ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5851/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 9 mai 2008, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 17275/3/2008, reclamanții I.V. și I.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, anularea, în parte, a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor emisă sub nr. 30 din 25 februarie 2008, cât privește cuantumul despăgubirilor, anularea, în totalitate, a anexei la hotărâre, respectiv a procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 30 din 1 februarie 2008, obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri în valoare totală de 153.475 euro, în echivalent în RON la cursul Băncii Naționale a României de la data plății, în termen de maxim 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

Prin Sentința civilă nr. 1350 din 23 noiembrie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis, în parte, contestația, a anulat Procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nr. 30 din 1 februarie 2008 și, în parte, art. 2 din Hotărârea nr. 30 din 25 februarie 2008, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, pe care l-a stabilit la 87.349 euro echivalent în RON la cursul Băncii Naționale a României de la data consemnării sumei, a respins restul pretențiilor ca neîntemeiate și a obligat pe pârât la 1.500 RON cheltuieli de judecată către reclamanți. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că reclamanții proprietari ai imobilului supus exproprierii au contestat cuantumul despăgubirilor, arătând că nu au fost convocați pentru stabilirea despăgubirilor, iar imobilul a fost subevaluat.

Instanța a reținut că, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 modificată, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii.

De asemenea, a mai reținut Tribunalul că, în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, o astfel de acțiune se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii, la calcularea cuantumului, experții și instanța de judecată raportându-se la momentul transferului dreptului de proprietate, în condițiile art. 15 din Lege, deci la momentul consemnării despăgubirilor (februarie 2008). În raport cu situația de fapt reținută și cu concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de comisia de experți desemnată potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, Tribunalul a constatat că oferta de despăgubire cuprinsă în Hotărârea nr. 30 din 25 februarie 2008 este nejustificat de mică (161.052,22 RON) în raport cu valoarea reală a imobilului expropriat, atât de la momentul consemnării despăgubirilor (408.178 RON), cât și de la momentul efectuării expertizei, când prețurile au suferit o scădere semnificativă din cauza crizei imobiliare, pe fondul crizei economice generale (367.880 RON).

Prin Decizia civilă nr. 271 din 26 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanții-reclamanții I.V. și I.A. și de apelantul-pârât Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, împotriva sentinței civile sus-menționate. Instanța de apel a constatat că Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, cuantumul despăgubirilor fiind cel de la data întocmirii raportului de expertiză. Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți, iar, prin Decizia nr. 1791 din 1 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile, a casat decizia atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelurilor.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că, criteriile în raport de care se stabilește cuantumul despăgubirii sunt cele prevăzute de Legea nr. 33/1994, care, în art. 26 alin. (1) și (2), prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele” definește prețul de piață, și anume cel de tranzacționare, stipulat în acte de înstrăinare încheiate la o dată apropiată celei la care s-a efectuat expertiza de evaluare. Or, stabilirea acestui preț de piață presupune administrarea unor probatorii pertinente, una dintre cele mai importante fiind expertiza tehnică de evaluare care, în speță, contrar prevederilor art. 26 din Lege, în calculul privind valoarea despăgubirii cuvenite reclamanților, a avut în vedere doar prețurile indicate în diverse oferte imobiliare, oferte ce nu pot fi asimilate prețului de circulație, respectiv celui de piață.

În consecință, cu prilejul rejudecării, urmează a se dispune efectuarea unui nou raport de expertiză care, stabilind valoarea de circulație a imobilului supus exproprierii, să se raporteze la prețul de tranzacționare pentru terenuri aparținând aceleiași categorii de folosință, consemnate în contracte autentice de vânzare-cumpărare. Tot astfel, în acord cu dispozițiile art. 26 alin. final al Legii nr. 33/1994, la stabilirea valorii imobilului, experții trebuie să țină seama (întrucât, în speță, există situația unei exproprieri parțiale) și de sporul de valoare dobândit de partea din teren rămasă neexpropriată, ca urmare a lucrărilor efectuate (dezvoltarea infrastructurii, prin extinderea șoselei de centură), situație în care vor putea propune instanței o eventuală reducere a daunelor.

În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 756A din 19 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie s-a admis apelul formulat de reclamanții I.V. și I.A., s-a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că s-a stabilit cuantumul despăgubirilor la 90.484 euro echivalent în RON la cursul Băncii Naționale a României de la data consemnării sumei. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. S-a respins apelul formulat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. A fost obligă pârâta la plata, către apelanții reclamanți, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.704,50 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: Toate părțile au criticat sentința sub aspectul cuantumului despăgubirilor, apelanții reclamanți apreciind că este prea mic, iar apelantul pârât că a fost omologat raportul de expertiză întocmit în cauză cu încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. Dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd drept criteriu, în stabilirea cuantumului despăgubirilor, prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel, la data întocmirii raportului de expertiză.

Se constată că, în raportul de expertiză efectuat în apel, experții s-au raportat, pentru stabilirea valorii terenurilor expropriate, la Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 211/2006, la metoda comparației directe, fiind selectate în acest scop ofertele de tranzacționare din presă și agenții imobiliare, și la valoarea din contractele de vânzare-cumpărare încheiate, fiind avut în vedere un singur contract de vânzare-cumpărare. Ulterior, acest preț a fost efectiv stabilit în funcție de media valorilor obținute prin cele trei metode, ajungându-se la valoarea de 90.484 euro.

Prin urmare, în condițiile în care experții arată că au fost în imposibilitate de a obține mai multe contracte de vânzare-cumpărare, iar apelanta-pârâtă a depus, prin propriile diligențe, tot același contract de vânzare-cumpărare, experții sunt în imposibilitate să se raporteze doar la criteriul prevăzut de art. 26 din Legea nr. 33/1994, fiind necesar să evalueze terenurile prin raportare și la alte elemente decât cel privind prețul cu care se vând în mod obișnuit asemenea imobile, astfel că, în mod corect, au fost avute în vedere și prețurile din ofertele de vânzare și evaluarea potrivit H.C.G.M.B. nr. 211/2006, fiind stabilit un preț mediu în funcție de aceste trei metode. Pe de altă parte, se observă că apelantul-pârât a contestat, în fața instanței de apel, cuantumul despăgubirilor, deși a depus același contract de vânzare-cumpărare avut în vedere de experți și, în plus, un alt contract.

Astfel, acesta nu depune probe concludente din care să rezulte că, la momentul întocmirii raportului de expertiză, existau mai multe tranzacții încheiate pentru imobile de același fel, care să poată fi avute în vedere la estimarea valorii terenurilor de către experți, probe în raport de care să poată contrazice argumentat punctul de vedere al comisiei de experți. Or, este cert că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 permit expropriatului să conteste cuantumul despăgubirilor stabilite prin hotărârea comisiei. Dacă s-ar admite punctul de vedere al apelantului ar însemna ca, în cazul în care efectiv în zonă există una, două tranzacții cu imobile de același fel, pe care experții să le aibă în vedere, posibilitatea contestării despăgubirilor să fie iluzorie și teoretică, dacă instanțele nu pot să omologheze, în mod justificat, rapoartele de expertiză întocmite în cauză.

De asemenea, comisia de experți a stabilit că partea de teren neexpropriată nu beneficiază de o creștere a valorii motivat de faptul că situația ulterioară exproprierii nu s-a modificat. Criticile apelanților referitoare la necesitatea calculării despăgubirilor la momentul exproprierii, când terenul expropriat a ieșit din patrimoniul lor, nu este întemeiată în raport de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și de faptul că expropriatorul a consemnat deja suma pe care el a stabilit-o drept despăgubire. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, criticând-o pentru următoarele motive: Instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, privind criteriile în raport de care se stabilește cuantumul despăgubirilor.

Potrivit textului de lege, trebuie să se țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială cu imobilul expropriat. În apel, comisia de experți a ignorat dispozițiile textului de lege sus-menționat, stabilind valoarea despăgubirilor prin raportare la valorile de ofertare, iar nu la cele de tranzacționare, ajungând în acest fel la o valoare a despăgubirilor net superioară decât cea suferită de persoana expropriată. Deși, la termenul din 12 octombrie 2011, recurentul a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză pe aspectele mai sus arătate, instanța a respins aceste obiecțiuni în mod nelegal și a omologat raportul de expertiză.

Recurentul a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei și trimiterea dosarului la instanța de apel, spre rejudecare. Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat. Analizând decizia civilă atacată în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Într-adevăr, dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd, drept criteriu în stabilire a cuantumului despăgubirilor cuvenite expropriatului, „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză …”.

Comisia de experți a ținut seama de acest criteriu, luând în considerare la stabilirea valorii imobilului în discuție singurul contract de vânzare-cumpărare vizând un imobil de același fel, de care a dispus. În condițiile în care experții au probat efectuarea demersurilor necesare la instituțiile abilitate în materie pentru a obține alte acte juridice privind imobile de același fel, iar acestea au rămas fără finalitate, în mod corect au procedat la alte metode de evaluare, respectiv cea prevăzută în H.C.G.M.B. nr. 211/2006, cât și la cea a comparației bazată pe oferte de cumpărare, rezultatul final fiind media celor trei metode.

În caz contrar, dacă ar fi avut în vedere doar metoda comparației directe, bazată pe tranzacții, ar fi însemnat practic să aibă în vedere doar prețul stabilit în contractul respectiv, ceea ce nu poate fi relevant în stabilirea valorii imobilului în litigiu, însăși legea referindu-se la „imobile de același fel”, ceea ce presupune încheierea mai multor contracte pentru asemenea bunuri. Împrejurarea că, la momentul întocmirii raportului de expertiză, nu fuseseră încheiate tranzacții pentru terenuri asemănătoare sau nu s-au putut obține asemenea acte din motive neimputabile persoanei expropriate nu poate determina imposibilitatea evaluării imobilului în discuție. Aceasta ar însemna, în cele din urmă, ca persoana expropriată să nu aibă acces să conteste valoarea despăgubirilor propuse de expropriator, în consecință, o încălcare a accesului la justiție reglementat de art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Art. 9 din Legea nr. 198/2004 permite însă expropriatului să conteste cuantumul despăgubirilor stabilite prin hotărârea comisiei de aplicare a acestei legi. Instanța, „va ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială …”, în cazul în care există, la data întocmirii raportului de expertiză astfel de tranzacții, în caz contrar neputându-l lipsi pe expropriat de dreptul său de a obține valoarea reală a terenului. Recurentul pârât a pretins că, în mod greșit, au fost respinse obiecțiunile formulate de acesta la raportul de expertiză întocmit în dosarul de apel, dar critica nu conține niciun motiv de nelegalitate, susceptibil de încadrare în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., astfel încât nu va fi analizată de prezenta instanță. Astfel, caracterul întemeiat sau nu al obiecțiunilor formulate de parte la un raport de expertiză este rezultatul aprecierii instanței care a dispus încuviințarea probei respective, care nu poate fi cenzurată în recurs. În cele din urmă, susținerile privind valoarea prea mare a despăgubirilor acordate reclamanților reprezintă simple afirmații, care nu pot fi analizate de instanță în absența administrării unor probe concrete prin care recurentul să probeze evaluarea disproporționată a imobilului în litigiu, la data întocmirii raportului de expertiză. Pentru toate aceste argumente, Înalta Curte constată că, prin decizia atacată, nu s-au încălcat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, nefiind întrunite, astfel, cerințele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În consecință, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, împotriva Deciziei nr. 756 A din 19 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM