ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3897/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3897/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

614 din 26 martie 2012, Tribunalul București Secția a IV a Civilă, a admis în

parte cererea formulată de reclamanta SC B.I. SA împotriva Companiei Naționale

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, ca reprezentantă a Statului

Român, cerere reprezentând o contestație împotriva unor hotărâri de stabilire a

despăgubirilor pentru expropriere; a modificat în parte hotărârile având numerele

4 și 5 din data de 12 iulie 2007 și obiectul precizat anterior; a obligat pe

pârât la plata către reclamantă a sumei de 255.182 de lei reprezentând

despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafață de 83,09 mp și la plata sumei

de 51.042 de lei reprezentând despăgubiri pentru terenul expropriat în

suprafață de 16.62 mp.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a stabilit valoarea despăgubirilor cuvenite

reclamantei în raport de data exproprierii, conform expertizei efectuate în

cauză.

Împotriva sentinței a

declarat apel Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România

care a susținut următoarele critici: a) nu exista un temei legal pentru

modificarea de către instanță a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor; b)

instanța a încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și a

stabilit cuantumul despăgubirilor la data exproprierii și nu la data întocmirii

raportului de expertiză, ceea ce a determinat stabilirea unei despăgubiri mai

mari decât cea reală.

Apelanta a depus la

dosar, pentru comparație cu prețul exproprierii, un contract de vânzare –

cumpărare încheiat în anul 2010; de asemenea a depus practică judiciară în susținerea

motivelor de apel.

Intimata a depus întâmpinare,

prin care a solicitat respingerea apelului.

Curtea de Apel

București, Secția a IV a Civilă, prin decizia nr. 448 A din 19 decembrie 2012 a

respins, ca nefondat, apelul pârâtului, apreciind că instanța de fond a

interpretat corect dispozițiile legale aplicabile, stabilind cuantumul

despăgubirilor datorate pentru bunul expropriat în raport de prețul bunului de

la data exproprierii, data pierderii de către reclamant a dreptului de proprietate

asupra imobilului.

A reținut că modificarea

hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor își are temeiul legal în

dispozițiile Legii nr. 198/2004 deoarece art. 7 prevede că hotărârea de

stabilire a cuantumului despăgubirii se comunică părților interesate, iar art. 9

prevede că expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor se poate adresa

instanței, fiind logic faptul că el poate să conteste cuantumul despăgubirilor din

hotărârea comunicată; că acțiunea lui se îndreaptă împotriva hotărârii de stabilire

a cuantumului despăgubirilor și că instanța poate modifica hotărârea sub

aspectul cuantumului despăgubirilor.

Instanța de apel a

considerat că este greșită susținerea potrivit căreia experții ar fi trebuit să

aibă în vedere valoarea terenului de la data efectuării expertizei și nu

valoarea terenului de la data exproprierii.

Principiul de bază în

materia exproprierii este acela că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o

cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii, cu o dreaptă și prealabilă

despăgubire.

Acest principiu,

cuprins în art. 44 alin. (3) din Constituția României este preluat de art. 1

din Legea nr. 33/1994, lege la care face trimitere și Legea nr. 198/2004, aplicabilă

în prezentul proces. Având în vedere că, potrivit Legii nr. 33/1994, care

reprezintă dreptul comun în materia exproprierii, transferul dreptului de

proprietate, din patrimoniul persoanei expropriate în patrimoniul statului, are

loc, ca regulă, după pronunțarea unei hotărâri judecătorești, legiuitorul a

prevăzut că, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și

instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de același fel, la data întocmirii raportului de expertiză, raport care este

efectuat în procesul de expropriere, anterior pronunțării hotărârii de

expropriere.

Rezultă că, prin

reglementarea menționată, legiuitorul a fost consecvent principiului

constituțional, stabilind că, transferul dreptului de proprietate în

patrimoniul Statului se produce, după ce expropriatorul își îndeplinește

obligațiile impuse de instanță prin hotărâre (vezi art. 28 din Legea nr. 33/1994)

și rezultă implicit că, valoarea terenului este cea stabilită prin expertiză

judiciară, efectuată înainte de pronunțarea hotărârii, fiind astfel respectat

principiul despăgubirii la valoarea reală a terenului de la data transferului,

de vreme ce, transferul dreptului de proprietate se produce – conform Legii nr.

33/1998 – după ce hotărârea judecătorească de expropriere devine definitivă.

Legea nr. 198/2004,

lege specială, a făcut trimitere la dispozițiile menționate deja, din Legea nr.

33/1994 (vezi art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/1994), însă, a prevăzut o altă

procedură de expropriere, în care, o expertiză de evaluare a terenului este

efectuată în faza administrativă a exproprierii, iar limitarea dreptului de

dispoziție asupra terenului (art. 4 alin. (1) din Legea nr. 198/2004) cât și

transferul dreptului de proprietate asupra terenului (art. 9 din Legea nr. 198/2004)

au loc anterior datei la care poate fi sesizată instanța cu o contestație

privind cuantumul despăgubirilor.

Rezultă că, în

contextul propus de Legea nr. 198/1994, despăgubirea oferită de expropriator în

faza administrativă poate fi contestată la instanță. În reglementarea acestei legi,

la data la care contestația ajunge în instanță, procesul de expropriere este

finalizat, deoarece transferul dreptului nu poate fi contestat, ci numai

cuantumul despăgubirii.

Curtea a considerat că

art. 26 din Legea nr. 33/1994 trebuie interpretat în sensul în care legiuitorul

se referă la expertiza de evaluare a terenului efectuată imediat înainte de

data transferului dreptului de proprietate, deoarece la data edictării art. 26

din Legea nr. 33/1994, scopul legiuitorului a fost acela de a acorda o justă și

prealabilă despăgubire, în condițiile în care transferul dreptului de

proprietate avea loc la data pronunțării hotărârii judecătorești. Prin

trimiterea la art. 26 din Legea nr. 33/1994 trebuie păstrat scopul și sensul

legii și nu păstrată numai sintagma „la data întocmirii raportului de

expertiză” fără a observa contextul în care legiuitorul a stabilit că

despăgubirea se va calcula în raport de valoarea unui teren similar „la data

întocmirii raportului de expertiză”.

Ceea ce unește toate

legile edictate în materia exproprierii este principiul esențial al despăgubirii

drepte și prealabile la care legiuitorul nu a renunțat, iar pentru respectarea

acestui principiu trebuie observat că, valoarea terenului expropriat este

într-adevăr cea stabilită prin raport de expertiză, dar nu la orice dată este

efectuat acest raport, ci la data exproprierii, mai precis la data transferului

dreptului de proprietate sau la o dată foarte apropriată de data transferului

dreptului de proprietate, a conchis Curtea.

Orice altă valoare, a

terenului, stabilită la orice altă dată, încalcă atât dispozițiile legale, cât

și dreptul de proprietate și este lipsită de un criteriu clar și obiectiv în

raport de valoarea terenului la data la care persoana expropriată a fost

lipsită de dreptul de dispoziție asupra bunului, adică, în mod clar, a pierdut

atributul esențial al dreptului de proprietate.

Prin urmare, având în

vedere că expertiza efectuată de instanța de fond a stabilit valoarea corectă a

terenului expropriat, și anume valoarea terenului de la data transferului dreptului

de proprietate ( fila 66 dosar fond), instanța de apel a respins, ca nefondat,

apelul declarat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs Compania Națională de Autostrăzi Drumuri Naționale

din România, solicitând, în principal, modificarea deciziei recurate în sensul

schimbării în tot a sentinței nr. 614 din data de 26 martie 2012 a Tribunalului

București, Secția a IV a Civilă și, pe fond, respingerea cererii de majorare a cuantumului

despăgubirii, ca fiind neîntemeiată. În subsidiar, a solicitat casarea deciziei

recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării unei noi

expertize evaluatorii realizate cu respectarea art. 25 și art. 26 alin. (1) din

Legea nr. 33/1994.

Recursul a fost

întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul a reiterat

excepția inadmisibilității capătului de cerere prin care se solicită

modificarea hotărârilor nr. 4 și 5 din data de 12 iulie 2007 emise de Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Sectorul 1 București.

A susținut că reclamanta

nu este parte semnatară a hotărârii, hotărârea fiind un act unilateral, nu

bilateral și nu există niciun temei legal pentru modificarea hotărârii nr. 11

din 09 mai 2006.

Potrivit

dispozițiilor art. 9 și art. 10 din Legea nr. 198/2004 instanța are posibilitatea

doar să stabilească, în temeiul unui raport de expertiză judiciară, justețea

cuantumului despăgubirii aprobate prin Hotărârea de Guvern sau să stabilească

care sunt persoanele îndreptățite la despăgubiri.

În consecință, actele

emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 sunt supuse controlului de

legalitate numai în ceea ce privește dreptul la despăgubire pentru expropriere

și cuantumul despăgubirii.

Faptul că, ulterior

administrării probatoriului, instanța de apel a concluzionat în sensul că

reclamantei i se cuvine un cuantum al despăgubirilor mai mare decât cel acordat

prin hotărârea nr. 4 și nr. 5 din 12 iulie 2007 nu implică modificarea

hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor.

Atât instanța de fond

cât și instanța de apel au interpretat greșit dispozițiile art. 9 din Legea nr.

198/2004, care fac trimitere la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, considerând

că aceste prevederi se referă strict la modalitatea de soluționare a cererii de

chemare in judecată și la normele procedurale pentru soluționarea cererilor in

materia exproprierii.

Astfel, deși dispoziția

din art. 26 din Legea nr. 33/1994 este evident contrară celor reținute de

instanța de control judiciar, aceasta din urmă a preferat să dea întâietate

soluției nelegale de la fondul cauzei, care stabilește despăgubirile pentru

imobilele expropriate în funcție de valoarea relevată la momentul exproprierii.

Arătă că legiuitorul

a modificat succesiv art. 9 din Legea nr. 198/2004 (prin legea nr. 184/2008 și apoi

prin O.U.G. nr. 228/2008), iar în prezent nu exista niciun dubiu că valoarea

imobilului expropriat trebuie să fie cea de la momentul întocmirii raportului

de expertiză.

Instanța de apel și-a

însușit în mod greșit concluziile instanței de fond, considerând că prin

stabilirea despăgubirilor la momentul întocmirii raportului de expertiză în

conformitate cu prevederile art. 9. alin. (3) din Legea nr. 198/2004 coroborate

cu art. 26. alin. (2) din Legea nr. 33/1994 s-ar aduce atingere principiului

consacrat de art. 44 alin. (3) din Constituție.

Faptul că evaluarea

judiciară trebuie să țină cont de prețurile înregistrate pe piața imobiliară la

momentul întocmirii acesteia nu echivalează cu încălcarea caracterului

prealabil al despăgubirii.

Despăgubirile

stabilite prin hotărârile contestate (nr. 4 și 5 din 12 iulie 2007) au fost

consemnate la C.E.C. Bank pe numele reclamantei și numai ulterior acestui

moment, în condițiile art. 15 din Legea nr. 198/2004, a operat transferul

dreptului de proprietate. Așadar anterioritatea plății despăgubirii este

dovedită, iar norma juridică a fost analizată în mod profund eronat de către

instanța de apel.

Motivarea instanței

de control judiciar, care reia in mare parte susținerile primei instanțe, este

cu atât mai surprinzătoare cu cât în practica judiciară și în doctrina de

specialitate s-a cristalizat interpretarea corectă a celor două texte de lege

incidente (art. 9. alin. (3) din Legea nr. 198/2004 și art. 26. alin. (2) din

Legea nr. 33/1994) și anume că evaluarea realizată în cazul unor imobile

expropriate pentru cauză de utilitate publică va avea în vedere prețurile unor

terenuri similare de la data întocmirii lucrării.

Pe cale de consecință,

stabilind cuantumul despăgubirii in funcție de prețul terenurilor la nivelul

anului 2008, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală decurgând din

interpretarea greșită a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, motiv pentru

care devine incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Critică și modul în

care instanța de apel a evaluat proprietatea la momentul exproprierii, prin

metoda comparației directe, prețul de vânzare al imobilelor înstrăinate prin

contractul autentic din 31 octombrie 2007 având caracteristici diferite fața de

loturile expropriate (terenurile ce au făcut obiectul exproprierii au destinația

intravilan construibil iar imobilele vândute prin contractul comparabil este

afectat de utilități sau servituți).

Din probatoriul

administrat în cauză rezultă justețea cuantumului despăgubirii, astfel cum a

fost stabilit de către expropriator prin Hotărârile nr. 4 și 5 din 12 iulie 2007

(500 euro/m.p.).

Data de 27 aprilie 2010

reprezintă data realizării raportului de expertiză refăcut în condițiile in

care obiecțiunile subscrisei au fost admise și s-a dispus refacerea evaluării

terenurilor in litigiu in conformitate eu modalitatea prevăzuta de art. 26 din

Legea nr 33/1994, iar concluziile raportului de expertiză pot fi coroborate cu

valorile rezultate din actele autentice depuse la dosarul cauzei de către pârâtă.

Instanța de apel nu a

ținut cont de concluziile raportului de la momentul stabilit de către

legiuitor, încălcând astfel în mod evident art. 27 din Legea nr. 33/1994.

Arată, că în alte

cauze, că în dosarele nr. 21563/3/2006 și nr. 21564/3/2006, în care sunt

aceleași părți, s-au omologat rapoarte de expertiză întocmite la nivelul anilor

2010 și 2011, unde evaluările terenurilor au fost de 309 euro/mp și 333,90 euro/mp.

Așadar pentru

terenuri vecine cu cele expropriate in prezentul dosar s-au stabilit

despăgubiri mult mai reduse față de valoarea acordată de către expropriator

prin hotărârile nr. 4 și 5 din 12 iulie 2007.

Valoarea stabilită la

momentul realizării lucrării refăcute - 260 euro/mp - este situată mult sub

valoarea acordată de expropriator.

Solicită admiterea

recursului, modificarea deciziei recurate în sensul schimbării în tot a sentinței

civile nr. 614 din 26 martie 2012 a Tribunalului București, iar, pe fond, respingerea,

ca neîntemeiată, a cererii de majorare a cuantumului despăgubirilor consemnate

prin Hotărârile nr. 4 și nr. 5 din 12 iulie 2007.

Analiza instanței de

recurs:

Critica pârâtului

referitoare la respingerea excepției de inadmisibilitate a petitului privind modificarea

Hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor, este nefondată.

Împrejurarea că Hotărârea

este un act unilateral al Comisiei nu o exceptează de modificare/anulare

motivat de faptul că, așa cum pretinde pârâtul, prin hotărâre judecătorească,

instanța poate cenzura doar cuantumul despăgubirilor acordate expropriatului.

Așa cum corect au

reținut instanțele de fond, modificarea hotărârii de stabilire a cuantumului

despăgubirilor își are temeiul legal în dispozițiile Legii nr. 198/2004.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 7 din acest act normativ h

otărârea

de stabilire a cuantumului despăgubirii emisă în condițiile prevăzute la art. 5

și 6 se comunică solicitantului, precum și celorlalți titulari ori, după caz,

titulari aparenți, se afișează în extras la sediul consiliului local pe raza

căruia se află situat imobilul expropriat și în extras, pe pagina proprie de

internet a expropriatorului.

Potrivit

dispozițiilor art. 9 alin. (1) din legea anterior menționată expropriatul

nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8)

și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în

termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de

stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea

contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra

imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă

efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv

transferul dreptului de proprietate asupra terenului.

Prin urmare, cum instanța

poate stabili, pe baza criteriilor legale, o altă valoare a despăgubirilor

decât cea propusă de expropriator prin hotărârea atacată, este evident că este

admisibilă modificarea acesteia în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor

acordate, existând un impediment legal exclusiv doar în ceea ce privește

contestarea transferului dreptului de proprietate.

Împrejurarea că în

lege nu este reglementată expres, cum arată recurentul, o acțiune în modificarea

hotărârii Comisiei nu înseamnă că partea nu ar avea la îndemână un astfel de

demers, întrucât, sub aspect procedural, aceasta este calea prin intermediul

căreia se poate realiza modificarea unei hotărâri emise în prima fază a

procedurii exproprierii, care a stabilit despăgubirile cu încălcarea

dispozițiilor legale.

De altfel, susținerile

recurentului sunt în defavoarea poziției sale de expropriator, întrucât

considerarea ca inadmisibilă a unei astfel de acțiuni, în așa fel încât

cuantumul inițial al despăgubirilor să fie înlocuit cu cel stabilit pe cale

jurisdicțională, ar însemna să rămână valide două titluri executorii - unul

reprezentat de hotărârea Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor și celălalt,

reprezentat de hotărârea judecătorească.

Sunt, însă, fondate

celelalte critici referitoare la modalitatea de stabilire a despăgubirilor

pentru imobilele expropriate în funcție de valoarea relevată la momentul

exproprierii.

Dispozițiilor art.

9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004

privind unele

măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național,

județean și local prevedeau că: “ Acțiunea formulată în conformitate cu

prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21

- 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.”, normele menționate

fiind norme de trimitere în procedura de contestare a hotărârilor de stabilire

a despăgubirilor pentru exproprieri dispuse în temeiul actului normative

special.

La data formulării acțiunii – 17 august 2007 (data poștei), art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 dispunea în sensul că: "La calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor tine seama de

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând in considerare și dovezile prezentate de aceștia.”

Prin urmare, legea cadru în materia exproprierilor a stabilit

un criteriu legal ce trebuie avut in vedere de comisia de experți numită de

instanța în conformitate cu dispozițiile art. 25 din lege, în sensul ca

evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de preturile de

tranzacționare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de

expertiză, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul pronunțării

hotărârii prin care se stabilește cuantumul despăgubirii.

Art.

9 alin. (3)

din Legea nr. 198/2004 (anterior citat) a fost modificat prin Legea nr. 184/2008

(intrată în vigoare la 03 noiembrie 2008), textul de lege având următorul

cuprins: „Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol

se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea

despăgubirii. La calcularea cuantumului despăgubirii, experții și instanța de

judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în

condițiile art. 15 din prezenta lege."

Urmare a

acestei modificări, cu privire la modalitatea de stabilire a cuantumului

despăgubirii de către instanță, în cazul în care despăgubirea era contestată în

justiție, art. 9 alin. (3) conținea două prevederi aparent contradictorii.

Astfel,

pe de o parte, potrivit art. 9 alin. (3) teza întâi, acțiunea având ca obiect

contestarea hotărârii expropriatorului de stabilire a cuantumului despăgubirii

se soluționa, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii, potrivit

dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, din interpretarea acestor

prevederi reieșind că, în ceea ce privește calcularea cuantumului despăgubirii,

erau aplicabile prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 potrivit

cărora experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobile de același fel, în unitatea administrativ-teritorială, la

data întocmirii raportului de expertiză.

Pe de

altă parte, teza a doua a art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 statua în mod

expres că la calcularea cuantumului despăgubirii, instanța și experții se vor

raporta la momentul transferului dreptului de proprietate în patrimoniul

expropriatorului.

Art. 9 alin.

(3) a fost însă modificat prin O.U.G. nr. 228/2008 (intrată în vigoare la 05

ianuarie 2009) care, prin art. IV la pct . 3 a prevăzut că „Articolul 9, alineatul (3) (…) se modifică și va avea următorul

cuprins:

"(3)

Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se

soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea

nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză

de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.”

În speță,

la data soluționării cauzei în apel,

modificările aduse art. 9 alin. (3) al Legii nr.

198/2004 prin Legea nr. 184/2008, sub acest aspect, fuseseră abrogate odată cu

intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 228/2008, calculul despăgubirilor făcându-se

conform

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, republicată.

În aceste

condiții, Înalta Curte constată că instanța de apel în mod incorect a interpretat

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 în sensul în care legiuitorul se

referă la expertiza de evaluarea a terenului efectuată la data transferului

dreptului de proprietate.

Astfel,

instanțele de fond au apreciat că stabilirea cuantumului justei despăgubiri ce

se cuvine proprietarului terenului expropriat trebuie să țină cont de data

transferului dreptului de proprietate la data consemnării despăgubirii și nu la

un moment ulterior celui la care a operat transferul dreptului de proprietate,

respectiv la data efectuării raportului de expertiză în cadrul demersului

judiciar.

Prin art. 26,

legiuitorul a instituit un criteriu distinct de apreciere a valorii bunurilor, care

nu poate fi ignorat, sub aspectul momentului la care se raportează stabilirea

cuantumului despăgubirii, acesta fiind reprezentat de „data întocmirii

raportului de expertiză”.

Criteriile în raport

de care se stabilește cuantumul despăgubirii sunt cele prevăzute de Legea nr. 33/1994,

care, în art. 26 alin. (1) și (2) prevede că despăgubirea se compune din

valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor

persoane îndreptățite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit

imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile

prezentate de aceștia.

Așa cum s-a cristalizat

în practica judiciară, sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit

imobilele” are în vedere prețul de piață, respectiv cel de tranzacționare,

stipulat în acte de înstrăinare încheiate la o dată apropiată celei la care se

efectuează expertiza de evaluare. „Prețul de piață” este considerat a fi prețul

cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de

proprietate asupra unui bun după ce acesta a fost expus, într-o măsură

rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate

condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează

prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul

dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Stabilirea prețului

de piață presupune administrarea unor probatorii pertinente, una din cele mai

importante fiind expertiza tehnică de evaluare a proprietății și a

prejudiciului cauzat expropriatorului la momentul întocmirii raportului de

expertiză.

Sintagma „data întocmirii

raportului de expertiză” din cuprinsul art. 26 presupune raportarea la data

efectuării expertizei în cursul judecății, și nu la data exproprierii, cu atât

mai mult cu cât legiuitorul folosește o terminologie diferită pentru conturarea

celor două etape, respectiv „raport de expertiză”, pentru etapa jurisdicțională

și „raport de evaluare”, pentru faza administrativă, neavând-o în vedere, pe

aceasta din urmă, ca reper al momentului de calculare a despăgubirilor în etapa

jurisdicțională.

În vederea aplicării

criteriului legal prevăzut de textul invocat și în virtutea respectării

principiului impus de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., prima

instanță a apreciat asupra oportunității întocmirii unei lucrări de

specialitate prin care experții urmau să răspundă obiecțiunilor părților, având

ca obiectiv și finalitate stabilirea cuantumului despăgubirii în funcție de

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel cu imobilul

în litigiu, atât la data exproprierii cât și la data întocmirii raportului de

expertiză.

Întrucât, într-o

primă etapă, cu nerespectarea dispozițiilor instanței, experții au stabilit o

valoare a terenului în funcție de anunțurile de mică publicitate (ce nu dau

garanția unui preț real de circulație), tribunalul a dispus refacerea

expertizei și a pus în vedere experților întocmirea lucrării în raport de

contracte de vânzare-cumpărare, prezentate de părțile cauzei, referitoare la

proprietăți situate în aceeași zonă sau în zone apropiate, ori având aceleași

caracteristici.

Astfel, p

rin încheierea de ședință de la data de 20 aprilie 2010, tribunalul

a încuviințat obiecțiunile formulate de părți la raportul de expertiză, în

sensul în care experții aveau a stabili valoarea terenului, respectiv valoarea

despăgubirilor în raport de momentul efectuării raportului de expertiză, deci

în raport de criteriul impus de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Totodată, tribunalul a solicitat experților să stabilească și valoarea

imobilului de la data exproprierii, cerință neconformă criteriului legal

amintit.

Noua

lucrare întocmită (filele 180- 182 dosar prima instanță), având concluzii

comune pentru toți cei trei experți, a evidențiat, în funcție de criteriile

fixate, ținând cont de contracte autentificate, valori de 254,97 euro/mp și,

respectiv de 266,64 euro/mp, la epoca întocmirii raportului.

Pornind

de la aceste valori, experții au realizat o estimare a valorii unității metrice

de 260 euro/mp, la data întocmirii raportului de expertiză.

Prima

instanță nu a omologat această valoare stabilită de experți prin lucrarea de

specialitate anterior menționată, singurul mijloc de probă care a fost întocmit

cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv

care viza perioada de referință de la data întocmirii raportului, reținând

relevante valorile evidențiate( prin aceeași lucrare) de la data exproprierii.

Confirmând

soluția procesuală a tribunalului, curtea de apel a ignorat criteriul legal

impus de dispoz. art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care, așa cum s-a

arătat în considerentele precedente, are în vedere valoarea imobilului de la

data întocmirii raportului de expertiză.

Prin

urmare, având în vedere contextul legal menționat, Curtea va reține că instanța

de apel nu a făcut o corectă interpretare și aplicare a art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, neraportându-se în stabilirea valorii despăgubirii la

momentul efectuării raportului de expertiză, ci la momentul transferului

dreptului de proprietate, acest din urmă criteriu fiind introdus prin art. 9

din Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004 și

ulterior abrogat prin art. IV pct. 3 din O.U.G. nr. 228/2008.

Așa cum

s-a arătat, revenindu-se la soluția legislativă anterioară, de trimitere la

dispozițiile dreptului comun în materia exproprierii, cuprinse în art. 21 – 27

din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește modalitatea de calcul a

despăgubirilor, instanțele nu puteau reține valoarea stabilită la data

exproprierii.

De

altfel, trimiterea la dispozițiile Legii nr. 33/1994 a fost menținută și de

Legea nr. 255/2010, (art. 22 alin. (1) și (3)), lege care a abrogat Legea nr. 198/2004.

Acesta

fiind cadrul normativ, orice altă susținere referitoare la trendul pieței

imobiliare nu prezintă relevanță.

În acest context al analizei,

sunt de reținut dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

aplicabile și în cazul exproprierilor efectuate sub imperiul Legii nr. 198/2004,

în vigoare la data exproprierii, potrivit cărora despăgubirea acordată de către

instanță nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai

mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.

Or, în speță, cum

valoarea stabilită la data întocmirii raportului de expertiză, în baza analizei

efectuate de experții, de 260 euro/mp, este inferioară valorii de 500 euro/mp

menționată în Hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 4 și nr. 5 ambele

din data de 12 iulie 2007, se constată că nu există motive pentru care

cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei ar trebui modificat.

Având în vedere

aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1)-(3), cu referire la art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Statul

Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România

împotriva deciziei nr. 448 A din 19 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

București, Secția a IV a Civilă; va modifica decizia atacată în sensul că va

admite apelul declarat de către pârât împotriva sentinței civile nr. 614 din 26

martie 2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV a Civilă; va

schimbă în parte sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea principală

formulată de către reclamanta SC B.I. SA, ca neîntemeiată și va menține

celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România împotriva deciziei nr. 448 A din 19 decembrie

2012 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV a Civilă.

Modifică decizia

atacată în sensul că admite apelul declarat de către apelantul-pârât Statul

Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România

împotriva sentinței civile nr. 614 din 26 martie 2012 pronunțată de Tribunalul

București, Secția a IV a Civilă.

Schimbă în parte

sentința atacată în sensul că respinge acțiunea principală formulată de către reclamanta

SC B.I. SA, ca neîntemeiată.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 23 septembrie 2013.