ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3060/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la 25 august 2009, reclamanții P.M. și C.V.G. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, solicitând anularea Hotărârii emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 nr. 297 din 11 iunie 2009 Consiliul Local Ștefăneștii de Jos jud. Ilfov, în ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite pentru terenul în suprafață de 2.387 mp, situat în com. Ștefăneștii de Jos, jud. Ilfov. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt coproprietarii terenului în suprafață de 17.624,03 mp, situat în extravilanul comunei Ștefăneștii de Jos, jud. Ilfov, drept de proprietate ce a fost înscris în Cartea Funciară nr. X1 a com.

Ștefăneștii de Jos, jud. Ilfov, iar Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a stabilit că despăgubirea ce se acordă este de 41.924 RON, este inferioară valorii reale a terenului. Pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. S-a susținut că terenul reclamanților în suprafață de 2.387 mp este necesar pentru construcția tronsonului de autostradă București-Ploiești, în baza Legii nr. 198/2004 și a H.G. nr. 941/2004, acesta fiind inclus în Hotărârea nr. 1546 din 14 noiembrie 2006, completată prin Hotărârea nr. 425/2008 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică Construcția autostrăzii București-Brașov, tronsonul București-Ploiești.

S-a mai arătat că, în urma verificării actelor dosarului de expropriere, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a emis hotărârea de stabilire a despăgubirilor, iar cuantumul acestora s-a stabilit de experții evaluatori, care au avut în vedere prețul de pe piața liberă la data întocmirii raportului de evaluare, valoarea reală a imobilului, apreciind că restul de teren nu numai că nu devine inutilizabil, dar prezintă interes pentru proprietar, ca urmare a sporului de valoare.

Prin Sentința civilă nr. 1650 din 29 octombrie 2010 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, a fost admisă contestația formulată de reclamanți, modificată în parte Hotărârea nr. 297 din 11 iunie 2009 de stabilire a despăgubirilor, adoptată de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, constituită pe lângă Consiliul Local al comunei Ștefăneștii de Jos, numai în ce privește cuantumul despăgubirilor datorate de expropriator reclamanților, ce au fost stabilite la suma de 506.588 RON, echivalent a 119.628 euro, din care suma de 104.024 euro reprezintă valoarea de circulație a terenului expropriat, iar suma de 15.604 euro reprezintă prejudiciul adus proprietarului. A fost obligat pârâtul și la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de către comisia de experți desemnată potrivit Legii nr. 33/1994, rezultă că valoarea unitară a terenului expropriat este, prin raportare la valoarea de piață la momentul lunii august 2010, de 43,58 euro/mp, valoarea totală a prejudiciului fiind de 506.588 RON echivalent a 119.628 euro, din care suma de 104.024 euro reprezintă valoarea de circulație a terenului expropriat, iar suma de 15.604 euro reprezintă prejudiciul adus proprietarului. Potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a terenului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite la data întocmirii raportului de expertiză, iar la calcularea despăgubirilor, experții și instanța vor ține seama și de daunele aduse proprietarului, prin urmare, față de aceste dispoziții, instanța de fond a avut în vedere și acest prejudiciu.

În ce privește prejudiciul individual, tribunalul a reținut că prin exproprierea suprafeței de teren de 2.387 mp aparținând reclamanților, restul proprietății rămâne fără cale de acces, scăzând prețul de vânzare al acestuia, putând să existe totuși un spor de valoare ca urmare a creșterii interesului pe piața imobiliară în zonă, însă numai după refacerea drumului secundar de acces, astfel că, prejudiciul este minimal prin raportare și la un eventual spor de valoare. Așa cum rezultă din raportul de expertiză, cuantumul acestui prejudiciu este de 15.604 euro și reprezintă prejudiciul adus proprietarului prin expropriere. Astfel, instanța de fond constatând că despăgubirea solicitată de reclamanți este superioară celei calculate de experții evaluatori la momentul exproprierii, acțiunea reclamanților a fost admisă.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat apel pârâtul Statul Roman prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, iar prin Decizia nr. 235A din 11 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a fost admis apelul pârâtului, fiind schimbată în parte sentința în sensul că au fost stabilite despăgubirile datorate de expropriator reclamanților, la suma de 395.901 RON, echivalent a 93.954 euro, din care suma de 344.262 RON (81.699 euro) reprezintă valoarea de circulație a terenului expropriat, iar suma de 51.639 RON (12.255 euro) reprezintă valoarea prejudiciului, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că exproprierea, ca limitare extremă a dreptului de proprietate privată, este un act de autoritate publică, prin care se realizează dobândirea forțată a proprietăților private, necesare executării lucrărilor de utilitate publică, în schimbul unei despăgubiri. Reclamanții nemulțumiți de întinderea despăgubirilor cuprinse în Hotărârea nr. 297 din 11 iunie 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local Ștefăneștii de Jos jud. Ilfov, reclamanții au sesizat Tribunalului București, în temeiul Legii nr. 198/2004, cu cererea ce face obiectul litigiului de față. Sub aspectul criticilor apelantului, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Pe de o parte, la calcularea cuantumului despăgubirilor experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, iar nu prețurile de ofertare, precum și de daunele aduse proprietarului, la data întocmirii raportului de expertiză, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. În speță, reține instanța de apel, așa cum rezultă din concluziile expertizei efectuate în apel, coroborate cu celelalte înscrisuri respectiv contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar, prețurile de tranzacționare la terenurile de pe raza aceleiași unități administrativ-teritoriale, au variat foarte mult, înregistrând un trend ascendent, apoi descendent al valorii proprietăților, de la momentul emiterii hotărârii contestate.

Într-o atare situație și pentru stabilirea cu respectarea dispozițiilor legale a calculului despăgubirilor, expertiza efectuată în apel a luat în considerare valorile tranzacționate cu privire la terenuri aflate pe raza aceleiași unități administrativ-teritoriale, într-un interval de timp apropiat și nu în funcție de ofertele de vânzare la care s-a raportat expertiza instanței de fond. Astfel, prin raportare la data întocmirii raportului de expertiză a fost stabilită în apel o valoare de 30,31 euro/mp de teren, față de 43,58 euro/mp, cât a reținut instanța de fond, ambele valori fiind situate peste valoarea stabilită prin hotărârea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local Ștefăneștii de Jos Ilfov.

Pe de altă parte, expertiza evaluatoare întocmită în apel a evidențiat o valoare de 34,23 euro/mp de teren, prin raportare la data exproprierii - 11 iunie 2009. Astfel, față de dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, privind rezultatul expertizei, instanța de apel l-a comparat cu oferta și cu pretențiile formulate de părți, apreciindu-se că se impune acordarea despăgubirilor la nivelul momentului exproprierii, pentru a nu priva expropriatul de diferența de valoare care s-a pierdut până la momentul efectuării expertizei, în litigiul pe care l-a declanșat și care, în orice variantă de soluționare, i-ar fi adus o majorare a despăgubirilor oferite de expropriator. Această valoare se situează sub cea reținută de instanța de fond, conform expertizei efectuate în stadiul procesual anterior (506.588 RON, echivalent a 119.628 euro).

Cât privește valoarea prejudiciului stabilit în expertiza fondului, s-a observat că s-a efectuat calculul acestuia, prin luarea în considerare a unui procent de 15% din valoarea terenului expropriat, considerându-se că sunt necesare și cheltuieli pentru proiectarea și executarea unui nou drum de acces. Expertiza efectuată în apel a avut în vedere, la calculul prejudiciului, același procent de 15% din valoarea terenului expropriat, argumentat însă prin scăderea din valoarea normală a prejudiciului (de 20 - 25 %) a sporului de valoare, cu luarea în considerare și a căderii pieței imobiliare între data exproprierii și respectiv data expertizei. Observând situarea nivelului total al despăgubirilor sub cuantumul acordat de prima instanță și, având în vedere dispozițiile art. 296 C. proc.

civ., a fost admis apelul și, pe cale de consecință, schimbată în parte sentința apelată, în sensul că despăgubirile cuvenite reclamanților sunt de 395.901 RON echivalent a 93.954 euro, din care suma de 344.262 RON (81.699 euro) reprezintă valoarea de circulație a terenului expropriat, iar suma de 51.639 RON (12.255 euro) reprezintă valoarea prejudiciului. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, iar prin Decizia civilă nr. 7608 din 13 decembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994: "La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile administrate de aceștia". În cauză, raportul de expertiză a fost efectuat la nivelul anului 2010, iar în cuprinsul acestui raport, experții au menționat că evaluarea s-a făcut la data exproprierii, respectiv 11 iunie 2009, stabilind valoarea de circulație a terenului prin comparație cu 9 contracte de vânzare-cumpărare depuse de părți, respectiv 4 contracte de vânzare-cumpărare depuse de recurentul pârât și 5 contracte depuse de intimații reclamanți.

Or, așa cum rezultă din cuprinsul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, atât experții, cât și instanța au obligația ca, la stabilirea despăgubirilor acordate, să țină seama de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, ceea ce presupune în mod necesar administrarea de probe în acest sens. Fundamentându-și hotărârea pe concluziile unui raport de expertiză întocmit în anul 2009, care a avut în vedere tranzacții imobiliare încheiate între anii 2005 - 2008, anexate raportului efectuat, s-a reținut că instanța de apel a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care impun în mod expres obligația instanței de a ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

În consecință, instanța de recurs, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, a admis recursul declarat de pârât, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu îndrumarea de a se dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a administrării în mod nemijlocit a dovezilor necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale, prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află terenul în litigiu, la data întocmirii raportului de expertiză, urmând a fi avute în vedere și celelalte mijloace de apărare invocate de pârât.

În rejudecare, apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, sub nr. 34337/3/2009**, iar prin Decizia civilă nr. 177A din 15 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, fiind schimbată în parte hotărârea instanței de fond în sensul stabilirii despăgubirilor datorate de expropriator reclamanților la suma totală de 3125.026 RON, din care 256.242 RON valoarea de circulație a terenului expropriat și 68.784 RON, prejudiciu produs prin expropriere, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței, iar cererea apelantului privind cheltuielile de judecată a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente: Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 297 din 11 iunie 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a dispus exproprierea suprafeței de 2.387 mp, situat în comuna Ștefăneștii de Jos, jud. Ilfov, și s-a stabilit o despăgubire în cuantum de 41.924 RON. Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, "Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite". Alin. (2) și (3) al aceluiași text prevede că "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

În cazul exproprierii parțiale dacă partea din imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a exproprierii, experții ținând seama de prevederile alineatului precedent vor putea propune instanței o eventuală reducere numai a daunelor. De asemenea, potrivit disp. art. 27 din același act normativ, "primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî. Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat". Instanța de apel în rejudecare, raportat la decizia de casare, a reținut că despăgubirile acordate de instanța de fond s-au bazat pe o expertiză întocmită cu nerespectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, situație în care a dispus suplimentarea probatoriului.

Astfel, în cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse la dosar contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenuri similare celui expropriat, încheiate în septembrie 2011, iulie 2011, mai 2011, noiembrie 2010, octombrie 2007, mai 2006, aprilie 2011, februarie 2008, decembrie 2007, iulie 2010. De asemenea, pentru a da eficiență criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare de evaluare a terenului expropriat, care să aibă în vedere prețurile consemnate în contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar.

Instanța de apel a reținut că sintagma "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială" are în vedere prețul consemnat în acte autentice de vânzare-cumpărare, încheiate în perioada de referință (data efectuării expertizei), însă instanța supremă a statuat în numeroase decizii de speță că, în situația în care nu au fost perfectate tranzacții în acea perioadă, se poate recurge la alte mijloace de probă concludente, din categoria cărora pot face parte chiar și ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile din anunțurile de mică publicitate din zonele locale.

În speță, reține instanța de apel, se regăsește această ipoteză, neputând fi identificate contracte mai recente care să aibă ca obiect terenuri similare terenului în litigiu, situat în comuna Ștefăneștii de Jos, jud. Ilfov, comisia de experți a luat în considerare și s-a raportat, cu ocazia efectuării raportului de expertiză și a suplimentului la acest raport, la contracte de vânzare-cumpărare încheiate la o dată cât mai apropiată de data raportului de expertiză (23 septembrie 2013), respectiv contracte încheiate în perioada 2010 - 2011, aplicând indici de corecție în funcție de data tranzacțiilor, poziționarea și dimensiunile terenurilor. Astfel, prin raportul de expertiză întocmit în această fază procesuală, comisia de experți a stabilit, cu majoritate, o valoare de 256.242 RON, echivalent a 57.309 euro (24 euro/mp).

În opinia separată a expertului P.M., desemnat de apelant, această valoare este de 135.104 RON, echivalent a 30.315 euro (12,7 euro/mp), însă instanța de apel a înlăturat acest punct de vedere, întrucât acesta se fundamentează pe un contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2012 pentru un teren grevat de ipotecă, cumpărat cu plata în rate (Contractul de vânzare-cumpărare din 22 martie 2012), iar valoarea redusă pe mp pentru acest teren fiind cea care a influențat valoarea finală a terenului expropriat, cu mult mai mică decât cea stabilită în opinia majoritară, care a nu a avut în vedere această tranzacție.

Ca atare, având în vedere că valoarea stabilită de cei doi experți prin raportul de expertiză întocmit în rejudecarea apelului, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, este mult mai mică decât cea acordată cu titlu de despăgubiri de instanța de fond, care a reținut o valoare de 119.628 euro (43,58 euro/mp), instanța de apel a apreciat întemeiate criticile pârâtului sub acest aspect, constatând că reclamanților li se cuvin despăgubiri în valoare de 256.242 RON pentru terenul expropriat în suprafață totală de 2.387 mp, situat în comuna Ștefăneștii de Jos, jud. Ilfov. De asemenea, instanța de apel a constatat că despăgubirile calculate prin raportul de expertiză întocmit în faza apelului sunt mai mari decât cele oferite de expropriator, fiind respectate astfel și prevederile art. 27 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora "primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți.

Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat". În ce privește prejudiciul solicitat de reclamanți, instanța de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului". Alin. (2) al acestui articol prescrie că la calcularea cuantumului despăgubirilor se va ține seama de daunele aduse proprietarului, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Prejudiciul suferit de cel expropriat nu este, așadar, o pagubă eventuală, ipotetică, ci prejudiciul efectiv încercat de cel lipsit de proprietatea sa prin expropriere.

În speță, prin raportul de expertiză întocmit în cauză, suplimentat la 17 martie 2014, comisia de experți a stabilit, în opinie majoritară, că prin exproprierea suprafeței de teren în litigiu, restul proprietății reclamanților a rămas fără acces, fostul drum DN 7 fiind blocat de noua bretea de legătură și că la celălalt capăt al lotului se află un canal de irigații. Este evident că această situație creată prin exproprierea terenului în litigiu este de natură să producă reclamanților un prejudiciu, reprezentat, în opinia majoritară a comisiei de experți, de scăderea valorii de piață a terenului rămas determinată de lipsa oricărei căi de acces.

Instanța de apel a înlăturat opinia separată a expertului desemnat de către apelant, care apreciază că lipsa lucrărilor de amenajare a drumurilor de exploatare agricolă nu poate fi imputată apelantului sub formă de prejudiciu, care vor fi subiecte ale unor exproprieri ulterioare, întrucât reclamanții ar fi în situația de a aștepta sine die realizarea de către expropriator a căii de acces către proprietatea ce le-a rămas în urma exproprierii. La formarea acestei opinii, instanța de apel a avut în vedere și faptul că, deși autostrada A3 a fost terminată și șantierul a fost evacuat, până acum, la peste 4 ani de la expropriere, nu s-a realizat încă niciun drum de acces către terenurile rămase neexpropriate.

Prejudiciul constând în scăderea valorii de piață a proprietății reclamanților rămase în urma exproprierii, cauzat de lipsa oricărui drum de acces, a fost evaluat de cei doi experți la suma de 68.784 RON, echivalentul a 15.384 euro (2,4 euro/mp). Cum această valoare se situează sub cea reținută de instanța de fond, conform expertizei efectuate în stadiul procesual anterior (506.588 RON, echivalent a 119.628 euro), instanța de apel raportat la dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, a stabilit despăgubiri pentru prejudiciul produs prin expropriere în valoare totală de 68.784 RON.

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de pârât, instanța de apel a constatat că, potrivit art. 38 din Legea nr. 33/1994, toate cheltuielile pentru realizarea procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor de judecată, se suportă de către expropriator, motiv pentru care a fost respinsă cererea de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată. În aceeași idee s-a mai reținut că nu funcționează în această materie principiul culpei procesuale sau dispozițiile art. 274 C. proc. civ., cât timp chiar legea stabilește, față de scopul urmărit prin expropriere respectiv realizarea unui interes de ordine publică, că toate cheltuielile aferente procesului de expropriere sunt în sarcina expropriatorului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanții P.M. și C.V.G., cât și pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Criticile aduse hotărârii instanței de reclamanții P.M. și C.V.G. vizează nelegalitatea hotărârii instanței de apel prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte: Astfel, reclamanții susțin că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 care prevăd criteriile în raport de care se stabilește cuantumul despăgubirii. Pe de altă parte, reclamanții mai arată că diferența de teren din lotul ce a rămas neexpropriat, este lipsită de cale de acces, urmare a acestei exproprieri, ceea ce le creează un prejudiciu.

În apel, la rejudecare, susțin reclamanții, au solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul București, motivat de împrejurarea că au pierdut proprietatea terenului expropriat în anul 2009 și, că este legal ca despăgubirea pentru terenul expropriat să fie acordată la valoarea terenului din momentul exproprierii. În aceeași idee se învederează jurisprudența în materie, respectiv Decizia nr. 128/2009 a Curții de Apel Suceava prin care s-a statuat că "valoarea despăgubirilor trebuie să exprime valoarea imobilului la data exproprierii și nicidecum una posibil a fi dobândită după expropriere", întrucât, în caz contrar expropriatorul s-ar îmbogăți fără justă cauză.

De asemenea, reclamanții mai arată că într-o situație similară Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că indemnizația pentru un bun expropriat nu este neapărat egală cu valoarea intrinsecă a bunului trecut în patrimoniul statului, "ci trebuie să se țină seama și de pierderea unor beneficii economice pentru reclamant", în caz contrar, suma acordată nefiind proporțională cu valoarea bunului expropriat (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, secția III, hotărârea L. c. Franța, 11 aprilie 2002, 46044/99).

În consecință, reclamanții susțin că soluția instanței de apel încalcă dispozițiile art. 44 din Constituție, art. 1 din Legea nr. 33/1994 și respectiv art. 1 din Protocolul I al Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât suma stabilită nu reprezintă o prealabilă și justă despăgubire, motiv pentru care se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului declarat de Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA ca nefondat. Criticile aduse de pârâtul de Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA hotărârii instanței de apel vizează următoarele aspecte de nelegalitate prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.: Astfel se susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, că aplicarea și interpretarea greșită a legii constă în faptul că la stabilirea cuantumului despăgubirilor în valoare de 256.242 RON, atât cei doi experți care au format o opinie majoritară la întocmirea raportului de expertiză, cât și instanța de apel au avut în vedere contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anii 2010 - 2011, așadar mult îndepărtate în timp față de momentul efectuării expertizei în apel, în cel de-al doilea ciclu procesual.

În aceeași idee, se susține că instanța de apel a înlăturat în mod nejustificat opinia separată formulată de expertul desemnat de pârât, cu toate că acest expert a avut în vedere în cadrul metodei comparației directe și o tranzacție încheiată în anul 2012, respectiv Contractul de vânzare-cumpărare din 22 martie 2012. În ceea ce privește prejudiciul în cuantum de 68.784 RON, echivalentul a 25.384 euro stabilit de către instanța de apel prin omologarea raportului de expertiză și a suplimentului la raportul de expertiză întocmite în prezenta cauză, pârâtul susține că acest prejudiciu nu este unul dovedit, nu este actual și nici nu este cert.

Astfel, pârâtul susține că prejudiciul în materie de expropriere constă în desființarea de garduri, plantații și alte lucrări, iar faptul că terenul rămas în proprietatea reclamanților nu mai are cale de acces nu rezultă dintr-o culpă a expropriatorului, întrucât prin Proiectul Tehnic al Autostrăzii București-Ploiești, au fost prevăzute căi de acces la terenurile rămase în proprietatea expropriaților. Mai mult decât atât, arată pârâtul, din cuprinsul raportului de expertiză rezultă faptul că terenul neexpropriat este cultivat, deci folosit potrivit destinației sale, aceea de teren extravilan agricol. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă și justă despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică. Or, o justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bunăvoie terenul, acesta fiind prețul pieței, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit, astfel de terenuri. Valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare atât la amplasamentul acestuia, destinația lui, cât și poziționarea acestuia față de alte localități și de căile de acces.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel și imobilele administrativ-teritoriale, la data întocmirii raportului de expertiză (...)". Rezultă astfel, că textul legal mai sus menționat indică un criteriu legal obiectiv de determinare a despăgubirilor, astfel încât, la calcularea acestora trebuie să se țină seama de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeași unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Cum cadrul normativ incident în cauză vizează dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în ce privește momentul stabilirii valorii despăgubirilor, orice altă susținere a recurenților este nu numai neavenită, dar și în afara cadrului legal sus-evocat. Ca atare, instanța de apel în mod corect a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 la cazul dedus judecății, în ce privește momentul în raport de care trebuie stabilită valoarea imobilului expropriat, și anume cea de la data întocmirii raportului de expertiză. Așa fiind, din perspectiva dispozițiilor legale sus-evocate și a celor expuse, critica legată de stabilirea despăgubirilor în raport de data exproprierii nu se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Așa cum s-a cristalizat în practica judiciară sintagma "prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele" are în vedere prețul de piață, respectiv cel de tranzacționare, stipulat în acte de înstrăinare încheiate la o dată apropiată celei la care se efectuează expertiza de evaluare. "Prețul de piață" este considerat prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și, în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Stabilirea prețului de piață presupune astfel administrarea unor probatorii pertinente, una din cele mai importante fiind expertiza tehnică de evaluare. Rațiunea pentru care s-a dispus efectuarea unei noi expertize în apel în rejudecare a constat în faptul că prin Decizia de casare nr. 7608 din 13 decembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că raportul de expertiză întocmit în cauză nu respecta dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, că fundamentându-și hotărârea pe concluziile unui raport de expertiză întocmit în anul 2009, care a avut în vedere tranzacții imobiliare încheiate între anii 2005 - 2008, au fost încălcate prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care impun în mod expres obligația instanței de a ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Ca atare, în rejudecare instanța de apel, conformându-se îndrumărilor și statuărilor deciziei de casare, a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Cum, în speță nu au putut fi identificate contracte mai recente care să aibă ca obiect terenuri similare terenului în litigiu, situat în comuna Ștefăneștii de Jos, jud. Ilfov, comisia de experți a luat în considerare și s-a raportat (cu ocazia efectuării raportului de expertiză și a suplimentului la acest raport), la contracte de vânzare-cumpărare încheiate la o dată cât mai apropiată de data raportului de expertiză (23 septembrie 2013), respectiv contracte încheiate în perioada 2010 - 2011, aplicând astfel indici de corecție în funcție de data tranzacțiilor, poziționarea și dimensiunile terenurilor.

Astfel, prin raportul de expertiză întocmit în rejudecarea apelului, comisia de experți a stabilit, cu majoritate, o valoare de 256.242 RON, echivalent a 57.309 euro (24 euro/mp) în ce privește terenul expropriat. Cum opinia separată a expertului P.M. a fost fundamentată pe un contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2012 pentru un teren grevat de ipotecă, cumpărat cu plata în rate (Contractul de vânzare-cumpărare din 22 martie 2012, în mod corect și legal instanța de apel a înlăturat această opinie în condițiile în care terenul din acel contract de vânzare-cumpărare nu era similar celui din litigiu.

Astfel, este de reținut că expertiza efectuată în faza de apel a ținut cont la stabilirea cuantumului despăgubirilor de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, terenuri cu caracteristici similare celui din litigiu ce au fost înstrăinate în perioada 2010 - 2011, ca perioadă de referință cea mai apropiată de data efectuării raportului de expertiză, fiind respectate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994. În ceea ce privește susținerea reclamanților că prin suma stabilită ca valoare a despăgubirilor s-au încălcat dispozițiile constituționale cuprinse în art. 44 alin. (3), este de reținut că, aplicând în cauză dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța nu a încălcat textul constituțional sus-menționat.

De altfel, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, stabilind că reglementarea legală cuprinsă în articolul sus-menționat conține suficiente garanții menite să ocrotească și să garanteze dreptul de proprietate al titularilor, drept consacrat de art. 44 din Constituție (Decizia nr. 29 din 19 ianuarie 2012, nr. 388 din 26 aprilie 2012 a Curții Constituționale). În ce privește jurisprudența europeană invocată, se constată că prin soluția adoptată, instanța nu a nesocotit exigențele acesteia referitoare la despăgubirea echitabilă care se cuvine în situația lipsirii de proprietate prin expropriere. Astfel, este de reținut că respectarea dispozițiilor Legii nr. 33/1994 în stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților implică și satisfacerea exigențelor art. 1 din Protocolul adițional Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Cât timp legiuitorul a prevăzut criterii de evaluare a despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor expropriate, iar instanța a aplicat și respectat aceste criterii, hotărârea astfel pronunțată nu poate reprezenta o încălcare a normei naționale sau a celei europene. Nefondată este și critica legată de valoarea prejudiciului cauzat reclamanților prin expropriere, în condițiile în care potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane, iar prin raportul de expertiză întocmit în cauză, suplimentat la 17 martie 2014, s-a constatat că prin exproprierea suprafeței de teren în litigiu, restul proprietății reclamanților a rămas fără acces și, că această situație creată este de natură să producă reclamanților un prejudiciu, reprezentat de scăderea valorii de piață a terenului rămas, ca urmare a lipsei căii de acces.

Din perspectiva celor expuse, cum niciuna din criticile recurenților nu se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312. alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat atât recursul reclamanților, cât și a pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții P.M. și C.V.G. și de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei nr. 177A din 15 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 noiembrie 2014. Procesat de GGC - AZ