ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 895/2016

Decizia nr. 895/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta SC A. SRL a solicitat instanței obligarea pârâților Municipiul Oradea - prin primar și B., reprezentat prin CN C. SA, la plata sumei de 21.000 euro reprezentând contravaloare teren în suprafață de 175 mp situat în Oradea, Jud. Bihor; obligarea pârâtei la plata sumei de 6.600 euro reprezentând lipsă folosință teren în perioada 01 iunie 2009 - 01 aprilie 2012; obligarea paratei la plata unei sume reprezentând lipsă folosință teren, în cuantum de 200 euro/lună, de la data de 01 aprilie 2012 până la plata efectivă.

Prin sentința civilă nr. 346/COM din 1 iulie 2013 a Tribunalului Bihor s-a respins cererea de chemare în judecată astfel cum a fostformulată . În motivare, a reținut, în esență, că reclamanta SC A. SRL Oradea are calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 3.800 mp cu nr. cadastral, neafectat de detalii de sistematizare, dobândit prin convenție cu titlul de cumpărare, în cotă de 1/1. Un prim aspect pe care l-a remarcat tribunalul a fost că reclamanta a atașat la dosarul cauzei contractul de vânzare-cumpărare (fila nr. 5), în copie simplă, necertificată, contractul fiind sub semnătură privată și neîncheiat în formă autentică.

Instanța a mai reținut că suprafața de teren de 175 mp asupra căreia reclamanta pretinde acordarea despăgubirilor este înregistrată cu număr cadastral, iar din Certificatul de urbanism din 28 iunie 2008 emis de Primăria Municipiului Oradea reiese autorizarea, în favoarea reclamantei, lucrărilor de construcții pentru imobilul situat pe nr. cadastral, la care de altfel și reclamanta face referire în motivarea cererii introductive, fără însă a evidenția legătura dintre terenul în litigiu și terenul cu numerele cadastrale care figurează în cartea funciară și în certificatul de urbanism. În al doilea rând, sub aspectul condițiilor de admisibilitate a cererii de despăgubire, ca urmare a exproprierii pentru cauză de utilitate publică, instanța a reținut că procedura exproprierii având ca obiect terenul în cauză a fost declanșată de către Statul Român, reprezentat prin Ministerul Transportului și Infrastructurii, prin CN C. SA.

Instanța a reținut și că reclamanta nu a produs probe certe din care să rezulte că i s-ar fi refuzat acordarea despăgubirilor pretins cuvenite, în condițiile în care, potrivit art. 3 și 4 din H.G. nr. 348/2012 și nici pe fond reclamanta nu a dovedit că îndeplinește condițiile de admisibilitate a cererii formulate. Împotriva acestei hotărâria declarat apel reclamanta SC A. SRL.

În apel, prin cererea de micșorare a câtimii obiectului, înregistrată la data de 26 octombrie 2015, apelanta reclamantă a arătat că înțelege să renunțe la însăși dreptul pretins față de intimata pârâtă Municipiul Oradea prin primar, să renunțe la capătul doi al cererii introductive față de intimatul B. - prin CN C. SA, a solicitat diminuarea câtimii obiectului capătului 1 al cererii introductive, în sensul obligării pârâtului intimat B. - prin CN C. SA la plata sumei de 7.000 lei, a solicitat diminuarea câtimii capătului 3 al cererii introductive, în sensul obligării aceluiași intimat la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia nr. 322/C din 3 decembrie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis apelul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței nr. 346/COM din 1 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: - a luat act de renunțarea reclamantei la însuși dreptul pretins față de pârâta Municipiul Oradea prin primar; - a luat act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere privind obligarea pârâtei B. reprezentat prin CN C. SA la plata sumei de 6.600 euro, reprezentând lipsă de folosință teren, în perioada 1 iunie 2009-1 aprilie 2012; - a menținut dispozițiile tribunalului privind respingerea cererii de obligare a pârâtei B. reprezentat prin CN C. SA la plata sumei de 7.000 lei în favoarea reclamantei, reprezentând contravaloarea suprafeței de 175 mp teren din Oradea; - a menținut dispozițiile sentinței primei instanțe privind respingerea cererii reclamantei de obligare a pârâtei B. reprezentat prin CN C. SA la plata sumei de 46 euro lunar, începând cu data de 01 iunie 2013 și până la plata efectivă, reprezentând lipsă de folosință teren, ținând cont de puterea de lucru judecat a sentinței nr. 14197 din 19 decembrie 2013 a Judecătoriei Oradea, irevocabilă.

În motivare, curtea a arătat că, anterior, reclamanta SC A. SRL a adresat și Judecătoriei Oradea o cerere prin care a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Oradea prin primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 21.000 euro reprezentând contravaloare teren în suprafață de 175 mp din Oradea, jud. Bihor; obligarea pârâtei la plata sumei de 6.600 euro reprezentând lipsa folosinței terenului în perioada 01 iunie 2009 - 01 aprilie 2012; obligarea pârâtei la plata unei sume reprezentând lipsa folosinței terenului, în cuantum de 200 euro/lună, de la data de 01 aprilie 2012 până la plata efectivă.

Prin sentința nr. 14197 din 19 decembrie 2013 a Judecătoriei Oradea pronunțată în Dosarul nr. x/271/2012, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 176 din 23 martie 2015, prima instanța a respins excepțiile invocate de către pârâtul Municipiul Oradea, prin primarul Municipiului Oradea și a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu Municipiul Oradea, reprezentat prin primarul Municipiului Oradea, a obligat pârâtul Municipiul Oradea să îi plătească reclamantei suma de 8.333 euro sau echivalentul în lei a acestei sume, la cursul Băncii Naționale a României de la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile, din care suma de 6.125 euro reprezintă valoarea de circulație a terenului în litigiu, în suprafață de 175 mp, situat în Oradea, cu număr cadastral Oradea, înscris în C.F.

Oradea, iar suma de 2.208 euro reprezintă valoarea prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a lipsirii reclamantei de folosința terenului mai sus arătat, pentru perioada 01 iunie 2009 - 01 iunie 2013, sumă din care se va scădea valoarea de 7.000 lei care urmează să îi fie achitată reclamantei de către B., prin CN C. SA, conform prevederilor art. 4 din H.G. nr. 348/2012. Au fost respinse ca neîntemeiate, celelalte pretenții formulate de reclamantă și a fost obligat pârâtul Municipiul Oradea să îi plătească reclamantei suma de 1.940 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Apelul declarat în cauza dedusă judecății a fost suspendat prin încheierea din 02 septembrie 2014, în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/271/2012, la care s-a făcut anterior referire. După repunerea cauzei pe rol, ca urmare a soluționării irevocabile a litigiului care a constituit temeiul suspendării, instanța de apel a invocat excepția autorității de lucru judecat în raport cu sentința nr. 14197 din 19 decembrie 2013 a Judecătoriei Oradea, pronunțată în Dosarul nr. x/271/2012, care a fost pusă în discuția părților, comunicându-li-se, totodată și cererea apelantei SC A. SRL de micșorare a câtimii obiectului acțiunii.

Prin această din urmă cerere, apelanta a arătat că înțelege să renunțe la însăși dreptul pretins față de intimata pârâtă Municipiul Oradea prin primar, că renunță la capătul doi al cererii introductive față de intimatul B. - prin CN C. SA, și că solicită de asemenea diminuarea câtimii obiectului capătului 1 al cererii introductive, în sensul obligării pârâtului intimat B. - prin CN C. SA la plata sumei de 7.000 lei, dar și diminuarea câtimii capătului 3 al cererii introductive, în sensul obligării aceluiași intimat la plata sumei de 46 euro pe lună, reprezentând lipsa de folosință terne, de la data de 01 iunie 2013 până la data plății efective. Având în vedere art. 247 alin. (1) și (2) C. proc.

civ., instanța de apel a luat act de renunțarea reclamantei SC A. SRL. A mai reținut instanța și că, din moment ce apelanta reclamanta deține un titlu executoriu pentru suma solicitată și mai mult, această sumă de bani este consemnată la dispoziția sa, așa cum reiese din cuprinsul deciziei la care s-a făcut referire, demersul juridic al acesteia, pentru a mai obține un titlu executoriu în acest sens, nu este justificat. Cu privire la excepția autorității de lucru judecat în raport cu sentința nr. 14197 din 19 decembrie 2013 a Judecătoriei Oradea, pronunțată în Dosarul nr. x/271/2012, rămasă irevocabilă, în raport de precizările făcute de apelantă la termenul de judecată din 27 octombrie 2015, curtea a apreciat că în cauză operează puterea de lucru judecat a sentinței amintite.

Puterea de lucru judecat a sentinței nr. 14197 din 19 decembrie 2013 a Judecătoriei Oradeaa fost avută în vedere doar în ceea ce privește capătul de cerere inserat în cuprinsul precizărilor formulate, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei B. reprezentat prin CN C. SA la plata sumei de 46 euro lunar, începând cu data de 01 iunie 2013 și până la plata efectivă, reprezentând lipsă de folosință teren. În acest sens, instanța a reținut că judecătoria a stabilit cu putere de lucru judecat situația pretențiilor reclamantei pentru lipsă de folosință teren, solicitate sub forma unor despăgubiri lunare până la plata efective.

Astfel, prin sentința de mai sus s-a stabilit că reclamanta este îndreptățită să primească pentru suprafața de 175 mp teren o dreaptă și prealabilă despăgubire, dar și că justa despăgubire a reclamantei se poate realiza doar prin primirea, de către ea, a prețului de piață a suprafeței de teren mai sus arătate, precum și a folosului nerealizat, ca urmare a lipsirii reclamantei de folosința terenului în litigiu.

De asemenea, judecătoria a menționat că își însușește concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză, atât cu privire la valoarea de piață a terenului în suprafață de 175 mp, cât și în ceea ce privește valoarea folosului de tras pentru o perioadă de 4 ani, aferentă perioadei 01 iunie 2009 - 01 iunie 2013, însă a considerat, pe de o parte, că acest folos de tras nu poate fi acordat reclamantei și pentru viitor, cuantumul viitor al acestuia neputând fi anticipat la acest moment, iar pe de altă parte, că acordarea folosului de tras pentru o perioadă de 4 ani, împreună cu prețul de piață al imobilului, reprezintă o despăgubire justă a reclamantei, pentru pierderea suferită de aceasta, neimpunându-se despăgubirea nelimitată în timp a reclamantei pentru pierderea terenului mai sus arătat.

Cum prin hotărârea la care s-a făcut referire s-a stabilit că reclamanta nu este îndreptățită la acordarea folosului de tras pentru o perioadă nelimitată în timp, aceste dezlegări nu pot fi nesocotite în cadrul unei noi cereri bazate pe aceeași situație factuală și juridică ca și cea din Dosarul nr. x/271/2012. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, prin care a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare și, doar în subsidiar, casarea deciziei și reținerea cauzei spre rejudecare la instanța de recurs. Prin criticile formulate, reclamanta a susțiut că instanța de apel a invocat din oficiu excepția puterii de lucru judecat și nu a pus-o în discuția părților, doar a citat reclamanta cu mențiunea a se pronunța asupra excepției.

Nici citarea reclamantei nu a fost legală, pentru că s-a făcut la domiciliul anterior și nu la cel ales și indicat ulterior pentru comunicarea actelor de procedură, respectiv în București , sector 3, producându-se acesteia o vătămare. S-a mai susținut, că instanța a reținutfaptul că decizia de expropriere ar fi titlu executoriu, fiind astfel greșit aplicate prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, pentru că aceasta este titlu executoriu într-o singură situație, anume până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului legat de proprietatea bunului imobil expropriat, iar contestația asupra deciziei de expropriere nu suspendă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile în cauză.

Mai mult, reclamanta a depus la dosar înscrisuri din care rezultă că la data de 2 decembrie 2015 pârâta a emis o adresă prin care îi convoacă la o întâlnire, solicitându-se totodată extras de cont bancar, arătând prin aceasta că nu a plătit suma cu titlul de despăgubire. Apreciază, de asemenea, ca neîntemeiată admiterea excepției puterii de lucru judecat invocată de instanță din oficiu privind lipsa de folosință a imobilului începând cu data de 1 iunie 2013 și până la plata efectivă a sumei de 7.000 de lei, fiind greșit aplicate dispozițiile legale ce guvernează această instituție juridică. În drept, recursul se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. Analizând recursul formulat în cauză, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 93 C. proc.

civ. „În caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părții”. Prin cererea apel, înregistrată la data de 26 februarie 2014, reclamanta SC A. SRL și-a ales sediul pentru comunicarea actelor de procedură la SCA D. SRL în București, sector 1. Ulterior, la data de 26 octombrie 2015, prin cererea de micșorare a câtimii obiectului cererii, aflată la fila nr. 74 din dosarul Curții de Apel Oradea, reclamanta a precizat că sediul societății de avocatură care îi reprezenta interesele a fost mutat în sector 3, București, unde solicită să-i fie comunicate toate actele de procedură.

Instanța de apel nu a dat eficiență prevederilor legale mai sus citate și nici solicitărilor părții. Prin încheierea de ședință din data de 27 octombrie 2015 Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a invocat, din oficiu, excepția autorității de lucru judecat, în raport de sentința nr. 14197 din 19 decembrie 2013 a Judecătoriei Oradea, și a citat reclamanta, cu această mențiune, la sediul indicat inițial, din București, sector 1, așa cum reiese din dovada de citare aflată la fila nr. 127 din dosarul de apel. La data de 24 noiembrie 2015, instanța de apel a rămas în pronunțare asupra apelului declarat de reclamanta SC A. SRL, iar hotărârea pronunțată în cauză a fost comunicată, de asemenea, la sediul din București, sector 1, așa cum reiese din dovada de comunicare aflată la fila nr. 141 din dosarul de apel.

Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte constată că reclamanta a fost citată de instanța de apel la o altă adresă decât cea indicată și adusă la cunoștința instanței, astfel că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, potrivit celor prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Soluționarea apelului prin prisma excepției puterii lucrului judecat, în condițiile în care apelanta reclamantă nu a fost legal citată, neavând cunoștință de termenul fixat de curtea de apel pentru judecare, atrage casarea deciziei în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare. Înalta Curte constată, de asemenea, că, urmare precizărilor efectuate pe parcursul procesului, despăgubirile care fac obiectul dosarului pendinte reprezintă contravaloarea unui teren expropriat, iar acțiunea se întemeiază în drept pe dispozițiile Legii nr. 33/1994. Prin urmare, cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar are ca temei de drept Legea nr. 33/1994, situație în careprezența reprezentantului Ministerului Public este obligatorie la dezbateri. Astfel, potrivit art. 23 din actul normativ indicat anterior, soluționarea cererii de expropriere se face cu participarea obligatorie a procurorului, întrucât exproprierea este o măsură de excepție care reprezintă un tot unitar cu toate consecințele juridice ce derivă din aceasta, iar despăgubirile ce trebuie acordate foștilor proprietari trebuie să fie juste, echitabile și în concordanță cu normele internaționale.

Or, așa cum rezultă din lucrările și actele dosarului, soluționarea litigiului s-a realizat în absența procurorului de la dezbateri, participarea procurorului în proces (inclusiv civil) desfășurând-se în temeiul unei dispoziții legale (art. 45 alin. (4) C. proc. civ.), iar participarea în litigii de natura celui în speță, fiind obligatorie potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 33/1994. Pentru aceste considerente, ce fac inutilă examinarea celorlalte critici ale recurentei reclamante, Înalta Curte constată că recursul este fondat și în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 și pct. 9 raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza pentru rejudecarea apelului la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 322/C/2015/A din 03 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2016.