ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3897/2013

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 614 din 26 martie 2012, Tribunalul București Secția a IV a Civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC B.I. SA împotriva Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, ca reprezentantă a Statului Român, cerere reprezentând o contestație împotriva unor hotărâri de stabilire a despăgubirilor pentru expropriere; a modificat în parte hotărârile având numerele 4 și 5 din data de 12 iulie 2007 și obiectul precizat anterior; a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 255.182 de lei reprezentând despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafață de 83,09 mp și la plata sumei de 51.042 de lei reprezentând despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafață de 16.62 mp.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a stabilit valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei în raport de data exproprierii, conform expertizei efectuate în cauză. Împotriva sentinței a declarat apel Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România care a susținut următoarele critici: a) nu exista un temei legal pentru modificarea de către instanță a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor; b) instanța a încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și a stabilit cuantumul despăgubirilor la data exproprierii și nu la data întocmirii raportului de expertiză, ceea ce a determinat stabilirea unei despăgubiri mai mari decât cea reală. Apelanta a depus la dosar, pentru comparație cu prețul exproprierii, un contract de vânzare – cumpărare încheiat în anul 2010; de asemenea a depus practică judiciară în susținerea motivelor de apel.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului. Curtea de Apel București, Secția a IV a Civilă, prin decizia nr. 448 A din 19 decembrie 2012 a respins, ca nefondat, apelul pârâtului, apreciind că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale aplicabile, stabilind cuantumul despăgubirilor datorate pentru bunul expropriat în raport de prețul bunului de la data exproprierii, data pierderii de către reclamant a dreptului de proprietate asupra imobilului.

A reținut că modificarea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor își are temeiul legal în dispozițiile Legii nr. 198/2004 deoarece art. 7 prevede că hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii se comunică părților interesate, iar art. 9 prevede că expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor se poate adresa instanței, fiind logic faptul că el poate să conteste cuantumul despăgubirilor din hotărârea comunicată; că acțiunea lui se îndreaptă împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor și că instanța poate modifica hotărârea sub aspectul cuantumului despăgubirilor. Instanța de apel a considerat că este greșită susținerea potrivit căreia experții ar fi trebuit să aibă în vedere valoarea terenului de la data efectuării expertizei și nu valoarea terenului de la data exproprierii.

Principiul de bază în materia exproprierii este acela că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii, cu o dreaptă și prealabilă despăgubire. Acest principiu, cuprins în art. 44 alin. (3) din Constituția României este preluat de art. 1 din Legea nr. 33/1994, lege la care face trimitere și Legea nr. 198/2004, aplicabilă în prezentul proces.

Având în vedere că, potrivit Legii nr. 33/1994, care reprezintă dreptul comun în materia exproprierii, transferul dreptului de proprietate, din patrimoniul persoanei expropriate în patrimoniul statului, are loc, ca regulă, după pronunțarea unei hotărâri judecătorești, legiuitorul a prevăzut că, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel, la data întocmirii raportului de expertiză, raport care este efectuat în procesul de expropriere, anterior pronunțării hotărârii de expropriere.

Rezultă că, prin reglementarea menționată, legiuitorul a fost consecvent principiului constituțional, stabilind că, transferul dreptului de proprietate în patrimoniul Statului se produce, după ce expropriatorul își îndeplinește obligațiile impuse de instanță prin hotărâre (vezi art. 28 din Legea nr. 33/1994) și rezultă implicit că, valoarea terenului este cea stabilită prin expertiză judiciară, efectuată înainte de pronunțarea hotărârii, fiind astfel respectat principiul despăgubirii la valoarea reală a terenului de la data transferului, de vreme ce, transferul dreptului de proprietate se produce – conform Legii nr. 33/1998 – după ce hotărârea judecătorească de expropriere devine definitivă.

Legea nr. 198/2004, lege specială, a făcut trimitere la dispozițiile menționate deja, din Legea nr. 33/1994 (vezi art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/1994), însă, a prevăzut o altă procedură de expropriere, în care, o expertiză de evaluare a terenului este efectuată în faza administrativă a exproprierii, iar limitarea dreptului de dispoziție asupra terenului (art. 4 alin. (1) din Legea nr. 198/2004) cât și transferul dreptului de proprietate asupra terenului (art. 9 din Legea nr. 198/2004) au loc anterior datei la care poate fi sesizată instanța cu o contestație privind cuantumul despăgubirilor. Rezultă că, în contextul propus de Legea nr. 198/1994, despăgubirea oferită de expropriator în faza administrativă poate fi contestată la instanță.

În reglementarea acestei legi, la data la care contestația ajunge în instanță, procesul de expropriere este finalizat, deoarece transferul dreptului nu poate fi contestat, ci numai cuantumul despăgubirii. Curtea a considerat că art. 26 din Legea nr. 33/1994 trebuie interpretat în sensul în care legiuitorul se referă la expertiza de evaluare a terenului efectuată imediat înainte de data transferului dreptului de proprietate, deoarece la data edictării art. 26 din Legea nr. 33/1994, scopul legiuitorului a fost acela de a acorda o justă și prealabilă despăgubire, în condițiile în care transferul dreptului de proprietate avea loc la data pronunțării hotărârii judecătorești.

Prin trimiterea la art. 26 din Legea nr. 33/1994 trebuie păstrat scopul și sensul legii și nu păstrată numai sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” fără a observa contextul în care legiuitorul a stabilit că despăgubirea se va calcula în raport de valoarea unui teren similar „la data întocmirii raportului de expertiză”. Ceea ce unește toate legile edictate în materia exproprierii este principiul esențial al despăgubirii drepte și prealabile la care legiuitorul nu a renunțat, iar pentru respectarea acestui principiu trebuie observat că, valoarea terenului expropriat este într-adevăr cea stabilită prin raport de expertiză, dar nu la orice dată este efectuat acest raport, ci la data exproprierii, mai precis la data transferului dreptului de proprietate sau la o dată foarte apropriată de data transferului dreptului de proprietate, a conchis Curtea.

Orice altă valoare, a terenului, stabilită la orice altă dată, încalcă atât dispozițiile legale, cât și dreptul de proprietate și este lipsită de un criteriu clar și obiectiv în raport de valoarea terenului la data la care persoana expropriată a fost lipsită de dreptul de dispoziție asupra bunului, adică, în mod clar, a pierdut atributul esențial al dreptului de proprietate. Prin urmare, având în vedere că expertiza efectuată de instanța de fond a stabilit valoarea corectă a terenului expropriat, și anume valoarea terenului de la data transferului dreptului de proprietate ( fila 66 dosar fond), instanța de apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Compania Națională de Autostrăzi Drumuri Naționale din România, solicitând, în principal, modificarea deciziei recurate în sensul schimbării în tot a sentinței nr. 614 din data de 26 martie 2012 a Tribunalului București, Secția a IV a Civilă și, pe fond, respingerea cererii de majorare a cuantumului despăgubirii, ca fiind neîntemeiată. În subsidiar, a solicitat casarea deciziei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării unei noi expertize evaluatorii realizate cu respectarea art. 25 și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994. Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul a reiterat excepția inadmisibilității capătului de cerere prin care se solicită modificarea hotărârilor nr. 4 și 5 din data de 12 iulie 2007 emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Sectorul 1 București.

A susținut că reclamanta nu este parte semnatară a hotărârii, hotărârea fiind un act unilateral, nu bilateral și nu există niciun temei legal pentru modificarea hotărârii nr. 11 din 09 mai 2006. Potrivit dispozițiilor art. 9 și art. 10 din Legea nr. 198/2004 instanța are posibilitatea doar să stabilească, în temeiul unui raport de expertiză judiciară, justețea cuantumului despăgubirii aprobate prin Hotărârea de Guvern sau să stabilească care sunt persoanele îndreptățite la despăgubiri. În consecință, actele emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 sunt supuse controlului de legalitate numai în ceea ce privește dreptul la despăgubire pentru expropriere și cuantumul despăgubirii.

Faptul că, ulterior administrării probatoriului, instanța de apel a concluzionat în sensul că reclamantei i se cuvine un cuantum al despăgubirilor mai mare decât cel acordat prin hotărârea nr. 4 și nr. 5 din 12 iulie 2007 nu implică modificarea hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor. Atât instanța de fond cât și instanța de apel au interpretat greșit dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, care fac trimitere la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, considerând că aceste prevederi se referă strict la modalitatea de soluționare a cererii de chemare in judecată și la normele procedurale pentru soluționarea cererilor in materia exproprierii.

Astfel, deși dispoziția din art. 26 din Legea nr. 33/1994 este evident contrară celor reținute de instanța de control judiciar, aceasta din urmă a preferat să dea întâietate soluției nelegale de la fondul cauzei, care stabilește despăgubirile pentru imobilele expropriate în funcție de valoarea relevată la momentul exproprierii. Arătă că legiuitorul a modificat succesiv art. 9 din Legea nr. 198/2004 (prin legea nr. 184/2008 și apoi prin O.U.G. nr. 228/2008), iar în prezent nu exista niciun dubiu că valoarea imobilului expropriat trebuie să fie cea de la momentul întocmirii raportului de expertiză. Instanța de apel și-a însușit în mod greșit concluziile instanței de fond, considerând că prin stabilirea despăgubirilor la momentul întocmirii raportului de expertiză în conformitate cu prevederile art. 9. alin. (3) din Legea nr. 198/2004 coroborate cu art. 26. alin. (2) din Legea nr. 33/1994 s-ar aduce atingere principiului consacrat de art. 44 alin. (3) din Constituție.

Faptul că evaluarea judiciară trebuie să țină cont de prețurile înregistrate pe piața imobiliară la momentul întocmirii acesteia nu echivalează cu încălcarea caracterului prealabil al despăgubirii. Despăgubirile stabilite prin hotărârile contestate (nr. 4 și 5 din 12 iulie 2007) au fost consemnate la C.E.C. Bank pe numele reclamantei și numai ulterior acestui moment, în condițiile art. 15 din Legea nr. 198/2004, a operat transferul dreptului de proprietate. Așadar anterioritatea plății despăgubirii este dovedită, iar norma juridică a fost analizată în mod profund eronat de către instanța de apel.

Motivarea instanței de control judiciar, care reia in mare parte susținerile primei instanțe, este cu atât mai surprinzătoare cu cât în practica judiciară și în doctrina de specialitate s-a cristalizat interpretarea corectă a celor două texte de lege incidente (art. 9. alin. (3) din Legea nr. 198/2004 și art. 26. alin. (2) din Legea nr. 33/1994) și anume că evaluarea realizată în cazul unor imobile expropriate pentru cauză de utilitate publică va avea în vedere prețurile unor terenuri similare de la data întocmirii lucrării. Pe cale de consecință, stabilind cuantumul despăgubirii in funcție de prețul terenurilor la nivelul anului 2008, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală decurgând din interpretarea greșită a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, motiv pentru care devine incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Critică și modul în care instanța de apel a evaluat proprietatea la momentul exproprierii, prin metoda comparației directe, prețul de vânzare al imobilelor înstrăinate prin contractul autentic din 31 octombrie 2007 având caracteristici diferite fața de loturile expropriate (terenurile ce au făcut obiectul exproprierii au destinația intravilan construibil iar imobilele vândute prin contractul comparabil este afectat de utilități sau servituți). Din probatoriul administrat în cauză rezultă justețea cuantumului despăgubirii, astfel cum a fost stabilit de către expropriator prin Hotărârile nr. 4 și 5 din 12 iulie 2007 (500 euro/m.p.).

Data de 27 aprilie 2010 reprezintă data realizării raportului de expertiză refăcut în condițiile in care obiecțiunile subscrisei au fost admise și s-a dispus refacerea evaluării terenurilor in litigiu in conformitate eu modalitatea prevăzuta de art. 26 din Legea nr 33/1994, iar concluziile raportului de expertiză pot fi coroborate cu valorile rezultate din actele autentice depuse la dosarul cauzei de către pârâtă. Instanța de apel nu a ținut cont de concluziile raportului de la momentul stabilit de către legiuitor, încălcând astfel în mod evident art. 27 din Legea nr. 33/1994. Arată, că în alte cauze, că în dosarele nr. 21563/3/2006 și nr. 21564/3/2006, în care sunt aceleași părți, s-au omologat rapoarte de expertiză întocmite la nivelul anilor 2010 și 2011, unde evaluările terenurilor au fost de 309 euro/mp și 333,90 euro/mp.

Așadar pentru terenuri vecine cu cele expropriate in prezentul dosar s-au stabilit despăgubiri mult mai reduse față de valoarea acordată de către expropriator prin hotărârile nr. 4 și 5 din 12 iulie 2007. Valoarea stabilită la momentul realizării lucrării refăcute - 260 euro/mp - este situată mult sub valoarea acordată de expropriator. Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul schimbării în tot a sentinței civile nr. 614 din 26 martie 2012 a Tribunalului București, iar, pe fond, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de majorare a cuantumului despăgubirilor consemnate prin Hotărârile nr. 4 și nr. 5 din 12 iulie 2007. Analiza instanței de recurs: Critica pârâtului referitoare la respingerea excepției de inadmisibilitate a petitului privind modificarea Hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor, este nefondată.

Împrejurarea că Hotărârea este un act unilateral al Comisiei nu o exceptează de modificare/anulare motivat de faptul că, așa cum pretinde pârâtul, prin hotărâre judecătorească, instanța poate cenzura doar cuantumul despăgubirilor acordate expropriatului. Așa cum corect au reținut instanțele de fond, modificarea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor își are temeiul legal în dispozițiile Legii nr. 198/2004. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 7 din acest act normativ h otărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii emisă în condițiile prevăzute la art. 5 și 6 se comunică solicitantului, precum și celorlalți titulari ori, după caz, titulari aparenți, se afișează în extras la sediul consiliului local pe raza căruia se află situat imobilul expropriat și în extras, pe pagina proprie de internet a expropriatorului.

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din legea anterior menționată expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.

Prin urmare, cum instanța poate stabili, pe baza criteriilor legale, o altă valoare a despăgubirilor decât cea propusă de expropriator prin hotărârea atacată, este evident că este admisibilă modificarea acesteia în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, existând un impediment legal exclusiv doar în ceea ce privește contestarea transferului dreptului de proprietate. Împrejurarea că în lege nu este reglementată expres, cum arată recurentul, o acțiune în modificarea hotărârii Comisiei nu înseamnă că partea nu ar avea la îndemână un astfel de demers, întrucât, sub aspect procedural, aceasta este calea prin intermediul căreia se poate realiza modificarea unei hotărâri emise în prima fază a procedurii exproprierii, care a stabilit despăgubirile cu încălcarea dispozițiilor legale.

De altfel, susținerile recurentului sunt în defavoarea poziției sale de expropriator, întrucât considerarea ca inadmisibilă a unei astfel de acțiuni, în așa fel încât cuantumul inițial al despăgubirilor să fie înlocuit cu cel stabilit pe cale jurisdicțională, ar însemna să rămână valide două titluri executorii - unul reprezentat de hotărârea Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor și celălalt, reprezentat de hotărârea judecătorească. Sunt, însă, fondate celelalte critici referitoare la modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru imobilele expropriate în funcție de valoarea relevată la momentul exproprierii.

Dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local prevedeau că: “ Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.”, normele menționate fiind norme de trimitere în procedura de contestare a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor pentru exproprieri dispuse în temeiul actului normative special.

La data formulării acțiunii – 17 august 2007 (data poștei), art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 dispunea în sensul că: "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor tine seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând in considerare și dovezile prezentate de aceștia.” Prin urmare, legea cadru în materia exproprierilor a stabilit un criteriu legal ce trebuie avut in vedere de comisia de experți numită de instanța în conformitate cu dispozițiile art. 25 din lege, în sensul ca evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de preturile de tranzacționare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul pronunțării hotărârii prin care se stabilește cuantumul despăgubirii.

Art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 (anterior citat) a fost modificat prin Legea nr. 184/2008 (intrată în vigoare la 03 noiembrie 2008), textul de lege având următorul cuprins: „Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii. La calcularea cuantumului despăgubirii, experții și instanța de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în condițiile art. 15 din prezenta lege." Urmare a acestei modificări, cu privire la modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirii de către instanță, în cazul în care despăgubirea era contestată în justiție, art. 9 alin. (3) conținea două prevederi aparent contradictorii.

Astfel, pe de o parte, potrivit art. 9 alin. (3) teza întâi, acțiunea având ca obiect contestarea hotărârii expropriatorului de stabilire a cuantumului despăgubirii se soluționa, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii, potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, din interpretarea acestor prevederi reieșind că, în ceea ce privește calcularea cuantumului despăgubirii, erau aplicabile prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel, în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Pe de altă parte, teza a doua a art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 statua în mod expres că la calcularea cuantumului despăgubirii, instanța și experții se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate în patrimoniul expropriatorului.

Art. 9 alin. (3) a fost însă modificat prin O.U.G. nr. 228/2008 (intrată în vigoare la 05 ianuarie 2009) care, prin art. IV la pct . 3 a prevăzut că „Articolul 9, alineatul (3) (…) se modifică și va avea următorul cuprins: "(3) Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.” În speță, la data soluționării cauzei în apel, modificările aduse art. 9 alin. (3) al Legii nr. 198/2004 prin Legea nr. 184/2008, sub acest aspect, fuseseră abrogate odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 228/2008, calculul despăgubirilor făcându-se conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că instanța de apel în mod incorect a interpretat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 în sensul în care legiuitorul se referă la expertiza de evaluarea a terenului efectuată la data transferului dreptului de proprietate. Astfel, instanțele de fond au apreciat că stabilirea cuantumului justei despăgubiri ce se cuvine proprietarului terenului expropriat trebuie să țină cont de data transferului dreptului de proprietate la data consemnării despăgubirii și nu la un moment ulterior celui la care a operat transferul dreptului de proprietate, respectiv la data efectuării raportului de expertiză în cadrul demersului judiciar. Prin art. 26, legiuitorul a instituit un criteriu distinct de apreciere a valorii bunurilor, care nu poate fi ignorat, sub aspectul momentului la care se raportează stabilirea cuantumului despăgubirii, acesta fiind reprezentat de „data întocmirii raportului de expertiză”.

Criteriile în raport de care se stabilește cuantumul despăgubirii sunt cele prevăzute de Legea nr. 33/1994, care, în art. 26 alin. (1) și (2) prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Așa cum s-a cristalizat în practica judiciară, sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele” are în vedere prețul de piață, respectiv cel de tranzacționare, stipulat în acte de înstrăinare încheiate la o dată apropiată celei la care se efectuează expertiza de evaluare.

„Prețul de piață” este considerat a fi prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate. Stabilirea prețului de piață presupune administrarea unor probatorii pertinente, una din cele mai importante fiind expertiza tehnică de evaluare a proprietății și a prejudiciului cauzat expropriatorului la momentul întocmirii raportului de expertiză.

Sintagma „data întocmirii raportului de expertiză” din cuprinsul art. 26 presupune raportarea la data efectuării expertizei în cursul judecății, și nu la data exproprierii, cu atât mai mult cu cât legiuitorul folosește o terminologie diferită pentru conturarea celor două etape, respectiv „raport de expertiză”, pentru etapa jurisdicțională și „raport de evaluare”, pentru faza administrativă, neavând-o în vedere, pe aceasta din urmă, ca reper al momentului de calculare a despăgubirilor în etapa jurisdicțională. În vederea aplicării criteriului legal prevăzut de textul invocat și în virtutea respectării principiului impus de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., prima instanță a apreciat asupra oportunității întocmirii unei lucrări de specialitate prin care experții urmau să răspundă obiecțiunilor părților, având ca obiectiv și finalitate stabilirea cuantumului despăgubirii în funcție de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel cu imobilul în litigiu, atât la data exproprierii cât și la data întocmirii raportului de expertiză. Întrucât, într-o primă etapă, cu nerespectarea dispozițiilor instanței, experții au stabilit o valoare a terenului în funcție de anunțurile de mică publicitate (ce nu dau garanția unui preț real de circulație), tribunalul a dispus refacerea expertizei și a pus în vedere experților întocmirea lucrării în raport de contracte de vânzare-cumpărare, prezentate de părțile cauzei, referitoare la proprietăți situate în aceeași zonă sau în zone apropiate, ori având aceleași caracteristici.

Astfel, p rin încheierea de ședință de la data de 20 aprilie 2010, tribunalul a încuviințat obiecțiunile formulate de părți la raportul de expertiză, în sensul în care experții aveau a stabili valoarea terenului, respectiv valoarea despăgubirilor în raport de momentul efectuării raportului de expertiză, deci în raport de criteriul impus de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Totodată, tribunalul a solicitat experților să stabilească și valoarea imobilului de la data exproprierii, cerință neconformă criteriului legal amintit. Noua lucrare întocmită (filele 180- 182 dosar prima instanță), având concluzii comune pentru toți cei trei experți, a evidențiat, în funcție de criteriile fixate, ținând cont de contracte autentificate, valori de 254,97 euro/mp și, respectiv de 266,64 euro/mp, la epoca întocmirii raportului.

Pornind de la aceste valori, experții au realizat o estimare a valorii unității metrice de 260 euro/mp, la data întocmirii raportului de expertiză. Prima instanță nu a omologat această valoare stabilită de experți prin lucrarea de specialitate anterior menționată, singurul mijloc de probă care a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv care viza perioada de referință de la data întocmirii raportului, reținând relevante valorile evidențiate( prin aceeași lucrare) de la data exproprierii. Confirmând soluția procesuală a tribunalului, curtea de apel a ignorat criteriul legal impus de dispoz. art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care, așa cum s-a arătat în considerentele precedente, are în vedere valoarea imobilului de la data întocmirii raportului de expertiză.

Prin urmare, având în vedere contextul legal menționat, Curtea va reține că instanța de apel nu a făcut o corectă interpretare și aplicare a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, neraportându-se în stabilirea valorii despăgubirii la momentul efectuării raportului de expertiză, ci la momentul transferului dreptului de proprietate, acest din urmă criteriu fiind introdus prin art. 9 din Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004 și ulterior abrogat prin art. IV pct. 3 din O.U.G. nr. 228/2008. Așa cum s-a arătat, revenindu-se la soluția legislativă anterioară, de trimitere la dispozițiile dreptului comun în materia exproprierii, cuprinse în art. 21 – 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește modalitatea de calcul a despăgubirilor, instanțele nu puteau reține valoarea stabilită la data exproprierii.

De altfel, trimiterea la dispozițiile Legii nr. 33/1994 a fost menținută și de Legea nr. 255/2010, (art. 22 alin. (1) și (3)), lege care a abrogat Legea nr. 198/2004. Acesta fiind cadrul normativ, orice altă susținere referitoare la trendul pieței imobiliare nu prezintă relevanță. În acest context al analizei, sunt de reținut dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, aplicabile și în cazul exproprierilor efectuate sub imperiul Legii nr. 198/2004, în vigoare la data exproprierii, potrivit cărora despăgubirea acordată de către instanță nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.

Or, în speță, cum valoarea stabilită la data întocmirii raportului de expertiză, în baza analizei efectuate de experții, de 260 euro/mp, este inferioară valorii de 500 euro/mp menționată în Hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 4 și nr. 5 ambele din data de 12 iulie 2007, se constată că nu există motive pentru care cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei ar trebui modificat. Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1)-(3), cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva deciziei nr. 448 A din 19 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV a Civilă; va modifica decizia atacată în sensul că va admite apelul declarat de către pârât împotriva sentinței civile nr. 614 din 26 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV a Civilă; va schimbă în parte sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea principală formulată de către reclamanta SC B.I. SA, ca neîntemeiată și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva deciziei nr. 448 A din 19 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV a Civilă. Modifică decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de către apelantul-pârât Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva sentinței civile nr. 614 din 26 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV a Civilă. Schimbă în parte sentința atacată în sensul că respinge acțiunea principală formulată de către reclamanta SC B.I. SA, ca neîntemeiată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 septembrie 2013.