ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1172/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1172/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei constată

următoarele:

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin

sentința nr. 233 din 11 februarie 2011 a admis în parte contestația formulată de SC M.H.C. SRL în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii, prin C.N.A.D.N.R. SA. A modificat Hotărârea

de stabilire a despăgubirilor nr. 55/23 aprilie 2009, emisă de pârât și a

stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 44.396 lei. A modificat Hotărârea

de stabilire a despăgubirilor din 23 aprilie 2009 emisă de pârât și a stabilit

cuantumul despăgubirilor la suma de 1.735 lei. A modificat Hotărârea de

stabilire a despăgubirilor nr. 57 din 23 aprilie 2009 emisă de pârât și a

stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 59.291 lei. A respins, ca

nefondat, capătul de cerere cu privire la obligarea pârâtului la plata

prejudiciului cauzat ca urmare a exproprierii. A luat act că nu s-au solicitat

cheltuieli de judecată de către contestatoare.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a constatat că prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.

55 din 23 aprilie 2009, emisă de C.N.A.D.N.R. SA, Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004, județul Ilfov Consiliul Local Ștefăneștii de Jos, s-a

dispus exproprierea și acordarea de despăgubiri aferente terenului în suprafață

de 307 mp, situat în comuna Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov, tarlaua 3,

parcela A10/2/15.

Despăgubirea a fost

stabilită la suma de 13.980 lei în baza unui raport de evaluare întocmit de

expert evaluator M.D. Hotărârea de stabilire a despăgubirilor a fost emisă în

concordanță cu procesul verbal din 9 aprilie 2009, întocmit de Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004 a Consiliului Local al comunei Ștefăneștii de Jos, județul

Ilfov.

Prin hotărârea de

stabilire a despăgubirilor din 23 aprilie 2009, emisă de C.N.A.D.N.R. SA,

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, județul Ilfov Consiliul Local

Ștefăneștii de Jos, s-a dispus exproprierea și acordarea de despăgubiri

aferente terenului în suprafață de 12 mp situat în comuna Ștefăneștii de Jos,

județul Ilfov, tarlaua 3, parcela A10/15.

Despăgubirea a fost

stabilită la suma de 546 lei în baza unui raport de evaluare întocmit de expert

evaluator M.D. Hotărârea de stabilire a despăgubirilor a fost emisă în

concordanță cu procesul verbal din 9 aprilie 2009, întocmit de Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004 a Consiliului Local al comunei Ștefăneștii de Jos, județul

Ilfov.

Prin hotărârea de

stabilire a despăgubirilor din 23 aprilie 2009, emisă de C.N.A.D.N.R. SA,

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, județul Ilfov Consiliul Local

Ștefăneștii de Jos, s-a dispus exproprierea și acordarea de despăgubiri

aferente terenului în suprafață de 410 mp situat în comuna Ștefăneștii de Jos,

județul Ilfov, tarlaua 3, parcela A10/15.

Despăgubirea a fost

stabilită la suma de 18.670,17 lei în baza unui raport de evaluare întocmit de

expert evaluator M.D. Hotărârea de stabilire a despăgubirilor a fost emisă în

concordanță cu procesul verbal nr. 57/9 aprilie 2009, întocmit de Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Consiliului Local al comunei Ștefăneștii

de Jos, județul Ilfov.

S-a constatat că prin

acțiune s-a contestat cuantumul despăgubirilor propus de către Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local al comunei Ștefăneștii de Jos,

județul Ilfov. Totodată s-a solicitat obligarea pârâtului la plata de

despăgubiri în sumă de 1.004.594,88 lei reprezentând valoarea prejudiciului

cauzat ca urmare a exproprierii.

Pornind de la dispozițiile

art. 9 din Legea nr. 198/2004 și de la cele ale art. 26 și art. 27 din Legea nr.

33/1994, s-a constatat că prin raportul de expertiză efectuat în cauză de către

experții C.G., M.V. și P.M. (comisie alcătuită din expertul desemnat de

instanță, expertul desemnat de către reclamantă și expertul desemnat de către pârât),

s-a stabilit cuantumul total al despăgubirilor pentru cele trei suprafețe de teren

la suma de 105.422 lei.

Având în vedere

situația de fapt și dispozițiile legale incidente, la stabilirea cuantumului

exproprierii s-a luat în considerare valoarea indicată prin raportul de

expertiză, această valoare reprezentând prețul la care se vând imobilele în mod

obișnuit, de același fel, situate în aceeași unitate administrativ teritorială.

Tribunalul a avut în

vedere și faptul că valoarea la care s-a ajuns prin raportul de expertiză

efectuat de către comisia de experți, este însușită inclusiv de către expertul

desemnat de către reclamantă, acesta nefăcând opinie separată. Totodată, s-a

constatat că această valoare a ținut cont și de prețurile cu care se vând

imobile situate în zonă conform ofertelor anexate raportului de expertiză.

Pentru aceste considerente,

tribunalul a admis contestația și a modificat în parte cele trei hotărâri de

stabilire a despăgubirilor în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor conform

valorilor stabilite prin raportul de expertiză efectuat.

Referitor la capătul

de cerere prin care s-au solicitat despăgubiri ca urmare a prejudiciului cauzat

în urma exproprierii, acesta a fost găsit neîntemeiat de către prima instanță.

Astfel, prin același

raport de expertiză efectuat de comisia de experți s-a stabilit faptul că

loturile rămase de o parte și de alta a autostrăzii (respectiv lotul nr. 1 în

suprafață de 1.531 mp și lotul nr. 3 în suprafață de 1.184 mp), au fiecare mai

mult de 500 mp, motiv pentru care nu se justifică o expropriere integrală. În

plus, loturile rămase pot fi exploatate agricol fără nicio problemă, iar faptul

că reclamanta nu le-a exploatat în perioada de construcție a autostrăzii nu a fost

considerat un prejudiciu, întrucât construcția autostrăzii nu ar fi împiedicat

accesul cu mijloace agricole pe drumurile de exploatare laterale în situația în

care reclamanta ar fi dorit să cultive aceste terenuri.

În concluzie, s-a

constatat că reclamanta nu a suferit un prejudiciu ca urmare a exproprierii și

nu se impune obligarea pârâtului la acordarea despăgubirilor în acest sens, fiind

respins acest capăt de cerere ca nefondat.

În temeiul art. 274 C.

proc. civ., tribunalul a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată

de către reclamantă.

Prin decizia nr. 248/

A din 19 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul

declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva sentinței

tribunalului, pe care a schimbat-o în parte, astfel: A modificat hotărârea de

stabilire a despăgubirilor din 23 aprilie 2009 emisă de pârât și a stabilit

cuantumul despăgubirilor la suma de 23.645,14 lei. A modificat hotărârea de

stabilire a despăgubirilor din 23 aprilie 2009 emisă de pârât și a stabilit

cuantumul despăgubirilor la suma de 924 lei. A modificat hotărârea de stabilire

a despăgubirilor din 23 aprilie 2009 emisă de pârât și a stabilit cuantumul

despăgubirilor la suma de 31.578,2 lei. A păstrat celelalte dispoziții ale

sentinței. A obligat pe reclamantă la 1.500 lei cheltuieli de judecată către

apelant.

Verificând

sentința primei instanțe prin prisma dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) și art.

27 din Legea nr. 33/1994, curtea de apel a constatat că prin raportul de

expertiză efectuat în cauză, astfel cum a fost completat (filele 200–205 și

231-232 - dosar fond), valoarea despăgubirilor cuvenite pentru terenul

expropriat a fost calculată având la bază informații cu privire la oferte de

terenuri similare, situate în aceeași zonă cu terenurile de evaluat, iar nu

„prețul cu care se vând imobile de același fel în unitatea administrativ

teritorială”, încălcându-se astfel dispozițiile imperative ale art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, în condițiile în care instanța supremă a stabilit că

această sintagmă, utilizată de legiuitor în art. 26 din Legea nr. 33/1994, are

semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele

autentice de vânzare cumpărare.

Față de

acestea, curtea de apel a apreciat că despăgubirile acordate de către instanța

de fond s-au bazat pe o expertiză întocmită cu nerespectarea dispozițiilor art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, motiv pentru care s-a dispus suplimentarea

probatoriului, iar în cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse la dosar

contracte de vânzare - cumpărare cu privire la terenuri similare celor

expropriate.

Pentru a

da eficiență și a răspunde criteriilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, curtea de

apel a dispus efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a terenurilor

expropriate, care să se bazeze pe prețurile consemnate în contractele de

vânzare - cumpărare depuse la dosar.

În ceea

ce privește prejudiciul solicitat de către reclamantă, constând în valoarea

terenului rămas care nu mai poate fi utilizat conform scopului avut în vedere

la data achiziționării, s-a reținut că soluția dată acestui capăt de cerere nu

a fost criticată în apel, astfel încât evaluarea efectuată prin expertiza

tehnică de specialitate administrată în fața instanței de apel a vizat doar

valoarea reală a terenurilor expropriate.

Prin acest raport de

expertiză, comisia de experți a stabilit valoarea totală a celor trei suprafețe

de teren expropriate la suma de 56.147,42 lei (12.903,30 euro) și o valoare

unitară de 17,7 euro/ mp echivalent 77,02 lei/ mp.

Din conținutul

raportului de expertiză a rezultat că 11 contracte de vânzare-cumpărare depuse

la dosar de către părți sunt aferente unor tranzacții cu terenuri extravilane

agricole din perioada 2006 - 2008, neputând a fi utilizate drept comparabile în

cadrul metodei comparației directe a vânzărilor datorită diferențelor mari

dintre momentul efectuării tranzacțiilor și data expertizei. De aceea, comisia

de experți a aplicat metoda comparației directe având la bază doar trei

tranzacții cu terenuri libere, similare, situate în zone similare cu cele

evaluate (contractele de vânzare-cumpărare din 6 mai 2011, din 29 iulie 2011 și

din 4 noiembrie 2011 - anexa 2 a raportului de expertiză și filele 163, 166 și

173).

Împotriva acestei

ultime decizii au declarat recursuri reclamanta și pârâtul.

Prin motivele de

recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta SC

M.H.C. SRL a solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate și

menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței tribunalului, cu cheltuieli de

judecată.

După prezentarea

situației de fapt, reclamanta a criticat decizia pronunțată în apel, arătând că

în mod greșit, instanța a considerat că la întocmirea raportului de expertiză

au fost respectate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

A precizat astfel că

expertiza administrată în apel conține prețuri practicate pentru terenuri diferite

ca așezare față de localizarea terenului expropriat, solicitând a se observa că

aceasta a fost efectuată în anul 2012, în baza unor contracte încheiate în anul

2011, cu 1 an mai devreme decât data realizării expertizei.

A mai arătat că

instanța de apel a respins obiecțiunile pe care le-a formulat prin care

solicitase a se pune în vedere comisiei de experți să detalieze modalitățile pe

care aceștia le-au folosit și motivul reducerii prețurilor din cele trei

contracte.

A considerat astfel

că dispozițiile legale au fost încălcate, cu atât mai mult cu cât n-au fost

luate în considerare în momentul efectuării raportului de expertiză

caracteristicile terenurilor expropriate, respectiv zona în care sunt

amplasate, gradul de dezvoltare a acestora, fiind astfel prejudiciată prin

stabilirea incorectă a despăgubirilor de către instanță.

Prin motivele de

recurs, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA a solicitat, fie modificarea

deciziei atacate, desființarea sentinței tribunalului și respingerea cererii de

chemare în judecată, ca neîntemeiată, fie casarea deciziei recurate și

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

A susținut că au fost

încălcate dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, motiv de recurs

încadrabil în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., în sensul că la acordarea

despăgubirilor, instanța de apel nu a ținut cont de toate dovezile existente la

dosar, dovezi certe privind prețul de tranzacționare al terenurilor similare

celui expropriat.

A considerat că și în

cazul în care valoarea despăgubirii constatată de experți este mai mare decât

cea oferită de expropriator, instanța nu este obligată să acorde automat

respectiva despăgubire, fiind suverană în aprecierea forței probelor.

Având în vedere că

atât instanța de judecată cât și experții, la stabilirea valorii

despăgubirilor, trebuie să țină seama de prețurile efective de tranzacționare

ale terenurilor similare celui expropriat, a solicitat ca, judecând fondul

cauzei și ținând seama de toate probele existente la dosar, să se compare

despăgubirea efectivă oferită de stat cu valoarea maximă pe care o puteau

obține proprietarii printr-o vânzare liberă.

În cazul în care pe

fond cererea reclamantei nu va fi respinsă și se va constata că în efectuarea

expertizei nu s-a ținut cont de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

a considerat că este necesară refacerea expertizei sau suplimentarea

probatoriului care să țină cont de terenurile similare, situație în care se

impune casarea cu trimitere spre rejudecare.

Recursurile sunt nule.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă,

sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază

recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse

printr-un memoriu separat.

Recursul se

motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau

înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la

art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este

nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute

la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Potrivit legii, nu

orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii

recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea

motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici

privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.

Indicarea greșită a

motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora

realizează exigențele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face

posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod.

Or, în speță, criticile

formulate prin ambele recursuri nu permit încadrarea în motivele de

nelegalitate prevăzute de textul de lege menționat, recurenții nesusținând în

vreun fel nelegalitatea soluției din apel.

Astfel, deși în

ambele recursuri s-a criticat decizia sub aspectul încălcării de către instanța

de apel a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, încadrabilă în motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se observă că

recurenții în argumentarea acestui motiv de recurs au solicitat în realitate

reaprecierea probatoriului.

Prin urmare, ignorând

faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunțată în apel, care a

fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluției, recurenții,

prin motivele formulate, au solicitat reaprecierea probatoriului administrat în

cauză, criticând expertiza efectuată.

Or, în calea

extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce

constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii pronunțată în apel.

De aceea, eventualele

critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit

să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive

este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

Prin urmare, văzând

dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe

cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va

constata nulitatea căilor de atac exercitate în asemenea condiții procedurale încât

nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii

atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nule recursurile

declarate de reclamanta SC M.H.C. SRL și de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.

SA împotriva deciziei nr. 248/ A din 19 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 martie 2013.