceasta reprezintă un caz special de transfer al dreptului de proprietate.

În cauză, acești experții au opinat că valoarea reală a terenului expropriat, în suprafață de 8.909 mp, este de 4.270,30 euro - 18.872,16 RON, respectiv 67,20 euro daune aduse ca urmare a imposibilității utilizării agricole a unei suprafețe de 142 mp, teren din nr. cadastral VV, care nu va putea fi folosit eficient pentru vreo cultură agricolă, în total 19.169,14 RON. Prețurile terenurilor agricole nu au avut variații semnificative în perioada 2012-2015, nici cursul valutar, astfel că au fost analizate contracte sau oferte din perioada 2011-2015. Au fost avute în vedere contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada 2011-2014 privind imobile situate pe raza comunelor Spinuș și Chișlaz.

Experții au apreciat că majoritatea tranzacțiilor se situează între 2.500 - 5.000 euro/ha, respectiv 0,50 euro/ mp , fiind anexate raportului de expertiză toate actele avute în vedere. Au precizat că, potrivit unor înscrisuri, din al doilea tabel anexat, există diferențe foarte mari de valoare, de la 195 la 25.900 euro/ha, contractele respective nefiind însă reținute întrucât se referă la 2 parcele de teren vecine cumpărate de o societate comercială. În cauză, aceeași experții au inspectat terenuri situate la 13 km de cel evaluat, acestea fiind de calitate foarte bună, situate în periferia localității, cu sondă de apă termală, cu apă fierbinte, de natură a aduce imobilului o valoare suplimentară.

Au arătat că acele contracte cu valori foarte mici preluate de la primărie – primul tabel, au fost realizate între rude și astfel nu reprezintă valori de piață. Celălalt expert, G., a întocmit un punct de vedere diferit de al experților E. și F., conform căruia terenurile de genul celui în litigiu au avut un trend de creștere a prețului față de valoarea de piață, teren aflat în extravilanul localității, la limita cu intravilanul, de bună calitate, cu posibilitatea de branșare la curentul electric și acces la utilități.

Acesta a avut în vedere contractele de vânzare-cumpărare autentificate din 14 februarie 2013, prin care s-a vândut 5.800 mp teren extravilan, comuna Chișlaz, cu 15.000 euro = 2,59 euro/ mp, respectiv din 7 decembrie 2012, prin care s-a vândut 5.816 mp teren extravilan, comuna Chișlaz, cu 15.000 euro = 2,58 euro/ mp , contracte de închiriere între constructorul autostrăzii și persoane fizice – juridice, reținând o valoare de 2,97 euro/ mp prin metoda de randament, respectiv prin cea a comparațiilor de piață de 2,60 euro/ mp, cheltuieli de redobândire teren de 1.147 euro = 5.064 RON, beneficiu nerealizat de 647 euro, total - 1.794 euro; valoarea despăgubirilor calculate, în perioada ianuarie - aprilie 2012, de 101.280 RON + 7.923 RON prejudiciul cauzat, total 109.200 RON.

În acest context, instanța de apel a constatat că cea din urmă valoare a fost stabilită prin opinia separată a unuia dintre cei trei experți desemnați a întocmi raportul de expertiză, astfel că, fiind minoritară, nu se impune a fi reținută. Față de considerentele expuse, instanța de apel a opinat în sensul că, câtă vreme valoarea prejudiciului, a despăgubirilor stabilite de expropriator în favoarea reclamantei a fost doar de 16.340,85 RON, inferioară celei care reieșea din raportul de expertiză întocmit în cauză de experții E. și F., de 19.169,14 RON, nu se poate vorbi de o netemeinicie a acțiunii, cum greșit s-a susținut, sumă în care se include și prejudiciul suferit urmare a imposibilității de exploatare a diferenței de teren rămasă la dispoziția acesteia de 142 mp, care, din punct de vedere agricol, nu poate fi exploatată, având o suprafață foarte mică.

Despăgubirile acordate de către instanța de fond sunt mult superioare celor stabilite, raportul inițial de expertiză însă, nefiind legal întocmit, nu poate fi avut în vedere, astfel că, se impune o diminuare a acestora la suma de 19.169,14 RON. Instanța de apel a reținut că, deoarece, potrivit art. 38 din Legea nr. 33/1994, cheltuielile pentru realizarea procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor judecătorești, se suportă de expropriator, câtă vreme s-a stabilit că valoarea despăgubirilor acordate de expropriator nu reflectă valoarea imobilului expropriat, chiar dacă apelul declarat a fost admis, nu se impune obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de expert ocazionat în apel.

Nefiind culpa reclamantei nici referitor la faptul că raportul de expertiză efectuat cu ocazia soluționării cauzei în fond a fost înlăturat pentru motivele expuse și s-a impus, implicit, admiterea acțiunii în parte, a fost necesar a fi păstrată dispoziția instanței de fond, prin care au fost acordate 4.500 RON cheltuieli de judecată în fond. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii în întregime a apelului și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, constând în onorariile de expertiză în cuantum de 7.980 RON.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat următoarele: 1. Hotărârea Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010 este un act unilateral, care a fost emis în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 255/2010 și art. 16 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010. Acest din urmă articol statuează că „Hotărârea comisiei poate fi revocată pentru motive temeinice. În acest caz titularul cererii va fi notificat”. Așadar, prin prevederea sancțiunii revocării hotărârii, legiuitorul a înțeles să deroge de la regimul general (specialia generalibus derogant), astfel că, cererea de modificare, chiar și parțială, este inadmisibilă, nefiind prevăzută de lege o asemenea posibilitate.

În speță, reclamanta nu este parte semnatară în hotărâre, act unilateral, iar nu bilateral. Legea prevede în mod expres cauzele pentru care un act este anulabil/poate fi modificat, or niciun motiv invocat de către reclamantă prin cererea introductivă de instanță nu se încadrează în aceste cauze. Potrivit dispozițiilor art. 22 și 23 din Legea nr. 255/2010, instanța are posibilitatea doar să stabilească, în temeiul unui raport de expertiză judiciară, justețea cuantumului despăgubirii aprobate prin Hotărâre de Guvern sau să stabilească care sunt persoanele îndreptățite la despăgubiri. Ca atare, actele emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010 sunt supuse controlului de legalitate numai în ceea ce privește dreptul la despăgubire pentru expropriere și cuantumul despăgubirii.

Instanța de judecată poate interveni doar în sensul obligării Statului Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA la plata despăgubirii ce rezultă potrivit probelor administrate sau poate stabili că persoanele îndreptățite la despăgubire sunt altele decât cele menționate în cuprinsul hotărârii, însă aceasta nu poate dispune anularea sau modificarea actului juridic unilateral, măsura exproprierii fiind un act al puterii de stat. În speță, faptul că, ulterior administrării probatoriului, instanța a concluzionat în sensul că se cuvine reclamantei un cuantum al despăgubirilor mai mare decât cel acordat prin hotărârile contestate, nu implică modificarea acestora.

De altfel, despăgubirile consemnate și suplimentul stabilit pe cale judiciară vor fi eliberate de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia în temeiul art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010. Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor și hotărârea judecătorească prin care s-a dispus majorarea sumei propuse de către expropriator devin astfel acte legate indisolubil. În situația de față, instanța de apel a motivat extrem de lapidar soluția privind respingerea excepției inadmisibilității, or, tocmai prevederile art. 22 alin. (1) și ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 arată foarte clar că prin acțiunile formulate persoanele expropriate pot solicita exclusiv majorarea cuantumului despăgubirii stabilite de către expropriator sau constatarea dreptului lor la despăgubiri.

În acest sens este și practica judiciară Înaltei Curți de Casației și Justiție, secția civilă și de proprietate în materie (deciziile nr. 6330 din 28 octombrie 2008 și nr. 7170 din 30 octombrie 2007). 2. Prin hotărârea instanței de apel au fost încălcate dispozițiile legale imperative referitoare la modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirii, precum și pe cele privind acordarea cheltuielilor de judecată - art. 22 din Legea nr. 255/2010 coroborate cu art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994, art. 38 din Legea nr. 33/1994 și art. 274 C. proc. civ. a) În cauză, raportul de expertiză omologat de către instanța de apel a fost efectuat cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială”.

Legiuitorul a impus, prin edictarea normei citate, ca evaluarea imobilelor expropriate să se facă în funcție de un criteriu cert, și anume prețul cu care se vând terenurile de același fel - sintagmă care se referă la prețul de circulație. În speță, în ceea ce privește valoarea de despăgubire (18.872,16 RON), trebuie remarcat faptul că raportul de evaluare omologat nu se bazează pe tranzacții autentice de vânzare-cumpărare privind terenuri similare cu cele aflate în litigiu, perfectate în proximitatea momentului exproprierii (ianuarie 2012). Atât experții judiciari evaluatori, cât și instanța de apel ar fi trebuit să determine valoarea de despăgubire pe baza unor acte de vânzare-cumpărare ce vizau terenuri similare cu cele aflate în litigiu (agricol-arabil, situate în extravilanul com.

Spinuș, jud. Bihor) la data de referință (ianuarie 2012 - momentul exproprierii - conform Deciziei nr. 380/2015 a Curții Constituționale). În situația de față, valoarea de despăgubire propusă de către expropriator a fost susținută de următoarele contracte de vânzare-cumpărare, aflate la dosar: contractul de vânzare-cumpărare din data de 05 decembrie 2011 - teren arabil situat în com. Spinuș, jud. Bihor, în suprafață de 11.600 mp, parte din parcelele cu nr. topo. UU, TT – preț 0,34 RON/mp; contractul de vânzare-cumpărare din data de 15 mai 2011 - teren arabil situat în com. Spinuș, jud. Bihor, în suprafață de 5.800 mp, parte din parcela cu nr. topo. RR - preț 0,34 RON/mp; contractul de vânzare-cumpărare din data de 15 decembrie 2012 - două terenuri având destinația arabil și fâneață, situate în com.

Spinuș, jud. Bihor, în suprafață de 5.000 mp, parte din parcela cu nr. topo. SS, respectiv în suprafață de 755 mp, parte din parcela cu nr. topo. AA - preț 0,09 RON/mp; contractul de vânzare-cumpărare din data de 04 mai 2011 - teren situat în intravilanul com. Spinuș, jud. Bihor, în suprafață de 4.729 mp, parte din parcelele cu nr. topo. BB, CC - preț 0,36 RON/mp; contractul de vânzare-cumpărare din data de 07 ianuarie 2011 - teren situat în intravilanul com. Spinuș, jud. Bihor, în suprafață de 2.100 mp, parte din parcela cu nr. topo. DD - preț 0,52 RON/mp; contractul de vânzare-cumpărare din data de 11 mai 2011 - două terenuri având destinația arabil și fâneață, situate în com. Spinuș, jud. Bihor, în suprafață de 5.800 mp, parte din parcela cu nr. topo.

EE, respectiv în suprafață de 1.821 mp, parte din parcelele cu nr. topo. FF, GG - preț 0.26 RON/mp; contractul autentic de vânzare-cumpărare din data de 03 mai 2012 - teren arabil, situat în extravilanul com. Spinuș, jud. Bihor, în suprafață de 2.900 mp, parte din parcela cu nr. topo. RR - preț 0,51 RON/mp. Din contractele de vânzare-cumpărare perfectate în anii 2011 - 2012, anexate raportului de expertiză majoritar semnat de experții F. și E., rezultă irecuzabil că terenurile agricole-arabile și neagricole fânețe situate în extravilanul com. Spinuș, jud. Bihor se înstrăinau cu valori cuprinse între 0,09 și 0,52 RON/mp. Aceste valori sunt confirmate și de cele consfințite în raportul de expertiză realizat pentru Camera Notarilor Publici Oradea, anul 2012 (0,25 - 0,40 RON/mp).

Așadar, justețea cuantumului despăgubirii propuse de expropriator reiese cu certitudine din valorile reale de circulație consfințite de nu mai puțin 7 contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anii 2011 - 2012. Expropriatorul a stabilit prin Hotărârile nr. 63, 64 și 65 din 19 aprilie 2012 despăgubiri de peste 1 RON/mp, superioare valorilor relevate de actele pertinente și concludente administrate în cauză. Or, instanța de apel nu a făcut aplicarea art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994 în mod corect și nu a respins acțiunea introductivă ca fiind neîntemeiată. În loc să rețină valorile consfințite de contractele anterior amintite ca fiind singurele date certe în privința prețurilor cu care se înstrăinau terenurile de același fel cu cele expropriate în anii 2011-2012, aceasta a înlăturat toate aceste tranzacții pe motiv că prețurile consfințite erau „foarte mici” și că nu ar fi reprezentat astfel „valori de piață”.

Or, în conformitate cu prevederile invocate, instanța era obligată să se raporteze exclusiv la valorile reale de înstrăinare, consfințite de contractele de vânzare-cumpărare de mai sus. În sensul celor evidențiate s-a pronunțat în nenumărate rânduri Înalta Curte de Casație și Justiție (deciziile nr. 5721/2009 și nr. 4681/2010). b) Soluția instanței de control judiciar este nelegală și în ceea ce privește acordarea sumei de 296,98 RON, cu titlu prejudiciu, în favoarea reclamantei. În conformitate cu prevederile art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, persoana expropriată poate fi dezdăunată pentru prejudiciul cert și actual, numai în condițiile în care face dovada daunelor suferite în urma exproprierii.

În cauză, instanța de apel a validat dezdăunarea părții reclamante pentru un prejudiciu ipotetic, în condițiile în care suprafața rămasă poate fi utilizată în continuare fără niciun impediment, în conformitate cu destinația acesteia. Nu se poate susține și nici proba în vreun fel prejudicierea reclamantei prin desprinderea lotului cu nr. cadastral WW Spinuș din proprietatea acesteia. Imobilul rămas neexpropriat (nr. cadastral HH Spinuș, în suprafață de 142 mp) va putea fi utilizat în continuare conform destinației sale - teren destinat agriculturii.

Pe de altă parte, instanța de apel ar fi trebuit să observe că și în condițiile reținerii unui eventual prejudiciu referitor la parcela cu nr. cadastral HH Spinuș, valoarea de despăgubire propusă de expropriator era mai mult decât îndestulătoare - atât timp cât valorile reale de piață a unor terenuri similare cu cele în litigiu erau de maxim 0,52 RON/mp, iar expropriatorul a acordat despăgubiri de peste 1 RON/mp prin hotărârile contestate. c) Instanța de apel a interpretat în mod greșit și nelegal prevederile art. 38 din Legea nr. 33/1994, precum și art. 274 C. proc. civ.

Deși instanța de control judiciar a admis apelul formulat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA în reprezentarea Statului Român, aceasta nu numai că nu a obligat-o pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în favoarea expropriatorului, ci, din contră, a reținut incidența art. 38 din Legea nr. 33/1994 în privința onorariului de expertiză achitat în apel (5.880 RON) și a menținut dispozițiile sentinței de la fond cu referire la cheltuielile de judecată care ar trebui să fie achitate părții reclamante (4.500 RON). Or, Legea nr. 255/2010 conține dispoziții derogatorii de la norma de drept comun (Legea nr. 33/1994) - astfel art. 23 alin. (3) coroborate cu prevederile art. 170 C. proc.

civ. prevăd că onorariul unei expertize urmează a fi suportat de partea care a propus această probă. Este evident, încă de la fondul cauzei, că proba cu expertiză judiciară evaluatorie a fost propusă și solicitată de către partea reclamantă în interesul dovedirii pretențiilor exhibate prin acțiunea introductivă. Date fiind cele arătate, instanța de apel ar fi trebuit să o oblige pe reclamantă, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de expertiză din apel (5.880 RON). Totodată, nici menținerea dispozițiilor sentinței de fond sub aspectul cheltuielilor de judecată acordate reclamantei nu este în acord cu prevederile art. 274 C. proc.

civ. Atât timp cât s-a dovedit (prin contractele de vânzare-cumpărare pertinente aflate la dosarul cauzei) că despăgubirile acordate de expropriator erau juste, instanța de control judiciar ar fi trebuit să respingă cererea de chemare în judecată și să o oblige pe reclamantă ta plata cheltuielilor de judecată de la fondul cauzei (2.100 RON reprezentând onorariu expertiză), în conformitate cu art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Intimata – reclamantă nu a formulat întâmpinare. A depus note de ședință, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În recurs nu s-au administrat probe noi. Examinând decizia recurată prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 44 alin. (3) din Constituția României revizuită, „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”.

Reținându-se caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”. Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, „luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”. În același sens, jurisprudența contenciosului european a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Ca atare, ea trebuie să fie, în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim și nedisproporționată față de acesta (cauza James și alții vs. Regatul Unit).

Din dispozițiile legii organice anterior menționate, rezultă cu evidență că nicio expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri care să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea reală a bunului expropriat. 1. În lumina celor arătate mai sus, se constată că în cauză în mod corect s-a reținut prin sentința tribunalului, păstrată prin decizia atacată, că acțiunea având ca obiect modificarea cuantumului despăgubirilor este admisibilă, iar dispozițiile legale aplicabile din momentul învestirii instanței sunt cele prevăzute de art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, dispoziții care reprezintă norme de trimitere față de prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, care statuează că „Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.

Prin cel din urmă act normativ special s-a stabilit cadrul juridic privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local. Etapele procedurii de expropriere, corespunzătoare acestei norme juridice, sunt: a) aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor de interes național, județean sau local; b) consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere și afișarea listei proprietarilor imobilelor; c) transferul dreptului de proprietate; d) finalizarea formalităților aferente procedurii de expropriere.

Legea nr. 255/2010 prevede, în art. 7, că după aprobarea indicatorilor tehnico-economici, a documentațiilor de urbanism și amenajare a teritoriului sau a documentațiilor topo-cadastrale, după caz, expropriatorul are obligația consemnării sumelor individuale reprezentând plata despăgubirii la dispoziția proprietarilor de imobile, individualizați conform listei proprietarilor, așa cum rezultă din evidențele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară sau ale unităților administrativ-teritoriale, afectați de prevederile legii, precum și obligația afișării listei imobilelor ce urmează a fi expropriate și care fac parte din coridorul de expropriere, anterior notificării proprietarilor.

Notificarea intenției de expropriere a imobilelor, precum și lista imobilelor ce urmează a fi expropriate se transmit prin poștă către proprietari. Lista imobilelor se face publică prin afișarea acesteia la sediul consiliului local respectiv și pe pagina proprie de internet a expropriatorului [art. 8 alin. (1)]. Potrivit art. 9 alin. (1) din același act normativ, „În termen de 5 zile lucrătoare de la expirarea termenelor prevăzute la art. 8, expropriatorul are obligația emiterii deciziei de expropriere”. Ulterior, în termen de 5 zile de la emiterea deciziei de expropriere, expropriatorul numește comisia de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată și constată acceptarea sau, după caz, neacceptarea cuantumului despăgubirii de către proprietar sau titularii altor drepturi reale asupra imobilului supus exproprierii (art. 18 din lege).

Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii emisă în condițiile prezentei legi se comunică solicitantului, precum și celorlalți titulari ori, după caz, titulari aparenți, se afișează în extras la sediul consiliului local pe raza căruia se află situat imobilul expropriat și în extras pe pagina proprie de internet a expropriatorului (art. 20 din Legea nr. 255/2010). Conform art. 22 alin. (1) din aceeași lege, „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate”.

Prin urmare, acțiunea reglementată de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 este o cale de atac prevăzută împotriva hotărârii emisă de comisia constituită în baza art. 18 din același act normativ, fapt ce rezultă și din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 14 și 16 din H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010. Așadar, fiind sesizată cu contestația împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor, instanța are competența să verifice temeinica ei cu privire la cuantumul despăgubirii, iar, faptul că hotărârea atacată este un act unilateral, ce poate fi revocat de organul emitent conform art. 16 alin. (3) din H.G.

nr. 53/2011, în procedura administrativă desfășurată de expropriator, nu exclude posibilitatea anulării (modificării) ei parțiale, cu privire la cuantumul despăgubirii la cererea expropriatului, în condițiile consacrării exprese a acestui drept la acțiune, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010. Textul legal invocat de pârâtă, art. 16 alin. (3) din H.G. nr. 53/2011 , este aplicabil exclusiv în procedura administrativă prealabilă exproprierii, cum s-a arătat anterior, iar nu cu ocazia stabilirii despăgubirilor de către instanță. Această concluzie se bazează pe interpretarea logică și sistematică a prevederilor legilor speciale, care reglementează în mod detaliat etapele administrative ale procedurii de expropriere, distincte de etapa judiciară la care se face trimitere în caz de contestare a hotărârii de stabilire a despăgubirii emisă de expropriator.

Pe de altă parte, art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 prevede că „Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru și sunt de competența instanțelor de drept comun”. Or, cererea de față, având ca obiect constatarea nulității hotărârilor care cuprind cuantumul despăgubirii și efectuarea calculului acesteia, prin echivalent, privește dreptul la despăgubire pentru expropriere și cuantumul despăgubirii; suma pretinsă pentru acoperirea prejudiciului proprietarului este parte componentă a despăgubirii, pentru că art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, care stabilește dreptul proprietarului nemulțumit de cuantumul despăgubirii de a se adresa instanței judecătorești, prevede că acțiunea se soluționează potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

În speță, de altfel, așa cum a reținut și instanța de apel, ceea ce s-a anulat din cuprinsul hotărârilor contestate a fost doar dispoziția privind cuantumul despăgubirilor, iar nu măsura transferului dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii. Instanțele de fond nu au reținut că hotărârile de expropriere contestate nu ar fi acte juridice unilaterale, ci doar au apreciat, în mod corect, în raport de conținutul drepturilor stabilite față de reclamantă, care produc efecte juridice cu privire la aceasta, că partea în cauză are dreptul și interesul de a le contesta. Înalta Curte constată că, în acest context, critica analizată nu este fondată. Împrejurarea că această instanța ar fi pronunțat hotărâri judecătorești în sens contrar, cu referire la decizii date în anul 2007, respectiv 2008, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2010, nu poate determina adoptarea unei alte soluții.

2. a) Critica susținută de recurentul-pârât, privitoare la modul în care instanța de apel a interpretat și aplicat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, este nefondată.

Astfel, în cauză, întrucât prin hotărârea de primă instanță se stabilise dreptul reclamantei de a fi despăgubită cu contravaloarea terenului expropriat - cuantum precizat de aceasta după efectuarea expertizei tehnice de evaluare, despăgubirea în sumă de 99.800 RON fiind determinată în funcție de concluziile unui raport de expertiză întocmit de experți tehnici judiciari ce nu dețineau și calitatea de experți în specialitatea evaluare proprietății imobiliare, instanța de apel a dispus administrarea în această fază procesuală a unei noi expertize evaluatorii care să determine despăgubirea cuvenită reclamantei prin utilizarea criteriilor legale, cu respectarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, ținându-se seama și de Decizia nr. 380 din 26 mai 2015 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a constatat că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale.

Din raportul de expertiză întocmit de experții E. și F. rezultă că expropriatorul a calculat despăgubirea cuvenită reclamantei conform art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010, în urma unei evaluări care a utilizat pentru stabilirea valorii terenului expropriat expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici. Experții au reținut, la stabilirea valorii despăgubirii pentru terenul în litigiu, că în perioada 2012-2015 prețul terenurilor nu a avut variații semnificative și au învederat că au analizat evoluția pieței terenurilor agricole în raport de contracte sau oferte din perioada 2011-2015. Astfel, au fost avute în vedere contractele de vânzare-cumpărare din perioada 2011-2014 încheiate pentru imobile situate pe raza comunelor Spinuș și Chișlaz.

Formulând obiecțiuni la acest raport de expertiză, în sensul celor invocate și prin cererea de recurs, cu referire la contractele de vânzare-cumpărare astfel enumerate, pârâtul a susținut că valoarea reală a terenului expropriat rezultă din înscrisurile indicate, acte perfectate în anii 2011-2012, anexate raportului de expertiză întocmit de cei doi experți și înlăturate de aceștia. Potrivit răspunsului la obiecțiuni, experții E. și F. au arătat că evaluarea s-a efectuat pe baza unei analize complexe, fiind luate în considerare atât oferte, cât și tranzacții, precizate detaliat în raportul depus. La comparații, experții au avut în vedere amplasarea comparabilelor și accesul, precum și categoria terenului și cea mai bună utilizare.

În conținutul său, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritoriala, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”. Sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială” definește prețul cu care se vând efectiv imobilele, fiind vorba de prețul consemnat în contracte de vânzare cumpărare.

Norma legală evocată stabilește criteriile legale de evaluare a despăgubirilor cuvenite celor ce au fost expropriați de proprietățile lor, între care și raportarea la prețul consemnat în acte autentice de vânzare cumpărare, criteriu ce a fost respectat de cei doi experți ce au întocmit raportul de expertiză pe care instanța de apel și-a întemeiat soluția pronunțată.

Pentru stabilirea valorii terenului expropriat experții au avut în vedere atât convențiile de vânzare cumpărare apreciate de aceștia drept comparabile relevante în determinarea prețului efectiv cu care se vând imobilele de același fel în aceeași unitate administrativ-teritorială, inclusiv contractele de vânzare-cumpărare indicate în mod expres de către pârât a fi incluse în grila de comparație, precum și oferte de tranzacționare, sens în care au concluzionat că valoarea terenului expropriat este de 0,5 euro/mp arabil, respectiv 0,4 euro/mp fâneață și dig, în total 4207,30 euro, adică 18.872,16 RON la data exproprierii. Aceștia nu erau obligați a ține seama exclusiv de actele propuse de pârât, ci de toate elementele pe care le-au avut la dispoziție, analizate, de altfel, integral, în raport de care au motivat concluzia la care au ajuns, în funcție de care instanța de judecată a apreciat că poate pronunța o soluție legală și temeinică.

În aceste condiții, văzând conținutul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care impune criteriul prețului cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în estimarea valorii imobilelor ce fac obiectul exproprierii, se constată că raportul de expertiză ce a stat la baza pronunțării deciziei din apel este întocmit în acord cu exigențele prevăzute de norma legală sus menționată, sens în care nu este incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de recurentă. Având la dispoziție o evaluare tehnică de specialitate întocmită cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data pronunțării hotărârii, instanța de apel a optat pentru una din variantele propuse de experți și a motivat judicios de ce punctul de vedere al expertului G. nu poate fi omologat în raport de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În cadrul prezentului recurs recurentul-pârât își exprimă nemulțumirea pentru faptul că instanța de apel a înlăturat contractele de vânzare-cumpărare perfectate în anii 2011-2012, anexate raportului de expertiză majoritar semnat de experții E. și F. , din care ar rezulta că terenurile agricole-arabile și neagricole fânețe situate în extravilanul com. Spinuș, jud. Bihor se înstrăinau cu valori cuprinse între 0,09 și 0,52 RON/mp, aceste valori fiind confirmate și prin Raportul de expertiză realizat pentru Camera Notarilor Publici Oradea, pentru anul 2012 (0,25 - 0,40 RON/mp).

Or, Înalta Curte reține că aceste c ritici, privind modalitatea de efectuare a expertizei tehnice, înscrisurile care au fundamentat concluziile experților, admiterea sau respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză reprezintă chestiuni de apreciere și interpretare a probatoriilor administrate, ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, întrucât sunt aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, care exced cadrului verificărilor pe care le presupune soluționarea recursului în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Aprecierea și administrarea probatoriului sunt atribute ale instanței de judecată care se circumscriu principiului aflării adevărului și al rolului activ al acesteia, iar, prin exercitarea prerogativelor conferite de dispozițiile art. 129 C. proc.

civ., instanța de judecată în apel a stăruit, prin toate mijloacele legale, să stabilească, în mod corect, situația de fapt dedusă judecății, ca și situația juridică a terenului expropriat, pentru ca, prin raportare la aceasta, să poată stabili în mod real valoarea de circulație a terenului ce a făcut obiectul exproprierii. În situația de față, instanța de judecată era îndreptățită a stabili cuantumul despăgubirilor prin aprecierea coroborată a probelor administrate, în cadrul cărora înscrisurilor invocate de expropriator exclusiv pentru stabilirea prejudiciului creat reclamantei nu li s-ar putea recunoaște o poziție superioară, aceasta din perspectiva valorificării unei sau alteia dintre opiniile exprimate de experții desemnați să întocmească raportul de expertiză.

De altfel, art. 27 din Legea nr. 33/1994 prevede că, primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile părților, fără ca despăgubirea acordată să poată fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat. Astfel, legiuitorul a conferit instanței de judecată dreptul de a hotărî cu privire la cuantumul despăgubirilor, comparând oferta de despăgubire, menționată în hotărârea atacată, cu pretențiile expropriatului, cuantificate prin rapoartele de expertiză întocmite la solicitarea sa.

Modalitatea de interpretare a concluziilor expertizei efectuate în apel era apanajul instanței de judecată în aplicarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, astfel că orice critică formulată sub acest aspect excede atribuțiilor instanței de control judiciar în recurs, unde analiza se limitează la cercetarea legalității soluției în condițiile expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 304 C. proc. civ. În această fază procesuală nu poate fi primită vreo critică care să vizeze reaprecierea probelor administrate în cauză dintr-o altă perspectivă, favorabilă interesului părții ce o reclamă. b) Recurentul-pârât a contestat și soluția privind acordarea sumei de 296,98 RON, cu titlu prejudiciu, în favoarea intimatei-reclamante, susținând că, potrivit art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, persoana expropriată poate fi dezdăunată pentru prejudiciul cert și actual numai în condițiile în care face dovada daunelor suferite în urma exproprierii.

Critica nu este fondată din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”. În cauză, prin decizia civilă nr. 1136-A din 10 decembrie 2015, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA în reprezentarea Statului Român, în contradictoriu cu reclamanta A. și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, împotriva sentinței civile nr. 566/C din 25 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a redus despăgubirile stabilite în favoarea reclamantei, în sarcina pârâtei, de la 99.800 RON la 19.169,14 RON.

În considerentele hotărârii, instanța de apel a reținut că valoarea de circulație a imobilului în litigiu, indicată în raportul de expertiză omologat, este de 4207,30 euro, adică 18.872,16 RON și că, la această valoare, experții au opinat că s-ar adăuga prejudiciul cauzat proprietarului, de 67,20 euro, respectiv 296,98 RON, reprezentând despăgubiri pentru imposibilitatea utilizării agricole a terenului neexpropriat de 142 mp (parcela nr. cadastral HH), în fapt o suprafață foarte mică. Astfel, instanța de apel a avut în vedere, la pronunțarea soluției, situația particulară a acestei suprafețe, pentru care s-a stabilit de către experți o daună în valoare de 296,98 RON, dat fiind că, după expropriere, această parte de teren a rămas într-o configurație care-i face improprie utilizarea.

Înalta Curte apreciază că, în acest context, nu se poate susține că s-a procedat la dezdăunarea părții reclamante pentru un prejudiciu ipotetic, acesta constând în fapt în imposibilitatea reală de a fi utilizat imobilul în condițiile în care reclamanta ar fi deținut în continuare întreaga suprafață de teren de 5.800 mp (din care s-a expropriat 5.658 mp și a rămas suprafața de 142 mp), iar nu 142 mp. Conform art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, „ În cazul exproprierii parțiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experții, ținând seamă de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanței o eventuală reducere numai a daunelor”.

În cauză, recurentul-pârât nu aprobat că partea de imobil rămasă neexpropriată a dobândit un spor de valoare ca urmare a lucrărilor de expropriere pentru a putea invoca incidența normei de drept de mai sus. S-a contestat și faptul că instanța de apel ar fi trebuit să observe că, și în condițiile reținerii unui eventual prejudiciu referitor la parcela cu nr. cadastral HH Spinuș, valoarea de despăgubire propusă de expropriator era mai mult decât îndestulătoare, atât timp cât valorile reale de piață a unor terenuri similare cu cele în litigiu erau de maxim 0,52 RON/mp. Acest argument urmează a fi înlăturat de către Înalta Curte, dat fiind că el se constituie, în raport de considerentele expuse la pct. 2a, într-o critică de netemeinicie, incompatibilă cu structura actuală a cazurilor de casare și modificare prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., după abrogarea art. 304 pct. 11 C. proc. civ. prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. c) În speță, instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile art. 38 din Legea nr. 33/1994, sens în care, conform art. 312 alin. (1) coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva deciziei nr. 1136-A din 10 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, va modifica în parte decizia recurată, în sensul că va înlătura din dispozitivul sentinței civile nr. 566 C din 25 iunie 2014 a Tribunalului Bihor, secția I civilă, obligația stabilită în sarcina pârâtului de plată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.500 RON și va menține celelalte dispoziții ale deciziei, privind admiterea apelului și reducerea despăgubirilor stabilite în favoarea reclamantei, în sarcina pârâtului, de la 99.800 RON la 19.169,14 RON.

Astfel, potrivit art. 38 din Legea nr. 33/1994, „ Toate chel