ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5851/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5851/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 9 mai
2008, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr.
17275/3/2008, reclamanții I.V. și I.A. au solicitat, în contradictoriu cu
pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri
Naționale din România SA, anularea, în parte, a Hotărârii de stabilire a
despăgubirilor emisă sub nr. 30 din 25 februarie 2008, cât privește cuantumul
despăgubirilor, anularea, în totalitate, a anexei la hotărâre, respectiv a
procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 30 din 1
februarie 2008, obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri în valoare totală
de 153.475 euro, în echivalent în RON la cursul Băncii Naționale a României de
la data plății, în termen de maxim 30 de zile de la data rămânerii definitive a
hotărârii judecătorești.
Prin Sentința civilă
nr. 1350 din 23 noiembrie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă a
admis, în parte, contestația, a anulat Procesul-verbal de stabilire a
despăgubirilor nr. 30 din 1 februarie 2008 și, în parte, art. 2 din Hotărârea
nr. 30 din 25 februarie 2008, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, pe
care l-a stabilit la 87.349 euro echivalent în RON la cursul Băncii Naționale a
României de la data consemnării sumei, a respins restul pretențiilor ca
neîntemeiate și a obligat pe pârât la 1.500 RON cheltuieli de judecată către
reclamanți.
Pentru a pronunța
această sentință, Tribunalul a reținut că reclamanții proprietari ai imobilului
supus exproprierii au contestat cuantumul despăgubirilor, arătând că nu au fost
convocați pentru stabilirea despăgubirilor, iar imobilul a fost subevaluat.
Instanța a reținut
că, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 modificată, expropriatul
nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)
- (8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești
competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată
hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii,
fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator
asupra imobilului supus exproprierii.
De asemenea, a mai
reținut Tribunalul că, în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, o
astfel de acțiune se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea
nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce
privește stabilirea despăgubirii, la calcularea cuantumului, experții și
instanța de judecată raportându-se la momentul transferului dreptului de
proprietate, în condițiile art. 15 din Lege, deci la momentul consemnării
despăgubirilor (februarie 2008).
În raport cu situația
de fapt reținută și cu concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de
comisia de experți desemnată potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, Tribunalul
a constatat că oferta de despăgubire cuprinsă în Hotărârea nr. 30 din 25
februarie 2008 este nejustificat de mică (161.052,22 RON) în raport cu valoarea
reală a imobilului expropriat, atât de la momentul consemnării despăgubirilor
(408.178 RON), cât și de la momentul efectuării expertizei, când prețurile au
suferit o scădere semnificativă din cauza crizei imobiliare, pe fondul crizei
economice generale (367.880 RON).
Prin Decizia civilă
nr. 271 din 26 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și
pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondate, apelurile
formulate de apelanții-reclamanții I.V. și I.A. și de apelantul-pârât Statul
Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România
SA, împotriva sentinței civile sus-menționate.
Instanța de apel a
constatat că Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 26 din
Legea nr. 33/1994, cuantumul despăgubirilor fiind cel de la data întocmirii
raportului de expertiză.
Împotriva acestei
decizii au declarat recurs ambele părți, iar, prin Decizia nr. 1791 din 1
martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile, a casat
decizia atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecarea
apelurilor.
Pentru a pronunța
această decizie, instanța de recurs a reținut că, criteriile în raport de care
se stabilește cuantumul despăgubirii sunt cele prevăzute de Legea nr. 33/1994,
care, în art. 26 alin. (1) și (2), prevede că despăgubirea se compune din
valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor
persoane îndreptățite, iar, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,
precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,
imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data
întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului
sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile
prezentate de aceștia.
Sintagma „prețul cu
care se vând în mod obișnuit imobilele” definește prețul de piață, și anume cel
de tranzacționare, stipulat în acte de înstrăinare încheiate la o dată
apropiată celei la care s-a efectuat expertiza de evaluare.
Or, stabilirea
acestui preț de piață presupune administrarea unor probatorii pertinente, una
dintre cele mai importante fiind expertiza tehnică de evaluare care, în speță,
contrar prevederilor art. 26 din Lege, în calculul privind valoarea
despăgubirii cuvenite reclamanților, a avut în vedere doar prețurile indicate
în diverse oferte imobiliare, oferte ce nu pot fi asimilate prețului de
circulație, respectiv celui de piață.
În consecință, cu
prilejul rejudecării, urmează a se dispune efectuarea unui nou raport de
expertiză care, stabilind valoarea de circulație a imobilului supus
exproprierii, să se raporteze la prețul de tranzacționare pentru terenuri
aparținând aceleiași categorii de folosință, consemnate în contracte autentice
de vânzare-cumpărare.
Tot astfel, în acord
cu dispozițiile art. 26 alin. final al Legii nr. 33/1994, la stabilirea valorii
imobilului, experții trebuie să țină seama (întrucât, în speță, există situația
unei exproprieri parțiale) și de sporul de valoare dobândit de partea din teren
rămasă neexpropriată, ca urmare a lucrărilor efectuate (dezvoltarea
infrastructurii, prin extinderea șoselei de centură), situație în care vor
putea propune instanței o eventuală reducere a daunelor.
În rejudecare, prin
Decizia civilă nr. 756A din 19 octombrie 2011 a Curții de Apel București,
secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie s-a admis apelul
formulat de reclamanții I.V. și I.A., s-a schimbat, în parte, sentința apelată,
în sensul că s-a stabilit cuantumul despăgubirilor la 90.484 euro echivalent în
RON la cursul Băncii Naționale a României de la data consemnării sumei.
Au fost menținute
celelalte dispoziții ale sentinței.
S-a respins apelul
formulat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din
România împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.
A fost obligă pârâta
la plata, către apelanții reclamanți, a cheltuielilor de judecată în cuantum de
2.704,50 RON.
Pentru a pronunța
această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:
Toate părțile au
criticat sentința sub aspectul cuantumului despăgubirilor, apelanții reclamanți
apreciind că este prea mic, iar apelantul pârât că a fost omologat raportul de
expertiză întocmit în cauză cu încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr.
33/1994.
Dispozițiile art. 26
alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd drept criteriu, în stabilirea
cuantumului despăgubirilor, prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele
de același fel, la data întocmirii raportului de expertiză.
Se constată că, în
raportul de expertiză efectuat în apel, experții s-au raportat, pentru
stabilirea valorii terenurilor expropriate, la Hotărârea Consiliului General al
Municipiului București nr. 211/2006, la metoda comparației directe, fiind
selectate în acest scop ofertele de tranzacționare din presă și agenții
imobiliare, și la valoarea din contractele de vânzare-cumpărare încheiate,
fiind avut în vedere un singur contract de vânzare-cumpărare. Ulterior, acest
preț a fost efectiv stabilit în funcție de media valorilor obținute prin cele
trei metode, ajungându-se la valoarea de 90.484 euro.
Prin urmare, în
condițiile în care experții arată că au fost în imposibilitate de a obține mai
multe contracte de vânzare-cumpărare, iar apelanta-pârâtă a depus, prin
propriile diligențe, tot același contract de vânzare-cumpărare, experții sunt
în imposibilitate să se raporteze doar la criteriul prevăzut de art. 26 din
Legea nr. 33/1994, fiind necesar să evalueze terenurile prin raportare și la
alte elemente decât cel privind prețul cu care se vând în mod obișnuit asemenea
imobile, astfel că, în mod corect, au fost avute în vedere și prețurile din
ofertele de vânzare și evaluarea potrivit H.C.G.M.B. nr. 211/2006, fiind
stabilit un preț mediu în funcție de aceste trei metode.
Pe de altă parte, se
observă că apelantul-pârât a contestat, în fața instanței de apel, cuantumul
despăgubirilor, deși a depus același contract de vânzare-cumpărare avut în
vedere de experți și, în plus, un alt contract. Astfel, acesta nu depune probe
concludente din care să rezulte că, la momentul întocmirii raportului de
expertiză, existau mai multe tranzacții încheiate pentru imobile de același
fel, care să poată fi avute în vedere la estimarea valorii terenurilor de către
experți, probe în raport de care să poată contrazice argumentat punctul de
vedere al comisiei de experți.
Or, este cert că
dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 permit expropriatului să conteste cuantumul
despăgubirilor stabilite prin hotărârea comisiei. Dacă s-ar admite punctul de
vedere al apelantului ar însemna ca, în cazul în care efectiv în zonă există
una, două tranzacții cu imobile de același fel, pe care experții să le aibă în
vedere, posibilitatea contestării despăgubirilor să fie iluzorie și teoretică,
dacă instanțele nu pot să omologheze, în mod justificat, rapoartele de
expertiză întocmite în cauză.
De asemenea, comisia
de experți a stabilit că partea de teren neexpropriată nu beneficiază de o
creștere a valorii motivat de faptul că situația ulterioară exproprierii nu s-a
modificat.
Criticile apelanților
referitoare la necesitatea calculării despăgubirilor la momentul exproprierii,
când terenul expropriat a ieșit din patrimoniul lor, nu este întemeiată în
raport de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și de faptul că
expropriatorul a consemnat deja suma pe care el a stabilit-o drept despăgubire.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de
Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, criticând-o pentru următoarele
motive:
Instanța de apel a
interpretat greșit dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, privind
criteriile în raport de care se stabilește cuantumul despăgubirilor.
Potrivit textului de
lege, trebuie să se țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,
imobile de același fel, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială cu
imobilul expropriat.
În apel, comisia de
experți a ignorat dispozițiile textului de lege sus-menționat, stabilind
valoarea despăgubirilor prin raportare la valorile de ofertare, iar nu la cele
de tranzacționare, ajungând în acest fel la o valoare a despăgubirilor net
superioară decât cea suferită de persoana expropriată.
Deși, la termenul din
12 octombrie 2011, recurentul a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză pe
aspectele mai sus arătate, instanța a respins aceste obiecțiuni în mod nelegal
și a omologat raportul de expertiză.
Recurentul a
solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei și trimiterea dosarului la
instanța de apel, spre rejudecare.
Intimații-reclamanți
au formulat întâmpinare, prin care au solicitat, în esență, respingerea
recursului ca nefondat.
Analizând decizia
civilă atacată în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304
pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru
următoarele considerente:
Într-adevăr,
dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd, drept criteriu în
stabilire a cuantumului despăgubirilor cuvenite expropriatului, „prețul cu care
se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea
administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză …”.
Comisia de experți a
ținut seama de acest criteriu, luând în considerare la stabilirea valorii
imobilului în discuție singurul contract de vânzare-cumpărare vizând un imobil
de același fel, de care a dispus. În condițiile în care experții au probat
efectuarea demersurilor necesare la instituțiile abilitate în materie pentru a
obține alte acte juridice privind imobile de același fel, iar acestea au rămas
fără finalitate, în mod corect au procedat la alte metode de evaluare,
respectiv cea prevăzută în H.C.G.M.B. nr. 211/2006, cât și la cea a comparației
bazată pe oferte de cumpărare, rezultatul final fiind media celor trei metode.
În caz contrar, dacă ar fi avut în vedere doar metoda comparației directe,
bazată pe tranzacții, ar fi însemnat practic să aibă în vedere doar prețul
stabilit în contractul respectiv, ceea ce nu poate fi relevant în stabilirea
valorii imobilului în litigiu, însăși legea referindu-se la „imobile de același
fel”, ceea ce presupune încheierea mai multor contracte pentru asemenea bunuri.
Împrejurarea că, la
momentul întocmirii raportului de expertiză, nu fuseseră încheiate tranzacții
pentru terenuri asemănătoare sau nu s-au putut obține asemenea acte din motive
neimputabile persoanei expropriate nu poate determina imposibilitatea evaluării
imobilului în discuție. Aceasta ar însemna, în cele din urmă, ca persoana
expropriată să nu aibă acces să conteste valoarea despăgubirilor propuse de
expropriator, în consecință, o încălcare a accesului la justiție reglementat de
art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului.
Art. 9 din Legea nr.
198/2004 permite însă expropriatului să conteste cuantumul despăgubirilor
stabilite prin hotărârea comisiei de aplicare a acestei legi.
Instanța, „va ține
seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea
administrativ-teritorială …”, în cazul în care există, la data întocmirii
raportului de expertiză astfel de tranzacții, în caz contrar neputându-l lipsi
pe expropriat de dreptul său de a obține valoarea reală a terenului.
Recurentul pârât a
pretins că, în mod greșit, au fost respinse obiecțiunile formulate de acesta la
raportul de expertiză întocmit în dosarul de apel, dar critica nu conține
niciun motiv de nelegalitate, susceptibil de încadrare în motivele de recurs
prevăzute de art. 304 C. proc. civ., astfel încât nu va fi analizată de
prezenta instanță.
Astfel, caracterul
întemeiat sau nu al obiecțiunilor formulate de parte la un raport de expertiză
este rezultatul aprecierii instanței care a dispus încuviințarea probei
respective, care nu poate fi cenzurată în recurs.
În cele din urmă,
susținerile privind valoarea prea mare a despăgubirilor acordate reclamanților
reprezintă simple afirmații, care nu pot fi analizate de instanță în absența
administrării unor probe concrete prin care recurentul să probeze evaluarea
disproporționată a imobilului în litigiu, la data întocmirii raportului de
expertiză.
Pentru toate aceste
argumente, Înalta Curte constată că, prin decizia atacată, nu s-au încălcat
dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, nefiind întrunite, astfel,
cerințele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În consecință, în
baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârât,
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de
Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, împotriva Deciziei nr. 756 A
din 19 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și
pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 1 octombrie 2012.
Procesat de GGC - LM