ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 895/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 895/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 895/2016
Asupra cauzei
de față, constată următoarele:
Prin cererea de
chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta
SC A. SRL a solicitat instanței obligarea pârâților Municipiul Oradea
- prin primar și B., reprezentat prin CN C. SA, la plata sumei de 21.000 euro
reprezentând contravaloare teren în suprafață de 175 mp situat în
Oradea, Jud. Bihor; obligarea pârâtei la plata sumei de 6.600 euro reprezentând
lipsă folosință teren în perioada 01 iunie 2009 - 01 aprilie 2012;
obligarea paratei la plata unei sume reprezentând lipsă
folosință teren, în cuantum de 200 euro/lună, de la data de 01
aprilie 2012 până la plata efectivă.
Prin
sentința civilă nr. 346/COM din 1 iulie 2013 a Tribunalului Bihor s-a
respins cererea de chemare în judecată astfel cum a fostformulată
.
În motivare,
a reținut, în esență, că reclamanta SC A. SRL Oradea are
calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra terenului intravilan în
suprafață de 3.800 mp cu nr. cadastral, neafectat de detalii de
sistematizare, dobândit prin convenție cu titlul de cumpărare, în
cotă de 1/1.
Un prim
aspect pe care l-a remarcat tribunalul a fost că reclamanta a atașat
la dosarul cauzei contractul de vânzare-cumpărare (fila nr. 5), în copie
simplă, necertificată, contractul fiind sub semnătură
privată și neîncheiat în formă autentică.
Instanța
a mai reținut că suprafața de teren de 175 mp asupra căreia
reclamanta pretinde acordarea despăgubirilor este înregistrată cu
număr cadastral, iar din Certificatul de urbanism din 28 iunie 2008 emis
de Primăria Municipiului Oradea reiese autorizarea, în favoarea
reclamantei, lucrărilor de construcții pentru imobilul situat pe nr. cadastral,
la care de altfel și reclamanta face referire în motivarea cererii
introductive, fără însă a evidenția legătura dintre
terenul în litigiu și terenul cu numerele cadastrale care figurează
în cartea funciară și în certificatul de urbanism.
În al doilea
rând, sub aspectul condițiilor de admisibilitate a cererii de
despăgubire, ca urmare a exproprierii pentru cauză de utilitate
publică, instanța a reținut că procedura exproprierii având
ca obiect terenul în cauză a fost declanșată de către Statul
Român, reprezentat prin Ministerul Transportului și Infrastructurii, prin CN
C. SA.
Instanța
a reținut și că reclamanta nu a produs probe certe din care
să rezulte că i s-ar fi refuzat acordarea despăgubirilor pretins
cuvenite, în condițiile în care, potrivit art. 3 și 4 din H.G. nr. 348/2012
și nici pe fond reclamanta nu a dovedit că îndeplinește
condițiile de admisibilitate a cererii formulate.
Împotriva
acestei hotărâria declarat apel reclamanta SC A. SRL.
În apel, prin
cererea de micșorare a câtimii obiectului, înregistrată la data de 26
octombrie 2015, apelanta reclamantă a arătat că înțelege
să renunțe la însăși dreptul pretins față de
intimata pârâtă Municipiul Oradea prin primar, să renunțe la
capătul doi al cererii introductive față de intimatul B. - prin CN
C. SA, a solicitat diminuarea câtimii obiectului capătului 1 al cererii
introductive, în sensul obligării pârâtului intimat B. - prin CN C. SA la
plata sumei de 7.000 lei, a solicitat diminuarea câtimii capătului 3 al
cererii introductive, în sensul obligării aceluiași intimat la plata
cheltuielilor de judecată.
Prin Decizia
nr. 322/C din 3 decembrie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a
civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis apelul
declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței nr. 346/COM din 1
iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o în
parte, în sensul că:
- a luat act
de renunțarea reclamantei la însuși dreptul pretins față de
pârâta Municipiul Oradea prin primar;
- a luat act
de renunțarea reclamantei la capătul de cerere privind obligarea
pârâtei B. reprezentat prin CN C. SA la plata sumei de 6.600 euro, reprezentând
lipsă de folosință teren, în perioada 1 iunie 2009-1 aprilie
2012;
- a
menținut dispozițiile tribunalului privind respingerea cererii de
obligare a pârâtei B. reprezentat prin CN C. SA la plata sumei de 7.000 lei în
favoarea reclamantei, reprezentând contravaloarea suprafeței de 175 mp
teren din Oradea;
- a
menținut dispozițiile sentinței primei instanțe privind
respingerea cererii reclamantei de obligare a pârâtei B. reprezentat prin CN C.
SA la plata sumei de 46 euro lunar, începând cu data de 01 iunie 2013 și
până la plata efectivă, reprezentând lipsă de
folosință teren, ținând cont de puterea de lucru judecat a
sentinței nr. 14197 din 19 decembrie 2013 a Judecătoriei Oradea,
irevocabilă.
În motivare,
curtea a arătat că, anterior, reclamanta SC A. SRL a adresat și
Judecătoriei Oradea o cerere prin care a chemat în judecată pe
pârâtul Municipiul Oradea prin primar, solicitând instanței ca, prin
hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea
pârâtei la plata sumei de 21.000 euro reprezentând contravaloare teren în
suprafață de 175 mp din Oradea, jud. Bihor; obligarea pârâtei la
plata sumei de 6.600 euro reprezentând lipsa folosinței terenului în
perioada 01 iunie 2009 - 01 aprilie 2012; obligarea pârâtei la plata unei sume
reprezentând lipsa folosinței terenului, în cuantum de 200 euro/lună,
de la data de 01 aprilie 2012 până la plata efectivă.
Prin
sentința nr. 14197 din 19 decembrie 2013 a Judecătoriei Oradea
pronunțată în Dosarul nr. x/271/2012, rămasă
irevocabilă prin Decizia nr. 176 din 23 martie 2015, prima instanța a
respins excepțiile invocate de către pârâtul Municipiul Oradea, prin primarul
Municipiului Oradea și a admis acțiunea formulată de reclamanta SC
A. SRL, în contradictoriu cu Municipiul Oradea, reprezentat prin primarul Municipiului
Oradea, a obligat pârâtul Municipiul Oradea să îi plătească
reclamantei suma de 8.333 euro sau echivalentul în lei a acestei sume, la
cursul Băncii Naționale a României de la data plății
efective, cu titlu de despăgubiri civile, din care suma de 6.125 euro
reprezintă valoarea de circulație a terenului în litigiu, în
suprafață de 175 mp, situat în Oradea, cu număr cadastral
Oradea, înscris în C.F. Oradea, iar suma de 2.208 euro reprezintă valoarea
prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a lipsirii reclamantei de
folosința terenului mai sus arătat, pentru perioada 01 iunie 2009 -
01 iunie 2013, sumă din care se va scădea valoarea de 7.000 lei care
urmează să îi fie achitată reclamantei de către B., prin CN
C. SA, conform prevederilor art. 4 din H.G. nr. 348/2012. Au fost respinse ca
neîntemeiate, celelalte pretenții formulate de reclamantă și a
fost obligat pârâtul Municipiul Oradea să îi plătească
reclamantei suma de 1.940 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Apelul
declarat în cauza dedusă judecății a fost suspendat prin
încheierea din 02 septembrie 2014, în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc.
civ., până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/271/2012,
la care s-a făcut anterior referire.
După
repunerea cauzei pe rol, ca urmare a soluționării irevocabile a
litigiului care a constituit temeiul suspendării, instanța de apel a
invocat excepția autorității de lucru judecat în raport cu
sentința nr. 14197 din 19 decembrie 2013 a Judecătoriei Oradea,
pronunțată în Dosarul nr. x/271/2012, care a fost pusă în
discuția părților, comunicându-li-se, totodată și
cererea apelantei SC A. SRL de micșorare a câtimii obiectului
acțiunii.
Prin
această din urmă cerere, apelanta a arătat că înțelege
să renunțe la însăși dreptul pretins față de
intimata pârâtă Municipiul Oradea prin primar, că renunță
la capătul doi al cererii introductive față de intimatul B. -
prin CN C. SA, și că solicită de asemenea diminuarea câtimii
obiectului capătului 1 al cererii introductive, în sensul obligării
pârâtului intimat B. - prin CN C. SA la plata sumei de 7.000 lei, dar și
diminuarea câtimii capătului 3 al cererii introductive, în sensul obligării
aceluiași intimat la plata sumei de 46 euro pe lună, reprezentând
lipsa de folosință terne, de la data de 01 iunie 2013 până la
data plății efective.
Având în
vedere art. 247 alin. (1) și (2) C. proc. civ., instanța de apel a
luat act de renunțarea reclamantei SC A. SRL.
A mai
reținut instanța și că, din moment ce apelanta reclamanta
deține un titlu executoriu pentru suma solicitată și mai mult,
această sumă de bani este consemnată la dispoziția sa,
așa cum reiese din cuprinsul deciziei la care s-a făcut referire,
demersul juridic al acesteia, pentru a mai obține un titlu executoriu în
acest sens, nu este justificat.
Cu privire la
excepția autorității de lucru judecat în raport cu sentința
nr. 14197 din 19 decembrie 2013 a Judecătoriei Oradea, pronunțată
în Dosarul nr. x/271/2012, rămasă irevocabilă, în raport de
precizările făcute de apelantă la termenul de judecată din
27 octombrie 2015, curtea a apreciat că în cauză operează
puterea de lucru judecat a sentinței amintite.
Puterea de
lucru judecat a sentinței nr. 14197 din 19 decembrie 2013 a
Judecătoriei Oradeaa fost avută în vedere doar în ceea ce
privește capătul de cerere inserat în cuprinsul precizărilor
formulate, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei B. reprezentat prin CN C.
SA la plata sumei de 46 euro lunar, începând cu data de 01 iunie 2013 și
până la plata efectivă, reprezentând lipsă de
folosință teren.
În acest
sens, instanța a reținut că judecătoria a stabilit cu
putere de lucru judecat situația pretențiilor reclamantei pentru
lipsă de folosință teren, solicitate sub forma unor
despăgubiri lunare până la plata efective.
Astfel, prin
sentința de mai sus s-a stabilit că reclamanta este
îndreptățită să primească pentru suprafața de 175
mp teren o dreaptă și prealabilă despăgubire, dar și
că justa despăgubire a reclamantei se poate realiza doar prin
primirea, de către ea, a prețului de piață a
suprafeței de teren mai sus arătate, precum și a folosului nerealizat,
ca urmare a lipsirii reclamantei de folosința terenului în litigiu.
De asemenea,
judecătoria a menționat că își însușește
concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză, atât cu privire la
valoarea de piață a terenului în suprafață de 175 mp, cât
și în ceea ce privește valoarea folosului de tras pentru o
perioadă de 4 ani, aferentă perioadei 01 iunie 2009 - 01 iunie 2013,
însă a considerat, pe de o parte, că acest folos de tras nu poate fi
acordat reclamantei și pentru viitor, cuantumul viitor al acestuia
neputând fi anticipat la acest moment, iar pe de altă parte, că
acordarea folosului de tras pentru o perioadă de 4 ani, împreună cu
prețul de piață al imobilului, reprezintă o
despăgubire justă a reclamantei, pentru pierderea suferită de
aceasta, neimpunându-se despăgubirea nelimitată în timp a reclamantei
pentru pierderea terenului mai sus arătat.
Cum prin
hotărârea la care s-a făcut referire s-a stabilit că reclamanta
nu este îndreptățită la acordarea folosului de tras pentru o
perioadă nelimitată în timp, aceste dezlegări nu pot fi
nesocotite în cadrul unei noi cereri bazate pe aceeași situație
factuală și juridică ca și cea din Dosarul nr. x/271/2012.
Împotriva
acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, prin care a solicitat,
în principal, admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei
spre rejudecare și, doar în subsidiar, casarea deciziei și
reținerea cauzei spre rejudecare la instanța de recurs.
Prin
criticile formulate, reclamanta a susțiut că instanța de apel a
invocat din oficiu excepția puterii de lucru judecat și nu a pus-o în
discuția părților, doar a citat reclamanta cu mențiunea a
se pronunța asupra excepției.
Nici citarea
reclamantei nu a fost legală, pentru că s-a făcut la domiciliul
anterior și nu la cel ales și indicat ulterior pentru comunicarea
actelor de procedură, respectiv în
București
,
sector 3,
producându-se acesteia o vătămare.
S-a mai
susținut, că instanța a reținutfaptul că decizia de
expropriere ar fi titlu executoriu, fiind astfel greșit aplicate
prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, pentru că aceasta
este titlu executoriu într-o singură situație, anume până la
soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului legat
de proprietatea bunului imobil expropriat, iar contestația asupra deciziei
de expropriere nu suspendă transferul dreptului de proprietate asupra
bunurilor imobile în cauză.
Mai mult,
reclamanta a depus la dosar înscrisuri din care rezultă că la data de
2 decembrie 2015 pârâta a emis o adresă prin care îi convoacă la o
întâlnire, solicitându-se totodată extras de cont bancar, arătând
prin aceasta că nu a plătit suma cu titlul de despăgubire.
Apreciază,
de asemenea, ca neîntemeiată admiterea excepției puterii de lucru
judecat invocată de instanță din oficiu privind lipsa de
folosință a imobilului începând cu data de 1 iunie 2013 și
până la plata efectivă a sumei de 7.000 de lei, fiind greșit
aplicate dispozițiile legale ce guvernează această
instituție juridică.
În drept,
recursul se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C.
proc. civ.
Analizând
recursul formulat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art.
93 C. proc. civ. „În caz de alegere de domiciliu, dacă partea a
arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de
procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în
lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părții”.
Prin cererea
apel, înregistrată la data de 26 februarie 2014, reclamanta
SC A. SRL
și-a ales sediul pentru comunicarea actelor de procedură la SCA D.
SRL în București, sector 1.
Ulterior, la
data de 26 octombrie 2015, prin cererea de micșorare a câtimii obiectului
cererii, aflată la fila nr. 74 din dosarul Curții de Apel Oradea,
reclamanta a precizat că sediul societății de avocatură
care îi reprezenta interesele a fost mutat în sector 3, București, unde
solicită să-i fie comunicate toate actele de procedură.
Instanța
de apel nu a dat eficiență prevederilor legale mai sus citate și
nici solicitărilor părții.
Prin
încheierea de ședință din data de 27 octombrie 2015 Curtea de
Apel Oradea,
secția
a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a invocat, din
oficiu, excepția autorității de lucru judecat, în raport de sentința
nr. 14197 din 19 decembrie 2013 a Judecătoriei Oradea, și a citat
reclamanta, cu această mențiune, la sediul indicat inițial, din
București, sector 1, așa cum reiese din dovada de citare aflată
la fila nr. 127 din dosarul de apel.
La data de 24
noiembrie 2015, instanța de apel a rămas în pronunțare asupra
apelului declarat
de reclamanta SC A. SRL, iar hotărârea
pronunțată în cauză a fost comunicată, de asemenea, la
sediul din
București,
sector 1, așa cum reiese din dovada de comunicare aflată la fila nr. 141
din dosarul de apel.
Având în
vedere cele ce preced, Înalta Curte constată că reclamanta a fost
citată de instanța de apel la o altă adresă decât cea indicată
și adusă la cunoștința instanței, astfel că decizia
recurată a fost pronunțată cu încălcarea formelor de
procedură prevăzute de lege sub sancțiunea nulității,
potrivit celor prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce se
circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Soluționarea
apelului prin prisma excepției puterii lucrului judecat, în
condițiile în care apelanta reclamantă nu a fost legal citată,
neavând cunoștință de termenul fixat de curtea de apel pentru
judecare, atrage casarea deciziei în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Înalta Curte
constată, de asemenea, că, urmare precizărilor efectuate pe
parcursul procesului, despăgubirile care fac obiectul dosarului pendinte
reprezintă contravaloarea unui teren expropriat, iar acțiunea se
întemeiază în drept pe dispozițiile Legii nr. 33/1994.
Prin urmare,
cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar are ca
temei de drept Legea nr. 33/1994, situație în careprezența
reprezentantului Ministerului Public este obligatorie la dezbateri.
Astfel,
potrivit art. 23 din actul normativ indicat anterior, soluționarea cererii
de expropriere se face cu participarea obligatorie a procurorului, întrucât
exproprierea este o măsură de excepție care reprezintă un
tot unitar cu toate consecințele juridice ce derivă din aceasta, iar
despăgubirile ce trebuie acordate foștilor proprietari trebuie
să fie juste, echitabile și în concordanță cu normele
internaționale.
Or, așa
cum rezultă din lucrările și actele dosarului, soluționarea
litigiului s-a realizat în absența procurorului de la dezbateri,
participarea procurorului în proces (inclusiv civil) desfășurând-se
în temeiul unei dispoziții legale (art. 45 alin. (4) C. proc. civ.), iar
participarea în litigii de natura celui în speță, fiind obligatorie
potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 33/1994.
Pentru aceste
considerente, ce fac inutilă examinarea celorlalte critici ale recurentei
reclamante, Înalta Curte constată că recursul este fondat și în
temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 și pct. 9 raportat la art. 312 alin.
(3) C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite
cauza pentru rejudecarea apelului la aceeași curte de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta
SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 322/C/2015/A din 03 decembrie 2015
pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă,
de contencios administrativ și fiscal.
Casează decizia atacată
și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași
instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2016.