ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2682/2021

Ședința publică din data de 8 decembrie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalui Bihor, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 19.12.2012, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Biharia, anularea hotărârii nr. 8/25.04.2012 emisă de acesta privind acordarea de despăgubiri pentru exproprierea suprafeței de teren de 29 252 mp proprietatea lor din parcela x Biharia nr. cad. x, obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre de acordare despăgubiri, cuantumul acestora urmând a fi stabilit prin evaluare în condițiile art. 23,25 și 26 din Legea nr. 33/1994, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din 28.05.2013, Tribunalul Bihor, secția de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei către secția I civilă a aceleiași instanțe.

Prin sentința nr. 65/C/07.05.2018, Tribunalul Bihor, secția I civilă a admis în parte acțiunea formulată și precizată; a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la încasarea unor despăgubiri în cuantum total de 102.628 RON din care 82.000 RON reprezintă valoarea de piață a terenului expropriat, iar 20.628 RON daune suplimentare rezultate din expropriere; a obligat pârâtul să achite reclamanților suma de 102.628 RON, care include suma de 16.819,90 RON stabilită prin hotărârea nr. 8/25.04.2012; au fost respinse restul pretențiilor privind anularea hotărârii nr. 8/25.04.2012, obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri și acordarea unor sume suplimentare față de cele susmenționate.

Prin decizia nr. 163/2018-R, Curtea de Apel Oradea a admis recursurile formulate de recurenții pârâți Unitatea Administrativ Teritorială, Consiliul Local Biharia și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinței nr. 65/C/07.05.2018 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr. x/2012, care a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, ținând seama de considerentele deciziei.

Prin sentința nr. 14/C/11.02.2020, Tribunalul Bihor, secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Biharia și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin CNAIR S.A. - DRDP Cluj; a majorat despăgubirea cuvenită pentru suprafața expropriată stabilită prin Hotărârea nr. 8/25.04.2012 de la suma de 16.819,90 RON, la suma de 481.837 RON; a respins restul pretențiilor privind anularea Hotărârii nr. 8/25.04.2012 și obligarea pârâtului la emiterea unei noi hotărâri; a obligat pârâtul Statul Român, prin CNAIR S.A. - DRDP Cluj să plătească reclamanților suma de 6000 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 800/Ap/17.06.2021, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtului Statul Român, prin CNAIR S.A. - DRDP Cluj împotriva sentinței; a respins cererea privind majorarea despăgubirilor formulată de intimații A., B. și C.; a respins cererea formulată de partea apelantă referitoare la cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj, formulând următoarele critici:

- Prin hotărârea recurată au fost aplicate greșit dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, coroborate cu prevederile deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale, întrucât au fost validate concluziile unui raport de expertiză care nu s-au fundamentat pe tranzacții care să fi avut ca obiect imobile similare cu cele din prezenta cauză, neținând cont de faptul că terenul expropriat se situa, la momentul transferului dreptului de proprietate, în extravilanul localității Biharia, iar comparabilele utilizate de către experți fiind și din intravilanul acestei localități;

- HCL nr. 83/31.10.2007 la care s-au raportat instanțele anterioare și experții nu a fost adusă la cunoștința publică, astfel încât nu poate produce efecte și nu este opozabilă recurentului, în situația în care, în Planul Urbanistic General al Comunei Biharia nu a fost operată respectiva modificare de extindere a intravilanului localității Biharia;

- Hotărârile instanțelor anterioare au fost date cu nesocotirea dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 coroborat cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât a fost înlăturat criteriul legal de evaluare a despăgubirilor-prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel (prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994) prin validarea concluziilor unor expertize care s-au bazat pe aprecieri subiective ale experților, vizând tranzacții nerelevante;

- În cauză a lipsit rolul activ al instanței, care era obligată să lămurească tranzacții care să vizeze imobile de același fel cu imobilul expropriat, în funcție de care, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, să se determine valoarea de circulație a acestuia;

- Înscrisurile ce au stat la baza documentației cadastrale se regăsesc la dosar și atestă faptul că terenul era situat în extravilan la momentul transferului de proprietate. Cu toate acestea instanța a acceptat valoarea propusă de comisia de experți pentru un teren intravilan.

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului și au arătat că recurentul a formulat obiecțiuni la expertiza evaluatorie efectuată în cauză, obiecțiuni la care experții au răspuns, menținându-și concluziile inițiale, precizând că la stabilirea valorii s-a ținut cont de amplasament și de terenuri situate în condiții similare și că au fost alese cele mai potrivite comparabile pentru determinarea valorii de piață. În apel, recurentul a solicitat și obținut efectuarea unei noi expertize, în cadrul căreia s-a estimat valoarea de piață a imobilului atât prin raportare la tranzacții cu terenuri din intravilan (855.900 RON), cât și prin raportare la terenuri din extravilan (69.700 RON). Din probele administrate (răspunsul primăriei Biharia) a rezultat că terenul în litigiu se afla în intravilanul extins al localității Biharia încă din data de 31.10.2007, conform PUG aprobat prin HCL nr. 89/31.10.2007, respectiv cu aproape 5 ani înainte de emiterea deciziei de expropriere.

Referitor la pretinsa nerespectare a dispozițiilor 22 din Legea nr. 255/2010 coroborat cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, arată că experții au avut în vedere tranzacții comparabile cu terenuri similare din perioada exproprierii (2012-2013).

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul nu poate fi primit pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

- este nefondată critica prin care partea pârâtă pretinde aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, coroborate cu prevederile deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale, critică fundamentată pe faptul validării eronate a concluziilor unui raport de expertiză care nu a avut în vedere tranzacții cu imobile similare celui care a făcut obiectul exproprierii care, la momentul transferului dreptului de proprietate, era situat în extravilanul localității Biharia, nu în intravilan.

Dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, a căror încălcare o pretinde partea pârâtă, prevăd că în caz de expropriere, la calcularea cuantumului despăgubirii, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile din același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (…).

Prin decizia nr. 12/2015, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 sunt neconstituționale, sens în care experții și instanța de judecată vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate.

Or, considerentele deciziei recurate (prin care a fost respins apelul declarat de partea pârâtă și menținută despăgubirea stabilită prin sentința primei instanțe) evidențiază argumentele pentru care instanța de apel a reținut că evaluarea terenului expropriat la judecata în primă instanță, prin raportul de expertiză întocmit de experții D., E. și F. (la valoarea de piață de 481.837 RON, echivalentul a 111.158 euro, în raport cu cele trei comparabile având ca obiect tranzacții cu terenuri similare din perioada exproprierii, este conformă cu cerințele prevăzute de norma de drept statuată prin art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel cum a fost lămurită de instanța de contencios constituțional.

Anume, în evaluarea probatoriilor administrate de părți, instanța de apel a reținut că stabilirea valorii de piață a terenului în litigiu, care a fost expropriat în anul 2012 (adică, în urmă cu aproximativ nouă ani), a ținut seama, pe de o parte, de amplasamentul, destinația și categoria de folosință a acestuia - teren intravilan, situat pe DE 671 (Oradea-Satu Mare) la intrarea în localitatea Satu Nou, având categoria de folosință, agricol și industrial, forma dreptunghiulară, plană fără denivelări, cu acces direct din drumul asfaltat - și, pe de altă parte, de comparabile având ca obiect terenuri similare, experții arătând, în răspunsul la obiecțiunile formulate de partea reclamantă, argumentele avute în vedere la stabilirea destinației terenului și a categoriei de folosință.

În plus, în fundamentarea soluției, instanța de apel a reținut că în apel, la cererea părții reclamante, a fost administrată o nouă expertiză (contrarie), în condițiile prevăzute de art. 212 alin. (2) C. proc. civ., raportul întocmit de experții G., H. și I. evidențiind o valoare de piață a terenului expropriat superioară celei stabilite de prima instanță, anume de 855.900 RON, prin raportare la tranzacții cu terenuri situate în intravilan (în varianta 1, prin evaluarea comparabilelor datate 17.12.2013, 27.05.2013 și 20.01.2012), despăgubire care nu poate fi acordată părții reclamante, în aplicarea principiului non reformatio in pejus.

Instanța de apel a statuat și că partea pârâtă, invocând încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, a formulat obiecțiuni, neîntemeiate, cu privire la raportul de expertiză din apel, solicitând înlăturarea a două dintre comparabilele din Anexa 1 (A și B), sub motiv că aveau ca obiect terenuri intravilane și nu extravilane care au făcut obiectul unor tranzacții încheiate în anul 2013, adică ulterior momentului transferului dreptului de proprietate, ignorând împrejurarea că experții au arătat că valoarea terenului expropriat, de 6,75 euro/mp, a fost stabilită în considerarea tranzacției din 20.01.2012, care este contemporană momentului exproprierii, dispuse prin decizia de expropriere nr. 45/16.01.2012.

În ceea ce privește destinația terenului expropriat, instanța de apel a reținut că înscrisurile existente la dosarul cauzei probează că acesta, identificat cu nr. cadastral x Biharia în tarla x, parcela x, având suprafață de 29.252 ha, se află în intravilanul extins al localității Biharia din data de 31.10.2007, conform PUG-ului localității Biharia, nu în extravilanul localității, cum eronat pretinde partea pârâtă și cum a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor cuvenite părții reclamante prin hotărârea de nr. 8/25.04.2012 (la valoarea de doar 16.819,90 RON).

În acest sens, au fost indicate documentația nr. 208/23.08.2007 și adresa nr. x/12.11.2020 emisă de Primăria comunei Biharia, înscrisuri care probează faptul că terenul cu nr. cadastral x (corespunzând fostei parcele cu nr. x), proprietatea părții pârâte, a fost lotizat în două loturi, lotul I cu nr. cadastral x, în suprafață de 29252 mp, care a fost supus exproprierii, și lotul II cu nr. cadastral x, în suprafață de 10748 mp, care a rămas proprietarilor și aparține, în considerarea dispozițiilor HCL Biharia nr. 89/31.10.2017 de aprobare a Planului Urbanistic General al comunei Biharia, întocmit în baza HCL nr. 12/1.03.2005 privind aprobarea rectificării perimetrelor construibile, intravilanului extins al localității.

Or, contrar susținerilor părții pârâte formulate prin recurs, stabilirea destinației și a categoriei de folosință a terenurilor expropriate ori a celor înscrise în grila de comparație, rezultat al evaluării argumentate de către instanța de apel a probatoriilor administrate de părți, astfel cum rezultă din considerentele hotărârii recurate, se constituie în chestiuni de fapt ale cauzei care scapă controlului instanței de recurs, știut fiind că recursul, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile în raport cu situația de fapt stabilită la judecata în fond a pricinii.

- este nefondată critica potrivit căreia instanța de apel s-a raportat, eronat, la dispozițiile HCL nr. 83/31.10.2007 prin care a fost aprobat Planul Urbanistic General al comunei Biharia, hotărâre care nu poate produce efecte juridice, întrucât nu a fost adusă la cunoștință publică, măsura nefiind implementată în Planul Urbanistic General al Comunei Biharia la momentul exproprierii.

Documentațiile de urbanism, de principiu, încep să producă efecte juridice fie la data intrării în vigoare a hotărârii de aprobare, fie la o dată ulterioară stabilită prin hotărârea de aprobare, actul prin care se asigură opozabilitatea fiind hotărârea autorității publice locală, după caz, centrală de aprobare.

În acest sens, dispozițiile art. 56 alin. (4) din Legea nr. 350/2001 prevăd următoarele: Perioada de valabilitate a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism se stabilește de către autoritatea administrației publice locale abilitată să aprobe documentația, în conformitate cu gradul de complexitate și cu prevederile acesteia.

Dispozițiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 350/2001 prevăd că litigiile generate de emiterea, revizuirea, suspendarea sau anularea hotărârilor de aprobare a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism se soluționează de instanțele de contencios administrativ competente, persoanele interesate având dreptul de a ataca aceste hotărâri în termen de 5 ani de la data aprobării.

În speță, partea pârâtă, deși susține că a fost prejudiciată prin hotărârea Consiliului Local Bihaia nr. 83/31.10.2007 (adoptată cu aproximativ 5 ani anterior emiterii deciziei de expropriere nr. 45/16.01.2012), hotărâre prin care s-a aprobat Planul Urbanistic General al comunei Biharia de către autoritatea publică locală menționată și potrivit căreia terenul expropriat aparține intravilanul extins al localității Bihaia, nu a făcut dovada contestării și anulării acesteia.

Ca atare, partea pârâtă nu poate cere înlăturarea efectelor hotărârii menționate în procedura civilă de stabilire a despăgubirilor cuvenite părții din patrimoniul căreia a fost expropriat terenul, sub motiv de inopozabilitate, omisiunea contestării hotărârii autorității publice locale în cadrul procedurii prevăzute de legea specială fiindu-i imputabilă.

- este nefondată și critica potrivit căreia hotărârile instanțelor anterioare au fost date cu nesocotirea dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 coroborat cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât a fost înlăturat criteriul legal de evaluare a despăgubirilor, anume prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel (prevăzut și de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994) prin validarea concluziilor unor expertize care s-au bazat pe aprecieri subiective ale experților, vizând tranzacții nerelevante.

Critica ignoră împrejurarea că în litigiul pendinte, care a debutat la data de 19.12.2012, criteriul legal enunțat a fost avut în vedere de instanțele de judecată, fiind o cerință impusă de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, normă de drept a cărei respectare/încălcare a fost pretinsă de partea pârâtă la judecata în fond a cauzei, dar și în recurs, printr-o critică anterioară.

Pretinzând validarea de către instanțele de fond a concluziilor unor expertize care s-au fi bazat pe aprecieri subiective ale experților vizând tranzacții nerelevante, partea pârâtă nu dezvoltă însă argumentele pe care își fundamentează critica și ignoră considerentele hotărârii recurate în cuprinsul cărora sunt analizate apărările formulate în legătură cu criteriul legal enunțat, considerente care au făcut obiectul controlului judiciar cu ocazia analizării criticii anterioare, nefondate, întemeiată pe nerespectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Totodată, se constată că partea pp ârâtă, în dezvoltarea criticii, nu indică, punctual, nici tranzacțiile pe care le apreciază a fi fost relevante și care ar fi fost nesocotite în procedura de evaluare a despăgubirii cuvenite părții reclamante la judecata în fond a cauzei.

- este nefondată și critica privind nerespectarea de către instanța de apel a principiului rolului activ, în baza căruia apreciază că instanțele erau obligate să lămurească tranzacții care să vizeze imobile de același fel cu imobilul expropriat, în funcție de care, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, să se determine valoarea de circulație a acestuia.

Contrar susținerii părții reclamante, principiul rolului activ al judecătorului, prevăzut de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., nu presupune identificarea de către instanța de judecată a unor tranzacții privind terenuri similare celui expropriat, care să se constituie în comparabile în cadrul expertizei tehnice judiciare, atare obligație fiind în sarcina părților litigante, expropriator și expropriat.

Potrivit normei procedurale menționate, având îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, judecătorii pot dispune sau ordona, din oficiu, completarea probelor doar în ipoteza prevăzută de norma de drept, anume dacă constată că probele propuse de părți nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului.

Când însă probele propuse de părți sunt îndestulătoare, judecătorii au a le evalua, nu a le înlătura, sub motiv că una dintre părți litigante le contestă, cum eronat pretinde partea pârâtă prin recurs.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea pârâtă.

În baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., constatând că a căzut în pretenții, partea pârâtă urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON către partea reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj împotriva deciziei nr. 800/Ap din 17 iunie 2021 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON în favoarea intimaților-reclamanți A., B., C..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2021.