ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2456/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, la 27 noiembrie 2007, reclamantul A.G., în nume propriu și ca mandatar pentru C.S. și A.D.R. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând să se stabilească suma ce se acordă cu titlu de despăgubire, prin procedura exproprierii, la valoarea reală a imobilului teren extravilan, situat în localitatea Gruiu, județul Ilfov, în suprafață totală de 2.203,542 mp, cu nr. cadastral AA și a prejudiciului cauzat, estimat la 36.500 euro.

În motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 9 și 10 din Legea nr. 198/2004 și ale art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, reclamantul a arătat că prin Hotărârea nr. 1546/2006 a Guvernului României s-a aprobat planul de amplasament al autostrăzii București - Brașov, cu declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor aflate pe acesta și aprobarea cuantumului global al despăgubirilor. În cursul lunii decembrie 2006 au fost afișate la sediul Primăriei Gruiu despăgubirile acordate fiecărui expropriat, reclamantul susținând în acest sens că suma ce i s-a acordat este net inferioară valorii terenului, având în vedere prețurile practicate de agențiile imobiliare la data exproprierii de 25 euro/mp.

S-a mai arătat că parcela de teren neexpropriată a rămas fără cale de acces și fără utilități, cauzându-se proprietarilor daune în valoare de 36.500 euro. Prin Sentința civilă nr. 425 din 1 martie 2011 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanți și l-a obligat pe pârât la plata de către aceștia a următoarelor sume: 55.088 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând despăgubiri pentru imobilul expropriat și 15.699 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere raportul de expertiză întocmit de comisia formată din trei experți, care a evaluat terenul expropriat la data consemnării sumei (august 2007) la 55.088 euro, iar la data efectuării raportului (noiembrie 2010) la 42.635 euro.

Același raport de expertiză a stabilit valoarea deprecierii terenului rămas neexpropriat la 15.699 euro. Instanța a constatat că suma propusă de expropriator, consemnată la dispoziția expropriatului este mai mică decât suma stabilită prin raportul de expertiză și a apreciat că sunt întrunite dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994. Împotriva sentinței menționate au declarat apel ambele părți. Prin Decizia civilă nr. 98A din 5 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de către reclamanții A.D.R., A.G. și C.S. și de către pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva Sentinței civile nr. 425/2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că apelul este nefondat întrucât critica apelanților-reclamanți în legătură cu cuantumul despăgubirilor vizează doar acel segment ce constituie prejudiciu prin exproprierea parțială a terenului, lotul de teren rămas nemaiputând fi valorificat decât cu o valoare redusă în raport cu cel expropriat. Apelanții au apreciat cuantumul prejudiciului la 36.000 euro, față de suma de 15.699 euro, reținută în raportul de expertiză. Singura probă pertinentă și obiectivă pe baza căreia se poate reține cuantumul prejudiciului invocat de reclamanți o constituie expertiza tehnică efectuată în cauză și care indică neechivoc, pe baza tehnicilor de evaluare comparativă, că valoarea prejudiciului este de 15.699 euro, reținută corect și de judecătorul fondului.

În legătură cu motivul de apel ce reclamă instituirea unui termen de 30 zile pentru executarea obligației de despăgubire, în temeiul art. 30 din Legea nr. 33/1994, s-a reținut că este nefondat întrucât, pe de o parte, exproprierea terenului reclamanților s-a dispus în temeiul Legii nr. 198/2004 ce nu prevede nicio obligație de stabilire a unui termen de executare, iar pe de altă parte, termenul de 30 zile prevăzut de art. 30 din Legea nr. 33/1994 este prevăzut nu neapărat în favoarea creditorilor expropriați, care ar putea în lipsa unui atare termen, să ceară imediat punerea în executare, ci în favoarea debitorului căruia i se oferă un termen de grație. Conform raportului de expertiză efectuat în cauză valoarea terenului a fost calculată atât în funcție de situarea acestuia, cât și de prețurile de vânzare-cumpărare ale unor terenuri similare ca așezare, fiind îndeplinite astfel exigențele art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Aceleași considerente au fost considerate aplicabile și celei de a doua critici, vizând existența și cuantumul prejudiciului, calculat la rândul său prin raportul de expertiză pe baza unor standarde tehnice acreditate, menționate în cuprinsul raportului. Pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA a declarat recurs împotriva deciziei menționate prin care a formulat, în esență, următoarele critici: Obligând Statul Român prin C.N.A.D.R. la plata sumei de 55.088 euro, instanța care a soluționat apelul a dat mai mult decât s-a cerut. Hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, evaluarea terenului făcându-se cu nerespectarea criteriilor cumulativ imperative stabilite prin acest text.

În mod greșit s-a ținut cont de valoarea terenului expropriat la data exproprierii și nu la momentul efectuării expertizei. Nu s-a probat prejudiciul suferit de reclamanți urmare a exproprierii parțiale. Prin Decizia civilă nr. 7364 din 29 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, a casat decizia recurată și a trimis cauza aceleiași instanțe, spre rejudecarea apelurilor. Rejudecând cauza, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 87 A din 3 martie 2014, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții A.D.R., A.G. și C.S., a admis apelul declarat de pârât și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că despăgubirile acordate reclamanților sunt în sumă de 46.180 euro, echivalent în lei.

Prin considerentele acestei decizii, în rejudecare, instanța de apel a avut în vedere proba cu expertiză administrată conform obiectivelor fixate în raport de decizia de casare. În ceea ce privește apelul Ministerului Public, depus în dosarul de recurs al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel București a constatat că limitele în care se face judecata sunt cele stabilite prin decizia de casare, decizie prin care nu s-a stabilit că rejudecarea privește și acest aspect. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților, instanța de apel a avut în vedere dispoziția obligatorie a instanței de casare și a făcut aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, reducând suma acordată de prima instanță cu acest titlu la 33.675 euro.

În ceea ce privește evaluarea prejudiciului, instanța de apel a reținut că, în urma exproprierii suprafeței de 2.203,54 mp, partea cu deschidere la drumul județean 101 C, restul de proprietate în suprafață de 2.803,46 mp a rămas izolată, fără posibilitate de acces direct, fiind necesară o servitute de trecere. Prin raportul de expertiză a fost evaluat prejudiciul la suma de 12.505 euro, la data efectuării expertizei. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Dezvoltând motivele sale de recurs, pârâtul a criticat decizia atacată pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând că au fost încălcate dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994. S-a invocat, astfel, nesocotirea de către instanța de apel a îndrumărilor din decizia de casare, care a dispus ca la stabilirea hotărârii reale a terenului să fie avute în vedere prețuri de tranzacționare, iar la stabilirea prejudiciului să fie avute în vedere criticile formulate de expropriator. În ceea ce privește valoarea imobilului expropriat, recurentul a reținut că, în mod eronat, a fost omologată o expertiză întocmită cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, care a folosit o metodă combinată, având în vedere atât prețuri de tranzacționare, cât și oferte de vânzare.

În ceea ce privește contravaloarea prejudiciului, s-a învederat că instanța de apel nu a cenzurat în niciun fel concluziile raportului de evaluare sub aspectul modalității în care acesta a fost determinat și a dispus repararea unui prejudiciu care nu a fost dovedit de reclamanți nici sub aspectul existenței și nici sub aspectul întinderii, nesocotindu-se, totodată, destinația agricolă a terenului, în raport de care prejudiciul ar fi putut consta, cel mult, în imposibilitatea de cultivare a acestuia și nicidecum în inexistența utilităților de tip electricitate, cablu, etc. Prin recursul său, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat decizia pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., invocând greșita interpretare a dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., dispoziții ce nu pot fi extinse în sensul îngrădirii instanței de trimitere de a se pronunța asupra unei cereri de apel cu care a fost legal învestită. S-a susținut că nu prezintă relevanță sub aspectul învestirii instanței de apel în rejudecare și cu cererea de apel a Ministerului Public faptul că acest incident procedural, respectiv depunerea cererii de apel în dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost pus în discuția părților. S-a învederat că declarația de apel a Parchetului de pe lângă Tribunalul București a fost formulată la data de 9 iulie 2012, fiind înregistrată în Dosarul nr. 41879/3/2007 al Curții de Apel București, ce a avut ca obiect și apelurile declarate de reclamanți și pârât, chiar dacă a fost atașată ulterior judecării acestor apeluri, ceea ce echivalează cu sesizarea instanței de judecată în soluționarea tuturor apelurilor formulate în cauză.

S-a arătat că acest fapt s-ar fi impus în lumina dispozițiilor art. 164 C. proc. civ. și pentru o mai bună administrare a justiției, cu atât mai mult cu cât criticile aduse hotărârii de fond de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București au vizat aceleași aspecte ca și cele invocate de către pârâtul apelant Statul Român, iar suplimentarea probatoriului în sensul dispus prin decizia de casare ar fi fost utilă în privința analizării tuturor motivelor de apel invocate în cauză. În plus, s-a susținut că, în măsura în care instanța nu s-ar fi considerat învestită cu soluționarea apelului formulat de parchet, instanța ar fi trebuit să dispună, în temeiul art. 165 C. proc. civ., disjungerea cauzei în vederea soluționării acestuia.

Intimatul A.G., în nume propriu și ca reprezentant al intimaților C.S. și A.D.R., a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes a Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în promovarea recursului, în condițiile în care instanța de apel a admis acțiunea în limitele cerute de reprezentantul acestuia. Totodată, s-a invocat prin întâmpinare excepția lipsei de obiect a recursului Ministerului Public, având în vedere că pârâtul a fost obligat la plata sumei de 46.180 euro, astfel cum s-a solicitat prin concluziile reprezentantului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Intimații au solicitat prin întâmpinările depuse respingerea recursurilor și menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică.

Examinând cu prioritate excepțiile invocate de intimați, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Curtea va constata că acestea sunt nefondate. Excepția lipsei de interes a Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, este nefondată, având în vedere dispozițiile art. 45 C. proc. civ. și ale art. 67 și 68 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată. Independent de concluziile reprezentantului Ministerului Public, în condițiile participării obligatorii a acestuia în proces, scopul activității sale nu este acela de a obține pentru una dintre părți satisfacerea unei pretenții, ci de a veghea ca admiterea sau respingerea cererilor părților să se facă cu respectarea legii.

Prin urmare, procurorul nu este parte în procesul civil decât în sens procesual, iar nu în sens material, iar în îndeplinirea atribuțiilor sale, el are obligația, înscrisă în art. 132 alin. (1) din Constituție, de a fi imparțial. În consecință, nu se poate primi excepția lipsei de interes în declararea recursului. Pentru considerentele similare nu poate fi primită nici excepția lipsei de obiect a recursului Ministerului Public, cu atât mai mult cu cât unul dintre motivele de recurs invocate de acesta îl constituie nepronunțarea instanței cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Examinând criticile invocate prin motivele de recurs, Curtea va constata că ambele recursuri sunt nefondate, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În ceea ce privește recursul declarat de Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, Curtea va reține că în rejudecarea cauzei după casare, instanța de apel a respectat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că a dispus efectuarea unei noi expertize pentru determinarea cuantumului despăgubirilor în raport de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, terenuri de aceeași natură, în zona în care se află terenul expropriat. De asemenea, s-au respectat îndrumările din decizia de casare privitoare la determinarea prejudiciului cauzat de exproprierea parțială a terenului. Instanța de apel a procedat legal omologând expertiza efectuată de comisia de experți, ale cărei concluzii au fost fundamentate pe înscrisuri ce relevă prețurile reale cu care s-au vândut terenuri de aceeași natură în zonă.

Într-adevăr, Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA și-a prezentat opinia separată, care nu a fost fundamentată, în condițiile în care s-a solicitat să fie avute în vedere drept comparabile - prețurile unor terenuri cu caracteristici diferite față de cel expropriat, situate în alte zone, din alte perioade de timp (2011 și 2012), fără a se prezenta contracte de vânzare-cumpărare, ci doar oferte de vânzare. Nici criticile pârâtului recurent referitoare la necenzurarea concluziilor expertizei în privința prejudiciului rezultat din exproprierea parțială nu sunt fondate. Astfel, conform situației de fapt constatate de experți și necontestate de pârâtul recurent, terenul rămas după expropriere în proprietatea reclamanților, teren cu destinație agricolă, și-a pierdut accesul direct la drumul public, întrucât pe fundul proprietății se găsește canalul de irigații, fiind necesară instituirea unei servituți de trecere.

În concluzie, Curtea va constata că expertiza omologată de instanța de apel s-a efectuat prin raportarea la criteriile prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, nefiind întrunit motivul de nelegalitate invocat prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Curtea va constata că pentru aceleași considerente expuse în analiza recursului pârâtului nu sunt fondate criticile vizând fondul litigiului.

Referitor la critica prin care s-a invocat nepronunțarea asupra apelului Ministerului Public, Curtea va reține că, prin Încheierea de la termenul din 16 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a constatat că motivele de apel formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București au fost depuse în Dosarul nr. 41879/3/2007* al Înaltei Curți de Casație și Justiție și a dispus completarea citativului, în sensul menționării în calitate de apelant a acestuia. De asemenea, în practicaua deciziei recurate a fost indicat în calitate de apelant și Ministerul Public. Prin urmare, legal, instanța de apel s-a considerat învestită și cu soluționarea apelului declarat de Ministerul Public, acest incident fiind supus discuției părților.

Chiar dacă instanța de recurs nu a stabilit că rejudecarea urmează să privească și acest aspect, este evident că rejudecarea în limitele stabilite prin decizia de casare, răspundea implicit și criticilor formulate de Ministerul Public. Într-adevăr, instanța de apel a omis să se pronunțe prin dispozitivul deciziei recurate asupra apelului declarat de Ministerul Public, însă așa cum rezultă din considerentele hotărârii, suplimentarea probatoriului în sensul dispus prin decizia de casare a fost utilă în privința examinării tuturor motivelor de apel invocate în cauză. Însuși Ministerul Public a recunoscut prin cererea sa de recurs că motivele de critică aduse hotărârii de fond de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București au vizat aceleași aspecte ca și cele invocate de apelantul pârât Statul Român.

Astfel, implicit, instanța de apel s-a pronunțat și asupra motivelor de apel formulate de Ministerul Public, acesta având la dispoziție procedura prevăzută de art. 281 2 alin. (1) C. proc. civ. pentru completarea hotărârii. Soluția disjungerii invocată de recurentul Ministerului Public ca fiind singura posibilă raportat la dispozițiile art. 165 C. proc. civ., ar conduce la o judecată pur formală, încălcând, totodată, dezideratul unei dezlegări unitare a cauzei, în condițiile în care s-a răspuns criticilor formulate de acesta prin motivele de apel. Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va constata că recursurile sunt nefondate, urmând să le respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepțiile lipsei de interes și de obiect referitoare la recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, invocate de intimații-reclamanți. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei nr. 87A din 3 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2014. Procesat de GGC - AZ