ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3380/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3380/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IlI-a civilă, sub nr. 29334/3/2009,

reclamanții M.M., M.D., C.M. și C.U.

în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., au contestat

hotărârea nr. 251 din 10 mai 2009, solicitând anularea în parte a acesteia și

acordarea unor despăgubiri în cuantum de 251.328 RON.

În

motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că sunt proprietarii terenului ce face obiectul exproprierii în temeiul

Legii nr. 198/2004 modificată, calitate ce rezultă din contractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 26 octombrie 2005 de B.N.P. G.I.

S-a învederat că s-a dispus exproprierea

terenului în suprafață de 1.496 m.p. ce face parte integrantă din suprafața totală

deținută de aceștia, situată în extravilanul comunei Ș.J., județul Ilfov. Referitor

la cuantumul despăgubirii acordate, reclamanții au arătat că nu s-a avut în vedere

prețul real de circulație al terenului expropriat, fiindu-le afectată întreaga suprafață

de teren avută în proprietate, valoarea intrinsecă a terenului rămas în urma exproprierii

scăzând în mod considerabil.

În

drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 din

Legea nr. 198/2004.

Prin sentința civilă nr. 1612 din 03

octombrie 2011 Tribunalul București, secția a IV-a civilă

a admis acțiunea formulată de reclamanți,

a anulat în parte hotărârea nr. 251 din 10 mai 2009 în ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor și a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 79.028,76

RON cu titlu de despăgubiri.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut

că prin Hotărârea nr. 251 din 10 mai 2009 s-a dispus exproprierea și acordarea despăgubirii

pentru terenul în suprafață de 1.496 m.p. situat în comuna Ș.J., jud. Ilfov, despăgubirile

fiind stabilite prin hotărârea contestată la nivelul sumei de 68.123,36 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea

nr. 198/2004 coroborate cu dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994

la calculul cuantumului despăgubirilor se va ține seama de prețul cu care se vând

în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială

la data întocmirii raportului de expertiză, precum și daunele aduse proprietarului,

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate

de aceștia.

Tribunalul a reținut, analizând raportul

de evaluare efectuat de expert C.D.I., coroborat cu actele depuse la dosar, că valoarea

despăgubirii în cuantum de 79.028,76 RON reprezintă valoarea reală, întrucât s-a

avut în vedere prețul de tranzacționare pe piața liberă a terenului, în raport de

situația juridică și zona în care terenul respectiv este situat. Împotriva acestei

sentințe au declarat apel atât reclamanții cât și pârâtul, fiecare formulând critici

proprii de nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva poziției lor procesuale.

În

motivarea apelului, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis capătul de cerere privind modificarea

cuantumului despăgubirilor, pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală.

Prin decizia civilă nr. 332A din 5 octombrie

2012 pronunțată de Curtea de Apel București

, secția a IV-a civilă au fost admise ambele apeluri, s-a

dispus schimbarea în parte a sentinței apelate, iar pârâta C.N.A.D.R. (în calitate

de reprezentant al Statului Român) a fost obligată la plata sumei de 25.132,80

euro, echivalent în RON la data plății efective, la cursul Băncii Naționale a României,

reprezentând despăgubiri pentru expropriere, a fost omologat raportul de expertiză

efectuat în apel; au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate în apel;

s-a dispus obligarea C.N.A.D.R., în calitate de reprezentant al Statului Român,

la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli de judecată către reclamanți; s-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a decide în acest sens, instanța

de apel a apreciat că sunt întemeiate criticile formulate de ambele părți cîn ce

privește nerespectarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, ceea ce a condus la omologarea de către prim instanță

a unui raport de expertiză întocmit cu nerespectarea unor dispoziții legale imperative;

astfel, raportul de expertiză efectuat de expert C.D.I., omologat de Tribunal, nu

a avut în vedere ca metodă de evaluare criteriul legal prevăzut de art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Din examinarea raportului de expertiză

menționat, instanța de apel a constatat că a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor

art. 26-27 din Legea nr. 33/1994, deoarece comisia de experți a utilizat o metoda

greșită, raportându-se la ofertele de piață de pe internet, iar nu la prețurile

de tranzacționare ale unor imobile situate în aceeași rază teritorială cu cel supus

exproprierii, de la data efectuării raportului de expertiză.

Curtea de Apel a apreciat că hotărârea

apelată este netemeinică și

nelegală, întrucât s-a bazat

pe acest raport de expertiză, și, în consecință,

ambele

apeluri au fost admise.

În

baza efectului devolutiv al apelului și în considerarea criticilor

formulate prin apelurile declarate în cauză, prin încheierea din data de 20

ianuarie 2012 instanța de apel a procedat la refacerea probei cu expertiza tehnică

de specialitate, dispunând în prealabil efectuarea unor adrese către instituțiile

statului pentru comunicarea la dosar a unor acte de tranzacționarecu privire la

imobile situate în aceeași rază teritorială cu cel supus exproprierii, contracte

care să fi fost perfectate la data efectuării raportului de expertiză.

Toate aceste acte de tranzacționare au

fost comunicate comisiei de experți pentru a fi avute în vedere la efectuarea expertizei

de evaluare.

Prin expertiza efectuată în apel, împotriva

căreia părțile nu au formulat obiecțiuni, comisia de experți compusă din experții

B.M., I.N. și P.M. a stabilit că, la data efectuării raportului de expertiză, terenul

supus exproprierii are o valoare de 25.132,80 euro (la o valoare unitară de 16,80

euro/m.p.).

În

consecință, instanța de apel a stabilit valoarea despăgubirii

la suma de 25.132,80 euro, valoare care respectă dispozițiile art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994, precum și pe cele ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

în sensul că despăgubirea acordată de către instanță nu este mai mică decât cea

oferită de expropriator (de 4,30 euro/m.p.).

De asemenea, s-a constatat a fi întemeiată

critica reclamanților potrivit căreia în mod greșit prima instanță nu le-a acordat

cheltuielile de judecată efectuate de aceștia, constând în onorariul de expertiză,

stabilit prin încheierile din data de 06 octombrie 2009 și 18 mai 2010, având în

vedere că pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. s-a aflat în culpă procesuală,

ca urmare a admiterii contestației.

În

apel, având în vedere faptul că ambele părți au achitat jumătate

din onorariul de expertiză, instanța a compensat cheltuielile de judecată efectuate

de acestea în calea de atac.

Prin cererea formulată la data de 16

noiembrie 2012. și adresată instanței de apel, Ministerul Public, Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București,

în

temeiul art. 281

2

C. proc. civ. a formulat o cererere de completare a

dispozitivului deciziei civile nr. 332A din 05 octombrie 2012, pronunțate de Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, în sensul precizării și a soluției asupra

apelului promovat de pârât.

În

motivarea cererii, petentul a arătat că în considerentele

deciziei, s-a menționat că „în baza efectului devolutiv al apelului și în considerarea

criticilor formulate prin ambele apeluri în cauză, prin încheierea din data de 20

ianuarie 2012, instanța de apel a procedat la refacerea probei cu expertiză tehnică

de specialitate administrată în primă instanță"; de asemenea, în finalul motivării,

instanța de apel a precizat că: „pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor

art. 296 C. proc. civ., Curtea va admite ambele apeluri.

Cu toate acestea, a mai preizat petentul,

în dispozitivul deciziei civile nr. 332A din 05 octombrie 2012 nu se regăsește soluția

ce ar fi trebuit dispusă cu privire la apelul formulat de apelantul - pârât Statul

Român prin C.N.A.D.N.R. SA, dat fiind că atât reclamanții M.M., M.D., C.M. și C.U.,

cât și pârâtul Statul Român au declarat calea de atac în cauză.

La termenul de judecată din 7

decembrie 2012, după punerea în dezbaterea părților, instanța de apel a calificat

cererea cu soluționarea căreia a fost învestită ca fiind o cerere de îndreptare

a erorii materiale, iar nu o cerere de

completare a dispozitivului

deciziei civile nr. 332A/2012, având în vedere faptul că, prin decizia pronunțată

în cauză, a fost soluționat și apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.R.,

iar faptul că din dactilografierea dispozitivului nu reiese în mod expres soluția

instanței, poate fi corectat pe calea îndreptării erorii materiale, iar nu prin

utilizarea instituției procesuale a completării dispozitivului.

Drept urmare, prin încheierea din ședința

de cameră de consiliu de la data de

7

decembrie 2012, instanța de apel a admis cererea; a dispus îndreptarea erorii materiale

strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 332A din 5 decembrie 2012, în sensul

că, se va citi corect: „admite apelurile declarate de apelanții reclamanți M.M.,

M.D., C.M. și C.U., împotriva sentinței civile nr. 1612 din 3 octombrie 2011, pronunțată

de Tribunalul București, secția a IlI-a civilă și de apelantul pârât Statul Român

prin C.N.A.D.N.R. SA, împotriva aceRONași sentințe", în loc de „admite apelurile

declarate de apelanții reclamanți M.M., M.D., C.M. și C.U., împotriva sentinței

civile nr. 1612/3.102.11, pronunțată de Tribunalul București, secția a IlI-a civilă

în contradictoriu cu apelantul pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, cum în mod

greșit a fost dactilografiat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de apel a reținut că prin decizia a cărei îndreptare s-a solicitat (potrivit calificării

cererii), a soluționat și apelul declarat de pârâtul cauzeipronunțându-se asupra

ambelor apeluri cu care a fost învestită; în acest sens, se redă integral cuprinsul

minutei din data de 5 octombrie 2012.

Cu toate acestea, s-a constatat dispozitivul

deciziei civile nr. 332A din 05 octombrie 2012 a fost dactilografiat în mod greșit,

sensul:

„Admite apelurile declarate de apelanții-reclamanții

M.M., M.D., C.M. și C.U. împotriva sentinței civile nr. 1612 din 03 octombrie 2011

pronunțată de Tribunalul București, secția a IlI-a civilă în contradictoriu cu apelantul

pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA".

Prin urmare, s-a apreciat a fi întemeiată

susținerea petentului potrivit căreia din dispozitivul deciziei dactilografiate

nu reiese soluția dată cu privire la apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român

prin C.N.A.D.R., motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 281 C. proc. civ.,

pentru ca dispozitivul deciziei civile nr. 332A/2012 să fie identic cu minuta din

data de 05 octombrie 2012, Curtea de Apel a admis cererea și a dispus îndreptarea

erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 332A din 05

octombrie 2012, în sensul că în cuprnsul acesteia se va trece: „admite apelurile

declarate de apelanții-reclamanții M.M., M.D., C.M. și C.U. împotriva sentinței

civile nr. 1612 din 03 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția

a III-a civilă și de apelantul pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

SA, împotriva aceleiași sentințe",

în loc de „admite apelurile declarate de apelanții-reclamanții M.M., M.D., C.M.

și C.U. împotriva sentinței civile nr. 1612 din 03 octombrie 2011 pronunțată de

Tribunalul București, secția a IlI-a civilă în contradictoriu cu apelantul pârât

Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA", cum în mod greșit a fost dactilografiat.

pronunțate pe fondul apelului, pârâtul a promovat recurs în temeiul art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea criticilor sale, recurentul pârât a susținut că

atât prima instanță cât și instanța de apel au încălcat dispozițiile art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora "la calcularea despăgubirilor

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit

imobile de aceiași fel în unitatea administrativ - teritorială", adică, în

speță, în localitatea Ș.J., jud. Ilfov.

Astfel, intanța de apel nu a ținut cont

de toate dovezile existente la dosar, dovezi certe privind prețul de tranzacționare

a terenurilor similare celui expropriat.

Recurentul învederează că și în cazul în

care valoarea despăgubirii constatată de experți este mai mare decât cea oferită

de expropriator, instanța nu este obligată să acorde automat această despăgubire,

fiind suverană în aprecierea forței probelor. Astfel, în raport de prețul cu care

a fost dobândită proprietatea terenului din care face parte și suprafața expropriată

(7,500 RON pentru 13.500 mp adică 0,55 RON/mp conform contract autentic de vânzare

cumpărare 3215 din 26 octombrie 2005), este evident că oferta de despăgubire în

cuantum de 68.123,36 RON pentru suprafața expropriată de 1.496 m.p., adică 45,54

RON/m.p., este nu numai reală și îndestulătoare, dar depășește de peste 9 ori prețul

pe care l-au plătit proprietarii pentru întreaga suprafață de teren de 13.500 m.p.,

parțial afectată ulterior de expropriere.

Se mai arată de către recurent că raportul

de expertiză efectuat în apel, a înlăturat de la stabilirea despăgubirilor tocmai

contractele autentice încheiate pentru tranzacționarea unor suprafețe de teren similare

celui expropriat situate în aceeași tarla 2.

Astfel, contractele autentice din 29

aprilie 2011 și 468 din 25 mai 2011 au fost înlăturate pe motiv că au fost de experți

de declararea unui preț prea mic (5,5 euro/m.p.).

Având în vedere că atât instanța de judecată

cât și experții, la stabilirea valorii despăgubirilor trebuie să țină seama de prețurile

efective de tranzacționare ale terenurilor similare cu cel expropriat, recurentul

solicită instanței de recurs ca judecând fondul cauzei și ținând cont de toate probele

existente la dosar, să compare despăgubirea efectivă oferită de stat cu valoarea

maximă pe care o puteau obține proprietarii printr-o vânzare liberă.

În

consecința, se solicită admiterea recursului, modificarea

în totalitate a deciziei recurate, în sensul respingerii cererii reclamanților ca

neîntemeiată.

În

cazul în care cererea reclamanților nu va fi respinsă pe fond,

iar instanța de recurs va constata că la efectuarea expertizelor nu s-a ținut cont

de dispozițiile art 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 recurentul consideră că este

necesară refacerea expertizei (sau suplimentarea probatoriului), caz în care decizia

recurată va trebui casată cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel în vederea

refacerii expertizeica judiciară în materie a Înaltei Curți.

încheierii din data de 7 decembrie 2012, pronunțată în camera de consiliu, criticând-o

pentru nelegalitate.

Astfel, se învederează că soluția este

greșită din perspectiva următoarelor argumente:

Instanța de apel a dispus completarea dispozitivului

în sensul inserării mențiunii privind admiterea apelului C.N.A.D.N.R., fără a menționa

în concret în ce sens a fost admis acest apel și care au fost limitele în care sentința

apelată a fost schimbată din perspectiva criticilor pârâtului susținute prin motivele

de apel ale acestei părți, întrucât simpla mențiune de admitere și a apelului declarat

de pârât nu este suficientă, în lipsa precizării exacte a soluției pe care instanța

a dispus-o pe fondul litigiului ca urmare a admiterii acestui apel.

Pe de altă parte, instanței de apel nu

îi era permis să menționeze în cuprinsul încheierii recurate faptul că a admis apelul

C.N.A.D.N.R., deoarece o astfel de soluție contravine flagrant motivării deciziei,

ar sentința apelată de ambele părți a fost schimbată în soluționarea apelului reclamanților,

prin motivele căii de atac, reclamanții criticând cuantumul redus al despăgubirilor,

iar în apel, în urma efectuării unui nou raport de expertiză, care a stabilit o

valoare mai mare a acestor despăgubiri decât cea cuprinsa în raportul de expertiza

dispus la Tribunal, s-a admis apelul și s-a dispus obligarea Statului Roman la plata

despăgubirii determinate de instanța de apel, mai mare decât cea de la prima instanță.

În

consecință, mai aată recurenții, este evident că instanța

de apel nu avea niciun argument pentru care să admită apelul Statului Roman, întrucât

admiterea apelului reclamanților excludea de plano și admiterea celuilalt apel.

Or, instanța de apel prin completarea dispozitivului

deciziei, a inserat în cuprinsul acesteia mențiuni contradictorii, străine de judecata

în concret a celor două apeluri.

În

cauză, recurenții nu au formulat întâmpinări la motivele de

recurs ale părții adverse.

La termenul de azi, în ședință publică,

recurenții reclamanți, prin apărătorul prezent, au invocat excepția nulității recursului

pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.,

întrucât sub pretextul invocării încălcării art. 26 din Legea nr. 33/1994, în realitate,

formulează obiecțiuni la raportul de expertiză.

Înalta Curte va respinge excepția invocată,

apreciind că cele susținute ca motive de recurs de către pârât sunt susceptibile

de încadrare în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Ambele recursuri formulate sunt nefondate,

potrivit celor ce urmează.

apel, sancționând nerespectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

(dată fiind întocmirea raportului de expertiză doar pe baza unor oferte de tranzacționare,

iar nu prin metoda comparației directe), a dispus refacerea probei în condiții de

legalitate, în aplicarea dispozițiilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ.

Spre o atare finalitate, curtea de apel

a dispus și emiterea unor adrese la instituțiile cu atribuții de depozitare ale

unor asemenea înscrisuri (Primăria corn. Ș.J. jud. Ilfov, O.C.P.I. Ilfov etc), solicitând

comunicarea unor copii de pe contracte de vânzare cumpărare având ca obiect terenuri

similare cu cel supus exproprierii, încheiate la o dată cât mai apropiată de cea

a efecturării expertizei, după cum s-a pus în vedere și ambelor părți de a depune

diligente în același scop; copii ale unor asemenea tranzacții au fost înaintate

de instituțiile solicitate , după cum și pârâtul cauzei și-a îndeplinit această

obligație procesuală (depunând un numă de patru contracte de vânzare-cumpărare,

potrivit opisului de la dosar apel); de asemenea, și O.C.P.I. a înaintat instanței

copii ale unor contracte de vânzare cumpărare, precum și Primăria corn. Ș.J., jud.

Ilfov.

Drept urmare, comisia de experți desemnată

în condițiile art, 25 din Legea nr. 33/1994 a avut la dispoziție comparabile suficiente

constând în contracte de vânzare cumpărare a unor terenuri situate în zone similare

(teren agricol, situat în extravilanul corn. Ș.J., Jud. Ilfov) care au permis corecta

aplicare a criteriului legal reglemantat de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994.

Raportul de expertiză a fost efectuat și

depus la dosar la data de 15 iunie 2012, iar la termenul din 22 iunie 2012, instanța

de apel a dispus amânarea cauzei pentru a se da posibilitatea părților să formuleze

eventuale obiecțiuni.

La următorul termen de judecată din 5

octombrie 2012, niciuna dintre acestea nu au formulat obiecțiuni, apelantul pârât

fiind lipsă la acead dată.

Obiecțiunile la raportul de expertiză se

formulează în condițiile art. 212 C. proc. civ. în fața instanței care a administrat

proba, drept de care recurentul pârât nu a făcut uz la termenul acordat de Curtea

de Apel în acest scop.

În

consecință, recurentul nu poate susține eventuale obiecțiuni

la raportul de expertiză prin motivele de recurs, întrucât această instanță nu poate

cenzura temeinicia deciziei recurate; în plus, acesta se află în situația de a-și

invoca propria culpă pentru pierderea termenului de formulare a obiecțiunilor, conduită

sancționată prin prevederile art. 108 alin. (4) C. proc. civ.; culpa acestuia constă

în nerespectarea dispozițiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ., normă care stabilește

obligația părților de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului, sens în care

Înalta Curte observă că exista posibilitatea pentru pârât ca pentru termenul din

5 octombrie 2012 să fi depus obiecțiuni scrise la dosar care puteau fi discutate

și în absența sa.

De asemenea, nu pot fi analizate nici celelalte

critici susținute de recurent prin care invocă greșita aplicare a dispozițiilor

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 comparând prețul (pentru un m

2

)

cu care recurenții reclamanți au achiziționat întregul teren din care face parte

și suprafața de 1.496 m.p. expropriată, cu suma oferită de expropriator ca despăgubire,

întrucât acestea nu pot fi calificate drept critici de nelegalitate și, ca atare,

nu pot fi cenzurate de această instanță de recurs.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată

că instanța de apel în mod legal a soluționat apelul, sancționând efectuarea expertizei

la tribunal cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

astfel că, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge

recursul pârâtului ca nefondat.

acesta fiind îndreptat împotriva

încheierii din 07 decembrie 2012 pronunțată de instanța de apel în soluționarea

cererii de îndretare a erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei pronunțate

asupra apelurilor.

Astfel, se constată că petentul Ministerul

Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a formulat, în temiul

art. 281

2

C. proc. civ. o cererere de completare a dispozitivului deciziei

civile nr. 332A din 05 octombrie 2012, pronunțate de Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, în sensul precizării și a soluției asupra apelului promovat de pârât

(Statul Român prin C.N.A.D.R.).

Cererea a fost calificată de instanța de

apel în baza art. 281 C. proc. civ. ca fiind o cerere de îndreptare a erorii materiale

și a soluționat-o în consecință.

Criticile dezvoltate de recurenții reclamanți

privesc însă cererea de completare formulată, iar nu cea de îndreptare, soluționată

de instanța de apel, potrivit calificării stabilite.

Chiar trecând peste această inadvertență,

Înalta Curte constată că recurenții reclamanți susțin că simpla menționare a admiterii

și a apelului pârâtului în dispozitivul deciziei nu este suficientă, în lipsa precizării

exacte a soluției dispuse pe fondul litigiului, în apelul pârâtului.

Susținerea nu poate fi primită, întrucât

(deși defectuos redactat dispozitivul deciziei recurate, chiar în forma îndreptată),

instanța de apel prin admiterea cererii în temeiul art. 281 C. proc. civ., a pus

în acord minuta cu dispozitivul deciziei redactate; în consecință, astfel cum a

fost dispusă îndreptarea dispozitivului prin încheierea recurată, soluția se circumscrie

limitelor permise de prevederile art. 281 C. proc. civ.

Alte vicii de procedură ale dispozitivului

ce a rezultat și după această îndreptare, nu pot fi susținute într-un recurs formulat

împotriva încheierii pronunțate în baza art. 281 C. proc. civ., după cum nu reclamanții

sunt cei eventual vătămați prin această neregularitate săvârșită în tehnica de redactare

a dispozitivului, ci, potrivit art. 108 alin. (2) C. proc. civ., pârâtul ar fi avut

un atare interes - al cărui apel a fost admis fără a avea vreo

consecință

asupra sentinței primei instanțe, din perspectiva poziției sale procesuale; or,

deși pârâtul a formulat recurs împotriva deciziei pronunțate pe fondul apelurilor,

acesta nu a formulat astfel de critici prin memoriul său de recurs.

Drept urmare, recursul reclamanților va

fi respins ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului

formulat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA. împotriva deciziei nr. 332A din 5

octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanții C.M., C.U., M.D. și M.M. împotriva încheierii din 07 decembrie 2012

a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

14 iunie 2013.