ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4113/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 788 din 29 aprilie 2011, Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, a admis contestația formulată de contestatoarea SC T. SRL, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, a anulat în parte Hotărârea nr. 17 din 15 noiembrie 2007 și Hotărârea nr. 13 din 25 februarie 2008, ambele emise de C.N.A.D.N.R. SA – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, cu privire la cuantumul despăgubirilor. În consecință, a obligat pârâții să acorde contestatoarei suma de 34.992,22 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R., din ziua plății, pentru terenul în suprafață de 236,85 mp, situat în București, cu număr cadastral 13369/1 – teren agricol intravilan și suma de 10.932,76 euro, în echivalent lei la cursul B.N.R.

din ziua plății pentru terenul agricol intravilan în suprafață de 74 mp, situat în București, număr cadastral 13369/2/2/1/2/1, ca urmare a exproprierii; a obligat pârâții la plata sumei de 22.910 euro, în echivalent lei, la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând prejudiciul cauzat prin expropriere toate aceste sume, în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri și a obligat pârâții la plata către contestatoare a sumei de 2.000 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert. În motivarea sentinței, s-a reținut că reclamanta a dobândit prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4602 din 04 decembrie 2003 de către BNP A.M.

un teren intravilan arabil în suprafață de 1765,94 mp, lotul nr. 2/1 nr. cadastral 13369/2/2/1 situat în București Șoseaua, tarlaua 114 parcela 10 și cota de ½ din suprafața de teren intravilan arabil de 473,70 mp situat în București Șoseaua Odăii sector 1 tarlaua 114 parcela 10 lotul nr. A cu nr. cadastral 13369/1 de la Ș.M. și Ș.E. În temeiul Legii nr. 198/2004, a fost expropriată o suprafață de 74 mp din terenul de 1765,94 mp, pentru care s-a acordat reclamantei suma de 7.400 euro prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 13/2008, precum și întreaga cotă de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 473,70 mp, pentru care s-a acordat suma de 81.658,77 RON, echivalentul a 23.635,00 euro, prin Hotărârea nr. 17/2007.

Prin raportul de expertiză efectuat în cauză în condițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 198/2004 cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, s-a stabilit la nivelul anului 2008 o valoare de circulație a celor 2 terenuri expropriate de 144.780 euro, respectiv 621.323 RON; experții au avut în vedere terenuri intravilane la care s-au calculat racord de gaze, electric, canal de scurgere a apelor pluviale, umplutură cu pietriș a platformei de teren liber. Media valorii utilizării terenurilor s-a făcut prin raportare la destinația construcției de birouri sau industriale. Intimata C.N.A.D.N.R.

a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, prin expertul parte desemnat, M.A.S., arătând că valoarea de piață prin metoda comparației, la data efectuării raportului de expertiză, este de 34.992,22 euro, echivalentul a 150.169 RON, pentru cota de ½ din terenul de 473,70 mp și de 10.932,76 euro, echivalent în lei 46.918 RON, pentru suprafața de 74 mp. La momentul evaluării terenului, s-au avut în vedere contractele reale de vânzare – cumpărare pentru terenurile situate în zonă în perioada exproprierii. S-a calculat și valoarea totală a prejudiciului produs prin expropriere de 22.910 euro. Reclamanta a formulat obiecțiuni la opinia expertului C.N.A.D.N.R., obiecțiuni care nu au fost reținute de către instanță, deoarece expertul a arătat care este metoda de calcul pentru stabilirea valorii de circulație a terenului, s-a raportat la prețurile la care se vând terenurile asemănătoare în zonă și a stabilit valoarea de circulație a terenului potrivit normelor legale.

Tribunalul a reținut că din suprafața de 1765,94 mp a fost scoasă din circuitul agricol la 26 noiembrie 2003 suprafața de 801,04 mp. În anul 2003, la momentul achiziționării celor 2 terenuri, reclamanta a plătit suma de 39.054,40 euro echivalentul a 1.569.713.499 și indiferent cât ar fi crescut valoarea acestor terenuri până la data exproprierii nu se justifică în nici un fel ca pentru suprafața de 74 mp din totalul de 1765,94 mp la care se adaugă suprafața de 236,85 mp să primească suma de 144.780 euro deci de aproape 4 ori suma achitată în urmă cu 4 ani pentru întreaga suprafață de teren. Prin decizia nr. 447 din 19 decembrie 2012, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamantă și de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a înlăturat criticile reclamantei cu privire la stabilirea arbitrară a cuantumului despăgubirilor în fața primei instanțe, întrucât raportul întocmit de expertul M.A.S., omologat de către tribunal, corespunde cerințelor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, relativ la modul de calcul al despăgubirilor în cazul terenurilor expropriate, prețurile terenurilor fiind calculate în funcție de categoria de folosință. Instanța de apel nu a confirmat raportul de expertiză efectuat în faza apelului (de către experții tehnici I.A. și M.A.S. și cu opinia separată a expertului V.V.), întrucât acesta nu a respectat cerințele art. 26 din Legea nr. 33/1994. Astfel, experții au calculat valoarea despăgubirilor ținând cont de prețurile care se vând în mod obișnuit imobile de același fel cu cel expropriat, în acest sens fiind anexate oferte de vânzare ale unor terenuri similare celui expropriat.

Din concluziile raportului de expertiză, s-a constatat că valoarea propusă de către Comisia de experți în majoritate în apel excede valorii reale a terenurilor în litigiu, cu atât mai mult cu cât reclamanții au avut în proprietate terenuri agricole. În ce privește apelul formulat de pârâta C.N.A.D.N.R., s-a apreciat că susținerile părții sunt nefondate, întrucât raportul de expertiză efectuat la fond și confirmat prin soluția pronunțată de prima instanță a stabilit valoarea prejudiciului suportat de către reclamant la momentul întocmirii raportului de expertiză, și nu la data când a avut loc exproprierea. Împotriva deciziei menționate, au declarat recurs, în termen legal, atât reclamanta SC T. SRL, cât și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, reclamanta SC T. SRL a arătat, în esență, următoarele: În mod greșit, a fost înlăturat raportul de expertiză întocmit în faza apelului, cu motivarea că acesta nu ar fi respectat cerințele art. 26 din Legea nr. 33/1994, în condițiile în care expertiza efectuată de către comisia de trei experți, potrivit dispozițiilor legale (și, în special lucrarea de specialitate laborioasă a expertului I.A.), conține toate aspectele cerute de art. 26 din lege, atât cu privire la cuantumul despăgubirilor, cu privire la prejudiciu, și mai ales cu privire la prețurile cu care se vinde acest tip de imobile în zonă.

În cuprinsul raportului de expertiză, fundamentat științific, s-a arătat că nu pot fi avute în vedere acte de vânzare-cumpărare la care reclamanta nu este parte, întrucât nu se cunoaște înțelegerea părților din contractele respective la momentul încheierii lor, în condițiile în care, în mod frecvent, se obișnuiește ca părțile să eludeze dispozițiile în materie fiscală. Evaluarea terenurilor conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 nu se poate raporta la comportamentul poate ilegal al altor persoane care nu înțeleg să respecte norma legală, neputând fi avute în vedere acte de dispoziție a căror legalitate nu a fost verificată de către instanță sau de către alte instituții, motiv pentru care, în mod greșit, a fost omologată opinia separată a unuia dintre experți formulată în apel, care se bazează numai pe acte de dispoziție neverificate.

Instanța de apel nu a ținut cont de înscrisurile depuse de către reclamantă, din care rezultă valoarea unor astfel de terenuri în zonă. În ceea ce privește cea de-a doua componentă a despăgubirii, respectiv contravaloarea prejudiciului, recurenta a susținut că este greșită aprecierea instanțelor de fond privind categoria de folosință a terenurilor expropriate, ca fiind terenuri agricole. Din raportul de expertiză întocmit de către expertul I.A. în faza judecății în primă instanță – ce trebuie omologat ca atare-, rezultă cu certitudine faptul că nu este vorba de terenuri agricole, ci de terenuri cu construcții, situație în care au un spor de valoare. De altfel, expertul a identificat și evaluat platforma betonată – parcare, iar prin exproprierea acesteia a fost îngreunată activitatea societății recurente și a dus la o scădere a valorii terenului respectiv.

Recurenta a mai arătat că înlăturarea expertizei efectuate în apel este greșită și pentru faptul că proba a fost dispusă și efectuată chiar în cursul judecării căii de atac, fiind cea de-a treia expertiză efectuată în cauză, a cărei opinie majoritară este negată. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA s-a arătat că soluția instanței de apel este nelegală, întrucât raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe a eludat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Astfel, comisia de experți a stabilit valoarea despăgubirilor prin raportare la momentul exproprierii, respectiv momentul la care persoana expropriata a pierdut dreptul de proprietate, și nu la momentul la care s-a efectuat expertiza în faza de judecată a apelului.

În aceste condiții, în cauză, se impune efectuarea unei noi expertize cu respectarea art. 26 din lege, sens în care recurentul a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea dosarului la instanța de apel în vederea administrării acestei probe. Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate. În ceea ce privește recursul declarat de către reclamantă, se reține că instanța de apel a fost învestită, prin apelul declarat de către reclamantă, cu cercetarea legalității și a temeiniciei hotărârii primei instanțe, prin care s-a dat eficiență raportului de expertiză întocmit de către unul dintre experții numiți în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, anume de către expertul desemnat de către expropriator, care a elaborat o lucrare distinctă de cea întocmită de către ceilalți doi experți.

Astfel învestită, instanța de apel a analizat dacă tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, care stabilește criteriile de stabilire a despăgubirilor cuvenite persoanei expropriate atât pentru terenul efectiv expropriat, cât și pentru prejudiciul creat prin expropriere terenului rămas în proprietatea reclamantei, ajungând la concluzia că, valorificând unul dintre rapoartele de expertiză întocmite în cauză, prima instanță a aplicat în mod corespunzător norma incidentă. Această concluzie este corectă, întrucât, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, valoarea terenului expropriat pe baza căreia se stabilește cuantumul despăgubirilor trebuie să reflecte p rețul de vânzare practicat „în mod obișnuit” în unitatea administrativ – teritorială în care se află imobilul expropriat.

Sintagma utilizată de către legiuitor presupune determinarea prețului de piață, respectiv cel care se formează pe piața imobiliară locală în urma fluctuației cererii și a ofertei și la nivelul căruia este plauzibil să se înstrăineze un teren din zona de referință, la data arătată de către legiuitor. Acesta vizează, în primul rând, prețul consemnat în contracte autentice de vânzare – cumpărare, context în care actele de această natură încheiate în formă autentică reprezintă un mijloc de probă relevant în aprecierea prețului de piață, în raport de care este posibilă cenzurarea unor mijloace de probă precum ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile din anunțurile de mica publicitate din zonele locale.

O asemenea cenzură poate fi realizată de către instanța de judecată, căreia îi revine sarcina stabilirii acestui preț, astfel cum reiese în mod explicit din art. 26, dar și din dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora „ Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî”.

Aceasta înseamnă că, în aprecierea coroborată a probelor, instanța de judecată poate da eficiență doar acelor dovezi care conturează o anumită situație de fapt și să înlăture pe cele contrare, constatându-se că, în cauză, instanța de apel a considerat în mod corect că tribunalul s-a raportat în stabilirea despăgubirilor la unicul raport de expertiză care a avut în vedere un contract de vânzare – cumpărare încheiat la o dată apropiată de cel al momentului evaluării terenului, ținând cont și de trendul descendent al pieței imobiliare și aplicând corecțiile justificate de către expert (file 312 – 317 dosar tribunal).

Instanța de apel a apreciat, de asemenea, că prima instanță a înlăturat în mod corect concluziile inserate în raportul de expertiză întocmit de către ceilalți doi experți și a reținut prin considerentele deciziei că înlăturarea acestui mijloc de probă este justificată de faptul că experții s-au raportat exclusiv la ofertele de vânzare ale unor proprietăți imobiliare din zonă. Această apreciere este legală, deoarece doar în măsura în care nu au fost perfectate tranzacții în perioada de referință se poate recurge la alte mijloace de probă concludente, din categoria cărora pot face parte și ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile din anunțurile de mica publicitate din zonele locale.

Or, experții nu au verificat dacă au fost încheiate contracte de vânzare – cumpărare în perioada de referință, raportându-se exclusiv la oferte de vânzare. Doar în măsura în care nu s-au încheiat asemenea tranzacții în perioada de referință, experții se vor raporta la alte elemente de evaluare, respectiv ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile din anunțurile de mica publicitate. Prin motivele de recurs, s-a susținut că determinarea prețului de piață nu se poate face pe baza unor acte de vânzare-cumpărare la care persoana expropriată nu a participat și a căror legalitate nu a fost verificată de către instanță sau de către alte instituții, în condițiile în care, în mod frecvent, se obișnuiește ca părțile să eludeze dispozițiile în materie fiscală.

Aceste susțineri nu pot fi primite, dat fiind criteriul legal regăsit în art. 26 din Legea nr. 33/1994, care implică aplicarea metodei de comparație directă cu prețul cu care se vând în mod obișnuit terenuri similare cu cel expropriat. Legiuitorul face referire chiar la „preț”, care reprezintă unul dintre elementele esențiale ale unui contract de vânzare – cumpărare, ceea ce obligă instanța la cercetarea tranzacțiilor efectiv perfectate. În timp ce ofertele de vânzare conțin doar unul dintre elementele ce conduc la formarea prețului, anume suma de bani cerută cu acest titlu de către vânzător, tranzacțiile perfectate reflectă însuși prețul format prin acordul de voință al vânzătorului și al cumpărătorului.

În conformitate cu art. 967 alin. (2) C. civ., existența unei cauze licite este prezumată până la dovada contrarie, astfel încât nu pot fi primite susținerile recurentei în sensul unei prezumții de iliceitate a cauzei, decurgând din intenția părților contractante de eludare a dispozițiilor în materie fiscală. Revine reclamantei, care pretinde contrariul a ceea ce rezultă din contractul de vânzare – cumpărare considerat a fi fost valabil încheiat, dovada unei cauze ilicite, prin înfățișarea unei hotărâri judecătorești de anulare a respectivului act, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Înalta Curte constată, totodată, că sunt nefondate criticile recurentei referitoare la ignorarea de către instanța de apel a raportului de expertiză întocmit în acea fază procesuală, în condițiile în care, prin considerentele deciziei recurate, s-a motivat înlăturarea acestui mijloc de probă prin determinarea valorii terenului expropriat cu încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. După cum s-a arătat deja, controlul judiciar presupus în sarcina instanței de apel implică cercetarea stabilirii situației de fapt și a aplicării legii de către prima instanță, incidente fiind dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., evocarea fondului impunând în cauză raportarea la prevederile art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994.

Or, chiar dacă în faza apelului a fost administrat o altă expertiză, nu există vreo obligație pentru instanță de a-și însuși ultimul raport de expertiză întocmit, dimpotrivă, evocarea fondului impune instanței aprecierea coroborată a tuturor probelor administrate și înlăturarea celor care nu conduc la o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale.

Astfel, instanța de apel a constatat în mod corect faptul că raportul de expertiză întocmit în faza apelului nu permite aplicarea criteriilor de stabilire a despăgubirilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, cât timp experții s-au raportat la oferte de vânzare, și nu la tranzacții efectiv perfectate (fiind pe deplin valabile considerentele expuse anterior pe acest aspect), mai mult, au calculat valoarea de piață a terenului la data exproprierii, și nu la data raportului de expertiză, astfel cum reiese din art. 26. Faptul că au propus un calcul și în raport de data expertizei nu contrazice constatarea anterioară, cât timp acesta decurgea din actualizarea sumei de bani calculate la data exproprierii, și nu din prețul de vânzare reflectat de tranzacții încheiate la data raportului de expertiză (sau la o dată suficient de apropiată de aceasta, pentru a fi luate în considerare).

În aceste condiții, în mod corect, instanța de apel a ajuns la concluzia că singurul raport de expertiză ce permite aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 este cel întocmit de expertul M.A.S. în faza judecății în primă instanță, ce ar fi putut fi combătut de către reclamantă – căreia îi revenea sarcina probei, conform art. 1169 C. civ. – doar prin înfățișarea de tranzacții încheiate în anul 2010, în perioada întocmirii raportului de expertiză, ori prin furnizarea de dovezi în sensul că actul de vânzare - cumpărare avut în vedere de către expert s-a fundamentat pe o cauză ilicită, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. În ceea ce privește cea de-a doua componentă a despăgubirii, respectiv contravaloarea prejudiciului, recurenta a criticat modul de stabilire a despăgubirilor de către instanțele de fond, în raport de categoria de folosință a terenului neexpropriat.

În aplicarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, evaluarea despăgubirilor în acest caz trebuie să aibă în vedere existența unui prejudiciu cert, actual și care nu a fost încă reparat, pornindu-se de la categoria de folosință a terenului la momentul expertizării. Prin prisma acestor cerințe, raportarea la o categorie de folosință compatibilă cu cea mai bună utilizare a terenului, astfel cum se pretinde prin motivele de recurs, nu răspunde exigenței unui prejudiciu cert și actual, reflectând doar un prejudiciu eventual, așadar incert ca existență. Se constată că raportul de expertiză valorificat de către prima instanță, la care s-a făcut referire în considerentele anterior expuse, a avut în vedere categoria de folosință „intravilan arabil”, motiv pentru care a reținut un contract de vânzare – cumpărare considerat relevant în evaluare.

În aceste condiții, revenea reclamantei sarcina de a proba că terenul rămas în proprietatea sa, afectat prin expropriere, figurează în evidențele autorităților publice cu o altă categorie de folosință, respectiv intravilan cu construcții ori construibil, ceea ce nu s-a întâmplat, reclamanta susținând doar că ar fi trebuit avută în vedere destinația terenului în raport de obiectul său de activitate, respectiv aceea de teren construibil. Or, după cum s-a arătat, destinația pentru care terenul ar putea fi folosit în viitor, potrivit celei mai bune utilizări, nu reprezintă un element relevant al prejudiciului efectiv creat prin expropriere, deoarece nu reflectă un prejudiciu cert și actual. În consecință, nici acest motiv de recurs nu poate fi primit, drept pentru care Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. În ceea ce privește recursul declarat de către pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, se constată că acesta nu este fondat. Contrar motivelor de recurs, raportul de expertiză întocmit în faza judecății în primă instanță, valorificat în susținerea soluției adoptate în cauză, a stabilit valoarea terenului expropriat, în aplicarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, la data raportului de expertiză, și nu la aceea a exproprierii, prin aceste susțineri, recurentul făcând confuzie între concluziile acelui raport și cele din lucrarea întocmită în faza apelului, care nu a fost, însă, valorificată de către instanța de apel.

S-a arătat deja, prin considerentele expuse în analiza recursului reclamantei, că instanța de apel a procedat corect înlăturând lucrarea întocmită în calea de atac și pentru motivul că terenul a fost evaluat la un moment decât cel dedus din dispozițiile art. 26, respectiv la data exproprierii, în loc de data expertizei. Neținând cont de acest mijloc de probă și constatând că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în mod legal instanța de apel a menținut soluția primei instanțe, respingând motivele de apel ale pârâtului, cu un conținut similar motivelor de recurs formulate în cauză. Pentru aceste argumente și în temeiul art. 312 C. proc. civ., și recursul pârâtului urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC T. SRL și de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva deciziei nr. 447A din 19 decembrie 2012 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 septembrie 2013.