ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 455/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la 30 iunie 2009, SC A.C. SRL a solicitat instanței - în contradictoriu cu Statul român reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - să dispună anularea parțială a hotărârii nr. 102 din 23 aprilie 2004, emisă de pârâtă, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, în valoare totală de 28.740 lei, pentru imobilul expropriat, teren în suprafață de 223 m.p. situat în Ștefaneștii de Jos, județ Ilfov.

Reclamanta a mai solicitat totodată, obligarea pârâtelor la exproprierea diferenței de 31 m.p., conform destinației inițiale a imobilului (intravilan - construibil) cu acordarea unei drepte și prealabile despăgubiri, precum și acordarea unor despăgubiri pentru terenul expropriat, calculate la momentul efectuării expertizei, și acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a exproprierii terenului proprietate privată. Investit în primă instanță, Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, prin sentința nr. 1068 din 7 iunie 2011, a admis în parte acțiunea, precizată, și în consecință a dispus anularea parțială a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 23 aprilie 2009, în ceea ce privește valoarea despăgubirilor acordate.

A obligat Statul român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., la plata sumei de 12.711 euro, echivalent în lei la data plății, cu titlu de acoperire a prejudiciului cauzat prin expropriere. A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la exproprierea suprafeței de 31 m.p. și la plata despăgubirii pentru această expropriere, ca neîntemeiat. A respins totodată cererea, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ teritorială Ștefaneștii de Jos, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă. A obligat pârâtul, Statul român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., la plata sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că reclamanta este proprietara terenului în suprafața de 223 mp situat în comuna Ștefaneștii de Jos, jud. Ilfov, conform contractului de vânzare cumpărare din 25 aprilie 2005 - fila 12 (dezmembrat din suprafața totală care face obiectul acestei convenții). Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 102 din 23 aprilie 2009, s-a dispus exproprierea acestui teren și acordarea despăgubirii la valoarea de 28.740 lei.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1)-(3) din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.

În cazul în care hotărârea nu a fost comunicată, orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente, în termen de 3 ani de la data afișării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în condițiile art. 7, sub sancțiunea decăderii. Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile acestui articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii. Totodată, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța trebuie să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Experții vor defalca despăgubirile cuvenite proprietarului de cele ce se cuvin titularilor de alte drepturi reale. În cazul exproprierii parțiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experții, ținând seama de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanței o eventuală reducere a daunelor.

Dispozițiile art. 27 din același act normativ statuează de asemenea că, primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî. Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată. În cauză, potrivit raportului de expertiză efectuat - fila 97, dosar fond - s-a apreciat că despăgubirile cuvenite reclamantei sunt de 12.711 euro, în echivalent lei la data plății, reprezentând valoarea terenului expropriat (223 mp).

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la exproprierea suprafeței de 31 mp și la plata despăgubirii pentru această expropriere, s-a reținut incidența prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, care stabilesc că, în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă, în caz contrar, va dispune exproprierea totală. Textul legal este restrictiv, iar din raportul de expertiză efectuat în cauză nu reiese că exproprierea în parte, doar pentru suprafața de teren necesară scopului exproprierii, nu ar fi posibilă, astfel încât tribunalul a apreciat că acest capăt de cerere este neîntemeiat, neputând fi obligat expropriatorul să exproprieze mai mult decât ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului de utilitate publică.

Însă, conchide prima instanță, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. Cum terenul în suprafață de 31 mp, rămas din lotul supus exproprierii, nu mai poate fi utilizat de către reclamantă conform destinației sale inițiale, respectiv teren intravilan destinat construirii și nici nu există un spor de valoare în favoarea acestui lot (a se vedea raportul de expertiză), s-a apreciat că prejudiciul suferit de reclamantă, în înțelesul art. 26 teza a 2-a din Legea nr. 33/1994, se compune din contravaloarea acestei suprafețe. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă care, prin decizia nr. 913/A din 20 decembrie 2011, a respins ca nefondat apelul pârâtului, reținând, urmare analizării sentinței în baza dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc.

civ., că au existat motive justificate pentru majorarea cuantumului despăgubirii, față de cele învederate prin expertiza efectuată la prima instanță. Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat recurs în termen legal Statul român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia dată în apel pe considerentul că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor nu s-a ținut cont de prețurile de tranzacționare ale unor terenuri similare cu cel expropriat, respectiv de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele din aceeași unitate administrativ teritorială în care se află și imobilul expropriat, aspect esențial pe care experții l-au ignorat.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea celor ce succed. Principalul efect ce caracterizează calea ordinară de atac a apelului, este cel devolutiv, efect care nu are însă un caracter absolut, implicând și anumite limitări. Astfel, principiul tantum devolutum quantum appellatum se constituie într-o exigență a disponibilității procesuale, ce se aplică și în fața instanțelor de control judiciar ordinar, care, sunt limitate să cerceteze cauza numai cu referire la motivele invocate în cererea de apel. În consecință, devoluțiunea poate fi totală sau parțială, raportat la voința exprimată de cel ce exercită calea ordinară de atac. În ipoteza vizată de dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc.

civ., în cazul în care apelul nu se motivează ori, motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță. În speță, deși a declarat apel în termen legal împotriva sentinței, învederând instanței că va depune motivele până cel mai târziu, la prima zi de înfățișare, potrivit art. 287 alin. (2) C. proc. civ., pârâtul Statul român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România nu a prezentat instanței de control judiciar, până la termenul când s-a procedat la soluționarea cauzei, motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat calea ordinară de atac.

Ca atare, se poate concluziona că, prin rămânerea în pasivitate în fața instanței de apel, pârâta-recurentă a achiesat practic la probatoriul administrat în fața instanței de fond, în stabilirea valorii de piață a imobilului, de către cei trei experți desemnați. În consecință, sentința a fost analizată conform dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., instanța de control judiciar reținând corect că tribunalul a avut motive justificate să majoreze cuantumul despăgubirilor stabilite prin hotărârea atacată, față de cele reținute prin expertiza efectuată la fond care, potrivit criteriilor de evaluare legal prevăzute, a apreciat că metrul pătrat de teren din zona în care se află terenul suspus exproprierii, valora 57 euro, la data expertizării.

Așa fiind, față de cele ce preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. împotriva deciziei nr. 913/A din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel București - secția IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, la 05 februarie 2013.