ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 73/2017

Decizia nr. 73/2017

Înalta Curte, deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. reține următoarele:

Reclamanta SC A. SRL, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 02 iunie 2011 și precizată la 04 octombrie 2011 pe rolul Tribunalului Bihor a chemat în judecată pe pârâta SN B. SA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 900.000 lei reprezentând echivalentul în lei al beneficiului nerealizat prin folosirea fără drept și fără o prealabilă despăgubire a terenurilor proprietatea reclamantei, identificate cu nr. cadastral înscris în C.F. Biharia, respectiv nr. cadastral 3.820 înscris în C.F. Biharia, precum și valoarea de circulație a celor două terenuri, calculate cu indicele de inflație.

Tribunalul, prin sentința nr. 443 din 08 decembrie 2015 a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, a respins acțiunea, pe fond și a obligat reclamanta la 12.800 lei către pârâtă cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Oradea, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamantă, prin administrator judiciar C.I.I., C., prin Decizia nr. 226/C/2016/A din 15 septembrie 2016, a respins calea de atac, ca nefondată, pentru considerentele de mai jos.

Reclamanta apelantă a achiziționat de la numiții D. și E. terenul situat în extravilanul localității Biharia, identificat în C.F. Biharia, în suprafață de 20.000 mp, cu prețul de 54.000 euro, potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 24 septembrie 2007 autentificat de notarul public F. și că, ulterior, în baza Hotărârii Consiliului Local Biharia nr. 22 din 24 iulie 2008, a fost aprobată introducerea lui în intravilanul localității, deținut anterior de numitul L., în baza titlului de proprietate din 12 decembrie 2003 și înstrăinat către vânzătorii D. și E.

La data de 15 noiembrie 2007, prin contractului de vânzare-cumpărare din 15 noiembrie 2007, autentificat de notarul public F., SC A. SRL a mai achiziționat de la D. și E., pentru prețul de 100.000 euro, un nou teren, situat în extravilanul localității Biharia, în suprafața de 53.000 mp, înscris în C.F. Biharia.

Potrivit prevederilor celor două convenții, imobilele terenuri vândute sunt libere de sarcini, procese și orice sechestre, vânzătorii lor garantând cumpărătoarea împotriva oricărei evicțiuni.

Instanța a constatat că reclamanta a achiziționat terenurile pentru a amplasa o stație de exploatare a balastului, sens în care, în urma diligențelor depuse, pentru terenul înscris în C.F. Biharia, în suprafață de 20.000 mp, a obținut de la G. permisul de exploatare din 29 august 2008, de la H. - I., aviz de gospodărire a apelor din 12 decembrie 2007, dar și avizul favorabil al Primăriei comunei Biharia pentru utilizarea drumurilor comunale în vederea transportului produselor miniere ce se vor exploata în perimetrul comunei Biharia, avizul de mediu al J. Cluj-Napoca în ce privește amplasarea stației de exploatare balastieră, avizul K. Bihor și Certificatul de Urbanism din 15 februarie 2008, emis de Consiliul Județean Bihor.

Instanța de control a observat că intimata SN B. SA a obținut autorizația de construire din 18 august 2006 pentru conducta de transport gaze naturale Dn 400x40 bari pentru alimentarea cu gaze naturale a localităților de pe direcția de consum Biharia - Aleșd, eliberată de Consiliul județean Bihor.

Se mai menționează că prin contractul de arendare din 07 decembrie 2004, L. proprietarul terenului având nr. cadastral 3.819, înscris în C.F. Biharia, în suprafață de 20.000 mp, anterior vânzării terenului către reclamantă, a dat în arendă terenul menționat societății SC M. SRL (în prezent SC N. SA) pe o perioadă de 5 ani.

Totodată și O., proprietarul terenului în suprafață de 53.000 mp, înscris în C.F. Biharia a arendat întreaga suprafață de teren aceleiași societăți prin contractul din 20 decembrie 2004 potrivit listei arendatorilor acestui cadastral emisă de SC N. SA, fostă SC M. SRL.

Potrivit înțelegerii din 07 martie 2006 încheiată între R. din partea SC P. SRL, reprezentant al intimatei și SC N. SA-arendaș, deținătoarea terenurilor în litigiu, în baza contractelor de arendare încheiate cu antecesorii vânzătorilor, SC N. SA și-a dat acordul cu privire la ocuparea suprafeței aferente traseului conductei, părțile convenind totodată că stabilirea cuantumului despăgubirilor se va realiza prin negociere, dar și că plata despăgubirilor se va efectua înainte de începerea lucrărilor.

În aceeași ordine de idei, s-a precizat și faptul că, în cuprinsul centralizatorului privind deținătorii terenurilor situate pe traseul conductei, semnat de către SC P. SRL, reprezentantul intimatei și Primăria Biharia, se regăsește la poziția 1 - SC N. SA.

Instanța a reținut că reclamanta a formulat o acțiune fundamentată pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., conform cărora orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat să-l repare. Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de aceea ce a cauzat prin neglijență sau prin imprudența sa.

Pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală este necesară îndeplinirea cumulativa a următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite prin care se încalcă un drept subiectiv al reclamantei; săvârșirea cu vinovăție a acestei fapte ca element subiectiv al răspunderii; existența unui prejudiciu; precum și existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

În cauză, nu se poate reține că intimata a săvârșit o faptă ilicită, câtă vreme, utilizarea terenului reclamantei de către pârâtă este legitimă, deoarece.

SC B. SA a deținut toată documentația necesară efectuării lucrării, inclusiv acordul deținătorului terenului la acel moment, SC N. SA, anterior dobândirii lui de către apelantă.

Instanța a observat că, la data încheierii contractelor de vânzare cumpărare respectiv, 24 septembrie 2007 și 15 noiembrie 2007 era emis Ordinului de începere a lucrărilor nr. F/1392 din 14 mai 2007 și cum activitatea de transport a gazelor naturale constituie serviciu public de interes național, iar lucrările de realizare, reabilitare, retehnologizare, exploatare și întreținere a obiectivelor/ sistemelor de transport gaze naturale sunt lucrări de utilitate publică, asupra terenurilor și a altor bunuri proprietate publică și proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, precum și asupra activităților desfășurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacităților, concesionarii din sectorul gazelor naturale beneficiază, în condițiile legii, de dreptul de uz, dreptul de servitute legală de trecere, dreptul de restrângere sau încetarea unor activități precum și dreptul de acces la utilitățile publice - art. 21 și 86 din Legea nr. 351/2004.

Dreptul de servitute legală de trecere conferă, prin art. 89 din același act normativ amintit, dreptul operatorilor ce desfășoară servicii de acest fel de a instala rețele, conducte, linii, stâlpi și alte echipamente aferente capacității, precum și dreptul de acces la locul unde acestea sunt instalate. Exercitarea acestor drepturi se face cu titlu gratuit pe toata durata existenței capacităților de transport gaze naturale, potrivit art. 90 alin. (2) din Legea gazelor nr. 351/2004.

Într-adevăr, acordul cu privire la ocuparea suprafeței aferente traseului conductei a fost dat de către arendașul SC N. SA și nu de către proprietarii terenurilor, însă doar arendatorii ar fi putut reclama lipsa acordului lor și aceasta pentru că, la acel moment ei dețineau dreptul de proprietate asupra imobilelor și nu reclamanta. Lipsa de acțiune din partea lor echivalează cu o acceptare tacită și o ratificare a acordului deținătorului terenului la acel moment, SC N. SA.

Pe de altă parte, vânzătorii terenului în litigiu aveau obligația de a-l informa pe reclamant despre sarcinile care grevează terenurile vândute și ei sunt aceia care și-au asumat obligația de garanție împotriva oricărei evicțiuni față de SC A. SRL.

În plus, deși prin adresa arhitectului șef din 28 iulie 2010 se arată că numerele cadastrale nu figurează în centralizatorului privind deținătorii terenurilor situate pe traseul conductei, semnat de către SC P. SRL, reprezentantul intimatei și Primăria Biharia, se poate constata că în cuprinsul acestuia, identificarea nu s-a realizat după nr. cadastrale sau topografice, ci în raport cu deținătorii terenurilor la momentul întocmirii lui, care au fost identificați cu sprijinul Primăriei Biharia - fila 149, vol. 1 tribunal, între aceștia regăsindu-se la poziția 1 - SC N. SA, arendașul terenurilor în discuție.

Referitor la depoziția martorului S. administrator al SC N. SA s-a constatat că aceasta este irelevantă din moment ce înscrisurile de la dosarul cauzei, necontestate de părți, relevă cu claritate persoanele care și-au exprimat acordul în privința amplasării conductelor intimatei.

Nici celelalte condiții necesare pentru antrenarea răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite, contrar susținerilor apelantei.

Câtă vreme în cauză nu se poate reține săvârșirea unei fapte ilicite, nu se poate pune problema unui prejudiciu și aceasta pentru că el trebuie să fie rezultatul încălcării unui drept subiectiv sau al unui interes prin încălcarea unor norme legale, însă, din moment ce s-a apreciat că la momentul efectuării lucrărilor intimata deținea toate actele și aprobările necesare realizării lucrării, restrângerile în privința prerogativelor dreptului de proprietate al reclamantului nu sunt rezultatul încălcării legii, cu atât mai mult cu cât le-a dobândit în acest mod, existând anterior un drept de uz și servitute legală de trecere în favoarea SN B. SA.

Așa cum s-a afirmat și de către instanța de fond art. 1 din Primul Protocolul adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului, dreptul de proprietate privată poate fi limitat de dreptul statului de a stabili normele legale de folosire a bunului în interes public, cu condiția ca să nu fie afectat conținutul dreptului, în substanța sa.

S-a subliniat și faptul că apelanta face referire în cuprinsul motivelor de apel la dispozițiile art. 91 alin. (1) din Legea gazelor pentru a-și justifica prejudiciul suferit, însă aceste reglementări se referă la intervenții prin care se produc pagube proprietarului, iar ceea ce se solicită în cauză sunt despăgubiri pentru restrângerea exercițiului dreptului de proprietate datorită amplasării conductelor pe terenul apelantei.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. solicitând, în esență, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului declarat, și drept consecință, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că

în speță, Legea nr. 351/2004 nu este aplicabilă, întrucât nu există acordul proprietarilor terenului în sensul montării conductei de gaz.

Se arată că deși în realitate legea gazelor conferă concesionarilor din sectorul gazelor naturale și dreptul de uz, și dreptul de servitute legală de trecere, așa cum sunt prevăzute la art. 86, potrivit art. 90 alin. (2) din aceeași lege, acestea realizându-se cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora, totuși, potrivit tezei a II-a de la alin. (2) al art. 90, „Dacă, cu ocazia intervențiilor pentru retehnologizări, reparații, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităților din domeniul gazelor naturale, concesionarii au obligația să plătească despăgubiri în condițiile legii.

Art. 91 prevede că: (1) "Despăgubirile se vor stabili avându-se în vedere următoarele criterii: a) suprafața de teren afectată cu ocazia lucrărilor; b)valorile pentru producțiile estimate ale culturilor și plantațiilor afectate, comunicate de organismele abilitate, precum și amenajările afectate de lucrări; c) valoarea de circulație a bunurilor imobile afectate. (2) Cuantumul despăgubirii se stabilește prin acordul părților sau, în cazul în care părțile nu se înțeleg, prin hotărâre judecătorească”.

Un prim aspect care se impune a fi analizat de către instanța de control judiciar, este chiar cuprinsul autorizației de construire din 18 august 2006, de unde se desprinde foarte clar că executantul trebuie să îndeplinească următoarea condiție „executarea lucrărilor se va face numai în cazul existenței acordului legal al proprietarilor de imobile ce urmează a fi afectate, cu asumarea răspunderii beneficiarului lucrării” și nu acordul deținătorilor acestor terenuri în baza unor contracte de arenda.

Potrivit adresei din 28 iulie 2010 a Consiliului județean Bihor - Instituția arhitectului șef, se evidențiază că în tabelul centralizator privind deținătorii terenurilor amplasate pe traseul conductei Dn 400x40 bar, pentru alimentarea cu gaze naturale - com. Biharia de la km.0+00 - 5+531, lățimea culoarului fiind de 14 m, sunt 20 de poziții, tabelul fiind întocmit la data de 31 ianuarie 2006, de SC P. SRL, în calitate de reprezentant al SC B. SA și vizat de Primăria com. Biharia, numerele cadastrale Biharia, nu sunt notate în tabel.

Prin urmare de aici se desprinde concluzia că la eliberarea autorizației de construire din 18 august 2006, nu s-au avut în vedere de către autoritatea emitentă a autorizației nr. cadastrale din Biharia proprietățile societății recurentei.

Mai mult de atât, potrivit schiței care a stat la baza emiterii autorizației de construire din 18 august 2006, se observă traseul conductei de gaz marcat cu roșu, care nu este tangențial cu terenurile identificate pe schiță ca fiind ”deținute” de SC N. SRL, fapt ce duce la concluzia că la momentul efectiv al montării conductei de gaz, societatea pârâtă s-a abătut de la traseul inițial al conductei, așa cum era arătat în schița care a stat la baza emiterii autorizației de construire, confirmat și de adresa din 28 iulie 2010 a Consiliului județean Bihor care arată că terenurile identificate în Biharia nu au fost cuprinse în tabelul cu proprietățile ce urmează a fi afectate de montarea conductei de gaz.

Prejudiciul principal, constă în faptul că terenul intravilan în suprafață de 20.000 mp este scos din circuitul civil și nu se mai pretează niciunei activități specifice construcțiilor în limita a 200 m, pentru că este traversat de conducta de gaz. Pe lângă acest lucru, recurenta a fost prejudiciată prin faptul că nu a putut excava nisipul și pietrișul de pe acest teren, fiind obligată să achiziționeze aceste materiale de la alte societăți la un preț mai ridicat.

De observat că nici recurenta, nici antecesorul său L., adică proprietarii tabulari, nu și-au exprimat acordul privind montarea conductei de gaz asupra nr. cadastral din Biharia.

Este adevărat că L., potrivit contractului de arendă din 07 decembrie 2004 a încheiat cu SC M. SRL (actualmente SC N. SRL) un contract de arendă asupra suprafeței de 20.000 mp - nr. cadastral din Biharia, dar arendașul nu și-a putut exprima acordul privind grevarea cu sarcini a unui teren aparținând proprietarului.

Se arată în considerentele deciziei recurate că din minuta din 07 martie 2006, încheiată între R. din partea SC P. SRL și SC N. SRL această din urmă societate deținătoare a terenurilor în litigiu și-a dat acordul de principiu pentru efectuarea lucrărilor, în tabelul depus la dosar, apare la nr. de ordine 1, SC N. SRL, dar așa cum a arătat, SC N. SRL era doar arendașul asupra terenului identificat cu nr. cadastral Biharia, nicidecum proprietarul tabular.

Ori, autorizația de construire din 18 august 2006 prevede în cuprinsul său obligativitatea obținerii acordului proprietarilor terenurilor afectate de montarea conductei de gaz metan, nu acordul arendașilor.

Se impunea așadar ca intimata - pârâtă să obțină acordul scris al proprietarului terenului, pentru a putea efectua lucrări de montare a conductei de gaz asupra acestei suprafețe de teren, în lipsa acestui acord, fiind evident caracterul ilicit al faptei sale.

În ceea ce privește terenul identificat cu nr. cadastral Biharia, în suprafață de 53.000 mp, acesta apare ca fiind arendat la Primăria Biharia, potrivit tabelului depus la fila 164 de la dosar, însă și cu privire la acest teren, nu apare nicio mențiune privind exprimarea acordului proprietarului Sima Alexandru Nicolaie, sau cumpărătorilor subsecvenți, privind montarea conductei de gaz.

Apreciază că este utilă cauzei și analizarea declarației martorului S., administrator al SC N. SRL, care arată că societatea sa are în arendă o suprafață de 500 ha în localitatea Biharia și nu cunoaște că proprietarii terenurilor afectate de conducta de gaz să-și fi exprimat acordul în vederea montării acesteia.

Același martor S., arată că nu îi aparține semnătura de pe minuta încheiată la 07 martie 2006, încheiată între R. din partea SC P. SRL și SC N. SRL Cert este că această minută cuprinde tabelul centralizator cu cele 20 de poziții ale deținătorilor de terenuri amplasate pe traseul conductei de gaz Dn 400x40.

Intimata-pârâtă nu a depus la dosarul cauzei, dovada începerii efective a lucrărilor pe acest tronson, și nici dovada încheierii sau recepției lucrărilor, materializată printr-un proces verbal, fapt de natură să creeze suspiciunea că la momentul în care pârâta a montat efectiv conducta de gaz peste terenul identificat cu nr. cadastral Biharea recurenta era deja proprietara acestei suprafețe de teren. Că lucrurile stau așa, rezultă implicit din contractele de vânzare-cumpărare autentice cu privire la acest teren, unde se arată de către vânzători că este liber de sarcini.

Așadar este greșită reținerea instanței de apel potrivit căreia, la momentul la care recurenta a cumpărat terenul identificat cu nr. cadastral din Biharia, acesta ar fi fost grevat de servitutea de trecere a conductei de gaz.

Prin urmare intimata SC B. SA, la momentul la care a montat conducta de gaz asupra suprafeței de teren identificate cu nr. cadastral din Biharia, nu cunoștea situația juridică a imobilului dacă este intravilan sau extravilan, nu cunoștea proprietarul și nici nu a obținut acordul acestuia în acest sens, asumându-și prin această faptă crearea unui prejudiciu în patrimoniul proprietarului.

În ceea ce privește existența prejudiciului cauzat se apreciază că acesta este cert și reliefat de raportul de contraexpertiză întocmit în cauză și completările la acest raport, suma de 1.396.902 lei reprezentând valoarea proprietății sale înscrisă în C.F. Biharia, aflată în zona de protecție de 200 m (13.148 mp teren afectat de zona de protecție din raportul de contraexpertiză).

În ceea ce privește legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a intimatei pârâte și prejudiciul creat, se apreciază că este îndeplinită în cauză, în măsura în care recurenta, deși a obținut acordul pentru exploatarea celor 20.000 de mp în regim de balastieră, este în imposibilitate de a realiza acest lucru, întrucât, așa după cum rezultă din raportul de contraexpertiză sunt interzise excavațiile în zonele de protecție de 200 m aferente conductelor de gaz.

Chiar dacă Legea nr. 351/2004 stabilește că dreptul de uz și de servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale se realizează cu titlu gratuit pe toată perioada existenței acestora, este necesar ca dreptul de servitute și de uz să se realizeze potrivit legii și cu acordul proprietarului fondului aservit.

Pe de altă parte, chiar dacă Constituția României garantează dreptul de servitute, potrivit art. 44 alin. (7), și dreptul de proprietate este garantat de aceeași Constituție potrivit art. 44, astfel încât nu se poate acorda întâietate dreptului de servitute în detrimentul dreptului de proprietate.

Înalta Curte analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed:

Recurenta a învestit instanța de judecată cu o acțiune având drept finalitate acoperirea prejudiciului pretins a fi adus patrimoniului acesteia de către pârâtă prin construirea conductei de transport gaze naturale Biharia - Aleșd pe terenurile proprietatea sa, întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ.

Instanța superioară de fond, evaluând criticile formulate de apelantă, a realizat propria analiză cu privire la întrunirea cumulativă a condițiilor cerute pentru angajarea răspunderii civile delictuale, concluzionând că în speță nu sunt întrunite niciuna dintre condiții și anume fapta ilicită prin care se încalcă un drept subiectiv al reclamantei, săvârșirea cu vinovăție a acestei fapte ca element subiectiv al răspunderii, existența unui prejudiciu și a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

De precizat că neîndeplinirea uneia dintre condiții atrage respingerea cererii de reparare a prejudiciului pretins precum și faptul că cea chemată să facă dovada îndeplinirii condițiilor cumulative cerute de lege este reclamanta conform art. 1169 C. civ.

Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv.

Recurenta pretinde inaplicabilitatea în cauză a Legii gazelor nr. 351/2004 (abrogată, cu excepția art. 6-10 prin Legea nr. 129/2012 a energiei electrice și a gazelor), cu motivarea că autorizația de construire nu cuprinde acordul proprietarilor terenurilor identificate cadastral în cerere de chemare în judecată.

De precizat că recurentul dezvoltă argumente contradictorii sub acest aspect deoarece, pe de o parte invocă inaplicabilitatea legii gazelor, iar pe de altă parte invocă drept temei al despăgubirii pretinse dispozițiile art. 90 alin. (2) din teza a II-a raportat la art. 91 alin. (2) din același act normativ.

Contrar opiniei recurentului Legea gazelor, în forma în vigoare la data nașterii drepturilor reclamantei, este aplicabilă litigiului câtă vreme autorizația de construire, eliberată în temeiul Legii nr. 50/1991, a fost emisă în considerarea dispozițiilor Legii gazelor, cu privire la executarea lucrărilor de construire a conductei de transport gaze naturale, având la bază proiectul elaborat de SN B. SA Mediaș.

De asemenea actul normativ este aplicabil și cu privire la regimul juridic al terenurilor afectate de activitatea de distribuție a gazelor naturale, serviciu public de interes național conform art. 21 și art. 32 din lege.

De precizat că lucrările de realizare, reabilitare, retehnologizare, exploatare și întreținere a obiectivelor sistemelor de transport gaze naturale sunt lucrări de utilitate publică și că, potrivit dispozițiilor art. 86 și 89 din lege concesionarii din sectorul gazelor naturale beneficiază, în condițiile legii, de dreptul de uz, dreptul de servitute legală de trecere, dreptul de restrângere sau încetarea unor activități precum și dreptul de acces la utilitățile publice. Exercitarea acestor drepturi se face cu titlu gratuit pe toată durata existenței capacităților de transport gaze naturale, potrivit art. 90 alin. (2) din lege.

La data dobândirii de către reclamantă a dreptului de proprietate asupra terenurilor 24 septembrie 2007 și, respectiv, 15 noiembrie 2007 erau în vigoare dispozițiile art. 26 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare conform cărora acest drept de servitute legală cu titlu gratuit era opozabil proprietarului și terților fără înscrierea în cartea funciară (textul de lege a fost abrogat prin pct. 4 din Legea nr. 7/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 - C. civ., cu începere de la 01 octombrie 2011).

Astfel, argumentul recurentei referitor la împrejurarea că cele două terenuri nu erau grevate de servituți legale la data dobândirii dreptului de proprietate întrucât dreptul de servitute legală cu titlu gratuit nu era înscris în cartea funciară este fără finalitatea dorită de acesta față de conținutul art. 26 mai sus menționat.

Mai susține recurenta că intimata nu a respectat traseul conductei trasate cu linie roșie, situație de fapt ce rezultă din planul de construcție al acesteia, atașat autorizației de construcție precum și faptul că aceasta din urmă nu cuprinde acordul antecesorilor ei, ci doar al arendașului SC N. SRL, situație de fapt ce demonstrează existența faptei ilicite.

Într-adevăr acordul cu privire la ocuparea suprafeței a fost dat de arendaș conform minutei încheiate la 31 ianuarie 2006, (fila 85 dosar fond), care de altfel a încasat despăgubirile reprezentând contravaloarea culturilor afectate de traseul conductei, numai că așa cum arată și instanța de apel, recurenta nu era proprietara terenurilor care au fost dobândite la 24 septembrie 2007, respectiv 15 noiembrie 2007.

Drept urmare, singurii care puteau pretinde inegalitatea autorizației de construire și, drept consecință, despăgubiri odată cu începerea efectuării lucrărilor, 14 mai 2007, erau arendatorii, proprietari ai terenurilor înstrăinate.

Oricum, în discuție, a rămas doar parcela cu nr. cadastral, întrucât, așa cum reține și instanța de apel, parcela cu nr. cadastral, a fost și a rămas cu destinație agricolă, nefiind afectată destinația acesteia prin amplasarea conductei de gaz. Cu privire la acest din urmă teren, instanța reține că, potrivit extrasului de carte funciară, reclamanta a fost de acord cu interdicția de exploatare, restructurare, amenajare a acestuia în favoarea băncii ipotecă înscrisă în septembrie 2008, situație de fapt necontestată de pârâtă (fila 13 fond).

De altfel, tot ca situație de fapt necontestată parcela, avea, la data achiziționării destinația de teren arabil extravilan destinație schimbată în teren intravilan la 24 iulie 2008 potrivit Hotărârii Consiliului local Biharia nr. 22 din 24 iulie 2008.

Și afirmația că traseul conductei a fost deviat rămâne la nivel de aserțiune dat fiind conținutul planului de situație (fila 86 fond) privind deținătorii terenului amplasat pe traseul conductei Dn 400x40 bari pentru alimentarea cu gaze naturale, din care se observă că linia roșie a conductei traversează terenurile deținute de SC N. SRL și anume tarlaua 264 înscrisă în contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 24 septembrie 2007 (fila 108 fond).

Așadar, la data emiterii autorizației de construire, 18 august 2006, la data începerii lucrărilor, 14 mai 2007 și a materializării traseului prin țăruși, 21 mai 2007 (fila 80 dosar fond) recurentul nu era proprietar al celor două parcele.

Chiar administrând existența prejudiciului afirmat, reclamanta nu a dovedit fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul cauzat, precum și vinovăția pârâtei în a vătăma drepturile și interesele reclamantei, așa încât concluzia instanței în sensul că nu sunt întrunite cumulativ cerințele prevăzute de art. 998-999 C. civ. este legală.

Invocă recurenta prevalența dreptului de proprietate asupra dreptului de servitute, împrejurare de natură a-i consolida pretențiile deduse judecății. Numai că, potrivit art. 44, a doua propoziție, conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, atare limitare fiind înscrisă în alin. (7) al art. 44.

Și în condițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, dreptul de proprietate privată poate fi limitat de dreptul statului de a folosi normele legale de folosire a bunului în interes public, cu condiția de a nu fi afectat conținutul dreptului, în substanța sa.

Or, așa cum s-a arătat, dat fiind caracterul de utilitate publică națională al lucrării, conducta fiind parte componentă a SN B. SA ce aparține proprietății publice a statului, fiind de importanță strategică conform art. 23 alin. (2) din legea gazelor și pct. 17 din anexa la Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, pârâta este îndreptățită să folosească subsolul terenului, cu titlu gratuit.

Recurenta se bucură de toate prerogativele dreptului de proprietate, inclusiv folosința, în limitele și cu respectarea cerințelor legale în materie, neexistând nici un indiciu în sensul interzicerii dreptului de exploatare, epuizat odată cu expirarea autorizației acordate pentru anul 2007-2008.

Nu în ultimul rând trebuie amintit că vânzătorii celor două parcele, ce aveau la data înstrăinării și calitatea de arendatori, au garantat pe reclamantă pentru evicțiune în condițiile art. 337 C. civ. 1865.

Înalta Curte, reținând că nu sunt incidente cauzei motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Dat fiind cele reținute mai sus cu privire la neîntrunirea cumulativă a condițiilor cerute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, se constată că analizarea incidenței în cauză a dispozițiilor art. 90 și 91 din Legea nr. 351/2004 este fără relevanță juridică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL prin administrator judiciar Cabinet individual de insolvență T. împotriva Deciziei nr. 226/C/2016/A din data de 15 septembrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2017.