ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2456/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2456/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

București, secția a V-a civilă, la 27 noiembrie 2007, reclamantul A.G., în nume

propriu și ca mandatar pentru C.S. și A.D.R. a chemat în judecată pe pârâtul

Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând să se stabilească suma ce se

acordă cu titlu de despăgubire, prin procedura exproprierii, la valoarea reală

a imobilului teren extravilan, situat în localitatea Gruiu, județul Ilfov, în

suprafață totală de 2.203,542 mp, cu nr. cadastral AA și a prejudiciului

cauzat, estimat la 36.500 euro.

În motivarea cererii,

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 9 și 10 din Legea nr. 198/2004 și ale

art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, reclamantul a arătat că prin Hotărârea nr.

1546/2006 a Guvernului României s-a aprobat planul de amplasament al

autostrăzii București - Brașov, cu declanșarea procedurii de expropriere a

imobilelor aflate pe acesta și aprobarea cuantumului global al despăgubirilor.

În cursul lunii

decembrie 2006 au fost afișate la sediul Primăriei Gruiu despăgubirile acordate

fiecărui expropriat, reclamantul susținând în acest sens că suma ce i s-a

acordat este net inferioară valorii terenului, având în vedere prețurile

practicate de agențiile imobiliare la data exproprierii de 25 euro/mp. S-a mai

arătat că parcela de teren neexpropriată a rămas fără cale de acces și fără

utilități, cauzându-se proprietarilor daune în valoare de 36.500 euro.

Prin Sentința civilă

nr. 425 din 1 martie 2011 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis

cererea formulată de reclamanți și l-a obligat pe pârât la plata de către

aceștia a următoarelor sume: 55.088 euro, echivalent în lei la data plății,

reprezentând despăgubiri pentru imobilul expropriat și 15.699 euro, echivalent

în lei la data plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a avut în vedere raportul de expertiză

întocmit de comisia formată din trei experți, care a evaluat terenul expropriat

la data consemnării sumei (august 2007) la 55.088 euro, iar la data efectuării

raportului (noiembrie 2010) la 42.635 euro.

Același raport de

expertiză a stabilit valoarea deprecierii terenului rămas neexpropriat la

15.699 euro.

Instanța a constatat

că suma propusă de expropriator, consemnată la dispoziția expropriatului este

mai mică decât suma stabilită prin raportul de expertiză și a apreciat că sunt

întrunite dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994.

Împotriva sentinței

menționate au declarat apel ambele părți.

Prin Decizia civilă

nr. 98A din 5 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins ca nefondate apelurile declarate de către reclamanții A.D.R., A.G. și

C.S. și de către pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva Sentinței

civile nr. 425/2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că apelul este nefondat întrucât critica

apelanților-reclamanți în legătură cu cuantumul despăgubirilor vizează doar

acel segment ce constituie prejudiciu prin exproprierea parțială a terenului,

lotul de teren rămas nemaiputând fi valorificat decât cu o valoare redusă în

raport cu cel expropriat. Apelanții au apreciat cuantumul prejudiciului la

36.000 euro, față de suma de 15.699 euro, reținută în raportul de expertiză.

Singura probă

pertinentă și obiectivă pe baza căreia se poate reține cuantumul prejudiciului

invocat de reclamanți o constituie expertiza tehnică efectuată în cauză și care

indică neechivoc, pe baza tehnicilor de evaluare comparativă, că valoarea

prejudiciului este de 15.699 euro, reținută corect și de judecătorul fondului.

În legătură cu

motivul de apel ce reclamă instituirea unui termen de 30 zile pentru executarea

obligației de despăgubire, în temeiul art. 30 din Legea nr. 33/1994, s-a

reținut că este nefondat întrucât, pe de o parte, exproprierea terenului

reclamanților s-a dispus în temeiul Legii nr. 198/2004 ce nu prevede nicio

obligație de stabilire a unui termen de executare, iar pe de altă parte,

termenul de 30 zile prevăzut de art. 30 din Legea nr. 33/1994 este prevăzut nu

neapărat în favoarea creditorilor expropriați, care ar putea în lipsa unui

atare termen, să ceară imediat punerea în executare, ci în favoarea debitorului

căruia i se oferă un termen de grație.

Conform raportului de

expertiză efectuat în cauză valoarea terenului a fost calculată atât în funcție

de situarea acestuia, cât și de prețurile de vânzare-cumpărare ale unor

terenuri similare ca așezare, fiind îndeplinite astfel exigențele art. 26 din

Legea nr. 33/1994. Aceleași considerente au fost considerate aplicabile și

celei de a doua critici, vizând existența și cuantumul prejudiciului, calculat

la rândul său prin raportul de expertiză pe baza unor standarde tehnice

acreditate, menționate în cuprinsul raportului.

Pârâtul Statul Român

prin C.N.A.D.N.R. SA a declarat recurs împotriva deciziei menționate prin care

a formulat, în esență, următoarele critici:

Obligând Statul Român

prin C.N.A.D.R. la plata sumei de 55.088 euro, instanța care a soluționat

apelul a dat mai mult decât s-a cerut.

Hotărârea a fost

pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, evaluarea

terenului făcându-se cu nerespectarea criteriilor cumulativ imperative

stabilite prin acest text.

În mod greșit s-a

ținut cont de valoarea terenului expropriat la data exproprierii și nu la

momentul efectuării expertizei.

Nu s-a probat prejudiciul

suferit de reclamanți urmare a exproprierii parțiale.

Prin Decizia civilă

nr. 7364 din 29 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă, a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA,

a casat decizia recurată și a trimis cauza aceleiași instanțe, spre rejudecarea

apelurilor.

Rejudecând cauza,

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 87 A

din 3 martie 2014, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții A.D.R.,

A.G. și C.S., a admis apelul declarat de pârât și a schimbat în parte sentința

apelată în sensul că despăgubirile acordate reclamanților sunt în sumă de

46.180 euro, echivalent în lei.

Prin considerentele

acestei decizii, în rejudecare, instanța de apel a avut în vedere proba cu

expertiză administrată conform obiectivelor fixate în raport de decizia de

casare.

În ceea ce privește

apelul Ministerului Public, depus în dosarul de recurs al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, Curtea de Apel București a constatat că limitele în care

se face judecata sunt cele stabilite prin decizia de casare, decizie prin care

nu s-a stabilit că rejudecarea privește și acest aspect.

În ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților, instanța de apel a avut în

vedere dispoziția obligatorie a instanței de casare și a făcut aplicarea art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, reducând suma acordată de prima instanță cu

acest titlu la 33.675 euro.

În ceea ce privește

evaluarea prejudiciului, instanța de apel a reținut că, în urma exproprierii

suprafeței de 2.203,54 mp, partea cu deschidere la drumul județean 101 C,

restul de proprietate în suprafață de 2.803,46 mp a rămas izolată, fără

posibilitate de acces direct, fiind necesară o servitute de trecere. Prin

raportul de expertiză a fost evaluat prejudiciul la suma de 12.505 euro, la

data efectuării expertizei.

Împotriva deciziei

menționate au declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Statul Român prin

C.N.A.D.N.R. SA și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București.

Dezvoltând motivele

sale de recurs, pârâtul a criticat decizia atacată pentru motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că au fost

încălcate dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., precum și dispozițiile

art. 26 din Legea nr. 33/1994.

S-a invocat, astfel,

nesocotirea de către instanța de apel a îndrumărilor din decizia de casare,

care a dispus ca la stabilirea hotărârii reale a terenului să fie avute în

vedere prețuri de tranzacționare, iar la stabilirea prejudiciului să fie avute

în vedere criticile formulate de expropriator.

În ceea ce privește

valoarea imobilului expropriat, recurentul a reținut că, în mod eronat, a fost

omologată o expertiză întocmită cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, care

a folosit o metodă combinată, având în vedere atât prețuri de tranzacționare,

cât și oferte de vânzare.

În ceea ce privește

contravaloarea prejudiciului, s-a învederat că instanța de apel nu a cenzurat

în niciun fel concluziile raportului de evaluare sub aspectul modalității în

care acesta a fost determinat și a dispus repararea unui prejudiciu care nu a

fost dovedit de reclamanți nici sub aspectul existenței și nici sub aspectul

întinderii, nesocotindu-se, totodată, destinația agricolă a terenului, în raport

de care prejudiciul ar fi putut consta, cel mult, în imposibilitatea de

cultivare a acestuia și nicidecum în inexistența utilităților de tip

electricitate, cablu, etc.

Prin recursul său,

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat

decizia pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., invocând greșita interpretare a dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., dispoziții ce nu pot fi extinse în sensul îngrădirii instanței de

trimitere de a se pronunța asupra unei cereri de apel cu care a fost legal

învestită.

S-a susținut că nu

prezintă relevanță sub aspectul învestirii instanței de apel în rejudecare și

cu cererea de apel a Ministerului Public faptul că acest incident procedural,

respectiv depunerea cererii de apel în dosarul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, a fost pus în discuția părților.

S-a învederat că

declarația de apel a Parchetului de pe lângă Tribunalul București a fost

formulată la data de 9 iulie 2012, fiind înregistrată în Dosarul nr.

41879/3/2007 al Curții de Apel București, ce a avut ca obiect și apelurile

declarate de reclamanți și pârât, chiar dacă a fost atașată ulterior judecării

acestor apeluri, ceea ce echivalează cu sesizarea instanței de judecată în

soluționarea tuturor apelurilor formulate în cauză. S-a arătat că acest fapt

s-ar fi impus în lumina dispozițiilor art. 164 C. proc. civ. și pentru o mai

bună administrare a justiției, cu atât mai mult cu cât criticile aduse

hotărârii de fond de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București au vizat

aceleași aspecte ca și cele invocate de către pârâtul apelant Statul Român, iar

suplimentarea probatoriului în sensul dispus prin decizia de casare ar fi fost

utilă în privința analizării tuturor motivelor de apel invocate în cauză.

În plus, s-a susținut

că, în măsura în care instanța nu s-ar fi considerat învestită cu soluționarea

apelului formulat de parchet, instanța ar fi trebuit să dispună, în temeiul

art. 165 C. proc. civ., disjungerea cauzei în vederea soluționării acestuia.

Intimatul A.G., în

nume propriu și ca reprezentant al intimaților C.S. și A.D.R., a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes a Ministerului

Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în promovarea recursului,

în condițiile în care instanța de apel a admis acțiunea în limitele cerute de

reprezentantul acestuia.

Totodată, s-a invocat

prin întâmpinare excepția lipsei de obiect a recursului Ministerului Public,

având în vedere că pârâtul a fost obligat la plata sumei de 46.180 euro, astfel

cum s-a solicitat prin concluziile reprezentantului Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București.

Intimații au

solicitat prin întâmpinările depuse respingerea recursurilor și menținerea

deciziei atacate ca legală și temeinică.

Examinând cu

prioritate excepțiile invocate de intimați, în conformitate cu dispozițiile

art. 137 C. proc. civ., Curtea va constata că acestea sunt nefondate.

Excepția lipsei de

interes a Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

este nefondată, având în vedere dispozițiile art. 45 C. proc. civ. și ale art.

67 și 68 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată.

Independent de

concluziile reprezentantului Ministerului Public, în condițiile participării

obligatorii a acestuia în proces, scopul activității sale nu este acela de a

obține pentru una dintre părți satisfacerea unei pretenții, ci de a veghea ca

admiterea sau respingerea cererilor părților să se facă cu respectarea legii.

Prin urmare, procurorul nu este parte în procesul civil decât în sens

procesual, iar nu în sens material, iar în îndeplinirea atribuțiilor sale, el

are obligația, înscrisă în art. 132 alin. (1) din Constituție, de a fi

imparțial.

În consecință, nu se

poate primi excepția lipsei de interes în declararea recursului.

Pentru considerentele

similare nu poate fi primită nici excepția lipsei de obiect a recursului

Ministerului Public, cu atât mai mult cu cât unul dintre motivele de recurs

invocate de acesta îl constituie nepronunțarea instanței cu privire la apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Examinând criticile

invocate prin motivele de recurs, Curtea va constata că ambele recursuri sunt

nefondate, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În ceea ce privește

recursul declarat de Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, Curtea va reține că în

rejudecarea cauzei după casare, instanța de apel a respectat dispozițiile art.

315 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că a dispus efectuarea unei noi

expertize pentru determinarea cuantumului despăgubirilor în raport de prețurile

cu care se vând, în mod obișnuit, terenuri de aceeași natură, în zona în care

se află terenul expropriat.

De asemenea, s-au

respectat îndrumările din decizia de casare privitoare la determinarea

prejudiciului cauzat de exproprierea parțială a terenului.

Instanța de apel a

procedat legal omologând expertiza efectuată de comisia de experți, ale cărei

concluzii au fost fundamentate pe înscrisuri ce relevă prețurile reale cu care

s-au vândut terenuri de aceeași natură în zonă.

Într-adevăr, Statul

Român prin C.N.A.D.N.R. SA și-a prezentat opinia separată, care nu a fost

fundamentată, în condițiile în care s-a solicitat să fie avute în vedere drept

comparabile - prețurile unor terenuri cu caracteristici diferite față de cel

expropriat, situate în alte zone, din alte perioade de timp (2011 și 2012),

fără a se prezenta contracte de vânzare-cumpărare, ci doar oferte de vânzare.

Nici criticile

pârâtului recurent referitoare la necenzurarea concluziilor expertizei în

privința prejudiciului rezultat din exproprierea parțială nu sunt fondate.

Astfel, conform

situației de fapt constatate de experți și necontestate de pârâtul recurent,

terenul rămas după expropriere în proprietatea reclamanților, teren cu

destinație agricolă, și-a pierdut accesul direct la drumul public, întrucât pe

fundul proprietății se găsește canalul de irigații, fiind necesară instituirea

unei servituți de trecere.

În concluzie, Curtea

va constata că expertiza omologată de instanța de apel s-a efectuat prin

raportarea la criteriile prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

nefiind întrunit motivul de nelegalitate invocat prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În ceea ce privește

recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, Curtea va constata că pentru aceleași considerente expuse în analiza

recursului pârâtului nu sunt fondate criticile vizând fondul litigiului.

Referitor la critica

prin care s-a invocat nepronunțarea asupra apelului Ministerului Public, Curtea

va reține că, prin Încheierea de la termenul din 16 septembrie 2013, Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă, a constatat că motivele de apel formulate

de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București au fost

depuse în Dosarul nr. 41879/3/2007* al Înaltei Curți de Casație și Justiție și

a dispus completarea citativului, în sensul menționării în calitate de apelant

a acestuia.

De asemenea, în

practicaua deciziei recurate a fost indicat în calitate de apelant și

Ministerul Public.

Prin urmare, legal,

instanța de apel s-a considerat învestită și cu soluționarea apelului declarat

de Ministerul Public, acest incident fiind supus discuției părților.

Chiar dacă instanța

de recurs nu a stabilit că rejudecarea urmează să privească și acest aspect,

este evident că rejudecarea în limitele stabilite prin decizia de casare,

răspundea implicit și criticilor formulate de Ministerul Public.

Într-adevăr, instanța

de apel a omis să se pronunțe prin dispozitivul deciziei recurate asupra

apelului declarat de Ministerul Public, însă așa cum rezultă din considerentele

hotărârii, suplimentarea probatoriului în sensul dispus prin decizia de casare

a fost utilă în privința examinării tuturor motivelor de apel invocate în

cauză.

Însuși Ministerul

Public a recunoscut prin cererea sa de recurs că motivele de critică aduse

hotărârii de fond de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București au vizat

aceleași aspecte ca și cele invocate de apelantul pârât Statul Român.

Astfel, implicit,

instanța de apel s-a pronunțat și asupra motivelor de apel formulate de

Ministerul Public, acesta având la dispoziție procedura prevăzută de art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ. pentru completarea hotărârii.

Soluția disjungerii

invocată de recurentul Ministerului Public ca fiind singura posibilă raportat

la dispozițiile art. 165 C. proc. civ., ar conduce la o judecată pur formală,

încălcând, totodată, dezideratul unei dezlegări unitare a cauzei, în condițiile

în care s-a răspuns criticilor formulate de acesta prin motivele de apel.

Pentru toate aceste

considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va constata că recursurile sunt nefondate, urmând să le respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile

lipsei de interes și de obiect referitoare la recursul declarat de Ministerul

Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, invocate de

intimații-reclamanți.

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA

și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

împotriva Deciziei nr. 87A din 3 martie 2014 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 30 septembrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ