ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5446/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5446/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin Sentința civilă

nr. 376 din 8 martie 2011, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis

în parte contestația formulată de reclamanta SC T.P. SRL în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România SA; a anulat Hotărârea nr. 19/2007 emisă de Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 198/2004 în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor; a

obligat pârâtul să acorde reclamantei despăgubiri pentru expropriere în cuantum

de 286.931 RON.

Pentru  a pronunța

această sentință instanța a reținut  că reclamantei i s-a expropriat o

suprafață de teren de 360 mp., iar prin procesul verbal și Hotărârea nr. 19 din

30 octombrie 2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 pentru

stabilirea despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii s-a acordat

reclamantei suma de 50.400 euro cu titlu de despăgubire.

În ceea ce privește

valoarea acestor despăgubiri, pentru a cărei verificare s-a dispus expertiza

conform Legii nr. 33/1994, Tribunalul a reținut că au fost exprimate două

puncte de vedere diferite, unul aparținând expertului propus de către pârât și

cel de al doilea experților desemnați de instanță și respectiv reclamantă.

Tribunalul a apreciat

că față de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 conform cărora cuantumul

despăgubirilor se stabilește la data efectuării raportului de expertiză precum și

cele ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care prevăd că despăgubirea

acordată de instanță nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator,

ținând cont că valoarea exprimată în raportul de expertiză însușit de către

experții S.F. și J.C. îndeplinește criteriile enunțate, fiind bazată pe metoda

comparației vânzărilor (așa cum se prevede în art. 26 din Legea nr. 33/1994), a

omologat punctul de vedere al acestora în varianta ce ține cont de momentul

efectuării expertizei, conform căruia suma reală reprezentând despăgubirile

este de 286.931 RON.

A fost înlăturată

opinia expertei P.E. referitoare la cuantumul valorii despăgubirilor la

momentul efectuării expertizei cu motivarea că nu se circumscrie cerințelor

art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel părțile, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Reclamanta SC T.P.

SRL a susținut că instanța de fond trebuia să determine cuantumul

despăgubirilor pe metru pătrat de teren la valoarea de 600 euro, valoare corespunzătoare

momentului preluării terenului și folosirii lui efective de către pârât

respectiv octombrie 2007; că, trebuia să țină seama de tergiversările pârâtei

pentru efectuarea expertizei în cauză, fapt care a determinat scăderea valorii

terenului în contextul general al scăderii prețului de circulație pe piața

imobiliară; - instanța trebuia să rețină că expertul desemnat de pârât a făcut

notă discordantă cu ceilalți experți și a formulat punctul său de vedere

separat de expertiza majoritară astfel încât concluziile sale nu au putut fi

contrazise de primii doi experți; - în mod eronat pârâta a invocat avantajele

pe care le-ar dobândi reclamanta din realizare lucrărilor de utilitate publică

pentru care s-a dispus exproprierea întrucât acestea existau și înainte de

expropriere fiind datorate zonei în care este amplasat terenul ; - instanța nu

trebuia să țină seama de expertiza întocmită de expert E.P. întrucât

concluziile acesteia se întemeiază pe un act emis pro causa de către pârâtă,

respectiv adeverința nr. 555 din 1 martie 2010.

Pârâtul Statul Român

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - SA

(C.N.A.D.N.R.) a arătat că sentința este nelegală întrucât singurul punct de

vedere din raportul de expertiză care corespunde exigențelor art. 26 din Legea

nr. 33/1994 este cel exprimat de expertul E.P., care a concluzionat că

despăgubirea reală la data întocmirii expertizei este de 50 euro/mp., pe baza

prețurilor reale de tranzacționare a altor imobile de același fel cu cele expropriate.

De aceea, s-a

susținut că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea și

interpretarea greșită a art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, text potrivit căruia

despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de

expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă

persoană interesată.

Prin Decizia civilă

nr. 627 A din 22 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins apelul declarat de

reclamantă și admis apelul pârâtului, schimbându-se în tot sentința primei

instanțe în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că respectarea dispozițiilor art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 înseamnă că valoarea la care trebuie despăgubită

reclamanta este cea de la momentul întocmirii raportului de expertiză,

respectiv septembrie 2010 și nu valoarea terenului la momentul emiterii

hotărârii de expropriere, octombrie 2007.

S-a arătat că nu

prezintă relevanță juridică faptul că expertul P.E. și-a prezentat opinia

într-o lucrare separată de expertiza întocmită de cei doi experți majoritari,

atâta vreme cât ambele expertize sunt argumentate. În plus, expertiza

majoritară arată de ce înțelege să nu tină cont de adeverința nr. 555 din 01

martie 2010 a Primăriei comunei Tunari, ceea ce înseamnă că cei doi experți

majoritari și-au spus punctul de vedere și cu privire la opinia minoritară a

expertului P.E. (ale cărei concluzii se fundamentează aproape în totalitate pe

această adeverință).

În același timp,

reținând că instanța de fond nu a ținut seama de susținerile pârâtului privind

avantajele pe care le-ar dobândi reclamanta din realizarea lucrărilor de

utilitate publică pentru care s-a dispus exproprierea, Curtea a constatat că

această critică este de fapt lipsită de obiect.

Cu privire la critica

potrivit căreia adeverința nr. 555 din 1 martie 2010 emisă de Primăria Tunari

ar fi un act emis pro causa chiar de către pârât, s-a reținut că tribunalul nu

a dat valoare juridică acestei probe câtă vreme a acordat despăgubiri

reclamantei ținând seama de opinia majoritară a celor doi experți care au

înlăturat această adeverință.

Procedând însă la

analiza valorii probatorii a respectivei adeverințe, Curtea a constatat că nu

poate fi considerată un act juridic pro causa și nici că provine de la pârât.

Astfel, respectivul

înscris nu a fost întocmit de pârât ci de Primăria comunei Tunari și nu cuprinde

date emise de către primărie, ci informații obiective, respectiv prețuri de

tranzacționare a unor terenuri similare în perioada mai 2009 - februarie 2010.

Din această adresă rezultă că prețurile în euro indicate corespund unor

contrate notariale încheiate în acest interval de timp, iar terenurile sunt

identificate și după număr cadastral așa încât nu se poate susține că Primăria

Tunari ar fi furnizat date prin care ar fi apreciat subiectiv valoarea de

tranzacționare a unor terenuri similare.

În acest sens, apelul

formulat de pârât a fost găsit fondat, constatându-se că instanța de fond a

ales în mod nelegal valoarea de circulație a terenului indicată de cei doi

experți majoritari ale căror opinii s-au bazat pe ofertele de piață existente

la momentul noiembrie 2007 - mai 2010.

În ce privește opinia

minoritară a expertului, luând în considerare adeverința nr. 555/2010 a

Primăriei Tunari, aceasta a stabilit valoarea despăgubirilor ce s-ar cuveni

reclamantei pe baza unor prețuri efectiv tranzacționate de terți pentru

terenuri similare, indicând și o ofertă de piață publicată pe internet.

Având în vedere că

textul de lege folosește în mod explicit sintagma „prețul cu care se vând în

mod obișnuit imobilele de același fel" și că practica judiciară, inclusiv

a instanței supreme a stabilit că prin această sintagmă se înțelege prețul

plătit efectiv și consemnat în contracte anterioare de vânzare - cumpărare și

nu oferte de preț de pe internet sau din ziarele de publicitate imobiliară,

Curtea a considerat că opinia expertului aflat în minoritate a respectat de

fapt, cerințele imperative ale legii.

Ca atare, instanța de

fond trebuia să retină valoarea reală de circulație a terenului la momentul

octombrie 2010, aceea de 75.508 RON.

S-a reținut totodată

că, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de

expropriați și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă

persoană interesată, text de lege care instituie obligația pentru instanța de

judecată de a acorda despăgubiri plafonate, chiar dacă valoarea despăgubirilor

stabilită de expert (cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994 la efectuarea expertizei) este mai mică decât cea oferită de expropriat

sau mai mare decât cea cerută prin acțiunea de către expropriat.

În consecință, atâta

vreme cât valoarea de expertiză a despăgubirilor cuvenite reclamantei -

apelante este de 75.508 RON, iar valoarea oferită de Stat este de 168.502,32

RON (conform Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 19 din 30 octombrie

2007 ), Curtea a constatat că potrivit art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

reclamanta este îndreptățită să primească valoarea oferită de Stat și nu

valoarea solicitată de ea prin acțiune sau cea stabilită de expert, astfel

încât admițându-se apelul pârâtului, a fost schimbată în tot sentința și

respinsă acțiunea ca nefondată.

Decizia a fost

atacată cu recurs de către reclamanta S. C. T.P. S.R.L., care a formulat

următoarele critici:

-Instanța de apel

apreciază în mod greșit că soluționarea cauzei, cu privire la determinarea

despăgubirilor, se poate face cu trimitere la sintagma „prețul cu care se vând

în mod obișnuit imobilele" și la interpretarea dată de instanța supremă

acestei sintagme.

O asemenea abordare

este neargumentată întrucât dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994

reglementând acordarea despăgubirilor și calculul cuantumului acestora, face

referire și la „luarea în considerare a dovezilor prezentate de părți".

Astfel spus, instanța

de apel omite să ia în calcul faptul că terenul trebuie evaluat raportat la

momentul exproprierii „moment care coincide și cu acela al consemnării sumei

reprezentând despăgubirea dar, în comparație, nu se omite de către instanță să

verifice valoarea probatorie a adresei nr. 555 din 1 martie  2010 emisă de

Primăria comunei Tunari, care este un act emis pro causa.

- Recurenta a

susținut, de asemenea, că expertiza nu poate fi luată în considerare doar la

nivelul anului 2010 întrucât actele juridice referitoare la expropriere au fost

întocmite la nivelul anului 2007, astfel încât nu se poate stabili ce calitate

și ce drepturi ar fi avut expropriatul din anul 2007, pe toată durata

litigiului și până în prezent.

- În ce privește

adresa nr. 555 din 1 martie  2010 emisă de Primăria comunei Tunari, aceasta

este un act pro causa, fiind eliberată la solicitarea societății civile de

avocați care reprezintă de obicei pe intimată. Mai mult, adresa respectivă face

o expunere a unor prețuri de tranzacționare în zonă pentru perioada februarie

2009 - februarie 2010, fără o „argumentare laborioasă", exprimând doar

anumite tranzacții, în condițiile în care era de notorietate că în anii 2007 -

2008 și chiar ulterior, prețurile de vânzare la terenuri în acea zonă erau

altele decât cele expuse.

- Cu privire la

„punctele de vedere ale experților" s-a arătat că expertul parte desemnat

de intimata-pârâtă a ignorat „nu numai pe ceilalți membrii ai comisiei dar a și

evitat ca punctul său de vedere să poată fi combătut de aceștia".

- Instanța a dat

dovadă de lipsă de rol activ, „argumentările pe care aceasta le-a făcut în

dispozitivul hotărârii nemaiavând nevoie de explicații suplimentare".

Pe acest aspect,

recurenta a făcut din nou trimitere la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994

și la faptul că ele ar fi fost „citite" incomplet de către instanță, fără

„a se lua în considerare și dovezile prezentate de părți", precum și la

adresa nr. 555 din 1 martie 2010 emisă de Primăria comunei Tunari, cu

neregularitățile invocate ale acesteia.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimata nu a depus

întâmpinare dar a solicitat, prin concluziile scrise depuse la dosar,

respingerea recursului ca nefondat, arătând, în principal, că dezvoltarea

motivelor vizează în realitate o pretinsă netemeinicie a deciziei recurate prin

valorificarea și interpretarea probelor. În cauză s-a făcut o corectă aplicare

a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, stabilindu-se corect și momentul

în funcție de care trebuie calculate despăgubirile ca fiind acela al întocmirii

raportului de expertiză.

Analizând criticile

deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora,

potrivit următoarele considerente:

- În mod incorect

reclamanta-recurentă susține că instanța de apel nu putea să judece cauza

ținând seama de „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele" și de

interpretarea pe care instanța supremă a dat-o acestei sintagme.

Fundamentându-și

soluția pe un asemenea element, atunci când a determinat cuantumul

despăgubirilor, instanța a ținut seama de dispoziția legală care statuează

expres - în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 - că un astfel de criteriu

trebuie luat în considerare pentru a determina modalitatea în care se face

acoperirea prejudiciului.

În același timp,

faptul că această dispoziție legală a primit, în aplicarea ei practică, o

anumită interpretare - respectiv, de preț de tranzacționare, rezultat din

contracte de vânzare-cumpărare, iar nu din oferte sau anunțuri publicitare - nu

putea fi ignorat de către instanță, dată fiind nevoia de previzibilitate și

predictibilitate a jurisprudenței, ca parte a procedurii echitabile.

Susținerea că în

aplicarea dispozițiilor menționate, ale art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994, instanța ar fi realizat o „citire" fragmentară a textului de lege

„neluând în considerare și dovezile prezentate de părți" este, de

asemenea, nefondată.

Contrar celor

pretinse de către recurentă, pentru a determina întinderea despăgubirilor,

instanța a ținut seama tocmai de asemenea dovezi care au relevat prețuri de

tranzacționare rezultate din contracte de vânzare-cumpărare încheiate și

declarate la Primăria Tunari.

Fără să combată

aceste elemente și să dovedească o altă valoare a prețului de tranzacționare,

reclamanta-recurentă pretinde, de o manieră confuză, că, de fapt, „luarea în

considerare a dovezilor prezentate de părți" ar însemna determinarea

despăgubirilor raportat la un alt moment - acela al anului 2007, când s-a

produs exproprierea și nu la nivelul anului 2010, când s-a efectuat expertiza.

Separat de

împrejurarea că această interpretare a părții nu poate avea semnificația

„neluării în considerare a dovezilor părților" (pentru ca astfel să fie

nesocotită ultima teză din art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cum se pretinde),

se constată că folosirea, ca reper temporal anul 2010 - când a fost efectuată

expertiza în cadrul procedurii judiciare declanșate de parte - reprezintă

criteriul legal.

Astfel, potrivit art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, se va ține seama, la stabilirea

despăgubirilor, de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de

același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză.

Declanșându-se

procedura judiciară la inițiativa expropriatului, nemulțumit de cuantumul

despăgubirilor oferite de expropriator, în mod corect s-a ordonat efectuarea

unei expertize, astfel încât, potrivit textului legal, determinarea

despăgubirilor nu se putea face decât în funcție de data întocmirii raportului

de expertiză.

De aceea,

fluctuațiile de pe piața imobiliară și scăderea valorii de circulație a

imobilelor s-au repercutat în cuantumul sumei datorate ca despăgubiri, dar, pe

de o parte, criteriul legal nu poate fi înlocuit, iar, pe de altă parte,

inițiativa procedurii judiciare a aparținut expropriatului (iar nu

expropriatorului care să încerce, astfel, să îl pună într-o situație de

dezavantaj pe expropriat).

În acest context,

instanța trebuia să observe - ceea ce a și făcut - că despăgubirea care poate

fi acordată în procedura jurisdicțională „nu va putea fi mai mică decât cea

oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau

de altă persoană interesată" ( art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994).

- Cu privire la

calculul propriu-zis al despăgubirilor, reclamanta aduce în dezbaterea din

recurs elemente probatorii tinzând astfel, de o manieră nepermisă pentru calea

extraordinară de atac promovată, la o devoluare a fondului.

Referitor la adresa

nr. 555/2010 emisă de Primăria Tunari - critica pe acest aspect urmând să fie

cercetată doar din perspectiva respectării criteriului legal, al prețului de

tranzacționare - se pretinde, nejustificat, că ar fi un act întocmit pro causa

(și care n-ar fi putut fundamenta astfel, calculul despăgubirilor).

Recurenta nu combate

însă argumentele instanței de apel și nu demonstrează de ce un act emis de

autoritatea administrativă locală, care face referire la contracte de

vânzare-cumpărare înregistrate și din care rezultă prețul vânzării, ar putea fi

considerat pro causa (adică, denaturând realitatea, pentru a fi în folosul

părții adverse).

Împrejurarea că acest

act a fost emis ca urmare a cererii formulate de intimată este lipsită de

relevanță sub aspectul pretins de recurentă, întrucât, pe de o parte, în cadrul

procedurii judiciare fiecare parte are posibilitatea administrării

probatoriului, iar, pe de altă parte, referirea la contracte identificate în

concret, prin numărul și data încheierii lor, nu face decât să confirme

furnizarea unor elemente obiective, nedenaturate.

Criticile vizând

rapoartele de expertiză, opiniile exprimate de către experți sunt neîncadrabile

vreunui motiv de nelegalitate și, ca atare, nesusceptibile de analiză în

recurs.

- În ce privește

pretinsa lipsă de rol activ a instanței, recurenta nu face decât să reia

susținerile expuse anterior în legătură cu aplicarea trunchiată a dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 33/1994, fără „luarea în considerare a dovezilor

prezentate de părți".

Neprecizând în ce ar

fi constat lipsa rolului activ al instanței, pretinzând doar, incoerent din

punct de vedere juridic, că „argumentările făcute de instanță în dispozitivul

hotărârii nu mai necesită explicații suplimentare", recurenta nu

demonstrează de ce ar fi fost nesocotit acest principiu în desfășurarea judecății.

Față de toate

considerentele expuse anterior, criticile formulate fiind găsite nefondate,

recursul va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta SC T.P. SRL împotriva Deciziei nr.

627 A din 22 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 septembrie 2012.

Procesat de GGC - DG