ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5050/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă, sub nr. 41880/3/2007, la data de 27 noiembrie 2007, reclamantul G.N. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se stabilească suma ce se acordă cu titlu de despăgubire prin procedura exproprierii la valoarea reală a imobilului, teren extravilan situat în localitatea Gruiu, județul Ilfov, în suprafață totală de 2122,235 mp, cu număr cadastral 1027/1 și a prejudiciului cauzat reclamantului, suma estimată fiind echivalentul în lei a 53.050 Euro cu titlu de despăgubire și echivalentul în lei a 32.200 Euro, cu titlu de daune.

In motivarea cererii, s-a arătat că, prin Hotărârea nr. 1546/2006 a Guvernului României, s-a aprobat planul de amplasament al autostrăzii București-Brașov, cu declanșarea procedurii exproprierii imobilelor aflate pe amplasamentul lucrării amintite și aprobarea cuantumului despăgubirilor (suma globală estimată). In cursul lunii decembrie 2006, au fost afișate, la sediul Primăriei Gruiu, cuantumul despăgubirilor acordate fiecărui expropriat. Suma ce i s-a acordat cu titlu de despăgubire a fost inferioară valorii terenului al cărui proprietar a fost, având în vedere prețurile practicate de către agențiile imobiliare la data exproprierii, iar, la evaluarea imobilelor nu s-a avut în vedere un preț unitar, ci, mai mult de atât, proprietarii unor terenuri extravilane agricole situate în zone cotate defavorabil au primit sume considerabile în comparație cu reclamantul al cărui teren era introdus în intravilanul comunei.

Pentru parcela de teren, ce va rămâne fără cale de acces și fără utilități în urma exproprierii, în suprafață de 2477,9 mp, a cerut daune în valoare de 32.200 Euro (echivalent în lei la cursul B.N.R.), întrucât valoarea acesteia a fost afectată în mod ireversibil. Despăgubirea acordată nu este justă, ci derizorie în comparație cu valoarea reală a imobilului ce l-a deținut până la intervenția procedurii exproprierii. Terenul a fost inclus în intravilanul localității prin PUG nr. 4/1999 aprobat prin H.C.L. Gruiu nr. 14/2000, fapt confirmat de către Primăria comunei Gruiu prin adresa nr. 73 din 10 ianuarie 2007, având rețea de alimentare cu energic electrică, rețea telefonică, rețea de televiziune prin cablu, drum asfaltat și posibilitatea racordării la rețeaua de gaze.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii, arătând că reclamantul avea obligația de a solicita modificarea titlului său de proprietate, în sensul menționării faptului că terenul în cauză face parte din intravilan și nu din extravilan, după care reclamantul trebuia să solicite înscrierea în cartea funciară a acestei modificări de regim juridic.

Prin sentința civilă nr. 337 din 10 martie 2009, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a admis în parte cererea; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 45.461 Euro, despăgubiri acordate pentru exproprierea imobilului teren situat în localitatea Gruiu, județul Ilfov, în suprafață de 2122,235 mp și a sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reținând că, prin raportul de expertiză întocmit în cauză, s-a stabilit că valoarea terenului la data efectuării expertizei era de 16.878 Euro, iar la data consemnării sumei ce reprezenta despăgubiri, această valoare era de 31.833 euro, iar valoarea prejudiciului terenului neexpropriat este, la data efectuării expertizei, de 11.150 Euro, iar la data consemnării sumei de 14.628 Euro.

Tribunalul a constatat că, potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 184/2008, la calcularea cuantumului despăgubirii, experții și instanța de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în condițiile art. 15 din lege, în speță la data consemnării acestora. Tribunalul a mai constatat că potrivit art. 12 din Legea nr. 198/2004, sunt lovite de nulitate absolută doar actele juridice de trecere în intravilan a suprafețelor de teren expropriate, încheiate după data comunicării hotărârii de stabilire a despăgubirilor. Or, în speță, trecerea imobilului în intravilan este realizată mult anterior acestei date, motiv pentru care tribunalul nu a avut în vedere susținerea pârâtei privind inexistența mențiunilor în cartea funciară a imobilului.

Prin art. 26 din lege se stabilește că despăgubirile urmează a fi acordate la valoarea reală de piață a imobilului. Prin decizia civilă nr. 170 A din 29 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul declarat de apelantul-reclamant G.N., în contradictoriu cu apelantul-pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A.; a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pârâta la plata despăgubirilor datorate în sumă de 45.461 Euro, în echivalent lei la data efectuării plații, în termen de 30 de zile de la data prezentei hotărâri; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței și a respins apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

SA, ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că prin H.G. nr. 1546/2006, s-a aprobat amplasamentul pentru utilitate publică de interes național „Construcția autostrăzii București-Brașov", aprobându-se totodată și procedura exproprierii suprafeței de 2122,235 mp din terenul pe care reclamantul îl deținea în baza titlului de proprietate nr. 38575 din 09 decembrie 1997 eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate, din suprafața totală de 4557 mp. În baza Hotărârii nr. 14/2000 a Consiliului local al comunei Gruiu, județul Ilfov, a Planului Urbanistic General și a Regulamentului local de urbanism, terenul deținut în baza titlului de proprietate mai sus amintit a fost trecut în categoria intravilan.

Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 3 din 22 martie 2007, s-a dispus exproprierea și s-a aprobat consemnarea despăgubirilor aferente în sumă totală de 33824,08 lei. Nemulțumit de cuantumul despăgubirilor, reclamantul a formulat, în baza art. 9 din Legea nr. 198/2004, prezenta cerere, solicitând stabilirea cuantumului real al despăgubirilor. În ceea ce privește apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., s-a reținut următoarele: Cu privire la primul motiv de apel, instanța de apel a reținut că prin răspunsul comisiei de experți s-a reținut că experții nu se pot pronunța privind estimarea sporului de valoare aferent părții de proprietate rămasă neexpropriată, deoarece este necesar ca mai întâi să se finalizeze autostrada și apoi să se constate efectiv, de pe piața imobiliară specifică, dacă există o creștere reală a valorii terenurilor rămase în urma exproprierii.

Totuși, având în vedere amplasamentul terenului în cauză, situat în bucla de acces în autostradă, fapt ce presupune restricții de construire, poluare sonoră și chimică datorată noxelor eșapate de motoarele autovehiculelor, la care se adaugă inconvenientele precizate în raportul de expertiză, subcapitolul 3.4., experții au apreciat că nu se pune problema sporirii valorii terenului în cauză, rămas neexpropriat. Mai mult, instanța de fond a administrat probe pe aspectul sporului de valoare, solicitând experților în mod expres să se pronunțe cu privire la sporul de valoare adus terenului ca urmare a exproprierii, reținând că, față de imposibilitatea tehnică de evaluare, recunoscută de experți, la momentul actual nu se pune problema unui spor de valoare.

Cu privire la critica potrivit căreia greșit instanța a dispus obligarea pârâtului la plata despăgubirilor calculate la momentul consemnării acestora și nu la momentul efectuării raportului de expertiză, potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, care face trimitere la dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. potrivit cu care la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit. imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, Curtea a avut în vedere dispozițiile O.U.G.

nr. 228 din 30 decembrie 2008 pentru modificarea și completarea unor acte normative, printre care și Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, care prin punctul 3 a stabilit că alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 198/2004 va avea următorul cuprins: „acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii." Or, conform dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța țin seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004, transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului, operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condițiile prezentei legi. Ca și succesiune a legilor civile în timp, la data producerii exproprierii, respectiv data stabilirii despăgubirilor prin Hotărârea nr. 3 din 22 martie 2007, se făcea în raport de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994. La data introducerii contestației de către contestator, respectiv 27 noiembrie 2007, s-a aplicat aceeași regulă, din art. 26 din Legea nr. 33/1994.

De la data de 3 noiembrie 2008, a intrat în vigoare forma modificată a art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, potrivit cu care evaluarea imobilului se raporta la momentul transferului dreptului de proprietate. Această regulă a fost însă modificată din nou, din 5 ianuarie 2009, revenindu-se la stabilirea ca moment de referință a valorii la data efectuării raportului de expertiză. Astfel, la data pronunțării sentinței, stabilirea valorii trebuia să se facă în raport de momentul efectuării raportului de expertiză, respectiv martie 2008, prin care s-a reținut că valoarea despăgubirii la data consemnării sumei reprezentând despăgubirea este de 45.461 Euro, în timp ce valoarea despăgubirii de la data efectuării expertizei era de 58.551 Euro.

Instanța de fond a acordat valoarea despăgubirii de la data consemnării sumei de către expropriator (martie 2007), iar expropriatul nu a formulat motiv de apel pe acest aspect. Având în vedere, pe de o parte, faptul că singurul care avea interes să formuleze motiv de apel pe acest aspect era expropriatul, iar pe de altă parte, că nu se poate produce o agravare a situației apelantului-expropriator în propria sa cale de atac (tară a exista un motiv de apel paralel pe acest aspect), Curtea a respins acest motiv de apel ca nefondat.

Cu privire la motivul de apel formulat de apelantul-pârât, în sensul că nu există un prejudiciu suferit de reclamant în urma exproprierii, deoarece proiectul prevede o serie de drumuri secundare, care să permită accesul către proprietățile rămase neexpropriate, Curtea a constatat că, prin raportul de expertiză întocmit în cauză, s-a reținut că restul de teren neexpropriat a rămas izolat, fără posibilitate de acces direct, întrucât pe fundul proprietății se găsește canalul de irigații; că drumul de exploatare existent se află situat la distanță de cea 25-30 m, iar între drumul de exploatare și terenul în cauză se află alte proprietăți. Ca urmare, pentru a se ajunge la terenul rămas este necesară servitute de trecere și că imobilul în discuție nu este branșat la utilități, ci ele se află în imediata vecinătate a imobilului expropriat.

Or, Curtea a reiterat aspectul că schimbarea situației terenului dintr-unul cu utilități „la gard" într-unul fără utilități reprezintă o prejudiciere a valorii imobilului, iar faptul că apelanta s-a angajat să efectueze toate aceste lucrări de relocare a utilităților prezente pe terenul expropriat nu poate fi cuantificat în prezent, pentru același argument că stabilirea despăgubirii pentru expropriere trebuie să aibă în vedere numai valoarea efectivă de la data exproprierii. În ceea ce privește critica potrivit căreia, că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea pârâtului la plata integrală a despăgubirilor stabilite prin raportul de expertiză, fără a ține seama de faptul că suma de 33.824.08 Ron fusese deja consemnată, Curtea a reținut că acest aspect poate fi invocat numai în cazul în care partea a și trecut la executarea simultană a celor două sume, fiind o problemă ce ține de executarea hotărârii.

Or, prin prezenta procedură, instanța este ținută să stabilească cuantumul despăgubirii în totalitatea ei, indiferent de suma efectiv achitată din această despăgubire. Cu privire la apelul formulat de apelantul G.N., s-a constatat că primul motiv de apel este întemeiat, deoarece principiul acordării unei drepte și prealabile despăgubiri, instituit de art. 44 din Constituție, cu ocazia privării de dreptul de proprietate, impune acordarea întocmai a sumei stabilite de experți ca reprezentând contravaloarea acestui teren. Or, experții au stabilit această valoare în Euro, fiind un criteriu mai obiectiv și realist de stabilire a despăgubirilor.

Cât privește stabilirea termenului de plată, Curtea a reținut că, într-adevăr, Legea nr. 198/2004 nu mai prevede un asemenea termen, dar potrivit art. 18 din Legea nr. 198/2004, „dispozițiile prezentei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale Codului civil și ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu prevăd altfel." Or, potrivit prevederilor art. 30 din Legea nr. 33/1994, plata despăgubirilor se va face în orice mod convenit între părți, iar în lipsa acordului părților, instanța va hotărî, stabilind și termenul de plată, care nu va depăși 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul G.N., pârâtul Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R.

SA și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o pentru nelegalitate. Prin recursul său, reclamantul G.N., indicând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., arată că solicită modificarea deciziei recurate și stabilirea cuantumului despăgubirii pentru exproprierea pentru cauză de utilitate a imobilului teren în suprafață de 2122,235 mp, proprietatea sa, situat în comuna Gruiu, județul Ilfov, nr. cadastral 1027/1, la suma de 58.551 Euro, echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României din data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, întrucât modul corect de stabilire al despăgubirilor era momentul efectuării expertizei, constituindu-se în critică și în apelul declarat de reclamant, potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, în forma inițială, raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994, în vigoare la data pronunțării deciziei recurate, la 10 martie 2009. Se mai arată, că această solicitare s-a constituit în critică în apelul declarat de reclamant.

Prin recursul său, pârâtul Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA a criticat decizia civilă pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în sensul că instanța de apel, a dispus obligarea pârâtului la plata despăgubirilor calculate la momentul consemnării acestora și nu la plata despăgubirilor de la data efectuării raportului de expertiză, cu încălcarea art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, care face trimitere la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, precizând ulterior că este vorba de data efectuării raportului de expertiză întocmit de expropriator în faza administrativă a procedurii de expropriere, respectiv la data de 31 mai 2006. S-a mai arătat, că instanța de apel, greșit, a acordat suma cu titlu de despăgubire în Euro și nu în lei, încălcând prevederile art. 3 din Regulamentul nr. 4 din 1 martie 2005, republicat, privind regimul valutar, și că pârâtul a fost obligat la plata întregii sume considerată a fi valoarea despăgubirii datorată în urma exproprierii, fără a lua în considerare faptul că o sumă în valoare de 33.824,08 Ron a fost consemnată pe numele reclamantului încă de la data din 18 august 2007. De asemenea, s-a arătat că instanța de apel a înțeles să mențină sentința apelată deși aceasta s-a fundamentat pe un raport de expertiză întocmit cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit căreia, în cazul exproprierii parțiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare, ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza,

experții vor putea propune instanței o eventuală reducere a daunelor. Or, în speță, expertul tehnic nu a reținut că nu există un spor de valoare, ci din contră că există doar un prejudiciu. Procedând astfel, acesta nu a avut în vedere beneficiile pe care le aduce construcția autostrăzii și faptul că, încă de la demararea proiectului, prețurile terenurilor din zonă au crescut. Mai mult, raportul de expertiză întocmit în cauză încalcă și prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că la efectuarea expertizei în dosarul de fond nu s-a avut în vedere valoarea reală de tranzacționare a terenului supus exproprierii, prin aceasta stabilindu-se valoarea imobilului raportându-se numai la anunțurile din publicațiile de vânzare.

Prin recursul său, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București critică decizia recurată pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor formulate, se arată că instanța de apel nu a analizat unul din motivele de apel formulate de reclamant, considerând, în mod nejustificat, că acesta nu a solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor la suma de 58.551 Euro, în loc de 45.461 Euro, deși, prin cererea de apel, reclamantul G.N.

a solicitat instanței de apel să stabilească cuantumul despăgubirilor la suma de 58.551 Euro, echivalent în lei la cursul B.N.R., arătând că prima instanță a stabilit în mod greșit cuantumul despăgubirilor în raport de momentul transferului de proprietate, respectiv al consemnării sumei de bani, pe numele reclamantului, iar instanța de apel, deși a reținut că reclamantul a solicitat acordarea sumei de 58.551 Euro echivalent în lei, a analizat motivul de apel numai raportat la momentul în care trebuia să se efectueze plata.

S-a mai arătat, că hotărârea este nelegală și sub aspectul stabilirii momentului la care se efectuează plata despăgubirilor, instanța făcând o aplicare greșită a legii, în sensul că instanța a făcut aplicarea art. 30 din Legea nr. 33/1999, conform căruia instanța va hotărî asupra despăgubirilor stabilind termenul de plată care nu va depăși 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, reținând că art. 9 din Legea nr. 198/2004 a fost abrogat prin O.U.G. nr. 228/2008. Având în vedere succesiunea în timp a legilor, care reglementează materia exproprierii, instanța trebuia să facă aplicarea art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, introdus prin Legea nr. 184/2008, în vigoare în prezent, care prevede că despăgubirea va fi eliberată în baza cererii formulate în acest sens, însoțită de acte autentice de acceptare a sumei sau de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă.

S-a concluzionat, că instanța trebuia să dispună ca plata despăgubirilor să se efectueze după rămânerea irevocabilă a hotărârii. Examinând decizia civilă în limita criticilor formulate, instanța constată fondate recursurile formulate de reclamantul G.N. și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București fondate, iar recursul declarat de Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R. SA nefondat, pentru următoarele considerente : Acțiunea promovată de reclamantul G.N., în calitate de expropriat nemulțumit de cuantumul despăgubirilor acordate pentru exproprierea suprafeței de teren de 2122,235 mp, proprietatea sa, situată în localitatea Gruiu, județul Ilfov, s-a întemeiat în drept pe dispozițiile Legii nr. 198/2004, iar potrivit art. 9 alin. (3) din acest act normativ, modificat și completat prin O.U.G.

nr. 228/2008, în vigoare atât la data pronunțării deciziei recurate, cât și în prezent, „acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”. Deși în apel reclamantul a criticat pronunțarea hotărârii primei instanțe ca fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, instanța de apel a considerat critica întemeiată și a reținut, în considerente, că motivul de apel prin care se susține că era necesară stabilirea cuantumului despăgubirilor la suma de 58.551 Euro, echivalent în lei la cursul B.N.R.

din data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, este întemeiat, însă în dispozitivul deciziei recurate s-a păstrat cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanță. Procedând astfel, instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu aplicarea greșită a art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 raportat la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevede că pentru acordarea despăgubirilor se are în vedere cuantumul acestora de „la data întocmirii raportului de expertiză”, în martie 2008, fila 116 dosar fond, de 58.551 Euro. Prin urmare, critica formulată de recurentul-reclamant, în sensul că este îndreptățit la despăgubiri în cuantum de 58.551 Euro pentru terenul proprietatea sa, ce a făcut obiectul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, în loc de 45.461 Euro, cât au stabilit instanțele de fond și apel, este întemeiată.

Critica formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în sensul că instanța de apel nu a analizat motivul de apel formulat de reclamant, prin care a solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor la 58.551 Euro este nefondată, față de considerentele mai sus expuse, însă este fondată critica formulată de aceasta în sensul că hotărârea est nelegală sub aspectul stabilirii momentului la care se efectuează plata despăgubirilor către reclamant.

Instanța de apel, stabilind momentul la care se efectuează plata despăgubirilor către reclamant, a dispus ca aceasta să se facă în termen de 30 de zile de la data pronunțării deciziei recurate, în baza art. 30 din Legea nr. 33/1994, cu aplicarea greșită a prevederilor art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, introduse prin Legea nr. 184/2008 de modificare și completare a Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, care dispun că „în cazul în care titularul sau unul dintre titularii dreptului real, aflați în concurs, nu este de acord cu despăgubirea stabilită, suma reprezentând despăgubirea se consemnează pe numele titularului sau, după caz, titularilor.

Despăgubirea va fi eliberată în baza cererii formulate în acest sens, însoțită de acte autentice sau de hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii ori, după caz, de declarația autentică de acceptare a cuantumului despăgubirii prevăzute în hotărârea de stabilire a despăgubirii”. Prin urmare, momentul de la care se efectuează plata despăgubirilor către reclamant este acela al pronunțării prezentei decizii, cu caracter definitiv și irevocabil, pe baza cererii reclamantului, respectiv în condițiile art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004. Criticile formulate de pârâtul Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R.

SA este nefondat, pentru cele ce succed: Intr-adevăr, greșit instanțele de fond și apel au dispus obligarea pârâtului la plata despăgubirilor către reclamant calculate la momentul consemnării acestora și nu la plata despăgubirilor de la data efectuării expertizei, încălcând astfel art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, raportat la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, așa cum s-a arătat mai sus, dar nu poate fi primită susținerea făcută de recurent, în sensul că data efectuării expertizei nu poate fi alta decât data de 31 mai 2006, când s-a întocmit raportul de expertiză în faza administrativă a procedurii de expropriere. Aceasta deoarece, dacă s-ar proceda astfel dispozițiile din Legea nr. 198/2004 privind modul de stabilire a despăgubirilor în faza judiciară, în cazul contestării de către expropriat a cuantumului despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) din lege, ar fi lipsite de eficiență juridică.

Și celelalte critici formulate de recurentul-pârât sunt nefondate. Astfel, la stabilirea cuantumului despăgubirilor prin raportul de expertiză efectuat în primă instanță, s-au respectat dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 , întrucât la stabilirea acestora s-a avut în vedere prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data efectuării expertizei, așa cum au rezultat din publicațiile de vânzare, precum și daunele aduse proprietarului, prin expropriere parțială a terenului.

Cu privire la sporul de valoare, ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza pentru partea de teren rămasă neexpropriată, se constată că s-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, cărora li s-a răspuns, în sensul că „experții nu se pot pronunța”, deoarece este necesare ca mai întâi să se finalizeze autostrada și apoi să se constate, efectiv, dacă există o creștere reală a valorii acesteia, având în vedere piața imobiliară specifică, și că, totuși, având în vedere amplasamentul terenului în cauză, situat în bucla de acces la autostradă, fapt ce impune restricții de construire, poluare sonoră și chimică, datorită noxelor eșapate de la motoarele autovehiculelor, s-a apreciat că „nu se pune problema sporirii valorii terenului, „rămas neexpropriat”.

Prin urmare, la data efectuării expertizei, se constată că partea din imobil rămasă neexpropriată nu a dobândit un spor de valoare. Și critica potrivit căreia, în mod greșit s-a acordat suma cu titlu de despăgubiri în euro și nu în lei, cu încălcarea art. 3 din Regulamentul nr. 4 din 13 mai 2005, este nefondată, deoarece plata către reclamant a despăgubirilor se va face în echivalent în lei la data plății și nu în euro, așa cum susține recurentul. Nefondată este și critica potrivit căreia pârâtul a fost obligat la despăgubiri către reclamant, fără a ține seama de faptul că o sumă de 33.824,08 Ron a fost consemnată pe numele reclamantului încă de la data de 18 august 2007, întrucât aceasta reprezintă o problemă de executare a prezentei decizii.

Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de reclamantul G.N. și de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București; va modifica decizia recurată, în sensul că va stabili cuantumul despăgubirilor datorate la suma de 58.551 Euro, în echivalent în lei la data efectuării plății și va obliga pârâtul la plata acestei sume către reclamant, în condițiile art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, modificată, respectiv pe baza cererii reclamantului, însoțită de prezenta hotărâre judecătorească, cu caracter definitiv și irevocabil; se vor menține restul dispozițiilor deciziei și se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R.

SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul G.N. și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei civile nr. 170A din data de 29 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Modifică decizia în sensul că stabilește cuantumul despăgubirilor datorate la suma de 58.551 Euro, în echivalent în lei la data efectuării plății și obligă pârâtul la plata acestei sume în condițiile art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 modificată. Menține restul dispozițiilor deciziei. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin S.C. C.N.A.D.N.R. S.A. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2010.