ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5050/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5050/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV a civilă, sub nr. 41880/3/2007, la data de

27 noiembrie 2007, reclamantul G.N. a chemat în judecată pe pârâtul Statul

Român prin C.N.A.D.N.R., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se stabilească

suma ce se acordă cu titlu de despăgubire prin procedura exproprierii la

valoarea reală a imobilului, teren extravilan situat în localitatea Gruiu,

județul Ilfov, în suprafață totală de 2122,235 mp, cu număr cadastral 1027/1 și

a prejudiciului cauzat reclamantului, suma estimată fiind echivalentul în lei a

53.050 Euro cu titlu de despăgubire și echivalentul în lei a 32.200 Euro, cu

titlu de daune.

In motivarea cererii, s-a arătat că,

prin Hotărârea nr. 1546/2006 a Guvernului României, s-a aprobat planul de amplasament

al autostrăzii București-Brașov, cu declanșarea procedurii exproprierii

imobilelor aflate pe amplasamentul lucrării amintite și aprobarea cuantumului

despăgubirilor (suma globală estimată). In cursul lunii decembrie 2006, au fost

afișate, la sediul Primăriei Gruiu, cuantumul despăgubirilor acordate fiecărui

expropriat.

Suma ce i s-a acordat cu titlu de

despăgubire a fost inferioară valorii terenului al cărui proprietar a fost,

având în vedere prețurile practicate de către agențiile imobiliare la data

exproprierii, iar, la evaluarea imobilelor nu s-a avut în vedere un preț unitar,

ci, mai mult de atât, proprietarii unor terenuri extravilane agricole situate

în zone cotate defavorabil au primit sume considerabile în comparație cu

reclamantul al cărui teren era introdus în intravilanul comunei. Pentru parcela

de teren, ce va rămâne fără cale de acces și fără utilități în urma

exproprierii, în suprafață de 2477,9 mp, a cerut daune în valoare de 32.200

Euro (echivalent în lei la cursul B.N.R.), întrucât valoarea acesteia a fost

afectată în mod ireversibil.

Despăgubirea acordată nu este justă,

ci derizorie în comparație cu valoarea reală a imobilului ce l-a deținut până la

intervenția procedurii exproprierii.

Terenul a fost inclus în

intravilanul localității prin PUG nr. 4/1999 aprobat prin H.C.L. Gruiu nr. 14/2000,

fapt confirmat de către Primăria comunei Gruiu prin adresa nr. 73 din 10

ianuarie 2007, având rețea de alimentare cu energic electrică, rețea

telefonică, rețea de televiziune prin cablu, drum asfaltat și posibilitatea

racordării la rețeaua de gaze.

Prin întâmpinare, pârâtul a

solicitat respingerea cererii, arătând că reclamantul avea obligația de a

solicita modificarea titlului său de proprietate, în sensul menționării

faptului că terenul în cauză face parte din intravilan și nu din extravilan,

după care reclamantul trebuia să solicite înscrierea în cartea funciară a

acestei modificări de regim juridic.

Prin sentința civilă nr. 337 din 10

martie 2009, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a admis în parte

cererea; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 45.461 Euro,

despăgubiri acordate pentru exproprierea imobilului teren situat în localitatea

Gruiu, județul Ilfov, în suprafață de 2122,235 mp și a sumei de 1.200 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată, reținând că, prin raportul de expertiză

întocmit în cauză, s-a stabilit că valoarea terenului la data efectuării

expertizei era de 16.878 Euro, iar la data consemnării sumei ce reprezenta

despăgubiri, această valoare era de 31.833 euro, iar valoarea prejudiciului

terenului neexpropriat este, la data efectuării expertizei, de 11.150 Euro, iar

la data consemnării sumei de 14.628 Euro.

Tribunalul a constatat că, potrivit

art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, astfel cum aceasta a fost modificată

prin Legea nr. 184/2008, la calcularea cuantumului despăgubirii, experții și

instanța de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de

proprietate, în condițiile art. 15 din lege, în speță la data consemnării

acestora.

Tribunalul a mai constatat că

potrivit art. 12 din Legea nr. 198/2004, sunt lovite de nulitate absolută doar

actele juridice de trecere în intravilan a suprafețelor de teren expropriate,

încheiate după data comunicării hotărârii de stabilire a despăgubirilor.

Or, în speță, trecerea imobilului în

intravilan este realizată mult anterior acestei date, motiv pentru care

tribunalul nu a avut în vedere susținerea pârâtei privind inexistența

mențiunilor în cartea funciară a imobilului. Prin art. 26 din lege se

stabilește că despăgubirile urmează a fi acordate la valoarea reală de piață a

imobilului.

Prin decizia civilă nr. 170 A din 29 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, a admis apelul declarat de apelantul-reclamant G.N.,

în contradictoriu cu apelantul-pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A.; a

schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pârâta la plata

despăgubirilor datorate în sumă de 45.461 Euro, în echivalent lei la data

efectuării plații, în termen de 30 de zile de la data prezentei hotărâri; a

păstrat celelalte dispoziții ale sentinței și a respins apelul declarat de

apelantul-pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut, în esență, că prin H.G. nr. 1546/2006, s-a aprobat

amplasamentul pentru utilitate publică de interes național „Construcția

autostrăzii București-Brașov", aprobându-se totodată și procedura

exproprierii suprafeței de 2122,235 mp din terenul pe care reclamantul îl

deținea în baza titlului de proprietate nr. 38575 din 09 decembrie 1997

eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate, din

suprafața totală de 4557 mp.

În baza Hotărârii nr. 14/2000 a

Consiliului local al comunei Gruiu, județul Ilfov, a Planului Urbanistic

General și a Regulamentului local de urbanism, terenul deținut în baza titlului

de proprietate mai sus amintit a fost trecut în categoria intravilan.

Prin Hotărârea de stabilire a

despăgubirilor nr. 3 din 22 martie 2007, s-a dispus exproprierea și s-a aprobat

consemnarea despăgubirilor aferente în sumă totală de 33824,08 lei.

Nemulțumit de cuantumul

despăgubirilor, reclamantul a formulat, în baza art. 9 din Legea nr. 198/2004,

prezenta cerere, solicitând stabilirea cuantumului real al despăgubirilor.

În ceea ce privește apelul declarat

de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., s-a reținut următoarele:

Cu privire la primul motiv de apel, instanța

de apel a reținut că prin răspunsul comisiei de experți s-a reținut că experții

nu se pot pronunța privind estimarea sporului de valoare aferent părții de

proprietate rămasă neexpropriată, deoarece este necesar ca mai întâi să se

finalizeze autostrada și apoi să se constate efectiv, de pe piața imobiliară

specifică, dacă există o creștere reală a valorii terenurilor rămase în urma

exproprierii. Totuși, având în vedere amplasamentul terenului în cauză, situat

în bucla de acces în autostradă, fapt ce presupune restricții de construire,

poluare sonoră și chimică datorată noxelor eșapate de motoarele

autovehiculelor, la care se adaugă inconvenientele precizate în raportul de

expertiză, subcapitolul 3.4., experții au apreciat că nu se pune problema

sporirii valorii terenului în cauză, rămas neexpropriat.

Mai mult, instanța de fond a administrat

probe pe aspectul sporului de valoare, solicitând experților în mod expres să

se pronunțe cu privire la sporul de valoare adus terenului ca urmare a

exproprierii, reținând că, față de imposibilitatea tehnică de evaluare,

recunoscută de experți, la momentul actual nu se pune problema unui spor de

valoare.

Cu privire la critica potrivit

căreia greșit instanța a dispus obligarea pârâtului la plata despăgubirilor

calculate la momentul consemnării acestora și nu la momentul efectuării

raportului de expertiză, potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, care

face trimitere la dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

potrivit cu care la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și

instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit. imobilele

de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, Curtea a avut în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 228

din 30 decembrie 2008 pentru modificarea și completarea unor acte normative,

printre care și Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor

de construcție de drumuri de interes național, județean și local, care prin

punctul 3 a stabilit că alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 198/2004 va avea

următorul cuprins: „acțiunea formulată în conformitate cu prevederile

prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din

Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în

ceea ce privește stabilirea despăgubirii."

Or, conform dispozițiilor art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța

țin seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel

în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor

persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Potrivit art. 15 din Legea nr.

198/2004, transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea

publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în

administrarea expropriatorului, operează de drept la data plății despăgubirilor

pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condițiile

prezentei legi.

Ca și succesiune a legilor civile în

timp, la data producerii exproprierii, respectiv data stabilirii despăgubirilor

prin Hotărârea nr. 3 din 22 martie 2007, se făcea în raport de dispozițiile art.

26 din Legea nr. 33/1994.

La data introducerii contestației de

către contestator, respectiv 27 noiembrie 2007, s-a aplicat aceeași regulă, din

art. 26 din Legea nr. 33/1994.

De la data de 3 noiembrie 2008, a intrat în vigoare forma modificată a art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, potrivit cu

care evaluarea imobilului se raporta la momentul transferului dreptului de

proprietate. Această regulă a fost însă modificată din nou, din 5 ianuarie 2009,

revenindu-se la stabilirea ca moment de referință a valorii la data efectuării

raportului de expertiză.

Astfel, la data pronunțării

sentinței, stabilirea valorii trebuia să se facă în raport de momentul

efectuării raportului de expertiză, respectiv martie 2008, prin care s-a

reținut că valoarea despăgubirii la data consemnării sumei reprezentând

despăgubirea este de 45.461 Euro, în timp ce valoarea despăgubirii de la data efectuării

expertizei era de 58.551 Euro.

Instanța de fond a acordat valoarea

despăgubirii de la data consemnării sumei de către expropriator (martie 2007),

iar expropriatul nu a formulat motiv de apel pe acest aspect.

Având în vedere, pe de o parte,

faptul că singurul care avea interes să formuleze motiv de apel pe acest aspect

era expropriatul, iar pe de altă parte, că nu se poate produce o agravare a

situației apelantului-expropriator în propria sa cale de atac (tară a exista un

motiv de apel paralel pe acest aspect), Curtea a respins acest motiv de apel ca

nefondat.

Cu privire la motivul de apel

formulat de apelantul-pârât, în sensul că nu există un prejudiciu suferit de

reclamant în urma exproprierii, deoarece proiectul prevede o serie de drumuri

secundare, care să permită accesul către proprietățile rămase neexpropriate,

Curtea a constatat că, prin raportul de expertiză întocmit în cauză, s-a

reținut că restul de teren neexpropriat a rămas izolat, fără posibilitate de

acces direct, întrucât pe fundul proprietății se găsește canalul de irigații; că

drumul de exploatare existent se află situat la distanță de cea 25-30 m, iar între drumul de exploatare și terenul în cauză se află alte proprietăți. Ca urmare, pentru

a se ajunge la terenul rămas este necesară servitute de trecere și că imobilul

în discuție nu este branșat la utilități, ci ele se află în imediata vecinătate

a imobilului expropriat.

Or, Curtea a reiterat aspectul că

schimbarea situației terenului dintr-unul cu utilități „la gard" într-unul

fără utilități reprezintă o prejudiciere a valorii imobilului, iar faptul că

apelanta s-a angajat să efectueze toate aceste lucrări de relocare a

utilităților prezente pe terenul expropriat nu poate fi cuantificat în prezent,

pentru același argument că stabilirea despăgubirii pentru expropriere trebuie

să aibă în vedere numai valoarea efectivă de la data exproprierii.

În ceea ce privește critica potrivit

căreia, că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea pârâtului la plata

integrală a despăgubirilor stabilite prin raportul de expertiză, fără a ține

seama de faptul că suma de 33.824.08 Ron fusese deja consemnată, Curtea a reținut

că acest aspect poate fi invocat numai în cazul în care partea a și trecut la

executarea simultană a celor două sume, fiind o problemă ce ține de executarea

hotărârii. Or, prin prezenta procedură, instanța este ținută să stabilească

cuantumul despăgubirii în totalitatea ei, indiferent de suma efectiv achitată

din această despăgubire.

Cu privire la apelul formulat de

apelantul G.N., s-a constatat că primul motiv de apel este întemeiat, deoarece

principiul acordării unei drepte și prealabile despăgubiri, instituit de art.

44 din Constituție, cu ocazia privării de dreptul de proprietate, impune

acordarea întocmai a sumei stabilite de experți ca reprezentând contravaloarea

acestui teren. Or, experții au stabilit această valoare în Euro, fiind un

criteriu mai obiectiv și realist de stabilire a despăgubirilor.

Cât privește stabilirea termenului

de plată, Curtea a reținut că, într-adevăr, Legea nr. 198/2004 nu mai prevede

un asemenea termen, dar potrivit art. 18 din Legea nr. 198/2004, „dispozițiile

prezentei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr.

33/1994, precum și cu cele ale Codului civil și ale Codului de procedură

civilă, în măsura în care nu prevăd altfel."

Or, potrivit prevederilor art. 30

din Legea nr. 33/1994, plata despăgubirilor se va face în orice mod convenit

între părți, iar în lipsa acordului părților, instanța va hotărî, stabilind și

termenul de plată, care nu va depăși 30 de zile de la data rămânerii definitive

a hotărârii.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamantul G.N., pârâtul Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R. SA

și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

criticând-o pentru nelegalitate.

Prin recursul său, reclamantul G.N.,

indicând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., arată că solicită

modificarea deciziei recurate și stabilirea cuantumului despăgubirii pentru

exproprierea pentru cauză de utilitate a imobilului teren în suprafață de 2122,235

mp, proprietatea sa, situat în comuna Gruiu, județul Ilfov, nr. cadastral

1027/1, la suma de 58.551 Euro, echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a

României din data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, întrucât

modul corect de stabilire al despăgubirilor era momentul efectuării expertizei,

constituindu-se în critică și în apelul declarat de reclamant, potrivit art. 9 alin.

(3) din Legea nr. 198/2004, în forma inițială, raportat la art. 26 din Legea

nr. 33/1994, în vigoare la data pronunțării deciziei recurate, la 10 martie

2009.

Se mai arată, că această solicitare

s-a constituit în critică în apelul declarat de reclamant.

Prin recursul său, pârâtul Statul

Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA a criticat decizia civilă pentru nelegalitate,

potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel, a dispus

obligarea pârâtului la plata despăgubirilor calculate la momentul consemnării

acestora și nu la plata despăgubirilor de la data efectuării raportului de

expertiză, cu încălcarea art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, care face

trimitere la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, precizând ulterior că este vorba

de data efectuării raportului de expertiză întocmit de expropriator în faza

administrativă a procedurii de expropriere, respectiv la data de 31 mai 2006.

S-a mai arătat, că instanța de apel,

greșit, a acordat suma cu titlu de despăgubire în Euro și nu în lei, încălcând

prevederile art. 3 din Regulamentul nr. 4 din 1 martie 2005, republicat, privind

regimul valutar, și că pârâtul a fost obligat la plata întregii sume

considerată a fi valoarea despăgubirii datorată în urma exproprierii, fără a

lua în considerare faptul că o sumă în valoare de 33.824,08 Ron a fost

consemnată pe numele reclamantului încă de la data din 18 august 2007.

De asemenea, s-a arătat că instanța

de apel a înțeles să mențină sentința apelată deși aceasta s-a fundamentat pe

un raport de expertiză întocmit cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art.

26 din Legea nr. 33/1994, potrivit căreia, în cazul exproprierii parțiale, dacă

partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare, ca urmare

a lucrărilor ce se vor realiza, experții vor putea propune instanței o

eventuală reducere a daunelor.

Or, în speță, expertul tehnic nu a

reținut că nu există un spor de valoare, ci din contră că există doar un

prejudiciu.

Procedând astfel, acesta nu a avut

în vedere beneficiile pe care le aduce construcția autostrăzii și faptul că,

încă de la demararea proiectului, prețurile terenurilor din zonă au crescut.

Mai mult, raportul de expertiză întocmit

în cauză încalcă și prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în

sensul că la efectuarea expertizei în dosarul de fond nu s-a avut în vedere

valoarea reală de tranzacționare a terenului supus exproprierii, prin aceasta

stabilindu-se valoarea imobilului raportându-se numai la anunțurile din

publicațiile de vânzare.

Prin recursul său, Ministerul Public

– Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București critică decizia recurată

pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate,

se arată că instanța de apel nu a analizat unul din motivele de apel formulate

de reclamant, considerând, în mod nejustificat, că acesta nu a solicitat majorarea

cuantumului despăgubirilor la suma de 58.551 Euro, în loc de 45.461 Euro, deși,

prin cererea de apel, reclamantul G.N. a solicitat instanței de apel să

stabilească cuantumul despăgubirilor la suma de 58.551 Euro, echivalent în lei

la cursul B.N.R., arătând că prima instanță a stabilit în mod greșit cuantumul

despăgubirilor în raport de momentul transferului de proprietate, respectiv al

consemnării sumei de bani, pe numele reclamantului, iar instanța de apel, deși

a reținut că reclamantul a solicitat acordarea sumei de 58.551 Euro echivalent

în lei, a analizat motivul de apel numai raportat la momentul în care trebuia

să se efectueze plata.

S-a mai arătat, că hotărârea este

nelegală și sub aspectul stabilirii momentului la care se efectuează plata

despăgubirilor, instanța făcând o aplicare greșită a legii, în sensul că

instanța a făcut aplicarea art. 30 din Legea nr. 33/1999, conform căruia

instanța va hotărî asupra despăgubirilor stabilind termenul de plată care nu va

depăși 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, reținând că art.

9 din Legea nr. 198/2004 a fost abrogat prin O.U.G. nr. 228/2008.

Având în vedere succesiunea în timp

a legilor, care reglementează materia exproprierii, instanța trebuia să facă aplicarea

art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, introdus prin Legea nr. 184/2008, în

vigoare în prezent, care prevede că despăgubirea va fi eliberată în baza cererii

formulate în acest sens, însoțită de acte autentice de acceptare a sumei sau de

hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă.

S-a concluzionat, că instanța

trebuia să dispună ca plata despăgubirilor să se efectueze după rămânerea

irevocabilă a hotărârii.

Examinând decizia civilă în limita

criticilor formulate, instanța constată fondate recursurile formulate de

reclamantul G.N. și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București fondate, iar recursul declarat de Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R.

SA nefondat, pentru următoarele considerente :

Acțiunea promovată de reclamantul G.N.,

în calitate de expropriat nemulțumit de cuantumul despăgubirilor acordate pentru

exproprierea suprafeței de teren de 2122,235 mp, proprietatea sa, situată în

localitatea Gruiu, județul Ilfov, s-a întemeiat în drept pe dispozițiile Legii

nr. 198/2004, iar potrivit art. 9 alin. (3) din acest act normativ, modificat

și completat prin O.U.G. nr. 228/2008, în vigoare atât la data pronunțării

deciziei recurate, cât și în prezent, „acțiunea formulată în conformitate cu

prevederile prezentului articol se soluționează potrivit art. 21-27 din Legea

nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce

privește stabilirea despăgubirii”.

Deși în apel reclamantul a criticat pronunțarea

hotărârii primei instanțe ca fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor

art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, instanța de apel a considerat critica

întemeiată și a reținut, în considerente, că motivul de apel prin care se

susține că era necesară stabilirea cuantumului despăgubirilor la suma de 58.551

Euro, echivalent în lei la cursul B.N.R. din data rămânerii definitive a

hotărârii judecătorești, este întemeiat, însă în dispozitivul deciziei recurate

s-a păstrat cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanță.

Procedând astfel, instanța de apel a

pronunțat decizia recurată cu aplicarea greșită a art. 9 alin. (3) din Legea

nr. 198/2004 raportat la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevede

că pentru acordarea despăgubirilor se are în vedere cuantumul acestora de „la

data întocmirii raportului de expertiză”, în martie 2008, fila 116 dosar fond,

de 58.551 Euro.

Prin urmare, critica formulată de

recurentul-reclamant, în sensul că este îndreptățit la despăgubiri în cuantum

de 58.551 Euro pentru terenul proprietatea sa, ce a făcut obiectul exproprierii

pentru cauză de utilitate publică, în loc de 45.461 Euro, cât au stabilit

instanțele de fond și apel, este întemeiată.

Critica formulată de Ministerul Public

– Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în sensul că instanța de apel

nu a analizat motivul de apel formulat de reclamant, prin care a solicitat

majorarea cuantumului despăgubirilor la 58.551 Euro este nefondată, față de

considerentele mai sus expuse, însă este fondată critica formulată de aceasta

în sensul că hotărârea est nelegală sub aspectul stabilirii momentului la care

se efectuează plata despăgubirilor către reclamant.

Instanța de apel, stabilind momentul

la care se efectuează plata despăgubirilor către reclamant, a dispus ca aceasta

să se facă în termen de 30 de zile de la data pronunțării deciziei recurate, în

baza art. 30 din Legea nr. 33/1994, cu aplicarea greșită a prevederilor art. 5 alin.

(8) din Legea nr. 198/2004, introduse prin Legea nr. 184/2008 de modificare și

completare a Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile de construcție

de autostrăzi și drumuri naționale, care dispun că „în cazul în care titularul

sau unul dintre titularii dreptului real, aflați în concurs, nu este de acord

cu despăgubirea stabilită, suma reprezentând despăgubirea se consemnează pe

numele titularului sau, după caz, titularilor. Despăgubirea va fi eliberată în

baza cererii formulate în acest sens, însoțită de acte autentice sau de

hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului

despăgubirii ori, după caz, de declarația autentică de acceptare a cuantumului

despăgubirii prevăzute în hotărârea de stabilire a despăgubirii”.

Prin urmare, momentul de la care se

efectuează plata despăgubirilor către reclamant este acela al pronunțării

prezentei decizii, cu caracter definitiv și irevocabil, pe baza cererii

reclamantului, respectiv în condițiile art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004.

Criticile formulate de pârâtul

Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R. SA este nefondat, pentru cele ce succed:

Intr-adevăr, greșit instanțele de

fond și apel au dispus obligarea pârâtului la plata despăgubirilor către

reclamant calculate la momentul consemnării acestora și nu la plata

despăgubirilor de la data efectuării expertizei, încălcând astfel art. 9 alin.

(3) din Legea nr. 198/2004, raportat la art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994, așa cum s-a arătat mai sus, dar nu poate fi primită susținerea făcută

de recurent, în sensul că data efectuării expertizei nu poate fi alta decât

data de 31 mai 2006, când s-a întocmit raportul de expertiză în faza

administrativă a procedurii de expropriere.

Aceasta deoarece, dacă s-ar proceda

astfel dispozițiile din Legea nr. 198/2004 privind modul de stabilire a

despăgubirilor în faza judiciară, în cazul contestării de către expropriat a

cuantumului despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale

art. 6 alin. (2) din lege, ar fi lipsite de eficiență juridică.

Și celelalte critici formulate de recurentul-pârât

sunt nefondate.

Astfel, la stabilirea cuantumului

despăgubirilor prin raportul de expertiză efectuat în primă instanță, s-au

respectat dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 , întrucât la

stabilirea acestora s-a avut în vedere prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data

efectuării expertizei, așa cum au rezultat din publicațiile de vânzare, precum

și daunele aduse proprietarului, prin expropriere parțială a terenului.

Cu privire la sporul de valoare, ca

urmare a lucrărilor ce se vor realiza pentru partea de teren rămasă

neexpropriată, se constată că s-au formulat obiecțiuni la raportul de

expertiză, cărora li s-a răspuns, în sensul că „experții nu se pot pronunța”,

deoarece este necesare ca mai întâi să se finalizeze autostrada și apoi să se

constate, efectiv, dacă există o creștere reală a valorii acesteia, având în

vedere piața imobiliară specifică, și că, totuși, având în vedere amplasamentul

terenului în cauză, situat în bucla de acces la autostradă, fapt ce impune

restricții de construire, poluare sonoră și chimică, datorită noxelor eșapate

de la motoarele autovehiculelor, s-a apreciat că „nu se pune problema sporirii

valorii terenului, „rămas neexpropriat”.

Prin urmare, la data efectuării

expertizei, se constată că partea din imobil rămasă neexpropriată nu a dobândit

un spor de valoare.

Și critica potrivit căreia, în mod

greșit s-a acordat suma cu titlu de despăgubiri în euro și nu în lei, cu

încălcarea art. 3 din Regulamentul nr. 4 din 13 mai 2005, este nefondată,

deoarece plata către reclamant a despăgubirilor se va face în echivalent în lei

la data plății și nu în euro, așa cum susține recurentul.

Nefondată este și critica potrivit

căreia pârâtul a fost obligat la despăgubiri către reclamant, fără a ține seama

de faptul că o sumă de 33.824,08 Ron a fost consemnată pe numele reclamantului

încă de la data de 18 august 2007, întrucât aceasta reprezintă o problemă de

executare a prezentei decizii.

Pentru considerentele expuse,

instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursurile declarate

de reclamantul G.N. și de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București; va modifica decizia recurată, în sensul că va stabili cuantumul

despăgubirilor datorate la suma de 58.551 Euro, în echivalent în lei la data

efectuării plății și va obliga pârâtul la plata acestei sume către reclamant,

în condițiile art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, modificată, respectiv pe

baza cererii reclamantului, însoțită de prezenta hotărâre judecătorească, cu

caracter definitiv și irevocabil; se vor menține restul dispozițiilor deciziei

și se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin

SC C.N.A.D.N.R. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

reclamantul G.N. și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București împotriva deciziei civile nr. 170A din data de 29 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală.

Modifică decizia în sensul că

stabilește cuantumul despăgubirilor datorate la suma de 58.551 Euro, în

echivalent în lei la data efectuării plății și obligă pârâtul la plata acestei

sume în condițiile art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 modificată.

Menține restul dispozițiilor

deciziei.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin S.C. C.N.A.D.N.R. S.A. împotriva

aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6

octombrie 2010.