ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 488/2020

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea, secția Civilă la data de 4 noiembrie 2016, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Biharia, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat instanței, astfel cum s-a precizat la termenul de judecată din 12 septembrie 2017, să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare autentificat la BNP B. sub nr. x/09.02.2011 și drept consecință obligarea pârâtei la predarea către reclamantă a suprafeței de teren de 30.000 mp. înscrisă în CF nr. x Biharia, liber de orice sarcini.

Prin sentința civilă nr. 1808 din 2 martie 2017 pronunțată de Judecătoria Oradea s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtă și s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, iar prin sentința civilă nr. 84/C/2017 din 24 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția I civilă s-a admis excepția necompetenței funcționale a instanței și s-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare secției a II-a Civilă.

Prin sentința nr. 160/LP din 19 septembrie 2017, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtă și în consecință a respins acțiunea formulată de reclamanta UAT Comuna Biharia reprezentată prin Primar în contradictoriu cu pârâta A. SRL

Împotriva acestei sentințe, reclamanta UAT Comuna Biharia reprezentată prin Primar a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 30/LP/2017 - A din 13 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta UAT Comuna Biharia împotriva sentinței nr. 160/LP din 19 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 30/LP/2017 - A din 13 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta UAT Comuna Biharia.

Prin memoriul de recurs, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și ca urmare a rejudecării procesului în fond, admiterea apelului, schimbarea sentinței și pe cale de consecință admiterea cererii de chemare în judecată.

În argumentare, recurenta susține că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material și nu a admis apelul astfel cum a fost formulat, considerând în mod greșit că reclamanta nu are calitatea de a solicita rezoluțiunea contractului, nefiind parte la acest contract, ci doar un terț.

În acest context, recurenta arată că această calitate procesuală activă rezidă din faptul că obiectul contractului a cărei rezoluțiune a fost solicitată îl constituie o suprafață de teren care a făcut parte din proprietatea reclamantei, iar în prezent, din cauza nerespectării clauzelor contractuale aceasta se află în situația de a recupera în domeniul său privat această suprafață de teren. Motivul pentru care terenul a fost înstrăinat a fost tocmai realizarea unor construcții, care, urmare a impozitării ar fi adus sume importante la bugetul local.

În acest sens, arată referitor la interesul său, faptul că a arătat instanței de fond că între reclamantă și intimată există un raport juridic direct care constă tocmai în prevederea contractuală, potrivit căreia, aceasta în calitate de cumpărătoare, este obligată să-i predea suprafața de teren în cazul în care nu își îndeplinește obligația de construi pe acesta în termen de 3 ani de la semnarea contractului, iar această clauză contractuală, în opinia sa, generează drepturi și obligații și îi atribuie calitatea procesuală activă.

Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului în conformitate cu prevederile art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., asupra căreia a reținut următoarele:

În raport de aspectele criticate, magistratul-asistent raportor constată că recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar din analiza memoriului de recurs se apreciază că acestea nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor evocate, întrucât criticile vizează de fapt aspecte de netemeinicie, având în vedere că recurenta nu a arătat în ce modalitate decizia instanței de apel nu este conformă legii și nici nu s-a raportat la considerentele acesteia, ci a reluat argumentele expuse în cadrul apelului.

Astfel, analizând recursul din perspectiva îndeplinirii condițiilor de formă cerute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluția preconizată este aceea de anulare a recursului, având în vedere că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Având în vedere prevederile legale evocate și ținând cont de împrejurarea că, criticile invocate nu pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., opinia raportorului este în sensul că recursul este nul în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 493 alin. (5) din același cod.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Așadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

În dezvoltarea recursului, recurenta susține în esență, că instanța de apel în mod greșit nu a admis apelul formulat, considerând în mod eronat că reclamanta nu are calitatea de a solicita rezoluțiunea contractului, nefiind parte la acest contract, ci doar un terț și astfel a aplicat greșit normele de drept material.

Această susținere a recurentei nu poate fi primită, având în vedere că în memoriul de recurs nu au fost dezvoltate critici din care să rezulte normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel.

Simpla nemulțumire a părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancționată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În consecință, se constată că recurenta-reclamantă nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel prin respingerea apelului său.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d), coroborate cu cele ale art. 487 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să conducă la aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Biharia, în temeiul art. 489 alin. (2), raportat la art. 486 alin. (3) și la art. 496 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA BIHARIA împotriva deciziei nr. 30/LP/2017 - A din 13 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2020.