ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 455/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 30 iunie 2009, SC A.C.

SRL a solicitat instanței - în contradictoriu cu Statul român reprezentat de

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - să dispună anularea parțială

a hotărârii nr. 102 din 23 aprilie 2004, emisă de pârâtă, în ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor acordate, în valoare totală de 28.740 lei, pentru

imobilul expropriat, teren în suprafață de 223 m.p. situat în Ștefaneștii de

Jos, județ Ilfov.

Reclamanta a mai solicitat totodată, obligarea

pârâtelor la exproprierea diferenței de 31 m.p., conform destinației inițiale a

imobilului (intravilan - construibil) cu acordarea unei drepte și prealabile

despăgubiri, precum și acordarea unor despăgubiri pentru terenul expropriat,

calculate la momentul efectuării expertizei, și acoperirea prejudiciului

suferit ca urmare a exproprierii terenului proprietate privată.

Investit în primă instanță, Tribunalul

București, secția a IlI-a civilă, prin sentința nr. 1068 din 7 iunie 2011, a

admis în parte acțiunea, precizată, și în consecință a dispus anularea parțială

a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 23 aprilie 2009, în ceea ce

privește valoarea despăgubirilor acordate.

A obligat Statul român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., la plata sumei

de 12.711 euro, echivalent în lei la data plății, cu titlu de acoperire a

prejudiciului cauzat prin expropriere.

A respins capătul de cerere privind obligarea

pârâtului la exproprierea suprafeței de 31 m.p. și la plata despăgubirii pentru

această expropriere, ca neîntemeiat.

A respins totodată cererea, în contradictoriu

cu pârâta Unitatea Administrativ teritorială Ștefaneștii de Jos, ca fiind

formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

A obligat pârâtul, Statul român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., la plata sumei

de 3000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a

reținut în esență că reclamanta este proprietara terenului în suprafața de 223

mp situat în comuna Ștefaneștii de Jos, jud. Ilfov, conform contractului de

vânzare cumpărare din 25 aprilie 2005 - fila 12 (dezmembrat din suprafața

totală care face obiectul acestei convenții).

Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor

nr. 102 din 23 aprilie 2009, s-a dispus exproprierea acestui teren și acordarea

despăgubirii la valoarea de 28.740 lei.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 9 alin.

(1)-(3) din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulțumit de cuantumul

despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6

alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de

zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului

despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul

dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus

exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de

stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de

proprietate asupra terenului.

În cazul în care hotărârea nu a fost

comunicată, orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru

exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente, în

termen de 3 ani de la data afișării hotărârii de stabilire a cuantumului

despăgubirii, în condițiile art. 7, sub sancțiunea decăderii. Acțiunea

formulată în conformitate cu prevederile acestui articol se soluționează

potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Totodată, conform art. 26 din Legea nr.

33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din

prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța trebuie să țină seama de prețul cu care se vând,

în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Experții vor defalca

despăgubirile cuvenite proprietarului de cele ce se cuvin titularilor de alte

drepturi reale.

În cazul exproprierii parțiale, dacă partea

de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a

lucrărilor ce se vor realiza, experții, ținând seama de prevederile alineatului

precedent, vor putea propune instanței o eventuală reducere a daunelor.

Dispozițiile art. 27 din același act normativ

statuează de asemenea că, primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara

cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî.

Despăgubirea acordată de către instanță nu va

putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea

solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.

În cauză, potrivit raportului de expertiză

efectuat - fila 97, dosar fond - s-a apreciat că despăgubirile cuvenite

reclamantei sunt de 12.711 euro, în echivalent lei la data plății, reprezentând

valoarea terenului expropriat (223 mp).

În ceea ce privește capătul de cerere privind

obligarea pârâtului la exproprierea suprafeței de 31 mp și la plata

despăgubirii pentru această expropriere, s-a reținut incidența prevederilor

art. 24 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, care stabilesc că, în cazul în care

expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți de teren sau din

construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va

aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă,

în caz contrar, va dispune exproprierea totală.

Textul legal este restrictiv, iar din

raportul de expertiză efectuat în cauză nu reiese că exproprierea în parte,

doar pentru suprafața de teren necesară scopului exproprierii, nu ar fi

posibilă, astfel încât tribunalul a apreciat că acest capăt de cerere este

neîntemeiat, neputând fi obligat expropriatorul să exproprieze mai mult decât

ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului de utilitate publică.

Însă, conchide prima instanță, conform art.

26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a

imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite.

Cum terenul în suprafață de 31 mp, rămas din

lotul supus exproprierii, nu mai poate fi utilizat de către reclamantă conform

destinației sale inițiale, respectiv teren intravilan destinat construirii și

nici nu există un spor de valoare în favoarea acestui lot (a se vedea raportul

de expertiză), s-a apreciat că prejudiciul suferit de reclamantă, în înțelesul

art. 26 teza a 2-a din Legea nr. 33/1994, se compune din contravaloarea acestei

suprafețe.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel

București - Secția a IV-a Civilă care, prin decizia nr. 913/A din 20 decembrie

2011, a respins ca nefondat apelul pârâtului, reținând, urmare analizării

sentinței în baza dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., că au existat

motive justificate pentru majorarea cuantumului despăgubirii, față de cele

învederate prin expertiza efectuată la prima instanță.

Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat

recurs în termen legal Statul român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., critică decizia dată în apel pe considerentul că, la

stabilirea cuantumului despăgubirilor nu s-a ținut cont de prețurile de

tranzacționare ale unor terenuri similare cu cel expropriat, respectiv de

prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele din aceeași unitate

administrativ teritorială în care se află și imobilul expropriat, aspect

esențial pe care experții l-au ignorat.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi

respins, în considerarea celor ce succed.

Principalul efect ce caracterizează calea

ordinară de atac a apelului, este cel devolutiv, efect care nu are însă un

caracter absolut, implicând și anumite limitări.

Astfel, principiul tantum devolutum quantum

appellatum se constituie într-o exigență a disponibilității procesuale, ce se

aplică și în fața instanțelor de control judiciar ordinar, care, sunt limitate

să cerceteze cauza numai cu referire la motivele invocate în cererea de apel.

În consecință, devoluțiunea poate fi totală

sau parțială, raportat la voința exprimată de cel ce exercită calea ordinară de

atac.

În ipoteza vizată de dispozițiile art. 292

alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care apelul nu se motivează ori, motivarea

apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi

noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la

prima instanță.

În speță, deși a declarat apel în termen

legal împotriva sentinței, învederând instanței că va depune motivele până cel mai

târziu, la prima zi de înfățișare, potrivit art. 287 alin. (2) C. proc. civ.,

pârâtul Statul român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România nu a prezentat instanței de control judiciar, până la

termenul când s-a procedat la soluționarea cauzei, motivele de fapt și de drept

pe care și-a întemeiat calea ordinară de atac.

Ca atare, se poate concluziona că, prin

rămânerea în pasivitate în fața instanței de apel, pârâta-recurentă a achiesat

practic la probatoriul administrat în fața instanței de fond, în stabilirea

valorii de piață a imobilului, de către cei trei experți desemnați.

În consecință, sentința a fost analizată

conform dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., instanța de control

judiciar reținând corect că tribunalul a avut motive justificate să majoreze

cuantumul despăgubirilor stabilite prin hotărârea atacată, față de cele

reținute prin expertiza efectuată la fond care, potrivit criteriilor de

evaluare legal prevăzute, a apreciat că metrul pătrat de teren din zona în care

se află terenul suspus exproprierii, valora 57 euro, la data expertizării.

Așa fiind, față de cele ce preced, recursul

urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România S.A. împotriva deciziei nr. 913/A din 20 decembrie 2011 a

Curții de Apel București - secția IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, la 05

februarie 2013.