ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3229/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3229/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

civil de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 9 iulie 2009 sub nr.

29337/3/2009, reclamanții M.M. și M.D. au solicitat în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA, anularea în parte a hotărârii

de stabilire a despăgubirilor emisă la 10 mai 2009 de Comisia pentru Aplicarea

Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local S.J., respectiv a art. 2 din

hotărâre, prin care a fost stabilit cuantumul despăgubirilor ce urmează să le

fie acordate și obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în cuantum de

220.920 RON.

În motivarea contestației

au arătat că sunt proprietarii terenului ce face obiectul exproprierii, în temeiul

Legii nr. 198/2004 astfel cum a fost modificată, calitate ce rezultă din contractul

de vânzare-cumpărare autentificat din 7 februarie 2006 de Biroul Notarului Public

G.I.

Având în vedere că s-a

dispus exproprierea terenului în suprafața de 1315 m.p. ce face parte integrantă

din suprafața totală deținută de reclamanți în extravilanul comunei S.J., județul

Ilfov, aceștia consideră că trebuiau, conform dispozițiilor Legii nr. 198/2004 modificată,

să fie convocați în fața Comisiei constituită în vederea analizării condițiilor

în care se va realiza exproprierea, pentru a-și exprima în mod nemijlocit poziția

în legătură cu cuantumul despăgubirii, ce urmează să le fie plătită ca urmare a

realizării exproprierii, consecință a deposedării de terenul expropriat.

În ceea ce privește cuantumul

despăgubirii acordate, contestatorii au susținut că nu s-a avut în vedere prețul

real de circulație al terenului expropriat, fiindu-le afectată întreaga suprafața

de teren pe care o au în proprietate, valoarea intrinsecă a terenului rămas în urma

exproprierii scăzând în mod considerabil și, arată că nu li s-a adus la cunoștință,

nici raportul de expertiză efectuat în cauză, pentru a putea aprecia asupra justeței

datelor avute în vedere de expertul desemnat de către pârâtă, să întocmească acest

raport.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, pârâtul statul reprezentat prin C.N.A.D.N. SA din România a solicitat,

în esență, respingerea contestației reclamanților, cu motivarea că despăgubirile

s-au stabilit în cadrul procedurii de expropriere prin raportul de evaluare, pentru

terenul de 1315 m.p. stabilindu-se valoarea de 59.882 RON. Pârâtul a reținut că

aceste despăgubiri reprezintă valoarea reală a imobilului, apreciată în funcție

de prejudiciul cauzat proprietarilor și de prețul cu care se vând în mod obișnuit

imobile de aceeași categorie aflate pe teritoriul comunei S.J.

La stabilirea despăgubirilor,

expertul a ajuns la concluzia că restul terenului rămas neexpropriat pentru care

se solicită, de asemenea, despăgubiri, nu suferă un prejudiciu, ci, dimpotrivă,

realizează un spor de valoare ca urmare a lucrării de utilitate publică ce se execută

în zonă, respectiv construcția autostrăzii București-Brașov, care traversează această

localitate.

Prin sentința nr. 37 din

14 ianuarie 2011, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis contestația.

A anulat în parte hotărârea

din 10 mai 2009 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 constituită

la nivelul Consiliului Local al comisiei S.J., jud. Ilfov, respectiv art. 2 din

hotărâre.

A stabilit despăgubirea

pentru suprafață de 1315m.p., teren arabil extravilan, la suma de 26.300 euro (20

euro/mp) și a acordat suma de 2.130 RON, reprezentând lipsa de folosință a terenului.

A obligat pârâtul Statul

Român prin C.N.A.D.N.R. SA să plătească reclamanților despăgubiri în valoare de

26.300 euro, echivalentul în RON la data plății efective și la suma de 2.130 RON,

pentru lipsa de folosință a terenului, precum și la suma de 2.400 RON, cu titlu

de cheltuieli de judecată.

A menținut restul dispozițiilor

hotărârii nr. 201/2009.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond, sesizată cu contestația, conform art. 25 din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru utilitate publică, a administrat proba cu expertiză

tehnică de evaluare și stabilire a despăgubirilor printr-o comisie formată din trei

experți (L.A., C.N. și V.M.), această comisie stabilind valoarea despăgubirilor

la suma de 53.000 euro, echivalent 221.000 RON pentru terenul de 1315 m.p. situat

în extravilanul localității S.J., prin utilizarea metodei comparației directe și

a unui preț mediu de circulație în zonă de 39,9 euro/m.p., înregistrat la data afișării

publicațiilor de expropriere, respectiv în perioada mai-iulie 2009.

La data efectuării expertizei,

comisa de experți a stabilit o valoare a terenului supus exproprierii la suma de

26.300 euro, având în vedere un preț mediu de 30 euro/m.p., iar pentru lipsa de

folosință a terenului, a calculat o despăgubire de 2.130 RON, în raport cu destinația

agricolă a terenului expropriat, reprezentând valoarea recoltei pierdute de reclamanți.

Comisia de experți a mai

constatat că terenul supus exproprierii se află la distanța de 2.400 m față de calea

publică și de utilități.

Tribunalul a mai reținut

că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 198/2004 și în vederea construirii

autostrăzii București-Brașov, comisia special constituită la nivelul Primăriei comunei

S.J., prin hotărârea din 10 mai 2009 a dispus exproprierea suprafeței de 1315 mp,

ce le aparține reclamanților M.M. și M.D., stabilind despăgubirile, conform

art. 6 din Legea nr. 198/2004, în cuantum de 59.882 RON.

Făcând aplicarea în cauză

a dispozițiilor de drept comun din materia exproprierii, prevăzute de art. 25 din

Legea nr. 33/1994, tribunalul a dispus evaluarea terenului expropriat și a prejudiciului

suferit prin lipsirea de recoltele agricole și, așa cum s-a reținut mai sus, comisia

formată din cei trei experți, a ajuns la concluzia că valoarea terenului este de

26.300 euro, echivalent 110.000 RON la data efectuării expertizei, iar valoarea

recoltelor pierdute se ridică la 2.130 RON.

Conform dispozițiilor

art. 27 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,

primind rezultatul expertizei, instanța l-a comparat cu oferta și cu pretențiile

formulate de persoanele expropriate.

Astfel, despăgubirea acordată

de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai

mare decât cea solicitată de către expropriat, sau de altă persoană interesată.

În consecință, la stabilirea

valorii despăgubirilor pentru măsura exproprierii pentru utilitate publică, instanța

a luat în considerare că această despăgubire trebuie să fie cuprinsă între limitele

solicitate de către expropriați, ca limită maximă și limitele despăgubirii oferite

de către expropriator, ca limită minimă.

Între aceste repere și

ținând cont de prețurile de circulație în zonă la data efectuării expertizei, tribunalul

a constatat că este întemeiată propunerea comisiei de experți care a stabilit valoarea

terenului la un preț de 26.300 euro, respectiv la 20 euro/m.p.

Totodată, aceeași expertiză

a stabilit în mod întemeiat valoarea despăgubirilor la suma de 2.130 RON, pentru

lipsirea de recoltele agricole.

Această valoare este apropiată

valorilor de referință expuse în ghidul orientativ pus la dispoziția Camerei Notarilor

Publici.

Față de valoarea despăgubirilor

stabilită de Comisia de experți, tribunalul a apreciat că prin hotărârea din 10

mai 2009 s-a propus în mod nejustificat o valoare mult mai mică a despăgubirilor,

respectiv 59.822 RON.

Mai apropiată de valoarea

de circulație este valoarea propusă de comisia formată din cei trei experți, astfel

că a admis contestația, a anulat art. 2 din hotărârea comisiei și a stabilit valoarea

terenului arabil expropriat la suma de 26.300 euro, iar pentru despăgubirile privind

lipsa de folosință a terenului arabil, a stabilit suma de 2.130 RON, menținând în

rest, hotărârea din 10 mai 2009.

Totodată, având în vedere

dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, raportat la art. 38 din Legea

nr. 33/1994, care constituie dreptul comun în materie de expropriere, tribunalul

a constatat că „toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere,

inclusiv înaintea instanțelor judecătorești, se suportă de expropriator”, astfel

că expropriatorul a fost obligat la suma de 2.400 RON, cu titlu de cheltuieli de

judecată către reclamanți, reprezentând onorariu pentru expert.

Împotriva sentinței

nr. 37 din 14 ianuarie 2011 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, a declarat

apel pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, și a solicitat admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței

și, pe fondul cauzei, respingerea cererii reclamanților, ca neîntemeiată.

În motivarea apelului,

după un scurt istoric al cauzei, apelantul-pârât a arătat că, prin propunerea realizată

de către experți și însușirea de către instanță a valorii terenului de 20 euro/m.p.

s-au încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru utilitate publică, în sensul că, la stabilirea despăgubirilor, nici experții

și nici instanța, nu s-au raportat la prețurile obișnuite de tranzacționare a altor

imobile de același fel cu cel supus exproprierii.

Apelantul-pârât a susținut

că este necesară raportarea la prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

care stipulează că „la calcularea cuantumului despăgubirilor experții precum și

instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, la data întocmirii

raportului de expertiză, imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială

respectivă, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerație și dovezile prezentate de aceștia.”

Din conținutul raportului

de expertiză, valoarea terenului expropriat pe care au stabilit-o experții și a

însușit-o instanța, are la bază oferte de vânzare publicate pe diferite site-uri

sau în presa de specialitate, care se referă la terenuri cu suprafețe mult mai mari

decât cel supus exproprierii și care, totodată, au utilități sau terenuri situate

în intravilanul aceleiași localități, așadar terenuri care au o altă categorie de

folosință, față de cel expropriat.

A mai susținut apelantul-pârât

că, în lipsa unor documente ce trebuiau anexate raportului (pe baza cărora să fie

stabilită valoarea de piață) este evident că s-au încălcat dispozițiile legale în

materie, experții neprezentând niciun preț real de tranzacționare a terenurilor

similare (cele declarate în fața notarului public).

Practic, experții au avut

în vedere doar oferta de vânzare, au ignorat în totalitate cererea de cumpărare,

fără a avea în vedere că prețul real de tranzacționare este rezultatul întâlnirii

cererii cu oferta, preț consemnat în contractele de vânzare-cumpărare autentice.

De altfel, interpretarea

de mai sus se regăsește și în practica instanței supreme, care a stabilit că sintagma

„prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele” utilizată de legiuitor în conținutul

art. 26 din Legea nr. 33/1994 are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat

ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare, neputând reprezenta oferte

de preț ale agențiilor imobiliare, ori prețurile de tranzacționare extrase de la

rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate, așa cum

rezultă și din decizia nr. 865 din 12 februarie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 5546/105/2007

și decizia nr. 6680 din 5 noiembrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 5781/42/2006,

decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală.

Arată apelantul-pârât

că, în această situație, concret, dacă s-ar compara prețurile de tranzacționare

efective, cu despăgubirea oferită de către stat de 12,9 euro/m.p. este evident că

despăgubirea este reală, în acord cu normele legale în materie, în contextul determinat

de criza economică, în care piața imobiliară a scăzut dramatic, influențând direct

prețurile de vânzare ale imobilelor, prețuri care în raport cu sfârșitul anului

2008, s-au înjumătățit sau sunt chiar mai mici.

În ceea ce privește prejudiciul

stabilit de către experți și însușit de instanță, în cuantum de 2.130 RON pentru

lipsa de folosință a terenului, apelantul-pârât consideră că acesta este un prejudiciu

incert, eventual și nu un prejudiciu dovedit, astfel că nu trebuia acordat.

Mai mult decât atât, restul

de teren în suprafață de 9285 m.p. rămas în proprietatea reclamanților, respectiv

o parcelă de 1539 m.p. și una de 7746 m.p., nu numai că ar fi inutilizabil, dar

prezintă în continuare interes pentru proprietari, aceștia nefiind împiedicați printr-o

împrejurare mai presus de voința lor, să cultive această suprafață de teren.

Apelantul-pârât consideră

că, în cauză, nu au fost respectate criteriile conținute în art. 26 din Legea

nr. 33/1994, criterii de care trebuie să țină seama, atât experții desemnați, cât

și instanța de judecată.

Prin decizia nr. 377/A

din 6 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a-IV-a civilă, a admis apelul

declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA.

A schimbat în parte sentința

nr. 37 din 14 ianuarie 2011 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, în sensul

că a stabilit valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat, la suma de 22.749,5

euro, în echivalentul în RON la data plății.

A dispus obligarea pârâtului

la această sumă, cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat.

A păstrat celelalte dispoziții

ale sentinței.

A respins cererea de acordare

a cheltuielilor de judecată, formulată de apelantul-pârât.

Pentru a decide astfel,

instanța de control judiciar a reținut următoarele:

Apelantul a criticat în

esență modalitatea stabilirii despăgubirilor pentru terenul expropriat aparținând

reclamanților, având la bază oferte de vânzare publicate pe diferite site-uri sau

în presa de specialitate, care se referă la terenuri cu suprafețe mult mai mari

decât cel supus exproprierii și care au utilități sau terenuri situate în intravilanul

aceleiași localități, așadar terenuri care au o altă categorie de folosință, față

de cel expropriat.

Potrivit art. 26,

alin. (2) din Legea nr. 33/1994 „la calcularea cuantumului despăgubirilor experții

precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, la

data întocmirii raportului de expertiză, imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială

respectivă, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerație și dovezile prezentate de aceștia.”

Analizând sentința instanței

de fond prin prisma dispozițiilor legale sus menționate, curtea de apel a constatat

că, prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-au încălcat dispozițiile

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prețul stabilit având la bază oferte de

vânzare publicate pe diferite site-uri sau în presa de specialitate.

Instanța supremă a stabilit

că această sintagmă, utilizată de legiuitor în art. 26 din Legea nr. 33/1994 are

semnificația de preț plătit efectiv și consemnat, ca atare, în contractele autentice

de vânzare-cumpărare.

Față de cele reținute,

Curtea de Apel București a apreciat că despăgubirile acordate de către instanța

de fond s-au bazat pe o expertiză întocmită cu nerespectarea dispozițiilor art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Așa fiind, grație caracterului

devolutiv al apelului, în această fază procesuală s-a dispus suplimentarea probatoriului,

iar în cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse la dosar contracte de vânzare-cumpărare

cu privire la terenuri similare celor expropriate.

Pentru a da eficiență

și a răspunde criteriilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a dispus

efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a terenurilor expropriate, care să

se bazeze pe prețurile consemnate în contractele de vânzare-cumpărare depuse la

dosar.

În ceea ce privește prejudiciul

solicitat de către reclamanți, constând în valoarea terenului rămas neexpropriat,

instanța de control judiciar a reținut concluziile raportului de expertiză, în sensul

că nu s-a diminuat posibilitatea de utilizare a acestuia, dat fiind și suprafața

mare a acestuia, de 9285 m.p., compus din două parcele considerabile, respectiv

1539 m.p. și 7746 m.p., valoarea terenului, nemodificându-se, putând păstra în continuare

destinația de teren extravilan arabil.

Prin urmare, considerându-se

că despăgubirile privind lipsa de folosință a terenului arabil, stabilite la suma

de 2.130 RON, nu se cuvin a fi acordate, fiind vorba de un prejudiciu incert și

nedovedit, acestea au fost înlăturate de la plată, nefiind legală obligația de stabilire

a acestor cheltuieli, în sarcina pârâtului.

În ceea ce privește cheltuielile

de judecată solicitate de apelantul-pârât, instanța de apel a constatat că, în speță

nu sunt aplicabile dispozițiile art. 274 C. proc. civ. privind culpa procesuală

în stabilirea persoanei obligate la plata cheltuielilor de judecată, ci dispozițiile

speciale ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, raportat la art. 38 din Legea

nr. 33/1994, care constituie dreptul comun în materie de expropriere, potrivit cărora

„toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere, inclusiv

înaintea instanțelor judecătorești, se suportă de expropriator”.

Împotriva deciziei

nr. 377/A din 6 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

a declarat recurs, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, criticând-o pentru

nelegalitate, în conținutul motivelor ce au fost încadrate în drept, în conținutul

prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, o primă critică,

vizează încălcarea de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora „la calcularea cuantumului despăgubirilor

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii

raportului de expertiză”.

Se susține că instanța

de apel nu a avut în vedere toate înscrisurile depuse de pârât și de către instituțiile

publice, cărora instanța le-a trimis adrese, în vederea comunicării de tranzacții,

având ca obiect terenuri similare cu cel expropriat, iar comisia de experți nu s-a

raportat la contactul de vânzare-cumpărare din 25 mai 2011 autentificat de Biroul

Notarial Public G.S., contract ce are ca obiect un teren situat în comuna S.J.,

jud. Ilfov, al cărui preț de vânzare este de 5,50 euro/m.p. și că, experții

s-au raportat la contracte de vânzare-cumpărare, care au ca obiect terenuri ce nu

sunt similare cu cele expropriate, respectiv sunt situate în tarlale mult mai îndepărtate

decât aceea în care se află terenul expropriat.

Având în vedere că, atât

instanța de judecată, cât și experții, la stabilirea valorii despăgubirilor

trebuie să țină seama de prețurile efective de tranzacționare ale

terenurilor similare cu cel expropriat, se solicită, ca judecând pe fondul cauzei

și ținând seama de toate probele existente la dosar, să se compare despăgubirea

efectiv oferită de stat cu valoarea maximă pe care o puteau obține proprietarii

printr-o vânzare liberă și, în consecință, să se admită recursul și

să se modifice în tot decizi atacată, să se desființeze sentința și,

să se respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, ca neîntemeiată,

cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ.

Cea de-a doua critică

expusă de recurentul-pârât se referă la greșita respingere de către instanța

de apel a cererii acestuia privind acordarea cheltuielilor de judecată și se

arată că, aplicarea și interpretarea greșită a legii, constă în aceea

că, instanța de apel a considerat ca fiind aplicabile dispozițiile speciale

ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, raportat la art. 38 din Legea nr.

33/1994, fiind ignorate în realitate, dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

acestea din urmă fiind, de fapt, cele incidente în cauză.

Primul motiv de recurs,

privitor la încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 este

nefondat, astfel că va fi respins pentru considerentele ce succed:

În accepțiunea dispozițiilor

art. 26 alin. (2) din actul normativ sus evocat, la calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu

care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile

prezentate de aceștia.

În primul rând, este de

reținut că, în expunerea primului motiv de recurs, pârâta a formulat și susțineri

privind greșita apreciere de către instanța de apel a probelor și a raportului de

expertiză efectuat în apel.

Or, asemenea critici nu

se încadrează în niciunul din cazurile de modificare sau casare prevăzute, expres

și limitativ, de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului

judiciar în recurs.

Față de actuala configurație

a art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai

pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, instanța de recurs nu mai

are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată, și

de a reevalua în acest scop probele, așa cum urmărește în realitate pârâta, ci doar

de a verifica legalitatea hotărârii, prin raportare la situația de fapt pe care

aceasta o constată.

Ca urmare, vor fi analizate

criticile recurentului-pârât privind greșita interpretare și aplicare de către instanța

de apel a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește respectarea

criteriilor pentru stabilirea despăgubirilor.

Ca atare, în înlăturarea

criticii privind greșita aplicare a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

este de observat că, în ceea ce privește modul de calcul și criteriile

folosite pentru stabilirea despăgubirii aferente imobilului expropriat în cauză,

acestea au fost determinate de către experți, în apel, prin raportare la valorile

din contractele de vânzare-cumpărare puse la dispoziție de către Primărie și

părți, fiind selectate contractele privind terenuri cu poziționare în

localitate și suprafețe asemănătoare cu cel în cauză.

În interpretarea sintagmei

„prețuri cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel”,

prin terenuri „de același fel” se înțeleg, spre exemplu, teren arabil

intravilan sau extravilan, construibil sau neconstruibil, iar nu cel supus exproprierii,

scopul legii fiind determinarea valorii reale a imobilului, valoare care să nu fie

afectată, nici în plus, nici în minus, de circumstanța exproprierii.

Legea nu cere să fie avute

în vedere terenuri asemănătoare din aceeași parcelă, ci din aceeași unitate

administrativ-teritorială și, ca atare, sub acest aspect, raportarea experților

la terenuri din aceeași unitate administrative-teritorială, dar din altă parcelă,

chiar neafectată de expropriere, nu reprezintă o încălcare a legii, atâta timp cât

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33 din 1994 mai prevede o condiție, și

anume, ca stabilirea cuantumului despăgubirilor să se facă prin raportare la prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele la data întocmirii raportului de

expertiză.

Or, din această perspectivă

a respectării criteriilor de evaluare stabilite de art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994, critica recurentului-pârât, potrivit căreia, comisia de experți nu

s-a raportat la contractul de vânzare-cumpărare din 25 mai 2011 autentificat de

Biroul Notarului Public G.S., contract ce are ca obiect un teren situat în comuna

S.J., județul Ilfov, al cărui preț de vânzare este de 5,50 euro/m.p. este nefondată,

întrucât, în raport cu obiectivele stabilite prin raportul de expertiză dispus în

apel, experții trebuiau să stabilească valoarea imobilului, în raport de prețul

stabilit prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate la data întocmirii raportului

de expertiză, anume 31 mai 2012, or, contractul invocat a fost perfectat în urmă

cu un an, la data de 25 mai 2011.

Așa fiind, instanța

de apel s-a raportat în mod legal la valoarea determinată conform contractelor depuse

la dosar, care respectau ambele criterii ale legii, adică raportarea la terenuri

din aceeași unitate administrativ teritorială, dar și la contractele încheiate

cât mai aproape de data efectuării raportului de expertiză.

Sunt fondate însă, criticile

din motivele de recurs ale pârâtului privitoare la aplicarea greșită a legii, cât

privește interpretarea dată de instanța de apel dispozițiilor art. 10 alin. (3)

din Legea nr. 198/2004 raportat la art. 38 din Legea nr. 33/1994.

Înalta Curte constată

că instanța de apel a reținut în mod eronat, că nu sunt incidente prevederile

art. 274 C. proc. civ., stabilind că dreptul comun în materie de expropriere este

reprezentat de dispozițiile speciale ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004

raportat la art. 38 din Legea nr. 33/1994, astfel că, va admite, în parte, cererea

apelantului cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată.

Legea nr. 198/2004 a fost

modificată prin O.U.G. nr. 228/2008, act normativ care prevede, la art. IV pct.

5 urm.: „după alin. (2) al art. 10 se introduce un nou alin. (3), cu următorul cuprins:

cheltuielile necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a cuantumului despăgubirilor

cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul litigiilor prevăzute la alin. (1) vor

fi avansate în conformitate cu procedura de drept comun”.

Mai mult decât atât, Legea

nr. 198/2004 a fost abrogată prin Legea nr. 255/2010 (în vigoare la 23 decembrie

2010) privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării

unor obiective de interes național, județean și local, act normativ care stipulează,

la art. 23 alin. (3): „cheltuielile necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare

a cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul litigiilor

prevăzute la alin. (1) vor fi avansate în conformitate cu procedura de drept comun”.

În accepțiunea art. 23

alin. (1) din Legea nr. 255/2010, legiuitorul statuează că în „cererile adresate

instanței judecătorești pentru stabilirea în contradictoriu cu statul român sau

cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru

expropriere și a cuantumului acesteia” se aplică procedura de drept comun privind

cheltuielile.

Prin urmare, întrucât

legea specială face trimitere directă și expresă la procedura avansării cheltuielilor

de judecată necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a cuantumului despăgubirilor

în cadrul litigiilor prevăzute la alin. (1) al art. 23 din Legea nr. 255/2010, în

sensul că aceasta se realizează în conformitate cu dreptul comun, este evidentă

aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în materia exproprierii, cu privire

la litigiile sus menționate.

Or, în cazul concret dedus

judecății, urmare admiterii apelului declarat de pârât, poziția juridică de parte

câștigătoare în proces este determinată de raportul dintre conținutul obiectului

acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului, astfel

că, partea care cade în pretenții, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile

de judecată.

Așa fiind, în ceea ce

privește critica privind cheltuielile de judecată, constatând că sunt incidente

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtului,

va modifica în parte decizia atacată și, va admite în parte cererea apelantului,

dispunând obligarea intimaților-reclamanți la 1.000 RON, cu acest titlu, către pârâtul

Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 377/ A din 6

noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Modifică în parte decizia

recurată, în sensul că admite în parte cererea apelantului cu privire la cheltuielile

de judecată și obligă pe intimații-reclamanți la 1.000 RON, cheltuieli de judecată

cu acest titlu, către apelantul-pârât.

Menține celelalte dispoziții

ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie

2013.