ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5764/2013

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 06 august 2008, reclamantul G.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., exproprierea întregii suprafețe de teren de 4.600 mp. Teren, conform plan amplasament, situat în intravilanul comunei Gruiu, județul Ilfov, stabilirea și obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri de 159,75 lei/mp reprezentând valoarea reală a imobilului iar în subsidiar stabilirea și obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri totale de 820.476,01 lei reprezentând valoarea reală a imobilului (în cuantum de 700.476,91 lei calculat la o valoare de 159,75 lei - mp), plus prejudiciul produs prin exproprierea parțială a imobilului (evaluat la 120.000 lei).

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul terenului în suprafață de 4.600 mp, conform planului de amplasament, situat în intravilanul comunei Gruiu, județul Ilfov, așa cum rezultă din Titlul de Proprietate din 17 noiembrie 1997 emis de C.J.S.D.P.T. Ilfov și a certificatului de moștenitor din 30 iulie 2003 eliberat de B.N.P. D.D. Prin H.G. nr. 1546/01 noiembrie 2006 s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere a imobilului teren. Conform anexei 2 la H.G. nr. 1546 din 01 noiembrie 2006 și anexei 1 la H.G. nr. 232/2008, s-a dispus exproprierea unei suprafețe de 4.384,832 mp din suprafața totală de 4.600 mp. Despăgubirea pentru suprafața de 4.384,832 mp a fost evaluată la 69.820,86 lei - respectiv o valoare de 15,93 lei/mp.

Reclamantul a mai arătat că exproprierea nu s-a realizat până la data sesizării instanței iar în urma exproprierii ar rămâne în proprietatea sa o suprafață de 215,168 mp, care este neexploatabilă întrucât, așa cum rezultă din schița de amplasament, este limitrofă autostrăzii pentru care se execută exproprierea și rămâne fără nici o cale de acces. A susținut că suprafața de teren de 215,168 mp. nu este probabil că îi va aduce venituri dar va genera cheltuieli cel puțin la nivelul taxelor și impozitelor aferente sau, veniturile pe care le-ar aduce ar fi minime și de natură a nu acoperi cheltuielile inerente și obligatorii precum (și fără a avea caracter limitativ) taxele și impozitele aferente și costurile de obținere a unei servituti de trecere și valoarea despăgubirilor lunare/anuale datorate proprietarilor terenurilor afectate de dreptul de trecere.

Cum aceste cheltuieli ar avea un caracter perpetuu și ar constitui un prejudiciu ce ar trebui să îi fie compensat, reclamantul apreciază că este mai ieftin pentru pârât să exproprieze întreaga suprafață a imobilului. În drept, au fost invocate disp. art. 9 din Legea nr. 198/2004 raportat la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, art. 10,15 din Legea nr. 198/2004, Normele metodologice din 10 iunie 2004 de aplicare a Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, H.G. nr. 1546/1996 și H.G. nr. 232/2008. Prin sentința civilă nr. 73 din 20 ianuarie 2009 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins cererea, ca inadmisibilă. Apelul declarat împotriva acestei sentințe a fost admis prin Decizia civilă nr. 435 din 30 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare.

Recursul declarat împotriva Deciziei nr. 435/2009 a fost respins de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia civilă nr. 1194 din 24 februarie 2010. În rejudecare, pârâtul a depus note scrise în care a arătat că prin H.G. nr. 1546 din 01 noiembrie 2006 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Construcția autostrăzii București - Brașov, tronsonul București -Ploiești, pe teritoriul localităților Moara Vlăsiei, Snagov, Gruiu, Balta Doamnei, Gherghița, Drăgănești, Râfov, Dumbrava. Berceni, Bărcănești și Ploiești" a fost aprobat amplasamentul lucrării, declanșându-se și procedurile de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe acest amplasament.

Potrivit anexei H.G. nr. 1546 din 01 noiembrie 2006 suprafața de teren de 4.384,832 mp din imobilul deținut în proprietate de reclamant este afectată de lucrarea declarată de utilitate publică. în respectarea dispozițiilor Legii nr. 198/2004, la data de 22 martie 2007, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 legal constituită a întocmit procesul verbal din 26 ianuarie 2007 și Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 22 martie 2007 acte administrative în baza cărora s-a dispus consemnarea sumei de bani acordată cu titlu de despăgubire. Ulterior emiterii Hotărârii de stabilire a despăgubirilor s-a constatat că proiectul tehnic al Autostrăzii București - Brașov pe tleisonul București - Ploiești necesită modificări drept pentru care s-a procedat la revizuirea acestuia și la suspendarea procedurilor de expropriere a imobilelor afectate de modificări.

Constatându-se că modificarea de proiect vizând imobilul reclamantului constă în creșterea suprafeței expropriate inițial expropriatorul în anul 2009 a consemnat pe numele și la dispoziția reclamantului suma de 69.820,86 lei astfel cum reiese din recipisa de consemnare. Prin H.G. nr. 181/2009 publicată în M. Of. nr. 142 din 09 martie 2009 s-a aprobat exproprierea imobilului în suprafață de 215 mp.

Astfel, urmând procedura stabilită de Legea nr. 198/2004 s-a adoptat Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 24 martie 2009 și Procesul verbal din 24 martie 2009 în baza cărora s-a dispus consemnarea despăgubirilor aferente exproprierii imobilului în valoare de 3.263,49 lei astfel cum reiese din recipisa de consemnare din 04 mai 2009. Prin sentința civilă nr. 44 din 12 ianuarie 2012 Tribunalul București, secția a lll-a civilă, a admis în parte cererea formulată de către reclamantul G.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., a dispus obligarea pârâtului la plata despăgubirii în cuantum de 36.800 euro în echivalent lei la data plății, ca urmare a exproprierii întregii suprafețe de 4.600 mp, teren situat în localitatea Gruiu, jud. Ilfov și a respins capătul de cerere privind exproprierea totală, ca rămasă fără obiect.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin H.G. nr. 1546 din 01 noiembrie 2006 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Construcția autostrăzii București - Brașov, tleisonul București - Ploiești, pe teritoriul localităților Moara Vlăsiei, Snagov, Gruiu, Balta Doamnei, Gherghita, Drăgănești, Râfov, Dumbrava. Berceni, Bărcănești și Ploiești" a fost aprobat amplasamentul lucrării, declanșându-se și procedurile de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe acest amplasament. Potrivit anexei H.G. nr. 1546 din 01 noiembrie 2006, suprafața de teren de 4.384,832 mp din imobilul deținut în proprietate de reclamant este afectată de lucrarea declarată de utilitate publică.

S-a emis hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 22 martie 2007 si s-a dispus consemnarea sumei de bani in cuantum de 69.820,86 lei, acordată cu titlu de despăgubire. Prin H.G. nr. 181/2009 publicată în M. Of. nr. 142 din 09 martie 2009 s-a aprobat exproprierea imobilului în suprafață de 215 mp. Astfel, urmând procedura stabilită de Legea nr. 198/2004 s-a adoptat Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 24 martie 2009 și Procesul verbal din 24 martie 2009, în baza cărora s-a dispus consemnarea despăgubirilor aferente exproprierii imobilului, în valoare de 3.263,49 lei astfel cum reiese din recipisa de consemnare din 04 mai 2009. Prin acțiunea dedusă judecății reclamantul a contestat cuantumul despăgubirilor solicitând stabilirea unei juste despăgubiri la valoarea reală a imobilului.

În ceea ce privește primul capăt de cerere, privind exproprierea întregii suprafețe de teren de 4.600 mp, având in vedere faptul ca exproprierea s-a realizat în două etape, în baza H.G. nr. 1546/2006 și H.G. nr. 181/2009 și a cuprins, în final, întregul teren, tribunalul 1-a respins, ca rămas fără obiect.

Tribunalul a reținut că, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului." Potrivit alin. (2) din același articol „ în cazul în care hotărârea nu a fost comunicată, orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente, în termen de 3 ani de la data afișării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în condițiile art. 7, sub sancțiunea decăderii.

În ceea ce privește soluționarea acestei acțiuni alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 198/2004 face trimitere la dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a stabilit o despăgubire de 36.800 euro echivalentul a 160.187 lei. Instanța de fond a validat raportul de expertiza efectuat în cauză de către comisia de experți și a ținut seama de opinia majoritară. Experții au menționat că nu au existat tranzacții încheiate cu imobile similare, astfel încât să aibă în vedere contracte încheiate efectiv pentru imobile similare, motiv pentru care primii doi experți, dar și expertul Stăncioiu, prin punctul de vedere, au avut în vedere oferte și nu contracte efectiv încheiate.

In ceea ce privește data stabilirii despăgubirilor, în raport de dispozițiile art. 25, tribunalul a apreciat că evaluarea trebuie stabilită la data efectuării raportului de expertiză. Având în vedere că suma propusă de expropriator, care a fost consemnată la dispoziția expropriatului, este mai mică decât suma stabilită prin raportul de expertiză și față de dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora" primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî, despăgubirea acordată de către instanță neputând fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată", tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 36.800 euro în echivalent lei la data plații, cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat in suprafață de 4.600 mp.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamantul G.G. și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. În motivarea apelului său, reclamantul G.G. a susținut că, în ce privește exproprierea întregii suprafețe de 4.600 mp, instanța de fond greșit a considerat că a rămas fără obiect întrucât a reținut că au fost expropriate suprafețele de 4.384,8 mp și apoi 215 mp, însumând 4.599,8 mp iar nu suprafața de 4.600 mp. Reclamantul a susținut că, în atare situație, rămâne proprietarul unei suprafețe de 0,2 mp și debitorul tuturor obligațiilor legale și fiscale ce incumbă unei proprietăți imobiliare lipsită de orice valoare, astfel că eroarea instanței de fond trebuie corectată în sensul admiterii capătului de cerere vizând întreaga suprafață.

Referitor la valoarea despăgubirilor, reclamantul a precizat că instanța de fond, a respins, fără a motiva, cererea de a completa/reface expertiza și a stabilit valoarea terenului la data introducerii acțiunii. Instanța de fond a refuzat, nejustificat, să ia în considerare împrejurarea că expertiza a fost efectuată abia la data de 18 octombrie 2011 datorită abuzului de drept comis de pârâtă și, totodată, a refuzat să constate că diferența dintre valoarea stabilită la 18 octombrie 2011 și cea care ar fi fost stabilită pentru data introducerii acțiunii este o pagubă adusă reclamantului pentru care trebuie să pârâta. Dovada abuzului de drept comis de pârâtă este chiar sentința și pozițiile adoptate de pârâtă în primul ciclu procesual, respectiv sentința nr. 73 din 20 ianuarie 2009 și Deciziile nr. 435 din 30 iunie 2009 și nr. 1194 din 24 februarie 2010, aflate la dosarul cauzei.

Reclamantul a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței, obligarea la exproprierea întregii suprafețe de 4.600 mp și, în principal, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri stabilite pentru data introducerii acțiunii iar, în subsidiar, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri stabilite conform punctului de vedere adoptat de expert ing. S.l., respectiv la 92.000 euro. În motivarea apelului său, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a susținut că în mod greșit instanța de fond l-a obligat la plata sumei de 38.600 euro, pleiunțând o hotărâre cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică. Conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând in mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ teritoriala, la data întocmirii raportului de expertiză.

Din economia dispozițiilor art. 26 alin. (2), rezultă că pentru a produce un raport de expertiza cu respectarea normelor imperative, trebuie respectate cumulativ următoarele criterii stabilite în mod imperativ de lege: să se aibă în vedere pentru comparație prețuri de tranzacționare și nu preturi de ofertare, preturi cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel cu imobilul expropriat, în unitatea administrativ-teritorială la data efectuării raportului de expertiză.

Or, raportul de expertiza administrat în speță, nu a ținut seama de criteriile cumulative stabilite în mod imperativ de lege; în realizarea acestuia, comisia de experți a aplicat o metodă de calcul periferică speței, fără legătură cu aceasta, respectiv, metoda comparației preturilor de ofertare, deși sintagma „valoare reală" trebuie înțeleasă prin raportare la prețul real de tranzacționare (așa cum acest preț rezulta din contractele de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile similare) si nicidecum prin aplicarea unei formule de calcul abstracte (metoda comparației prin bonitate) sau prin compararea cu ofertele de vânzare apărute în diverse publicații. Pârâtul a solicitat admiterea în parte a apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate și respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.

Ulterior, pârâtul și-a completat motivele de apel arătând că instanța de fond a dat altceva decât s-a cerut atunci când, deși a respins cererea de expropriere în integralitate a imobilului de 4.600 mp ca fiind rămasă fără obiect, a obligat totuși Statul Român prin C.N.A.D.R. la plata unei sume de bani reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru suprafața de 4.600 mp. În apel a fost administrată proba cu expertiză conform dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și proba cu înscrisuri. Prin Decizia civilă nr. 142/A din 18 aprilie 2013 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul formulat de reclamantul G.G., împotriva sentinței civile nr. 44 din 12 ianuarie 2012 pleiunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

A admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., împotriva aceleiași sentințe. A schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins capătul de cerere având ca obiect majorarea cuantumului despăgubirilor stabilite prin hotărârile de expropriere. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Referitor la critica reclamantului conform căreia, prin hotărârile de expropriere din 2006 și din 2009, i-au fost expropriate suprafețele de 4.384,832 mp, respectiv 215 mp, adică în total 4.599,832 mp și nu 4.600 mp cât deținea în proprietate, instanța de apel a reținut că expropriatorul a emis hotărârile de guvern menționate pe baza măsurătorilor topografice făcute la fața locului, în urma cărora a rezultat că terenul expropriat și aflat în proprietatea reclamantului avea suprafața de 4.599,832 mp și nu suprafața de 4.600 mp cât figurează în titlul de proprietate asupra terenului.

Dacă lucrurile ar sta altfel, ar fi o problemă de legalitate a actelor întocmite de Comisiile pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, ale căror procese verbale au stat la baza emiterii celor două hotărâri de guvern. Or, în speță nu s-au invocat astfel de nelegalități. Corectarea inadvertențelor (pentru că la o suprafață de 4.600 mp, suprafața de 0,178 mp nu poate avea altă semnificație) dintre suprafața înscrisă în titlul de proprietate și suprafața deținută în fapt de către reclamant, poate fi făcută de către acesta din urmă, prin alte mijloace legale decât acțiunea reglementată în art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 care asigură accesul la justiție al expropriatului nemulțumit de cuantumul despăgubirii.

Cea de a doua hotărâre de expropriere a fost emisa de către expropriator inclusiv pentru a da curs solicitării expropriatului de a-i fi expropriat tot terenul deținut iar suprafața de 0,178 m.p. despre care s-a pretins că nu ar fi fost expropriată nu a afectat în minus cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului Referitor la critica reclamantului vizând valoarea despăgubirilor, în sensul includerii în cuantumul acestora inclusiv a sumei reprezentată de diferența dintre valoarea stabilită la data de 18 octombrie 2011 și cea care ar fi fost stabilită pentru data introducerii acțiunii, în condițiile în care efectuarea cu întârziere a expertizei a fost cauzată de culpa pârâtei, instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/994 au în vedere valoarea imobilului expropriat de la momentul efectuării expertizei așa încât, raportându-se la această dată, prima instanță a procedat în mod legal.

Instanța de apel a constatat că raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe și punctul de vedere separat al expertului loan Stăncioiu au avut în vedere comparabile reprezentate de oferte de vânzare a unor terenuri similare celui expropriat și nu de tranzacții efective (filele 53 - 55 dosar fond). A mai reținut că valoarea imobilului stabilită la momentul efectuării expertizei din apel de expert Elvira Petre s-a făcut cu respectarea exigențelor legale în materie, fiind stabilită prin raportare la tranzacții similare (în baza unor tranzacții efective - trei contracte de vânzare - cumpărare încheiate în anii 2011, respectiv 2012 pentru terenuri extravilane similare, filele 119 - 127 dosar apel).

Evaluarea propusă de către experții S.C.L. și S.l. nu a fost avut în vedere cu motivarea că, în încercarea de a justifica metodologii standard de evaluare, experții se plasează în afara cadrului legal, neținând seama de valorile înscrise în contractele de vânzare - cumpărare (existente la dosar) pentru terenuri similare realizate în perioada de referință. Or, practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este constantă în definirea sintagmei valoare reală, în sensul că aceasta trebuie înțeleasă prin raportare la prețul real de tranzacționare (așa cum acest preț rezultă din contractele de vânzare - cumpărare având ca obiect imobile similare și nicidecum prin aplicarea unei formule de calcul abstracte (metoda comparației prin bonitate) sau prin compararea cu ofertele de vânzare apărute în diverse publicații.

Instanța de apel a constatat că, raportat la valoarea de 10 lei pentru mp expropriat, stabilită de către expertul E.P., cuantumul despăgubirilor acordate prin hotărârile din 2006 și din 2009, este superior celui stabilit în condițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, situație în care se impune menținerea cuantumului despăgubirilor stabilite prin hotărârile de expropriere. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs, reclamantul G.G., criticând-o pentru nelegalitate. Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., recurentul-reclamant a susținut că prin decizia sa, instanța de apel a respins cererea de expropriere și a suprafeței de teren de 0,178 mp, fiind „străine de natura pricinii motivele prin care statuează că suprafața terenului este, în realitate, mai mică de 4.600 mp, că exproprierea suprafeței de 215 mp ar fi fost efectuată la cererea reclamantului și că suprafața de teren de 0,178 mp rămasă în proprietatea reclamantului este doar o simplă inadvertență. În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurentul-reclamant a susținut că decizia instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 25 -27 din Legea nr. 33/1994, care impun ca valoarea terenului să fie stabilită de o comisie, concept care implică fie obligația instanței de a accepta concluziile majorității membrilor, fie de a dispune refacerea expertizei, excluzând posibilitatea instanței de a stabili valoarea pe baza concluziilor minoritare, cum s-a întâmplat în cauză. Recurentul-reclamant a mai susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 deoarece a ignorat prețurile stabilite fie prin hotărâri emise de comisiile de expropriere, fie prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care se aflau la dosar, precum și a alin. (4) a aceluiași articol de lege deoarece a respins exproprierea întregii suprafețe de teren de 4600 mp, suprafața de teren de 0,178 mp rămânând în proprietatea sa, cu toate costurile aferente.

Ulterior, cu respectarea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., recurentul-reclamant a formulat completare la motivele de recurs, și, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., a susținut, în esență, următoarele: Instanța de judecata a constatat, în mod eleiat că primul capăt de cerere a rămas fără obiect deși, în fapt, suprafața de 0.168 m.p. nu a fost expropriată.

Astfel, prin hotărârile emise în anul 2007 și în anul 2009 din suprafața totală de 4.600 mp, s-au expropriat, suprafețele de 4.384,832 mp (pentru care s-au acordat despăgubiri în sumă de 69,820,86 lei) și, respectiv, de 215 mp (pentru care s-au acordat despăgubiri în sumă de 3.263,49 lei), rămânând un rest de proprietate în suprafață de 0,168 mp iar instanța de apel greșit a apreciat, referitor la aceasta, că diferența ar putea proveni ca urmare a suprafeței care rezultă din acte și suprafața care este deținută în fapt întrucât această chestiune se impunea a fi lămurită. Recurentul-reclamant a susținut că suprafața de teren rămasă in proprietatea sa este purtătoare de taxe si impozite și va genera costuri pentru obținerea unei servituti de trecere, neexistând nicio cale de acces.

Recurentul-reclamant a mai susținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9, deoarece în mod greșit instanța de apel a avut în vedere opinia minoritară a expertului pârâtului. A susținut că prin încheierea de ședința din 13 septembrie 2012 s-a dispus efectuarea unei expertize având ca obiectiv „stabilirea valorii de circulație a terenului in litigiu, prin raportare la tranzacții efective pentru imobilele situate în aceeași zonă cu cel în litigiu, atât la data efectuării expertizei - 2012, cât și la nivelul anilor 2007 și 2009, când s-au expropriat cele două suprafețe de teren din proprietatea sa. Prin raportul de expertiză, experții s-au raportat numai la valoarea de circulație la nivelul anului 2009 nu și la nivelul anului 2007 iar concluziile nu sunt corecte întrucât în anul 2007 prețurile imobilelor era foarte ridicat, pe când ulterior, acesta a scăzut cu 70 % sau chiar mai mult.

Mai mult decât atât, deși instanța de judecata a stabilit ca experții să se raporteze la întreaga suprafața de teren de 4.600 mp expropriată, în raportul de expertiză s-au făcut referiri doar la suprafața expropriată inițial, de 4.384,832 mp. Recurentul-reclamant a mai formulat critici și cu privire la modul de efectuare a convocărilor la efectuarea expertizei, susținând că nu au fost respectate dispozițiile legale. Astfel, părțile au fost convocate inițial pentru data de 15 noiembrie 2012 iar după repunerea pe rol a cauzei, a cărei judecată fusese suspendată întrucât Statul Roman prin C.N.A.D.R. nu achitase onorariul expertului, părțile nu au mai fost convocate „pentru a depune înscrisuri în vederea respectării dreptului la apărare și în vederea luării în considerare a documentelor cu ocazia efectuării expertizei" în speță fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 din C. proc.

civ. Recurentul-reclamant a mai susținut că sintagma prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială" prevăzută de art. 26 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 33/1994 definește prețul de piața, ca fiind prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsura rezonabilă pe o piața concurențială atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste, în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, in interesul propriu, presupunând ca nici unul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Stabilirea acestui preț de piața presupune administrarea de către părțile litigante a unor probatorii pertinente sub acest aspect și o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei. A susținut că valoarea despăgubirilor trebuie să exprime valoarea imobilului la data exproprierii și nu una anterioară și nicidecum una posibil a fi dobândită după expropriere, în stabilirea valorii de piața a imobilului trebuind să se țină cont și de grila notarială. Art. 44 alin, (3) din Constituția României și art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenția europeană a drepturilor omului prevăd că exproprierea pentru cauză de utilitate publică se poate face numai după o justă și prealabilă despăgubire, deoarece, în caz contrar, ar exista o încălcare a dreptului de proprietate al expropriatului.

Recurentul-reclamant a susținut că după perioada anilor 2007 - 2009, perioada în care au avut loc exproprierile, până în anul 2013, când s-a întocmit s-a întocmit raportul de expertiza, a avut loc o scădere semnificativa a prețurilor imobilelor și că nu este echitabil să suporte această scădere. A mai arătat că punctul de vedere exprimat de expertul I.S. este cel care ar fi trebuit luat în considerare de către instanță pentru că în calculul despăgubirilor a utilizat metoda comparației și a avut în vedere prețul de tranzacționare stabilit prin antecontract de vânzare-cumpărare. Cum prin raportul de expertiză s-a reținut că evaluarea nu se poate face pe baza datelor din contractele de vânzare-cumpărare, nefiind credibile, ci pe baza ofertelor de vânzare, greșit instanța de apel a luat în considerare punctul de vedere al expertului tehnic E.P.

pentru că valoarea stabilită de aceasta a avut în vedere contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anii 2011 și 2012, nefiind respectate dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, care au fost constituite pro causa. Recurentul-reclamant a mai susținut că în mod greșit instanța de apel a respins obiecțiunile la raportul de expertiză și nu a ținut cont de înscrisurile pe care le-a depus la dosar care se referă la un preț de 20 euro/mp și, respectiv 11 euro/mp, precum și de hotărâri judecătorești pleiunțate în alte spețe. În baza argumentelor expuse, recurentul-reclamant a solicitat, în principal, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare. în subsidiar, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și completat și modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului, cu cheltuieli de judecată.

Recursul este nefondat, pentru considerentele care succed. Despăgubirea reprezintă o compensație pentru pierderea suferită de proprietar ca urmare a pierderii dreptului de proprietate sau a altui drept real principal asupra bunului, obiect al exproprierii. Potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (3) și (6) din Constituție, "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire", iar "Despăgubirile prevăzute de alin. (3) și (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție". Astfel, așa cum reiese din conținutul normei constituționale menționate, despăgubirea trebuie să fie "dreaptă", în sensul de a reprezenta valoarea reală a bunului expropriat, și să fie "prealabilă", adică trebuie să fie plătită proprietarului înainte de deposedarea sa.

Exproprierea, ca ansamblu de acte și operațiuni administrative și jurisdicționale, are ca efect nașterea unor raporturi obligationale între expropriator și persoanele îndreptățite la despăgubiri. Momentul la care se stabilește cuantumul despăgubirilor nu poate fi, în toate cazurile, cel al emiterii actului de declarare a utilității publice. Acesta diferă, în raport cu momentul nașterii raportului juridic obligațional între expropriator, în calitate de debitor, și persoanele îndreptățite la despăgubiri, respectiv proprietarii sau, după caz, titularii de drepturi reale sau oricare alte persoane cunoscute care pot justifica un interes legitim asupra imobilelor propuse a fi expropriate, în calitate de creditori.

Astfel, momentul stabilirii cuantumului despăgubirilor se poate circumscrie anterior începerii etapei judiciare, în faza administrativă, când părțile pot să ajungă la un acord, atât în privința exproprierii, cât și asupra cuantumului despăgubirilor, împrejurare în care despăgubirile vor fi acordate ca urmare a acordului amiabil al părților - art. 4 alin. (1) din Legea nr. 33/1994. Un alt moment poate coincide cu cel al etapei judiciare, când părțile pot încheia o tranzacție în fața instanței cu privire la expropriere și la despăgubiri, caz în care instanța va lua act de învoială și va pleiunța o hotărâre de expedient, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994. În raport cu fiecare moment al nașterii raportului obligațional între expropriator și expropriat, întinderea despăgubirilor va fi stabilită, așa cum, de altfel, consacră și norma constituțională prin art. 44 alin. (6), fie de părți, de comun acord, fie, în caz de divergență, prin justiție.

Or, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 vizează stabilirea despăgubirilor în caz de neînțelegere între părți cu privire la cuantumul acestora în faza judiciară a procedurii exproprierii. Potrivit acestui text de lege, evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport cu prețurile de tranzacționare a unor imobile similare, de la data întocmirii raportului de expertiză, adică la o dată cât mai apropiată de momentul pleiunțării hotărârii prin care se stabilește cuantumul despăgubirii și de momentul transferului dreptului de proprietate. Prin urmare, instanța nu se poate raporta la valoarea despăgubirilor stabilită la momentul emiterii actului de expropriere, deoarece tocmai contestarea valorii despăgubirii stabilite la acel moment a declanșat procesul între părți, respectiv faza judiciară a procedurii de expropriere.

Creșterea sau descreșterea valorii imobilului supus exproprierii, consecință a fluctuației pieței în domeniul imobiliar, are un caracter general, iar corecția acestui fenomen a generat necesitatea stabilirii valorii despăgubirilor prin raportare la valoarea de piață a imobilului la momentul cel mai apropiat de finalizarea procedurii de expropriere. Așa fiind, instanța nu poate stabili, o altă valoare a despăgubirilor decât cea rezultată în urma raportului de expertiză efectuat în cursul judecării cauzei și nici nu poate avea în vedere un alt cuantum al despăgubirilor, stabilit în etapa administrativă a procedurii de expropriere, pe care părțile însele nu l-au acceptat la acel moment.

Cum părțile nu au ajuns la un acord în privința întinderii despăgubirii până la momentul judecății și nici în cursul acesteia, este evident că valoarea despăgubirilor va fi stabilită de instanță după criteriile stabilite în art. 26 din Legea nr. 33/1994, adică la momentul întocmirii raportului de expertiză. De altfel, acest moment este cel ce reflectă valoarea reală a imobilului supus exproprierii, întinderea despăgubirii fiind echivalentă cu valoarea de piață a imobilului, reprezentând, în consecință, o dreaptă despăgubire. Astfel, pentru a proteja interesele tuturor părților care participă la procedura exproprierii, legiuitorul a instituit în sarcina instanței obligația de a constitui o comisie formată din 3 experți care, la întocmirea raportului de expertiză, vor ține seama de prețurile de tranzacționare ale unor imobile similare, de la data efectuării acestui raport (art. 25 din Legea nr. 33/1994).

O singură restricție este instituită de legiuitor, prin art. 27 alin. (2) din actul normativ menționat și anume aceea că despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.

Prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 conform cărora „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia", consacră deci criteriul legal care trebuie avut în vedere la stabilirea despăgubirii pentru imobilul expropriat, statuând că aceasta trebuie să reflecte valoarea de piață a imobilului la data întocmirii raportului de expertiză și nu o valoare anterioară sau o valoare prognozată, în perspectivă.

În acest sens s-a pleiunțat de altfel și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 395/2013 referitoare la respingerea excepției de neconstituținalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. În speță, recurentul-reclamant a susținut că în mod greșit instanța de apel a respins obiecțiunile la raportul de expertiză și nu a ținut cont de înscrisurile pe care le-a depus la dosar, care se referă la un preț de 20 euro/mp și, respectiv 11 euro/mp - mai mare decât cel stabilit prin punctul de vedere al expertului E.P., omologat de instanța de apel - precum și de hotărârile judecătorești pleiunțate în acțiuni având ca obiect contestarea cuantumului despăgubirilor. A mai susținut că valoarea stabilită de aceasta a avut în vedere contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anii 2011 și 2012, nefiind respectate dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, care au fost constituite pro causa.

Or, în raport de temeiurile expuse, rezultă cu evidență că actul de vânzare-cumpărare a unui teren extravilan situat în com.

Gruiu, autentificat la data de 21 mai 2008 și o declarație autentificată în anul 2009 privind acordul cu privire la exproprierea unui imobil situat în com.Gruiu și la suma stabilită cu titlu de despăgubiri - nu puteau fi avute în vedere la calcularea despăgubirilor, de vreme ce expertiza s-a efectuat în luna februarie a anului 2013. Respectarea criteriului legal la care face referire art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994 impune ca părțile să fie în măsură să depună la dosar comparabile la nivelul perioadei în care se realizează expertiza, pentru imobile din aceeași unitate administrativ teritorială, iar, în măsura în care nu se pot produce astfel de comparabile, să se aibă în vedere comparabile cât mai apropiate de momentul realizării expertizei, în caz contrar putându-se ajunge la imposibilitatea realizării raportului de expertiză, norma juridică trebuind să fie interpretată în sensul în care produce efecte juridice iar nu în sensul în care nu poate produce niciun efect juridic.

Recurentul-reclamant nu a făcut dovada că, în afara înscrisurilor de care a înțeles să se prevaleze și care, pentru motivele arătate, nu prezentau relevanță în stabilirea cuantumului despăgubirilor ce trebuiau calculate la nivelul anilor 2012-2013 (expertiza fiind efectuată în luna februarie a anului 2013) să fi existat comparabile apropiate de momentul efectuării raportului de expertiză pe care instanța să nu le fi avut în vedere și care să fi fost contrare celor administrate în cauză, în sensul de a dovedi o valoare mai mare a prețului terenului pe metru pătrat decât cea oferit de expropriator. Având în vedere temeiurile expuse, în mod corect instanța de apel a reținut că expertul E.P.

a calculat cuantumul despăgubirilor cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, având la bază contracte de vânzare-cumpărare efectiv încheiate în anii 2011 și 2012 pentru terenuri extravilane similare, în timp ce evaluarea propusă de ceilalți doi experți s-a plasat în afara criteriului legal, bazându-se pe oferte de vânzare, neputând fi primită susținerea recurentului-reclamant în sensul că actele de vânzare-cumpărare din 2011 și 2012 ar fi fost constituite pro causa, această susținere fiind formulată cu negarea însăși a criteriului statuat de legiuitor prin dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 precum și cu ignorarea faptului că înscrisul autentic are deplină credință în privința oricărei alte persoane despre dispozițiile și convențiile ce le constată.

Critica recurentului-reclamant în sensul că greșit instanța de apel a reținut opinia minoritară și a înlăturat opinia majoritară a celorlalți doi experți care au alcătuit comisia, nu are suport legal în raport de redactarea art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994, aceste texte de lege neimpunând cerința de a se dispune o altă expertiză în situația în care doar unul din experți evaluează despăgubirile cu respectarea criteriului legal statuat de legiuitor, cum este cazul în speță, fiind de reținut totodată că expertiza este un mijloc de probă lăsat la libera apreciere a judecătorului, în acest sens art. 27 alin. (1) din Lege dispunând: „ Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî." Instanța de apel corect a dat eficiență dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, constatând că se impune păstrarea despăgubirilor stabilite pentru terenurile expropriate din proprietatea reclamantului, prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor emise ca urmare a H.G.

nr. 1546/2006 și nr. 181/2009, câtă vreme valoarea calculată cu respectarea art. 26 alin. (2) din lege prin punctul de vedere al expertului E.P., este inferioară celei stabilite prin aceste hotărâri, soluția pleiunțată asupra cuantumului despăgubirilor răspunzând exigențelor art. 44 alin. (3) din Constituție și art. 1 din protocolul I Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În acest context apar ca lipsite de relevanță criticile recurentului-reclamant vizând faptul că la efectuarea raportului de expertiză experții nu ar fi avut în vedere întreaga suprafață de teren expropriată, de 4.599,832 mp ci doar suprafața de 4.384,832 mp (expropriată în 2007 prin H.G. nr. 1546/2006) nu și suprafața de 215 mp (expropriată în 2009 prin H.G.

nr. nr. 181/2009), precum și referirea acestora numai la valorile imobilului în anul 2009 și nu și 2007, deoarece instanța de apel a statuat, aplicând corect dispozițiile legale incidente, că valoarea despăgubirilor datorate reclamantului, pentru întreg terenul expropriat este cea consfințită prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor emise în aplicarea hotărârilor de expropriere.

Susținerea recurentului-reclamant în sensul că este inechitabil să suporte scăderea semnificativă a prețurilor imobilelor nu poate fi primită de vreme ce a înțeles să inițieze demersul judiciar prin intermediul căruia a contestat cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator, acesta trebuind sa­și asume și momentul în raport de care urmează să se stabilească, în procedura judiciară, despăgubirea, neputând solicita, contrar normei de drept, calcularea despăgubirii la un alt moment, sub motivul existenței unor fluctuații ale prețurilor de tranzacționare a terenurilor similare celui expropriat pe piața imobiliară, care i-ar fi nefavorabile.

Recurentul-reclamant a mai susținut că, din suprafața totală de 4.600 mp înscrisă în titlul de proprietate la autoarei sale, după exproprierea suprafețelor de 4.384,832 mp (în anul 2007) și de 215 mp (în anul 2009) i-ar fi rămas în proprietate o diferență de 0,168 mp, fapt generator de impozite, taxe și costuri pentru obținerea unei servituti de trecere, neexistând nicio cale de acces și că mod greșit instanța de apel a apreciat, referitor la această diferență de teren că ar putea proveni ca urmare a suprafeței care rezultă din acte și suprafața care este deținută în fapt, întrucât această chestiune se impunea a fi lămurită. Această critică nu este însă fondată deoarece în mod corect instanța de apel a reținut, referitor la acest aspect, că expropriatorul a emis H.G.

nr. 1546/2006 și nr. 181/2009 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 1/546/2006 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Construcția autostrăzii București-Brașov, tleisonul București-Ploiești, pe teritoriul localităților Moara Vlăsiei, Snagov, Gruiu, Balta Doamnei, Gherghița, Drăgănești, Râfov, Dumbrava, Berceni, Bărcănești și Ploiești (...)", pe baza măsurătorilor topografice făcute la fața locului, în urma cărora a rezultat că terenul expropriat și aflat în proprietatea reclamantului avea suprafața de 4.599,832 mp și nu suprafața de 4.600 mp, cât figurează în titlul de proprietate asupra terenului.

Astfel, în tabelele cu imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Construcția autostrăzii București-Brașov, tleisonul București-Ploiești, pe teritoriul localităților Moara Vlăsiei, Snagov, Gruiu, anexă la hotărârile arătate, este menționată suprafața terenului în mp cu subrubricile „Suprafața rezultată din acte" și „Suprafața rezultată din măsurători, necesară de expropriat", unde este menționată suprafața rezultată din acte, de 4.600 mp iar suprafețele rezultate din măsurători, necesare de expropriat sunt terenul în suprafață de 4.384,832 mp și, respectiv terenul în suprafață de 215 mp, terenuri aflate în proprietatea lui G.G.

De altfel, atribuirea numărului cadastral unui imobil se poate face numai în urma măsurilor topografice, astfel că, urmare a acestei operațiuni, pot reieși diferențe între suprafața menționată în actul de proprietate și suprafața constatată faptic, ca urmare a măsurătorii, cum este și cazul în speță, motiv pentru care susținerile recurentului-reclamant sunt nefondate, acestuia fiindu-i expropriată întreaga suprafață de teren, respectiv de 4.599,832 mp, care, în titlul de proprietate apare ca fiind 4.600 mp. Nu este fondată nici critica întemeiată în drept pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. constând în nerespectarea dispozițiilor legale privind modul de efectuare a convocărilor la efectuarea expertizei.

Recurentul-reclamant a susținut că părțile au fost convocate inițial pentru data de 15 noiembrie 2012 iar după repunerea pe rol a cauzei, a cărei judecată fusese suspendată întrucât Statul Roman prin C.N.A.D.R. nu achitase onorariul expertului, părțile nu au mai fost convocate „pentru a depune înscrisuri în vederea respectării dreptului la apărare și în vederea luării în considerare a documentelor cu ocazia efectuării expertizei". Instanța de apel corect a răspuns și acestei critici, formulată cu ocazia dezbaterilor fondului, apreciind că au fost respectate dispozițiile legale privind convocarea părților la efectuarea expertizei. La fila 66 din Dosarul nr. 2386/2/2012 al Curții de Apel București a fost depus un înscris datat 05 decembrie 2012, emanând de la expertul S.C.L.

(numit de instanță prin încheierea din 25 octombrie 2012 - fila 57 din dosar) prin care acesta învederează instanței că a trimis pe 14 noiembrie 2012 convocarea pentru data de 27 noiembrie 2012 (și nu 15 noiembrie 2012 cum greșit invocă recurentul în motivele de recurs), anexând copii de pe confirmările de primire a recomandatelor (pentru G.G. semnând soția - fila 66 din dosar apel verso), că a primit documente de la experții consilier parte și că nu a reușit să finalizeze raportul din cauza volumului mare de lucrări pe care le are de realizat. Chiar dacă prin încheierea din 6 decembrie 2012 judecata cauzei a fost suspendată, în temeiul art. 155 1 C. proc.

civ., pentru neplata de către pârât a X A din onorariul de expert, cererea de repunere pe rol a fost formulată de pârât la data de 11 decembrie 2012 iar prin încheierea din 7 februarie 2013 cauza a fost repusă pe rol, nu se poate reține că drepturile părților ar fi fost încălcate, recurentul-reclamant având posibilitatea de a depune contracte de vânzare-cumpărare care să fie avute în vedere la calculul despăgubirilor în cursul lunii februarie 2013, când a fost efectuată expertiza, relevante fiind însă numai cele încheiate în perioada cea mai apropriată de cea a întocmirii raportului de expertiză. Din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat ca motiv de recurs de recurentul-reclamant, se constată totodată că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc.

civ., întrucât instanța de apel a expus judicios argumentele ce au determinat formarea convingerii sale și a răspuns tuturor chestiunilor deduse judecății prin intermediul motivelor de apel formulate atât de către reclamant cât și de către pârât, considerentele hotărârii recurate răspunzând exigențelor legale privind obligativitatea pleiunțării asupra a tot ceea ce s-a cerut. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. care consacră nelegalitatea hotărârii în cazul în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, se constată că recurentul-reclamant l-a invocat doar formal, fără a dezvolta critici, în accepțiunea normei procedurale, care să atragă incidența acestui text de lege.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct., 5 7 și 9 C. proc. civ. și art. 316 raportat la art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G.G. împotriva Deciziei nr. 142/A din 18 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pleiunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2013.,