ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1635/2013

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, Ia data de 22 aprilie 2008,

reclamanta R.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a contestat

Hotărârea nr. 80 din 22 martie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.

198/2004, solicitând stabilirea cuantumului corect al despăgubirilor pentru

suprafața expropriată de 1.627,849 mp teren cu număr cadastral 1121/1 situată

în comuna Gruiu județul Ilfov și obligarea pârâtului la plata prejudiciului

cauzat ca urmare a scăderii valorii terenului rămas neexpropriat în suprafață

de 3.172,151.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că prin hotărârea de expropriere s-a stabilit o

despăgubire în cuantum de 25.944, 58 RON (aproximativ 4,4 euro/mp), în timp ce

contravaloarea terenului expropriat era, în opinia sa, de 85,106 euro și se

compunea din 40.696 euro valoarea reală a imobilului teren expropriat și 44.410

euro prejudiciul cauzat ca urmare a scăderii valorii terenului rămas

neexpropriat.

Reclamanta a arătat

că despăgubirea stabilită prin Hotărârea nr. 80 din 22 martie 2007 este net

inferioară valorii reale a terenului în cauză, prin raportare la prețurile

practicate de către agențiile imobiliare la data exproprierii, respectiv de 25

euro/mp, iar terenurile intravilane situate în comuna Gruiu, conform grilei

minime de taxare a actelor notariale, sunt evaluate la prețuri cuprinse între

15-80 euro/mp în funcție de zonă și de utilitățile de care beneficiază.

În drept, a invocat

dispozițiile Legii nr. 33/1994.

Prin Sentința civilă

nr. 75 din 20 noiembrie 2011, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

admis în parte acțiunea și a obligat pe pârât să plătească reclamantei pentru

imobilul expropriat suma de 28.950 euro plătibilă în lei la cursul BNR din ziua

plății.

Prin aceeași

sentință, a fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind acordarea

de despăgubiri pentru suprafața de teren rămasă neexpropriată de 31762,16 m și

a fost obligat pârâtul la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că prin raportul de expertiză efectuat

în cauză, astfel cum acesta a fost completat cu răspunsul la obiecțiuni, s-a

stabilit o despăgubire de 28.950 euro la o valoare de referință la momentul

exproprierii de 20,212 euro.

Modul de calcul prezentat

în expertiza efectuată de cei trei experți a rezultat din aplicarea metodei

comparației cu alte imobile asemănătoare care au fost vândute la prețul de

circulație precum și a metodei calcului valorii de circulație în raport de

prețul terenurilor asemănătoare prin raportare la piața imobiliară.

În ceea ce privește

eventualul prejudiciu cauzat reclamantei pentru partea din imobil rămasă

neexpropriată, tribunalul a constatat că acesta nu a fost determinat și probat,

în condițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Împotriva sentinței

tribunalului, au declarat apel reclamanta R.G. și pârâtul Statul Român, prin

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

În apel, prin

încheierea din 22 septembrie 2011, la cererea ambelor părți, instanța a

încuviințat efectuarea unei noi expertize de evaluare a terenului expropriat,

iar prin încheierea din 15 martie 2013, aceeași instanță a încuviințat

obiecțiunile formulate de pârât la raportul de expertiză efectuat în cauză.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 297Ap din 13 septembrie 2012,

a respins ca nefondat apelul declarat de pârât, a admis apelul declarat de

reclamantă și a schimbat în parte sentința tribunalului, în sensul că a

stabilit că despăgubirile cuvenite reclamantei sunt în sumă de 30.930 euro în

echivalent în lei la data plății. Celelalte dispoziții ale sentinței au fost

menținute.

Pronunțând această

decizie, instanța de apel a omologat expertiza efectuată în cauză, care a

stabilit, printre altele, că valoarea estimată a terenului expropriat prin

metoda comparației directe este de 30.930 euro (răspunsul la obiecțiuni fila

166 dosar apel). Prețul stabilit de experți a avut în vedere un număr de două

contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2011 (aflate în copie la

filele 168-171 dosar apel), cu care s-a lucrat o grilă de comparație. Întrucât

pentru anul 2012 nu a existat nici o tranzacție disponibilă, experții au avut

în vedere o ofertă de vânzare. Pentru această din urmă comparabilă, experții au

efectuat cea mai mică corecție totală.

Valoarea reținută de

către instanța de apel a fost cea din răspunsul la obiecțiuni, întrucât

valoarea mai mare de (32.720 euro) reținută în raport a avut în vedere mai

multe comparabile alese din ofertele Agențiilor imobiliare și nu se circumscrie

cerințelor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Față de formularea

expresă a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, care au făcut obiectul

mai multor critici de constituționalitate și au fost considerate de către

Curtea Constituțională ca fiind conforme cu Constituția, instanța de apel a

reținut că tribunalul a procedat greșit atunci când a reținut valoarea

terenului de la data exproprierii, și nu valoarea terenului de la data

efectuării raportului de expertiză.

Instanța de apel a

mai reținut și că, potrivit concluziilor experților, nu există un prejudiciu

suferit de reclamantă în legătură cu valoarea terenului rămas neexpropriat,

motiv pentru care a respins cererea de despăgubire formulată în acest sens.

În concluzie,

instanța de apel a constatat că suma cuvenită reclamantei cu titlu de

despăgubiri este de 30.930 euro care va fi plătită în echivalent lei la cursul

din data plății.

Deși, critica din

apelul pârâtului cu privire la momentul la care trebuie calculată valoarea

terenului expropriat, în cadrul contestației la cuantumul despăgubirilor a fost

găsită întemeiată, instanța de apel a respins apelul pârâtului întrucât

cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei, este mai mare decât cel stabilit

de către prima instanță.

Împotriva deciziei

instanței de apel pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România SA a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate.

În dezvoltarea

motivelor de recurs întemeiate în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

pârâtul susține că decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Pârâtul susține că,

în raport de caracterul imperativ al dispozițiilor legale sus-menționate,

fundamentarea unei hotărâri judecătorești pe un raport de expertiză care nu

respectă criteriul legal de întocmire nu este o problemă de apreciere a

probelor, ci de legalitate a hotărârii. Mai susține că art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994 prevede că la calcularea cuantumului despăgubirilor, atât

experții, cât și instanța vor tine seama de prețul cu care se vând în mod

obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză. Arată că, potrivit dispozițiilor legale

sus-menționate, pentru a produce un raport de expertiză cu respectarea normelor

în vigoare, trebuie respectate cumulativ mai multe criterii stabilite în mod

imperativ de lege, respectiv să se aibă în vedere, pentru comparație, preturi

de tranzacționare (și nu preturi de ofertare), preturi cu care se vând în mod

obișnuit imobile de același fel (cu imobilul expropriat) în unitatea

administrativ-teritorială la data efectuării raportului de expertiză.

Recurentul susține că

raportul de expertiză efectuat în apel, pe care s-a și fundamentat hotărârea

recurată, nu a ținut seama de criteriile cumulative stabilite imperativ de lege

- nu s-a folosit metoda comparației cu prețurile de vânzare ale unor imobile de

același fel cu imobilul expropriat, comisia de experți utilizând pentru comparație

atât valori de tranzacționare cât și oferte de vânzare de pe site-urile de pe

internet, folosind astfel o metodă hibrid, metodă care contravine dispozițiilor

imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

Prin criticile

formulate recurentul-pârât susține că au fost încălcate dispozițiile art. 26

din Legea nr. 33/1994 deoarece expertiza pe care instanța de apel și-a

fundamentat soluția nu s-ar fi raportat la criteriul prevăzut de acest text de

lege în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Într-adevăr, art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că „La calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză

(..)."

Contrar însă celor

susținute de recurentul-pârât, instanța de apel a stabilit cuantumul

despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză efectuat în faza procesuală a

apelului, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

experții ținând seama de prețul cu care s-au vândut, în mod obișnuit,

terenurile de același fel, situate în aceeași unitate

administrativ-teritorială, atât la data întocmirii raportului de expertiză cât

și la data exproprierii terenului reclamantei.

Astfel, din

conținutul raportului de expertiză efectuat în faza judecății în apel (filele

121-127), completat cu răspunsul la obiecțiuni (filele 164-167 dosar apel)

rezultă că experții au avut în vedere un număr de două contracte de

vânzare-cumpărare încheiate în anul 2011 pentru terenuri de aceeași categorie

cu cel al reclamantei situate în comuna Gruiu, jud. Ilfov (filele 168-171 dosar

apel), iar pentru determinarea despăgubirilor cuvenite reclamantei, a fost

aplicată metoda comparației directe.

Susținerile

recurentului-pârât în sensul că la efectuarea expertizei nu s-a folosit metoda

comparației cu preturile de vânzare ale unor imobile de același fel cu imobilul

expropriat, ci s-au utilizat, pentru comparație, atât valori de tranzacționare

cât și oferte de vânzare de-pe site-urile de pe internet, nu sunt fondate.

Astfel, din răspunsul

la obiecțiuni, prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor însușit de

instanța de apel, rezultă că, la stabilirea valorii acestora, experții au avut

în vedere două contracte de vânzare cumpărare încheiate în anul 2011 (filele

168-171 dos. apel) pentru terenuri de aceeași categorie cu cel al reclamantei

situate în comuna Gruiu, iar pentru anul 2012 întrucât nu a existat la dosar

nicio tranzacție disponibilă, au avut în vedere o ofertă de vânzare la care s-a

aplicat cea mai mică corecție totală.

Recurentul pârât nu

poate susține că la stabilirea valorii despăgubirilor s-au folosi atât valori

de tranzacționare cât și oferte de vânzare întrucât dacă existau contracte de

vânzare cumpărare încheiate în anul 2012 nimic nu împiedica pe recurentul pârât

însuși să producă în cauză asemenea dovezi. De altfel, și în recurs acesta se

putea prevala de dispozițiile art. 305 C. proc. civ. și să depună cu titlu de

înscrisuri noi asemenea contracte de vânzare cumpărare.

În aceste condiții,

Înalta Curte apreciază că modalitatea în care a fost stabilit cuantumul

despăgubirilor de către instanța de apel satisface exigentele impuse de art. 26

din Legea nr. 33/1994. Pe de altă parte, respectarea dispozițiilor Legii nr.

33/1994 în stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei implică

și satisfacerea exigențelor art. 1 din Protocolul adițional Convenția europeană

a drepturilor omului și ale art. 1 din Legea nr. 33/1994. Cât timp legiuitorul

a prevăzut criterii de evaluare a despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor

expropriate, iar instanța a aplicat și respectat aceste criterii, hotărârea

astfel pronunțată nu poate reprezenta o încălcare a normei naționale sau a

celei europene.

Având în vedere cele

reținute mai sus, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a aplicat și

interpretat corect prevederile legale incidente în cauză, astfel încât,

criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei nr. 297Ap din

13 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 martie 2013.

Procesat de GGC - DG