ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5145/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 84 din 21 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC E.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, dispunându-se obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei totale de 10.498.728,92 euro, în echivalent lei la data plății efective, reprezentând despăgubiri ca urmare a exproprierii și T.V.A. aferent. În motivarea sentinței, s-a reținut, în esență, că reclamanta, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 20 mai 2003 de B.N.P. C.S.P., a devenit proprietara terenului intravilan în suprafață de 19.999,62 mp situat în comuna Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov, înscris în C.F.

a comunei Ștefăneștii de Jos. Prin Hotărârea din 7 iulie 2009 emisă de către C.N.A.D.N.R. SA, s-au stabilit despăgubiri în sumă de 2.268.745 lei pentru o parte din terenul proprietatea reclamantei, în suprafață de 3.134 mp, nr. cadastral 16/2/2/1, expropriată în vederea realizării construcției autostrăzii București - Brașov, tronsonul București - Ploiești, al cărei amplasament a fost aprobat prin H.G. nr. 425/2008. Învestită fiind cu soluționarea cererii părții nemulțumite de acest cuantum, în baza art. 9 din Legea nr. 198/2004, instanța, având în vedere și faptul că, potrivit art. 44 din Constituția României, exproprierea constituie cea mai severă restricție care poate fi adusă dreptului de proprietate, a apreciat că în componența despăgubirilor ce urmează a fi acordate expropriatului trebuie să se regăsească atât valoarea reală a imobilului expropriat, cât și prejudiciul suferit.

Dat fiind faptul că despăgubirile trebuie să exprime valoarea imobilului la data exproprierii, instanța și-a însușit raportul de expertiză efectuat în cauză, în sensul că valoarea terenului expropriat este de 5.279.629.793 lei, echivalentul a 1.244.198 euro. Instanța a constatat că valoarea stabilită de pârât pentru terenul expropriat nu reflectă valoarea reală a imobilului, deoarece pârâtul a evaluat terenul expropriat la 172 euro/mp, fără a analiza dacă este afectată și în ce măsură ar fi afectată diferența de teren rămasă în proprietatea reclamantei.

Astfel, din conținutul raportului de expertiză efectuat în cauză în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 33/1994, rezultă că la data exproprierii valoarea terenului era de 326 euro/mp și nu de 172 euro/mp, cum a stabilit C.N.A.D.N.R., ceea ce înseamnă că, într-adevăr, la evaluarea terenului, pârâtul nu a ținut cont de amplasarea terenului, deschiderea acestuia la șoseaua de centură, utilitățile la care este acordat, etc. Susținerea pârâtului potrivit căreia prețul de 375 euro/mp este exagerat nu a fost primită, dat fiind faptul că și din expertizele extrajudiciare depuse în cauză de către reclamantă rezultă aproximativ aceleași valori pentru imobilul sus menționat. În ceea ce privește prejudiciul suferit, instanța a reținut că reclamanta pretinde că se compune din: suma cu care a scăzut valoarea terenului învecinat celui expropriat, rămas în proprietatea SC E.I.

SRL, scăderea valorii construcției ramase în proprietatea reclamantei, amplasate în imediata vecinătate a terenului expropriat, prejudiciul suferit ca urmare a pierderii beneficiului contractului de închiriere încheiat la data de 18 iulie 2007 și T.V.A. aferent sumelor sus menționate. Reclamanta este îndreptățită a primi contravaloarea prejudiciului pretins, despăgubirea propusă de pârât nefiind o despăgubire dreaptă care să reflecte prejudiciul suferit. Astfel, rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză că restul de teren, respectiv 15.339 mp, rămas în proprietatea reclamantei, identificat cu nr. cadastral, înscris în C.F. a com. Ștefăneștii de Jos, este afectat, în parte, de zona drumului public, respectiv a autostrăzii și restricțiile legale impuse acestei zone.

În aplicarea art. 14, 16, 17 și 18 din O.G. nr. 43/1997, 7.884 mp din teren se află în zona de siguranță, iar 3.960 mp în zona de protecție. Așadar, prin exproprierea celor 3.134 mp, sunt afectați în întregime și ceilalți 15.339 mp, rămași în proprietatea reclamantei, în sensul că 11.844 mp (7.884+3.960) se află în zonele de siguranță și protecție ale autostrăzii, iar diferența rămâne nesemnificativă și greu de utilizat la parametrii și scopul pentru care a fost achiziționat. Rezultă în atare situație că suprafața de teren rămasă în proprietatea reclamantei a suferit o depreciere a valorii în proporție de 100%. Deși pârâtul ar fi putut să exproprieze întreaga suprafață sau cel puțin alături de cei 3.134 mp și suprafața de teren ce se află în zonele de siguranță și protecție, acesta a preferat să dispună exproprierea doar pentru suprafața de 3.134 mp, fără însă a plăti o dreaptă și prealabilă despăgubire.

Chiar dacă aparent suprafața expropriată pare mică în raport cu suprafața rămasă, valoarea acesteia pentru patrimoniul reclamantei se regăsește și în prejudiciul produs acesteia, prin aceea ca nu mai poate folosi si utiliza normal întreaga suprafața de teren rămasă. Trunchierea imobilului teren s-a făcut în așa manieră încât suprafața rămasă, chiar dacă este mare, devine aproape inutilă. Instanța a apreciat că reclamantei i s-a impus o sarcină excesivă, aceea de a suporta de o manieră exclusivă utilitatea publică a funcționării autostrăzii, astfel încât dreptul său de proprietate a fost încălcat, ceea ce contravine atât dispozițiilor constituționale, cât și Convenției Europene a Drepturilor Omului, la care România este parte, avându-se în vedere jurisprudența C.E.D.O., în care s-a explicitat noțiunea de expropriere de fapt și s-au stabilit obligațiile statului în cazul în care un bun este afectat unei utilități publice.

Astfel, s-a apreciat că statul are obligația de a expropria orice bun aflat în proprietatea privată și care este afectat utilității publice, cum ar fi aleile, drumurile de acces sau spațiile verzi publice. Tribunalul a considerat că în stabilirea despăgubirii cuvenite reclamantei trebuie să fie incluse și: scăderea valorii terenului învecinat celui expropriat, rămas în proprietatea reclamantei (6.089.583 euro), scăderea valorii construcției rămase în proprietatea reclamantei, amplasate în imediata vecinătate a terenului expropriat (391.700 euro). În ceea ce privește prejudiciul suferit ca urmare a pierderii beneficiului contractului de închiriere (1.175.952 euro) încheiat la data de 18 iulie 2007, instanța a reținut că din contractul de închiriere depus la dosar rezultă că reclamanta a închiriat bunul pe o perioadă de 10 ani cu o chirie lunară de 4.644 euro+T.V.A.

pentru hală producție și 3.600 euro+T.V.A. pentru birouri. Ulterior, din cauza exproprierii, s-a restrâns spațiul închiriat și chiria aferentă la suma de 500 euro. În atare situație, reclamanta a dovedit că în urma exproprierii au existat consecințe negative în patrimoniul său, consecințe ce se circumscriu noțiunii de prejudiciu. În ceea ce privește T.V.A., dat fiind că despăgubirea este purtătoare de această taxă, pârâtul va suporta și cuantumul acesteia (2.136.343,92 euro), având în vedere art. 38 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurii de expropriere se suportă de expropriator. Prin Decizia nr. 76 din 5 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelurile formulate de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.

și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împotriva sentinței menționate, pe care a schimbat-o în parte. În consecință, a stabilit valoarea despăgubirilor din expropriere cuvenite reclamantei la suma totală de 2.779.300 euro, în echivalent în lei, din care 576.700 euro despăgubiri pentru suprafața expropriată de 3.134 mp și 2.202.600 euro prejudiciul încercat prin deprecierea valorii restului de proprietate de 15.339 mp teren. A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.240.252 euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând despăgubiri rămase neachitate din suma stabilită mai sus. A respins cererea de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul constând în deprecierea valorii construcției, ca neîntemeiată.

A anulat în parte sentința apelată, în sensul că: A respins pe fond capătul de cerere privind prejudiciul cauzat prin pierderea beneficiilor din contractul de închiriere, ca urmare a renunțării reclamantei la drept. A dispus majorarea onorariului comisiei de experți formata din B.M., D.M. si I.E. de la 2.100 lei la 6.000 lei, cuvenit în mod egal experților. A obligat pe apelantul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., să plătească experților diferența de onorariu de 3.900 lei, prezenta hotărâre fiind executorie în acest sens. A respins cererea apelantului Statul Român privind cheltuielile de judecată și a obligat pe apelantul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. la 7.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a confirmat situația de fapt reținută de către prima instanță, arătând, în plus, că printr-o altă hotărâre, din 18 martie 2008 emisă de C.N.A.D.N.R. - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a dispus exproprierea pentru o altă suprafață de 1.527 mp teren, parte din suprafața totală deținută de către reclamantă, ce nu face obiectul discuției în dosarul prezent (ci al unui alt dosar), care interesează exclusiv suprafața de 3.134 mp expropriată prin Hotărârea nr. 367/2009. Or, prin sentința apelată, tribunalul a acordat despăgubiri nu numai pentru suprafața astfel expropriată, dar și pentru suprafața de 15.339 mp rămasă neexpropriată, dar afectată în urma exproprierii, ca și pentru prejudiciul legat de construcție, reținând o altă valoare pentru terenul expropriat, anume valoarea de 397 euro/mp, calculată de experți prin expertiza efectuată în fața tribunalului la momentul exproprierii.

În privința modalității de evaluare a terenului expropriat, Curtea a constatat că se pun în discuție trei aspecte: legalitatea expertizei efectuate în fața tribunalului, în raport de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994; alegerea momentului la care să se facă evaluarea despăgubirilor (la momentul efectuării expertizei în apel, la momentul judecății în primă instanță sau la data exproprierii); alegerea între evaluarea făcută exclusiv pe baza contractelor de vânzare-cumpărare și cea făcută și pe baza hotărârilor de expropriere pentru terenuri învecinate. În ceea ce privește legalitatea expertizei efectuate în fața tribunalului, în raport de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, Curtea a constatat că prin raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe, întocmit la nivelul aprilie 2010, s-a făcut evaluarea imobilului atât la momentul exproprierii (septembrie 2009), cât și la data expertizei.

Instanța de apel a considerat că este nelegală raportarea experților, pentru evaluarea făcută la cele două momente de evaluare, la oferte de vânzare extrase de experți de pe piața imobiliară, precum și la hotărâri de stabilire a despăgubirilor pentru terenuri expropriate învecinate. În contextul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, raportul de evaluare trebuie să determine prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile similare, ceea ce semnifică faptul că trebuie să se aibă în vedere prețuri convenite în convenții de vânzare-cumpărare încheiate efectiv, iar nu oferte de vânzare, care nu reflectă decât cererea vânzătorului de a primi un anumit preț, dar nu și realitatea acestui preț. Sintagma „în mod obișnuit” semnifică prețul în general practicat, ceea ce impune analiza mai multor contracte de vânzare-cumpărare.

Nici alte hotărâri de stabilire a despăgubirilor pentru exproprierea unor terenuri învecinate nu reprezintă comparabile dintre cele prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, care trebuie să fie convenții de înstrăinare încheiate pe piața imobiliară. Or, hotărârile de stabilire a despăgubirilor în cazul unor exproprieri sunt acte unilaterale emise în cadrul unor proceduri legale. Faptul că aceste hotărâri de expropriere ar trebui să reflecte la rândul lor valoarea reală a imobilului expropriat și deci ar trimite implicit la valoarea de tranzacționare pe piață nu constituie un temei pentru evaluarea directă pe baza acestor hotărâri, atât timp cât criteriile legale sunt altele, anume prețurile obișnuite pe piața imobiliară și cât timp din probele administrate nu rezultă că ar exista o corespondență între aceste prețuri obișnuite pe piața imobiliară și valorile stabilite prin hotărârile de expropriere.

Or, în cauză, această lipsă de corespondență dintre prețurile obișnuite ale unor terenuri similare și valorile stabilite prin hotărârile de expropriere pentru terenuri învecinate a căror luare în considerare o solicită reclamanta este evidenta, așa cum a rezultat din raportul de expertiză întocmit în apel. Prin raportul de expertiză întocmit în fața instanței de apel, experții au evaluat terenul de 3.134 mp astfel: la momentul exproprierii (septembrie 2009), prin raportare exclusiv la contracte de vânzare cumpărare, valoarea rezultată a fost de 224 euro/mp, iar prin raportare și la hotărârile de stabilire a despăgubirilor - 375 euro/mp; la data expertizei în apel (noiembrie 2012), prin raportare exclusiv la contracte de vânzare-cumpărare, valoarea rezultată a fost de 184 euro/mp, iar prin raportare și la hotărârile de stabilire a despăgubirilor, valoarea rezultată a fost de 323 euro/mp.

Rezultă din aceste evaluări diferențe foarte mari între cele două modalități de evaluare, de aproape 70 %, ceea ce relevă incorectitudinea evaluării efectuate prin luarea în considerare a hotărârilor de expropriere. Astfel, atât timp cât evaluarea făcută exclusiv pe baza contractelor de vânzare-cumpărare, care reflectă valoarea „cu care se vând în mod obișnuit” terenuri similare este într-un anumit sens, introducerea drept comparabilă și a unor hotărâri de expropriere nu ar trebui să modifice în mod important evaluarea, dacă aceste hotărâri de expropriere ar reflecta și ele valoarea reală de piață.

În momentul în care, însă, evaluarea făcută și prin considerarea acestor hotărâri de expropriere este atât de semnificativ modificată față de evaluarea făcută exclusiv pe baza de contracte de vânzare-cumpărare, rezultă în mod logic că de fapt comparabilele reprezentate de hotărâri de expropriere ies din marja convențiilor de vânzare-cumpărare și nu reflectă prețul real din aceste convenții. De aceea, respectând dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, nu poate fi avută în vedere evaluarea făcută prin raportare și la hotărâri de expropriere pentru terenuri învecinate. Nu este rolul acestei instanțe să explice această modalitate de evaluare a despăgubirilor făcută chiar de expropriator în diferitele hotărâri de expropriere existente la dosar și diferențele de evaluare făcute de expropriator între terenuri absolut învecinate.

Curtea a observat aceste diferențe mari de evaluare făcute de expropriator pentru terenuri învecinate (terenuri învecinate cu cel al reclamantei și cu situație similară au fost evaluate de expropriator la sume de 446 euro mp, 329 euro/mp și 315 euro/mp, în vreme ce reclamantei expropriatorul i-a oferit numai 172 euro/mp). Într-adevăr, este greu (dacă nu imposibil) de explicat asemenea diferențe de evaluare, în condițiile în care și raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză relevă că utilitățile acestor alte terenuri erau similare cu cel al reclamantei SC E.I. SRL. Pe de altă parte, Curtea nu este în măsură decât să soluționeze prezenta cauză, fără a pune în discuție valorile primite de alte persoane expropriate, iar în raport de dispozițiile legale, s-a conchis în sensul că nu poate fi avută în vedere evaluarea făcută pe baza hotărârilor de stabilire a despăgubirilor pentru terenuri învecinate.

Pentru aceste motive, a fost înlăturată expertiza efectuată în primă instanță, ca fiind nelegală în raport de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, și a fost valorificată expertiza efectuată în faza apelului, în forma întregită. Acest ultim raport a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, evaluarea făcându-se prin raportare la mai multe contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri similare. S-au reținut de către experți și indicii de corecție adecvați în raport de timpul scurs de la data încheierii contractelor care au servit drept comparabile și evoluția pieței imobiliare pe această perioadă, cât și în funcție de amplasamentul și caracteristicile terenului. Acești indici de corecție nu au fost combătuți în mod justificat de părți.

În ceea ce privește momentul la care trebuie efectuată evaluarea despăgubirilor, Curtea a stabilit că acesta este cel al efectuării expertizei în apel, legal întocmită și care reflectă prima evaluare corectă a terenului. Nu a fost avută în vedere nici valoarea de la data exproprierii, așa cum solicită intimata reclamantă, deoarece din aplicarea coroborată a dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 și art. 26 din Legea nr. 33/1993 se relevă că evaluarea despăgubirilor se face la momentul raportului de expertiză.

Aceste prevederi legale au fost verificate sub aspectul constituționalității de către Curtea Constituțională din perspectiva caracterului prealabil și just al despăgubirii - în condițiile în care, în cursul judecății, valoarea terenului se stabilește la momentul întocmirii raportului de expertiză, și nu la momentul exproprierii -, stabilindu-se î n numeroase decizii că nu contravin art. 44 alin. (3) din Constituția României, deoarece conțin suficiente garanții menite să ocrotească și să garanteze dreptul de proprietate al titularilor supuși procedurii de expropriere, inclusiv prin prisma exigențelor Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În ce privește Decizia nr. 984/2012 pronunțată de Curtea Constituțională, invocată de intimata-reclamantă, instanța de apel a considerat că nu relevă un reviriment de practică a Curții Constituționale, care să justifice ignorarea deciziilor anterior pronunțate, prin care se insistă că textul este perfect constituțional, deoarece obiectul controlului de neconstituționalitate l-a făcut art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 într-o formă care este inaplicabilă în cauză și care a fost în vigoare o scurtă perioadă de timp, între noiembrie 2008 și ianuarie 2009, când prin O.U.G. nr. 228/2008 s-a revenit la forma anterioară a textului. Pe de altă parte, argumentele dezvoltate în cuprinsul Deciziei nr. 984/2012, deși par să contureze un punct de vedere contrar celor asumate anterior de instanța de control constituțional, nu tranșează totuși chestiunea în discuție într-o maniera care să se constituie într-o schimbare de practică.

Curtea a înlăturat apărarea intimatei-reclamante conform căreia, prin apelurile formulate, nu s-a criticat raportarea primei instanțe la momentul exproprierii, constatând că prin ambele apeluri se invocă încălcarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, critică ce, coroborată cu caracterul devolutiv al apelului, atrage verificarea legalității sentinței tribunalului sub toate aspectele puse în discuție de aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/ 1994. Față de considerentele expuse, s-a avut în vedere raportul de expertiză întocmit în apel de experții D., B. și I., respectiv evaluarea făcută prin acesta doar pe baza contractelor de vânzare-cumpărare, la momentul întocmirii raportului - depus la termenul din data de 5 februarie 2013 - din care rezultă că valoarea terenului expropriat de 3.134 mp este de 184 euro/mp, determinând un total de 576.700 euro.

În ce privește restul de proprietate rămas neexpropiat, Curtea a constatat că sunt nefondate criticile apelanților în sensul că nu se cuvin despăgubiri intimatei reclamante pentru suprafața de 15.339 mp, față de dispozițiile art. 14, 16, 17, 47 alin (1) 1 din O.G. nr. 43/1997. Conform raportului de expertiză întocmit în fața tribunalului, din suprafața de 15.339 mp, 7.884 mp este situată în zona de siguranță, iar suprafața de 3.960 mp teren reprezintă zona de protecție. Pentru suprafețele de teren astfel afectate de zona de siguranță și de protecție, utilizarea terenului nu mai poate fi făcută în raport de categoria sa de teren intravilan, cu potențial construibil, ci exclusiv pentru culturi agricole sau forestiere pentru terenul afectat de zona de protecție și pentru cel afectat de restricțiile de construire instituite de art. 47 alin. (1) 1 din O.G.

nr. 43/1997, iar pentru terenul situat în zona de siguranță nici măcar aceste utilizări agricole nu mai pot fi date. Este evidentă, în această împrejurare, deprecierea valorică majoră suferită de aceste suprafețe de teren, față de situația anterioară exproprierii, când terenul era intravilan și cu potențial construibil, potențial pe care reclamanta chiar l-a valorificat anterior exproprierii, prin construirea depozitului aflat în prezent pe teren. Experții au evaluat prin raportul de expertiză întocmit în apel această depreciere valorică la suma de 173 euro/mp pentru terenul de 7.884 mp afectat de zona de siguranță și la suma de 150 euro/mp pentru suprafața de 3.960 mp afectată de zona de protecție.

Experții au dat o valoare de 1 euro/mp pentru terenul afectat de zona de siguranță și care nu poate primi nici măcar utilizare agricolă și o valoare de 24 euro/mp pentru terenul afectat de zona de protecție, care poate fi folosit pentru culturi agricole. Plecând de aceste valori, experții au calculat deprecierea menționată mai sus prin raportare la prețul pe care terenul l-ar fi avut ca teren intravilan construibil. Se observă că pentru aceste două loturi de teren experții au plecat de la o valoare a terenului (neafectat de expropriere) de 174 euro/mp (inferioara deci celei date lotului din față, expropriat, fiind aplicați indici de corecție față de amplasamentul acestor loturi). Curtea și-a însușit această modalitate de evaluare a prejudiciului, constatând că este raportată la criteriul obiectiv al utilizărilor pe care le mai poate avea terenul în urma exproprierii, iar prejudiciul este cert.

Aceeași este situația și cu suprafața rămasă de 3.495 mp, neafectată de zona de siguranță sau de protecție, dar afectată de restricții de construire, datorită lățimii terenului de numai 10-11 m și datorita faptului că nu mai are deschidere directă la stradă. Astfel, s-a dovedit cu înscrisurile depuse că autoritățile competente în materie au refuzat intimatei reclamante eliberarea certificatului de urbanism și a autorizației de construire, având în vedere restricțiile urbanistice și legale existente. S-au depus în acest sens adresele emise de Primăria Ștefăneștii de Jos din 2009, respectiv din 2010 de către Arhitectul șef al C.J. Ilfov, prin care se atestă că terenul rămas neexpropriat devine neconstruibil.

Este adevărat că aceste acte nu relevă ce proiect vizau cererile intimatei reclamante, anume dacă vizau un proiect care urma să aibă amplasamentul înăuntrul suprafeței de 50 mp,. de la marginea asfaltică sau pe restul suprafeței de 3.495 mp, neafectată de zona de siguranță sau de protecție. Curtea nu și-a însușit pe deplin nici cele menționate în aceste adrese, fiind evident că adresa Primariei Ștefăneștii de Jos este inexactă, făcând referire la suprafața expropriată de 18.473 mp, în timp ce nici adresa emisă de Arhitectul șef nu este foarte exactă, nefăcând nicio mențiune referitor la suprafața de 3.495 mp, neafectată de zona de siguranță sau de protecție.

Prejudiciul suferit de intimata reclamantă este, însă, cert, constând în deprecierea valorică evidentă a acestei suprafețe de teren, care reprezintă la acest moment un teren mai puțin atractiv și care, deși construibil, se pretează unor categorii de proiecte limitate, din cauza dimensiunilor laturii de 10-11 m, dar și a localizării sale în spatele proprietății, situație care impune găsirea unei soluții de acces (acces care nu se va putea face, în mod logic, direct dinspre autostradă). Este evident că această suprafața de teren, deși rămâne construibilă, este construibilă în condiții foarte restrictive, ceea ce îi determină o scădere de valoare considerabilă.

Curtea și-a însușit valoarea deprecierii acestui teren calculată de către experți în apel, de 70 euro/mp (evaluând propriu-zis terenul la acest moment, raportat la situația lui actuală în urma exproprierii la suma de 104 euro/mp), sens în care, în raport de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, a acordat reclamantei și despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin deprecierea restului de proprietate rămasă neexpropriată, de 15.339 mp teren, depreciere evaluată în total la suma de 2.202.600 euro, conform raportului de expertiză (refăcut) efectuat în apel. Curtea a înlăturat susținerile apelanților în sensul că terenul rămas neexpropriat ar suferi, dimpotrivă, un spor de valoare, datorită apropierii de autostrada proiectată, fiind evident că acest lucru nu se întâmplă, de vreme ce terenul este afectat de restricțiile legale ca zonă de siguranță și de protecție, iar diferența rămasă are o poziție și dimensiuni foarte dezavantajoase pentru construire.

Curtea a constatat că sunt nefondate susținerile apelantului Statul Român în sensul că aceste pretenții reprezintă o îmbogățire fără justă cauză, de vreme ce reclamanta rămâne și proprietară a terenului și beneficiară a despăgubirilor, iar pe de altă parte, reclamanta ar fi putut solicita exproprierea totală: dacă Statul ar fi dorit să evite el însuși această situație pretins imorală, avea posibilitatea să dispună exproprierea întregii suprafețe, în plus, despăgubirile calculate de experți nu reprezintă valoarea integrală a terenului, ci doar deprecierea valorică a terenului ca diferență dintre valoarea terenului dacă nu ar fi existat exproprierea și valoarea acestuia în urma exproprierii. Curtea a primit, însă, criticile apelanților referitoare la suma acordată de tribunal drept despăgubiri pentru prejudiciul suferit de intimata reclamantă printr-o pretinsă depreciere a construcției.

Astfel, Curtea a constatat că experții au calculat această depreciere a valorii construcției printr-un raționament care consideră o anumită capacitate diminuată de închiriere și o chirie diminuată în cuantum. S-a considerat în acest sens că urmare a proiectului autostrăzii construcția nu mai poate fi (nu a mai putut fi) închiriată în egală măsură, gradul de ocupare fiind mai mic, iar chiria percepută poate fi /este mai mică. Curtea a apreciat că nu este dovedită legătura de cauzalitate dintre expropriere/proiectul autostrăzii și eventualul prejudiciu invocat de reclamantă, raționamentul experților este speculativ și nedovedit. Astfel, nu rezultă în niciun fel dovada faptului că atât gradul de ocupare eventual diminuat al construcției, cât și nivelul mai mic al chiriei s-ar datora proiectului autostrăzii și nu oricăror altor cauze externe.

Calculul în sine făcut de experți este speculativ, incluzând în principal factori absolut aleatorii și speculativi. Faptul că în discuție este o perioadă de scădere drastică a economiei și a pieței imobiliare face la fel de credibilă ipoteza că aceste aspecte nu au nicio legătură cu proiectul autostrăzii. Altfel spus, diminuarea gradului de ocupare al construcției cu destinație de depozit și birouri, ca și reducerea chiriei percepute, s-ar putea datora în egală măsură faptului că activitatea economică este profund afectată în ultimii ani, fiind de notorietate că există în București și în zonele limitrofe hectare întregi de spații de depozitare și birouri libere, care nu pot fi închiriate, aceste spații rămânând, așadar, neproductive.

S-a considerat, astfel, că raportul de expertiză este total irelevant sub aspectul legăturii de cauzalitate dintre expropriere/proiectul autostrăzii și eventualul prejudiciu invocat; s-a constatat, totodată, că înscrisurile depuse de reclamantă nu au putere probatorie. S-a considerat că sunt emise pro causa cele două adrese emise de către societățile SC G.C. SRL și SC A.S.G. SRL, remarcându-se similitudinea până la identitate pe alocuri între modul lor de redactare, între chiriile oferite (pentru spațiile de depozitare, de birouri și parcare) și motivele pentru care oferă aceste chirii (în esență, pentru că spațiul este afectat de lucrările la autostradă și lipsește zona de protecție).

În ce privește somația emisă de Stat către intimata-reclamantă din 2012, în care se face vorbire de necesitatea existenței unui contract de ocupare a zonei drumului domeniu public, în caz contrar intervenind desființarea construcției, Curtea a constatat că aceasta vizează o situație viitoare, care nu poate fi avută în vedere la acest moment. În mod evident, în cazul în care în viitor se va pune problema desființării construcției, se va putea discuta prejudiciul astfel încercat de reclamantă. În ce privește cererea reclamantei ca instanța să oblige pe pârât și la plata T.V.A.-ului aferent acestor sume acordate drept despăgubiri, Curtea a reținut că reclamanta invocă faptul că sumele pe care ea le va încasa cu titlu de despăgubiri sunt purtătoare de T.V.A., și nu o pretenție distinctă de despăgubirile propriu-zise, cu titlu de prejudiciu încercat din expropriere.

În acest context, a considerat că o asemenea pretenție excede cauzei, deoarece obiectul cererii îl constituie stabilirea despăgubirilor cuvenite conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, iar nu stabilirea taxelor și impozitelor datorate de reclamantă în conformitate cu legislația fiscală, acest aspect putând face obiectul analizei într-un cadru care să deschidă un contencios fiscal. Pe de altă parte, dacă reclamanta a înțeles totuși să deducă judecații această pretenție, în sensul că plata către stat a T.V.A.-ului ar reprezenta un prejudiciu suplimentar, Curtea a apreciat că acesta, chiar dacă ar fi datorat (aspect pe care nu îl poate tranșa instanța civilă în prezentul litigiu), nu poate fi considerat un prejudiciu în contextul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

Taxa pe valoarea adăugată reprezintă o taxă datorată bugetului de stat, una din impunerile fiscale, iar plata acesteia nu poate fi privită ca un „prejudiciu”, chiar dacă în mod logic plata unor asemenea sarcini fiscale produce o diminuare a patrimoniului. În ce privește apărarea intimatei-reclamante conform căreia prin apelurile formulate nu s-a criticat acordarea de T.V.A., Curtea a apreciat că atât timp cât aceasta nici nu poate fi privită ca o pretenție distinctă, fiind vorba de o taxă care s-ar „atașa” despăgubirilor, nici nu era necesară formularea unei critici distincte. Pentru aceste motive, hotărârea primei instanțe a fost schimbată în sensul înlăturării obligării Statului și la plata unei sume reprezentând T.V.A.-ul.

Curtea a constatat că reclamanta a încasat deja echivalentul sumei de 539.048 euro, astfel că pârâtul a fost obligat doar la plata diferenței de 2.240.252 euro, în echivalent în lei la data plății. Totodată, având în vedere că pe parcursul judecății apelului reclamanta a renunțat la pretențiile privind prejudiciul cauzat prin pierderea beneficiilor din contractul de închiriere, în baza art. 247 alin. final C. proc. civ., a fost anulată în parte sentința și respinsă pe fond această pretenție. Curtea a apreciat că este întemeiată cererea experților B.M., D.M. și I.E. de majorare a onorariului lor, față de complexitatea și acuratețea raportului de expertiză întocmit, sens în care a dispus majorarea onorariului comisiei de experți de la 2.100 lei la 6.000 lei, cuvenit în mod egal experților, și a obligat pe apelantul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., la plata către experți a diferenței de onorariu de 3.900 lei.

Împotriva deciziei menționate mai sus au declarat recurs, în termen legal, atât reclamanta SC E.I. SRL, cât și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., criticând-o pentru nelegalitate, după cum urmează: I. Prin motivele de recurs formulate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., reclamanta SC E.I. SRL a arătat, în esență, următoarele: