ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.10.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4894/2013

HOTĂRÂRE
30.10.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4894/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 12 august

2011 pe rolul Tribunalului București, SC C.C. SRL

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Consiliului Local Ștefăneștii de Jos, modificarea

hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 1 din 10 noiembrie 2010, în sensul obligării

intimatei la plata cotei de TVA în cuantum de 87.436,8 euro, aferentă despăgubirilor

stabilite prin hotărâre.

Tribunalul București, secția a V-a civilă,

prin sentința nr. 1135 din 23 mai 2012

a

respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a constatat că prin hotărârea nr. 1 din 10 noiembrie 2010 emisă de Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 198/2004 a Consiliului Local Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov,

s-a dispus exproprierea și a fost aprobată acordarea și consemnarea despăgubirii

aferente terenului situat în comuna Ștefăneștii de Jos, pentru suprafața de 3.312

m.p., teren ce aparține expropriatei SC C.C. SRL, cuantumul despăgubirii fiind 1.588.342,37

RON, echivalent a 364.320 euro.

Tribunalul a apreciat ca fiind neîntemeiată

solicitarea reclamantei ca în cuantumul despăgubirilor să fie cuprinsă și suma de

87.436,8 euro cu titlu de TVA aferentă despăgubirilor stabilite prin hotărâre.

Astfel, Tribunalul a observat că reclamanta

a susținut că potrivit art. 128 alin. (3) lit. c) C. fisc., trecerea în domeniul

public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile în condițiile prevăzute

de legislația referitoare la proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,

în schimbul unei despăgubiri, se consideră livrare de bunuri, operațiune ce intră

în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, iar art. 137 alin. (1) lit.

b) din același Cod stipulează că pentru operațiunile prevăzute la art. 128

alin. (3) lit. c), baza de impozitare a TVA este constituită din compensația aferentă.

Tribunalul a considerat că aceste dispoziții

legale ce reprezintă dreptul comun în materie nu sunt incidente în cauza dedusă

judecății, față de dispozițiile speciale din Legea nr. 198/2004 și principiul de

drept specialia generalibus derogant.

În acest sens, a reținut că potrivit

art. 17 din Legea nr. 198/2004, serviciile privind avizarea și înregistrarea documentațiilor

cadastral-juridice sunt scutite de la plata taxelor, iar taxele aferente procedurii

de intabulare pentru terenurile necesare realizării lucrărilor de construire de

autostrăzi și drumuri naționale, precum și orice alte taxe datorate bugetului de

stat sau bugetelor locale sunt scutite de la plată.

Conform art. 10 alin. (3) din H.G. nr.

434/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004

privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes

național, județean și local, sunt scutite de plată toate operațiunile privind deschiderea

de cărți funciare și intabularea dreptului de proprietate al Statului Român sau

al unităților administrativ-teritoriale și notarea dreptului de administrare corespunzător

asupra imobilelor expropriate în scopul realizării lucrărilor de construire de drumuri

de interes național, județean și local, precum și orice alte taxe, tarife și obligații

de plată prevăzute de lege și datorate bugetului de stat și bugetelor locale în

legătură cu operațiunile efectuate în baza Legii nr. 198/2004, cu modificările și

completările ulterioare.

Așa fiind, având în vedere că operațiunile

privind exproprierea sunt scutite de orice taxe datorate bugetului de stat, nu s-a

putut considera că despăgubirea cuvenită reclamantei constituie bază de impunere

pentru aplicarea taxei pe valoarea adăugată, iar în măsura în care la suma stabilită

cu titlu de despăgubire s-ar adăuga TVA, această taxă ar trebui restituită și plătită

la bugetul de stat de către beneficiar.

Soluția primei instanțe a fost menținută

de Curtea de Apel București, secția a IIl-a civilă și pentru cauze cu minori și

de familie, prin decizia nr. 73/A din 18 martie 2013,

prin care s-a respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței Tribunalului.

Dincolo de opiniile exprimate în doctrina

în materia fiscală privitoare la calificarea TVA-ului ca fiind o taxă ori, dimpotrivă,

o impozitare indirectă, s-a constatat de către instanța de apel, fără îndoială,

că ea aparține sferei mai largi a obligațiilor de plată prevăzute de lege și datorate

bugetului de stat.

A fost găsită reală susținerea că în C.

fisc. se prevede că trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor

impozabile, astfel cum este și situația reclamantei în cauză, potrivit legii, în

schimbul unei despăgubiri (compensație) este considerată livrare de bunuri, iar

potrivit art. 137 din Cod, într-o astfel de situație, baza de impozitare a taxei

pe valoarea adăugată este constituită din compensația aferentă bunului care a ieșit

din patrimoniul societății.

Legea nr. 198/2004 este, însă, prin prevederile

anume vizând scutirea de plată a taxelor, o lege specială, derogatorie în materie

fiscală cu privire la bunurile ce fac obiectul său de reglementare, de la C.

fisc., astfel că are prioritate de aplicare.

Astfel, în art 17 din legea sus-menționată

se prevede, nu numai scutirea de plată a taxelor pentru serviciile de avizare, înregistrare,

intabulare la cadastru pentru terenurile necesare construirii de autostrăzi și drumuri

naționale, astfel cum a susținut reclamanta, ci și a „oricăror alte taxe datorate

bugetului de stat sau bugetelor locale”.

Așadar, legiuitorul nu a prevăzut „orice

alte taxe de același fel”, respectiv nici că beneficiarul scutirii ar fi doar constructorul

sau beneficiarul construcției.

În plus, art. 10 alin. (3) din H.G.

nr. 434/2009 de aprobare a Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004

prevede scutirea de Ia plată a oricărei „taxe, tarife ori obligații de plată prevăzută

de lege și datorate bugetului de stat și bugetelor locale în legătură cu operațiunile

efectuate în baza Legii nr. 198/2004, cu modificările și completările ulterioare”.

S-a reținut că prima instanță a făcut o

corectă aplicare a actelor normative incidente cauzei, astfel că, în mod legal și

temeinic, a respins cererea având ca obiect obligația pârâtei la plata taxei pe

valoarea adăugată aferentă despăgubirii acordate.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat

recurs reclamanta SC C.C. SRL,

solicitând

admiterea acestuia și modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii

apelului propriu, schimbării sentinței Tribunalului și admiterii cererii de chemare

în judecată.

A criticat decizia pronunțată în apel prin

prisma pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., considerând a fi eronată interpretarea

pe care instanța a dat-o prevederilor art. 17 din Legea nr. 198/2004 și celor ale

art. 10 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009, în condițiile în care niciunul din respectivele

texte nu constituie temei pentru scutirea operațiunii de la plata TVA. A apreciat

totodată că instanța a nesocotit normele imperative ale legii care reglementează

scutirile de la plata TVA, precum și principiul ierarhiei actelor normative.

Dezvoltând criticile formulate, recurenta

a arătat că reglementarea TVA, inclusiv pentru situația exproprierii, este expres

și neechivoc tăcută prin C. fisc. [în art. 128 alin. (1) și (3) lit. c) și art.

137].

Pornind de la considerații potrivit cărora

TVA este un impozit indirect (art. 125 C. fisc.) și nu o taxă, datorată în cazul

livrării de bunuri, a precizat că trecerea în domeniul public a unor bunuri din

patrimoniul persoanelor impozabile, în schimbul unei despăgubiri, este expres reglementată

ca fiind livrare de bunuri, în sensul C. fisc. și deci operațiune purtătoare de

TVA.

În al doilea rând, în susținerea tezei,

a arătat că Legea nr. 198/2004 nu acordă scutiri de TVA și a invocat în susținere

art. 17 din lege.

În continuare, recurenta a considerat că

instanța nu a tăcut aplicarea obligatorie (și nici măcar analiza) art. 141 C.

fisc. care reglementează singurele situații în care operațiunile de transfer de

bunuri sunt scutite de la plata TVA, cu raportare la art. 1 alin. (3) din Cod. A

precizat astfel că atâta timp cât respectiva operațiune nu este prevăzută între

cazurile expres și limitativ prevăzute de C. fisc. în care se aplică scutirea de

la plata TVA, iar în Legea nr. 198/2004 și în Normele metodologice de aplicare a

acesteia nu se face vorbire de TVA, nu se poate ajunge la concluzia că ar opera

scutirea.

A mai arătat că singurul text care ar putea

fundamenta concluzia instanței privind scutirea de la plata TVA ar rămâne cel al

art. 10 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009, însă normele metodologice nu pot adăuga

la lege și cu atât mai mult nu pot acorda scutiri de la plata obligațiilor fiscale

expres reglementate prin C. fisc., act normativ cu forță evident superioară.

A concluzionat menționând că TVA nu este

o taxă, ci un impozit; Legea nr. 198/2004 nu acordă scutiri de impozite, ci doar

de anumite taxe; C. fisc. prevede expres că exproprierea este operațiune purtătoare

de TVA; scutirile de TVA sunt expres și limitativ prevăzute de C. fisc., nefiind

scutit transferul de proprietate asupra terenurilor construibile (or în cauză terenul

expropriat este construibil, conform certificatului de urbanism depus la dosarul

fondului); C. fisc. nu acordă scutiri în raport de persoana beneficiarului, ci în

raport de tipul operațiunii; în materie fiscală, dispozițiile C. fisc. prevalează

asupra oricăror acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile

Codului.

În final, a mai precizat că neplata TVA

de către expropriator pune expropriatul în postura de a suferi o pierdere de un

sfert din compensație, ceea ce contravine principiului dreptei despăgubiri.

Recursul este nefondat,

urmând a fi respins ca atare, în considerarea

argumentelor ce succed:

Analizând cu prioritate motivul de ordine

publică referitor îa lipsa calității procesuale pasive a Companiei Naționale de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, invocat ca excepție de către apărătorul

intimatei-reclamante în ședința publică din 23 octombrie 2013, se reține că acesta

nu poate fi primit.

Se constată că Legea nr. 198/2004, act

normativ în baza căruia a fost emisă hotărârea nr. 1/2010 de stabilire a despăgubirilor,

a cărei modificare s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, conferă Companiei

Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA atribuții în operațiunea

de expropriere, din coroborarea textelor de lege reieșind că respectiva companie

are calitate procesuală în calitate de reprezentant al Statului Român, mandat conferit

prin efectul legii, fiind pur formală susținerea apărătorului acesteia.

În ceea ce privește problema de drept supusă

judecații, aceasta este de a se stabili dacă operațiunea exproprierii este supusă

impozitării cu TVA.

Se reține astfel că art. 128 C. fisc. (invocat

de recurentă) prevede la alin. (3) lit. c) că este considerată livrare de bunuri,

trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile,

în condițiile prevăzute de legislația referitoare la proprietatea publică și regimul

juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri, iar art. 137 din același cod

stipulează că baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită,

pentru operațiunile prevăzute la art. 128 alin. (3) lit. c), din compensația aferentă.

Se observă, însă, cum corect a reținut

și instanța de apel, că Legea nr. 198/2004, pentru operațiunile pe care le reglementează,

are, în raport eu actul normativ sus-menționat, caracterul unei legi speciale, aplicabilă

cu prioritate, conform principiului specialia generalibus derogant.

Or, în cuprinsul art. 17 din Legea nr.

198/2004 se prevede că serviciile privind înregistrarea, avizarea și recepționarea

documentațiilor cadastral-juridice sunt scutite de la plata taxelor, iar taxele

aferente procedurii de intabulare pentru terenurile necesare realizării lucrărilor

de construire de drumuri de interes național, județean și local, precum și orice

alte taxe datorate bugetului de stat sau bugetelor locale sunt scutite de la plată,

reglementare care este preluată și prin art. 10 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009

de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a legii.

Nu poate fi astfel primită critica recurentei

referitoare la faptul că hotărârea adaugă la lege, în condițiile în care prin Legea

nr. 198/2004 se prevede scutirea de la plată, în plus față de cele menționate, a

oricăror altor taxe datorate bugetului de stat sau bugetelor focale.

Nu pot fi reținute în acest context nici

considerentele de la care a pornit recurenta pentru a demonstra că în accepțiunea

încât reglementarea cuprinsă la art. 17 din Legea nr. 198/2004 nu are în vedere

și scutirea de TVA, întrucât se referă la taxe și nu la impozite.

Este evidentă intenția legiuitorului de

a scuti exproprierile efectuate în temeiul Legii nr. 198/2004, precum și alte operațiuni

legate de aceasta, enumerate în art. 17, de plata oricăror alte taxe, termen folosit

în mod generic.

Ca atare, nu pot fi primite susținerile

recurentei potrivit cărora art. 17 din Legea nr. 198/2004 nu reglementează și scutirea

de taxă pe valoarea adăugată, ci numai anumite scutiri de taxe privitoare la servicii

publice în legătură cu exproprierea.

Din această perspectivă și în contextul

existenței unei legi speciale, derogatorii de la dreptu! comun reprezentat de C.

fisc., nu are relevanță critica recurentei referitoare la faptul că în mod greșit

instanța de apel nu a făcut aplicarea prevederilor art. 141 C. fisc. care reglementează

situațiile în care operațiunile de transfer de bunuri sunt scutite de la plata TVA,

fiind eronate și susținerile referitoare la prevalența C. fisc. asupra oricăror

prevederi din alte acte normative, în materie fiscală.

Pentru cele ce preced, în conformitate

cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamantă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanta SC C.C. SRL împotriva deciziei nr. 73/A din 18 martie 2013 a Curții

de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

octombrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-03-06
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1172/2013
Asupra cauzei constată următoarele: Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 233 din 11 februarie 2011 a admis în parte contestația formulată de SC M.H.C. SRL în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul T
ÎCCJ 2013-02-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 455/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la 30 iunie 2009, SC A.C. SRL a solicitat instanței - în contradictoriu cu Statul român reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Național
ÎCCJ 2014-11-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3060/2014
ții evaluatori la momentul exproprierii, acțiunea reclamanților a fost admisă. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat apel pârâtul Statul Roman prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, iar prin De
ÎCCJ 2013-03-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1137/2013
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 04 martie 2009, pe rolul Tribunalului București, sectia a IV-a civilă, reclamanta SC G.C.G. SRL a chemat în judecată Statul Român prin C.N.A
ÎCCJ 2013-02-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 530/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1112 din 3 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea precizată formulată de reclamanta SC A.C.I. SRL, de
Sursă