ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7532/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 2 iunie 2009 pe rolul Tribunalului București, reclamanții E.N.. și E.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună modificarea cuantumului despăgubirilor prevăzut în art. 2 din Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 73 din 23 aprilie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, județul Ilfov, Consiliul Local Ș.J. și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor stabilite în urma judecății și compuse din valoarea reală a terenului și a prejudiciului cauzat proprietarilor, în urma exproprierii.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că hotărârea contestată a fost comunicată reclamanților la data de 11 mai 2009 și că aceștia au adus la cunoștința expropriatorului faptul că nu sunt de acord cu cuantumul despăgubirilor, astfel cum a rezultat din procesul-verbal din 08 aprilie 2009. Reclamanții au arătat că suprafața de 1.828 m.p. expropriată le-a aparținut soților în devălmășie. În opinia reclamanților, despăgubirea de 46,44 RON/m.p., echivalentul a 11 euro/m.p., nu este conformă cu valoarea de piață a terenului, în condițiile în care prețul de vânzare al unui mp teren în zonă este de 70-80 euro/m.p. Reclamanții au susținut că terenul expropriat face parte dintr-o suprafață mai mare de teren, astfel că, urmare a exproprierii, terenul rămas în proprietatea acestora s-a împărțit în 3 loturi marginale a căror valoare este afectată.

Prin expropriere s-a ajuns la situația de a nu avea acces la terenurile ce le-au rămas în proprietate. Prin sentința civilă nr. 653 din 13 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă cererea reclamanților, a fost modificată în parte hotărârea din 23 aprilie 2009 emisă de pârâtă și s-a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților la suma totală de 1.615.500 RON, reprezentând echivalentul sumei de 386.352 euro. În motivarea sentinței, prima instanță a arătat că valoarea de circulație a terenului expropriat a fost stabilită de către comisia de experți care a efectuat raportul de expertiză la suma de 69.600 euro, respectiv suma de 291.400 RON.

Prin suplimentul la raportul de expertiză, aceeași experți au stabilit că valoarea totală a despăgubirilor ce se cuvin reclamanților ca urmare a exproprierii este de 386.352 euro, respectiv 1.615.500 RON. Împotriva sentinței Tribunalului, au declarat apel pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.R. și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul București. În apel a fost administrată proba cu expertiză și proba cu înscrisuri. Prin decizia nr. 154/A din 5 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelurile, a schimbat în parte sentința, în sensul că, urmare a admiterii cererii reclamanților, a modificat în parte hotărârea din 23 aprilie 2009 emisă de pârâtă și a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 339.200 RON, echivalentul a 78.000 euro.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că Tribunalul și-a bazat hotărârea pe un raport de expertiză care nu a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece valoarea de piață a terenului a fost calculată pe baza unor contracte de vânzare-cumpărare din anul 2008 și pe baza unor estimări a valorii de piață la momentul lunii mai a anului 2010. Susținerile apelanților relative la neconcordanța dintre suma reținută cu titlu de prejudiciu de către comisia de experți și concluziile raportului de expertiză efectuate în fața primei instanțe respectiv, dintre suprafața efectiv expropriată și suprafața pentru care s-a calculat prejudiciul, au fost găsite întemeiate de către curtea de apel, la acest aspect achiesând inclusiv intimații-reclamanți, astfel cum rezultă din concluziile scrise depuse la dosar și din concluziile reținute în practicaua prezentei decizii.

Raportul de expertiză efectuat în fața instanței de apel, cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, concluzionează că valoarea de piață a terenului în suprafață de 1.828 m.p. (la momentul efectuării raportului de expertiză), este de 237.900 RON, echivalentul a 54.700 euro (29,93 euro/m.p.). De asemenea, același raport de expertiză, stabilește că terenul aflat în zona de protecție a autostrăzii este de 780 m.p. și nu de 2.610 m.p. cum s-a stabilit în fața primei instanțe, iar valoarea respectivei suprafețe de teren calculată la prețul menționat anterior, este de 101.300 RON, echivalentul a 23.300 euro. Instanța de apel a reținut și faptul că, Comisia de experți, raportându-se la contractele de vânzare-cumpărare a unor terenuri similare încheiate în anul 2011, a apreciat că valoarea pe metru pătrat a terenului în cauză este mai mare ca urmare a aplicării unei corecții pozitive de 3,08.

În răspunsul la obiecțiunile încuviințate de către instanță, experții au arătat că prețul specific (euro/mp) trebuie adus în condiții comparabile prin aplicarea unor corecții (la comparabilele reprezentate de prețul imobilelor similare vândute în anul 2011) și anume: a) corecția de + 5% până la 10% cu privire la localizarea terenurilor comparabile față de autostradă și b) corecția de – 5% până la 25% cu privire la suprafața terenurilor comparabile față de suprafața terenului în speță. Conform metodologiei din standardele internaționale de evaluare, experții au luat prețul specific de 29,93 euro/m.p. de la comparabila care are corecția brută cea mai mică (3,08), care a fost aplicată suprafeței de teren expropriată.

Comparabila (avută în vedere de experți) care are corecția brută cea mai mică este reprezentată de terenul ce a fost înstrăinat la data de 6 mai 2011, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat, aflat în copie la dosar apel. Față de cele arătate, instanța de apel a constatat că prejudiciul efectiv suferit de reclamanți, urmare a exproprierii, este de 339.200 RON, echivalentul a 78.000 euro și reprezintă contravaloarea suprafeței de teren efectiv expropriate și a suprafeței de 780 m.p. teren ce intră în zona de protecție a autostrăzii, conform O.G. nr. 43/1997.

Curtea de Apel nu a reținut susținerile intimaților-reclamanți conform cărora valoarea pe metru pătrat a terenului ar fi cea de la momentul exproprierii sau de la momentul efectuării raportului de expertiză în fața primei instanțe, deoarece dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 sunt clare în privința acestui aspect, iar practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este constantă, în sensul că trebuie avută în vedere valoarea de la momentul efectuării expertizei. Or, în speță, singura expertiză care răspunde exigențelor art. 26 din Legea nr. 33/1994 este cea din fața prezentei instanțe.

Instanța de apel a reținut ca fiind deosebit de relevant în cauză faptul că, atât în raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe, cât și în raportul de expertiză efectuat în fața instanței de apel se arată că cercetarea la fața locului a evidențiat următoarele: „parcela de teren rest de proprietate, în suprafață de 7.975 m.p., în partea de vest are un canal de irigație între DJ 99 și parcela de teren” și „parcela de teren, rest de proprietate în suprafață de 6.797 m.p., în partea de est are canalul de irigație. Existența canalului de irigație care, prin sine însăși, demonstrează faptul că terenul în cauză nu avea acces direct la drumul județean 99, nici înainte de expropriere, rezultă din ambele expertize efectuate în cauză.

Constatările experților la fața locului a determinat Curtea de Apel să rețină că reclamanților nu li s-a cauzat niciun prejudiciu rezultat din scăderea sau limitarea părții de acces a terenului rămas la drum. Experții au arătat că atât canalul de irigație H.C., care limitează terenul la est, cât și canalul de irigații care limitează terenul la vest și îl desparte de drumul județean, sunt date care intrau în configurația terenului reclamanților înainte de expropriere. Aceste aspecte permit concluzia indubitabilă conform căreia reclamanții nu aveau acces direct și neobstrucționat la drumul județean sau la vreun alt drum public înainte de expropriere. Or, din această perspectivă, nu se poate reține susținerea intimaților-reclamanți conform cărora exproprierea ar fi cauza inexistenței unui acces direct de la terenul reclamanților la drumurile publice trecute sau viitoare.

Din contră, deși nu face obiectul apelului, s-ar putea aprecia că tocmai urmare a construcției autostrăzii și a creării unor căi secundare (vicinale) și obligatorii de acces la autostradă, terenul rămas în proprietatea apelanților ar căpăta acces la drumul public. Suprafețele de teren rămase în proprietatea reclamanților de 7.975 m.p. și 7.669 m.p. fac parte din categoria terenuri extravilane agricole și pot fi folosite în continuare pentru această destinație, independent de expropriere (se are în vedere atât suprafața de 1.828 m.p. cât și suprafața de 780 m.p., zona de protecție a autostrăzii). Prin expropriere nu s-a schimbat situația de fapt a terenurilor din perspectiva accesului la drumurile publice.

Față de cele arătate, curtea de apel a reținut că prejudiciul efectiv suferit prin expropriere de către intimații-reclamanți este de 339.200 RON, echivalentul a 78.000 euro și reprezintă contravaloarea suprafeței de teren efectiv expropriate și a suprafeței de 780 m.p. teren ce intră în zona de protecție a autostrăzii. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanții E.N.., E.M., cât și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA. Reclamanții și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și au susținut că instanța de apel a nesocotit normele generale privitoare la valoarea probantă a expertizei, cât și normele privind dreptul de proprietate, drepturi reale și servituți, așa cum sunt statuate în C. civ., normele privind amenajarea teritoriului și urbanismul (Legea nr. 350/2001 – art. 10-13, art. 48), normele privind fondul funciar (Legea nr. 18/1991 – art. 104), normele privind expropierea (Legea nr. 33/1994 – art. 26), normele privind cadastrul și publicitatea imobiliară (Legea nr. 7/1996). Așa cum transpare din legislația României, ca regulă generală și totodată ca și principiu, orice teren are cel puțin un drum de acces. În motivarea deciziei, curtea de apel a făcut o eroare majoră, considerând că nici înainte de expropiere reclamanții nu au avut acces la teren, astfel nereținându-se nici un prejudiciu prin expropiere.

Or, reclamanții au arătat în fața ambelor instanțe de fond că terenul proprietatea lor are pe latura de vest, așa cum era și normal să fie un drum de acces pentru fiecare proprietate. Din motivarea deciziei recurate nu se poate determina dacă legea a fost corect aplicată, ori au fost greșit aplicate textele de lege anterior menționate, fără a ține cont de litera și spiritul lor. Recurenții-reclamanții au arătat că titlul de proprietate (contractul de vânzare-cumpărare din 7 septembrie 2004), documentația cadastrală a terenului, schițele anexate acestuia privind planul de amplasare și delimitare al terenului scot în evidență că terenul avea pe latura de vest.

Mai mult, prin „Răspuns la precizările încuviințate de instanță la Raportul de expertiză tehnică de evaluare” depusă la termenul din 22 martie 2012, la precizarea „de a preciza expres dacă înainte de expropiere terenul avea sau nu cale de acces” răspunsul comisiei a fost că, în conformitate cu planul de amplasament și delimitare a imobilului cu propunerea de dezlipire/alipire și planul parcelar, rezultă că reclamanții înainte de expropiere terenul avea accesla drumul județean. După începerea lucrărilor la autostrada București-Ploiești, drumul de acces a devenit impracticabil, fiind secționat de lucrările la autostradă. Din cauza lucrărilor, drumurile de acces la cele două parcele ale reclamanților au fost restricționate pentru că nu s-au realizat căile de acces vicinale.

Instanța de apel a făcut abstracție de acest răspuns, care clarifică într-un final situația căii de acces, atât anterioară, cât și ulterioară expropierii și a motivat decizia pe baza unui alt răspuns al comisiei de experți, anterior, poate echivoc, dar evident dovedit eronat, fără nicio susținere din partea probatoriului administrat, dar și fără susținere logică. Astfel s-a ajuns la concluzia greșită, că niciodată reclamanții nu au avut cale de acces la proprietatea lor. Nu se observă pe nici un plan parcelar sau de detaliu al zonei vreun canal sau altă construcție de orice natură, în afară de DJ99. Cu privire la prejudiciu, ca și componentă a despăgubirii, recurenții-reclamanți au arătat că, urmare a expropierii, pentru o perioadă de cel puțin 3 ani, au fost lipsiți de folosința celor două suprafețe rămase în proprietatea lor de o parte și e alta a autostrăzii.

Din probatoriul administrat a rezultat fără putință de tăgadă că reclamanții au avut anterior expropierii acces la teren; în urma lucrărilor autostrăzii, li s-a obturat acest acces pentru o perioadă de cel puțin 3 ani, generând lipsa de folosință a terenurilor rămase în proprietatea reclamanților; despăgubirea privind suprafața expropiată, precum și zona de protecție a acesteia este în cuantum de 78.000 euro; prejudiciul pentru lipsa de folosință a terenului pentru cei 3 ani este în cuantum de 176.300 euro. Pârâtul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat că instanțele fondului au încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora „la calcularea despăgubirilor experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială”, adică în localitateaC.

civ. Recurentul-pârât a considerat că și în cazul în care valoarea despăgubirii constatată de experți este mai mare decât cea oferită de expropiator, instanța nu este obligată să acorde automat această despăgubire, fiind suverană în aprecierea forței probelor. În această situație, concret, dacă s-ar compara prețul de dobândire de către expropiați a terenului la valoarea de 0,09 RON/m.p. și prețurile de tranzacționare efective cu despăgubirea oferită de către stat 46,45 RON/m.p. sau 10,63 euro/m.p. la cursul de 4,37 RON pentru un euro, este evident că despăgubirea este una reală, în acord cu normele legale în materie, consecința fiind respingerea pe fond a cererii, ca neîntemeiată. Este de notorietate că în prezent, datorită crizei economice, piața imobiliară a scăzut dramatic, influențând direct prețurile de vânzare ale imobilelor, prețuri care în raport cu sfârșitul anului 2008 s-au înjumătățit sau sunt chiar mai mici.

Oare prețul de 106.300 euro pentru un hectar de teren destinat culturilor agricole, cum este și cazul celui expropiat, nu este un preț mai mult decât rezonabil? Se poate tranzacționa pe piața liberă în România sau oriunde în U.E. hectarul de teren destinat agricol arabil cu 299300 euro, așa cum a reținut Curtea de Apel. Totodată, instanțele fondului au interpretat greșit dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 coroborate cu prevederile O.G. nr. 43/1997, acordând despăgubiri – prejudiciu în cuantum de 101.300 RON, echivalentul a 23.300 euro pentru terenul de 780 m.p. rămas în continuare în proprietatea expropiaților. Conform art. 17 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997, zonele de protecție rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau proprietate, cu obligația ca acestea, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranță a traficului.

Este clar că prejudiciul încuviințat de instanță pentru suprafața de 780 m.p., ce rămâne în continuare în proprietatea reclamanților este pur și simplu inventat, în condițiile în care, raportat la categoria de folosință a terenului agricol – arabil, nu există pe viitor nici un impediment în valorificarea acestuia prin înființarea culturilor agricole. Recursul declarat de reclamanții E.N., E.M.

este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește prima critică formulată de reclamanți, privind greșita aplicare de către instanța de apel a normelor legale ce reglementează dreptul proprietarului de a avea acces la terenul proprietatea sa; instanța a considerat în mod eronat că reclamanții nu aveau acces la teren nici înainte de expropiere, astfel nereținându-se niciun prejudiciu prin expropiere: Curtea de Apel București a reținut că, în ambele rapoarte de expertiză, administrate la fond și în apel, experții au constatat că cercetarea la fața locului a evidențiat faptul că între parcelele de teren rest de proprietate aparținând reclamanților, în suprafață de 7.975 m.p.

și în suprafață de 6.797 m.p. și drumul județean DJ 99 există un canal de irigație. Experții au arătat că, atât canalul de irigație, care limitează terenul la est, cât și canalul de irigații care limitează terenul la vest și îl desparte de drumul județean DJ 99, sunt date care intrau în configurația terenului reclamanților înainte de expropriere. În baza constatărilor experților la fața locului, instanța de apel reținut că reclamanților nu li s-a limitat accesul la drum pentru terenul rămas în proprietatea acestora și nu li s-a cauzat niciun prejudiciu prin expropiere. Ca urmare, considerentele reținute de instanță pe chestiunea accesului reclamanților la teren au avut la bază constatările la fața locului făcute de experții din ambele comisii întrunite conform legii, în vederea efectuării expertizelor dispuse în cauză.

Recurenții-reclamanți au invocat faptul că acest aspect a fost lămurit definitiv prin completarea raportului de expertiză cu un obiectiv nou și anume, să răspundă comisia de experți dacă intimații-reclamanți au avut cale de acces la teren înainte de expropiere. În răspunsul la precizările încuviințate de instanța de apel, comisia de experți a arătat că „în conformitate cu Planul de amplasament și delimitare a imobilului……și planul parcelar rezultă că intimații-reclamanți înainte de expropiere terenul avea acces la DJ99.” Așadar, experții nu au precizat că, urmare a cercetării la fața locului, ar fi reținut anterior, prin raportul de expertiză, o situație greșită a terenului reclamanților. Răspunsul experților face trimitere la două planuri ale imobilului, în care nu este evidențiat canalul de irigații care a existat și există în continuare, după cum s-a constatat cu ocazia deplasării la fața locului, pentru cercetarea efectivă a zonei unde s-a produs expropierea.

Față de cele ce preced, acest motiv de recurs este nefondat, deoarece instanța de apel, stabilind situația de fapt, a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente pe aspectul criticat. Referitor la susținerile privind neacordarea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat reclamanților pentru lipsa de folosință a parcelelor de teren rămase în proprietatea reclamanților: Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 7 septembrie 2004, reclamanții E.N.. și E.M.

au dobândit dreptul de proprietate „asupra terenului având categoria de folosință „arabil” în suprafață de 16.600 m.p., situat în extravilanul comunei Ș.J., județul Ilfov.” Prejudiciul suferit de reclamanți pentru lipsa de folosință a terenului se determină prin raportare la categoria de folosință a terenului și la probatoriul administrat în cauză pentru dovedirea stării de fapt a terenului la momentul expropierii, pentru a se putea calcula pentru viitor despăgubirile ce se cuvin persoanelor expropiate pentru prejudiciul suferit, în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. În speță, prejudiciul pretins suferit de reclamanți pentru lipsa de folosință a terenului nu a fost dovedit și nu are un caracter cert, fiind stabilite despăgubiri de către experți în faza judecării în fond a pricinii, pe baza unor criterii teoretice, pur ipotetice.

Astfel, comisiile de experți care au efectuat ambele rapoarte de expertiză (de la fond și din apel) au reținut cu privire la starea terenului că acesta este liber, iar în dovedirea pretențiilor formulate, reclamanții nu au administrat niciun fel de probe din care să rezulte că ar fi cultivat acele terenuri și că ar fi obținut vreun câștig anume, așa încât experții din comisia constituită pentru efectuarea expertizei tehnice la instanța de fond au propus o valoare a despăgubirii pentru lipsă de folosință pur ipotetică. Ca urmare, această evaluare nu poate fi acceptată, iar instanța de apel în mod corect a reținut că situația de fapt a terenurilor rămase în proprietatea reclamanților nu s-a schimbat, iar suprafețele menționate, ce fac parte din categoria de terenuri extravilane agricole pot fi folosite conform destinației lor, independent de expropiere.

De altfel, reclamanții trebuiau să facă dovada nu numai că au cultivat aceste terenuri, ci și care erau acele culturi agricole și că datorită preluării terenului nu au mai obținut folosul agricol. În sensul dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la situația concretă din speță, prejudiciul cauzat constă în valoarea lucrărilor agricole realizate pe acel teren până la momentul emiterii hotărârii de expropiere, respectiv arat, semănat, contravaloarea semințelor și alte astfel de cheltuieli cu pregătirea terenului și cultivarea lui, precum și cultura semănată și pe care proprietarii nu au mai putut să o recolteze din cauza exproprierii. Într-o astfel de situație, cum reclamanții nu au susținut și nu au dovedit că ar fi realizat astfel de lucrări, nu se poate reține cu deplin temei că ar fi suferit vreun prejudiciu, ca urmare a exproprierii terenului.

Așa cum s-a stabilit și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Lallement contra Franței), prejudiciul impus a fi acoperit în cazul unei exproprieri - pentru ca această sarcină să nu devină excesivă prin lipsa echilibrului între interesele generale ale comunității și cele private ale proprietarului deposedat - se referă la pierderea unor beneficii economice certe de care acesta nu se mai poate bucura, care au caracter previzibil și pot fi dovedite prin situații (economico-financiare, fiscale) concrete anterioare. Or, în speță, prejudiciul produs reclamanților a fost calculat fără nicio legătură cu vreun beneficiu actual, previzibil a fi produs și în viitor și care ar justifica creșterea indemnizației pe criteriul imposibilității continuării, în condiții de rentabilitate, a activității pe suprafața de teren rămasă și pe rațiuni de pierdere a unor foloase economice.

Din acest punct de vedere, astfel cum a statuat constant și Curtea Europeană, pretențiile de această natură, privite ca pierderi viitoare, îmbracă un caracter speculativ și incert, în măsura în care pot fi implicate în calcul mai multe variabile (cauza Buzescu contra României, cauza Isar contra României). De aceea, reținând că prejudiciul material se compune din pierderile efectiv suferite ca urmare directă a aceluiași drept de proprietate (cauza Viașu contra României) și constatând că pentru restul terenului neexpropriat, reclamanții au rămas proprietari, fără a pierde nicio posibilitate de folosință sau posesiune, se constată că exproprierea nu produce niciun prejudiciu suplimentar proprietarilor pentru terenul rămas, care poate fi utilizat în continuare, drept teren agricol de cultură.

Față de cele expuse, anume inexistența unor probe care să susțină cele reținute de comisia de experți care au calculat despăgubirile pentru lipsa de folosință a terenului la prima instanță, se constată că în cuantumul despăgubirilor nu pot fi cuprinse prejudiciile reținute de prima instanță. Recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA este fondat în sensul considerentelor ce succed, urmând a fi admis: Instanța de apel a validat concluziile raportului de expertiză administrat în această fază procesuală, reținând că prejudiciul efectiv suferit prin expropiere de către reclamanți este de 339.200 RON, echivalentul a 78.000 euro și reprezintă contravaloarea suprafeței de teren efectiv expropiate (1828 m.p.) și a suprafeței de 780 m.p.

teren ce intră în zona de protecție a autostrăzii. Pentru a calcula această valoare de despăgubire, experții au reținut că imobilul teren supus expropierii are o suprafață totală de 2.608 m.p. (compusă din 1.828 m.p. + 780 m.p.), incluzând în suprafața expropiată și terenul de 780 m.p. aflat în zona de protecție a autostrăzii. Or, potrivit art. 1 din Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 73/2009 emisă de C.N.A.D.N.R. S.A. „se dispune expropierea și acordarea despăgubirii pentru terenul în suprafață de 1828 m.p…..” Așadar, comisia de experți a făcut o dublă greșeală cu privire la stabilirea despăgubirilor pentru suprafețele ce reprezintă teren expropiat și teren aflat în zona de protecție: eronat a reținut că suprafața de 780 m.p.

aflată în zona de protecție face parte integrantă din terenul expropiat, când cele două terenuri au situații și regimuri juridice diferite. Terenul efectiv expropiat în suprafață de 1.828 m.p. iese din proprietatea persoanelor expropiate și intră în proprietatea Statului Român, în timp ce terenul în suprafață de 780 m.p. aflat în zona de protecție a autostrăzii rămâne în proprietatea și posesia reclamanților, care îl pot folosi în continuare conform categoriei lui de folosință, cu obligația ca, prin activitatea desfășurată, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranță a traficului, impunându-se anumite limitări și restricții, conform dispozițiilor art. 17 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997; consecutiv celor reținute sub un prim aspect, eronat a calculat valoarea despăgubirilor pentru întreaga suprafață de 2.608 m.p.

prin folosirea aceleiași unități de măsură, aceleiași valori pentru m.p. de teren, când cele două terenuri au regimuri juridice diferite și nu se poate considera că proprietarii suferă același prejudiciu pentru terenul aflat în zona de protecție și care rămâne în continuare în proprietatea și posesia lor, ca și pentru cel efectiv expropiat și care iese din proprietatea lor. Raportat la cele mai sus reținute, pentru respectarea cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, se impune refacerea raportului de expertiză de specialitate numai cu privire la delimitarea celor două suprafețe de teren și defalcarea valorilor calculate pentru imobilul expropiat de 1.828 m.p. și imobilul de 780 m.p.

situat în zona de protecție a autostrăzii și rămas în continuare în proprietatea persoanelor expropiate. Totodată, în raport de probatoriu administrat și de dispozițiile legale incidente, instanța de trimitere va constata dacă reclamanților li se produce un prejudiciu pentru care se pot acorda despăgubiri cu privire la suprafața de teren aflată în zona de protecție a autostrăzii, rămasă în continuare în proprietatea lor, al cărui regim de folosință este reglementat de art. 17 de O.G. nr. 43/1997. Cum expertiza tehnică de specialitate este o probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit art. 305 C. proc. civ., se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Nu este fondat primul motiv de recurs formulat de pârât prin care se invocă încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, deoarece la stabilirea valorii terenului expropiat nu a ținut seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, adică în localitatea Ș.J. Contrar acestor susțineri, din analizarea actelor și lucrărilor dosarului, se constată că instanța de apel a omologat raportul comisiei de experți sub acest aspect, reținând că a fost respectată metodologia de calcul din standardele internaționale de evaluare, experții având în vedere la stabilirea valorii imobilului expropiat, un terenul ce a fost înstrăinat la data de 6 mai 2011, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat.

Prin acest contract, a fost tranzacționat un teren situat în aceeași unitate administrativ-teritorială ca și terenul expropiat, adică în localitatea Ș.J. și care este similar cu terenul în litigiu, făcând parte din aceeași categorie de folosință, deoarece a fost dobândit de vânzător prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, conform Titlului de proprietate emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor – jud. Ilfov. Având în vedere toate considerentele expuse, recursul declarat de reclamanți va fi respins, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.; recursul declarat de pârât va fi admis, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., cu referire la art. 314 C. proc. civ., cu consecința casării deciziei atacate și trimiterii cauzei la Curtea de Apel București pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții E.N.., E.M. împotriva deciziei nr. 154A din data de 5 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva aceleiași decizii. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași Curte de Apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2012.