ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1719/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1719/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin Sentința civilă

nr. 2406/C din 29 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a respins

cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T.N. prin mandatar în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor

reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România S.A, prin care a solicitat achitarea sumei stabilită de expropriator

drept despăgubiri. Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut

următoarele:

În fapt, reclamantul

T.N. este proprietarul terenului arabil situat în intravilan, în suprafață

totală de 4258 m.p., drept de proprietate dobândit cu titlu reconstituire, prin

TP nr. 1888 din 24 august 2006, teren identificat prin nr. top 574, înscris în

CF nr. 153 al localității Chișlaz, intabulat sub B 28 din coala funciară. Pe

acest teren se află o fundație de casă.

Prin Hotărârea nr. 34

din data de 29 mai 2008, emisă de Comisia Județului Bihor pentru aplicarea

Legii nr. 198 din 2004, s-a aprobat acordarea despăgubirii pentru imobilul

reclamantului din cauza, T.N., situat în comuna Chișlaz, categoria de folosință

arabil intravilan, număr cadastral 2601, parte din nr. top 574, în suprafață de

70 mp. din suprafața totală de 2640 m.p., pe care se află o fundație casă,

cuantumul despăgubirilor stabilite fiind de 109.285,17 RON, echivalent a 29.765

euro.

În cuprinsul

hotărârii se menționează faptul că mandatara proprietarului a învederat

comisiei că mandantul său nu este de acord cu despăgubirea propusă și

condițiile exproprierii.

Cu toate aceasta,

Hotărârea nr. 34 din data de 29 mai 2008, nu a fost atacată de către

proprietarul terenului, iar prin formularea prezentei cereri de chemare în

judecată rezultă că nu se contestă cuantumul despăgubirii stabilite,

reclamantul solicitând achitarea efectivă a sumei stabilite de către

expropriator.

În speță, în ceea ce

îl privește pe reclamantul T.N., faza premergătoare a exproprierii propriu-zise

a fost parcursă doar până la etapa emiterii hotărârii de stabilire a

despăgubirilor, fără ca acestea să fi fost plătite și fără ca transferul

dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator să fi avut loc.

Terenul reclamantului

este inclus în planul de expropriere în vederea realizării autostrăzii Borș -

Cluj - Brașov, chiar dacă lucrările de construcție propriu-zise nu afectează în

prezent terenul din litigiu, însă faptic, reclamantul este lipsit de uzul

dreptului său de proprietate, ca urmare a amplasării unui stâlp de

telecomunicații, astfel cum s-a reținut cu putere de lucru judecat prin Decizia

Curții de Apel Oradea nr. 1885 din 2010.

Totodată, este cert

ca expropriatorul nu a achitat până în prezent sumele stabilite cu titlu

despăgubire prin Hotărârea nr. 34 din 2008 și nu a operat nici transferul

dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator.

Prin prezenta cerere

nu s-a solicitat însă tribunalului să se pronunțe asupra exproprierii

terenului, ci obligarea pârâtei la plata efectivă a despăgubirilor, în

cuantumul stabilit prin Hotărârea nr. 34 din 2008. însă, atâta timp cât

exproprierea nu a fost dispusă iar transferul dreptului de proprietate la

expropriator nu a avut loc, reclamantul este în continuare proprietarul de

drept al terenului. Creanța sa rezultată din Hotărârea nr. 34 din 2008 nu este

exigibilă, cât timp nici transferul dreptului de proprietate de la expropriat

la expropriator nu a operat. Pentru prejudiciile suferite prin folosința

abuzivă a terenului identificat prin nr. top 574 înscris în CF nr. 153 Chișlaz,

ca urmare a amplasării stâlpului de telecomunicație, reclamantul este

îndreptățit la despăgubiri privind folosul de tras nerealizat, începând cu luna

martie 2006, până la plata efectivă a despăgubirilor care i se cuvin prin

exproprierea terenului, în baza Deciziei Curții de Apel Oradea nr. 1885 din

2010.

Împotriva sentinței a

declarat apel reclamantul susținând că instanța de fond a confundat momentul

exigibilității creanței cu cel al stingerii ei, creanța apelantului devenind

exigibilă în termenul stipulat de lege - 90 zile de la data emiterii deciziei

de expropriere, iar creanța se stinge în momentul plății, consemnării

despăgubirilor la dispoziția expropriatorului.

Un alt motiv de apel

privește respingerea greșită a acțiunii pe considerentul că legea nu recunoaște

expropriatului dreptul de a iniția procedura exproprierii și nici de a o

urgenta, instanța neobservând că inițiativa exproprierii a aparținut

autorităților abilitate care au stabilit inclusiv cuantumul despăgubirilor. Iar

aceste despăgubiri au fost încasate de intimată încă din anul 2007 - alocate

fiind prin H.G. nr. 742/2005 și H.G. nr. 698/2007 - și pe care trebuia să le

plătească sau să le consemneze la bancă conform Legii nr. 198/2004, cea ce în

speță nu s-a realizat nici după 5 ani. Cu privire la dobânda legală solicitată

de la data de 28 august 2008 când trebuia intimata să facă plata

despăgubirilor, aceasta este în întârziere conform legii, termenul fiind

imperativ, iar banii alocați deja din 2007, și este fără dubiu că de la această

dată intimata folosește fără drept suma de bani, care fiind purtătoare de

fructe civile (dobânzi) acestea trebuiesc acordate.

Prin Decizia civilă

nr. 57A din 30 octombrie 2012 Curtea de Apel Oradea a admis apelul și a

schimbat sentința în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei la suma de

29765 euro sau echivalentul în lei a acestei sume la data plății, cu plata

dobânzii legale începând cu data de 28 august 2008 până la data plății

efective, cu titlu de despăgubiri civile aferente terenului expropriat.

În considerentele

deciziei s-a reținut că procedura de expropriere se declanșează de către

expropriator, de la aceasta derivă propunerea de expropriere, dar în condițiile

în care aceasta s-a făcut, nu sunt incidente nici prevederile art. 21 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994, neexistând practic în acest moment „opoziție" din

partea expropriatului câtă vreme printr-o hotărâre anterioară irevocabilă i-a

fost respinsă acțiunea.

În cazul în speță,

s-a stabilit și cuantumul despăgubirilor, acceptat de expropriat, câtă vreme

plata acestor despăgubiri constituie obiectul prezentei cereri.

Suma reprezentând

despăgubirile acordate prin Hotărârea nr. 34/2008 a fost consemnată într-adevăr

la C.E.C. pe numele expropriatului dar fără posibilitatea de a beneficia de

aceasta, poziția intimatei exprimată atât prin Adresa nr. 951 din 11 iunie 2011

emanată de la societatea civilă de avocați, cât și poziția exprimată de

intimată prin reprezentantul legal cu Adresa nr. 60353 din 15 octombrie 2012,

susțin aceeași poziție - despăgubirea se va elibera numai în temeiul unei

hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, conform art. 19 din Legea nr.

255/2010.

Este de observat aici

că, în ceea ce privește art. 19 invocat de pârâtă, alineatul 1 prevede că plata

despăgubirilor se face în baza cererilor adresate de titularul dreptului real,

sau persoana interesată, iar în cauză reclamantul a făcut această dovadă.

Sunt întemeiate

criticile apelantului în acest sens, conform hotărârii recurate chiar de către

intimați - pe data consemnării despăgubirilor operează de drept transferul

dreptului de proprietate de la expropriat la Statul Român - așadar în aceste

condiții terenul reclamantului a fost expropriat, transferul făcându-se de

drept, iar reclamantul rămâne și fără teren și fără despăgubirile consemnate la

CEC, dar nu la dispoziția reclamantului expropriat.

Este evident că

acțiunea reclamantului este întemeiată, critica sentinței fiind fondată,

aceasta cu atât mai mult cu cât suma fusese eliberată pentru intimată, încă în

anul 2007.

Și hotărârea

judecătorească irevocabilă, anterioară, respectiv Decizia nr. 1885/2010

pronunțată de Curtea de Apel Oradea reține cu putere de lucru judecat, că atât

exproprierea cât și transferul dreptului de proprietate privată în proprietate

publică operează de drept de la data consemnări despăgubirilor pentru

expropriere și la acea dată - 2010 - procedura de expropriere era avansată (și

din motive economice nu se justifică revenirea terenului la starea inițială,

cum solicită expropriatul). Așadar, din probele administrate rezultă cu

claritate că exproprierea s-a demarat din inițiativa expropriatorului, că a

operat transferul dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator la

data consemnării despăgubirilor pe numele acestuia, dar fiind blocată

eliberarea sumei de către intimată, expropriatul a rămas și fără proprietate

privată și fără despăgubirile legale prevăzute, astfel cum am arătat atât în

Constituția României și legile exproprierii precum și în art. 1 al Protocolului

nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului. Aceasta în

condițiile în care intimata a încasat despăgubirile pentru imobilele ce se

expropriază pe Tronsonul Autostrăzii Secțiunea II B ce privește și imobilul

proprietatea reclamantului, prin H.G. nr. 698/2007, Hotărârea nr. 34 de

aprobare a despăgubirilor pentru reclamant fiind emisă al 29 mai 2008, iar suma

consemnată la CEC. la 6 februarie 2012, dar neachitată reclamantului nici la această

dată, așadar la mai bine de 3 ani de la demararea procedurilor de expropriere.

Reclamantul este

îndreptățit nu numai la plata despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr.

34/2008 care a rămas definitivă, nefiind atacată de expropriat și nici revocată

de expropriator, ci, și la plata dobânzilor legale pentru această sumă, câtă

vreme aceasta este purtătoare de fructe civile, respectiv dobândă, Hotărârea

nr. 34/2008 fiind emisă sub imperiul Legii nr. 198/2004 (abrogată prin Legea

nr. 222/2010) intimata fiind pusă în întârziere.

Împotriva deciziei

instanței de apel a declarat recurs pârâta Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru

următoarele motive:

- greșit a apreciat

instanța că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 19 alin. (11) din Legea nr.

255/2010, cererea depusă de reclamant nu este însoțită de actele doveditoare;

- cererea de achitare

a despăgubirilor în euro echivalează cu o majorare a cuantumului oferit;

- termenul de 90 de zile

prevăzut de art. 21 din Legea nr. 255/2010 operează doar între instituțiile

statului, nefiind un termen instituit în favoarea titularului dreptului de

despăgubire;

- instanța a încălcat

dispozițiile art. 1088 și 1079 C. civ. întrucât pârâta nu are calitate de

debitor față de reclamant, iar acordarea daunelor interese este nelegală pentru

că pârâta nu a fost pusă în întârziere la expirarea termenului de 90 de zile;

- instanța a încălcat

și dispozițiile art. 129 C. proc. civ. întrucât nu și-a exercitat rolul activ

decurgând din aprecierea eronată a probelor.

Recursul nu este

fondat.

Dispozițiile art. 19

alin. (11) din Legea nr. 255/2010 au incidență doar în situația în care

titularul dreptului nu este de acord cu suma stabilită drept despăgubire de

expropriator. Or, în speță, reclamantul nu a solicitat majorarea, ci doar plata

sumei propuse, aspect ce rezultă din cererea depusă de mandatarul reclamantului

prin care se cere deblocarea sumei respective consemnată la CEC.

Ca atare, în mod

corect, instanța a stabilit că aceste dispoziții legale nu au incidență în

cauză.

Referitor la suma de

29.764 euro, cerută drept despăgubire, este de menționat că reclamantul a

susținut constant, pe parcursul derulării procesului, că solicitarea plății

acesteia nu reprezintă o majorare a despăgubirii oferite de expropriator,

explicând că cei 29.765 euro reprezintă echivalentul sumei propuse de

109.285,17 RON, la data emiterii hotărârii de expropriere. În consecință, nu se

poate reține nici cea de-a doua critică inserată în motivarea recursului

potrivit căreia cererea de achitare a sumei în euro ar reprezenta o majorare a

cuantumului oferit de expropriator.

Conform dispozițiilor

art. 21 din Legea nr. 255/2010, în termen de cel mult 90 de zile de la data

emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, expropriatorul

efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirii către

titularii drepturilor de proprietate asupra imobilelor expropriate. Din

interpretarea acestui text legal rezultă că legiuitorul a instituit, printr-o

normă cu caracter imperativ, o obligație în sarcina expropriatorului care

trebuie îndeplinită în termenul expres stipulat. De remarcat este faptul că

acestei obligații îi corespunde dreptul corelativ al expropriatului de a încasa

despăgubirile.

În urma acestei

analize, este evident că termenul de cel mult 90 zile, nu operează între

instituțiile statului, cum susține recurenta, ci în favoarea expropriatului.

Ca urmare a

nerespectării acestui termen imperativ de 90 de zile, recurenta este de drept

pusă în întârziere și a fost obligată, corect, potrivit art. 1088 și 1079, la

plata de daune interese pentru neexecutare.

Ultima critică

inserată în motivarea recursului privitoare la încălcarea rolului activ la

judecătorului decurgând din aprecierea eronată a probelor nu poate fi supusă

analizei instanței de recurs pentru că punctul 10 al art. 304 C. proc. civ., în

care s-ar putea încadra, a fost abrogat prin Legea nr. 219/2005.

Având în vedere

aceste considerente recursul se privește nefondat și va fi respins.

În temeiul art. 274

C. proc. civ. recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în

cuantum de 274,78 RON către intimat, reprezentând cheltuielile de deplasare

dovedite cu înscrisurile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România împotriva Deciziei nr. 57A din 30 octombrie 2012

a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Obligă recurenta la

plata sumei de 274,78 RON cheltuieli de judecată către intimatul reclamant T.N.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2013.

Procesat de GGC - DG